Contestaţie la executare. Decizia nr. 404/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 404/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 14862/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 404
Ședința publică din 25 martie 2013
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Judecător D. M.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de contestatorul S. V. în contradictoriu cu intimații B.E.J. D. D. M., P. D., B. T. SA – Sucursala A., ., împotriva Sentinței civile nr.862 din 04.02.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului avocat T. M. C., lipsă fiind părțile.
Procedura de citarea fost legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 97 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței, la data de 25.03.2013, intimata B. T. SA – Sucursala A. a depus întâmpinare, înscris ce se comunică reprezentantului recurentului.
Reprezentantul recurentului depune la dosar împuterniciri avocațiale de redactare și reprezentare, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei și solicită restituirea cauțiunii în sumă de 5.000 lei depusă la CEC Bank.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța apreciind recursul în stare de soluționare, acordă cuvântul în susținerea lui.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, reiterând motivele expuse în cererea de recurs, precum și cerere de restituire a cauțiunii în sumă de 5000 lei depusă la CEC Bank, cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanță privind onorariul de avocat.
TRIBUNALUL
În deliberare asupra recursului înregistrat la 04.03.2013 la această instanță, constată că prin Sentința civilă nr.862 din 04.02.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. D. D. M.; s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul S. V. în contradictoriu cu intimatul B.E.J. D. D. M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins acțiunea având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatorul S. V., în contradictoriu cu intimații P. D., B. T. SA, . ca nefondată și s-a respins cererea de suspendare a executării silite .
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că, întimata B. T. a încheiat cu ., Contractul de credit nr. 152/28.06.2011, în valoare de 45.000 lei, acordat pe o perioadă de 360 zile (1 an) și garantat de P. D. (asociat unic și administrator al .), și prin gajul asupra autoturismului marca Mercedes Benz, tipul 204/H041K0/C 200 Kompresor, cu nr.de identificare VDD2040411A009078, aflat în proprietatea personală a administratorului societății debitoare P. D., autoturismul fiind evaluat la o valoare de garanție de 12.420 euro, fiind încheiat Contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr.152/gaj/01/28.06.2011 (filele 43-44), având ca obiect constituirea unei garanții reale de prim rang în valoare de 51.667 lei, fără deposedare.
Intimata - creditoare B. T., având în vedere gajul constituit în condițiile legii garanțiilor reale mobiliare – Titlul VI din Legea 99/1999, a efectuat formalitățile de publicitate prevăzute de lege, sens în care, garanția mobiliară constituită prin contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr.152/gaj/01/28.06.2011 a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la data de 29.06.2011,data expirării înscrierii fiind 29.06.2016 .
Prima instanță a mai reținut faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 12.03.2012, debitorul P. D. a înstrăinat către contestatorul S. V., bunul ce constituia obiectul contractului de gaj încheiat de acesta, respectiv autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDD2040411A009078, numărul de înmatriculare_, pentru suma de 13.000 euro, autoturismul fiind înmatriculat pe numele acestuia din urmă, după cum rezultă din cartea de identitate a Vehiculului .
Ulterior,datorită nerestituirii creditului, în baza titlului executoriu, Contractul de credit nr.152/28.06.2011 și contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr.152/gaj/01/28.06.2011, la cerere creditoarei B. T., s-a început executarea silită împotriva debitoarei ., și a garantului P. D., formându-se dosarul execuțional nr.17/2012 al B.E.J. D. D., executarea silită fiind încuviințată prin Încheierea nr. 3150/28.08.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dos._/55/2012.
În cadrul executării silite, s-a întocmit somația execuțională, s-au emis adrese de înființare a popririi către instituțiile de credit, iar din procesul verbal încheiat la data de 02.10.2012 (fila 5) de către executorul judecătoresc, rezultă că autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr.de identificare WDD2040411A009078, numărul de înmatriculare_, a fost sechestrat și sigilat în temeiul art.416, 419 c.pr.civ., fiind lăsat în custodia contestatorului S. V., iar ulterior, la data de 03.10.2012, autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr de identificare WDD2040411A009078, numărul de înmatriculare_, a fost ridicat, transportat și predat creditoarei B. T., astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat în acest sens .
