Pretenţii. Sentința nr. 251/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 251/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 532/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 532/A/2015
Ședința publică de la 17 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător A. S. C.
Grefier A. M. I.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul M. M. împotriva sentinței civile nr. 251/2015 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații M. O. și M. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 17.09.2015 Concluzii din partea intimaților M. O. și M. M..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării din data de 10.09.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2014, sub dosar nr._, reclamanții Maierutiu O. și M. M. în contradictoriu cu pârâtul M. M. au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500 ron reprezentând contravaloarea grâului distrus de animalele acestuia în . numit „R.-în fanate" pe o suprafață de aproximativ 30-35 arii, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt moștenitorii defunctului M. V. decedat la data de 26.03.2014. Reclamanții în continuare arată că terenul distrus de oile pârâtului fusese semănat cu grâu, iar la începutul lunii martie sau sfârșitul lunii februarie oile acestuia au intrat si au distrus suprafața semănată. De asemenea, arată că au încercat să se înțeleagă cu pârâtul, dar acesta nu a vrut să audă de niciun fel de înțelegere și „i-a sfătuit" să-l dea în judecată, fapt pentru care au depus sesizare la postul de poliție din Hopârta, iar un inspector de la primărie și un agent de poliție au venit și au întocmit un proces verbal de constatare a pagubelor. În urma distrugerii culturii de grâu au fost nevoiți să însămânțeze terenul cu orzoaică, de aici rezultând cheltuieli suplimentare. Reclamanții au susținut că terenul distrus este înscris în TP 9220/623 eliberat de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor A..
În drept au fost invocate prevederile art. 1001, 1375-1377 Noul Cod Civil.
În probațiune au depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.5-10).
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la fila 21, pârâtul M. M. a solicitat respingerea cererii formulată de către reclamanți ca nefondată și obligarea reclamanților în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâtul arată că, în fapt, deține o turmă de aproximativ 600 de oi, administrează o stână și o pășune necesare acestei turme, acestea fiind amplasate pe raza localității S., la aproximativ 2 km de centrul satului și 3 km de terenul deținut de reclamanți în locul numit ,,Rît”, precizând faptul că cele menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu corespund adevărului.
Astfel, în perioada în care se susține că oile sale au distrus cultura de grâu a reclamanților, turma de oi se afla la stână, întrucât începuse perioada de fătare, perioadă care a început la data de 20 februarie și a durat aproximativ o lună și jumătate, până la începutul lunii aprilie a acestui an. Chiar în afara acestei perioade, arată că oile sale nu ar fi putut pătrunde pe terenul reclamanților întrucât animalele pășunează pe terenul având această destinație, concesionat de la Primăria Hopârta, teren aflat, la aprox. 3 km de imobilul în litigiu, în jurul stânei.
De asemenea, arată că pentru a ajunge la terenul reclamanților, turma sa ar fi trebuit să traverseze o suprafață foarte mare de teren deținută de .. și cultivată de orzoaică, or nu a existat absolut nici o reclamație din partea aceste societăți cu privire la eventuala pătrundere a turmei sale de oi pe terenul reclamanților. Totodată, arată că un alt element care conturează nesinceritatea afirmațiilor reclamanților este acela că martorii propuși ar fi precizat că oile care au produs paguba sunt proprietatea sa, menționând că pe raza localității S., există patru turme mari de oi și este curios cum martorii ar fi putut recunoaște oile ca fiind ale pârâtului, aceasta în condițiile în care o identificare exactă a animalelor se poate face doar după numerele de crotal, iar pârâtul are convingerea că martorii nu au avut acces la aceștia, mai mult nu au avut posibilitatea de a verifica evidențele pârâtului în ce privește aceste numere.
În consecință, solicită respingerea acțiunii formulată de către reclamanți, având în vedere faptul că reclamanții au recoltat grâul de pe suprafața care se pretinde că ar fi fost distrusă de turma de oi, astfel încât nu au nici un temei să solicite obligarea sa la plata despăgubirilor în cuantum de 1.500 lei.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune s-a depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială (f.23).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la fila 29, reclamanții arată că între părți au avut loc discuții în cadrul cărora pârâtul a afirmat faptul că dacă ar fi trăit tatăl lor s-ar fi înțeles cu acesta, dar cu ei nu dorește să se înțeleagă.
