Evacuare. Decizia nr. 352/2013. Tribunalul ARAD
Comentarii |
|
Decizia nr. 352/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 2842/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 352 R
Ședința publică din data de 13 martie 2013
Președinte: H. O.
Judecător: A. Ș.
Judecător: L. B.
Grefier: D. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta O. U. E. în contradictoriu cu intimații B. Steluța S. și B. G. V. împotriva sentinței civile nr._ din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ având ca obiect evacuare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimaților-avocat U. V. I. D. din Baroul A., absente fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului, față de aspectul potrivit căruia tribunalul a stabilit la momentul înregistrării cauzei în calea de atac, taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbre judiciare mobile în valoare de 0,15 lei, iar prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 15.02.2013 a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul petent O. U. E. în dosarul nr._ al Tribunalului A., având ca obiect evacuare, fiind menținută în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat. Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția de netimbrare a recursului.
Reprezentantul intimaților solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 10.01.2013, constată că prin sentința civilă nr._ din 21.11.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a admis acțiunea civilă formulată reclamanții B. Steluța S. și B. G. Vichentie în contradictoriu cu pârâta O. U. E.
A dispus evacuarea pârâtei O. U. E. din boxa proprietatea reclamanților amplasată la subsolul corpului de clădire din curte stânga, boxă identificată prin Raportul de expertiză efectuat în cauză de expert B. I., Raport de expertiză care face parte integrantă din prezenta.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1010 lei cheltuieli de judecată.
A dispus Compartimentului economic al Tribunalului A. plata către Baroul A. a sumei de 200 lei onorariu avocat .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta O. U. E. solicitând instanței de control judiciar, în urma admiterii căii de atac, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta nu a timbrat recursul promovat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și timbre judiciare mobile în valoare de 0,15 lei, deși a fost citată cu această mențiune, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată, conform art.2 și art.20 din Legea nr.146/1997.
Intimații nu au formulat apărări scrise, însă prin reprezentant au solicitat anularea recursului ca netimbrat.
Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a recursului, în raport de prevederile art.137 Cod proc.civ., tribunalul constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente.
Tribunalul a stabilit la momentul înregistrării cauzei în calea de atac, taxa de timbru datorată de recurentă pentru recursul declarat, în raport de prevederile art.11 alin.1 rap. la art.2 din Legea nr.146/1997.
Recurenta O. U. E. a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 5,00 lei și de a atașa cererii de recurs timbre judiciare mobile în valoare de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată.
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 15.02.2013 a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta petentă O. U. E. în dosarul nr._ al Tribunalului A., având ca obiect evacuare, fiind menținută în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat
Recurenta nu a îndeplinit obligația legală stabilită de instanța de judecată până la termenul fixat pentru soluționarea recursului.
Conform art.20 alin.1, 2 și 3 Cod proc.civ., taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; în cazul în care nu au fost achitate, instanța de judecată trebuie să stabilească cuantumul taxei de timbru datorate, iar neîndeplinirea de către petiționarul însărcinat să timbreze a obligației de a achita taxa de timbru până la termenul de judecată fixat în acest scop, se sancționează cu anularea cererii.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept și constatând că recurenții nu au achitat taxa judiciară de timbru aferentă recursului declarat, tribunalul va face aplicarea art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, și în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. va anula ca netimbrat recursul declarat de către pârâta O. U. E. în contradictoriu cu intimații B. Steluța S. și B. G. V. împotriva sentinței civile nr._ din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ având ca obiect evacuare.
Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs;
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta O. U. E. în contradictoriu cu intimații B. Steluța S. și B. G. V. împotriva sentinței civile nr._ din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ având ca obiect evacuare.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2013.
Președinte: Judecători:
H. O. A. Ș. L. B.
Grefier:
D. S.
Red. H.O. Tred. SD
2 ex- 25 03 2013
Nu se comunică părților
Judecător C. D.-Judecătoria A.
← Grăniţuire. Sentința nr. 28/2013. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Decizia nr. 1206/2013. Tribunalul ARAD → |
---|