Divort. Decizia 21/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 21/FM
Ședința publică din data de 13 martie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în T,-, bloc 14,. A,. 1, județul T, împotriva deciziei civile nr. 92 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliată în T,-, bloc 14,. A,. 1, județul T și cu reședința în T,-,. A,. 12, județul T șiPRIMĂRIA MUNICIPIULUI T -, cu sediul în T,-, județul T și autoritatea tutelarăCONSILIUL LOCAL, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect încredințare minor, pensie întreținere minor și atribuire beneficiu contract închiriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamant, personal și asistat de dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 57 din 18.09.2008, depusă la dosar, intimata pârâtă -, personal și asistată de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 73 din 23 octombrie 2008, depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă Primăria Municipiului T - T și autoritatea tutelară Consiliul Local
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal și timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform chitanței nr. - din 24 octombrie 2008, depusă la dosar și timbru judiciar mobil în valoare de 0,50 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului reclamant depune copia sentinței civile nr. 2890 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr-, rămasă definitivă și învederează că această hotărâre o depune la dosar cu titlu de
practică judiciară pronunțată cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere.
Apărătorul intimatei pârâte -, potrivit dispoziției instanței consemnate în încheierea din data de 13 februarie 2009, depune copia contractului de închiriere modificat, din conținutul căruia rezultă că imobilul ce face obiectul acestui contract este situat în str. -, fiind același imobil la care s-a efectuat ancheta socială.
Apărătorul recurentului reclamant învederează că i-a fost comunicat un exemplar al contractul de închiriere astfel cum a fost modificat, însă, a luat cunoștință de conținutul acestuia.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu mai sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și, socotindu-se lămurită, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul asupra recursului, critică hotărârea recurată sub aspectul modului în care a fost soluționat capătul de cerere privind încredințarea minorei spre creștere și educare intimatei pârâte. Învederează că intimata și actualul concubin al acesteia nu i-a permis recurentului să aibă legături personale cu minora. Mai arată că prin probele administrate în cauză a făcut dovada faptului că recurentul poate asigura un spațiu locativ minorei iar veniturile realizate de acesta sunt superioare celor realizate de intimata pârâtă. Referitor la contractul de închiriere depus în recurs de către intimată, apreciază că, pentru a fi considerat valabil, acesta trebuia să fie înregistrat la Administrația Financiară. De asemenea, arată că are cunoștință că intimata nu locuiește în imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere depus la dosar, ci într-un imobil situat într-un alt cartier.
Totodată, critică hotărârea recurată și sub aspectul modului în care a fost soluționat capătul de cerere privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere. Învederează că apartamentul a fost obținut urmare eforturilor exclusive ale recurentului, din fondurile ANL în considerarea faptului că este angajat cu contract de muncă în T iar contractul de închiriere reprezintă o anexă la contractul individual de muncă al recurentului. Dacă instanța va dispune atribuirea beneficiului contractului de închiriere în favoarea intimatei pârâte, ar însemna să se dea valoarea unei rezilieri a contractului de închiriere. Învederează că în contractul de închiriere este inserată o clauză cu privire la reziliere în sensul că acesta poate fi reziliat în măsura încetării contractului individual de muncă, însă, în cauză, nu se aflăm într-o asemenea situație. Totodată, apreciază că în cadrul prezentului litigiu, instanța nu se putea pronunța asupra capătului de cerere privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere, această cerere urmând o altă cale de soluționare.