De asemenea, învederează că este evident că dacă animalele pârâtului nu ar fi creat nici o pagubă, nu ar fi avut de ce să se înțeleagă cu tatăl lor, precizând faptul că martorii propuși îl cunosc pe omul care însoțea animalele pârâtului și știu de la acesta, dar și de la anumite persoane că oile responsabile de distrugerea grâului sunt ale pârâtului, fapt pentru care nu au putut recolta și folosi în nici un fel grâul de pe suprafața cu pricina, întrucât terenul fiind moale în aceea perioadă, iar oile l-au smuls cu tot cu pământ.
Prin sentința civilă nr. 251/2015 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M. O. și M. M., în contradictoriu cu pârâtul M. M., a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
„Reclamanții în acțiunea formulată susțin că la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie, pe terenul pe care l-au dobândit de la tatăl lor, în prezent decedat, pe nume M. V., au pătruns oile pârâtului care au distrus grâul. Prin urmare au fost nevoiți să însămânțeze suprafața de aproximativ 30-35 ari cu orzoaică, ceea ce a necesitat alte cheltuieli.
La dosarul cauzei există plângerea penală formulată de reclamantul M. O. împotriva pârâtului, iar încercarea de a soluționa neînțelegerile amiabil a eșuat.
Potrivit art. 1349 cod civ.: Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Al. 3) al aceluiași articol prevede expres că în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.
În vechea reglementare, se impunea întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
Sub acest aspect, se impune o scurtă precizare, respectiv că poate constitui faptă ilicită, așa cum s-a arătat, nu numai o acțiune, dar și o omisiune, iar orice abținere de la îndeplinirea acelei activități sau de la săvârșirea acțiunii prevăzută de normele imperative ale legii constituie faptă ilicită [2], concluzionându-se că, inacțiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligație care însă nu a fost respectată [3].
c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;
d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În cauza de față așa cum rezultă din acțiune, fapta pretins cauzatoare de prejudicii a avut loc după . noului cod civil, și prin urmare se aplică dispozițiile art. 1349 cod civ.
În întâmpinarea formulată de pârât acesta afirmă că are o turmă de aproximativ 600 de oi și administrează o stână și o pășune pentru această turmă, care sunt amplasate pe raza localității S., la aproximativ 2 km de centrul satului și la 3 km de terenul deținut de reclamanți, respectiv de locul numit Rît, astfel încât cele menționate în acțiune nu corespund adevărului.
Referitor la aceste aspecte, reclamantul Măieruț O. a declarat că între terenul său și cel al pârâtului este o distanță de apoximativ 1 km, ceea ce nu conduce automat la concluzia că oile pârâtului nu puteau trece niciodată pe terenul situat la locul numit Rît.
Martorul N. A. a declarat că lucrează la pârât, fiind cioban, și se ocupă de oile pârâtului de aproximativ 3 ani de zile. Între terenul deținut de reclamanți și terenul deținut de pârât se află o altă suprafață de teren care aparține unei societăți comerciale, Transavia SA. Același martor a declarat că s-a întâlnit la sfârșitul lunii aprilie cu reclamanții care i-au cerut să nu mai lase oile pe locul numit Rît pentru că doreau să cosească. Martorul a confirmat că locul era semănat cu grâu, dar a afirmat că el nu a trecut cu oile pe terenul reclamanților, ci pe vale . Același martor declară în continuare că pleca dimineața de la saivan, mergea cu oile la păscut pe terenul pârâtului situat ăîn localitatea Vama, iar seara se întorcea la saivan, iar după aprecierea acestuia cei trei câini pe care îi avea erau suficienți pentru a supraveghea numărul destul de mare de oi, pe parcursul acestor deplasări.
