Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 274/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 274/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 352/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 352/A/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S.
Judecător S. I.
Grefier G. M. U.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta P. R. A.-M. împotriva sentinței civile nr. 274/2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații Ș. F., Ș. I. și Ș. E., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 05.05.2015 când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.05.2015, apoi la data de 19.05.2015 și 26.05.2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 274/2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ s-a dispus:
Admiterea în parte a acțiunii civilă formulată de reclamanta P. R.-A., domiciliată în B., Tiur, nr.77, jud. A., cu domiciliul procesual ales la C. A. T. M., cu sediul în Cluj-N., ., etaj 1, ., în contradictoriu cu pârâtul Ș. F. - I., domiciliat în B., Tiur, ., jud. A., admite în parte acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Ș. F.-I. în contradictoriu cu pârâta reconvențională P. R. - A., și admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții Ș. I. și Ș. E., domiciliați în B., sat Tiur, ., jud. A., în contradictoriu cu pârâta P. R. - A., și în consecință
S-a constatat că părțile au dobândit, în cote egale de contribuție, următoarele bunuri comune: mașină de spălat marca Electrolux, în valoare de 600 lei; fier de călcat marca Phillips în valoare de 150 lei; aspirator, în valoare de 200 lei; uscător de păr, în valoare de 80 lei; masă de călcat, în valoare de 70 lei; bicicletă fitness, în valoare de 500 lei; pușcă cu aer comprimat, în valoare de 1000 lei; balansoar, în valoare de 150 lei; masă cu scaune pentru bucătărie, în valoare de 500 lei; plasmă marca LG în valoare de 500 lei; serviciu de 12 persoane, cadou de nuntă, în valoare de 700 lei; filtru cafea, în valoare de 50 lei; autoturism Opel Vectra în valoare de 800 euro; mobilă, în valoare de 6.000 lei; 5 tablouri, în valoare de 50 euro; colecție cărți în valoare de 1000 lei, bunuri în valoare totală de 11.500 lei și 850 euro.
S-a dispus sistarea comunității de bunuri prin formarea și atribuirea de loturi, după cum urmează:
Lotul nr.1 cuprinzând mașină de spălat marca Electrolux, fier de călcat marca Phillips, aspirator, uscător de păr, bicicletă fitness, pușcă cu aer comprimat, balansoar, masă cu scaune pentru bucătărie, plasmă marca LG, serviciu de 12 persoane, filtru cafea, autoturism Opel Vectra, mobilă, în valoare totală de 10.430 și 800 euro, se atribuie pârâtului în cotă de 1/1 părți, cu titlu sistare comunitate de bunuri.
Lotul nr.2 cuprinzând 5 tablouri, colecția de cărți și masa de călcat, în valoare totală de 1070 lei și 50 euro, se atribuie reclamantei în cotă de 1/1 părți, cu titlu sistare comunitate de bunuri.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4680 lei și suma de 375 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, cu titlu de sultă.
A fost obligată pârâta reconvențională să plătească reclamantului reconvențional suma de 4500 lei reprezentând 1/2 din împrumutul acordat de părți în timpul căsătoriei și restituit reclamantei după separarea în fapt a părților, suma de 250 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, reprezentând 1/2 din suma dată de reclamantul reconvențional la nunta surorii pârâtei reconvenționale, precum și suma de 1154 lei reprezentând 1/2 din suma achitată de pârâta reconvențională cu titlu reținere CAR, pentru creditul contractat anterior încheierii căsătoriei.
Au fost respinse celelalte capete de cerere din acțiunea principală și din acțiunea reconvențională.
A fost obligată pârâta să plătească intervenienților suma de 2039,43 lei reprezentând 1/4 din contravaloarea cheltuielilor de întreținere (gaz, apă, energie electrică), precum și suma de 1289,25 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând 1/2 din contravaloarea folosinței locuinței.
S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată făcute de reclamantă și de reclamantul reconvențional.
A fost obligată reclamanta să achite suma de 459,75 lei, taxă judiciară de timbru.
A fost obligat reclamantul reconvențional să achite suma de 254,37 lei taxă judiciară de timbru.
A fost obligată pârâta să plătească intervenienților suma de 971 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele :
Conform sentinței civile nr.396/2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, definitivă și irevocabilă părțile, au încheiat căsătoria la data de 29.08.2009, iar în 19.04.2012 căsătoria a fost declarată desfăcută prin acord (fila 31).
Data separării în fapt a părților, necontestată de aceștia, este 17.03.2011.
La interogatoriu (filele 47-48) pârâtul a recunoscut bunurile indicate în acțiunea introductivă de instanță ca fiind bunuri comune, dobândite în cotă egală de contribuție, exceptând plasma marca LG, vana cu hidromasaj și cei 2 porci, contestând însă valoarea primelor două bunuri și arătând că porcii nu mai existau la data separării în fapt; cu privire la timbrul de mediu pentru autoturismul Opel Vectra, a arătat că acesta a fost de 220 euro și că nu a solicitat restituirea taxei, a fost de acord ca valoarea autoturismului Opel să fie stabilită la 800 euro, cât a reprezentat prețul de vânzare, fără a include taxa de poluare, a indicat persoanele cărora părțile le-au vândut cei 2 porci, a fost de acord să restituie reclamantei cele 5 tablouri și colecția de cărți; a menționat că toate bunurile au fost cumpărate cu bani din darul de nuntă, a negat faptul că cheltuielile generate de împrejurarea că reclamanta era distribuitor de produse naturiste și se deplasa în diverse orașe din țară erau suportate de ., arătând că de cele mai multe ori părțile s-au deplasat împreună la Timișoara, B., A. I.; a recunoscut că fiecare dintre soți a primit de la părinți câte 2500 lei dar de nuntă și că a fost singur la bancă, atunci când a lichidat depozitul, arătând că banii au fost cheltuiți pe diverse.
