Acţiune în constatare. Decizia nr. 389/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 389/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 1205/246/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.389
Ședința publică din 19 martie 2013
Președinte: A. C.
Judecător: Ș. V.
Judecător: R. M.
Grefier: P. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-pârât B. T., în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. P., împotriva Sentinței civile nr.2568/04.12.2012, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Procedură fără citarea părților, dezbaterile fiind închise în ședința publică din 12.03.2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, având în vedere că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în ședința publică din 12.03.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, tribunalul reține recursul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2013, constată că, prin Sentința civilă nr.2568/04.12.2012, Judecătoria Ineu a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune a reclamantului, invocată de pârâtul B. T., a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. P. împotriva pârâtului B. T. pentru obligație de a face și, în consecință, a constatat că prin înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,Antecontract provizoriu de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 24.06.2000 între pârâtul G. V., în calitate de vânzător și ., în calitate de cumpărătoare, reclamantul C. P. a dobândit dreptul de proprietate, prin titlu de cumpărare, asupra suprafeței totale de 0,28 ha teren arabil, situat în extravilanul localității Chereluș, identificat în ., înscris în Titlul de proprietate nr.81.431, eliberat la data de 05.12.2003 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., pentru prețul de 420.000 lei(ROL), preț achitat în întregime la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, urmare a preluării activului și pasivului societății ..
A fost obligat pârâtul la încheierea contractului de vânzare cumpărare în forma autentică, în caz contrar hotărârea urmând să țină loc de contract autentic și a autorizat înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantului, prin titlu de cumpărare, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, pronunțându-se cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, a reținut că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut sub dispozițiile art.1890 cod civil din 1864, toate acțiunile, atât reale, cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu s-a stabilit un termen de prescripție, se vor prescrie în 30 de ani, fără ca părțile care invocă această prescripție să fie obligate la a produce vreun viciu și fără a i se poate opune reaua credință.
Urmare acestui fapt, văzând dispozițiile art.158 și următoarele C.pr.civ., apreciind că acțiunea nu este supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului ca nefondată.
S-a mai reținut totodată și faptul că antecontractul încheiat între părți îndeplinește cerințele generale de validitate a actelor juridice prevăzute de art.948 C.civ., având în vedere că terenul se afla în patrimoniul vânzătorului promitent la data vânzării și că au fost executate clauzele anticipatorii prin plata prețului.
Pârâtul B. T. nu s-a prezentat în vederea consemnării interogatoriului, deși a fost citat cu această mențiune, nu s-a conformat măsurilor dispuse de instanță și nici nu a formulat apărări privind pretențiile reclamantului, dar prin întâmpinarea depusă a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune cu motivarea că actul prezentat drept dovadă a convenției este datat la 24 iunie 2000.
Pe cale de consecință, întrucât activul și pasivul societății a fost preluat de către reclamantul C. P., în calitate de asociat al societății, prima instanță a constatat că, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,Antecontract provizoriu de vânzare-cumpărare”, încheiat la data de 24.06.2000 între pârâtul B. T., în calitate de vânzător și ., în calitate de cumpărătoare, reclamantul C. P. a dobândit, prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 0,28 ha teren arabil, situat în extravilanul localității Chereluș, identificat în . 81/1, înscris în Titlul de proprietate nr.81.431, eliberat la data de 05.12.2003 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., pentru prețul de 420.000 lei(ROL), achitat în întregime la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a reținut că antecontractul încheiat între părți îndeplinește cerințele generale de validitate a actelor juridice prevăzute de art.1179 din Codul civil, respectiv că terenul se află în patrimoniul vânzătorului promitent la data vânzării, fiind executate clauzele anticipatorii, prin plata prețului.
Astfel, potrivit art.1279 din Codul civil, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite și cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.
Prin urmare, s-a constatat că înscrisul pe care se fondează cererea reclamantului întrunește cerințele de validitate prevăzute de lege de la momentul încheierii lui, respectiv cele prevăzute de art.948 și art.969 din Codul civil din 1864 și că, potrivit art.1669 din Codul civil, ,,Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”.
Cu privire la existenta unui refuz a pârâtului la îndeplinirea obligațiilor asumate prin antecontractul menționat, instanța de fond a reținut că deși reclamantul i-a solicitat pârâtului a se prezenta la notar pentru autentificarea înscrisului, acesta nu s-a conformat, iar această împrejurare nu a fost contestată de pârâtă.
Față de această stare de fapt, văzând dispozițiile art. 896, art.1279 și art.1669 din Codul civil, apreciind ca fiind întemeiată acțiunea reclamantului, prima instanță a admis-o astfel cum a fost formulată.
Împotriva soluției a declarat recurs pârâtul B. T., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantului, susținând că, în raport de prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, respectiv, în speță, de la data de 24.06.2000, când a fost încheiat actul prezentat de reclamant.
Prin urmare, acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ineu în data de 25.04.2012 este evident prescrisă, iar prima instanță, la pronunțarea soluției, a făcut o confuzie între termenele de prescripție și în mod eronat a dispus aplicarea în speță a dispozițiilor art.1890 C.civ., luând în considerare și faptul că, în cazul de față, intimatul-reclamant nu a folosit niciodată terenul pretins cumpărat, nu știe unde este amplasat și nici nu a făcut până în prezent vreun demers pentru valorificarea acestuia.
În dovedirea afirmațiilor face trimitere la practica judiciară în materie prin care s-a statuat că acțiunea având că obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare în formă autentică este prescriptibilă într-un termen de 3 ani, iar deși în dovedirea acestor afirmații a depus mai multe hotărâri ale instanței supreme în spețe similare prin care s-a stabilit că termenul prescripției curge din momentul încheierii contractului, însă în cazul în care promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui, cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, instanța de fond fără nici un temei legal a hotărât înlăturarea acestora din materialul probatoriu, în ciuda faptului că, în cazul de față, cumpărătorul nu a intrat niciodată în posesia bunului.