Având în vedere probele administrate în cauză și motivele scrise de recurs, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârilor pronunțate în sensul încredințării minorei, spre creștere și educare,
recurentului reclamant, obligarea intimatei pârâte la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și respingerea ca inadmisibil a capătului cerere privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul asupra recursului, apreciază că acesta este nefondat, hotărârile pronunțate de către instanțele de fond și de apel fiind legale și temeinice. Referitor la afirmația recurentului în sensul că îi este obstrucționată legătura cu minora, arată că aceasta nu a fost probată în cauză. Din contră, recurentul este cel care nu dorește să aibă legături personale cu minora cu toate că aceasta a încercat să ia legătura telefonic cu tatăl său. Mai arată că nu este reală susținerea apărătorului recurentului în sensul că intimata nu locuiește în imobilul ce face obiectul contractului de închiriere depus în recurs și solicită ca la pronunțarea hotărârii instanța să aibă în vedere opțiunea minorei exprimată cu ocazia audierii, în sensul că aceasta dorește să rămână în continuare cu mama sa.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și depune concluzii scrise. Totodată, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta -, desfacerea căsătoriei înregistrate sub nr. 500 din 23 octombrie 1999 la Primăria Municipiului T, din vina exclusivă a pârâtei, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, încredințarea minorei spre creștere și educare reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și atribuirea beneficiului contractului de închiriere cu privire la imobilul din T-, bloc 14,. A,. 1, județul
Pârâta, a depus cerere reconvențională solicitând instanței încredințarea minorei spre creștere și educare mamei, cu obligarea pârâtului reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și atribuirea beneficiului contractului de închiriere.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 320 din 12 februarie 2008, admis în parte acțiunea formulată de reclamant.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă - în contradictoriu cu reclamantul-pârât.
A declarat desfăcută căsătoria încheiată la data de 23 octombrie 1999 și înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei Municipiului T sub nr. 500 din 23 octombrie 1999, din vina ambelor părți.
S-a dispus ca pârâta-reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei -.
A încredințat minora, născută la 23 august 2001, spre creștere și educare pârâtei-reclamante.
A obligat reclamantul-pârât la plata unei sume reprezentând 25% din venitul net lunar permanent cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei, născută la 23 august 2001, începând cu data introducerii acțiunii 6 august 2007 și până la majoratul minorei.
A atribuit beneficiul contractului de închiriere nr. 112 din 17 decembrie 2003 privind imobilul situat in municipiul T,-, bloc. 14,. A,. 1, pârâtei-reclamantă.
A obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 306,15 lei către pârâta-reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la 23 octombrie 1999, din căsătoria lor rezultând minora, născută la 23 august 2001.
Din probele administrate în cauză rezultă, fără putința de tăgada, că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei lor fiind imposibilă din motive imputabile ambelor părți.
În atare situație, având în vedere dispozițiile art. 38 Codul familiei instanța a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți. Motivele care au determinat adoptarea acestei soluții nu au fost precizate având în vedere dispozițiile art. 617 alin. 2 Cod procedură civilă și solicitarea ambelor părți în acest sens.
În conformitate cu dispozițiile art. 40 Codul familiei, instanța a dispus ca pârâta-reclamantă sa revină la numele purtat anterior căsătoriei acela de.
În ceea ce o privește pe minora, ținând seama de concluziile referatului de ancheta socială, de vârsta minorei, de atașamentul manifestat de mamă față de copil, instanța a apreciat că este în interesul ei să fie încredințată spre creștere și educare mamei care dispune de condițiile materiale dar și morale necesare pentru a-i asigura dezvoltare fizică și intelectuală corespunzătoare.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, a formulat apel reclamantul criticând sentința sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelantul că înțelege să critice sentința cu privire la capătul de cerere referitor la încredințarea minorei, plata pensiei de întreținere și atribuirea beneficiului contractului de închiriere.
Prin decizia civilă nr. 92 din 20 iunie 2008 Tribunalul Tulceaa respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că este în interesul superior al minorei ca aceasta să fie încredințată spre creștere și educare mamei sale, având în vedere vârsta și sexul minorei, faptul că
aceasta s-a obișnuit în mediul în care a fost crescută până în prezent iar pârâta oferă garanțiile materiale și morale pentru creșterea minorei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul încredințării minorei spre creștere și educare mamei pârâte, cât și sub aspectul soluționării cererii de atribuire a beneficiului contractului de închiriere al apartamentului ce a constituit domiciliul comun al soților.