Reclamanta reconvențională a recunoscut la interogatoriu (filele 49-51) că la data încheierii căsătoriei avea o datorie proprie de 4600 lei, precizând că suma a fost achitată de mama sa, că timp de 3 luni după încheierea căsătoriei i s-au reținut sume din salariu pentru acel credit, că în timpul căsătoriei a fost la 4 cursuri de calificare, la Timișoara, Piatra-N., A. I. și București, pe banii săi, pentru că era agent de vânzări produse naturiste, toate cele 4 deplasări fiind făcute împreună cu pârâtul, cu autoturismul comun, că la un moment dat avea 2 asigurări de viață; a contestat că toate bunurile mobile au fost cumpărate din banii de la nuntă, a arătat că nu a știut de retragerea nici unei sume de bani, a recunoscut participarea la nunți, arătând însă că pârâtul a dat bani când au participat la nunțile rudelor lui, iar reclamanta când au participat la nunțile rudelor ei, cu excepția nunții surorii reclamantei la care pârâtul a plătit 500 euro și a fost de acord să restituie acestuia 1/2 din sumă; a recunoscut împrumutul sumei dată vărului reclamantei, precum și restituirea acesteia când părțile erau deja separate în fapt, fiind de acord să plătească 1/2 din sumă.
Față de probele administrate, ținând seama de actele depuse și recunoașterile părților la interogatorii, în baza art.670 teza II Cod civil, atât acțiunea principală cât și cea reconvențională urmează a fost admisă în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art.385 Cod civil, în cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data introducerii cererii de divorț, în speță la data de 21.03.2012, astfel cum rezultă din dosarul nr._ .
Potrivit art.339 Cod civil, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.
Față de aceste dispoziții legale, este evident că pot face obiectul partajului numai bunurile comune care există în materialitatea lor la data introducerii cererii de divorț și numai sumele de bani obținute din înstrăinarea bunurilor și dovedite că există în patrimoniul comun al soților.
Referitor la valoarea indicată de reclamantă pentru bunurile mobile, instanța a reținut că această valoare a fost contestată de pârât, cu motivarea că valoarea bunurilor s-a redus ca urmare a întrebuințării acestora.
Atât prin acțiunea introductivă de instanță, cât și la termenul de judecată din 14.01.2013 (încheiere, fila 84), reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize pentru evaluarea bunurilor mobile, iar instanța a încuviințat cererea, dar în ședința publică din 11.03.2013 reclamanta a renunțat la această probă (încheiere, verso fila 96).
Întrucât reclamanta nu a administrat nici o probă pentru dovedirea valorii bunurilor, cu excepția bonurilor fiscale depuse la dosar pentru fierul de călcat și aspirator în 07.11.2009, bicicletă fitness în 11.02.2010, mașină de spălat Electrolux în 30.11.2009, cum sarcina probei revenea acesteia, urmează a fi reținute ca valoare a fiecărui bun valoarea recunoscută de pârât la interogatoriu, cu excepția valorii puștii cu aer comprimat, recunoscută de pârât în întâmpinare, dar contestată ulterior la interogatoriu, fiind evident că valoarea de circulație a bunurilor, chiar raportată la data separării în fapt a părților, nu poate fi egală cu prețul de achiziție, simpla trecere a timpului determinând uzura morală a bunurilor.
Întrucât pentru unele bunuri s-a contestat caracterul de bun comun, instanța se va pronunța cu prioritate asupra acestora:
Referitor la plasma marca LG, căreia pârâtul i-a contestat caracterul de bun comun, susținând că este bun propriu, obținut drept contravaloare a muncii pe care a prestat-o anterior căsătoriei în favoarea fostului proprietar al plasmei, din declarația martorului S. C. (fila 82) instanța a reținut că plasma a fost cumpărată de soți de la S. E., fratele martorului, prețul fiind de 300 euro, din care părțile au dat vânzătorului doar 500 lei, martorul arătând că diferența de preț nu s-a achitat și că pârâtul nu a făcut nici o lucrare de instalație termică fratelui martorului în contul diferenței de preț. Susținerea acestui martor este contrazisă însă de declarația martorului M. S. N. (filele 94-95) care arată că vânzătorul plasmei este văr cu reclamanta și că martorul chiar l-a ajutat pe pârât la lucrările de instalații sanitare făcute în contul contravalorii plasmei.
Față de probele administrate, instanța a reținut caracterul de bun comun pentru plasma LG la o valoare de 500 lei, reprezentând suma pe care părțile au achitat-o pentru aceasta numitului S. E., iar bunul urmează a fi inclus în lotul ce se va atribui reclamantului reconvențional, dat fiind că se află în folosința acestuia, rămânând vânzătorului plasmei posibilitatea de a se desocoti cu dobânditorul.
Cu privire la vana cu hidromasaj, se reține că tatăl pârâtului a achiziționat-o înainte de nuntă și că după nuntă s-a făcut doar montarea acesteia, martorul M. S. N. (fila 94) fiind cel care l-a ajutat pe pârât să o monteze.
Întrucât în cauză nu s-au administrat alte probe cu privire la acest bun, instanța a exclus vana cu hidromasaj din masa bunurilor comune dobândite de părți.
