Anulare act. Hotărâre din 07-10-2015, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 582/2015
Dosar nr._ ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 582/A/2015
Ședința publică de la 07 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. M.
Judecător D. G.
Grefier N. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamantul P. N. și pârâta B. MILLENIUM S.A. BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 1091/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta B. MILLENIUM S.A. MĂNĂȘTUR CLUJ.
Obiect cauză – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 15.09.2015, 29.09.2015 și 6.10.2015, care fac parte integrantă din prezenta decizie civilă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud sub dosar nr._ reclamantul P. N. în contradictoriu cu pârâtele B. M. S.A. MANASTUR CLUJ și B. M. S.A. BUCUREȘTI a solicitat:
- să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractului de credit nr._/16.07.2008 (art. 3.1, 3.2, 4.4) și, pe cale de consecință, să fie înlăturate aceste clauze din contractul menționat,
- urmare a înlăturării clauzelor abuzive să se dispună obligarea pârâtelor să modifice contractul de credit menționat în sensul recalculării dobânzii în felul următor: LIBOR CHF 6L+marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului de 4.01(calculată ca diferență între dobânda de 6,9 și Libor iulie 2008 de 2,89), marja care să rămână neschimbată pe toată durata contractului, ceea ce să ducă implicit la obligarea pârâtelor la emiterea unui nou scadențar.
- urmare a înlăturării clauzelor abuzive să fie obligate pârâtele să-i restituie reclamantului suma de 1000 CHF, sumă reprezentând sumelor achitate în plus, în ultimii 3 ani de la data formulării prezentei acțiuni și până la achitarea efectivă, cu titlu de dobândă calculate altfel decât cum era legal respectiv: LIBOR CHF 6L+marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului respectiv 4.01 %
- urmare a înlăturării clauzelor abuzive să fie obligate pârâtele să-i restituie reclamantului suma de 220 CHF, sumă reprezentând contravaloarea comisionului de acordare de 2 % din valoarea creditului achitat din surse proprii în ziua semnării contractului, solicitându-se și actualizarea sumei de 200 CHF cu indicele de inflație de la data plății și până la plata efectivă.
- urmare a înlăturării clauzelor abuzive să fie obligate pârâta B. M. SA București ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să pună la dispoziția reclamantului actul adițional al contractului, conform sentinței și un nou grafic de rambursare a creditului.
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 1091/2014 instanța de fond a dispus următoarele:
-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. N. în contradictoriu cu pârâtele B. M. S.A. Mănăștur Cluj și B. M. S.A. București;
-a constatat caracterul parțial abuziv al art. 3.1. din contractul de credit nr._/2008 și a dispus eliminarea următoarelor clauze din articolul menționat ”... până la notificarea ulterioară din partea Băncii. (...) B. își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii în condițiile unei modificări semnificative a condițiilor de piață. Modificare semnificativă este acea modificare în care rata dobânzii de finanțare de pe piața monetară definită ca X-B. la 6 luni + costul rezervei minime obligatorii (așa cum este el definit în practică/legislația bancară) înregistrează o modificare mai mare sau egală decât 1,5 % între oricare două perioade succesive de modificare a ratei de referință, unde X-B. reprezintă oricare dintre ratele de referință EURIBOR, LIBOR sau ROBOR, rotunjită la a 2-a zecimală, în funcție de valuta în care a fost acordată facilitatea. B. va informa Imprumutatul despre o asemenea modificare (în ceea ce privește dobânda), utilizând, la alegerea unilaterală a Băncii, orice mijloc de comunicare (notificare scrisă, extras de cont, SMS, e-mail, afișare la sediile unităților teritoriale și/sau publicare pe pagina de internet a Băncii). În cazul în care Imprumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicate, acesta are dreptul de a denunța unilateral acest contract. La data acestei denunțări, toate obligațiile Imprumutatului vor deveni imediat scadente și exigibile, Imprumutatul fiind obligat de asemenea la plata comisionului conform art. 4.4. Neprimirea niciunei obiecțiuni din partea Imprumutatului în termen de maximum 5 zile de la data la care i-a fost comunicată modificarea dobânzii, constituie o acceptare de către Imprumutat a noii rate de dobândă. În situația în care Imprumutatul nu comunică Băncii schimbarea datelor sale de contact (adresa, adresa de e-mail, telefon fix, telefon mobil etc.) B. nu va fi răspunzătoare pentru orice eventual prejudiciucauzat Imprumutatului ca urmare a modificării ratei de dobândă, iar comunicarea transmisă de Bancă la datele de contact declarate de Imprumutat la data semnării prezentului Contract este considerată valabil transmisă.”
- a obligat pârâtele să comunice reclamantului Graficul de rambursare în care să fie detaliată dobânda fixă de 6,9 % pe an, în termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.;
- a obligat pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate în plus cu titlu de dobândă prin raportare la sumele menționate în graficul de rambursare semnat odată cu semnarea contractului de credit, începând cu data de 25.09.2011;
- a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al art. 3.2. și art. 4..4. din contractul de credit nr._/2008;
- a respins ca prescris capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor să-i restituie reclamantului suma de 220 CHF, sumă reprezentând contravaloarea comisionului de acordare de 2 % din valoarea creditului;
- a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt s-a reținut că părțile au încheiat contractul de credit nr._/16.07.2008 (fl. 8-14) în baza căruia reclamantul a obținut un credit pentru satisfacerea nevoilor sale personale, în cuantum de_ CHF, sumă ce urma a fi rambursată în 120 de rate lunare.
