Fond funciar. Decizia nr. 846/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 846/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 17642/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 846 R
Ședința publică din data de 19 iunie 2013
Președinte A. Ș.
Judecător L. B.
Judecător H. O.
Grefier D. S.
S-au luat în examinare recursul formulat de recurenții S. I. și S. F. în contradictoriu cu intimații C. L. de fond funciar C. și C. Județeană de fond funciar A. împotriva sentinței civile nr. 2495 din 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurenților avocat T. F. din Baroul A., reprezentanta intimatei C. L. de fond funciar C. consilier juridic B. B. și reprezentantul intimatei C. județeană de fond funciar A. consilier juridic P. S. A., absenți fiind recurenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Instanța pune în discuție cererea de suspendare a judecății formulată de intimata C. Județeană de fond funciar A..
Reprezentantul intimatei C. Județeană de fond funciar A. solicită admiterea acestei cereri.
Reprezentantul recurenților solicită respingerea acestei cereri.
Reprezentanții intimatei C. L. de fond funciar C. lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cereri.
Instanța respinge cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de intimata C. județeană de fond funciar și nefiind formulate alte cereri, constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbaterea pe fond a recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul pronunțării unei hotărâri prin care să se admită capetele de cerere 2 și 3 astfel cum au fost formulate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei C. L. de fond funciar C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei C. Județeană de fond funciar A. solicită la rândul său, respingerea recursului cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2013, constată că prin sentința civilă nr. 2495 din 26.03.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. I. și S. F., în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A..
Instanța a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 8924 din 03.01.1994 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., în ceea ce privește atribuirea către S. A., antecesoarea reclamanților, a suprafeței de teren arabil extravilan de 1,92 ha, ./2.
Instanța a obligat C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. ca, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, să efectueze demersurile legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate, eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesie a reclamanților pe o suprafață de teren arabil de 1,92 ha situată în extravilanul localității C. identificată de pârâte, în caz contrar obligă pârâtele să reconstituie dreptul de proprietate, să elibereze titlul de proprietate și să-i pună în posesie pe reclamanți pe suprafața de teren (de 1,92 ha) pe care aceștia au identificat-o, înscrisă în CF nr._ C. nr. top. 1176/1/2/1.
Instanța a respins în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, antecesoarei reclamanților, S. A., i s-a atribuit prin titlul de proprietate nr. 8924 din 03.01.1994 (fila 26) o suprafață totală de teren de 2,0863 ha, ce cuprinde mai multe parcele, printre care și cea constând în teren arabil extravilan în suprafață de 1,92 ha, ./2.
În urma procesului civil ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei A., s-a stabilit că în mod greșit s-a atribuit antecesoarei reclamanților . mai sus (în suprafață de 1,92 ha), întrucât aceasta făcea parte din domeniul public al statului, astfel că nu putea fi atribuită.
Prin acțiune, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate în ceea ce privește . mai sus, precum și să fie obligate pârâtele C. locală și C. județeană de fond funciar să le reconstituie dreptul de proprietate, să le elibereze titlul de proprietate și să-i pună în posesie pe o altă suprafață de teren, de 1,92 ha, pe care ei au identificat-o ca fiind liberă, înscrisă în CF nr._ C. nr. top. 1176/1/2/1 (fila 28).
Instanța a reținut că acțiunea este întemeiată în parte, după cum urmează:
În ceea ce privește primul capăt de cerere, vizând constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, acesta este întemeiat, având în vedere că în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei A. s-a stabilit că în mod greșit s-a atribuit antecesoarei reclamanților terenul de 1,92 ha, teren care nu putea fi atribuit, întrucât făcea parte din domeniul public al statului.
Instanța a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 8924 din 03.01.1994 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., în ceea ce privește atribuirea către S. A., antecesoarea reclamanților, a suprafeței de teren arabil extravilan de 1,92 ha, ./2. Pe cale de consecință, reclamanții sunt îndreptățiți a li se atribui un alt teren în locul celui de mai sus.
Ca urmare, instanța a obligat pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. ca, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, să efectueze demersurile legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate, eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesie a reclamanților pe o suprafață de teren arabil de 1,92 ha situată în extravilanul localității C. identificată de pârâte, iar în caz contrar, a obligat pârâtele să reconstituie dreptul de proprietate, să elibereze titlul de proprietate și să-i pună în posesie pe reclamanți pe suprafața de teren (de 1,92 ha) pe care aceștia au identificat-o, înscrisă în CF nr._ C. nr. top. 1176/1/2/1.