Referitor la autoturismul Opel, instanța a reținut caracterul de bun comun al acestuia, dar sub aspectul valorii va reține doar suma de 800 euro recunoscută de reclamantă ca fiind prețul de vânzare al autoturismului, așa cum rezultă din modul de formulare a întrebării nr.4 din interogatoriu (verso fila 47).
Cât privește cei 2 porci, având o valoare de 2400 lei conform susținerii reclamantei și respectiv de 200 lei conform susținerii pârâtului, instanța a reținut că la data încetării regimului matrimonial porcii nu mai existau, deoarece, așa cum rezultă din probe, au fost vânduți în anul 2010 iar banii obținuți au fost cheltuiți de soți, astfel că porcii nu vor fi reținuți ca făcând parte din masa bunurilor comune.
Cât privește sumele de bani solicitate de reclamantă ca fiind parte rămasă din darul de nuntă, din extrasul de cont depus de reclamantă s-a constatat că depozitul bancar a fost constituit pe numele ambilor soți și a fost lichidat la data de 05.05.2010.
Având în vedere data lichidării depozitului bancar, respectiv 05.05.2010, data separării în fapt a părților, respectiv 17.03.2011 și data încetării regimului matrimonial, respectiv 21.03.2012, întrucât reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale nici privind existența sumei la data încetării regimului matrimonial, nici privind împrumutul acordat de ea personal tatălui pârâtului și nici dovada împrumutului acordat de pârât tatălui său, capătul de cerere urmează a fi respins, în lipsa altor dovezi operând prezumția că soții au cheltuit în comun banii proveniți din darul de nuntă.
De altfel, susținerea pârâtului că bunurile mobile au fost cumpărate din darul de nuntă apare ca pertinentă, în condițiile în care din facturile și bonurile fiscale depuse chiar de reclamantă (filele 6-8) s-a constatat că o parte din bunuri au fost cumpărate în timpul căsătoriei (fier de călcat și aspirator în data de 07.11.2009, bicicletă fitness în data de 11.02.2010, mașină de spălat Electrolux în data de 30.11.2009).
În consecință, s-a constatat că părțile au dobândit, în cote egale de contribuție, următoarele bunuri comune: mașină de spălat marca Electrolux, în valoare de 600 lei; fier de călcat marca Phillips în valoare de 150 lei; aspirator, în valoare de 200 lei; uscător de păr, în valoare de 80 lei; masă de călcat, în valoare de 70 lei; bicicletă fitness, în valoare de 500 lei; pușcă cu aer comprimat, în valoare de 1000 lei; balansoar, în valoare de 150 lei; masă cu scaune pentru bucătărie, în valoare de 500 lei; plasmă marca LG în valoare de 500 lei; serviciu de 12 persoane, cadou de nuntă, în valoare de 700 lei (valoarea fiind indicată de reclamantă, pârâtul arătând că nu poate aprecia valoarea); filtru cafea, în valoare de 50 lei; autoturism Opel Vectra în valoare de 800 euro; mobilă, în valoare de 6.000 lei; 5 tablouri, în valoare de 50 euro; colecție cărți în valoare de 1000 lei (valoarea indicată de reclamantă fiind de 800 lei), în valoare totală de 11.500 lei și 850 euro.
În baza art.670 NCC s-a dispus sistarea comunității de bunuri prin formarea și atribuirea de loturi, după cum urmează:
Lotul nr.1 care cuprinde: mașină de spălat marca Electrolux, fier de călcat marca Phillips, aspirator, uscător de păr, bicicletă fitness, pușcă cu aer comprimat, balansoar, masă cu scaune pentru bucătărie, plasmă marca LG, serviciu de 12 persoane, filtru cafea, autoturism Opel Vectra, mobilă, în valoare totală de 10.430 și 800 euro, se va atribui pârâtului în cotă de 1/1 părți, față de împrejurarea că bunurile au rămas în folosința exclusivă a acestuia de la data separării în fapt a părților, 17.03.2011.
Lotul nr.2 cuprinzând 5 tablouri, colecția de cărți și masa de călcat (care se află deja în posesia pârâtei reconvenționale, potrivit recunoașterii acesteia la interogatoriu, întrebarea nr.11, fila 50), în valoare totală de 1070 lei și 50 euro se va atribui reclamantei în cotă de 1/1 părți.
Este adevărat că în principiu partajarea bunurilor se realizează în natură, dar în condițiile în care bunurile au rămas în folosința pârâtului de la data separării în fapt, instanța a apreciat ca oportună modalitatea de partajarea anterior expusă.
Dată fiind diferența valorică a loturilor atribuite, s-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 4680 lei și suma de 375 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, cu titlu de sultă.
Capătul de cerere privind acordarea și respectiv restituirea împrumutului de 9000 lei urmează a fost admis față de împrejurarea că suma a fost acordată de părți cu titlu împrumut în timpul căsătoriei, din darul de nuntă, și că a fost restituită integral de către împrumutat pârâtei reconvenționale după separarea în fapt a părților, astfel că s-a dispus obligarea pârâtei reconvenționale să plătească reclamantului reconvențional suma de 4500 lei reprezentând 1/2 din împrumutul restituit.
Cât privește obligarea pârâtei reconvenționale să achite reclamantului suma de 250 euro reprezentând 1/2 din suma dată de reclamantul reconvențional la nunta surorii pârâtei reconvenționale, față de acordul pârâtei în acest sens, s-a dispus obligarea acesteia să plătească suma de 250 euro.
