Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 764/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 764
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții, și, toți domiciliați în B,-, cod poștal -, județul B, împotriva deciziei civile nr.45 pronunțată la 13 februarie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în B, B-dul 1 - 2. nr.76, cod poștal -, județul B, domiciliată în B,-, cod poștal -, județul B și MUNICIPIUL B - prin primar.
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 14 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. 98053, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, și reprezentați de avocat din Baroul Buzău, intimații-pârâți, personal și prin procurator și prin procurator, potrivit procurii autentificată sub nr. 2815/7.12.2007 de Biroul Notarului Public, lipsind intimatul-pârât Municipiul
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții-reclamanți, arată că decizia este lovită de nulitate, întrucât hotărârea este nemotivată, din considerente nerezultând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Instanța de apel nu examinează fiecare critică formulată de reclamanți, ci se limitează doar să constate că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, printr-o minuțioasă analiză a probelor administrate în cauză, în raport de care, în mod corect s-a concluzionat că acțiunea nu poate fi admisă.
Mai arată că, în considerentele hotărârii, instanța de apel a analizat excepția lipsei de interes, fără să o pună în discuția părților înainte de închiderea dezbaterilor, astfel că, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 pr.civilă.
De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la ieșirea din indiviziune, în contradictoriu cu toate părțile. Se reține doar că Municipiul B nu este proprietar și se respinge acțiunea.
Față de probele administrate, din care rezulta că ceilalți coproprietari sunt și, instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra ieșirii din indiviziune și în contradictoriu cu aceste persoane.
Instanța era datoare să constate dacă există stare de indiviziune și care este cota fiecărei părți din masa indiviză.
Solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond, pentru a se pronunța cu privire la ieșirea din indiviziune în contradictoriu cu toți pârâții.
Procuratorul intimatelor și, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului civil față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Buzău, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Regia Autonomă Municipală B, și, solicitând ieșirea din indiviziune asupra unei încăperi cu destinația de hol, în suprafață de 9,80 mp și obligarea acestora de a desființa ușa cu fereastră, practicată în zidul comun, precum și zidirea spațiului ocupat de aceasta sau autorizarea reclamanților să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unei părți din holul imobilului situat în B,-, județ B, în suprafață totală de 9,80 mp, parte dobândită prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995.
Reclamanții și au mai susținut că dețin, în baza contractului 48/19.12.1996, 2,45 mp, iar reclamanții și, dețin în baza contractului 46/18.12.1996, 1,92 mp, iar suprafețele din această încăpere nu au fost individualizate și atribuite în fapt, astfel că, reclamanții au în folosință comună holul, această încăpere de acces fiind destinată să servească doar folosinței lor exclusive, constituind singura cale de acces de la unitățile locative pe care le dețin, către anexele amplasate în partea din spate a proprietăților, pe terenul închiriat de la pârâta B, potrivit contractelor de închiriere nr.4 și respectiv 5/13.01.1997.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând că este proprietara din imobilul compus din casă de locuit și teren aferent de 260 mp, situat în B,-, conform certificatului de moștenitor nr.171/30.09.2002, imobil dobândit inițial de către mama ei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr- de notariatul de Stat B și a planului de situație întocmit între vânzători și cumpărători.
A mai susținut că, la cumpărarea imobilului în suprafață construită de 90 mp, a fost cumpărată și cota de, respectiv 5,90 mp, din holul de acces în locuință și la dependințele din curtea din spate, cealaltă cotă de J revenind în proprietatea statului prin naționalizare și trecută în gestiunea actualei B, potrivit deciziei nr.667/12.04.1966.
Pârâta Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că imobilul din B,-, a trecut în proprietatea statului în anul 1966, spațiul având destinația de locuință, iar până în luna decembrie 1996 fost locuit de două familii de chiriași, respectiv reclamanții și.
Se mai arată că, la data de 18.12.1996, aceștia au dobândit calitatea de proprietari în baza Legii nr.112/1995, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr.46, respectiv 48, iar în proprietatea statului a trecut doar J din suprafața holului imobilului, adică 4,80 mp, din 9,60 mp.
De asemenea, s-a susținut că la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare către reclamanți, acestora nu li s-a vândut întreaga suprafață a holului, ci doar 2,45 mp reclamanților și 1,92 mp reclamanților, iar diferența de 4,80 mp a rămas proprietarului inițial, al cărui moștenitor este pârâta.