Analizând clauzele considerate de către reclamant drept abuzive, instanța a reținut că este vorba despre trei categorii de clauze:
a) Clauza privitoare la dobândă, cu următorul conținut:
Art. 3.1. din contractul de credit: ”Rata dobânzii: 6,9 % pe an până la notificarea ulterioară din partea Băncii, calculată la Facilitatea nerambursată. Dobânda se calculează și se plătește lunar odată cu rambursarea ratelor de credit, conform Graficului de rambursare- Anexa 2. B. își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii în condițiile unei modificări semnificative a condițiilor de piață. Modificare semnificativă este acea modificare în care rata dobânzii de finanțare de pe piața monetară definită ca X-B. la 6 luni + costul rezervei minime obligatorii (așa cum este el definit în practică/legislația bancară) înregistrează o modificare mai mare sau egală decât 1,5 % între oricare două perioade succesive de modificare a ratei de referință, unde X-B. reprezintă oricare dintre ratele de referință EURIBOR, LIBOR sau ROBOR, rotunjită la a 2-a zecimală, în funcție de valuta în care a fost acordată facilitatea. B. va informa Imprumutatul despre o asemenea modificare (în ceea ce privește dobânda), utilizând, la alegerea unilaterală a Băncii, orice mijloc de comunicare (notificare scrisă, extras de cont, SMS, e-mail, afișare la sediile unităților teritoriale și/sau publicare pe pagina de internet a Băncii). În cazul în care Imprumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicate, acesta are dreptul de a denunța unilateral acest contract. La data acestei denunțări, toate obligațiile Imprumutatului vor deveni imediat scadente și exigibile, Imprumutatul fiind obligat de asemenea la plata comisionului conform art. 4.4. Neprimirea niciunei obiecțiuni din partea Imprumutatului în termen de maximum 5 zile de la data la care i-a fost comunicată modificarea dobânzii, constituie o acceptare de către Imprumutat a noii rate de dobândă. În situația în care Imprumutatul nu comunică Băncii schimbarea datelor sale de contact (adresa, adresa de e-mail, telefon fix, telefon mobil etc.) B. nu va fi răspunzătoare pentru orice eventual prejudiciu cauzat Imprumutatului ca urmare a modificării ratei de dobândă, iar comunicarea transmisă de Bancă la datele de contact declarate de Imprumutat la data semnării prezentului Contract este considerată valabil transmisă.”
b) Clauza privind comisionul de acordare a creditului, cu următorul conținut:
”3.2. Comision de acordare a facilității: 3 % din valoarea totală a facilității. Acest comision se va plăti la data creditării contului împrumutatului cu suma facilității, prin deducerea acestuia din suma facilității.„
c) Clauzele privitoare la taxele și comisioanele percepute de bancă, cu următorul conținut:
”4.4. Facilitatea poate fi rambursată anticipat parțial/integral cu acordul Băncii, pe baza unei solicitări prealabile scrise a împrumutatului în acest sens. În cazul rambursării anticipate parțiale/integrale a facilității, B. va percepe împrumutatului un comision de 3 % din suma rambursată anticipat. Comisionul pentru rambursare anticipată se va plăti de către împrumutat la data rambursării. Suma minimă ce poate fi rambursată anticipat va fi cel puțin egală cu contravaloarea a 3 (trei) rate lunare.”
În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
Potrivit pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Potrivit dispozițiilor art. 966 C. Civil, obligația fondată pe o cauză ilicită nu poate avea niciun efect, iar conform art. 968 C. Civil, cauza este ilicită când este prohibită de legi sau când contravine bunelor moravuri și ordinii publice.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absoluta a clauzelor contractuale în discuție.
Ceea ce sancționează legea este că în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant trebuie sa accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opțiune nu poate fi considerata mulțumitoare și nici în concordanță cu principiul libertății de voința a părților întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește sa-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
În speță, s-a reținut că, contractul de credit încheiat între părți intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 193/2000, fiind încheiat între un profesionist (comerciant), în cadrul activității sale profesionale autorizate, și un consumator (persoană fizică), care a încheiat un contract în afara activității sale profesionale.
S-a apreciat de către instanța de fond că pentru a se concluziona dacă se află în prezența unor clauze abuzive se impune analizarea separată a celor trei categorii de clauze prezentate mai sus.
Astfel, s-a reținut că, în ceea ce privește clauza privitoare la dobândă, din analiza modului ei de redactare reiese în mod cert că este vorba despre o dobândă fixă de 6,9 % pe an, dar care poate fi revizuită la notificarea ulterioară a băncii. În ceea ce privește modalitatea de revizuire a ratei dobânzii instanța constată că aceste clauze au un caracter ambiguu. Se vorbește în art. 3.1. din contract de revizuirea dobânzii și se spune că această revizuire poate interveni în funcție de modificările semnificative a condițiilor de piață. Deși se explicitează ce se înțelege prin modificare semnificativă (și prin urmare s-ar putea deduce care este momentul în care dobânda fixă de 6,9 % pe an se va modifica) în contract nu se specifică în nici un fel modul în care se va modifica această dobândă. Nu este inserată în contract modalitatea de calcul a noii dobânzi la momentul intervenirii unei ”modificări semnificative a condițiilor de piață” astfel cum au fost explicate în contract.
Chiar dacă s-ar accepta că modul în care este definită ” modificare semnificativă ” în contract constituie un criteriu obiectiv, astfel că variația dobânzii contractuale în funcție de acesta nu poate da loc unor abuzuri, lipsa din contract a unei clauze care să stabilească noua modalitate de calcul a ratei dobânzii sau cuantumul fix al noii rate a dobânzii are un evident caracter abuziv, întrucât nu există nici măcar aparența unor criterii obiective și clare în raport de care să se modifice dobânda. De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale dreptului contractelor, întrucât modificarea dobânzii (ca element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de voința uneia dintre părți, fără a fi afectată valabilitatea obligației.
