Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 378/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 378
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de, a, G, G, G, -, G, -, G, și împotriva sentinței civile nr. 2074 din 12.12.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind Autoritatea de Sănătate Publică
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași cu nr-, reclamanții, a, G, G, G, -, G, -, G, și au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Sănătate Publică I solicitând plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1.01.2002-30.09.2008, reactualizate cu indicele de inflație și acordarea pe viitor a acestor tichete.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, li se cuvin tichete de masă, care reprezintă o alocație individuală de hrană din partea angajatorului. Începând cu anul 2002, această prevedere legală a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale, respectiv Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 379/2005.
Au susținut reclamanții că acordarea tichetelor de masă reprezintă o formă de protecție socială privind securitatea la locul de muncă, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui salariat, sub forma unei alocații, în condițiile în care angajatorul nu poate oferi angajaților, la locul de muncă, condiții pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și procura hrana direct de la locul de muncă.
Au mai susținut reclamanții că aceste suspendări succesive a prevederilor Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă sunt nelegale și contravin Constituției, care, în art. 41, statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii și că acordarea tichetelor de masă unor salariați din cadrul unor domenii ale sectorului bugetar și neacordarea acestora altor categorii de salariați din domenii ale sectorului bugetar reprezintă o discriminare din punct de vedere la exercitării dreptului la protecție socială.
Reclamanții au depus înscrisuri.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 26.11.2008, s-a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei anterioare lunii octombrie 2005.
Prin sentința civilă nr. 2074 din 12 decembrie 2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanții, a, G, G, G, -, G, -, G, și în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică I având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1.10.2005-30.09.2008, reactualizate cu indicele de inflație și la acordarea pe viitor a acestor tichete.
A respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1.01.2002-30.09.2005, reactualizate cu indicele de inflație, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată. Așa cum au susținut și reclamanții, potrivit Decretului 167/1958, art. 7, termenul de solicitare a dreptului supus prescripției începe să curgă din momentul în care acesta se naște. Dreptul reclamanților de a solicita tichetele de masă s-a născut, pentru perioada invocată de aceștia, pentru fiecare an în parte, respectiv fiecare lună în parte. Nelegalitatea legilor de suspendare succesivă a prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă putea fi invocată pentru fiecare an în parte și nicidecum abia în anul 2007.
Față de dispozițiile art. 3 și art. 1 din Decretul 167/1958, s-a reținut că pretențiile pentru perioada 1.01.2002-30.09.2005 sunt prescrise, acțiunea fiind introdusă pe rolul instanței la data de 2.10.2008.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor individuale de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Din conținutul textului enunțat, reiese că acordarea tichetelor de masă reprezintă pentru angajator o posibilitate și nicidecum o obligație. Este la latitudinea angajatorului dacă acordă sau nu tichetele de masă.
Mai mult, prin legile bugetului de stat, respectiv Legea 511/2004 (art. 40), Legea 379/2005 (art. 24) și OUG 88/2006 (art. III), s-a prevăzut că, în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv ale activității finanțate integral din venituri proprii înființată pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
În concluzie, atât timp cât acordarea tichetelor de masă reprezintă doar o posibilitate pentru angajator, iar prin legile bugetului de stat s-a prevăzut că nu pot fi aprobate sume pentru acordarea tichetelor de masă în ceea ce privește instituțiile publice, acțiunea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1.10.2005-30.09.2008, reactualizate cu indicele de inflație și acordarea pe viitor a acestor tichete, va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, a, G, G, G, -, G, -, G, și.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299-316 Cod proc, civilă, recurenții susțin, în primul rând, că interpretarea dată de prima instanță art. 1 din Legea nr. 142/1998 încalcă prevederile art. 41 din Constituție, art. 38 Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010, art. 94 pct. 3, Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, art. 92 pct. 3. Contractul individual de muncă naște drepturi și obligații ale părților, iar contractele colective de muncă reprezintă izvor de drept, executarea lor fiind obligatorie pentru părți. Acordarea tichetelor de masă în funcție de voința angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a recurenților, care nu se impune în condițiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea caracter necesar într-o societate democratică.
În al doilea rând, hotărârea judecătorească nu rezolvă în totalitate obiectul cererii de chemare în judecată, în motivare instanța nefăcând referiri cu privire la existența dreptului salariaților de a beneficia de tichete de masă, ceea ce echivalează cu o nemotivare. Tichetele de masă sunt un drept câștigat și statuat de Legea nr. 142/1998 și contractele colective de muncă, iar pentru a nu deveni o obligație lipsită de conținut se impune respectarea principiului încrederii în statul de drept.