Reclamanții nu pot alege ce suprafață de teren să li se atribuie, C. locală și C. județeană de fond funciar având acest atribut (potrivit art. 5 și 6 din HG nr. 890/2005), astfel că acțiunea nu a fost admisă în modalitatea solicitată de reclamanți, ci potrivit celor de mai sus.
Dacă pârâtele C. locală și C. județeană de fond funciar nu-și vor îndeplini obligația de a identifica și atribui reclamanților suprafața de teren extravilan (deoarece extravilan a fost și terenul atribuit inițial prin titlul de proprietate) în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, termen suficient și rezonabil pentru demersurile respective, atunci este just, în opinia instanței, ca acestea să fie obligate să le atribuie reclamanților terenul pe care ei l-au identificat ca fiind liber, atâta timp cât pârâtele n-au invocat în mod expres niciun impediment de fapt sau de drept în acest sens.
Astfel, reclamanții (de fapt antecesoarea lor, S. A.) au parcurs procedura administrativă, în urma căreia li s-a atribuit un teren, ce s-a dovedit, în urma unui proces civil, că le-a fost atribuit în mod greșit, ca atare, ei pot solicita acum instanței să oblige pârâtele să le atribuie un alt teren, neputându-se susține că lipsește procedura administrativă.
Pe de altă parte, în prezentul proces pârâtele n-au venit cu o propunere de atribuire a vreunui teren, astfel că nu se-a putut aprecia că dorința lor de soluționare a litigiului pe cale administrativă este una reală.
În ceea ce privește expertiza extrajudiciară prezentată de reclamanți, aceasta este întocmită de un expert autorizat de Ministerul Justiției, astfel că, potrivit art. 4 al. 5 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005, are aceeași valoare probatorie cu expertiza judiciară, susținerea în sens contrar a pârâtei C. locală de fond funciar C. fiind deci neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, potrivit celor de mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții S. loan și S. F., solicitând instanței de control judiciar, în urma admiterii căii de atac, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul pronunțării unei hotărâri prin care să se admită și capetele de cerere nr. 2 și 3, astfel cum au fost formulate.
În opinia recurenților, prin soluția pronunțată, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, având ca și consecință aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304, pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Pe de-o parte, în mod greșit instanța de fond a apreciat că acțiunea nu poate fi admisă în modalitatea solicitată, respectiv prin indicarea amplasamentului. Chiar dacă instanța de fond a menționat că în conformitate cu dispozițiile art. 5 și 6 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, doar comisiile de fond funciar pot stabili amplasamentul, acest atribut nu trebuie confundat cu faptul că instanța sau recurenții s-ar substitui atribuțiilor comisiilor de fond funciar.
Indicarea de către recurenți a unui anumit amplasament este motivată pe faptul că pârâtele nu au dat până acum eficiență acestor prevederi legale, acesta fiind și motivul pentru care s-au adresat instanței de judecata.
Pe de altă parte, pârâta de ord. 1, avea posibilitatea în tot cursul judecății în fața instanței de fond să vină cu o propunere de atribuire a unui teren, astfel că nu se poate aprecia că există o dorință de soluționare pe cale administrativă.
In ceea ce privește posibilitatea instanței de a individualiza terenurile, obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, recurenții au subliniat că față de prevederile inițiale ale Legii nr. 18/1991 care limitau competentele instanțelor de judecată, in prezent aceste dispoziții nu limitează prerogativele instanțelor de a participa in mod eficient la aplicarea legilor funciare atunci când comisiile de fond funciar nu-și îndeplinesc atribuțiile care le revin.
Astfel, cum a stabilit Curtea Europeana, anterior modificării legislative survenite prin Legea nr. 169/1997, vechiul art. 11 al Legii 18/1991 conferea instanțelor o competentă limitată în ceea ce privea controlul judecătoresc, reducându-l la aplicarea corectă a dispozițiilor din lege cu privire la dreptul de a obține titlul de proprietate, la întinderea suprafeței de teren ce se cuvine și la exactitatea reducerii acestei suprafețe, așa cum dispunea art. 11 alin.8 din textul inițial al legii.