Prin sentința civilă nr.2428/25.10.2007 Tribunalul Buzăua admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Buzău,cauza fiind înregistrată sub nr.9154/30.11.2007.
Întrucât în cauză se procedase la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B, s-a introdus în cauză pârâtul Municipiul B prin Primar, pentru lămurirea situației dreptului de proprietate asupra jumătății de hol ce nu a fost înstrăinată reclamanților.
La termenul din 31.01.2008, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B și în baza prevederilor art.137 alin.2 proc.civilă, a unit cu fondul această excepție, arătându-se că pentru soluționarea acesteia se impune administrarea de probe comune fondului litigiului.
Prin sentința civilă nr. 3458/17.06.2008, Judecătoria Buzăua admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B reprezentat prin Primar și respins ca nefondată cererea de ieșire în indiviziune formulată de reclamanții, și.
De asemenea, s-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind desființarea ușii cu fereastră din peretele comun al proprietăților părților din B,-, județ
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că obiectul capătului principal de cerere îl constituie ieșirea din indiviziune asupra holului în suprafață totală de 9,80 mp, aflat între proprietățile situate în B,-, iar condiția esențială pentru ieșirea din indiviziune, este ca bunul să fie deținut în coproprietate.
S-a mai arătat că, în raport de susținerile părților, în cauză trebuie stabilit dacă acest hol face obiectul proprietății comune între reclamanți și Municipiul Astfel, potrivit contractelor nr.48/19.12.1996 și nr.46/18.12.1996, Baî nstrăinat reclamanților și, respectiv și, imobilul casă de locuit identificat separat pentru fiecare
parte, 2,45 mp coridor reclamanților și 1,92 mp coridor reclamanților.
Instanța a mai reținut că, după cum rezultă din susținerile părților și rapoartele de expertiză, pe-, mai există un imobil casă de locuit, vecin cu cel cumpărat de reclamanți, locuit în prezent de către pârâții și, imobilul aflat actualmente în proprietatea reclamanților și care constituia proprietatea privată a lui, trecut în proprietatea unității administrativ-teritoriale municipiului B, prin naționalizare, conform sentinței civile nr.3596/1965 a Tribunalului Popular Raional B și a deciziei nr.667/12.04.1966 Sfatului Popular al Regiunii P, predarea efectivă făcându-se la data de 10.05.1966, potrivit procesului-verbal de la dosar.
De asemenea, s-a mai reținut că, din sentința civilă 3596/1965, rezultă că acest imobil avea o suprafață construită de 157,33 mp, o magazie în suprafață de 13,50 mp și curte în suprafață de 120,60 mp. În planurile de situație întocmite cu ocazia trecerii în proprietatea statului, sunt trecute, însă, dimensiuni diferite, cauzate de erorile de măsurătoare și de metodele tehnice rudimentare de măsurare, astfel: suprafață construită de 160,50 mp + magazie 13,50 mp, curte de 149,87 mp.
Pârâții și au dobândit prin moștenire imobilul proprietatea lor situat în-, vecin cu al reclamanților, de la autoarea lor, care la rândul ei, dobândise imobilul prin cumpărare, potrivit contractului din data de 20.08.1955, autentificat sub nr- de Notariatul de Stat Raional B, însoțit de plan de situație.
În contract se arăta că imobilul se află pe o suprafață de teren de 260 m, precum și componența casei: camere, bucătărie, antreu, WC, iar în planul de situație datat 16.08.1955, se specifică expres existența holului de acces către din spate, în suprafață de 5,90 mp.
Susținerile reclamanților potrivit cărora acest plan de situație nu poate fi avut în vedere, deoarece nu este menționat în contractul de vânzare-cumpărare și nu se află în Arhiva Statului B, nu au fost primite de instanță, apreciindu-se că la întocmirea unui astfel de contract nu este obligatorie nici întocmirea planului tehnic de situație și nici depunerea lui la vreo autoritate administrativă.
De altfel, s-a reținut că în planul de situație și releveu al imobilului fostă proprietate întocmite la epoca trecerii acestuia în proprietatea statului, plan aflat în Arhivele Statului și depus de reclamanți la dosar, se specifică suprafața totală a imobilului, apoi se menționează suprafața locativă și cea locuibilă, iar apoi este consemnată mențiunea "H exterior=4,50 mp".