În analiza caracterului abuziv al acestor clauze nu trebuie pierdut din vedere caracterul special al contractelor de credit bancar, de natură să îi pună pe consumatori într-o situație extrem de nefavorabilă. Astfel, aceste contracte se încheie cel mai adesea pentru obținerea unor sume mari de bani, sume de care consumatorul are, câteodată, neapărată nevoie (de exemplu, pentru achiziționarea unui imobil), și care urmează să fie rambursate de-a lungul unei perioade lungi de timp. Prin urmare, prin încheierea unui asemenea contract consumatorul devine, cel mai adesea, "prizonierul" său, neavând posibilitatea de a îi pune capăt înainte de termen întrucât nu este în măsură să returneze sumele împrumutate și, prin urmare, fiind nevoit să continue executarea unui asemenea contract pentru perioade foarte lungi. Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte contracte încheiate între profesioniști și consumatori - fie pentru un termen scurt, fie cu posibilitatea consumatorului de a le pune capăt fără a fi expus unor pierderi financiare semnificative - contractele de credit bancar să reprezinte o situație specială, impunându-se ca clauzele cuprinse în acestea să fie analizate cu cea mai mare atenție și ca orice prevedere contractuală care ar putea avea o natură abuzivă să fie sancționată.
Or, partea din clauza analizată în speță care se referă la revizuirea ratei dobânzii este, în mod neîndoielnic, de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului, câtă vreme acesta nu are nici o posibilitate de a influența sau controla în vreun fel politica băncii în stabilirea, tot astfel cum nu are nici o posibilitate de a refuza plata noii dobânzi.
S-a mai reținut că se poate observa că în contract se menționează ”dreptul” consumatorului de a proceda la denunțarea unilaterală a contractului într-un termen de numai 5 zile de la notificarea noii rate a dobânzii, iar una din modalitățile de notificarea putând fi afișarea noii rate a dobânzii la sediile băncii. Acest termen foarte mic de 5 zile, precum și faptul că prin modalitatea de comunicare a afișării la sediile băncii este foarte posibil ca un consumator ce nu se prezintă cu o așa regularitate la bancă să nici nu ia cunoștință de modificarea ratei în timp util, fac practic inutilă inserarea acestui ”drept” al consumatorului în contract, câtă vreme este un drept iluzoriu, de care consumatorul nu ar avea posibilitatea să utilizeze fără a fi expus unor pierderi financiare semnificative.
Împrejurarea că acesta ar putea denunța unilateral contractul, cu obligația de a restitui în termen scurt creditul și dobânzile aferente, s-a apreciat că nu reprezintă, cu siguranță, decât o modalitate iluzorie de a se opune acțiunilor băncii, câtă vreme este evident că dacă acesta ar fi deținut aceste sume de bani nu ar mai fi luat creditul.
Mai mult, susține instanța de fond, acestei obligații de a se supune necondiționat politicii băncii nu îi corespunde nici un drept special al consumatorului, acesta neavând dreptul, spre exemplu, să modifice fără consimțământul băncii dobânda atunci când indicele de referință scade sau când propria sa situație financiară se deteriorează sub influența unor factori obiectivi.
De altfel, reține instanța de fond, se poate observa că aceste clauze privitoare la dobândă sunt considerate în mod expres abuzive chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, și anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivații întemeiate. Or, schimbarea politicii băncii, în lipsa unor factori obiectivi, stabiliți prin contract, de care aceasta să depindă, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.
De asemenea, instanța a reținut că contractele analizate reprezintă contracte standard preformulate și, prin urmare, în speță funcționează o prezumție potrivit căreia clauzele cuprinse în acestea nu au fost negociate direct cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, sarcina de a răsturna această prezumție probând faptul că clauzele în discuție au fost negociate aparținea pârâtei, aceasta solicitând în acest sens proba cu interogatoriul reclamantului, probă din care nu rezultă acest aspect.
Prin urmare, s-a reținut că, trebuie să se concluzioneze că, atâta vreme cât aceste clauze îndeplinesc ambele condiții ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, nefiind direct negociate și fiind de natură să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ele au caracter abuziv.
Raportat la conținutul clauzei 3.1. instanța a concluzionat că numai o parte din această clauză este abuzivă și anume: ”... până la notificarea ulterioară din partea Băncii. (...) B. își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii în condițiile unei modificări semnificative a condițiilor de piață. Modificare semnificativă este acea modificare în care rata dobânzii de finanțare de pe piața monetară definită ca X-B. la 6 luni + costul rezervei minime obligatorii (așa cum este el definit în practică/legislația bancară) înregistrează o modificare mai mare sau egală decât 1,5 % între oricare două perioade succesive de modificare a ratei de referință, unde X-B. reprezintă oricare dintre ratele de referință EURIBOR, LIBOR sau ROBOR, rotunjită la a 2-a zecimală, în funcție de valuta în care a fost acordată facilitatea. B. va informa Imprumutatul despre o asemenea modificare (în ceea ce privește dobânda), utilizând, la alegerea unilaterală a Băncii, orice mijloc de comunicare (notificare scrisă, extras de cont, SMS, e-mail, afișare la sediile unităților teritoriale și/sau publicare pe pagina de internet a Băncii). În cazul în care Imprumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicate, acesta are dreptul de a denunța unilateral acest contract. La data acestei denunțări, toate obligațiile Imprumutatului vor deveni imediat scadente și exigibile, Imprumutatul fiind obligat de asemenea la plata comisionului conform art. 4.4. Neprimirea niciunei obiecțiuni din partea Imprumutatului în termen de maximum 5 zile de la data la care i-a fost comunicată modificarea dobânzii, constituie o acceptare de către Imprumutat a noii rate de dobândă. În situația în care Imprumutatul nu comunică Băncii schimbarea datelor sale de contact (adresa, adresa de e-mail, telefon fix, telefon mobil etc.) B. nu va fi răspunzătoare pentru orice eventual prejudiciu cauzat Imprumutatului ca urmare a modificării ratei de dobândă, iar comunicarea transmisă de Bancă la datele de contact declarate de Imprumutat la data semnării prezentului Contract este considerată valabil transmisă.”