Martorul I. F. a declarat că s-a deplasat la locul numit Rît din satul S., unde se situează terenul deținut de reclamanți, deoarece M. O. a fost înștiințat de o persoană că au intrat oile pe teren. Când au ajuns la fața locului a constatat că pământul era moale, iar oile se aflau chiar pe teren. Când reclamantul M. O. l-a întrebat pe cel care avea în grijă animalele, ale cui sunt, acesta a răspuns că sunt ale lui M. M.. Martorul a auzit cine este proprietarul oilor pentru că se afla lângă mașină, iar ciobanul era destul de aproape. Martorul a mai declarat că pe teren la acea dată erau aproximativ 100 de oi, iar o parte din terenul cultivat cu grâu era distrusă. Martorul a mai declarat că nu s-a mai putut folosi grâul distrus, iar pe ternul respectiv, reclamanții au cultivat ulterior orzoaică.
Instanța reține din declarația martorului C. N. că pe la sfârșitul lui februarie și începutul lui martie 2013 s-a dus să împrăștie îngrășăminte pe terenul proprietatea sa. Pentru a ajunge la ternul pe care îl are în proprietate trebuia să treacă pe lângă terenul deținut de reclamanți . Atunci a observat că 15 -20 ari cultivați cu grâu au fost distruși, motiv pentru care i-a anunțat pe reclamanți de cele constatate. Martorul a declarat că el a însămânțat cu grâu suprafața de teren care aparține reclamanților, și tot el a însămânțat terenul distrus cu orzoaică, iar valoarea lucrărilor respective le-a apreciat la 500 lei. Martorul care se ocupă cu diverse lucrări agricole a declarat că reclamanții, de pe suprafața cultivată cu grâu, ar fi obținut în condiții normale 700 – 800 kg de grâu.
Pârâtul a încercat să se disculpe, afirmând că nu este singura persoană care deține oi în zonă, dar așa cum am reținut mai sus, chiar ciobanul care, contrar celor afirmate în fața instanței că avea posibilitatea să supravegheze numărul mare de oi fără probleme pentru că avea trei câini de pază, i-a spus reclamantului M. O. cine este proprietarul animalelor, în momentul în care a fost depistat cu oile pe terenul situat în locul numit Rît.
Instanța mai reține că Înalta Curte de Casație și Justiție a prin Decizia nr. 2358 din 24 iunie 2014 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, că spre deosebire de vechea reglementare conținută de art. 998 C. civ., noua reglementare nu mai condiționează explicit angajarea răspunderii civile de culpă, de greșeala autorului, limitându-se la constatarea existenței unei încălcări prin acțiune ori inacțiune a drepturilor, dar și a intereselor legitime ale altor persoane, vina fiind, deci, prezumată.
Prin urmare în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1349 Noul Cod civil, din care reiese faptul că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunzând de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Față de considerentele expuse, ținând cont că se reține vinovăția pârâtului, ca și fapta cauzatoare de prejudicii, care obligă pe cel care a cauzat prejudiciul la repararea integrală, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanții M. O. și M. M. și pe cale de consecință va obliga pârâtul M. M. la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de despăgubiri, iar în baza art. 453 C. va obliga pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 110 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. M., solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului pârâtul a arătat, în esență, că instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor. Probele administrate infirmă susținerile reclamanților, atât în ceea ce privește culpa pârâtului, cât și în ceea ce privește întinderea prejudiciului. Reclamanții nu au dovedit culpa pârâtului și nici întinderea prejudiciului, care se putea face doar printr-un raport de expertiză agricolă.
În drept apelanta a invocat disp.art.466 și următoarele C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată (f.15-16), intimații au solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate.
Tribunalul verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1375 cod civil „ proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de animale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: a) existența unui prejudiciu; b) prejudiciul respectiv să fi fost cauzat de către animal; c) existența pazei juridice a celui chemat în judecată pentru despăgubiri.