Arată recurentul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că este în interesul minorei ca aceasta să fie încredințată spre creștere și educare pârâtei, în condițiile în care a dovedit că pârâta a fost plecată din țară o perioadă de timp, iar minora s-a aflat în grija bunicilor materni și, ulterior, în grija mamei concubinului pârâtei.
Cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere al locuinței ce a constituit domiciliul comun al soților, recurentul a arătat că apartamentul a fost atribuit din fondurile ANL, ca urmare a eforturilor sale, care are loc de muncă stabil în T, iar în condițiile în care nu ar mai avea locuință, și-ar pierde și locul de muncă.
În recurs, conform art. 305 Cod procedură civilă, s-a administrat proba cu înscrisuri: adeverință emisă de SC România SRL sub nr. 3455 din 19 noiembrie 2008, contractul de închiriere din 19 septembrie 2008. La data de 16 ianuarie 2009 instanța de recurs a procedat la audierea minorei, conform art. 24 din Legea nr. 272/2004.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile reclamantului se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Legea nr. 272/2004 a instituit un principiu de natură a garanta dreptul copilului, respectiv cel al interesului superior al copilului, principiu ce este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților acestuia, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora copilul le poate fi dat în plasament conform art. 2 din lege.
Părinții au obligația să asigure copilului condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, iar exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului este instituit și de dispozițiile art. 42 Codul familiei, potrivit cărora instanța va hotărî odată cu pronunțarea divorțului căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori, ascultând părinții și autoritatea tutelară și ținând seama de interesele copiilor.
Dincolo de condițiile materiale și morale oferite de părinți, pentru creșterea și educarea copiilor nu trebuie neglijată opinia acestora exprimată în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 1 Codul familiei și art. 24 din Legea nr. 272/2004.
Dreptul de a fi ascultat, prevăzut de aceste dispoziții legale, conferă minorilor posibilitatea de a cere și de a primi informații, de a fi consultați, de a-și exprima opinia, de a fi informați asupra consecințelor care le poate avea opinia lor dacă este respectată, opinia copiilor putând fi luată în considerare și i se poate acorda importanța cuvenită în raport cu vârsta și gradul de maturitate.
Curtea constată, în cauza de față, că nu se poate imputa vreunuia dintre părinți că nu ar putea asigura și garanta pe viitor condiții adecvate unei creșteri și educări corespunzătoare a minorei, născută la 23 august 2001, ambii părinți având loc de muncă și manifestând afecțiune față de copil. Este real faptul că mama pârâtă a muncit o perioadă de timp în Italia pentru a obține venituri mai mari, dar, în prezent, aceasta este angajată la SC România SRL și locuiește cu chirie într-un apartament din T, ocupându-se de creșterea minorei.
Cu ocazia audierii de către instanță, minora a arătat că mama sa este aceea care se îngrijește de ea, o ajută la teme iar pe tatăl său nu l-a mai văzut de aproximativ 5 luni, acesta nu a căutat-o la telefon și nici nu a vizitat- A mai arătat minora că nu a locuit niciodată singură cu tatăl său, nici în perioada în care mama ei lucra în Italia și dorește ca în viitor să locuiască cu mama ei (fila 60 dosar recurs).
Opinia minorei, care are vârsta de 8 ani, nu poate fi neglijată și trebuie luată în considerare, aceasta având gradul de maturitate necesar pentru a-și da seama de consecințele opiniei sale referitoare la încredințarea ei spre creștere și educare mamei.
Este esențial a fi reținut că minora se află la vârsta când echilibrul său afectiv este în plină formare și are nevoie de un mediu plin de încredere și afecțiune pentru a se dezvolta, schimbarea mediului în care copilul a crescut alături de mama sa nefiind în prezent în interesul superior al minorei.