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. D. D. M., invocată de acesta prin întâmpinare, asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate potrivit art.137 c.pr.civ., s-a arătat că, calitatea procesuală pasivă, una dintre condițiile generale ale acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Pe calea contestației la executare, cei interesați sau vătămați prin executare pot contesta actele de executare silită, sau înseși executarea silită, executare a cărei finalitate o reprezintă aducerea la îndeplinire a obligației stabilite printr-un titlu executoriu și neexecutată de bunăvoie (art. 399 coroborat cu art. 3711 C.proc.civ.). Astfel, părțile din raportul juridic care a dat naștere obligației ce se execută sunt și părțile din contestația la executare, cu roluri inversate, debitorul obligației devenind contestator, iar creditorul obligației intimat. Prin urmare părțile din procedura contestației la executare sunt doar creditorul și debitorul raportului juridic dedus judecății, respectiv părțile din procesul inițial în urma căruia a fost pronunțată hotărârea care se execută. Executorul judecătoresc potrivit art. 2 al. 1 din Legea 188/2000, îndeplinește un serviciu de interes public în baza legii și care are atribuții de punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii (art. 7 din Legea nr.188/200 privind executorii judecătorești). Potrivit art. 399 alin. 1 C.proc.civ. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Astfel, contestația la executare privește actele de executare sub aspect procedural care se îndeplinesc în numele creditorului, în baza cererii introduse la executorul judecătoresc competent. Prin urmare, contestația privind actele de executare nu se raportează la persoana executorului judecătoresc în calitate de organ învestit cu autoritate de stat și, pe cale de consecință, acesta nu poate sta ca parte în cadrul contestației la executare.
În consecință, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc D. D. M. și a respins contestația formulată față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că, în speță, ne găsim în ipoteza executării silite de către creditor a gajului constituit de debitor în condițiile legii garanțiilor reale mobiliare – Titlul VI din Legea 99/1999, prin încheierea contractului de garanție reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr. 152/gaj/01/28.06.2011, bunul ce formează obiectul gajului fiind înstrăinat de P. D. către o terță persoană – contestatorul S. V..
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța de fond a înlăturat susținerile intimatei B. T., privind incidența art.2360, 2445 N.C.C., întrucât raportul obligațional dintre părți a luat naștere la data de 28.06.2011 (data încheierii contractului de credit și al contractului de garanție reală mobiliară), și ținând cont de principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp, și principiul neretroactivității legii civile, respectiv disp. art.6 alin. 1,2,3,5 din Noul cod civil (Legea 287/2009 –intrat în vigoare la data de 01.10.2011), a apreciat că, sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod Civil –în vigoare la data încheierii contractelor, cât și disp cuprinse în Titlul VI din Legea 99/1999, potrivit principiului „tempus regit actum”.
În acest sens sunt disp art.6 al.2 NCC (Legea 287/2009) potrivit cărora „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”.
În cauză, având în vedere starea de fapt mai sus expusă, instanța de fond a reținut, că, în cazul gajului constituit în condițiile Titlului VI din Legea 99/1999 (cum este cazul de față), în caz de neexecutare a obligației garantate, legea îl îndreptățește pe creditor să-și satisfacă creanța cu bunul afectat garanției, scop în care acesta are dreptul să ia bunul în posesie în mod pașnic, sau să-și însușească produsele rezultate din valorificarea bunului, împreună cu titlurile și înscrisurile care constată dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului, fără a fi necesară vreo autorizație sau notificare prealabilă și fără a plăti taxe sau vreun tarif (art.63 din Titlul VI din Legea 99/1999), iar potrivit art.65 din Titlul VI din Legea nr.99/1999, creditorul poate vinde orice bun afectat garanției, chiar în cazul în care se află în posesia debitorului.
În ceea ce privește sechestrarea bunului, ridicarea acestuia și predarea către creditoare de către executorul judecătoresc, instanța de fond a retinut incidența art.67 din Titlul VI din Legea 99/1999 și a înlăturat apărările contestatorului, în sensul că, nu avea posibilitatea consultării Arhivei Electronice de Garanții Mobiliare întrucât nu e publică, reținând art.28 și 29 din Titlul VI din Legea 99/1999 .