Din declarațiile martorilor I. F. (f.45) și C. N. (f.78) rezultă existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților, prejudiciu cauzat de o turmă de oi ce a pătruns pe terenul reclamanților. Martorul I. F. a văzut personal oile pe terenul reclamanților, de pe o suprafață mare de teren grâul fiind smuls datorită pătrunderii oilor.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului, martorul C. N. (f.78) a declarat că el a însămânțat cu grâu suprafața de teren distrusă în anul 2013 și tot el a însămânțat cu orzoaică suprafața de grâu distrusă, lucrările cu însămânțatul grâului, cât și lucrările cu însămânțatul orzoaicei ridicându-se la suma de 500 lei. A mai arătat martorul faptul că reclamanții ar fi putut să obțină 700-800 kg de grâu de pe suprafața respectivă, iar la data producerii prejudiciului un kg de grâu se vindea cu aproximativ un leu. Pârâtul pe parcursul derulării procesului nu a propus probe prin care să facă dovada contrară în ceea ce privește întinderea prejudiciului.
Susținerile pârâtului relativ la faptul că reclamanții au cultivat terenul cu orzoaică și astfel au obținut venituri și din această producție nu pot fi avute în vedere față de prevederile art. 1385 alin. 1 Cod civil, potrivit cărora „prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Tribunalul reține că sunt supuse reparării atât pierderea suferită de cel prejudiciat, adică paguba efectivă (damnum emergens), câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, potrivit art. 1385 alin. 3 Cod civil. Prin urmare, la întinderea prejudiciului trebuie avute în vedere cheltuielile efectuate de către reclamanți cu lucrările agricole necesare obținerii recoltei de pe suprafața cultivată cu grâu, câștigul pe care l-ar fi putut obține aceștia în cazul în care cultura de grâu nu ar fi fost distrusă, cât și cheltuielile efectuate pentru limitarea prejudiciului, întinderea prejudiciului fiind dovedită în cauză prin declarația martorului C. N. (f.78), martor care a efectuat personal lucrările agricole pe terenul reclamanților. Faptul că reclamanții ar fi putut obține ulterior un câștig din producția de orzoaică nu îl exonerează pe pârât de la obligația de reparare integrală a prejudiciului suferit, față de prevederile art. 1385 Cod civil.
Referitor la celelalte condiții necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de animale, din declarația martorului I. F. (f.45) rezultă că la data producerii prejudiciului s-a deplasat împreună cu reclamantul M. O. la terenul deținut de reclamanții și a auzit personal pe ciobanul care avea grijă de animale că oile aparțin pârâtului M. M..
În ceea ce privește declarația martorului N. A. (f. 46) instanța o apreciază ca fiind subiectivă, în condițiile în care martorul este angajat al pârâtului de aproximativ 3 ani, aspecte ce rezultă chiar din declarația martorului, iar declarația nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
Referitor la susținerile pârâtului relativ la faptul că în cauză nu s-a făcut dovada culpei pârâtului, Tribunalul reține că răspunderea prevăzută de art. 1375 Cod civil este o răspundere obiectivă, fiind suficient să se facă dovada că prejudiciul a fost cauzat de către animal, iar la data cauzării prejudiciului, animalul s-a aflat în paza juridică a pârâtului.
În cauză, reclamanții au făcut dovada că prejudiciul a fost cauzat de oile a căror proprietar este pârâtul, astfel că, în calitate de proprietar pârâtul avea obligația de a supraveghea animale și pentru că nu și-a îndeplinit această obligație, trebuie să suporte toate prejudiciile cauzate de către acestea.
Având în vedere aceste considerente în baza art.480 alin.1 din codul de procedură civilă prezentul apel va fi respins ca nefondat, constatând că sentința atacată este legală și temeinică.
Întrucât apelul formulat de pârâtul M. M. a fost respins, iar reclamanții nu au făcut dovada cheltuielilor efectuate în apel, nu vor fi acordate cheltuieli de judecată în apel.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul M. M. împotriva sentinței civile nr. 251/2015, pronunțată de Judecătoria Aiud, în dosar civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
Președinte, A. G. | Judecător, A. S. C. | |
Grefier, A. M. I. |
Red. G.A.
Tehnored. G.A. - 5 ex.
28 Septembrie 2015
Jud. fond P. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 382/2015. Tribunalul ALBA | Uzucapiune. Hotărâre din 17-09-2015, Tribunalul ALBA → |
|---|