Partea din art. 3.1. ”Rata dobânzii: 6,9 % pe an (...), calculată la Facilitatea nerambursată. Dobânda se calculează și se plătește lunar odată cu rambursarea ratelor de credit, conform Graficului de rambursare- Anexa 2.” nu este o clauză abuzivă dat fiind că este o clauză clar exprimată, care nu lasă loc unei atitudini unilaterale din partea băncii.
Se mai reține că, se poate observa că solicitarea reclamantului de a se constata că această parte din clauză ar fi abuzivă este o încercare mascată de a modifica rata dobânzii, ceea ce nu poate face obiectul prezentei cauze.
Raportat la susținerile pârâtei cum că revizuirea ratei este doar o posibilitate a băncii, instanța a reținut că atâta timp cât banca ar avea posibilitatea să modifice unilateral rata dobânzii, fără o modalitate concretă de calcul, clauza este abuzivă, indiferent dacă banca a optat sau nu să revizuiască rata dobânzii.
S-a subliniat de către instanța de fond faptul că prin cele arătate până aici nu se neagă în niciun caz dreptul băncii de a încheia contracte de credit cu dobândă variabilă, câtă vreme aceasta variază după criterii obiective, ceea ce nu este cazul în speță.
Chiar dacă pârâta are dreptate atunci când susține că stabilirea dobânzii pentru un credit care se desfășoară pe o perioadă lungă nu este un proces simplu, instanța a reținut totuși că, oricât de complicat ar fi el, trebuie să fie totuși transparent, și nu lăsat la latitudinea băncii, care să poată modifica această dobândă în mod ocult, în funcție de criterii și modalități de calcul cunoscute și influențabile numai de bancă.
De asemenea, susține instanța de fond că, chiar dacă este adevărat și faptul că dobânda nu poate fi negociată în mod individual cu fiecare client, ceea ce trebuie reținut este că pârâtei i se reproșează în primul rând faptul că modificarea dobânzii depinde doar de voința sa, nu faptul că aceasta nu a fost negociată direct, ceea ce constituie doar un element subsidiar al determinării caracterului abuziv al clauzelor în discuție.
În ceea ce privește faptul că consumatorii au avut posibilitatea de a analiza clauzele contractuale și de a renunța la semnarea contractului, instanța a reținut că posibilitatea de a renunța la semnarea unui contract nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a renunța la semnarea unui contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că clientul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.
Raportat la poziția de egalitate pe care părțile s-ar fi aflat la semnarea contractului, instanța a reținut că este evident că o asemenea poziție nu a existat, câtă vreme banca a avut dreptul să decidă dacă dorește sau nu să încheie contractul și să stabilească unilateral condițiile acestuia, în vreme ce consumatorul a avut doar dreptul de a renunța la semnarea acestuia.
În ceea ce privește principiul forței obligatorii a contractului, instanța a reținut că, potrivit art. 969 Cod civil, au forță obligatorie doar acele contracte care sunt legal încheiate. Or, câtă vreme introducerea unor clauze abuzive în contracte este prohibită de lege, rezultă că aceste clauze nu pot avea forță obligatorie între părți. Având în vedere acest lucru, s-a reținut că, nu se poate susține nici că sancționarea unor asemenea clauze nelegale ar însemna o ingerință în acordul de voință a părților întrucât, a accepta o asemenea teză, ar însemna să se concluzioneze că instanța nu poate anula niciodată o prevedere contractuală fără a fi acuzată că intervine în acordul de voință al părților, concluzie care este străină de orice logică juridică, fiind evident că interdicția unei ingerințe în acordul de voință al părților se aplică doar convențiilor legal încheiate.
De asemenea, s-a reținut că, nu se poate susține că sancționarea unor clauze abuzive reprezintă o încălcare a dreptului la proprietate al pârâtei, acest drept fiind protejat numai atâta vreme cât bunul la care se referă a fost obținut în mod legal. Or, din moment ce dreptul de creanță al pârâtei s-a născut în parte datorită unei clauze contractuale ilicite, aceasta nu poate pretinde niciun fel de protecție.
Raportat la aplicabilitatea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, instanța reține că acest text de lege interzice, în esență, ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă pentru simplul motiv că există o disproporție între prestațiile părților contractante. În speță, acest text nu poate fi aplicat în maniera în care îl înțelege pârâta, câtă vreme clauzele privitoare la dobândă nu au fost considerate abuzive din cauză că ar fi reglementat o dobândă prea mare, ci din cauză că permit băncii să modifice unilateral această dobândă. Prin urmare, ceea ce se controlează nu este propriu-zis prețul contractului, ci modalitatea de determinare a acestuia, care poate avea un caracter abuziv. Mai mult, susține instanța de fond, nu se poate concluziona că aceste prevederi sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil, având în vedere că lipsesc cu desăvâșire acele clauze care ar stabili modul în care se va modifica rata dobânzii la momentul intervenirii posibilității băncii de a revizui această rată.
Raportat la clauza privind comisionul de acordare a creditului, instanța a reținut că nu se poate susține că acestea ar avea un caracter abuziv. Astfel, în primul rând, acest comision de acordare reprezintă plata unui serviciu prestat de către bancă clientului, constând în analiza documentației referitoare la contractul de credit. Prețul serviciului este cunoscut consumatorului chiar de la momentul încheierii contractului și este unul fix, iar clauza este redactată clar și fără echivoc, atât sub aspectul cuantumului acestui comision, cât și sub aspectul modului în care va fi plătit. Or, indiferent cât de crescut ar fi prețul acestui serviciu, trebuie reamintit că atunci când analizează caracterul abuziv al unei clauze instanța nu este chemată să analizeze existența proporționalității între prețul plătit și produsul sau serviciul oferit. Cu alte cuvinte, faptul că un profesionist vinde un produs sau un serviciu la un preț prea mare nu constituie prin el însuși un comportament abuziv, cât timp acest preț este stabilit cu claritate în contract și nu este supus unor modificări imprevizibile pentru consumator, acesta fiind, de altfel, și sensul prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, după cum s-a arătat și mai sus.