Referitor la celelalte sume, indicate de reclamantul reconvențional ca fiind plătite la nunțile la care a participat împreună cu pârâta reconvențională, după separarea în fapt, în condițiile în care aceasta a contestat susținerile reclamantului, arătând că fiecare a plătit atunci când a participat la nunta rudelor sale, în sensul că pârâtul a dat bani când au participat la nunțile rudelor lui, iar reclamanta când au participat la nunțile rudelor ei, cu excepția nunții surorii reclamantei la care pârâtul a plătit 500 euro, capătul de cerere privind obligarea la plata a 1/2 din sume au fost respins, din probele administrate nerezultând cu certitudine sumele plătite de reclamantul reconvențional.
Întrucât din adeverința eliberată de Spitalul mun. B. privind veniturile realizate de reclamantă și reținerile acesteia (fila 61) rezultă că în timpul căsătoriei părților reclamanta a achitat suma de 2308 lei reprezentând reținere CAR în perioada august 2009 – februarie 2010, față de prevederile art.364 cod civil potrivit cărora nici unul dintre soți nu poate fi ținut de obligațiile născute din acte săvârșite de celălalt soț, a fost admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenționale să plătească reclamantului 1/2 din această sumă.
Din ansamblul probațiunii testimoniale se poate deduce că ambii soți erau cheltuitori, martorul S. C. (fila 82) arătând că aceștia au luat bani împrumut (1400 euro și 1000 lire sterline) în luna august când au avut nunta și i-au restituit în decembrie 2009, martora B. C. – propusă de reclamantă (fila 83) arătând că pârâtul era cheltuitor, că l-a văzut de mai multe ori în oraș, martorul M. S. N. (fila 94) arătând că după nuntă părților le-au rămas bani care în timp au fost cheltuiți cu plimbări, excursii, cumpărături, că părțile își cumpărau ce își doreau, nu făceau economii, martora S. A. propusă de reclamantă (fila 159) arătând că reclamanta era modernă, elegantă.
Instanța nu a reținut din declarația martorei B. C. aspectele referitoare la faptul că pârâtul nu aducea bani în casă, față de declarația martorei că toate discuțiile în acest sens au avut loc în absența pârâtului și nici susținerea că soții se gospodăreau în mare parte din veniturile realizate de reclamantă, față de împrejurarea că din adresa depusă de Spitalul municipal B. referitoare la veniturile reclamantei se constată că aceasta obținea un venit între 700 lei și 900 lei lunar, beneficia de bonuri valorice lunar între 70 lei și 174 lei (fila 125), venituri din care până în februarie 2010 avea rețineri la CAR de peste 300 lei lunar și din care, potrivit susținerilor reclamantei la interogatoriu, achita pe perioada de iarnă contravaloarea gazului de 700 lei și suporta din veniturile proprii și deplasările făcute ca agent vânzări produse naturiste (fila 102).
Nici declarația martorei F. A. (fila 92) nu a putut fi reținută integral deoarece martora cunoștea aspecte aflate de la reclamantă și care erau evident eronate, aceasta arătând că părțile au depus la bancă 130.000 lei, apoi au fost în luna de miere, iar când s-au întors nu mai aveau nici un ban în bancă, aspecte contrazise de extrasul de cont existent la dosar.
În încercarea de a dovedi folosirea sumei de 60.000 lei depusă la bancă de către părți, s-a făcut adresă la BNR – Centrala Riscului de Credit, această instituție comunicând instanței că numitul Ș. F. I. nu a figurat cu debite în baza de date a Centralei Riscului de Credit, nefiind înregistrat la incidente de plăți cu cecuri, cambii și bilete la ordin.
Cât privește cererea de intervenție, în dovedirea acesteia s-a efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară prin care s-a stabilit contravaloarea folosinței locuinței pe perioada 30.08._11 ca fiind de 1289,25 euro, adică 75 de euro/lună (filele 175-176 și 193).
Din fișa contabilă comunicată de . 128-138) se reține că în perioada 30.08._11 contravaloarea consumului de energie electrică pentru imobilul din B., sat Tiur, ., în care au locuit părțile și intervenienții, a fost de 3152,72 lei, contravaloarea consumului de apă facturat este pentru aceeași perioadă de 520,63 lei, conform fișei facturilor contabilizate comunicată de . Sucursala B. (fila 140), iar potrivit adresei nr.302/2013 a E.ON Energie România SA consumul de gaze naturale în perioada de referință a fost de 5992 mc reprezentând 7284,39 lei.
Întrucât reclamanta și pârâtul nu au făcut nici o dovadă că au contribuit la cheltuielile de întreținere, iar intervenienții au dovedit prin probele administrate că achitau aceste cheltuieli, martorul M. G. arătând că a plătit frecvent facturile pe care i le dădea intervenienții, că tot aceștia îi dădeau și banii pentru facturi și chiar că se plângeau că tinerii nu contribuie cu nimic la întreținere (fila 157) instanța a admis capătul de cerere privind obligarea reclamantei să plătească intervenienților suma de 2039,43 lei reprezentând 1/4 din contravaloarea cheltuielilor de întreținere, precum și suma de 1289,25 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând 1/2 din c/val folosinței locuinței ocupată de tineri.
