Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 880/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.880/2009-
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR -, sector 5 în contradictoriu cu intimații reclamanții, T, -toți cu procesual ales în S, Judecătoria Salonta,-, județul B,intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, strada - -, nr.1-3, sector 1, CURTEA DE APEL ORADEA și TRIBUNALUL BIHORO, cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul împotriva sentinței civile nr. 92/P din 8 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.92/P din 8 decembrie 2008,Curtea de APEL ORADEAa respins acțiunea reclamanților, T, împotriva pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Curtea de APEL ORADEA.
A admis acțiunea reclamanților, T, împotriva pârâților Ministerul Justiției și TRIBUNALUL BIHOR și în consecință a obligat pe acești pârâți să plătească reclamanților câte 1700 lei fiecărui reclamant, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și înscrierea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că,
Excepția invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării instanța de fond a reținut-o ca întemeiată și în consecință a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât ca fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.
Cu privire, la fondul cauzei, s-a reținut de prima instanță că prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0-3 ani reprezintă un act de discriminare, conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 195 alin. 9 și 10 din OG nr. 137/2000, această hotărâre putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, iar hotărârea neatacată constituie de drept titlu executoriu.
Astfel,a apreciat prima instanță că orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Justiției în legătură cu stabilirea discriminării, raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu, acestea puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul ar fi promovat-o împotriva hotărârii Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării.
Art. 155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede, la art. 1 alin. 2 lit i, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală.
Pe de altă parte, conform art. 20 din Constituția României, s-a reținut că, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 192/C/2005,instanța de fond a reținut că au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1.700 lei.
Instituirea acestor stimulente în favoarea unei categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include și domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, nefiind posibil ca, prin legi sau alte acte normative ori prin actele de aplicare a normelor juridice, să se instituie vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, să fie tratați în mod identic.
Instanța de fond a mai reținut că, reclamanții au solicitat totodată actualizarea sumei pretinse în raport de indicele de inflație, iar actualizarea creanței cu data inflației exprimă acoperirea prejudiciului produs prin erodarea acesteia și are caracter compensatoriu.
Art. 161 alin. 4 Codul muncii se referă la daune - interese, iar principiul indexării este un principiu al sistemului de salarizare, având ca scop prevenirea eroziunii puterii de cumpărare și atenuarea efectelor inflației. integrală a prejudiciului presupune și acordarea actualizării creanței.
Față de considerentele ce preced, instanța de fond a dispus admiterea acțiunii și pe cale de consecință obligarea pârâților la plata drepturilor salariale constând în suma de câte 1700 lei pentru fiecare reclamant actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, pârâtul TRIBUNALUL BIHORa fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor de bani cuvenite reclamanților având în vedere atribuțiile acestuia privitoare la coordonarea acțiunilor ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, elocvente în acest sens fiind articolele 19 lit. a și g din Legea nr.500/2002 și respectiv art.28 din aceeași lege, fără alocarea fondurilor necesare de către acest pârât plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea de față neputându-se executa, iar o asemenea situație ar constitui o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, hotărârile, pe baza căreia și-a motivat instanța soluția, nu sunt obligatorii, doar instanțele sunt suverane în aplicarea temeiniciei acțiunii. Conform art.20 alin.10 din nr.OG137/2000, hotărârile CNCD ce nu sunt atacate în 15 zile constituie titlu executoriu, însă, au efecte relative, doar cu privire la părțile a căror situație s-a analizat, nu creează drepturi în favoarea personalului auxiliar.
Fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției, conform art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru procesele penale și din amenzi judiciare 25%, iar, repartizarea se face în baza unor norme interne aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției.
Ordonatorul principal de credite, este îndreptățit să evalueze și să stabilească necesitatea stimulării financiare, pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar, deci, nu este obligatorie acordarea lor.
Chiar raportat la art.41 din Constituție, art.155 Codul muncii, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter inevitabil, nu se confundă cu salariul, depinde de mai mulți factori, având un caracter incert, imposibil de prevăzut -Cauza Kopecky/Slovaciei, și / Greciei.
La anumite intervale de timp ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colaterale, fără ca întregul personal să fie recompensat în același timp, Ordinul nr.1744/C/13.07.2006 a aprobat repartizarea unui fond doar judecătorilor, fără a fi calificat ca o practică discriminatorie câtă vreme măsurile ulterioare au vizat în continuare și personalul auxiliar -Ordinul nr.1793/C/2006.
Greșit s-a acordat suma actualizată conform indicilor de inflație, câtă vreme conform art.1088 cod civil se putea acorda doar dobânda legală din ziua chemării în judecată, mai mult, nu este în culpă pentru a fi obligat în acest sens.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9, art.312 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Intimații reclamanți au calitatea de grefier, grefieri arhivar,-personal auxiliar de specialitate -personal conex în cadrul Judecătoriei Salonta. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România în luna mai 2004, prin Legea nr.30/18 mai 1994 stabilit în art.14 că, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție, trebuie să fie asigurate fără nici-o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Referitor la art.14 din CEDO, invocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, diferența de tratament, devine o discriminare în măsura în care se induc distincții:între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă la cauza Fredin/Suediei s-a constatat că trebuie stabilit că persoana plasată în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Dreptul instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului de a nu fi discriminare, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, deci, și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile -cauza Thlimmenos/Greciei.
