Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 10/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 10/A/2008
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Angela Alb
Grefier: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1188/09.11.2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.
-, privind și pe pârâtuL, având ca obiect restrângerea dreptului la libera circulație( Legea 248/2005).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Ministerului Public, procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, lipsă fiind pârâtul intimat și reprezentantul reclamantei apelante.
Procedura de citare este legal indeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri în probațiune de formulat, probe de administrat, excepții ori chestiuni prealabile de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, schimbarea hotărârii instanței de fond și rejudecând, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului intimat pe teritoriul Germaniei.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1188/09.11.2007, pronunțată de Tribunalului Maramureș în dosar nr-, s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul, pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, de la data de 1 ianuarie 2007 România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, iar cetățenii români pot și trebuie să beneficieze de dreptul comunitar la liberă circulație, deoarece în interiorul comunității libera circulație este un principiu esențial, astfel încât, nu i se poate restrânge pârâtului dreptul la liberă circulație în spațiul Uniunii Europene.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului în Germania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea apelului s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 17.10.2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, situație în care, în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a, art. 39 alin. 1 din Legea nr. 248/2005 modificată, se impunea admiterea cererii astfel cum a fost formulată, mai ales că, din interpretareaper a contrarioa prevederilor art. 52 din aceeași lege, rezultă că ulterior aderării restrângerea dreptului la libera circulație se va dispune doar pentru statul din care persoana a fost returnată, iar nu pentru toată Uniunea europeană.
Pârâtul intimat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală.
Apelul este nefondat.
Starea de fapt, succint expusă de către prima instanță, se prezintă în sensul că, la data de 17.10.2007, pârâtul a fost returnat din Germania, în baza acordului de readmisie încheiate de România cu această țară.
Aceste împrejurări de fapt nu au fost contestate în apel, iar din declarația dată de pârât cu ocazia returnării sale în țară, aflată la 4 din dosarul tribunalului, reiese că a plecat din România în data de 12.11. 2004, prin vama, a tranzitat Ungaria, Austria, Germania, Franța, după care s-a reîntors în Germania pentru a-și cumpăra o mașină, însă, la un control de rutină a fost reținut de organele de poliție, apoi judecat de autoritățile din Germania, cu consecința returnării sale în România ( 5 dosar fond).
Legea nr. 248/2005 reglementează, după cum prevede art.1, condițiile în care cetățenii români își pot exercita dreptul la libera circulație în străinătate, precum și limitele exercitării acestui drept. În acest din urmă caz, art. 38 din Legea nr. 248/2005 stipulează asupra posibilității de restrângere a exercitării dreptului la libera circulația în străinătate a cetățenilor români, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, care, după data aderării României, se limitează la teritoriul statului de unde a fost returnată. Problema este dacă, după data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit țară membră, restricția impusă prin art.38 din Legea 248/2005 se mai aplică cetățenilor români, se circumscrie ori nu legislației specifice comunitare, este în concordanță cu aceasta, sau, dimpotrivă, se află în conflict cu norma comunitară.
Temeiul legal invocat de către reclamantă, art. 38 lit. a, vizează, generic, persoana returnată în baza unui acord de readmisie, fără să facă vreo referire la conduita concretă a persoanei pe teritoriul statului respectiv.
Aceeași formulare ambiguă se regăsește și în conținutul acordurilor de readmisie, încheiate de România cu statele membre în scopul combaterii migrației ilegale, ce au făcut parte din Strategia națională privind migrația, aprobată prin nr.HG 616/21 aprilie 2004, ele având ca obiectiv readmisia cetățenilor români cu statut ilegal pe teritoriul statelor europene.
În speță, ca de altfel în preambulul acestor acorduri de readmisie, se menționează că "în dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și pe bază de reciprocitate, în scopul facilitării liberei circulații a persoanelor", guvernul fiecărui stat readmite intrarea pe teritoriul său, fără formalități, a oricărei persoane care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare sau de ședere aplicabile pe teritoriul celuilalt stat.
Întrucât de la data de 1 ianuarie 2007 România a devenit țară membră, în virtutea art. 148 din Constituție dobândesc prioritate normele dreptului comunitar în materia liberei circulații a cetățenilor români pe teritoriul celorlalte state europene.
Art. 39 din asigură libera circulație a lucrătorilor în interiorul Comunității, care implică înlăturarea oricărei discriminări bazate pe naționalitate între lucrătorii statelor membre în ce privește remunerarea, angajarea și alte condiții de muncă. Ea a fost înfăptuită prin Regulamentul Nr. 1612/68 al Consiliului European și Directiva Nr. 2004/38 a Parlamentului și Consiliului European, acte care concretizează cele patru coordonate ale libertății de circulație, și anume: acceptarea ofertelor de muncă real făcute; deplasarea în mod liber pe teritoriul statelor membre pentru acest scop; șederea pe teritoriul unui stat în vederea angajării și rămânerea în statul membru după angajare.