De asemenea, faptul că acest comision nu a fost negociat este indiferent, având în vedere că pentru ca aceste clauze să fie abuzive este necesar, în plus, ca ele să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce nu se întâmplă.
Raportat la faptul că comisionul în discuție a fost reținut din credit, instanța a reținut că fiind vorba despre o sumă de bani pe care consumatorul o datora băncii, modul în care aceasta a fost plătită este indiferent și nu poate în niciun caz să transforme clauza analizată în clauze abuzive. Astfel, chiar dacă suma a fost reținută din credit, cu siguranță consumatorii ar fi avut posibilitatea să acopere din fonduri proprii această sumă (eventual sub forma rambursării anticipate a părții corespunzătoare din credit), chiar la momentul de început al derulării contractului, ceea ce ar fi însemnat că asupra ei nu s-ar mai fi perceput dobânzi. Alegând să nu facă acest lucru și să acopere datoria către bancă chiar din creditul acordat consumatorii și-au asumat, ca în cazul oricărei alte datorii ce ar putea fi acoperite din suma obținută cu titlu de credit, să plătească dobânzile la care se referă reclamantul.
În ceea ce privește clauzele privind comisionul de rambursare anticipată instanța a reținut că nici această clauză nu este abuzivă, menținându-se și pentru această clauză argumentele expuse mai sus cu privire la comisionul de acordare, definiția acestui comision în contract este clară, nu se prevede posibilitatea băncii de a modifica unliteral acest comision, nu are relevanță cuantumul acestui comision câtă vreme el este neschimbat de la data semnării contractului, el nu creează un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Având în vedere clauzele constate ca fiind abuzive instanța a reținut că se impune eliminarea din art. 3.1. din contract a următoarelor clauze: ”... până la notificarea ulterioară din partea Băncii. (...) B. își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii în condițiile unei modificări semnificative a condițiilor de piață. Modificare semnificativă este acea modificare în care rata dobânzii de finanțare de pe piața monetară definită ca X-B. la 6 luni + costul rezervei minime obligatorii (așa cum este el definit în practică/legislația bancară) înregistrează o modificare mai mare sau egală decât 1,5 % între oricare două perioade succesive de modificare a ratei de referință, unde X-B. reprezintă oricare dintre ratele de referință EURIBOR, LIBOR sau ROBOR, rotunjită la a 2-a zecimală, în funcție de valuta în care a fost acordată facilitatea. B. va informa Imprumutatul despre o asemenea modificare (în ceea ce privește dobânda), utilizând, la alegerea unilaterală a Băncii, orice mijloc de comunicare (notificare scrisă, extras de cont, SMS, e-mail, afișare la sediile unităților teritoriale și/sau publicare pe pagina de internet a Băncii). În cazul în care Imprumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicate, acesta are dreptul de a denunța unilateral acest contract. La data acestei denunțări, toate obligațiile Imprumutatului vor deveni imediat scadente și exigibile, Imprumutatul fiind obligat de asemenea la plata comisionului conform art. 4.4. Neprimirea niciunei obiecțiuni din partea Imprumutatului în termen de maximum 5 zile de la data la care i-a fost comunicată modificarea dobânzii, constituie o acceptare de către Imprumutat a noii rate de dobândă. În situația în care Imprumutatul nu comunică Băncii schimbarea datelor sale de contact (adresa, adresa de e-mail, telefon fix, telefon mobil etc.) B. nu va fi răspunzătoare pentru orice eventual prejudiciu cauzat Imprumutatului ca urmare a modificării ratei de dobândă, iar comunicarea transmisă de Bancă la datele de contact declarate de Imprumutat la data semnării prezentului Contract este considerată valabil transmisă.”
Instanța a ajuns la această concluzie având în vedere că părțile au avut în vedere la semnarea contractului o rată a dobânzii fixă de 6,9 % pe an și nu s-a prevăzut în contract o modalitate concretă de modificare a acestei rate atunci când ar interveni acel criteriu care i-ar da băncii posibilitatea să revizuiească rata dobânzii. Instanța reține că această variantă reprezintă opțiunea cea mai apropiată de voința părților de la momentul încheierii contractului.
În ceea ce privește celelalte două clauze, dat fiind că s-a concluzionat că acestea nu reprezintă clauze abuzive, instanța a apreciat că nu se impune modificarea sau eliminarea acestora din contract.
Pe cale de consecință instanța a obligat pârâtele să comunice reclamantului Graficul de rambursare în care să fie detaliată dobânda fixă de 6,9 % pe an, în termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și de asemenea, a obligat pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate în plus cu titlu de dobândă prin raportare la sumele menționate în graficul de rambursare semnat odată cu semnarea contractului de credit, începând cu data de 25.09.2011.
D. fiind faptul că prin încheierea de ședință din data de 18 martie 2014 instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește suma de 200 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de acordare a creditului, pentru considerentele expuse în încheierea amintită, instanța a respins ca prescris acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada avansării următoarelor sume: 800 de lei contravaloarea expertiză contabilă, 1500 de lei contravaloare onorariu avocat. În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, dat fiind că acțiunea reclamantului a fost admisă doar în parte, instanța a analizat în ce măsură pârâtele urmează a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la suma de 800 de lei reprezentând contravaloarea expertizei contabile, instanța a constatat că petitul referitor la modificarea dobânzii a fost respins, drept pentru care această cheltuială s-a apreciat că nu poate fi acordată. Prin urmare s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească cu titlu de cheltuieli de judecată doar suma de 1500 de lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamantul P. N. și pârâta B. Millenium SA București.