S-a apreciat că deși planul de situație anexat contractului de vânzare-cumpărare întocmit în 1955 nu a fost prezentat notariatului, aceasta nu atrage consecința nevalidității contractului.
Un indiciu deosebit de important în cauză, s-a apreciat a fi faptul că, după cum rezultă în mod constant din adresele B și Primăriei B, această suprafață de hol, de 5,90 mp, nu a trecut în proprietatea statului prin naționalizare, ceea ce semnifică, indubitabil, că, la epoca preluării imobilului fostă proprietate lui, autoritățile au considerat că această porțiune de hol nu aparținea acestei proprietăți, ci acelei învecinate, care făcuse obiectul înstrăinării către autoarea pârâtelor și.
Punctul 1 din obiecțiunile formulate de reclamanți la raportul de expertiză a fost considerat ca neîntemeiat, arătându-se că, deși în contractul de vânzare-cumpărare întocmit autoarei pârâtelor în 1955 nu se specifică expres holul și suprafața sa, această suprafață a coridorului a fost considerată inclusă în compunerea totală a suprafeței casei de locuit.
Obiecțiunile formulate la punctul 2 au fost, de asemenea, apreciate ca neîntemeiate, apreciindu-se că nu este util cauzei a se evidenția amplasamentul construcțiilor pe suprafața de teren; faptul că expertul a reținut că holul în litigiu este hol comun de acces către partea din spate a imobilului, nu constituie o constatare tehnică și poate fi înlăturată de instanță în raport de restul probelor administrate.
Totodată, susținerile expertului asistent din raportul său opinie separată, au fost apreciate ca neîntemeiate, arătându-se că diminuarea suprafeței de 260 mp teren, ce aparține pârâtelor, cu suprafața de 20 mp, ce fusese expropriată în 1982, nu are relevanță, întrucât s-a diminuat suprafața curții imobilului, și nu a casei de locuit în a cărei compunere intră suprafața holului și care nu a suferit modificări constructive.
S-a mai arătat că vecinătățile pe care le indică expertul și care nu ar corespunde cu cele trecute în planul anexă a contractului din 1955, nu rezultă din nici un înscris al dosarului. Vecinătatea cu G apare în planul de situație întocmit în anul 1966 de autorități cu ocazia trecerii imobilului, fostă proprietate, în proprietatea statului, însă din 1955 până în 1966 este posibil să fi apărut schimbări în persoana vecinilor.
Instanța a apreciat că nu rezultă din niciun act al dosarului că ar fi devenit vecin cu imobilul pârâtelor în anul 1964.
Și în ipoteza că acest plan de situație nu ar fi fost întocmit în 1955, ci ulterior anului 1964, în raport de indiciile arătate anterior, instanța a apreciat că acest lucru nu ar putea duce la concluzia că întreaga suprafață a coridorului ar fi trecut în proprietatea statului, iar autorii pârâtelor nu ar fi dobândit nicio bucată a acestui hol.
Toate considerentele menționate anterior, a creat instanței convingerea că în anii 1965-1966 nu a fost trecută în proprietatea statului decât suprafața măsurată actual prin raportul de expertiză, de 4,37 mp hol, restul suprafeței (de 5,48 mp) formând obiectul înstrăinării către autorii pârâtelor, în anul 1955.
În consecință, s-a apreciat că, în cauză, pârâtul Municipiul B nu este proprietarul excedentului de 5,48 mp de hol, motiv pentru care s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive a acestuia.
Privitor la capătul al doilea al cererii, s-a reținut că, potrivit susținerilor părților și rapoartelor de expertiză, în zidul comun dintre proprietățile reclamanților și pârâților se află o ușă cu fereastră, care în trecut făcea posibil accesul către curtea din spate a imobilelor părților, iar în prezent această ușă nu este utilizată de pârâte.
S-a mai arătat că, potrivit constatărilor din rapoartele de expertiză, prin vechime, uzură, poziționare și asemănare cu restul ușilor imobilului proprietatea pârâtelor, această ușă a fost edificată la epoca edificării imobilului, deci anterior anului 1955.
instanța că îngrădirea dreptului de proprietate adusă de către art.612 Cod civil, poate fi înlăturată prin obținerea servituții contrare de a avea ferestre cu
vedere spre proprietatea vecinului său. Servitutea de vedere prin fereastra ușii fiind o servitute aparentă și continuă, se poate dobândi, potrivit art.623 Cod civil, prin posesie de 30 de ani, iar în cauză, această ușă a existat și a fost utilizată încă dinaintea anului 1955, astfel că, cel puțin din anul 1955, a operat posesia neîntreruptă a servituții în favoarea autorilor pârâtelor și ulterior de către acestea, prin joncțiunea posesiilor.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, și, care au susținut că instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate în cauză, în principal de existenta stării de indiviziune asupra holului din litigiu pentru reclamanți și pârâții și, ceea ce impunea ieșirea din indiviziune în contradictoriu cu aceștia.