Deoarece pentru cuantumul pretențiilor admise din acțiunea principală taxa judiciară de timbru este de 459,75 lei, iar reclamanta ca beneficiar al ajutorului public judiciar dobândește un drept de creanță al cărui cuantum depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar la care ar fi fost îndreptățită, în baza art.19 și art.502 din OUG nr.51/2008 instanța a dispus obligarea reclamantei să restituie ajutorul public judiciar de 459,75 lei, acordat ca taxă judiciară de timbru.
Întrucât instanța a omis să pună în vedere reclamantului reconvențional să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 254,37 lei s-a dispus obligarea acestuia să achite această sumă, sub acest aspect hotărârea constituind titlu executoriu.
În baza art.276 Cod procedură civilă s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată făcute de reclamantă și de reclamantul reconvențional.
În baza art.274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească intervenienților suma de 971 lei cheltuieli de judecată, constând din taxa judiciară de timbru și onorariul expertului.
Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamanta V. (fostă P.) R. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale și admiterii în parte a acțiunii reconvenționale, astfel :
- constatarea valorii masei bunurilor partajabile este în sumă de 158.813,3 lei, compusă și din bunurile solicitate prin acțiunea introductivă, în aceeași cotă de contribuție egală și comună, respectiv:
1. 2 porci în valoare de 2.400 lei și
2. lichidități rezultate din darul de la nuntă în sumă de 109.300 lei și în sumă de 5.350 euro, în total rezultând astfel suma de 131.556 lei din care suma de 60.000 lei depusă la B. Post, alături de celelalte bunuri menționate în dispozitivul hotărârii, însă la valorile indicate din acțiunea introductivă, respectiv
3. mașină de spălat marca Electrolux în valoare de 999 lei;
4. fier de călcat marca Philips în valoare de 399,90 lei;
5. aspirator în valoare de 319,89 lei;
6. uscător de păr în valoare de 170 lei;
7. masă de călcat în valoare de 170 lei;
8. bicicletă fitness în valoare de 748,51 lei;
9. pușcă aer comprimat în valoare de 1.000 lei;
10. balansoar în valoare de 250 lei;
11. masă cu scaune pentru bucătărie în valoare de 1.200 lei;
12. plasmă marca LG în valoare de 300 euro;
13. serviciu de 12 persoane - cadou de nuntă - în valoare de 700 lei;
14. filtru cafea în valoare de 100 lei;
15. autoturism Opel Vectra în valoare de 1.500 euro;
16. mobilă în valoare de 10.000 lei;
18. 5 tablouri în valoare de 100 euro;
19. colecție cărți în valoare de 200 lei.
- menținerea dispoziției privind sistarea comunității de bunuri pentru bunurile enumerate sub punctele 4-19, iar bunul solicitat a fi partajat sub pct.1 să fie atribuit în lotul pârâtului cu titlu de sistare comunitate de bunuri, cu consecința recalculării sultei si obligarea intimatului Sarlea F. I. la plata sultei către subsemnata în sumă de 13.629 lei în termen de 60 de zile de la data pronunțării deciziei, iar pentru bunul descris la pct. 2 reprezentând diferența rămasă la data despărțirii în fapt în sumă de 120.656 lei, să fie împărțiți în raport de cota de Vi parte, în sensul obligării pârâtului la plata în favoarea subsemnatei a sumei de 60.328 lei.
- înlăturarea dispoziției privind obligarea pârâtului intimat să achite sumele de 4.680 lei și 375 euro cu titlu de sultă, având în vedere solicitarea anterioară de recalculare a sultei în raport de componența bunurilor și valorile pentru fiecare din aceste bunuri.
- menținerea dispoziției privind obligarea reclamantei la plata sumei de 4.500 lei reprezentând 1/2 din împrumut și a dispoziției privind obligarea reclamantei la plata sumei de 250 euro reprezentând contravaloarea darului de nuntă al surorii subsemnatei și a dispoziției de obligare a subsemnatei la plata sumei de 1.154 lei (1/2 sume aferente CAR),
- respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții Ș. I. și Ș. E., cu consecința înlăturării dispoziției privind obligarea reclamantei la plata sumelor de 2039,43 lei (reprezentând contravaloare cheltuieli întreținere) și de 1.289,25 euro reprezentând contravaloare folosință locuință, precum și a dispoziției privind obligarea mea la plata sumei de 971 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intervenienților,
- înlăturarea dispoziției privind obligarea reclamanților la plata sumei de 459,75 lei taxă judiciară de timbru,
- obligarea intimatului și a intervenienților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond și de apel și justificate la termenul legal.
În expunerea de motive apelanta arătat că :
”Sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu nesocotirea textelor legale incidente în cauză, pe de o parte cât și prin interpretarea greșită a probelor administrate, pe de altă parte.
1. Ca o chestiune prealabilă, se impune calificarea căii de atac recunoscută de lege împotriva sentinței atacate, în condițiile în care prima instanță indică drept cale de atac recursul, iar subsemnata am intitulat calea de atac promovată ca fiind apel.
Văzută prin prisma finalității și a temeiului legal, acțiunea pentru partajarea bunurilor comune are caracter patrimonial, valoarea petitului principal din acțiunea introductivă depășind pragul valoric de 100.000 lei, ceea ce determină caracterizarea corectă a căii de atac drept apel, cu consecința constituirii completului ilegal într-o asemenea situație, incidente fiind și prevederile art. 2821 alin.1 C.proc.civ. care suprimă calea de atac a apelului doar în cazurile enumerate expres și limitativ.