Prin apelul formulat reclamantul P. N. solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce privesc cheltuielile de judecată și recalcularea dobânzii.
În motivarea apelului se susțin următoarele:
Referitor la recalcularea dobânzii, apelantul arată că în mod greșit instanța de fond a admis în parte acest punct, față de împrejurarea că:
-prin clauza de la punctul 3.1 se arată că banca practică și percepe o rată a dobânzii de 6.9% pe an, revizuibilă periodic în funcție de politica băncii și evoluția indicatorilor de referință, în speță LIBOR, fără a fi necesar consimțământul clienților, noile valori ale ratei dobânzii fiind comunicate clienților prin intermediul unei scrisori simple. În conformitate cu art.37 lit.a din OUG 50/2010, dobânda este compusă din marja fixă a băncii la care se adăugă un indice de referința, în speță LIBOR 6L. Plecând de la nivelul ratei de 6.9% pe an stabilit de părțile contractante, văzând nivelul indicelui LIBOR CHF la 6 luni care era de 2.89 în iulie 2008, susține apelantul că se poate stabili cu ușurință că marja fixă a băncii era de 4.01(6.9-2.89).
Față de acest text de lege care obligă banca sa păstreze procentul de marjă fixă a băncii pe toată perioada contractului și văzând că banca și-a majorat această marjă fixă, arată apelantul că se impunea admiterea și acestui capăt de cerere și obligarea pârâtei la revenirea la marja fixă avută în vedere la încheierea contractului. Tot la acest punct solicită apelantul a se avea în vedere și perioada în care indicele LIBOR CHF la 6 luni a avut maximul sau de 2.96 la data de 30.09.2008 si pana in prezent când are o valoare de 0.032 %. Făcând un calcul și văzând curba descendentă a indicelui LIBOR, dacă banca păstra marja fixă de la începutul perioadei de creditare, dobânda trebuia să aibă un caracter descendent influențat de caracterul descendent al indicelui.
Cu privire la cheltuielile de judecata, apelantul susține că instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la suma de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat și a respins cheltuielile de judecată în sumă de 800 lei, reprezentând contravaloarea expertizei contabile.
În sens comun, susține apelantul că, cheltuielile de judecată ar reprezenta suma de bani pe care este obligată să o plătească, ca urmare a unei hotărâri judecătorești, partea care a pierdut procesul, părții care a câștigat procesul.
În drept apelantul a invocat: prev. art.453 si urm,art.480 alin.2 NCPC, OUG 50/2010, art. 4 din Legea 193/2000.
Prin apelul formulat intimata B. M. S.A. București a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu acordarea cheltuielilor de judecată aferente ambelor faze procesuale.
În motivarea apelului se susțin următoarele:
Cu privire la negocierea clauzelor considerate a fi abuzive, apelanta susține că, pentru a se putea discuta despre aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, una din condițiile impuse este ca o clauză contractuală considerată a fi abuzivă să fi fost prestabilită, adică să nu fi existat posibilitatea clientului de a o influența.
Din faptul că, în practică, băncile sunt cele care redactează clauzele contractelor de credit reiese că, de regulă, pentru contractele de credit, clienților le sunt puse în față înscrisuri standard, pe care pot să le semneze sau nu, însă nu le pot influența conținutul. Proba contrară acestui fapt, adică proba faptului că un anumit client avea posibilitatea reală de a influența clauzele contractului, se face prin dovedirea posibilității clientului de a negocia, de a propune o contraofertă anterior semnării efective a contractului.
Susține apelanta că, un raționament contrar, care ar impune proba negocierii efective, ar presupune în sarcina comerciantului obligația de a-și modifica oferta din proprie inițiativă, fără a-i fi cerut acest lucru de către client.
Cu privire la clauza care permitea băncii să modifice valoarea dobânzii (art. 3.1 din Contractul de credit), susține apelanta că instanța trebuia să respingă acest capăt de cerere ca lipsit de obiect sau ca neîntemeiat, solicitând astfel a se constata că reclamantul nu a făcut dovada faptului că banca ar fi uzat, pe parcursul derulării creditului (de la încheierea Contractului de credit și până la . OUG nr. 50/2010) de dreptul de a modifica cuantumul dobânzii, iar odată cu . Ordonanței, prin implementarea Actului adițional din data de 09.09.2010, clauza care permitea băncii să modifice dobânda nu s-a mai regăsit în cuprinsul contractului de credit.
Susține că instanța învestită cu judecarea în fond a cauzei nu a făcut nici o referire în cuprinsul sentinței pronunțate cu privire la existența Actului adițional depus la dosarul cauzei ori cu privire la conformarea de către pârâtă la obligațiile prevăzute de OUG nr. 50/2010, pârâta procedând la implementarea Actului adițional conform OUG 50/2010 respectând întrutotul prevederile art. 95 al acestui act normativ, care la alin. (5) prevede că „Nesemnarea de către consumator a actelor adiționai prevăzute la alin. (2) este considerată acceptarea tacită".
Art. 1 din Actul adițional din 09.09.2010 prevede clar faptul că „Rata dobânzii stabilită în Contractul de credit menționat mai sus este fixă pe toată durata desfășurării creditului și se calculează la Facilitatea nerambursată".
În ce privește temeinicia acestui capăt de cerere, solicită apelanta a se constata că la momentul semnării convenției de credit nu erau în vigoare prevederile OUG nr. 50/2010 care să impună limitări în ceea ce privește dreptul băncii de a modifica dobânda, armonizarea contractului de credit cu acest act normativ ulterior realizându-se prin implementarea actului adițional.
Susține că la momentul semnării convenției de credit se aplicau prevederile Legii nr. 193/2000, care prevăd expres, chiar și în prezent în anexă că "Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii Financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."
Toate aceste condiții, susține apelanta că erau îndeplinite din moment ce existența criteriului în baza căruia banca avea dreptul să modifice dobânda era una verificabilă (depindea de variația unor indici cunoscuți), clientul era informat imediat și avea posibilitatea să denunțe imediat contractul.
