Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2144/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.2144
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
: - - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, toți cu domiciliul ales în, nr.424, județul P - la Cabinet de avocatură - și pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.627 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă SC "" SA avocat - din Baroul Prahova, lipsind recurenții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru, iar din partea recurentei-pârâte s-a formulat și cerere de întoarcere a executării sentinței recurate. Se mai învederează că din partea SC SA s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, în copii, deciziile nr.623/04.07.2006 și 903/02.05.2006, iar din partea recurenților-reclamanți s-au depus concluzii scrise, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Avocat - pentru recurenta-pârâtă SC "" SA depune la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară și declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei-pârâte SC "" SA că alte cereri nu mai are de formulat, cât și față de împrejurarea că recurenții-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă SC "" SA avocat - arată că suplimentările salariale privind aprovizionarea toamnă-iarnă s-au acordat în două modalități, respectiv printr-o cotă procentuală aplicabilă asupra salariului brut de bază, concretizându-se ca document în telexul nr.2412/29.05.1998, iar pentru salariații preluați de la sau Baza de Aprovizionare prin egalizarea pe grila de salarii. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în partea a sentinței în sensul respingerii pretențiilor privind acordarea primelor de aprovizionare toamnă-iarnă, potrivit considerentelor detaliate pe larg în motivele de recurs.
Cu privire la recursul reclamanților îl apreciază ca neîntemeiat și solicită respingerea acestuia. Depune la dosar concluzii scrise. Precizează că cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.
CURTEA:
Reclamanții, au chemat in judecata pe parata SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța sa fie obligata parata la plata a cate unui salariu minim pe ramura, pentru anii 2005-2007, reprezentand c/valoarea aprovizionare toamna-iarna, drepturi actualizate cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la data platii efective pentru toti reclamantii; obligarea paratei la plata cotei de participare la profit pentru anii 2005-2007, suma actualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la plata efectiva, precum si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea acțiunii reclamantii au arătat că au fost salariati ai paratei, cu contracte individuale de munca pe perioada nedeterminata in perioade diferite si ca aceasta nu a respectat obligatiile asumate prin CCM la nivel de ramura pe anii 2005-2007 si nu le-a acordat suplimentarile salariale pentru aprovizionarea toamna-iarna, in luna octombrie a fiecarui an, in cuantum de un salariu minim pe ramura, conform art.176 al.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol si gaze.
Sustin reclamantii ca dupa privatizarea, a intrat in vigoare CCM unic la nivel national care, in anii 2005-2006, cat si in anii 2007-2010, introduc dispozitii obligatorii cu privire la veniturile salariatilor, reglementand in art.41 pct.1 lit.a si art.42 pct.2 lit.a, dreptul acestora la cota parte din profit, care in cazul societatilor comerciale poate ajunge pana la 10%.
Precizeaza reclamantii ca parata, impreuna cu, a indicat in art.139 ca ar fi inclus aceasta obligatie in CCM si ca acordarea acesteia este conditionata de aplicarea unei negocieri prealabile care nu a avut loc, fapt pentru care nu a inteles sa achite aceasta cota de participare la profit.
Parata a formulat o intampinare prin care a invocat exceptiile lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, a prescriptiei dreptului la actiune, in conditiile in care reclamantii nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atat timp cat s-a stabilit acordarea acestor drepturi in functie de negocierile dintre patronat si sindicat si ca, in speta, dreptul la actiune este prescris in baza art.283 lit.e muncii, fiind implinit termenul de prescriptie de 6 luni, solicitand si respingerea actiunii, motivandu-se ca drepturile solicitate au fost incluse incepand cu anul 1997 in salariul de baza.
