Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 22/FM
Ședința publică din data de 13 martie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în M,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 590 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în M,-, județul C și autoritatea tutelarăPRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în M, județul C, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 33-30824 din 6.02.2009, depusă la dosar, intimata pârâtă prin d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 60062 din 12.03.2009, depusă la dosar, lipsind autoritatea tutelară Primăria Municipiului
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr. - din 13.02.2009 și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei pârâte depune întâmpinare la recurs, însoțită de un set de înscrisuri, respectiv copia carnetului de muncă al intimatei și adeverința nr. 707 din 10 martie 2009 emisă de Grupul Școlar Industrial " " M și comunică un exemplar al acestor înscrisuri și apărătorului recurentului reclamant.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul asupra recursului, apreciază că hotărârile pronunțate de instanțele de fond și de apel sunt netemeinicie și nelegale. Referitor la măsura reîncredințării minorului, apreciază că aceasta poate fi dispusă de către instanță dacă se dovedește schimbarea esențială a împrejurărilor avute în vedere la momentul încredințării. Astfel, arată că la data încredințării minorei instanța a avut în vedere exclusiv acordul părților și apreciază că în mod greșit instanța a reținut că probele administrate au reiterat aceeași situație de fapt. Faptul că intimata pârâtă a plecat în străinătate timp de 2 ani de zile, perioadă în care nu s-a interesat de minoră, reprezintă o schimbare a împrejurărilor avute în vedere la momentul încredințării. Mai arată că din anul 2006, de când minora se află în îngrijirea tatălui, acesta s-a ocupat permanent de creșterea și educarea ei. A supravegheat-o atent, având în vedere că minora avea vârsta de 14 ani și se afla în plin proces de trecere prin perioada de pubertate, perioadă deosebit de critică și care impune controlul atent și afecțiunea sinceră a părintelui. Totodată, mai arată că minora dorește să fie încredințată tatălui, astfel cum aceasta a declarat judecătorului. Referitor la condițiile materiale de care dispune recurentul, arată că acestea sunt corespunzătoare astfel încât minora să-i fie reîncredințată spre creștere și educare. Apreciază că hotărârea recurată nu corespunde interesului superior al copilului, care ar putea fi luată de lângă tatăl său și încredințată mamei, care a abandonat-o și care este plecată în străinătate, urmând ca aceasta să locuiască cu bunicii materni în așteptarea vizitelor mamei. Solicită admiterea recursului ala cum a fost formulat, modificarea hotărârilor recurate cu consecința reîncredințării minorei spre creștere și educare recurentului reclamant. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, referitor la susținerile recurentului, apreciază că acestea sunt un răspuns la cererea de apel formulată de pârâtă, apărări ce puteau fi făcute pe parcursul soluționării apelului pe calea întâmpinării sau prin concluzii. Criticile reprezintă o succesiune de afirmații nestructurate din punct de vedere juridic, fără a fi întemeiate pe vreunul din temeiurile de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, sancțiunea fiind nulitatea cererii de recurs.
Pe fondul cauzei, referitor la susținerea recurentului în sensul că din anul 2006 minora se află în îngrijirea sa, arată că această susținere nu este reală. Este adevărat că în luna august 2006 intimata a plecat în străinătate și minora a fost lăsată în grija recurentului, însă, din luna mai 2007, când intimata s-a întors în țară, minora a revenit la mamă, locuind împreună cu aceasta, intimata ocupându-se de creșterea și îngrijirea minorei. Mai arată că recurentul este cel care nu se ocupă de creșterea minorei având în vedere că acesta nu-i plătește pensie de întreținere și nici nu a fost preocupat să obțină un program de vizită a minorei. Nefiind reale susținerile recurentului în sensul că intimata a abandonat-o pe minoră, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la data de 23 decembrie 2008 împotriva deciziei civile nr. 590 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. 1700/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând reîncredintarea minorei -, spre creștere și educare, reclamantului; obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere, în favoarea minorei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că minora a fost încredințată pârâtei, prin sentința de divorț din 2003 și până în septembrie 2006, minora a rămas la pârâtă, iar reclamantul a păstrat permanent legături strânse cu minora; în septembrie 2006, pârâta a adus-o pe minoră la domiciliul reclamantului, fără a-i spune acestuia pentru cât timp; ulterior, reclamantul a aflat că pârâta a plecat în străinătate.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii; a arătat că este adevărat că în noiembrie 2006 plecat în străinătate, pentru a asigura venituri mai mari copilului și părinților ei, dar minora nu a fost abandonată, fiind supravegheată de bunicii materni.