În această situație, având în vedere vârsta și sexul minorei și, nu în ultimul rând, opțiunea acesteia de a fi încredințată spre creștere și educare mamei, se reține că instanța de apel a stabilit în mod judicios că este în interesul minorei de a fi încredințată spre creștere și educare mamei pârâte.
2. Se reține a fi neîntemeiată și critica ce vizează modalitatea de atribuire a beneficiului contractului de închiriere al imobilului din T,-, bloc 14,. A,. 1, județul
Prin contractul de închiriere nr. 112 din 17 decembrie 2003 Primăria Municipiului Taî nchiriat recurentului imobilul situat în Municipiul T,-, bloc 14,. A, etaj 1,. 1, pe o perioadă de 5 ani - 1 decembrie 2003 - 1 decembrie 2008 - cu posibilitatea chiriașului de a solicita reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă.
Imobilul în litigiu a fost închiriat în temeiul Legii nr. 114/1996, spațiul locativ fiind construit prin ANL și destinat închirierii pentru tineri.
La data încheierii contractului de închiriere, recurentul era căsătorit cu intimata -.
Potrivit art. 21 lit. k din Legea nr. 114/1996, republicată cu modificări, dreptul locativ se dobândește de titularul contractului de locațiune și de alte persoane prevăzute în contract, care urmează să locuiască împreună cu titularul. Soțul ori soția, descendenții sau ascendenții, dobândesc drepturi locative prin simpla locuire cu titularul contractului (art. 27 lit. a și b).
În cazul divorțului părților, instanța de judecată este competentă să se pronunțe și asupra atribuirii beneficiului contractului de închiriere unuia dintre soții chiriași, aceasta fiind o cerere accesorie la cererea de divorț conform art. 6131alin. 3 Cod procedură civilă.
În speță, se constată că locuința ce a constituit domiciliul comun al soților nu face parte din categoriile de locuințe speciale, pentru care legea prevede în mod expres că acestea sunt atribuite în considerarea calității titularului contractului de închiriere, cum ar fi locuințele de protocol, locuințele de serviciu sau locuințele de intervenție.
În consecință, în cazul divorțului părților, instanța va avea în vedere la atribuirea locuinței deținute cu chirie de foștii soți, interesul superior al copilului, care necesită pentru îngrijirea și educarea lui corespunzătoare, asigurarea unui spațiu locativ de către persoana căruia i-a fost încredințat minorul.
În speță, se reține că divorțul părților s-a dispus din culpa comună a soților, iar minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei pârâte.
În condițiile în care s-a făcut dovada că pârâta nu deține în proprietate o suprafață locativă corespunzătoare nevoilor sale și ale minorei, ci locuiește în prezent cu chirie, într-o locuință închiriată de la o persoană fizică, în baza unui contract de închiriere ce expiră la data de 19 august 2009, se constată că în mod judicios Tribunalul Tulceaa dispus atribuirea fostului domiciliul comun al părților mamei pârâte.
Împrejurarea că recurentul are loc de muncă în Municipiul T, nu constituie un temei pentru atribuirea către acesta a beneficiului contractului de închiriere în condițiile în care pârâta reconvenientă, la rândul ei, a dovedit că are loc de muncă în aceeași localitate, divorțul s-a pronunțat din culpa comună a părților iar minora rezultată din căsătorie a fost încredințată spre creștere și educare mamei, care nu dispune de un spațiu locativ adecvat pentru creșterea și educarea copilului.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în T,-, bloc 14,. A,. 1, județul T, împotriva deciziei civile nr. 92 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliată în T,-, bloc 14,. A,. 1, județul T și cu reședința în T,-,. A,. 12, județul T șiPRIMĂRIA MUNICIPIULUI T -, cu sediul în T,-, județul T și autoritatea tutelarăCONSILIUL LOCAL, cu sediul în T,-, județul
Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -, Șt.
Red. dec. rec. jud. -/23.03.2009
gref. -
2 ex./24.03.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire paternitate. Decizia 70/2009. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