Prin sentința civilă nr.627/12.03.2009 Tribunalul Prahovaa respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune si a lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis in parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale cuvenite si neacordate reprezentând aprovizionare toamnă iarnă pentru perioada 2005-2006-2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la data plății efective. Tribunalul a respins capetele de cerere din actiune privind plata cotei de profit pe perioada 2005-2007.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că exceptia prescriptiei este neintemeiata, deoarece potrivit art. 283 alin. lit.e din codul muncii, dreptul la actiune in cazul neexecutarii CCM ori a unor cauze ale acestuia se prescrie in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului, in ceea ce priveste drepturile salariale in acelasi articol la lit.c s-a prevazut un termen de 3 ani aplicabil in toate situatiile in care obiectul actiunii este dat de pretentiile salariale indiferent de izvorul acestora, considerente fata de care in baza art. 138 cod pr. civila, tribunalul va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
In ceea ce priveste exceptia lipsie calitatii procesule active a reclamantilor invocata de pârâtă se constată că este neintemeiata, deoarece reclamantii au calitate de angajati ai societatii parate calitate in care pot solicita acordarea unor drepturi banesti, urmand a dovedi ca acestea le sunt sau nu datorate potrivit Contractului colectiv de munca.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantii au fost incadrati la societatea parata, iar potrivit contractului colectiv de munca la nivel de ramura pe anii 2005-2006 incheiat conform art. 10 si 11 din 130/2006 inregistrat la, cu nr. 20/2005, se prevad alte venituri, cota de profit ce se repartizeaza salariatilor este de pana la 10% in cazul societatilor comerciale si pana la 5 % in cazul Regiilor autonome, conditiile de diferentiere, diminuare sau anulare a participarii la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere precum si perioada pentru care se acorda cota de profit salariatilor care nu poate fi mai mare de un an, se stabileste prin CCM la nivel de unitate.
Din probele administrate in cauza rezulta ca parata nu si-a indeplinit obligatiile asumata prin CCM, de a achita reclamantilor drepturile salariale cuvenite, reprezentand aprovizionare toamna -iarna pe perioada 2005-2006-2007.
In ceea ce priveste cererea de acordare a cotei de profit, tribunalul a constatat ca este neintemeiata, deoarece calificarea in contractul colectiv de munca ca facand parte din Capitoilul "alte venituri a acestor cote", nu conduce la concluzia temeinicie cererii, deoarece premisele constituirii acestor cote le constituie inregistrarea de profit la sfarsitul fiecarui an si negocierea cu sindicatul privind criteriile de diferentiere si acordare a acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În recursul reclamanților se susține, în esență, că în mod greșit tribunalul nu a admis și capătul de cerere privind acordarea cotei de profit, reținând eronat că este o vocație și nu un drept. Se mai susține că acționarii unei societăți nu pot încălca drepturile stabilite prin CCM și că s-au interpretat greșit dispozițiile privind negocierea dintre patronat și sindicate.
În recursul pârâtei se susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Recurenta a susținut că reclamanții nu aveau calitate procesuală activă și că acțiunea este prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs invocate de părți, curtea va reține următoarele
Referitor la recursul declarat de reclamanți, curtea va constata că acesta este nefondat.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată de: înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului și negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
Nu poate fi reținut că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă SC SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative - rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la profitul net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
Referitor la recursul pârâtei curtea reține următoarele:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
In ce privește calitatea procesuală activă, aceasta a fost corect constatată de instanța de fond deoarece exista identitate intre persoana reclamanților si titularii dreptului dedus judecății, in condițiile in care reclamanții, in calitate de salariați ai paratei, au dreptul sa solicite in instanță achitarea drepturilor salariale ce deriva din raporturile de munca care au existat intre părți.
Pe fond, curtea va reține că potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta - pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că, pe fond, va respinge în tot acțiunea, ca neîntemeiată.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.627 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că dispune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge ca nefondat recursul reclamanților, toți cu domiciliul ales în, nr.424, județul P - la Cabinet de avocatură - declarat împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 11 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - ---
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Red./
5 ex./3.12.2009
f- Trib.
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