Prin sentința civilă nr. 942/C din 26 aprilie 2007 Judecătoria Medgidiaa admis acțiunea, a încredințat reclamantului, spre creștere și educare, pe minora -, născută la 10 februarie 1992 și a obligat pârâta către reclamant la plata unei pensii lunare de 95 Ron (raportat la venitul minim pe economie), în favoarea minorei, începând cu data formulării acțiunii (21 decembrie 2006) și până la majoratul minorei.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că, prin sentința civila nr. 2237 din 3 noiembrie 2003 Judecătoriei Medgidia, părțile au divorțat din culpă comună, iar conform înțelegerii părților, a fost încredințată mamei, spre creștere și educare, minora -, născuta la 10 februarie 1992, tatăl fiind obligat la prestarea întreținerii copilului.
Din referatul de anchetă socială s-a reținut că din 29 august 2006 minora locuiește cu tatăl său, bunica maternă declarând lucrătorilor Autorității Tutelare că fiica sa a plecat la muncă în Italia în luna august 2006, dar ține legătura telefonic cu minora și contribuie cu bani la întreținerea acesteia; reclamantul a declarat acelorași persoane că a hotărât împreună cu pârâta, anterior momentului plecării acesteia în străinătate, ca minora sa rămână sub supravegherea tatălui.
S-a avut în vedere și declarația minorei, potrivit căreia părinții ei au hotărât ca ea să rămână în grija tatălui, până când mama se va întoarce în țară, dar și faptul că reclamantul nu mai face vorbire despre înțelegerea cu pârâta, ci descrie în acțiune o atitudine de abandonare a minorei de către mama, în domiciliul lui.
Cum sentința anterioară, de încredințare a minorei către mamă, nu arată ce împrejurări a avut în vedere respectiva instanță, în afară de învoiala părinților, instanța a considerat că nu poate reține schimbarea cu certitudine decât a împrejurării că pârâta a părăsit țara pentru a munci în Italia. Din ascultarea minorei și din declarațiile reclamantului, făcute cu ocazia anchetei sociale, instanța a reținut că între părți a fost o înțelegere, în sensul ca minora să rămână la tată, cât timp mama este plecată.
În concluzie, s-a apreciat că singurul motiv pentru reîncredințarea minorei - către tată - este lipsa mamei din țară, corelat cu interesul copilului de a avea alături măcar un părinte, avându-se totodată în vedere și celelalte probe, din care rezultă că reclamantul are grijă foarte bine de copil, dar, pe de altă parte, nu rezultă că pârâta nu și-a respectat obligația de creștere și educare sau ca ar fi abandonat copilul ori i-ar fi pus în pericol viața, sănătatea sau integritatea.
La stabilirea pensiei de întreținere în sarcina paratei s-au avut în vedere dispozițiile art. 86 și 94 Codul familie.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe considerentul că, la pronunțarea hotărârii, instanța de fond a avut în vedere doar plecarea ei în străinătate, deși intimatul-reclamant nu s-a interesat niciodată de copil, plătind doar pensia de întreținere.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, iar la termenul de judecata din 27 noiembrie 2007, în raport de obiectul acțiunii și de prevederile art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă, calea de atac exercitată de pârâtă a fost calificată apel.
Prin decizia civilă nr. 538 din 27 noiembrie 2007 Tribunalul Constanțaa anulat apelul ca netimbrat, iar ca urmare a recursului declarat de pârâta-apelantă Curtea de Apel Constanțaa pronunțat decizia civilă nr. 16/FM din 21 martie 2008, prin care a casat decizia tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prin soluționarea apelului la primul termen de judecată și fără amânarea pronunțării a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtei.
