Atribuire beneficiu contract de închiriere. Decizia 63/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
DECIZIA CIVILĂ NR.63/FM
Ședința publică din 01 iulie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă ). ), cu domiciliul procesualalesla familia, în T,-, -.B,.10, județul T, împotriva deciziei civile nr. 52, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 20 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în T, strada -,.12,.A,.5, județul T și DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE A T, DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI T, cu sediul în municipiul T,-, județul T, având ca obiectatribuire beneficiu contract de închiriere.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă intimatul pârât, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Întrebat fiind, intimatul pârât arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația intimatului pârât, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Intimatul pârât, având cuvântul, arată că nu a ajuns la nici un acord cu recurenta reclamantă.
Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.
Invocă dispozițiile art. 15 din contractul ANL și arată că acesta stipulează în mod explicit faptul că reprezintă o anexă la contractul de muncă al chiriașului titular de contract, în speță al pârâtului, și că nu poate fi reziliat decât dacă titularului de contract i se desface contractul de muncă în condițiile codului muncii și legislației în vigoare.
Învederează că din anul 2003 locuiește în imobil cu familia. În anul 2006, însă, soția a părăsit domiciliul împreună cu copilul.
Arată că anul trecut contractul a expirat și nu a mai fost prelungit datorită existenței pe rol a procesului.
Consideră că, în mod corect instanțele au reținut că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 2712 din 09 iunie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul și Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună atribuirea beneficiului contractului de închiriere privind apartamentul ce a constituit domiciliul comun situat în T strada -.12.A.5.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr.2890 din data de 5 nov.2008 a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că nu se poate atribui beneficiul contractului de închiriere unuia sau altuia dintre foștii soți întrucât s-ar substitui și ar înlocui voința proprietarului respectivului imobil, atribuirea beneficiului contractului de locațiune putând fi făcută, în opinia instanței, doar de către proprietar. Mai mult decât atât cererea de atribuire a beneficiului contractului de închiriere nu are nici un suport legal și nici suport în convenția părților. În această ordine de idei, pârâta nu poate fi obligată prin hotărâre judecătorească să accepte atribuirea către reclamantă a beneficiului contractului, deoarece aceasta presupune o modificare a conținutului contractului, modificare ce nu poate fi făcută decât prin voința ambelor părți.
contractelor de închiriere, având ca obiect imobile aparținând ANL este dat de îndeplinirea de către chiriași a anumitor condiții, pe care în prezent reclamanta nu le mai îndeplinește, deoarece cei doi chiriași nu mai sunt căsătoriți.
Esențial este faptul că din dispozițiile contractului ( art. 15) rezultă în mod explicit faptul că acesta este o anexă la contractul de muncă al chiriașului titular de contract, adică al pârâtului, și că nu poate fi reziliat decât dacă titularul de contract i se desface contractul de muncă în condițiile codului muncii și legislației în vigoare. Este adevărat că reclamanta nu solicită rezilierea contractului însă dispozițiile contractuale anterior menționate au deplină aplicabilitate câtă vreme atribuirea beneficiului contractului către reclamantă ar avea, în privința pârâtului, aceleași efecte cu rezilierea contractului.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamanta, criticând sentința sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelanta că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea sa ca nefondată, considerând că nu poate atribui beneficiul contractului de închiriere unuia sau altuia din foștii soți întrucât s-ar substitui și ar înlocui voința proprietarului respectivului imobil, atribuire care nu poate fi făcută decât de către proprietar.
Astfel, art.38 alin. ultim din Codul familiei prevăd că, cererea referitoare la folosința locuinței este o cerere accesorie asupra căreia se pronunță instanța de judecată (și nu proprietarul spațiului) ținând seama de interesele minorilor.
Prin decizia civilă nr. 52 din 20 februarie 2009, Tribunalul Tulceaa respins apelul reclamantei ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că, în speță, nu pot fi aplicabile regulile atribuirii beneficiului spațiului de locuit, deoarece în cazul construcțiilor ANL sunt alte reguli speciale, ca de exemplu punctajul obținut la momentul închirierii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, motivat de faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 38 ultim alineat Codul Familiei și ale art. 6131alin.(3) și art. 613 alin.(2) Cod procedură civilă.