Pe fondul cauzei, ca un prim aspect arată că, așa cum rezultă din copia contractului, la rubrica cumpărător nu există nicio ștampilă și nici nu este trecut numele persoanei care avea împuternicirea de a semna actul de cumpărare, astfel că, în lipsa acestor elemente, nu se poate reține nașterea unui raport juridic.
Pe de altă parte, susține că în mod nelegal a coroborat instanța de fond dispozițiile vechiului cod civil cu cele ale noului cod și aceasta deoarece între cele două dispoziții nu există nicio diferență de regim juridic, cu sigura excepție a termenului de depunere a acțiunii – 6 luni conform noului Cod civil, intrat în vigoare la data de 01.10.2011, însă potrivit art.102 din Legea nr.71/2011, contractul este supus dispozițiilor în vigoare la data încheierii lui.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului.
Prin concluziile scrise, intimatul C. P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, motivând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
În opinia sa, critica recurentului cu privire la lipsa ștampilei societății și a calității reprezentantului care a semnat promisiunea de vânzare-cumpărare este nefondată, având în vedere că practic nu s-a negat niciodată încheierea promisiunii și
achitarea prețului de către societatea promitentă cumpărătoare.
În aceste condiții, apreciază că apărările recurentului sunt nefondate și se impun a fi respinse, cu atât mai mult cu cât pentru promisiunea sub semnătură privată legea nu prevede nicio condiție de formă ad validitatem, ci doar ad probationem.
De asemenea, susține că și în ipoteza în care recurentul invocă nevalabilitatea promisiunii, sub orice aspect, calea procedurală de urmat ar fi fost cea a formulării unei cereri reconvenționale în primă instanță prin care să solicite constatarea nulității sau a oricărei alte forme de ineficacitate a actului juridic.
Referitor la critica privind prescripția dreptului la acțiune, solicită respingerea acesteia atât sub aspect procedural, prin prisma incidenței dispozițiilor art.225 C.pr.civ., cât și pe fond.
În opinia sa, instanța de fond în mod corect a reținut că atât timp cât acțiunea în prestație tabulară nu beneficiază de o reglementare expresă a termenului de prescripție, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1890 C.civ. prin care se instituie un termen de prescripție de 30 de ani.
În al doilea rând, subliniază și faptul că susținerile recurentului în sensul că recurentul nu a folosit niciodată terenul în litigiu sunt total nedovedite, în condițiile în care imobilul a fost folosit de la data încheierii promisiunii, de către ., promitenta cumpărătoare, iar după reglementarea situației juridice a patrimoniului, urmare decesului asociatului, terenul a fost folosit de către intimat, care a preluat activul societății.
Față de toate aceste aspecte, intimatul concluzionează că, în cazul în care instanța de recurs ar găsi întemeiate afirmațiile recurentului, soluția corectă ar fi cea de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru administrarea unor probe suplimentare în baza art.255 C.pr.civ. și nu cea de respingere a acțiunii, însă raportat la refuzul recurentului de a se prezenta la interogatoriu, invocarea unor motive noi în calea de atac a recursului, care impun suplimentarea probațiunii este nelegală, motiv pentru care se impune respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 304 și art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente, distincte de cele invocate de recurent:
Reclamantul intimat nu justifică calitatea procesuală activă. Înscrisul sub semnătură privată pe care se întemeiază acțiunea a fost încheiat cu ., în calitate de cumpărător.
Deși prin înscrisul aflat la fila 18 dosar fond reclamantul face dovada calității de asociat în cadrul societății cumpărătoare, nu depune actul constitutiv în integralitatea lui, inclusiv în privința articolului 25 care, conform susținerilor acestuia, stipulează că în caz de dizolvare a societății, activul și pasivul acesteia este preluat de către asociații sau moștenitorii legali ai acestora. Nu există nici o dovadă a transmiterii părților sociale ale defunctului Max Cristiansen către reclamant, certificarea notarială depusă la fila 20 dosar fond nefiind aptă a proba contrariul în condițiile în care, pe de o parte, se referă doar la o singură posibilă moștenitoare a defunctului, iar pe de altă parte, nu s-a depus la dosar soluția pronunțată de Judecătoria Husum/Tribunalul pentru cauze referitoare la moștenire, în dosarul 11 VI 187/07.
Societatea mai sus indicată a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 22.05.2006, în temeiul art.31 din Legea nr.359/2004, conform adresei ORC nr._/11.08.2008.
În considerarea celor ce preced, în temeiul art.312, art.304 pct.9 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul de recurentul B. T., împotriva Sentinței civile nr.2568 din 04.12.2012, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. P. și, în consecință, modifică această hotărâre în tot în sensul că respinge acțiunea.
În temeiul art.274 C.pr.civ., va obliga intimatul căzut în pretenții să plătească recurentului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul B. T., împotriva Sentinței civile nr.2568 din 04.12.2012, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. P. și, în consecință, modifică această hotărâre în tot în sensul că respinge acțiunea.
Obligă intimatul să plătească recurentului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
A. C. Ș. V. R. M.
Grefier
P. M.
Red. A.C.
Tred.M.P.
2 ex./19.04.2013.
Nu se comunică părților.
RECURENT - PÂRÂT
B. T. - .. 251, J. A.
INTIMAT - RECLAMANT
C. P. - Șiria, .. 381, J. A.
Instanța de fond: Judecătoria Ineu – judecător T. A.
| ← Expropriere. Sentința nr. 3184/2013. Tribunalul ARAD | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