Instanța de fond a mai reținut faptul că,creditoarea B. T., a efectuat formalitățile de publicitate prevăzute de lege, sens în care, garanția mobiliară constituită prin Contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr.152/gaj/01/28.06.2011 a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la data de 29.06.2011, data expirării înscrierii fiind 29.06.2016, iarpotrivit art.54 al.1-2 din Titlul VI din Legea 99/1999, în ceea ce privește posibilitățile de consultare a Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare: “ 1) Arhiva va fi publică și va putea fi consultată pe durata orarului de funcționare stabilit de Autoritatea de Supraveghere. (2) Consultațiile vor fi gratuite -în cazul accesului nemijlocit -,nelimitate și necondiționate. Arhiva poate asigura accesul publicului pentru a obține și copia informațiile din arhive. Va putea fi permis și accesul de la distanță prin telefon, acces la Internet și prin alte metode prevăzute de regulament, chiar în afara orarului de funcționare.”.
Astfel fiind, instanța de fond a constatat că, contestatorul avea posibilitatea reală de a se informa complet asupra situației juridice a autoturismului din litigiu, iar executorul judecătoresc a sechestrat în mod legal bunul ce formează obiectul gajului, creditoarea având dreptul de a vinde bunul, contestatorul având deschisă calea unei cereri în despăgubire împotriva vânzătorului -P. D., întemeiată pe garanția vânzătorului pentru evicțiune, motiv pentru care a respins contestația ca nefondată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța de fond a reținut că măsura suspendării executării silite poate fi dispusă doar până la soluționarea definitivă (adică în primă instanță), a contestației ceea ce s-a realizat la acest termen de judecată, prin soluționarea atât a cererii de suspendare cât și a contestației, astfel încât cererea de suspendare a rămas practic fără obiect, motiv pentru care urmează a fi respinsă și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurentul-contestator S. V. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală și în baza disp.ar.312 raportat la art.304 pct.9 și art.3041 C.p.c. să se dispună admiterea recursului, casarea hotărârii și, rejudecând să se admită contestația astfel cum a fost formulată, să se constate nulitatea executării ce face obiectul dosarului executional nr.17/2012 al B. D. D. M. sau să se dispună anularea actului de executare din data de 2.10.2012 prin care a fost sechestrat autoturismul proprietatea sa, marca Mercedes C200, nr.de identificare WDD2040411A009078 și a procesului-verbal din data de 03.10.2012 prin care autoturismul a fost predat creditoarei B. T. SA, cu consecința restituirii autoturismului descris mai sus și încetarea executării silite asupra acestuia; cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat, la ambele instanțe, iar în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, solicită restituirea acesteia în baza disp.art.23(1) lit.e) din L.146/1997.
În motivarea poziției sale, recurentul a arătat că, prin Sentința civilă nr. 862/2013, instanța de fond a respins contestația la executare împotriva executării silite din dosar nr.17/2012 al B. D. D. M., considerând în mod greșit că executarea silită asupra autoturismului proprietatea sa, este legală, ori el a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului supus executării silite, prin cumpărare de la intimatul P. D. și după încheierea contractului de cumpărare, a realizat toate formalitățile de transcriere a autoturismului pe numele său, în sensul că a declarat autoturismul la Direcția fiscală și l-a înscris în circulație pe numele său.
Realizarea acestor operațiuni rezultă din înregistrarea sub nr.3776/martie 2012 la CL G. (localitatea de domiciliu) a înștiințării transmisă de Direcția venituri-serviciul urmărire venituri a Municipiului A., precum și din înscrierea numelui său în Cartea de identitate a vehiculului, transcriere posibilă ca urmare a faptului că vânzătorul, intimatul P. D., i-a prezentat Cartea de identitate a autovehiculului în original, iar din cuprinsul Certificatului de atestare fiscală emis la data de 12.03.2012 de Direcția venituri-Serviciul urmărire venituri A., nu a reieșit că autoturismul face obiectul unei garanții.
Recurentul mai arată că, la data de 2 octombrie 2012 a aflat de la executorul judecătoresc D. D. M., că autoturismul proprietatea sa a fost folosit de către P. D., anterior transcrierii pe numele său, pentru a garanta un împrumut acordat de către B. T. SA - Sucursala A., .. în cadrul procedurilor efectuate în dosarul execuțional nr.176/2012 s-a realizat sechestrarea autoturismului, inițial fiindu-i lăsat autoturismul în custodie, în prezent aflându-se în posesia creditoarei beneficiare a garanției.