Apreciază apelanții că această soluție se impune și față de faptul că părțile nu se află într-o indiviziune forțată și perpetuă privitor la acest hol, care nu servește cu nimic celor două pârâte, ci numai reclamanților, pentru acces de la spatiile locative pe care le dețin către curtea din spate, pe care o au în folosință în baza contractelor de închiriere încheiate în condițiile Legii 112/1995.
În plus, susțin apelanții că se impunea, pentru aceleași motive, și admiterea capătului de cerere ce are drept obiect obligarea pârâtului de a desființa ușa de acces cu fereastra practicată în zidul comun de pe holul din litigiu.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 18 decembrie 2008, după ce cauza a rămas în pronunțare, s-a repus cauza pe rol și în temeiul art.295 alin (2) cod pr.civilă s-a dispus completarea probelor cu o cercetare locală, pentru stabilirea situației de fapt, cercetare efectuată la data de 13.01.2009.
Prin decizia nr. 45 pronunțată la 13 februarie 2009, Tribunalul Buzăua respins apelul ca nefondat, reținând că din considerentele sentinței, rezultă ca instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, printr-o minuțioasă analiză a probelor administrate în cauză, în sensul susținerilor părților, situație de fapt în raport de care, ținând seama de dispozițiile legale incidente, instanța a apreciat în mod just că primul capăt de cerere nu poate fi admis.
S-a mai arătat că, în același sens, este și constatarea din cercetarea locală, potrivit căreia, reclamanții nici nu ar mai avea interesul obiectiv al ieșirii din indiviziune, de vreme ce partea de imobil a pârâtelor nu mai este locuibilă.
Tribunalul a mai apreciat că și constatările cercetării locale efectuate în cadrul apelului, susțin aprecierea făcută de instanța fondului în analiza situației de fapt, în raport de dispozițiile art.612 și 623 Cod civil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, și, arătând că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.5,7,8 și 9 pr.civilă, întrucât aceasta nu este motivată în condițiile art. 261 alin. 1.pr.civilă, iar din considerentele acesteia nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate susținerile recurenților.
De asemenea, se apreciază că în mod nelegal prima instanță nu s-a pronunțat pe cererea de ieșire din indiviziune și nu a examinat dacă holul în litigiu este un bun indiviz și nici dacă părțile au calitatea de coindivizari pe această încăpere.
Se arată în continuare că, fiind stabiliți ceilalți coproprietari, în persoana intimatelor-pârâte și, instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra ieșirii din indiviziune în contradictoriu cu aceste persoane și nu a observat că există posibilitatea ieșirii din indiviziune, întrucât această stare nu vizează un bun indiviz, în raport de care starea de indiviziune este forțată și perpetuă, deoarece holul în discuție, în integralitatea lui, îl au în posesie recurenții, servindu-le numai lor pentru acces către curtea din spate și spațiile locative deținute.
Un alt motiv de recurs este acela că instanța de apel a examinat excepția lipsei de interes din oficiu fără aop une în discuția părților până la momentul închiderii dezbaterilor, astfel încât, decizia pronunțată este dată cu încălcarea prevederilor exprese ale art. 304 pct. 5.pr.civilă.
Arată recurenții că tribunalul nu a examinat fiecare motiv de apel în parte și nu a dat eficiență probei cu cercetare locală, nefiind examinate nici criticile referitoare la obligația pârâților de a desființa ușa cu fereastră practicată în zidul comun, prin prisma temeiului de drept invocat în cererea introductivă, acela prevăzut de art. 612-613, 1075-1076 Cod civil.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii atacate, conform art. 26 alin. 1 pr.civilă, Curtea constată că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 pr.civilă, având în vedere faptul că tribunalul a expus în cadrul considerentelor motivele care au condus la soluția menținerii hotărârii instanței de fond, raportat atât la stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, cât și la probatoriile administrate în fața instanței de apel.