Apelul a fost reînregistrat la Tribunalul Constanța sub nr-, iar la primul termen de judecată apelanta a formulat precizări la motivele căii de atac, arătând că instanța de fond nu a avut în vedere situația reală, declarația minorei în sensul de a rămâne în grija tatălui până la întoarcerea mamei în țară și recomandarea autorității tutelare de menținere a măsurii dispuse prin sentința civilă nr. 2237 din 3 noiembrie 2003.
Prin decizia civilă nr. 590 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admis apelul declarat de pârâta. A fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată
acțiunea formulată de reclamantul. A fost obligat intimatul reclamant să achite apelantei pârâte suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Măsura reîncredințării minorilor spre creștere și educare poate fi dispusă atunci când se stabilește că interesul copiilor o cere, întrucât părintele căruia sunt încredințați nu le asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare atât sub aspectul material, cât și sub aspect moral și afectiv.
Articolul 44 Codul familiei prevede că "în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăreia dintre părți instanța judecătorească va putea modifica obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii".
Așadar, măsura reîncredințării minorului poate fi dispusă de instanța de judecată numai dacă se invocă și se dovedește schimbarea esențială a împrejurărilor avute în vedere la data încredințării. Această schimbare trebuie să reclame modificarea măsurilor luate cu privire la copil, ceea ce înseamnă ca schimbarea intervenită să învedereze că în viitor nu s-ar mai putea asigura acestuia o creștere și o dezvoltare normală.
Ori, în cauză, din chiar expunerea de motive formulată de intimatul reclamant, rezultă că nu se invocă o schimbare a împrejurărilor, în sensul solicitat de textul de lege incident, ci, mai degrabă, o dorință a tatălui de a i se încredința minora spre creștere și educare, pe considerentul că poate oferi condiții morale și materiale superioare celor oferite de partea adversă.
Probele administrate în dosar au reiterat aceeași situație de fapt care, oricât de bine ar fi reflectată, nu poate susține legal soluția de schimbare a măsurilor luate anterior, prin hotărârea de divorț, cu privire la persoana copilului.
De altfel, chiar instanța de fond reține în considerentele hotărârii că singurul motiv pentru reîncredintarea minorei către tată este lipsa mamei din țară și că între părți a existat o înțelegere, în sensul ca minora să rămână la tată cât timp mama este plecată din țară.
Nu s-a invocat ori dovedit de către reclamant ca pârâta nu și-a respectat obligația de creștere și educare sau că ar fi abandonat copilul ori i-ar fi pus în pericol viața, sănătatea sau integritatea, aspecte care ar fi fost de natură să justifice luarea minorei de la părintele căruia i-a fost încredințată.
Numai o schimbare parțială a condițiilor care, în ansamblul lor, au determinat ca încredințarea minorei să se facă la mamă (plecarea acesteia la muncă în străinătate), nu trebuie să impună neapărat și revenirea asupra acelei măsuri, cât timp subzistă elementele de bază, hotărâtoare, care confirmă necesitatea ca ea să fie menținută în interesul copilului, cât și cel al legăturilor afective care s-au stabilit între minoră și părintele căruia i-a fost încredințat.
Critica deciziei prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. Instanța de apel a respins cererea de a fi administrate proba cu interogatoriu și doi martori apreciind materialul probator administrat la fond suficient.
Atât instanța de fond, cât și cea de apel, au luat hotărâri contradictorii, exclusiv pe baza probelor administrate de reclamant, însă, instanța de apel a făcut trimitere la acele pasaje din declarațiile martorilor, anchete sociale, care să "justifice" soluția adoptată.
2. Pe de altă parte, este judicios a se constata că măsura încredințării minorului va putea fi dispusă dacă se dovedește schimbarea esențială a împrejurărilor avute în vedere la data încredințării, care să învedereze că, în viitor, nu s-ar mai putea asigura acestuia o creștere și educare corespunzătoare.