Recurenta reclamantă a susținut că acțiunea având ca obiect atribuirea beneficiului contractului de închiriere în cazul divorțului soților este o cerere accesorie acțiunii de divorț, de competența instanței judecătorești, conform art. 38 alineat ultim Codul familiei, instanța neputând să refuze soluționarea cererii, motivat de faptul că prin această măsură s-ar substitui și ar înlocui voința proprietarului locuinței închiriate foștilor soți.
Prin întâmpinare, intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că locuința în litigiu face obiectul unui contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă al pârâtului.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport cu criticile reclamantei se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de închiriere nr. 134 din 17 decembrie 2003 Primăria Municipiului T a închiriat intimatului pârât imobilul situat în municipiul T,-,.12,.A,.5,.1, pe o perioadă de cinci ani - 01 decembrie 2003 - 01 decembrie 2008 - cu posibilitatea chiriașului de a solicita reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă.
Imobilul în litigiu fost închiriat în temeiul Legii nr. 114/1996, spațiul locativ fiind construit de ANL și destinat închirierii pentru tineri.
La data încheierii contractului de închiriere, intimatul era căsătorit cu recurenta, aceasta dobândind drepturi locative proprii și a fost menționată în anexa contractului, alături de fiica minoră a părților, născută în anul 2002.
Potrivit art. 21 lit.k din Legea nr. 114/1996, republicată cu modificări, dreptul locativ se dobândește de titularul contractului de locațiune și de alte persoane prevăzute în contract, care urmează să locuiască împreună cu titularul. Soțul sau soția, descendenți sau ascendenți, dobândesc drepturi locative prin simpla locuire cu titularul contractului (art.27 lit.a și b).
În cazul divorțului părților, instanța de judecată este competentă să se pronunțe și asupra atribuirii beneficiului contractului de închiriere unuia dintre soții chiriași, aceasta fiind o cerere accesorie la cererea de divorț conform art. 6131alin.(3) Cod procedură civilă.
În speță, se constată că locuința ce a constituit domiciliul comun al părților nu face parte din categoriile de locuințe speciale, pentru care legea prevede în mod expres că acestea sunt atribuite în considerarea calității titularului contractului de închiriere, cum ar fi locuințele de protocol sau locuințele de intervenție.
În consecință, în situația prezentei locuințe atribuită familiei și (în prezent ) de autoritățile locale ale municipiului T - locuința construită prin ANL și destinată închirierii pentru tineri - instanța de judecată este competentă să dispună după divorț cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere, unuia dintre foștii soți, având în vedere nevoile locative ale acestora, posibilitatea actuală de locuire a fiecăruia, locul de muncă al soților și nu în ultimul rând interesul superior al minorului rezultat din căsătoria părților, care necesită, pentru creșterea lui corespunzătoare și asigurarea unui spațiu locativ de către persoana căreia i-a fost încredințat spre creștere și educare.
Constatând că, în cauză, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut în mod greșit că nu au competența de a dispune cu privire la cererea de atribuire a beneficiului contractului de închiriere al locuinței ce a constituit domiciliul comun al părților, apreciind că numai proprietarul locuinței - Municipiul T, poate dispune cu privire la persoana care este îndreptățită să continue locațiunea după divorț, în baza art. 312 alin.(3) Cod procedură civilă, se vor casa decizia și sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Tulcea, pentru soluționarea acțiunii pe fond.
După casare, instanța de fond va administra toate probatoriile necesar pentru a stabili care dintre foștii soți este îndreptățit să i se atribuie beneficiul contractului de închiriere al acestei locuințe, în funcție de criteriile de atribuire mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
CU OPINIE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă ). ), cu domiciliul procesualalesla familia, în T,-, -.B,.10, județul T, împotriva deciziei civile nr. 52, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 20 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în T, strada -,.12,.A,.5, județul T și DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE A T, DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI T, cu sediul în municipiul T,-, județul T, având ca obiectatribuire beneficiu contract de închiriere.