Se mai susține că instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile privind stabilirea și obligarea părților la plata cheltuielilor de judecata:
Potrivit art. 453 alin. (2) C. proc.civ., atunci când cererea de chemare în judecată este admisă doar în parte, se va stabili măsura în care fiecare parte poate fi obligaăa la plata cheltuielilor de judecată. Așadar, pentru petitele de cerere respinse, susține apelanta că reclamantul este cel care datorează cheltuieli de judecata către pârât.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (2) teza ultima, după stabilirea cheltuielilor de judecată pe care fiecare dintre părți trebuie să le suporte, instanța trebuia să dispună și compensarea, totală sau parțială a acestora.
În drept a invocat: art. 466 și urm. C.proc.civ., dispozițiile Legii nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010.
Analizând apelurile declarate de reclamant și pârâtă împotriva sentinței menționate, Tribunalul constată următoarele:
La data de 16.07.2008, între B. M. SA și P. N., a fost încheiat un contract de credit bancar pentru suma de_ CHF, care urma a fi rambursat într-o perioadă de 120 luni (fila 8 dosar de fond).
La art. 3 pct. 1 din convenție, se prevede că dobânda este de 6,9 % pe an, "până la notificarea ulterioară din partea Băncii, calculată la Facilitatea nerambursată. Dobânda se calculează și se plătește lunar odată cu rambursarea ratelor de credit, conform Graficului de rambursare- Anexa 2. B. își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii în condițiile unei modificări semnificative a condițiilor de piață. Modificare semnificativă este acea modificare în care rata dobânzii de finanțare de pe piața monetară definită ca X-B. la 6 luni + costul rezervei minime obligatorii (așa cum este el definit în practică/legislația bancară) înregistrează o modificare mai mare sau egală decât 1,5 % între oricare două perioade succesive de modificare a ratei de referință, unde X-B. reprezintă oricare dintre ratele de referință EURIBOR, LIBOR sau ROBOR, rotunjită la a 2-a zecimală, în funcție de valuta în care a fost acordată facilitatea. B. va informa Împrumutatul despre o asemenea modificare (în ceea ce privește dobânda), utilizând, la alegerea unilaterală a Băncii, orice mijloc de comunicare (notificare scrisă, extras de cont, SMS, e-mail, afișare la sediile unităților teritoriale și/sau publicare pe pagina de internet a Băncii). În cazul în care Împrumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicate, acesta are dreptul de a denunța unilateral acest contract. La data acestei denunțări, toate obligațiile Împrumutatului vor deveni imediat scadente și exigibile, Împrumutatul fiind obligat de asemenea la plata comisionului conform art. 4.4. Neprimirea nici unei obiecțiuni din partea Împrumutatului în termen de maximum 5 zile de la data la care i-a fost comunicată modificarea dobânzii, constituie o acceptare de către Împrumutat a noii rate de dobândă. În situația în care Împrumutatul nu comunică Băncii schimbarea datelor sale de contact (adresa, adresa de e-mail, telefon fix, telefon mobil etc.) B. nu va fi răspunzătoare pentru orice eventual prejudiciu cauzat Împrumutatului ca urmare a modificării ratei de dobândă, iar comunicarea transmisă de Bancă la datele de contact declarate de Împrumutat la data semnării prezentului Contract este considerată valabil transmisă.”
Tribunalul constată că din modul de redactare a acestei prevederi contractuale, rezultă, pe de o parte, că dobânda este variabilă, iar aceasta poate fi modificată, numai de către bancă, dacă intervine o modificare semnificativă a condițiilor de piață. Contractul definește această modificare semnificativă ca fiind o modificare a ratei dobânzii de finanțare (definită în speță ca fiind suma dintre LIBOR CF la 6 luni plus costul rezervei minime obligatorii, așa cum este el definit de practica/legislația bancară) mai mare sau egală cu 1,5%, între oricare două perioade succesive de modificare a ratei dobânzii.
Prin urmare, prevederea contractuală stabilește condițiile în care se poate modifica dobânda, însă nu stabilește și modul cum se va calcula noua dobânda, aceasta fiind lăsată la libera apreciere a băncii.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
De asemenea, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, “o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate”.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Tribunalul consideră, în primul rând că prezentul contract este unul de adeziune, având în vedere că banca nu a făcut dovada posibilității clientului de a negocia clauzele contractuale și, mai ales, a clauzei referitoare la modificarea ratei dobânzii.
În al doilea rând, Tribunalul constată că prevederea contractuală menționată mai sus este abuzivă numai în măsura în care doar banca are posibilitatea de a modifica rata dobânzii, dacă consideră necesar (evident, dacă este îndeplinită condiția menționată mai sus), clientul fiind pus într-o situație vădit dezavantajoasă, de natură a-i aduce serioase prejudicii, întrucât banca va avea interesul doar să majoreze această dobândă.
În al treilea rând, așa cum s-a arătat mai sus, prevederea contractuală stabilește condițiile în care se poate modifica dobânda (iar acestea nu încalcă vreo prevedere legală), însă nu stabilește și modul cum se va calcula noua dobânda, aceasta fiind lăsată la libera apreciere a băncii. În această situație, soluția primei instanțe de a obliga banca să restituie sumele achitate în plus și care nu respectă graficul de rambursare semnat la încheierea contractului nu ține cont de faptul că acel grafic este orientativ și că depinde de mai mulți factori (ex. plăți anticipate care modifică întregul scadențar sau modificarea artei dobânzii, care este variabilă).