Mai consideră recurenții că nu este legal, moral și etic ca dreptul salariaților de a beneficia de tichete de masă să fie condiționat de existența resurselor financiare și că este neîntemeiată admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, atâta timp cât au fost invocate prevederile art. 16 și 17 din Decretul 167/1958, prin legile anuale ale bugetelor de stat pentru perioada 2002-2006 având loc o recunoaștere a dreptului pretins, care a întrerupt termenul de prescripție.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 7 Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Recurenții, a, G, G, G, -, G, -, G, și sunt salariații intimatei Autoritatea de Sănătate Publică I, instituție publică din sectorul bugetar.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998, salariații din sectorul bugetarpotprimi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă,în limita prevederilor bugetului de stat.Recurenții se includ în categoria salariaților din sectorul bugetar, așa încât dreptul lor la acordarea tichetelor de masă nu este un drept pur și simplu, ci este afectat de condiția includerii acestora în limita prevederilor bugetului de stat.
Așa cum a reținut și prima instanță, legile bugetului de stat au prevăzut în mod expres că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație. În acest sens sunt prevederile art. 39 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003, art. 40 din Legea nr. 511/2004 și art. 24 din Legea nr. 379/2005.
Prin urmare, tichetele de masă nu sunt "un drept câștigat", cum susțin recurenții, ci doar o vocație, care se poate realiza numai în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 14 din 18 februarie 2008. În același sens, prima instanță a soluționat în totalitate obiectul cererii de chemare în judecată, care nu a privit constatarea dreptului recurenților la acordarea tichetelor de masă, ci plata unor sume de bani reprezentând "contravaloarea tichetelor de masă".
În ceea ce privește dispozițiile constituționale invocate de recurenți, respectiv art. 41 alin. 2 din Constituția României, măsurile de protecție socială la care au dreptul salariații nu vizează acordarea tichetelor de masă, ci securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege. În aceste condiții, este evident că neincluderea sumelor necesare în bugetul de stat și neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă o restrângere a exercițiului unui drept sau unei libertăți fundamentale prevăzute în capitolul II al Constituției.
De asemenea, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 38 Codul muncii, neputându-se reține existența nici unuia dintre cele două acte juridice prohibite prin această prevedere legală, respectiv renunțarea salariaților la drepturilor prevăzute de lege ori tranzacția prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor.
Cu privire la contractele colective de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 (art. 92 alin. 3) și pe perioada 2008-2010 (art. 94 alin. 3), se reține că cele două clauze contractuale prevăd că "în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă,conform legislației în vigoare." Or, legislația în vigoare, respectiv Legea nr. 142/1998, reglementează acordarea alocațiilor individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, în cazul salariaților din sectorul bugetar, numai în limita prevederilor bugetului de stat. Cum în bugetele de stat nu au fost prevăzute sume cu această destinație, neîndeplinirea obligației asumate prin contractul colectiv de muncă, de a include în bugetul de venituri și cheltuieli al instituției publice și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, poate atrage, potrivit art. 30 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, răspunderea părților vinovate, nu plata contravalorii tichetelor de masă neacordate salariaților.
Condiționarea acordării tichetelor de masă, în cazul salariaților din instituțiile publice, de alocarea resurselor financiare prin legile bugetului de stat nu este ilegală și nici imorală, iar existența resurselor financiare nu privește solvabilitatea sau insolvabilitatea debitorului, cum susțin recurenții, ci însăși existența dreptului la alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
În acest context, nu pot fi primite nici susținerile recurenților privind întreruperea cursului prescripției extinctive, prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în condițiile art. 16 alin. 1 lit. a și art. 17 din Decretul nr. 167/1958. Dispozițiile din legile bugetelor de stat pentru perioada 2002-2006, care prevedeau că în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în bugetul de stat nu sunt prevăzute sume cu această destinație, nu reprezintă o "recunoaștere" a dreptului la tichete de masă, ci, dimpotrivă, consacră inexistența acestui drept, nefiind îndeplinită condiția prevederii sumelor cu această destinație în bugetul de stat, potrivit Legii nr. 142/1996. De altfel, legiuitorul, respectiv Parlamentul României, care a adoptat legile bugetului de stat, nici nu poate fi autorul "recunoașterii", nefiind cel "în folosul căruia curge prescripția".
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, a, G, G, G, -, G, -, G, împotriva sentinței civile nr.2074 din 12.12.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
Tribunalul Iași:
-
-
15.2009.-
2 ex.-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