Rezultă, per a contrario, că alte cereri - de natura celor patrimoniale depășind suma de 100.000 lei, pot fi cenzurate și în calea ordinară a apelului cu respectarea normelor de competență absolută, funcțională, hotărârea judecătorească dată în primă instanță fiind supusă celor 3 grade de jurisdicție, inclusiv și apelului.
2. Critica privește nelegala includere în masa partajabilă a celor 3 bunuri, ca urmare a aplicării eronate a probelor și a interpretării greșite a dispozițiilor legale în materia partajului de bunuri.
Cât privește contravaloarea celor 2 porci, contrar susținerilor instanței de fond, banii rezultați din vânzarea acestora, nu au fost cheltuiți de către subsemnații, ci au fost înmânați pârâtului, subsemnata aflând întâmplător de această împrejurare de la R. M. și J. I..
În ceea ce privește neincluderea în masa bunurilor partajabile a sumei de 131.556 lei, consider că soluția de excludere este vădit greșită, atât sub aspect procedural (A), cât și sub aspect probator (B).
A. în raport de indicarea de către instanță a art. 385 NCC ca incident procedural, apreciez că sentința atacată este dată cu nesocotirea principiului contradictorialității având în vedere că s-a reținut pentru prima dată în considerente acest text legal, fără a fi invocat de vreo parte și fără a fi pus în discuția părților, motiv circumscris de prev. art. 295 alin. 1 teza finală C..
Prin sentința ce face obiectul prezentului apel, instanța s-a pronunțat prin luarea în considerare a textului legal invocat, fără ca părțile să dezbată verbal pricina pe aspectul privitor la incidența prev. art. 385 NCC, în acord cu exigențele normei cuprinse în 127 C.pr.civ.
Procedând astfel, sentința instanței de fond este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității, căruia instanța, la rândul ei, trebuie să i se supună.
Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.
Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.
Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 1 C., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.
Sub un alt aspect - în varianta în care s-ar fi pus în discuție de către partea adversă sau instanță textul legal, dispoziția criticată(art.385 NCC) nu este aplicabilă în speță în raport de data neechivocă la care a fost lichidat depozitul bancar, respectiv 05.05.2010.
Având în vedere aspectul potrivit căruia separarea în fapt este precedată de neînțelegeri continue și anterioare momentului efectiv de separare dintre foștii soți, așa cum a fost cazul și între mine și intimat, când acesta din urmă - în considerarea acestor neînțelegeri - a recurs la efectuarea de acte unilaterale și samavolnice cu scopul vădit de a micșora patrimoniul financiar (acte care sunt permise pe durata căsătoriei, fără consimțământul celuilalt soț, conform art. 35 alin.2, teza I C.fam. (preluat de art. 345 alin. 1 NCC) existent la momentul deschiderii procesului de partaj, (apreciez că această atitudine nu trebuie nicidecum încurajată, ci reprimată prin i interpretarea teleologică a normelor referitoare la partaj coroborate cu regulile de drept material privitoare la buna-credință și bunele moravuri.
În plus, dispozițiile art. 385 NCC nu se aplică izolat, ci se coroborează cu prevederile subsecvente (art.386 NCC) în care se menționează natura actelor încheiate de către oricare dintre soți la art. 345 NCC și urm. Aceste din urmă articole sunt aplicabile căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a NCC dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit DUPĂ ACEASTĂ DATĂ, așa cum stipulează în mod explicit art.34 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a NCC.
Cum în speță data lichidării a fost 05.05.2010, dată anterioară intrării în vigoare a NCC (01.10.2011), din interpretarea per a contrario a art. 34 din Legea nr. 71/2011 rezultă că norma de drept material incidență este cuprinsă în C.fam. - art.35 alin.2, teza I si art. 30 alin.3, nefiind deci aplicabile prevederile art. 385 NCC și art. 345 NCC.
B. Pe tărâm probator, instanța de fond a interpretat eronat probele administrate pentru argumentele ce succed:
- potrivit Extrasului de cont existent la dosar este evident că toate retragerile de numerar au fost efectuate de către intimat, depozitul fiind lichidat de către acesta fără știința subsemnatei, în condițiile de fapt anterior descrise;
- în mod greșit nu a ținut cont de declarația martorei S. M., care a precizat expres faptul că am împrumutat socrilor suma de 20.000 lei, sumă din care subsemnatei nu mi-a fost restituit nici un leu;
- de asemenea instanța de fond nu a ținut cont nici de declarațiile martorilor care au arătat că soțul meu a luat mai multe sume de bani împrumut, înainte de încheierea căsătoriei, respectiv suma de 1.400 euro de la S. C. și 1.000 lire sterline de la S. E. (ambele împrumuturi fiind restituite de intimat în luna decembrie 2009);
- în mod greșit nu a fost luat în considerare ajutorul de căsătorie în cuantum de 200 euro acordat de către Primăria B. subsemnaților.
3. Sentința este susceptibilă de critică și din perspectiva alegerii de către instanță, în absența unui text legal, a valorilor bunurilor recunoscute de pârât în detrimentul valorilor indicate de către subsemnata.
Chiar și în cazul în care subsemnata am renunțat la proba privind expertizarea bunurilor mobile supuse partajului, instanța de prim grad, în virtutea prevederilor art. 129 alin.5 C.proc. civ., avea două posibilități legale: fie dispunea administrarea probei cu expertiza din oficiu, iar dacă partea în sarcina căreia dispunea achitarea avansului nu se conforma aplica sancțiunea procedurală de decădere din probă, fie recurgea la reținerea valorii fiecărui bun ca fiind media dintre valoarea indicată de mine și valoarea indicată de intimat, metodă care presupune o echitabilitate și o imparțialitate, fără a acorda preferabilitate valorilor indicate de pârât în detrimentul valorilor menționate de către subsemnata, căci în materia partajului ambele părți au calitate dublă - de reclamant și pârât - așa încât partajul profită amândurora și fiecăruia dintre copartajanți îi revine sarcina de a-și dovedi susținerile, fiind deci într-o materie cu reguli speciale, ale cărei norme se aplică cu prioritate față de cele generale.