În speță, prin ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, s-a dispus acordarea unor stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani și personalului public și contractual din cadrul Ministerului, în sumă de 1700 Ron. Ori, această dispoziție s-a constatat potrivit hotărârii nr.15/23.01.2006 pronunțată de Consiliul pentru Combaterea Discriminării că reprezintă un act de discriminare în sensul art.2 alin.2, art.6 lit."c", art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000, hotărâre ce a devenit titlu executoriu prin necontestarea ei de către Ministerul Justiției.
Acordarea dreptului s-a motivat ca fiind sărbătorile de iarnă, astfel s-au acordat preferențial stimulente financiare doar unei categorii a judecătorilor fără a se justifica condițiile de vechime, preferință ce a exclus nu doar ceilalți judecători dar și personalul auxiliar de specialitate și conex. Sigur că, pentru acordarea stimulentelor personalului din justiție este reglementat de art.25 alin.1, art.3 din Legea nr.146/1997, criteriile de repartizare având un caracter exemplificativ, nefiind de altfel obligatorie acordarea acestora, însă, în speță nu acesta este elementul dedus judecății ci faptul că s-au acordat astfel de stimulente doar unei categorii de personal public și contractual din cadrul Ministerului, și judecători cu o vechime între 0-3 ani.
salariale solicitate în speță, sunt circumscrise dispozițiilor art.155, art.40 alin.2 din Legea nr.53/2003 fiind adaosuri bănești salariale, însă, art.2 alin.1, art.6 lit.a,c, art.8 din nr.OG137/2000 astfel cum a fost modificată, ocrotesc pe deplin și în mod egal toate drepturile salariale implicit și cel solicitat.
Nu există nici-o motivare pertinentă a modului în care s-au stabilit criteriile de acordare a stimulentelor, fiind evidentă o selecție arbitrară cu înlăturarea criteriilor de performanță profesională. Criteriile de repartizare prevăzute de normele susmenționate, au un caracter exemplificator, cu titlu de recomandare, însă, acestea evident au fost aplicate în condiții arbitrare creând un tratament diferențiat în mod nejustificat.
financiar solicitat, nu este un drept stabilit a fi acordat obligatoriu, însă, în măsura în care există resurse financiare în acest sens, se impunea ca la repartizarea acestora să nu fie stabilite tratamente diferențiate, astfel, s-a adus atingere implicit art.5, 6 din Legea nr.53/2003, Codul muncii ce proclamă principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajator, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și cea indirectă.
Mai mult, chiar art.4 și 16 din Constituția României proclamă egalitatea de tratamente între cetățeni, excluderea privilegiilor, discriminării, iar art.20 stabilește că drepturile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și tratatelor ratificate de România.
Acordarea drepturilor salariale magistraților, reprezintă un scop legitim, însă, criteriul avut în vedere nu reprezintă o metodă adecvată și necesară atingerii scopului și astfel, prin hotărârea nr.15/23.01.2006 a stabilit că procedura instituită prin Ordinul Ministrului Justiției constituie acte de discriminare în sensul art.2 alin.1, 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.15 alin.4, din nr.OG137/2000.
Faptul că prin alt ordin s-a stabilit repartizarea unui fond doar stimulării personalului auxiliar, nu este de natură a înlătura considerentele expuse astfel cum s-a arătat, nimic nu împiedică stabilirea repartizării unor sume pentru stimulente, însă, acordarea trebuie a avea la bază criterii ce să nu genereze situații de natura celei în speță.
Referitor la acordarea sumei solicitate, actualizate conform indicilor de inflație, se reține faptul că aceasta s-a dispus conform art.1084 Cod civil, instanța având în vedere pierderea suferită de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale de la data la care se impune a le fi acordată și până la plata efectivă. Practica judiciară în materie fiind constantă în acest sens, culpa recurentului fiind evidentă raportat la considerentele expuse.
Cât privește deciziile Curții Constituționale nr.1325/4.12.2008, 818, 819, 820, 821/13.07.2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.1, 2 alin.3, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative considerând că sunt discriminatorii, de-a le înlocui cu altele pe cale judiciară, criticile în sensul că prin hotărârea recurată instanța și-a depășit limitele puterii judecătorești, sunt nefondate.
S-a constatat conform celor expuse că, prin ordinul emis de ministrul justiției s-au încălcat nu doar dispozițiile enunțate de nr.OG137/2000 cât și art.5,6 din Codul muncii, dar mai ales art.14 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului. În această situație, este obligatorie conform art.41/1 din această Convenție, ratificată de România în anul 1994, acordarea unei reparații echitabile, dreptul intern raportat la deciziile Curții Constituționale nepermițând instanțelor aceste aspecte. Este cert că părților le-a fost cauzat un prejudiciu ce s-a impus a fi reparat, ori, existând o contradicție între norma internă și cea internațională, conform și art.20 din Constituția României, are prioritate dreptul internațional, criticile formulate fiind astfel neântemeiate, în mod corect s-a adus o reparație materială celor a căror drepturi au fost încălcate prin ordinul nr.1921/C/2005.
Art.11 din Constituția României, stabilește cu valoare de principiu, obligația Statului Român de-a îndeplini întocmai și cu bună credință îndatoririle ce-i revin conform tratatelor la care este parte, care, fiind ratificate de Parlament, fac parte din dreptul intern, ca urmare, raportat și la dispozițiile art.20 din Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele acestora, au devenit parte integrantă din dreptul intern, având prioritate față de acesta, izvor de drept intern obligatoriu și prioritar având ca și consecință directă și imediată aplicarea Convenției și a protocoalelor sale.
Față de toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.92/ din 8 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:11.05.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:19.05.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
