Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 382/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 382
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de -, și împotriva sentinței civile nr. 1412 din 6.12.2007 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui, Ministerul Finanțelor Publice - la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar o cerere de comunicare a motivelor de recurs de către intimatul Ministerul Justiției și Libertăților. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că motivele de recurs au fost comunicate intimatului Ministerul Justiției și Libertăților la data când dosarul a fost înregistrat inițial la Curtea de APEL IAȘI, acesta depunând și întâmpinare în cauză. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de fața,
Prin cererea înregistrată sub nr.3609/89/05.11.2007 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanții: -, și au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata către fiecare reclamant a unei despăgubiri în sumă de 1700 lei, actualizată la data plății și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin aceeași hotărâre s-a mai solicitat și obligarea Curții de APEL IAȘI la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții, ce fac parte din categoria personalului auxiliar al instanțelor judecătorești, au susținut că dispozițiile Ordinului nr. 1921/C/l5.12.2005 emis de Ministerul Justiției referitoare la acordarea de stimulente numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime de 0-3 ani, au instituit un tratament diferențiat și discriminatoriu nu numai între magistrați, ci și între judecători și personalul auxiliar al instanțelor.
S-a mai arătat că, prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din nr.OG 137/2000, ca urmare a faptului că prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor ce aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 6,8, 37-40 din Codul muncii și art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a arătat că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege, el depinzând de mai mulți factori, care îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu se poate vorbi de un drept de creanță lichidă, exigibilă.
De asemenea, la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca, în funcție de ordinea îndeplinirii obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colectate din amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat, recuperate de la participanții la procesul penal, fără ca tot personalul din sistemul autorității judecătorești să fie recompensat în același timp.
Astfel, prin Ordinul nr. 1921/C/l5.12.2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare doar pentru anumite categorii de personal din cadrul aparatului propriu al Ministerului Justiției și instanțelor judecătorești, însă prin Ordinul nr.1793/C/27.07.2006, a fost aprobată și repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Prin întâmpinarea formulată, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, solicitând respingerea acțiunii formulate de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 1412 din 6.12.2007, Tribunalul Vaslui a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză și a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții: Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în cauză este fondată, întrucât între reclamanți și această instituție nu există raporturi contractuale, aceștia fiind salarizați de către Ministerul Justiției.
Reclamații fac parte din categoria personalului auxiliar al Judecătoriei Huși și prin prezenta cauză au invocat că au fost discriminați prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției, ce a aprobat un fond de stimulente financiare numai pentru judecătorii cu o vechime în funcție de 0-3 ani.
Prima instanță a reținut că premiile și stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. financiar nu este un drept conferit delege cu caracter absolut tuturor salariaților, ci sunt avute în vedere anumite criterii la stabilirea acestora.
Prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din nr.OG 137/2000, în cadrul aceleiași categorii profesionale, cea a judecătorilor, neputând fi avută în vedere în cauză.
S-a mai reținut că reclamanții invocă o discriminare prin raportare la persoane ce fac parte din altă categorie profesională, ori una dintre condițiile discriminării este ca persoanele între care se stabilește să se afle în situații analoage, ceea ce în speță este exclus, având în vedere pregătirea profesională, munca desfășurată, complexitatea și răspunderea pe care o implică funcțiile îndeplinite.
mpotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții: -, și, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a respins cererea formulată de reclamanți, deși chiar în considerentele hotărârii reține caracterul discriminatoriu al prevederilor Ordinului nr. 1921/C/2005 în privința personalului auxiliar și conex al instanțelor, aceștia rămânând singura categorie de personal din sistemul justiției care nu a beneficiat de stimulente financiare.
Recurenții mai arată că, prin acest ordin s-au alocat fonduri în vederea stimulării financiare a personalului în temeiul dispozițiilor Legii nr.146/1997 și nu în baza legii speciale care reglementează salarizarea unei anumite categorii profesionale.
Se mai arată că acest ordin al ministrului justiției este discriminatoriu și a fost dat cu exces de putere și încălcarea esențială a legii.
Recurenții mai arată că, în situația celorlalte categorii de personal beneficiare de stimulente potrivit acestui ordin, cu excepția magistraților, nu s-a impus condiția vechimii în funcție, astfel încât cu atât mai mult apar ca fiind discriminatorii prevederile acestuia de excludere a personalului auxiliar și conex de la acordarea acestor drepturi bănești.
Se invocă de către recurenți încălcarea disp.art.16 din Constituție, art.21 din Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art.5 din Codul muncii, art.26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.
Recurenții mai arată că, potrivit dispozițiilor Directivei 2000//78, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nu neapărat în situații similare.
În speță, criteriul după care s-a făcut distincția în acordarea stimulentelor financiare este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust pentru personalul din unitățile bugetare.
Se solicită astfel admiterea acțiunii formulate și obligarea intimaților la plata despăgubirilor pentru discriminare, în temeiul disp.art.269 din Codul muncii.
Recurenții mai arată că în mod greșit a fost respinsă acțiunea formulată de aceștia în contradictoriu cu Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamanții: -, și, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamații au calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Huși.
Aceștia susțin că ar fi fost prejudiciați prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției, ce a aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției care a fost acordat numai judecătorilor cu o vechime în funcție de 0-3 ani, cu excluderea discriminatorie a personalului auxiliar și conex din rândul beneficiarilor acestui ordin și cu încălcarea actelor normative ce stau la baza acordării lor.
Prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din nr.OG 137/2000, ca urmare a faptului că prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor ce aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani, însă această hotărâre nu poate avea relevanță în cauză întrucât constată doar existența unei situații discriminatorii în rândul judecătorilor, fără a se face vreo referire la personalul auxiliar al instanțelor.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale se reține că legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Instanța reține că, în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în sensul că nu s-a dovedit în cauză existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile.
Astfel, potrivit disp.art.25 din Legea nr.146/1997, din sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, precum și din amenzile judiciare, un procent de 75%, constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției. Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
În temeiul disp.art.2 alin.2 din Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004, repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite. Acesta are astfel posibilitatea de a repartiza sume din fondurile prevăzute la art.25 din Legea nr.146/1997 destinate stimulării unei anumite categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești.
În acest sens se reține că, prin Ordinul nr.1793/C/27.07.2006, Ministrul Justiției a aprobat repartizarea unui fond destinat doar stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
În consecință, se reține că reclamanții nu au dovedit că ar fi fost în situații analoage și comparabile cu persoanele cărora li s-au acordat stimulente financiare potrivit Ordinului nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției, aceștia fiind la rândul lor beneficiarii unor drepturi suplimentare acordate prin ordine ce se adresau în exclusivitate acestei categorii de personal, astfel încât în mod corect prima instanță a respins cererea acestora de reparare a prejudiciului suferit.
Prin urmare, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefundat recursul formulat de reclamanții: -, și și se va menține sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții: -, și împotriva sentinței civile nr.1412/06.12.2007 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 12.05.2009;
Jud. fond:- Tribunalul Vaslui:-;
-.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