In plus, subsemnata la stabilirea valorii bunurilor nu am luat în considerare valoarea de nou a bunului solicitat a fi partajat, ci valoarea bunurilor cu uzura specifică fiecăruia (excepție făcând fierul de călcat, bicicleta, aspiratorul și mașina de spălat) la momentul demarării litigiului, iar pârâtul a avut interes, în calitatea sa de debitor al obligației de a plăti sulta, să declare valori inferioare, însă fără ca aceasta evaluare proprie să poată primi confirmare legală, neexistând nicio dovadă că bunurile valorează cât a apreciat intimatul, regula de drept comun potrivit căreia sarcina probei revine reclamantei nefiind întrunită în materia partajului de bunuri pentru argumentele redate anterior.
Nici calitatea sa de pârât față de acțiunea principală nu justifică reținerea instanței relativ la valoarea bunurilor, afirmațiile părților beneficiind de tratament egal, astfel că în mod greșit instanța de fond a avut în vedere valorile indicate de pârât fără a exista vreun criteriu obiectiv.
De asemenea, instanța a manifestat un vădit rol de apărător ascuns al părții adverse, având în vedere susținerea din considerente potrivit căreia va avea în vedere valorile indicate de către intimat, în situația efectuării lotului cu bunurile aferente ce revin subsemnatei a reținut valorile indicate de pârât care au fost mai mari, în cazul acestora instanța nesocotind uzura lor, exemplificând în cazul tablourilor și cărților.
4. Ca un corolar, față de aspectele precizate la pct. 1 și 2, reținând că în masa partajabilă se includ și cele 2 bunuri enumerate cât și lichiditățile în sumă totală de 131.556 lei, se impune sistarea comunității de bunuri în conformitate cu art. 670 NCC și art. 6735 C..
Luând în considerare natura acestor bunuri, apreciez că atât vana cât și contravaloarea banilor proveniți din vânzarea porcilor urmează a fi incluse în lotul intimatului, iar suma de bani de 131.556 lei să fie împărțită în raport de cota de 1/2 parte în sensul obligării intimatului la plata în favoarea subsemnatei a sumei de 60.328 lei cu titlu de sultă.
Totodată, în situația în care Tribunalul va reține ca fondate primele 2 motive de apel, rezultă că valoarea totală a bunurilor supuse partajului este evident mai mare, ceea ce conduce în mod logic la recalcularea sultei, cu obligarea intimatului Ș. F. I. la plata către subsemnata a unei sulte modificatoare (1/2 din totalitatea valorii bunurilor supuse partajului) în termenul solicitat de 60 de zile, conform art._ teza finală C..
5. Următoarea critică privește soluția dată cu privite la colecția de cărți a subsemnatei.
Asupra valorii acestora, în prezenta cale de atac, înțeleg să precizez că aceasta a fost constituită atât înainte cât și după căsătorie, astfel încât pe perioada mariajului am achiziționat doar 20 de volume din Colecția Adevărul, în valoare de 200 lei (1 vol./lO lei), astfel încât valoarea de 1.000 lei a fost reținută greșit.
6. Critica subsecventă privește soluția dată cererii de intervenție în interes propriu, considerând că se impune reformarea soluției prin respingerea pe fond a acestei cereri, pentru următoarele argumente de drept, după cum urmează:
- conform prev. art. 129 alin.4 C., instanță era ținută de temeiul de drept invocat de către intervenienți în baza principiului disponibilității, neexistând nicio modificare în condițiile art. 132 Cod procedură civilă, însă în speța dedusă judecății - în considerente, cu nesocotirea prev. art.261 pct.5 teza II C., neindicând temeiul
juridic- a schimbat cauza cererii de intervenție, ceea este inadmisibil, fiind evident că s-a invocat îmbogățirea fără just temei.
- contrar primei instanțe, soluția ce se impunea a se pronunța asupra cererii de intervenție principală, astfel cum a fost precizată (prin majorarea câtimii cotei de la 1/4 la V2, însă fără împrocesuarea fostului soț) și în raport de temeiul legal invocat îmbogățirea fără just temei) era de respingere pe fond ca neîntemeiată a acesteia;
- pentru promovarea unei asemenea acțiuni, însărăcitul (intervenienții) să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea pretinsului drept de creanță împotriva mea. Eu am locuit la intervenienți împreună cu intimatul pe vremea mariajului, având calitatea de noră, constituind domiciliul comun, cu acordul foștilor socrii, neavând calitate de tolerată ori de chiriaș;
- conform doctrinei și jurisprudenței în materie, act io de in rem verso are caracter subsidiar și poate fi exercitată numai în absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite. Această condiție este astăzi prevăzută expres de art. 1348 noul Cod Civil, conform căruia: „Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat". Dacă intervenienții au la dispoziție acțiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligații (între care trebuie să includem neapărat și legea), nu se poate intenta acțiunea bazată pe îmbogățirea fară justă cauză. Caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituției prin care să fie deturnate alte instituții ale dreptului privat în toate ipotezele în care se poate vorbi de o îmbogățire și o însărăcire deși există temei juridic pentru ambele;
- în toate cazurile în care însărăcitul dispune de o acțiune, alta decât de in rem verso, fie că ea poate fi intentată împotriva îmbogățitului, fie împotriva unei terțe persoane, mecanismul îmbogățirii fără justă cauză nu este funcțional. Se observă astfel că, deși aparent domeniul îmbogățirii fără justă cauză este extins deoarece se bazează pe un mecanism universal, în realitate, domeniul său este extrem de restrâns datorită tocmai caracterului subsidiar al actio de in rem verso.
