Divort. Decizia 40/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 40/FM
Ședința publică din data de 10 aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâta, domiciliată în Italia, Desio Milano, nr. 6 și prin, domiciliat în C,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 467 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Nord,-, județul C, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant prin d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 12.02.2009, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform chitanțelor nr. - din 12.01.2009 (10 lei) și nr. - din 12.01.2009 (10 lei) și timbre judiciare mobile în valoare totală de 0,30 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului reclamant arată că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, pe cale de excepție, invocă excepția lipsei de interes în promovarea recursului având în vedere că în calea de atac a apelului, după rejudecarea în fond a pricinii, acțiunea recurentei a fost admisă, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul desfacerii căsătoriei din culpă comună. Apreciază că recurenta nu dovedește vreun interes legitim în promovarea recursului, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii și respingerea recursului ca fiind lipsit de interes.
Pe fondul cauzei, apreciază că motivele de recurs de nelegalitate, circumscrise în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, nu sunt dovedite. Învederează că instanța de apel a analizat cauza pe fond, a rejudecat pricina și a schimbat
soluția pronunțată de instanța de fond iar în recurs se reiau aceleași apărări formulate în fața instanței de apel. Apreciază că recursul este nefondat, motiv pentru care solicită respingerea acestuia. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 14 iulie 1979 prin acordul părților, cu revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că relația matrimonială s-a deteriorat treptat prin răcirea legăturii sentimentale ce a stat la baza întemeierii familiei, continuarea căsătoriei fiind astfel imposibilă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 38 alin. 2 Codul familiei, art. 607 și următoarele Cod procedură civilă.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, formularea acesteia fiind rezultatul afecțiunii medicale de care suferă reclamantul.
La termenul de judecată din 9 ianuarie 2008 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând ca desfacerea căsătoriei să fie dispusă din culpa exclusivă a pârâtei, motivând că părțile sunt separate în fapt încă din anul 1982, în baza unei hotărâri judecătorești a autorităților italiene și că pârâta a refuzat continuarea relațiilor de familie.
Prin sentința civilă nr. 8127 din 14 mai 2008 Judecătoria Constanțaa admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată și a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, încheiată la data de 14 iulie 1979 și înregistrată în Registrul Stării Civile al Primăriei, județul C sub nr. 58 din 14 iulie 1979, din culpa exclusivă a pârâtei.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că, potrivit ansamblului probator administrat în cauză, relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil deteriorate, părțile fiind despărțite în fapt încă din anii 1992-1993, în urma încuviințării autorităților italiene din anul 1979.
A apreciat instanța că vinovată de eșuarea relației matrimoniale se face pârâta, prin refuzul de a continua căsătoria alături de reclamant.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 8127/2008 a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 467 din 30 septembrie 2008.
În considerentele deciziei tribunalul a reținut că nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare al pârâtei în faza audierii martorilor câtă vreme ul său nu s-a prezentat în ședința publică și nu a depus o cerere scrisă de amânare a cauzei, iar pe fond a constatat că vinovați de destrămarea relațiilor de căsătorie se fac ambii soți, prin lipsa de comunicare, de înțelegere, de afecțiune și de sprijin moral reciproce prin refuzul de a conviețui o perioadă de timp îndelungată, de aproximativ 17 ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, care a invocat temeiul de modificare prevăzut de art. 307 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că instanța nu a respectat dreptul său la apărare atunci când a audiat martorii în lipsa ului și că în mod greșit s-a dispus desfacerea căsătoriei deși pârâta s-a opus pentru că reclamantul suferă de demență Alzheimer și nu își poate purta singur de grijă.
Prin note scrise, intimatul a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului motivând că recurenta a avut câștig de cauză în apel, când tribunalul i-a admis apelul și a schimbat în parte sentința primei instanțe.
Curtea, examinând în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă excepția lipsei de interes în formularea recursului, constată că interesul, respectiv cauza recursului, este determinat de poziția procesuală a pârâtei și de soluția instanței cu privire la toate pretențiile apelantei.
Curtea observă că în mod constant poziția procesuală a pârâtei a fost de respingere a acțiunii principale și de menținere a căsătoriei.
Cum, în apel, tribunalul a admis apelul dar a dat eficiență doar apărărilor care excludeau culpa exclusivă a pârâtei și a respins apărarea principală care susținea respingerea acțiunii de divorț, nu se poate reține că recursul este lipsit de interes. Ceea ce urmărește recurenta și justifică demersul său procesual este păstrarea căsătoriei și, pentru că în recurs asta se solicită, nu se poate reține că recursul este lipsit de interes.
Examinând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile formulate de pârâtă, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele motive:
Dreptul la apărare, parte componentă a dreptului la un proces echitabil (art. 6 din ), presupune posibilitatea acordată părților de a propune probe în susținerea cererilor lor și de a fi efectiv ascultate.
Acest drept, însă, trebuie exercitat în așa fel încât să nu se aducă atingere altor drepturi procesuale, cum este cel referitor la desfășurarea procedurilor într-un termen rezonabil.
În speță, așa cum a reținut corect tribunalul, neaudierea martorilor reclamantului de către reprezentantul convențional al pârâtei s-a datorat exclusiv culpei procesuale a acestuia din urmă care, nu numai că nu s-a prezentat la termenul stabilit în ședință publică pentru audierea martorilor, dar nici nu a adus la cunoștință instanței imposibilitatea de prezentare. De asemenea, nu a prezentat, așa cum s-a obligat, o listă cu numele martorului pârâtei, situație în care legal instanța a sancționat pasivitatea procesuală prin audierea martorilor reclamantului și aplicarea sancțiunii procedurale a decăderii pârâtei din proba cu martori.
Pe fond, instanțele au apreciat corect că separarea îndelungată a soților, peste 17 ani, demonstrează caracterul formal al căsătoriei.
În acest caz, căsătoria nu se mai bazează nici pe afecțiune și nici pe dorința de sprijin reciproc, astfel că relațiile dintre părți nu mai sunt relații specifice căsătoriei, iar căsătoria nu mai poate continua.
Recurenta nu a dovedit împrejurarea că reclamantul ar fi lipsit de discernământ și că, din acest motiv, nu are capacitate de exercițiu, motiv pentru care recursul ca fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes în formularea recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâta, domiciliată în Italia, Desio Milano, nr. 6 și prin, domiciliat în C,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 467 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Nord,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. recurs jud. -/12.06.2009
gref. -
2 ex./15.06.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 74/2010. Curtea de... | Divort. Decizia 1107/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