După ce acest text al legii a fost abrogat prin Legea nr. 169/1997 ca si după ratificarea de către România, in 1994, a Convenției Europene, practica judiciară s-a exprimat in mod unitar in sensul ca instanțele au competența să analizeze orice aspect legat de aplicarea legii fondului funciar, cu privire la obligațiile pe care comisiile abilitate si le-au îndeplinit sau le puteau îndeplini.
In lipsa stabilirii amplasamentului terenului, hotărârea primei instanțe este lipsită de eficientă practică întrucât, s-ar crea calea unui nou proces ceea ce este contrar intenției legiuitorului inserată in Titlul XIII din Legea nr.247/2005, dispoziții ce obligă la soluționarea proceselor funciare cu celeritate.
Pe de altă parte, soluțiile Judecătoriei A. și Tribunalului A., în care comisia locală C. a avut calitatea de pârâtă sunt in sensul caăinstanța de judecată este îndreptățită să stabilească amplasamentul terenului mai ales în cazul în care comisiile de fond funciar nu-și îndeplinesc pe cale administrativă atribuțiile legale invocând în mod neîntemeiat lipsa de teren disponibil iar pentru a face dovada contrară persoanele au trebuit să se adreseze instanțelor.
În aprecierea recurentelor, stabilirea unui termen de 6 luni, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii atacate, în care pârâtele să-și îndeplinească obligațiile nu are un fundament legal. Stabilirea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în lipsa unei dispoziții legale exprese, se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, de complexitatea acesteia, de comportamentul părților, respectiv a autorităților, în speță a comisiilor de fond funciar.
C. locală C. în litigiile de fond funciar, respectiv hotărârile judecătorești anexate prezentei, susținea că din balanța de fond funciar întocmită la nivelul localității, rezultă că nu mai există terenuri disponibile. De aici decurge concluzia că inventarierea terenurilor s-a efectuat potrivit dispozițiilor art. 10, alin. (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, iar urmarea acesteia fiind lipsa terenurilor disponibile.
În drept recurenții au invocat disp. art. 299 și următoarele C. proc. civ.
Intimata C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Prin întâmpinare a menționat că motivele recursului nu au susținere legală, iar modul în care instanța de fond a soluționat cererile recurenților sunt de maniera în care să stabilească o modalitate echitabilă pentru toate părțile din proces și in concordanță deplină cu dispozițiile legale în materie de fond funciar.
A apreciat că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 5 ș 6 din Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar, atunci când a stabilit conform legii că atribuția de stabilire a amplasamentului îi aparține. Niciodată comisia locală nu a refuzat sau tergiversat stabilirea unui alt amplasament în locul celui de care reclamanții nu se pot folosi, mai mult hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă la data de 06.06.2012.
Intimata a invocat faptul că, până la acest moment reclamanții în calitate de persoane interesate nu au făcut demersurile judiciare necesare constatării nulității parțiale a titlului de proprietate, comisia locală sau județeană neavând competența de a constata pe cale administrativă nulitatea parțială a titlului de proprietate. Ca urmare, anterior posibilității de stabilire a unui nou amplasament de către comisia locală, se impune reglementarea situației Titlului de proprietate existent, ceea ce s-a realizat prin cererea ce face obiectul capătului întâi din cererea introductivă și nerecurat, în sensul antemenționat, respectiv prin obținerea de către reclamanți, ca persoane ce justifică un interes, a unei hotărâri judecătorești de modificare a titlului de proprietate în sensul radierii amplasamentului, întrucât în cadrul litigiului derulat anterior nu s-a avut în vedere un astfel de capăt de cerere, obiectul său fiind revendicare imobiliară.
Prin urmare susținerile recurenților potrivit cărora intimata nu ar fi dat voit curs stabilirii unui alt amplasament sunt nesusținute de starea de fapt și drept existentă și incidență.
Totodată stabilirea unui amplasament de către comisia locală în contextul capătului doi de cerere prin care recurenții indică expres un amplasament, ar fi generat în mod cert un refuz al acestora chiar și în faza procesuală a primei instanțe, cât timp în acțiune a fost expres individualizat un anumit amplasament.
A susținut că anterior stabilirii și identificării amplasamentului este imperios necesară efectuarea de măsurători, întocmirea documentelor aferente (schița de amplasament, plan parcelar, avizare OCPI, etc) demersuri administrative care generează costuri a căror obligație de a fi suportate cad în sarcina intimatei. Prin urmare până la o soluționare irevocabilă a cauzei, raportat la cererea expresă a recurenților, orice alt demers administrativ ar fi fost supus unei eventuale ineficiente, angrenând costuri care nu s-ar justifica.