Recurentul menționează că, a solicitat anularea executării silite, arătând instanței că, executorul judecătoresc și-a întemeiat executarea pe dispozițiile din noul cod civil, instanța a arătat că legea aplicabilă executării silite este aceea în vigoare la data nașterii raportului obligațional, neaplicându-se prevederile noului cod civil, dar cu toate acestea, instanța nu a dat eficiență în ceea ce privește legalitatea executării silite înseși, în sensul că nu a sancționat faptul că executorul judecătoresc a efectuat executarea silită potrivit procedurii din noul cod civil. În situația în care se va stabili că instanța de fond a determinat corect legea care guvernează procedura de executare silită, solicită să se aibă în vedere că executarea silită din dosarul execuțional nr.17/2012 este realizată potrivit NCC, fiind astfel lovită de nulitate.
Contestația recurentului vizează sechestrarea și preluarea autoturismului, pe care le consideră nelegale, precum și executarea silită însăși asupra autoturismului proprietatea său. Sechestrarea și preluarea autoturismului proprietatea sa s-au realizat în temeiul prevederilor NCC indicate de către executorul, astfel că, dacă instanța a stabilit că nu sunt aplicabile prevederile NCC, ar fi trebui să constate nulitatea executării silite, implicit a acestor acte de executare silită.
Recurentul mai invocă faptul că, contractul de credit în baza căruia s-a constituit o garanție mobiliară asupra autoturismului, a fost încheiat între intimații P. D. și B. T. SA, iar dacă aceasta din urmă ar fi reținut originalul Cărții de identitate a autovehiculului, așa cum se procedează în astfel de situații, P. D. nu ar fi putut să înstrăineze bunul afectat de garanție, iar faptul că, nu s-a constatat nulitatea executării pentru motivul arătat, îi dă posibilitatea recurentului să reitereze prevederile NCC favorabile.
Astfel, consideră că, din interpretarea logică a dispozițiilor art.2440-2441 Cod civil rezultă că executorul judecătoresc nu avea dreptul să sechestreze și să preia autoturismul proprietatea sa, întrucât normele cuprinse în textele menționate permit sechestrarea și preluarea bunului asupra căruia s-a constituit garanția doar de la debitor sau de la altă persoană care este un simplu detentor. În art.2440 C.civ. există referiri la preluarea bunului și a titlurilor care constată dreptul de proprietate al constituitorului care însă a încetat după ce bunul i-a fost vândut
Cu privire la preluarea bunului, recurentul invocă art.2.439, iar cu privire la preluarea bunului prin mijloace proprii, art.2440 (1) și (2), precum si art.2441.
Pe de altă parte, recurentul a arătat că, sechestrarea autoturismului s-a realizat fără nicio notificare prealabilă, fiind constrâns de prezența intempestivă la ușa apartamentului său a executorului judecătoresc însoțit de organele de poliție, să accept sechestrarea și predarea autoturismului, încălcându-se prevederile art.2440 C.civ și că simpla înscriere a gajului în arhiva electronică, nu era suficientă pentru a se asigura opozabilitatea față de recurent a garanției.
Pentru constituirea legală a gajului ar fi fost necesar, fie ca intimata B. T. SA - în calitate de creditor - să intre în posesia autoturismului, fie, dacă autoturismul rămânea în posesia debitorului, creditorul trebuia să rețină originalul Cărții de identitate a vehiculului (CIV),ca fiind titlul debitorului asupra autoturismului. Creditoarea nu a contestat în fața instanței de fond că procedeul reținerii originalului Cărții de identitate a vehiculului este acela utilizat în toate situațiile similare și nu a explicat din ce motiv nu a procedat în același mod și în cazul garanției constituită de P. D..
Recurentul a arătat instanței de fond că, în practică, cumpărătorii aflați într-o situație identică, nu verifică înscrierea în arhiva electronica a vreunei garanții asupra bunului cumpărat atunci când vânzătorul deține originalul CIV întrucât vânzătorul mi-a prezentat originalul CIV (ce trebuia reținut de bancă în cazul existenței unui gaj), i s-a creat convingerea că autoturismul cumpărat nu a făcut obiectul vreunei garanții bancare.