Astfel, având în vedere că dobânda a fost stabilită prin convenție ca fiind variabilă, instanța va stabili un mod de calcul pornind de la voința părților exprimată în convenție și care să nu depindă doar de opțiunea băncii. Astfel, părțile au stabilit că variația indicelui LIBOR CHF reprezintă un criteriu de constatare a modificărilor semnificative de pe piață, care să justifice și modificarea ratei dobânzii. Prin urmare, Tribunalul consideră că dobânda ar fi trebuit calculată, încă de la momentul încheierii contractului, după formula: LIBOR CHF la 6 luni plus o marjă fixă în cuantum de 4,01 (calculată ca diferență între dobânda inițială de 6,9% și valoarea LIBOR CHF în iulie 2008).
Acest mod de calcul va determina, însă, modificarea ratei dobânzii doar în condițiile prevăzute de art. 3.1 din contract (care rămâne valabil, în măsura în care se interpretează conform celor arătate), respectiv doar dacă intervine o modificare semnificativă a condițiilor de piață, adică o modificare a ratei dobânzii de finanțare (definită în speță ca fiind suma dintre libor CF la 6 luni plus costul rezervei minime obligatorii, așa cum este el definit de practica/legislația bancară) mai mare sau egală cu 1,5% (în plus sau în minus), între oricare două perioade succesive de modificare a ratei dobânzii de finanțare. Prin urmare, nu orice modificare a LIBOR CHF va duce la modificarea ratei dobânzii, ci vor trebui îndeplinite condițiile menționate. De asemenea, banca va restitui sumele percepute de la reclamant care nu respectă condițiile de mai sus, doar pe ultimii 3 ani, așa cum a cerut acesta prin acțiune.
De asemenea, Tribunalul consideră că nu este abuzivă nici partea finală a clauzei contractualei menționate, referitoare la posibilitatea băncii de a denunța contractul în situația în care clientul nu este de acord cu noua dobânda, sau că aceasta își produce efectele automat dacă clientul nu obiectează la noua dobândă în termen de 5 zile de la comunicare. Astfel, în condițiile în care instanța a stabilit un criteriu obiectiv de modificare a dobânzii, care nu ține de cont de voința unilaterală a băncii, ci intervine automat în condițiile menționate mai sus, refuzul expres clientului de a achita noua dobândă va echivala cu nerespectarea obligațiilor contractuale, banca având dreptul să desființeze contractul. La fel, lipsa unui răspuns al clientului nu va împiedica modificarea dobânzii, având, în vedere că, așa cum s-a arătat, aceasta nu depinde de simpla apreciere a băncii, ci are în vedere criterii obiective.
Față de cele de mai sus, Tribunalul urmează a admite atât apelul reclamantului, cât și apelul pârâtelor, va schimba, în parte, sentința atacată și va constata că art. 3.1 din contractul de credit nr._ din 16.07.2008, este abuzivă numai în măsura în care doar banca are posibilitatea de a modifica rata dobânzii, precum și în ceea ce privește omisiunea stabilirii în contract a unui mod clar de calcul al dobânzii.
Va obliga părțile să respecte următorul mod de calcul al dobânzii: LIBOR CHF la 6 luni plus o marjă fixă în cuantum de 4,01, care va permite modificarea dobânzii ori de câte ori rata dobânzii de finanțare (definită ca fiind LIBOR CHF la 6 luni plus costul rezervei minime obligatorii) este mai mare sau egală cu 1,5%, între oricare două perioade succesive de modificare a ratei dobânzii de finanțare.
Referitor la cheltuielile de judecată din fața instanței de fond, Tribunalul consideră că, în mod corect nu au fost obligate pârâtele la plata expertizei contabile, întrucât această proba a fost solicitată de reclamantă și nu a prezentat vreo utilitate în pronunțarea soluției finale în cauză. În plus, acțiunea nu a fost admisă decât în parte, astfel că instanța a apreciat, în mod corect, că se impune doar plata parțială a cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că ambele apeluri au fost admise, Tribunalul va compensa, în întregime, plata cheltuielilor de judecată din apel.
Va obliga pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate în plus cu titlu dobândă, începând cu data de 25.09.2010, care nu respectă modul de calcul indicat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamantul P. N. și pârâta ., împotriva sentinței civile nr. 1091/23.10.2014 a Judecătoriei Aiud, pronunțată în dosar nr._ .
Schimbă, în parte, sentința apelată numai în ceea ce privește modul de soluționare a cererii privitoare la clauza prevăzută de art. 3.1 din contractul de credit nr._ din 16.07.2008, modul de calcul al dobânzii, sumele care urmează a fi restituite, precum și obligația pârâtei de emitere a graficului de rambursare și, în consecință:
Constată că prevederea art. 3.1 din contractul de credit nr._ din 16.07.2008, este abuzivă numai în măsura în care doar banca are posibilitatea de a modifica rata dobânzii, precum și în ceea ce privește omisiunea stabilirii în contract a unui mod clar de calcul al dobânzii.
Obligă părțile să respecte următorul mod de calcul al dobânzii: LIBOR CHF la 6 luni plus o marjă fixă în cuantum de 4,01, care se va aplica ori de câte ori rata dobânzii de finanțare (definită ca fiind LIBOR CHF la 6 luni plus costul rezervei minime obligatorii) este mai mare sau egală cu 1,5%, între oricare două perioade succesive de modificare a ratei dobânzii de finanțare.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate în plus cu titlu de dobândă, începând cu data de 25.09.2010, care nu respectă modul de calcul indicat mai sus.
Menține soluția instanței de fond cu privire la modul de soluționare a cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor de la art. 3.2 și 4.4 din contractul de credit și a cererii de restituire a comisionului de acordare credit.
Dispune compensarea în întregime a cheltuielilor de judecată din apel.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2015.
Președinte, M. I. M. | Judecător, D. G. | |
Grefier, N. C. |
Red.M.M.I.
Tehnored.C.N.-6exp./13.10.2015
| ← Uzucapiune. Hotărâre din 17-09-2015, Tribunalul ALBA | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 238/2015.... → |
|---|
