Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 581/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 581/R-CM

Ședința publică din 30 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător

JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu

JUDECĂTOR 3: Laura

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.589 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât și intimata-reclamantă

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că prin serviciul arhivă al instanței s-a depus întâmpinare din partea intimatei-reclamante

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 08.04.2008, reclamanta Cac hemat în judecată pe pârâta, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să-i plătească suma de 10.350 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, respectiv prima de Paște și de C pentru anii 2005-2007, actualizată cu rata inflației la momentul plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost salariata pârâtei în perioada 16.09.2002 - 30.01.2008, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat între părți.

S-au invocat prevederile art.168 din încheiat la nivelul societății pârâte, potrivit cărora, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu la nivel de

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.589 din 23 iunie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâtă să plătească acesteia drepturile salariale reprezentând primele de Paște și de C pentru perioada 2005, 2006, 2007 în cuantum de câte un salariu de bază mediu la nivel de aferent perioadei de mai sus, actualizate în funcție de indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale, precum și suma de 150 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că potrivit contractului individual de muncă depus la dosar, reclamanta este angajata pârâtei și, în această calitate, trebuia să beneficieze nu doar de clauzele contractului său individual de muncă, dar și de cele prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivelul societății pârâte pentru anii 2005, 2006, 2007.

Prin dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pe anul 2005 s-a prevăzut că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe

Aceeași prevedere legală este cuprinsă în dispozițiile art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de pe anii 2006 și 2007.

Potrivit dispozițiilor art.236 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Conform alin.4 al aceluiași articol, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Având în vedere aceste reglementări legale, prevederea prin dispozițiile art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, a consfințit voința părților cu privire la plata sumelor de bani reprezentând primele de Paște și de C pentru salariații

Faptul că dispozițiile art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă se regăsesc nu doar în contractul încheiat în anul 2003, ci și în anii ulteriori, cu același conținut, dovedește că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au înțeles ca primele menționate să fie plătite în aceleași condiții și în anii ulteriori anului 2003.

Chiar dacă în anul 2007 comisia paritară constituită dintre reprezentanții angajatorului și reprezentanții Sindicatului - a încheiat o notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al, aceasta nu poate avea efecte retroactive asupra clauzelor contractelor colective de muncă pentru perioada anterioară.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata ""

Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei sub aspectul prevăzut de art.3041Cod procedură civilă.

1. Sentința este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.

Nu s-a avut în vedere că drepturile bănești solicitate de reclamantă rezidă dintr-un contract colectiv de muncă și nu un contract individual, fiind acordate ca și formulă de sprijin social în vederea acoperirii nevoilor de sărbători, situație în care nu pot fi asimilate cu sporurile de salariu.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, situație în care este aplicabil în speță art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

2. Promovarea acțiunii de către reclamantă este prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. Deși art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă obliga părțile la procedura prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paști și de C, reprezentantul angajaților nu a participat la nicio acțiune în acest sens.

Ca urmare, sumele pretinse ca drept salarial de reclamantă nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile și pe de altă parte, aceasta nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins.

3. Instanța de fond nu a avut în vedere că părțile au recunoscut că pentru anul 2003, suplimentările salariale solicitate de reclamantă au fost introduse în salariul de bază și interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 din Contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice, demonstrând că din anul 2004 intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum de altfel s-a și procedat.

4. În mod eronat instanța a analizat textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, în sensul că numai în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Nu s-a avut în vedere că prevederile sus arătate au fost menținute și în Contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2004, pentru anul 2005 nu s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, fiind prelungit prin act adițional C existent, iar în anii 2006 și 2007 a fost reluată aceeași formulare a art.168 alin.2.

Comisia Paritară a interpretat clauza art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă în sensul că la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.

Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Recursul declarat de intimată este nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs privind respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, se constată că potrivit art.283 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi soluționate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar potrivit art.283 lit.e, în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării Contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

În speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate.

Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și este un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.

Rezultă astfel că art.154 alin.1 din Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în Contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza Contractului individual de muncă.

Drepturile salariale ale angajaților pot fi cuprinse și în Contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare, iar în speță, recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale au fost plătite reclamantei atunci când au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că reprezintă drepturi salariale.

Pe de altă parte, art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă prevede pentru angajați "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, ceea ce înseamnă că prin folosirea acestui termen, chiar semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor respective.

Față de cele arătate, fiind vorba de drepturi salariale, așa cum au recunoscut și părțile când le-au introdus în salariul de bază, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.

Referitor la C de-al doilea motiv de recurs privind prematuritatea formulării acțiunii, se constată că, într-adevăr, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, cu minimum 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Același articol precizează că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații cărora le este opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamanta, fiind fostă salariată a pârâtei și deci parte în contractul colectiv de muncă, putea formula acțiune împotriva societății pârâte.

Dreptul la primele de C și de Paști s-a născut astfel pentru reclamantă odată cu înscrierea acestui drept în Contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile deoarece și-ar invoca propria culpă.

De altfel, pe de o parte recurenta susține că acțiunea formulată este prescrisă, iar pe de altă parte că nu trebuia formulată.

C de-al treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentința instanței de fond este greșită, întrucât nu s-a avut în vedere că sumele solicitate au fost încorporate în salariul de bază în toată perioada 2003-2005, iar C de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea gramaticală a textului art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, în sensul că trebuia interpretat că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază.

Fiind vorba de motive care se referă la aceeași situație de fapt și încălcarea Contractului colectiv de muncă, urmează a fi analizate împreună.

Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paști și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.

Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".

Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.

Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.

Dispozițiile art.168 din prevăd clar că, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".

Potrivit art.7 (2) din Legea nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar art.30 precizează că "executarea Contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".

Recurenta a arătat că părțile au convenit includerea acestor compensații în salariul de bază, astfel că salariații și-au primit drepturile salariale în totalitate.

Într-adevăr, în pe anul 2003, la art.168 alin.2 apare mențiunea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.

Astfel de mențiuni nu apar însă în pe anii 2004, 2005 și 2006, iar instanța nu poate reține apărările recurentei, în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă și în perioada următoare deoarece mențiunea apare doar pentru anul 2003.

Așa cum rezultă din dispozițiile art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, se depune și înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană și se aplică de la data înregistrării. Și modificările aduse își produc efectele tot la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară convenită de părți, conform art.31 din aceeași lege.

Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003, dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecății.

În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.

În speță, interpretarea făcută de Comisia Paritară că suplimentările salariale au fost introduse din anul 2003, s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă nu rezultă Contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.

Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) Contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.

Față de cele arătate mai sus, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins în totalitate ca nefondat.

Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în C de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantei de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin C de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantei, fiind incluse în salariul de bază al acesteia.

Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea-credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta "" PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.589 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./02.10.2008

Jud.fond: /

Președinte:Nicoleta Simona Păștin
Judecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 581/2008. Curtea de Apel Pitesti