Casează decizia recurată și sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Tulcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 iulie 2009.
PREȘEDINTE, Ptr. aflată în concediu de odihnă, potrivit dispozițiilor art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte instanță, | JUDECĂTOR, aflată în concediu de odihnă, potrivit dispozițiilor art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte instanță, |
Ptr. Grefier,
- -,
aflată în concediu de odihnă,
potrivit dispozițiilor art. 261(2)
Cod procedură civilă, semnează
Prim Grefier,
Jud.fond.
Jud. apel. - -,
Red.jud./06.07.2009
Tehnored.disp.gref./31.07.2009
OPINIE SEPARATĂ JUDECĂTOR - -
Contrar opiniei majoritare consider că recursul trebuia respins ca nefondat pentru următoarele motive:
Este adevărat că în Legea nr. 5/1973 erau cuprinse prevederi care în mod expres permiteau instanței de judecată să dispună cu privire la atribuirea contractului de locațiune în cazul divorțului soților, fiind vorba de prevederile art.22 alin. 1 din această lege.
Dar, prin Legea nr. 114/1996 (art. 73) a fost abrogată Legea nr. 5/1973 iar în Legea nr. 114/1996 nu au fost cuprinse prevederi similare.
Prin OUG nr. 40/1997 s-a modificat Legea nr. 114/1996 și s-a introdus după art. 27 un nou articol, art. 271care reproducea fostul art. 22 alin. 1 din Legea nr. 5/1973, permițând instanței de judecată,în caz de divorț, să dispună cu privire la atribuirea contractului de locațiune unuia dintre soți.
Dar, acest text legal nou introdus a fost abrogat prin art. I pct.7 din Legea nr. 196/1997 pentru aprobarea OUG nr. 40/1997.
Ca urmare, în prezent instanța de judecată nu mai are nici un temei pentru a dispune cu privire la atribuirea așa-zisului beneficiu al contractului de locațiune.
Astfel, trebuie avut în vedere că principiul libertății actelor juridice civile este consacrat indirect de art.969(1) din Codul civil și art.5 din Codul civil, din care rezultă conținutul acestui principiu și anume că dacă se respectă legea și regulile de conviețuire socială (morala) subiectele de drept civil sunt libere să încheie convenții ori să facă acte juridice unilaterale. aceasta înseamnă și că subiectele de drept civil sunt libere să încheie sau nu un act juridic civil.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere principiul forței obligatorii este acea regulă de drept potrivit cu care actul juridic civil legal încheiat se impune părților au părții întocmai ca și legea (art.969 din Codul civil).
Ca urmare, odată încheiat contractul de locațiune, instanța de judecată nu poate interveni pentru a modifica voința părților decât în cazul în care ar exista un text legal care să prevadă în mod expres această posibilitate.
Practic, de vreme ce contractul de locațiune a fost încheiat în calitate de titular de către Primăria T cu, instanța nu poate interveni pentru a atribui așa-zisul beneficiu al contractului de locațiune altei persoane, nici chiar fostei soți.
În lipsa unor prevederi legale care să consacre această posibilitate, nu există în legislația actuală nici un mecanism juridic care să permită o astfel de operațiune din punct de vedere juridic.
Astfel, ar fi vorba practic de o schimbare a creditorului obligației de a asigura folosința spațiului locativ în cadrul contractului de locațiune. Dar, schimbarea de creditor se poate face doar prin novația subiectivă care este însă un contract, o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting obligația existentă înlocuind-o cu o nouă obligație. Aceasta nu se poate face așadar în lipsa acordului părților contractului.
Nu s-ar putea considera nici că ar fi reziliat contractul de locațiune încheiat cu titularul acestuia și ar fi obligată Primăria T să încheie un alt contract cu reclamanta întrucât o astfel de concluzie ar contraveni principiului libertății actelor juridice civile și principiul forței obligatorii a contractelor la care s-a făcut referire anterior.
Instanța de judecată nu are nici un temei pentru a rezilia contractul, rezilierea putând avea loc numai în cazurile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 114/1996 și art.14, 15 și 17 din contract.