În ce privește practica CEDO la care fac din nou trimitere recurenții, intimata apreciază că nu sunt incidente, reglementând situații juridice diferite de cazul în speță și că nu se încalcă în niciun fel valorile ocrotite de art. 1 și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mai mult practica CEDO nu înlătură sau înfrânge obligația de respectare a legislației interne, ci urmărește tocmai respectarea acesteia în cadrul procedurilor administrative și litigioase, sancționând situațiile de încălcare sau de nerespectare a acestora.
Reclamanții susțin că ar fi invocat existența unui deficit de teren, situație calificată de intimată ca neadevărată. C. locală are în vedere și situația reclamanților, precum și a altor persoane aflate în aceeași situație, demarând procedurile administrative în vederea identificării terenurilor ce pot fi propuse ca amplasament și către reclamanți, urmând a se respecta și criteriul de prioritate al celorlalte hotărâri judecătorești aflate în lucru la comisia locală. Mai mult determinarea amplasamentului ce urmează a fi propus reclamanților ține de derularea activității compartimentul de specialitate cu atribuții în întocmirea documentațiilor tehnice de identificare și măsurare a terenurilor, de întocmire a planurilor parcelare, de avizare a acestora de către OCPI, de verificare faptică și scriptică a situației juridice a terenurilor pentru a nu se face o altă suprapunere de amplasamente, etc, măsuri justificate de necesitatea preîntâmpinării altor erori administrative în procedura reconstituirii dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar.
Soluția dată de instanța de fond cu privire la acel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea comisiei locale la stabilirea amplasamentului și punerea în posesie efectivă a celor 1,92 ha pe suprafața de_ mp înscrisă în CF_ C. top. 1176/1/2/1 proprietatea Statului român, este corectă, fiind lipsită de temei legal o astfel de cerere. în condițiile în care nu este la latitudinea beneficiarilor reconstituirilor dreptului de proprietate de a solicita atribuirea unui anumit amplasament ales de aceștia, cu excepția situației în care se solicită reconstituirea dreptului de pe vechiul amplasament. În caz contrar ar exista situația unei lipse de tratament egal cu celelalte persoane care au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pe parcursul aplicării legii.
Intimata nu poate accepta nici critica adusă termenului maxim de 6 luni stabilit de către instanța de fond cât timp acesta are ca scop tocmai constrângerea comisiei locale de a-și îndeplini obligația cu celeritate, în caz contrar operând teza a doua a hotărârii judecătorești în sensul în care comisia locală va fi obligată de a atribui recurenților amplasamentul solicitat de ei prin acțiune.
Totodată stabilirea unui termen de către instanța de judecată nu încalcă nicio prevedere legală, nu există vreo reglementare expresă în lege de a se interzice o luare a unei astfel de măsuri. Termenul de 6 luni stabilit a avut în vedere toate circumstanțele la care recurenții fac trimitere. În ce-i privește pe recurenți este irelevant cât timp vor dura aceste demersuri, în condițiile în care sunt în posesia unei hotărâri judecătorești, în care indirect instanța a anticipat o eventuală astfel de posibilitate, iar dacă aceste demersuri vor depăși durata stabilită de instanță, recurenții au la dispoziție punerea în executare a celei de-a doua dispoziții din hotărâre, respectiv să fie puși în posesie pe terenul indicat.
Intimata a reiterat și faptul că prezenta cerere apare și ca prematură, din punctul său de vedere trebuind a fi menținută soluția de respingere întrucât realizarea dreptului reclamanților la stabilirea unui alt amplasament se poate realiza pe cale administrativă.
Intimata a solicitat pe cale de consecință a se menține soluția instanței de fond și în ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, cu privire la obligarea Comisiei județene la emiterea titlului de proprietate, urmând a fi avut în vedere faptul că atribuțiile comisiei județene se materializează pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, terenurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, doar apoi C. Județeană va emite titlul de proprietate, conform art. 36, alin. 1 din H.G. 890/2005.
De asemenea este necesar ca și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. să îndeplinească, în prealabil înscrierii unui alt amplasament în titlul de proprietate, procedurile aferente radierii amplasamentului din același titlu de proprietate care se poate face doar pe baza hotărârii judecătorești prin care se dispune expres modificarea titlului de proprietate și radierea amplasamentului existent la acest moment.
Intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., prin notele de ședință a solicitat respingerea recursului promovat de către recurenți ca neîntemeiat.
Intimata a precizat că în conformitate cu prevederile art.5, alin. l, lit. a, comisia locală are competența exclusivă de a stabili mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate și de a propune alte amplasamente și de a consemna în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament, când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane. Raportat la prevederile legale anterior menționate, arată faptul că prin adresa nr. 3908/03.04.2013, C. locală C. și-a exprimat disponibilitatea de a proceda la reconstituirea dreptului de proprietate prin atribuirea unui alt amplasament în extravilan, arătând că are la dispoziția comisiei locale suprafața necesară în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.
În acest context apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că recurenții reclamanți nu au posibilitatea de a alege ce suprafață de teren urmează să le fie atribuită și cu atât mai puțin de a alege o suprafață de teren intravilan în locul unei suprafețe de teren extravilan.
Recurenții reclamanți nu fac altceva decât să urmărească să obțină un folos material, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit cu titlul de reconstituire, în contextul în care din reglementarea de ansamblu a legilor fondului funciar rezultă că obiect al reconstituirii dreptului de proprietate îl constituie terenurile situate în extravilanul localităților și nu cele din intravilan.
Recurenții S. loan și S. F. au depus concluzii scrise prin care raportat la incidența dispozițiilor Legii nr. 165/16.05.2013 în cazul prezentului litigiu, au arătat că oferta comunicată de pârâta intimată comisia locală C., prin adresa cu nr. 5816/15.05.2013, încalcă principiul echității, consacrat la art. 2, alin. (1), lit. b din Legea nr. 165/16.05.2013.
Din materialul probator administrat la instanța de fond, rezultă că ambele imobile, respectiv atât imobilul proprietatea recurenților, înscris în titlul de proprietate nr. 8924/03.01.1994 (întabulat în CF nr._-C.) cu nr. top. 57.224/2, nr. cad. 1338, cât și imobilul proprietatea Statului Român, înscris în CF nr._-C., nr. top. 1176/1/2/1 sunt situate în perimetrul intravilan al orașului C., având categoria de folosință ca teren agricol. Ambele imobile care conform evidențelor cadastrale și de CF, au avut destinația de teren agricol extravilan la data de 01.01.1990, în baza hotărârii nr. 271/2007 a Consiliului Local al orașului C., au fost incluse în perimetrul intravilan al orașului C., având categoria de folosință ca teren agricol. Starea de fapt existentă, respectiv faptul că ambele imobile au destinația de teren intravilan și categoria de folosință de teren agricol, sunt argumentele legale care stau la baza acțiunii formulate, în sensul că în compensarea imobilului înscris în titlul de proprietate nr. 8924/03.01.1994, cu nr. top. 57.224/2, nr. cad. 1338, solicită să li se atribuie în echivalent imobilul înscris în CF nr._-C., nr. top. 1176/1/2/1.
Imobilul solicitat în echivalent face obiectul restituirii în natură Potrivit art. 12, alin. (1), lit. c din Legea nr. 165/16.05.2013, atribuirea terenurilor se face „pe terenul proprietate publică, trecut în condițiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat pe raza unității administrativ-teritoriale de institute, stațiuni de cercetare și alte instituții publice". Raportat la aceste dispoziții legale este de reținut că imobilul solicitat respectiv imobilul înscris în CF nr._-C., nr. top. 1176/1/2/1, este proprietatea privată a Statului Român.
Pe de altă parte, raportat la soluția instanței de fond, prin care obligă intimatele pârâte, ca în termen de 6 luni, să identifice o suprafață de teren arabil de 1,92 ha situată în extravilanul localității pe care ar urma să se facă punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, au făcut referire la dispozițiile art. 12, alin. (1) din Legea nr. 165/16.05.2013, care stabilesc o anumită ordine în care urmează să se atribuie terenurile. Astfel, în primul rând se atribuie terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar, după care urmează izlazul comunal, în al treilea rând urmează terenurile pe care le-am indicat la litera c și ultima categorie o reprezintă terenurile situate pe raza localităților învecinate, aflate în același județ.