Astfel, recurentul solicită a se avea în vedere argumentele prezentate și să se stabilească că practică notorie a băncilor de a reține originalul CIV, pe lângă înscrierea în arhiva electronică, era obligatorie, această normă creată de practică fiind aceea care a determinat legiuitorul de a adopta următoarele prevederi: art. 2.481.(1) Gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor,cu consimțământul debitorului, în scopul garantării creanței, art.2483. ,,Deținerea bunului de către creditorul gajist trebuie să fie publică și neechivocă. Atunci când față de terți se creează aparența că debitorul deține bunul, gajul nu poate fi opus acestora.,, ori, neprocedându-se astfel recurentul a cumpărat autoturismul fără a avea cunoștință despre existența gajului, astfel că drepturile creditorului asupra autoturismului proprietatea sa, nu pot fi valorificate, iar executarea silită asupra autoturismului este nelegală.
Prin serviciul registratură al instanței, la data de 25.03.2013 intimata B. T. SA–Sucursala A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, cu motivarea că, recurentul se află într-o eroare, deoarece conform legislației aplicabile orice executare silită se face doar în baza prevederilor Codului de procedura civilă, ori, atât la data acordării creditului cât si la data începerii demersurilor de executare silita legea aplicabila a fost vechiul Cod de procedura civilă, acesta suferind modificări doar de la 15 februarie 2013, și chiar dacă, în susținerea apărărilor formulate în fata instanței de fond, au fost invocate atât prevederi ale Noului Cod Civil cat si ale Legii nr.99/1999, deoarece înstrăinarea bunului aflat in garanția Băncii T. a avut loc sub imperiul Noului Cod civil.
Intimata apreciază că, ceea ce s-a dorit prin invocarea prevederilor Noului Cod civil a fost prezentarea unor noi argumente, mai clare, prin care creditorul ipotecar are posibilitatea de a urmări bunul mobil aflat in garanție indiferent în mâna cui se află fără a tine seama de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale (art.2.360 din Noul Cod civil), dar, în același timp, după cum bine a reținut instanța de fond, potrivit Legii nr. 99/1999 creditorul garantat prin intermediul executorului judecătoresc poate să intre în posesia bunului cu sprijinul organelor de politie.
Așadar, executorul judecătoresc, în mod legal, având încuviințarea instanței de judecata de a proceda la executarea silită, a identificat garanția Băncii, instituind sechestrul asupra autoturismului, lăsându-l în custodia terțului dobanditor pana a doua zi, apoi in vederea finalizării procedurii de executare silita bunul mobil a fost ridicat si predat creditoarei, în scopul protejării si conservării, pentru o mai bună valorificare la licitație.
Ulterior lăsării bunului în custodia Băncii T., acesta a fost strămutat în siguranță cu încuviințarea executorului judecătoresc din locul unde se afla, pe cheltuiala creditoarei -în baza prevederilor art.420 din Codul de procedură civila, acesta aflându-se în momentul de față în parcarea privată a unei societăți comerciale cu care B. T. are încheiat un contract de închiriere, fiind în deplină siguranță, sigiliile aplicate de executorul judecătoresc fiind intacte.
În altă ordine de idei, intimata solicită să i se pună în vedere recurentului să indice concret textul de lege care obligă B. să rețina Cartea de Identitate a Autovehiculul" în original la data acordării creditului.In lipsa acestor prevederi legale, recurentul, urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale, nu poate invoca culpa creditoarei prin neretinerea CIV-ului autoturismului aflat in garanție. Acesta, avea obligația ca la data achiziționării bunului mobil sa verifice daca autoturismul face sau nu obiectul unei garanții, prin consultarea in AEGRM. Mai mult, terțului dobânditor îi era opozabilă înscrierea ipotecii mobiliare în AEGRM în favoarea Băncii T. în conformitate cu prevederile art.2346 din Noul Cod Civil, iar Legea 99/1999 prin art.54 statuează: "arhiva este publică și va putea fi consultata pe durata orarului de funcționare stabilit de Autoritatea de Supraveghere. Consultațiile vor fi gratuite ..."
Intimata, în final, apreciază că recurentul avea posibilitatea reală de a se informa asupra situației juridice a autoturismului, că executorul judecătoresc a sechestrat în mod legal bunul,iar recurentul, in baza prevederilor art. 2.363 din Noul Cod Civil are un drept de regres împotriva celui de la care a primit bunul (P. D.), putând fi despăgubit in condițiile dreptului comun.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a art.304 pct.9 și art.304^1 Codul de procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs ce vizează împrejurarea că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că, executarea silită asupra autoturismului proprietatea sa, este legală, în condițiile în care a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului supus executării silite, prin cumpărare de la intimatul P. D., ulterior realizând toate formalitățile de transcriere a autoturismului pe numele său, Tribunalul A. îl apreciază ca neîntemeiat.