De asemenea, instanța nu poate obliga Primăria T să încheie un contract de locațiune cu o anumită persoană în lipsa unor prevederi legale în acest sens.
Nu s-ar putea considera nici că ar fi vorba de cesiunea contractului de închiriere în lipsa acordului titularului contractului.
Legea nr. 114/1996 permite continuarea contractului în beneficiul altor persoane doar în situațiile expres și limitativ prevăzute de art.27 iar instanța de judecată poate interveni pentru a dispune cu privire la beneficiul contractului de închiriere doar în cazul în care există mai multe cereri formulate de persoanele indicate în art. 27 din lege.
În cauză, calitatea de titular al contractului de locațiune, de chiriaș, în sensul rezultat din prevederile art.21 lit. k) și art. 27 din Legea nr. 114/1996, o are intimatul pârât.
Într-un astfel de caz, în caz de divorț, titularul contractului continuă locațiunea întrucât celălalt fost soț, pierzând această calitate care îi conferea drepturi locative derivate din dreptul titularului de contract (art. 17 și 27 din Legea nr. 114/1996), nu mai are titlu locativ.
Este adevărat că art. 38 alin 4 din Codul Familiei prevede că "la soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va ține seama și de interesele minorilor". Referirea la cererea accesorie privind "folosirea locuinței" este una generică, și trimitea în mod evident la prevederile art.22 din Legea nr. 5/1973, care reglementa procedura atribuirii beneficiului contractului de locațiune. Prevederile art. 38 alin.4 din Codul Familiei sunt caduce însă în ceea ce privește raportarea la prevederile art.22 din Legea nr. 5/1973 în prezent abrogate. Ele mai pot fi aplicate doar raportat la prevederile art. 6132Cod.pr.civ. care se referă la o măsură provizorie, cu scopul principal de a proteja interesele minorului dar și pentru a evita prejudicierea gravă a celuilalt soț prin punerea în situația de a fi obligat să părăsească imediat domiciliul conjugal. Ea este o măsură de protecție temporară și poate fi justificată ca limitare a drepturilor celuilalt soți, însă în final, titularul contractului de locațiune este cel care va putea continua să folosească în continuare locuința, așa cum s-a arătat anterior.
Ca urmare, instanța de judecată nu poate dispune cu privire la așa-zisa atribuire a contractului de locațiune.
OPINIE SEPARATĂ
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă ). ), cu domiciliul procesualalesla familia, în T,-, -.B,.10, județul T, împotriva deciziei civile nr. 52, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 20 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în T, strada -,.12,.A,.5, județul T și DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE A T, DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI T, cu sediul în municipiul T,-, județul T, având ca obiectatribuire beneficiu contract de închiriere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 iulie 2009.
JUDECĂTOR,
redactat jud. /31.07.2009
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
CĂTRE,
JUDECĂTORIA TULCEA
Secția Civilă
Vă înaintăm dosarul cu nr. de mai sus, privind pe recurenta reclamantă ). ) și pe intimații pârâții intimatul pârât și DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE A T, DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI T pentru a vă conforma dispozițiilor deciziei civile nr. 63/FM pronunțată de această instanță la data de 01.07.2009.
Dosarul conține_____ file și are atașate dosarele nr- al Judecătoriei Tulcea, ce conține 35 file și nr- al Tribunalului Tulcea, ce conține 29 file.
Președinte de complet, Grefier,
- -
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
CĂTRE,
JUDECĂTORIA TULCEA
Secția Civilă
Vă înaintăm dosarul cu nr. de mai sus, privind pe recurenta reclamantă ). ) și pe intimații pârâții intimatul pârât și DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE A T, DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI T pentru a vă conforma dispozițiilor deciziei civile nr. 63/FM pronunțată de această instanță la data de 01.07.2009.
Dosarul conține_____ file și are atașate dosarele nr- al Judecătoriei Tulcea, ce conține 35 file și nr- al Tribunalului Tulcea, ce conține 29 file.
Președinte de complet, Grefier,
- -
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Răzvan Anghel
| ← Reintegrare în familie. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Craiova | Incredintare minor. Jurisprudenta. Încheierea 88/2009. Curtea... → |
|---|