Potrivit art. 12, alin. (3) din Legea nr. 165/16.05.2013 „... Fostul proprietar sau moștenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii", situație în care atribuirea terenurilor urmează să fie efectuată pe celelalte categorii de terenuri, potrivit ordinii stabilite, respectiv terenurile indicate la lit. c și d.
Astfel, în condițiile în care comisia locală C. în termen de 6 luni (subsemnații am înregistrat acțiunea la data de 26.11.2012, iar acest termen de 6 luni s-a împlinit), a identificat o . amplasamente în extravilanul localității din rezerva comisiei locale de fond funciar, recurenții au arătat că nu sunt de acord cu stabilirea unuia dintre aceste amplasamente, întrucât astfel s-ar încălca principiul echității la care au făcut referire mai sus, în sensul că ar urma să li se atribuie un teren arabil extravilan, iar aceștia au deținut în proprietate un teren arabil intravilan.
În atare situație, atribuirea terenului în suprafață de 1,92 ha, către recurenți ar urma să fie efectuată din terenurile prevăzute la lit. c, categorie în care intră și imobilul solicitat în compensare, respectiv imobilul înscris în CF nr._-C., nr. top. 1176/1/2/1, proprietatea privată a Statului Român.
În opinia recurenților, susținerile pârâtei intimate C. județeană A., potrivit cărora numai terenurile situate în extravilanul localității, fac obiectul restituirii, sunt nefondate Din analiza de ansamblu a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, care se aplică prezentei cauze, rezultă fără echivoc că obiectul restituirii în natură, îl constituie, atât terenurile arabile extravilane, cât și terenurile arabile intravilane. În acest sens, sunt dispozițiile art. 6 și art. 12 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, legiuitorul nefăcând distincție între terenurile extravilane și intravilane.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții S. I. și S. F. și ținând seama de dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că recursul promovat în cauză nu este fondat pentru următoarele considerente:
Nu pot fi reținute criticele recurenților privind modul de soluționare a capetelor doi și 3 de cerere întrucât potrivit prevederilor disp. art. 5 și 6 din HG nr. 890/2005 modificat se stabilesc atribuțiile comisiilor astfel, „Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale:...c) stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane;....”, “Comisiile județene și a municipiului București au următoarele atribuții principale:... c) verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora;…e) validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare; f) emit titlurile de proprietate pentru cererile validate;...”
Prin urmare atâta timp cât prin sentință s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 8924 din data de 03.01.1994 emis de C. județeană A. în mod corect prima instanță a dispus obligarea comisiilor să efectueze demersuri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,92 ha teren extravilan în favoarea reclamanților recurenți să-i pună în posesie și să elibereze titlul atâta timp cât stabilirea amplasamentului, punerea în posesie și eliberarea titlului sunt atributul exclusiv al comisiilor iar termenul de 6 luni pentru îndeplinirea obligațiilor de către pârâte de la rămânerea irevocabilă a sentinței prin care s-a constatat nulitatea parțială a titlului și s-a dispus stabilirea unui alt amplasament este un termen rezonabil.
De asemenea just a apreciat prima instanță că, atâta timp cât pârâtele nu au invocat în mod expres niciun impediment de fapt sau de drept privind atribuirea terenului solicitat de către reclamanți și nici nu au recurat sentința, acestea nu mai pot invoca faptul că, terenul solicitat de reclamanți are o altă categorie de folosință decât cea stabilită inițial.
Pentru considerentele de mai sus, tribunalul va constata că, nu este incident în cauză nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de disp. art. 304 Cod. pr. civilă, astfel că, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de către recurenții S. I. și S. F., în contradictoriu cu intimatele C. L. C. și C. Județeană A., împotriva sentinței civile nr. 2495 din data de 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Văzând că, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenții S. I. și S. F., în contradictoriu cu intimatele C. L. C. și C. Județeană A., împotriva sentinței civile nr. 2495 din data de 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Obligă recurenții în solidar la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata C. L. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.06.2013.
Președinte: Judecători:
A. Ș. L. B. H. O.
Grefier:
D. S.
Red. A.Ș: Tred. SD
2 ex- 09 07 2013
Nu se comunică părților:
- reclamanții: - S. I. și S. F. – ambii cu domiciliul în C., .. 14, jud. A..
- pârâtele: - C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. – C., ., jud. A..
- C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A. – A., ., jud. A..
Judecător A. N.-Judecătoria A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 244/2013. Tribunalul ARAD | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 657/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