Astfel, Tribunalul A. reține faptul că, dreptul de gaj conferă creditorului care se bucură de această garanție trei atribute:a. dreptul de retenție constă în posibilitatea creditorului de a refuza restituirea gajului, atunci când acesta este cu deposedare, cât timp debitorul nu și-a executat obligația;b. dreptul de urmărire constă în posibilitatea creditorului de a revendica bunul gajat (vindicatio pignoris) de la orice persoană la care s-ar afla, c.dreptul de preferință conferă creditorului posibilitatea de a fi plătit cu prioritate față de ceilalți creditori ai proprietarului bunului gajat, din prețul obținut prin vânzarea gajului.
Una dintre condițiile de validitate și eficacitate pentru a se asigura opozabilitatea față de terți a dreptul de gaj, este înscrierea contractului de gaj în Arhiva electronică de garanții mobiliare,
Ori, în speță, gajul e opozabil recurentului S. V. deoarece, creditoarea B. T., conform înscrisurilor de la filele 45-47, a efectuat formalitățile de publicitate prevăzute de lege, garanția mobiliară constituită prin Contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr.152/gaj/01/28.06.2011 fiind înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la data de 29.06.2011, data expirării înscrierii fiind 29.06.2016
Conform art.28 din Titlul VI din Legea 99/1999 „Față de terți inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor supuse dispozițiilor prezentului titlu au rangul de prioritate stabilit în momentul în care garanția reală sau sarcinile reale au fost făcute publice prin una dintre metodele prevăzute în acest capitol”
Potrivit art.29 din Titlul VI din Legea 99/1999 “Garanțiile reale și sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad sub incidența prezentului titlu, îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție reală la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, denumită în continuare arhivă.”.
Ori, B. T., în calitate de creditor garantat, a îndeplinit toate formalitățile necesare prevăzute de legislația în vigoare .
Cu privire la motivul de recurs ce vizează împrejurarea că, pentru constituirea legală a gajului ar fi fost necesar, fie ca intimata B. T. SA în calitate de creditor,să intre în posesia autoturismului, fie, dacă autoturismul rămânea în posesia debitorului, creditorul trebuia să rețină originalul Cărții de identitate a vehiculului (CIV),ca fiind titlul debitorului asupra autoturismului, Tribunalul A. îl apreciază, de asemenea ca fiind neîntemeiat, în condițiile în care nu există vreun text de lege care să oblige creditorul să rețină cartea de identitate a autovehiculul în original la data acordării creditului .
Cu privire la ultima critică din recurs ce vizează împrejurarea că, executarea silită din dosarul execuțional nr.17/2012 este realizată potrivit NCC, fiind astfel lovită de nulitate, iar prima instanța a arătat că legea aplicabilă executării silite este aceea în vigoare la data nașterii raportului obligațional, neaplicându-se prevederile noului cod civil, instanța de recurs îl apreciază nefondat în condițiile în care, executorul judecătoresc și-a întemeiat, în mod corect, executarea pe dispozițiile din vechiul cod civil.
Astfel, la data acordării creditului cât si la data începerii demersurilor de executare silită legea aplicabila a fost vechiul Cod de procedura civilă.
Noul Cod de procedură civilă (NCPC) a intrat în vigoare la data de 15.02.2013 și conține norme tranzitorii cu caracter general, menite să reglementeze orice succesiune viitoare de norme de procedură civilă, ivită după . Noului Cod (art. 26 și urm. NCPC).
Aceste articole nu sunt menite să reglementeze chiar evenimentul legislativ din 15.02.2013, precum și conflictele de legi rezultate din . NCPC. Pentru aceasta există o lege specială, care conține norme tranzitorii speciale -art. 3 din Legea nr. 76/2012, normă menită să reglementeze legea aplicabilă proceselor și executărilor silite în curs la data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, iar nu dispozițiile cuprinse în chiar cuprinsul acestuia, care au un câmp de acțiune temporală ulterior.
Pe de altă parte însă, interpretarea și aplicarea corectă a art.3 și urm. din Legea nr. 76/2012 trebuie să pornească de la principiul diferit instituit în materia dreptului intertemporal de art.24 NCPC: Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..