La data încredințării minorei instanța a vizat exclusiv acordul părților astfel încât instanța de apel în mod greșit a reținut că "probele administrate în dosar au reiterat aceeași situație de fapt".
Din anul 2006 minora se află în grija tatălui, iar mama acesteia s-a aflat în perioade scurte de timp în țară, în interesul procesului, iar în condițiile în care minora declară judecătorului că dorește să fie încredințată tatălui, este evident că aceasta a găsit acele canale de comunicare cu fiica sa, care acesteia îi sunt benefice.
Intimata a formulat întâmpinare pentru termenul de judecată din 13 martie 2009, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând, în esență, următoarele:
Motivele de recurs nu reprezintă decât o simplă nemulțumire a recurentului față de hotărârea pronunțată.
Afirmațiile recurentului nu au suport probator întrucât intimata a revenit în țară în luna mai a anului 2007 și nu a mai plecat, tot de atunci a luat-o pe minoră de la tată și locuiesc împreună.
Nu este reală nici afirmația conform căreia minora ar fi declarat că dorește să fie încredințată tatălui, aspect care poate fi verificat în cuprinsul sentinței nr. 942/C din 26 aprilie 2007.
A învederat, totodată, că din luna mai 2007 recurentul nu și-a mai îndeplinit obligația referitoare la plata pensiei de întreținere.
A concluzionat solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând decizia atacată va respinge recursul pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanțaa avut în vedere dispozițiile art. 44 din Codul familiei, precum și normele de procedură incidente în soluționarea apelului.
Critica formulată prin motivul 1 de recurs vizează mai degrabă nemulțumiri ale recurentului în legătură cu modalitatea de încuviințare a probatoriilor la solicitarea pârâtei apelante, dar nu arată în concret cum a fost el lezat câtă vreme au fost respinse probele solicitate de pârâtă.
Nu există nicio normă de procedură care să interzică soluționarea litigiului numai pe baza probatoriilor administrate de către una din părți atâta timp cât instanța de judecată își poate formula convingerea pe baza acestora.
Măsura reîncredințării minorului este circumscrisă dispozițiilor art. 44 Codul familiei, în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la încredințarea copilului minor.
Pentru admiterea unei astfel de cereri nu este suficientă o schimbare parțială a împrejurărilor care au determinat, inițial, încredințarea copilului unuia dintre părinți, ci este nevoie să fi survenit modificări esențiale, astfel încât, menținerea pe mai departe a acestora să influențeze negativ buna creștere și educare a minorului.
În cauză, instanța de apel a reținut că nu este vorba de o modificare esențială a acestor împrejurări ci mai degrabă este vorba de o dorință a tatălui de a i se încredința minora spre creștere și educare pe considerentul că poate oferi condiții morale și materiale superioare celor oferite de partea adversă.
Este real că minora s-a aflat în grija tatălui din anul 2006, dar numai până în luna mai 2007, când mama s-a reîntors în țară, fiind angajată la diferite societăți comerciale cu contract de muncă, aspect ce rezultă din cuprinsul cărții de muncă depusă în copie în fața instanței de recurs.
Minora nu a fost abandonată la tată în această perioadă ci a avut la bază înțelegerea părților.
De asemenea, nu este reală critica conform căreia instanța nu ar fi ținut seama de dorința minorei de a fi încredințată tatălui atâta timp cât în cuprinsul încheierii de ședință din 19 aprilie 2007 s-a arătat în mod clar că, audiată fiind, minora a declarat că dorește să stea cu mama ei când va veni acasă, nu vrea să stea tot timpul cu.
Rezultă, așadar, că Tribunalul a concluzionat în mod judicios că nu a intervenit nicio schimbare esențială a situației de fapt în măsură să atragă reîncredințarea minorei spre creștere și educare către celălalt părinte.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la 800 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în M,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 590 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în M,-, județul C și autoritatea tutelarăPRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în M, județul
Obligă recurentul la 800 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. -/16.03.2009
gref. -
2 ex./18.03.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 222/2009. Curtea de... → |
|---|