Directiva 2004/38/CE reglementează, în art. 4 și 5, dreptul de ieșire și de intrare pe teritoriul unui stat membru, pe baza cărții de identitate sau a pașaportului, care să fie valabile, fără necesitatea vizei și fără alte formalități echivalente. Pentru transpunerea integrală în legislația națională a Directivei, așa cum rezultă din preambulul nr.OUG96/2006, s-a introdus, în cuprinsul Legii 248/2005, art.61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie în statele membre
Este consacrat, în art. 6 și 7 al Directivei, și dreptul de ședere, după cum este vorba de o perioadă mai mică sau mai mare de 3 luni, în prima situație nefiind necesară altă condiție decât cartea de identitate valabilă ori pașaportul valabil, în timp ce a doua ipoteză vizează persoanele care sunt lucrători ce desfășoară activități salariate sau independente în statul membru gazdă ori se încadrează în cazurile enumerate de la b) la d).
Aceeași Directivă, în art.27, prevede restrângerea dreptului de intrare și dreptului de ședere, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității și întemeierea măsurii exclusiv pe conduita persoanei în cauză, care să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Într-adevăr, directivele se adresează statelor membre și sunt destinate să promoveze armonizarea legislațiilor naționale ale statelor membre cu dreptul comunitar, tinzând să îngrădească în anumite domenii autoritatea statelor în materie de reglementare juridică, iar dacă statul membru nu a încorporat în ordinea sa juridică internă dispozițiile directivei se poate discuta despre aplicabilitatea ei directă de către tribunalele naționale.Efectul obligatoriu al unei directive implică faptul că o autoritate națională nu poate aplica unei persoane o măsură legislativă ori administrativă care nu este în acord cu o prevedere a unei directive având toate caracteristicile necesare spre a face posibilă aplicarea ei de către tribunal.
Trebuie subliniat că, deși nr.OUG96/2006 a avut în vedere "finalizarea de către România a tuturor formalităților preliminare în vederea transpunerii integrale în legislația națională a Directivei 2004/38/CE", după cum s-a precizat mai sus, Secțiunea a 3-a din Legea 248/2005 a rămas nemodificată (cu o excepție minoră în cadrul art.43).
Așadar, cu toate că art. 27 din Directivă reglementează strict cazurile de restrângere a dreptului de intrare și a dreptului de ședere, legea națională menține sancțiunea în privința persoanei care a fost returnată pe baza unui acord de readmisie.
Evident că, din perspectiva incidenței dreptului comunitar, o atare "returnare" a cetățenilor români de pe teritoriul țărilor membre, pe temeiul acestor acorduri de readmisie și fără nici o justificare a pretinsului statut ilegal în care s-au aflat, prin raportare la prevederile art.27 din Directivă, nu mai este posibilă.
de readmisie au urmărit stoparea migrației ilegale și au tins să rezolve o situație temporară, tranzitorie, rațiuni care, începând cu 1 ianuarie 2007, nu mai subzistă.
Libera circulație a cetățenilor români în străinătate, respectiv pe teritoriul statelor europene, nu poate fi îngrădită prin norme de drept intern care contravin reglementărilor comunitare.
Pe de o parte, în măsura în care acordurile de readmisie și-au încetat aplicabilitatea, devenind desuete, nu mai există fundamentul legal pentru a dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, potrivit art.38 lit. a din Legea 248/2005.
Pe de altă parte, dacă așa-zisa returnare a cetățenilor români are semnificația și valoarea expulzării, ca formă de restrângere a dreptului de intrare și dreptului de ședere prevăzută în Directiva 2004/38/CE, ea poate fi însoțită de o decizie de interzicere a intrării pe teritoriu.
Dacă cetățeanul român a fost expulzat pe temeiul dreptului comunitar, iarăși nu este incidentă ipoteza art.38 lit. a din Legea 248/2005.
Susținerea reclamantei, în legătură cu faptul că măsura dispusă prin art.38 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, securitatea națională și ordinea publică, este în acord cu art.13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.2 din Protocolul 4 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, nu este contrazisă în apel.
Libertatea de circulație a persoanelor, garantată prin art.2 din Protocolul 4, este unul din principiile pe care se întemeiază dreptul comunitar, dar excepțiile care permit limitarea libertății de circulație, inserate în art.2 din Protocolul 4, nu sunt atât de prohibitive ca și cele enumerate în art.27 din Directivă. Este suficient ca aceste restricții să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, să existe proporționalitate între scopul dorit prin aplicarea limitării și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
În schimb, prin prisma dreptului comunitar, restrângerea se bazează pe comportamentul individual al persoanei în cauză și trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.
Directiva 64/221/CEE privind coordonarea măsurilor speciale referitoare la circulația și șederea străinilor, din 25 februarie 1964, abrogată prin Directiva 2004/38, a prevăzut, în art.3, că existența unor condamnări penale nu poate constitui, în mod automat, un temei pentru aplicarea măsurilor luate pentru motive de ordine sau siguranță publică.
Un alt element esențial în cauză este caracterul facultativ al restrângerii instituite prin art. 38 din Legea nr. 248/2005, care "poate fi dispusă" de către instanța de judecată, argument suplimentar pentru respingerea cererii reclamantei în contextul în care doar declarația pârâtului, de la 4 dosar fond, explică circumstanțele în care a fost înapoiat în țară.
Pe cale de consecință, pentru considerentele anterior expuse, constatându-se că soluția primei instanțe este temeinică și legală, în temeiul art. 295, art. 296.pr.civ. urmează să se respingă ca nefondat prezentul apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1188/09.11.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red./dact.
5 ex./11.01.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Alexandrina Angela Alb