Scopul acestei norme generale de drept tranzitoriu reluată în cuprinsul art. 3 din Legea nr.76/2012, normă special edictată pentru conflictele de legi rezultate din . Noul Cod de procedură civilă, este acela de a fixa legea aplicabilă întregii proceduri, în funcție de data începerii procesului, respectiv de data începerii executării silite; în acest fel, normele de competență și de procedură propriu-zisă sunt pe deplin previzibile pentru toți participanții la proces, care pot estima, de la bun început, coordonatele esențiale înăuntrul cărora se va desfășura procesul.
Ori, procesul civil este alcătuit din două faze, judecata (cognitio) și executarea silită (executio), complementare, dar în același timp autonome. Judecata este o condiție a executării silite, atunci când creditorul nu are titlu executoriu, dar, atunci când, din rațiuni diverse, care privesc, în principal, degrevarea instanțelor judecătorești și întărirea creditului, legea recunoaște calitatea de titluri executorii nu doar hotărârilor judecătorești, ci și altor hotărâri sau înscrisuri (cf. 632 alin.2, art. 635, art. 638 alin.1 pct.2 și 3 NCPC), executarea silită constituie, practic, singura fază a procesului civil.
În cazul contestației la executare, cum e cazul de față, se discută regularitatea executării silite ori a actelor de executare raportate la legea în vigoare la data pornirii executării silite ori, după caz, la data săvârșirii actului de executare silită.
Executarea silită este un proces de sine stătător, cu incidente procedurale, căi de atac etc. În raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, legea veche este incidentă, în ansamblul său, asupra tuturor actelor de procedură, incidentelor și căilor de atac aferente procedurii de executare silită.
Nu trebuie confundate dispozițiile generale ale art. 3 alin. 1 cu cele ale art. 3 alin.2, care se referă la o chestiune particulară: determinarea lex temporis processus în ipoteza înregistrării (nu comunicării) unei cereri introductive de instanță după 15 februarie 2013, ori, prin „proces”, în sensul art.3 alin.1 din Legea nr. 76/2012, se înțelege un proces de fond, ori cel puțin de sine stătător, iar nu o procedură judiciară în legătură cu executarea silită.
Tribunalul A. va respinge cererea de restituire a cauțiunii formulate de contestatorul S. V. deoarece o asemenea cerere nu a fost solicitată de recurent în fața primei instanțe, fiind o cerere nouă în recurs, inadmisibilă, în baza art.316 Codul de procedură civilă, ce prevăd că, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, raportat la art.294 Cod pr.civilă, ce statuează că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi .
În plus, se reține faptul că cererea de restituire a cauțiunii este și tardivă, fără a respecta termenul legal de 15 zile de recurs, prevăzut de art.301 Cod de procedură civilă, fiind solicitată, pe cale orală în ședința publică din data de 25 martie 2013.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, nefiind incidente nici unul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art.304 pct 9 codul de procedură civilă și nici art.304 ind.1 Codul de procedură civilă, Tribunalul A., în baza art.312 al.1 Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat contestatorului S. V., cu domiciliul în A., ., nr.1-3, ., . în contradictoriu cu intimații B.E.J. D. D. M., cu sediul în A., ..33-37,., P. D., cu domiciliul în A., ., jud.A., B. T. SA – Sucursala A., cu sediul în A., ., jud.A., ., cu sediul în A., ., jud.A. împotriva Sentinței civile nr.862 din 04.02.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul contestatorului S. V., cu domiciliul în A., ., nr.1-3, ., . în contradictoriu cu intimații B.E.J. D. D. M., cu sediul în A., ..33-37,., P. D., cu domiciliul în A., ., jud.A., B. T. SA –Sucursala A., cu sediul în A., ., jud.A., ., cu sediul în A., ., jud.A. împotriva Sentinței civile nr.862 din 04.02.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Respinge cererea de restituire a cauțiunii formulate de contestatorul S. V. .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2013.
Președinte Judecător Judecător
M. A. T. B. D. M.
Grefier
V. M.
Red. M.D.
Tehnored./M.V.
2 ex./12 .04.2013
Nu se comunică
Prima instanța: Judecătoria A. - judecător B. I. E.
| ← Expropriere. Sentința nr. 1326/2013. Tribunalul ARAD | Expropriere. Sentința nr. 3088/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