7. Ultima critică a sentinței privește greșita obligare a subsemnatei la achitarea sumei de 459,75 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Considerentele aferente acestei soluții nu pot fi corelate cu prevederile legale reținute, respectiv art. 19 și art. 502 din OUG nr. 51/2008, întrucât aceste prevederi nu prevăd o asemenea ipoteză de restituire a ajutorului public judiciar, dimpotrivă, arătând că toate cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, pe de o parte, iar pe de altă parte, sentința judecătoriei nu are caracter definitiv și irevocabil și nici nu am dobândit bunuri a căror valoare să depășească de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat (4889,97 lei - prin încheierea nr. 395/27.09.2012).
Intimatul, legal citat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând stabilirea stării de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele cererii de apel, conform art. 295 din Codul de procedură civilă, se constată :
Instanța de fond sesizată cu o cerere de împărțeală judiciară poate dispune doar asupra unor bunuri care există la data formulării cererii, așa cum rezultă din dispozițiile art. 673 ind. 3 coroborat cu art. 673 ind. 5 din Codul de procedură civilă.
Din probatorul administrat a rezultat că cei doi porci au fost vânduți în anul 2010, iar suma de bani obținută cu titlu de preț, precum și suma de bani reprezentând rest din darul de nuntă au fost folosite de foștii soți pe parcursul căsătoriei. Nu a fost răsturnată prezumția mandatului tacit potrivit căreia banii au fost cheltuiți în comun ori peste voința unuia dintre soți.
Prin urmare, în mod corect nu au fost incluse în masa bunurilor indivize cei doi porci și suma de bani reprezentând parte din darul de nuntă, acestea fiind bunuri pentru care nu există dovezi că au existat la data de 18.06.2012, data înregistrării acțiunii.
Cât privește vana, se reține că potrivit declarației martorei C. T. (f. 40 apel) coroborată cu interogatoriul pârâtului (f. 47 dos. fond), acest bun a fost cumpărat de tatăl pârâtul și montat în apartamentul părților anterior căsătoriei acestora, nefiind astfel bun comun, ci bun propriu al pârâtului.
În ceea ce privește valoarea bunurilor supuse partajului, se constată că instanța de fond a stabilit această valoare în funcție de recunoașterile reciproce ale părților, titulara acțiunii renunțând la administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, fiind astfel respectate disp. art. 673 ind. 3 din codul de procedură civilă privind acordul părților cu privire la valoarea bunurilor.
În ceea ce privește soluția dată cererii reconvenționale, se constată că aceasta este nelegală, întrucât principiul îmbogățirii fără justă cauză nu își găsește aplicarea în speța de față. Reclamanta apelantă a beneficiat de folosința locuinței și de întreținerea acordată de intervenienți în considerarea faptului că a fost căsătorită cu fiul acestora și pentru perioada cât a locuit împreună cu soțul, așa încât diminuarea patrimoniului acestora corespondentă majorării patrimoniului comun al celor doi soți s-a realizat cu acordul intervenienților și nu contrar voinței acestora. Prin urmare cererea de intervenție urmează a fi respinsă, cu consecința obligării intervenienților, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
În ce privește obligarea reclamantei la plata sume de 459,75 lei cu titlu de taxă de timbru, aceasta urmează a fi înlăturată din sarcina reclamantei, întrucât reclamanta nu a dobândit bunuri ori drepturi de creanță a căror valoare depășește de 10 ori suma de 4889,97 lei pentru care aceasta a beneficiat de ajutor public (f. 32 dos. fond), astfel că dispozițiile art. 50² au fost greșit aplicate.
Apoi, taxa de timbru datorată de reclamant se stabilește în raport de pretențiile formulate prin acțiune, nu în funcție de pretențiile admise, iar potrivit art. 19 din OUG nr. 51/2008, este posibilă obligarea la restituire în tot sau în parte a cheltuielilor pentru care partea a beneficiat de ajutor public judiciar numai dacă a avut un comportament nediligent din cauza căruia a pierdut procesul ori dacă a exercitat acțiunea abuziv, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta V. R. A. împotriva sentinței civile nr. 274/2014 pronunțată de către Judecătoria B. în dos. nr._, schimbă în parte sentința apelată în ceea ce privește soluționarea cererii de intervenție în interes propriu și rejudecând în aceste limite, dispune:
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții Ș. I. și Ș. E. ambii domiciliați în B., sat Tiur, ., jud. A. în contradictoriu cu pârâta V. (fostă P.) R. A..
Menține neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă în solidar intimații Ș. I. și Ș. E. la plata în favoarea apelantei a sumei de 4271 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 Mai 2015.
Președinte, I. S. | Judecător, S. I. | |
Grefier, G. M. U. |
Red IS/Tehnored UGM/6ex/30.12.2015
J. fond C. F.
| ← Supraveghere specializată. Sentința nr. 1/2015. Tribunalul ALBA | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2664/2015.... → |
|---|