Nici criticile referitoare la nepronunțarea instanțelor pe cererea de ieșire din indiviziune nu sunt întemeiate, câtă vreme prima instanță a arătat că o suprafață de 5,48 mp din hol este proprietatea pârâtelor și, că 2,45 mp aparține familiei și 1,92 mp familiei, caz în care, proprietățile sunt clar individualizate prin suprafețe, și nu pe cote.
În aceste condiții, în mod corect a apreciat prima instanță că în speță nu poate fi admisibilă o cerere de ieșire din indiviziune, câtă vreme părțile dețin o suprafață determinată din construcție, astfel încât nu pot fi stabilite cote de către instanță, de vreme ce aceasta a apreciat că bunul nu se află în stare de indiviziune.
Pe cale de consecință, nu poate fi primită nici critica nr. 3 din cererea de recurs, potrivit căreia instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra ieșirii din indiviziune în contradictoriu cu pârâtele și.
Raportat la situația de fapt stabilită în mod corect de către instanțele anterioare, în sensul că holul în litigiu nu se află în stare de indiviziune, nu este întemeiată nici critica potrivit căreia era admisibilă ieșirea din indiviziune, întrucât holul în litigiu nu este o coproprietate forțară și perpetuă, câtă vreme nu deservește accesului părților la imobilul lor.
În condițiile în care prin actul de vânzare nr- autoarea părților, numita, dobândea 5,90 mp din holul de acces curte spate (conform
planului de situație anexat contractului), iar prin sentința civilă nr. 3596/1965 a trecut în proprietatea statului clădirea învecinată aparținând lui, inclusiv cei 4,50 mp din același hol de acces curte spate (în realitate 4,37 mp rezultați din măsurători și înstrăinați de stat conform Legii nr. 112/1995 reclamanților) Curtea de Apel constată că dacă s-ar exclude concluzia că părțile au o suprafață determinată din hol, tot nu s-ar putea dispune ieșirea lor din indiviziune.
Aceasta, deoarece la data creării presupusei stări de indiviziune, holul în litigiu asigura accesul comun al proprietarilor imobilelor învecinate spre curtea exterioară, fiind astfel necesar și folosinței comune a celor două apartamente învecinate.
Ca atare, în această situație, părțile s-ar fi aflat într-o stare de indiviziune forțată și perpetuă, care nu se poate stinge decât în condițiile strict determinate de lege și nicidecum prin voința părților sau prin neuz.
Nici critica referitoare la examinarea de către instanța de fond a excepției lipsei de interes din oficiu, fără a fi pusă în discuția părților nu este întemeiată, câtă vreme soluția judecătoriei este de respingere pe fond a acțiunii și nicidecum pe cale de excepție, ca fiind lipsită de interes.
Nu se poate reține nici faptul că instanța de apel nu a dat eficientă probei cu cercetare locală, câtă vreme soluția de respingere a apelului reclamanților a fost întemeiată de către Tribunalul Buzău tocmai pe această probă administrată de instanță.
De altfel, această probă a stat la baza examinării de către instanța de apel și a capătului de cerere privind obligația de a fi desființată ușa cu fereastră practicată în zidul comun, Tribunalul Buzău ajungând la concluzia că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 612-613 Cod civil.
Câtă vreme din actele de proprietate rezultă că părțile au o suprafață de 5,48 mp din holul de acces, ușa practicată în zidul proprietății lor pentru acces în hol, nu poate fi desființată, în caz contrar fiind încălcat dreptul de proprietate al pârâtelor asupra porțiunii din hol ce le aparține în mod exclusiv.
Față de considerentele mai sus arătate și observând că în speță niciunul din motivele de casare sau modificare unei hotărâri în calea de atac a recursului prevăzute de art. 304 pr.civilă și invocate de recurenți, nu sunt incidente în cauză, Curtea de Apel, în baza art. 312 alin. 1 pr.civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții, și, toți domiciliați în B,-, cod poștal -, județul B, împotriva deciziei civile nr.45 pronunțată la 13 februarie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în B, B-dul 1 - 2. nr.76, cod poștal -, județul B, domiciliată în B,-, cod poștal -, județul B și MUNICIPIUL B - prin primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
9 ex/20.11.2009
f- Judecătoria Buzău
a- Tribunalul Buzău
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
