Contestaţie la executare. Decizia nr. 326/2013. Tribunalul ARAD
Comentarii |
|
Decizia nr. 326/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 18088/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.326
Ședința publică din 12 martie 2013
Președinte: A. C.
Judecător: Ș. V.
Judecător: R. M.
Grefier: P. M.
S-a luat în examinare, la ultima strigare, recursul declarat de recurentul-contestator I. C., în contradictoriu cu intimații C. Județeană de Pensii Iași, B. E. Judecătoresc S. S. și F. G., împotriva Sentinței civile nr.91/14.01.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că, deși legal citat, sub sancțiunea anulării, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, recurentul nu s-a conformat obligației instituite în sarcina sa, tribunalul ridică excepția de netimbrare a recursului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2013, constată că, prin Sentința civilă nr.91/14.01.2013, Judecătoria A. a admis excepția netimbrării cererii și a anulat ca netimbrată acțiunea având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul I. C., în contradictoriu cu pârâții C. Județeană de Pensii Iași, B. E. Judecătoresc P. S. S. și F. G..
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
În baza art.137 C.pr.civ., pronunțându-se cu prioritate asupra excepției netimbrării, instanța de fond a constatat că, prin cererea formulată, contestatorul a solicitat anularea formelor de executare, respectiv înființarea popririi, întocmite în dosar execuțional nr. 578/2011 al B. P. S. S..
Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la valoarea obiectului, cererea având ca obiect contestație la executare se timbrează cu taxa judiciară în sumă de 194 lei și timbru judiciar de 5 lei, conform OG nr.32/1995, fiind vorba de o acțiune evaluabilă în bani care nu este scutită de achitarea acestor taxe.
Prin urmare, având în vedere că acțiunea nu a fost legal timbrată, iar contestatorul nu a achitat taxa de timbru și timbru judiciar, prima instanță, la momentul primirii acțiunii, a pus în vedere, prin rezoluția de primire a acțiunii, completarea timbrajului cu o taxă de timbru în valoare de 194 lei și timbru judiciar de 5 lei, conform mențiunilor consemnate în citația emisă pentru termenul din 14.01.2013.
Pe cale de consecință, față de prevederile art.20 alin.1 din Legea 146/1997 care prevede că taxele de timbru se plătesc anticipat, constatând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația achitării taxelor judiciare de timbru și nici nu a formulat vreo cerere de ajutor public judiciar în baza OUG 51/2008, instanța de fond, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, a admis excepția netimbrării și a anulat acțiunea ca netimbrată.
Împotriva soluției a declarat recurs contestatorul Ivanonv C., principalul motiv invocat fiind faptul că nu a fost în măsură să achite taxele judiciare de timbru stabilite în sarcina sa la instanța de fond întrucât este deținut la Penitenciarul A..
În conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 C.pr.civ., analizând cu precădere excepția netimbrării care face de prisos cercetarea în fond a cauzei, tribunalul constată că, în baza art.11 din Legea nr.146/1997, în sarcina recurentului a fost stabilită, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Având în vedere că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare cu care a fost legal citat, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau a unei persoane față de care operează scutirea legală de la plata taxelor judiciare de timbru, tribunalul va da eficiență dispozițiilor art.20 alin.(1) și alin.(3) din Legea nr.146/1997 raportate la prevederile OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și, pe cale de consecință, va admite excepția netimbrării și va dispune anularea recursului ca netimbrat.
Constatând că nu sunt cheltuieli de judecată;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a recursului formulat de recurentul I. C. în contradictoriu cu intimații C. Județeană de Pensii Iași, B. Ex. Judecătoresc P. S. S. și F. G. împotriva Sentinței civile nr.91 din 14 01 2013 pronunțată de Judecătoria A. și în consecință anulează recursul.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 03 2013.
Președinte Judecător Judecător
A. C. Ș. V. R. M.
Grefier
P. M.
Red. V.Ș.
Tred.M.P.
2 ex./02.04.2013
Nu se comunică părților.
RECURENT - CONTESTATOR
I. C. (fiul lui I. și al lui E., născut la 01 August 1950) - Penitenciarul A.
INTIMAȚI
C. Județeană de Pensii Iași - Iași, ..17 .. 2A-2B, județ Iași
B. E. Judecătoresc P. S. S. - Iași, .. 23, ., J. IAȘI
F. G. - Iași, . C..Av. Straciug O., nr. 2, J. IAȘI
Instanța de fond: Judecătoria A. – judecător B. I. E.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 87/2013. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Decizia nr. 909/2013. Tribunalul ARAD → |
---|