Pretenţii. Decizia nr. 244/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 244/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 13017/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 244
Ședința publică din data de 27 februarie 2013
Președinte D. C. U.
Judecător M. C.
Judecător O. Ș. S.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții B. S. și B. C. Z. în contradictoriu cu intimatul B. N. împotriva sentinței civile nr._/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr._/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis excepția netimbrării cererilor reconvenționale formulate de pârâții B. S. și B. C. Z. și au fost anulate ca netimbrate cererile reconvenționale, s-a admis în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâții B. S. și B. C. Z. și au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 2.900 euro, reprezentând împrumut nerestituit. S-a respins în rest acțiunea, respectiv capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, ca nefondată și au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 898 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 15.07.2009, reclamantul a încheiat cu pârâții un contact de împrumut, prin care reclamantul a dat pârâților suma de 2.900 euro cu titlu de împrumut, cu obligația de restituire a sumei împrumutate în 3 rate, respectiv până la data de 01.12.2009 - suma de 900 euro, data de 01.12.2010 - suma de 1000 de euro, și data de 01.12.2011 - suma de 1.000 de euro, întocmind în acest sens un înscris sub semnătură privată, atestat de avocat P. A. E. sub nr. 25/15.07.2009 (filele 4-6).
S-a convenit de către părți prin art. 15 din contract, ca pentru nerestituirea împrumutului la termenul prestabilit, să se aplice o penalizare de 0,5% pe zi de întârziere, din valoarea sumei restante.
În ceea ce privește legea aplicabilă, având în vedere că raportul obligațional dintre părți a luat naștere la data de 15.07.2009, ținând cont de principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp, și principiul neretroactivității legii civile, văzând și disp. art. 6 alin. 1,2,3,5 din Noul cod civil (Legea 287/2009), instanța a reținut, că sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod Civil – în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, potrivit principiului „tempus regit actum”.
În ceea ce privește excepția netimbrării cererilor reconvenționale – asupra căreia instanța s-a pronunțat cu prioritate, potrivit art. 137 C.pr.civ., instanța a reținut, că potrivit art. 2 al. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile reconvenționale, la valoarea indicată, se timbrează cu taxa judiciară în sumă de 1.115,1 lei și timbru judiciar de 5 lei – conf. disp. O.G. 32/1995, fiind vorba de o acțiune evaluabilă în bani, și nefiind scutită de taxa de timbru și timbru judiciar.
Cererile nu au fost timbrate, pârâții nu au achitat taxa de timbru, în cuantumul stabilit la termenul de judecată din 29.10.2012, și pus în vedere pârâților prin reprezentant la acel termen de judecată (fila 27).
La termenul din 26.11.2012, având în vedere disp. art. 20 al. 1 din Legea 147/1997 care prevede că taxele de timbru se plătesc anticipat, instanța a constatat că pârâții nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar stabilit de instanță la termenul din 29.10.2012, astfel că, în temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, a admis excepția netimbrării cererilor reconvenționale.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat, raportat la starea de fapt mai sus reținută, că potrivit art. 1073 vechiul C. civil - „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”.
Pârâții nu au produs în cauză probe de aceeași forță cu cele administrate la propunerea reclamantului și din care să rezulte netemeinicia acțiunii promovate de reclamant, în ceea ce privește creanța principală – de 2.900 euro. Sub acest aspect, instanța a reținut că pârâții nu au făcut dovada cu nici un mijloc de probă admis de lege, susținerile privind restituirea sumei de 1.000 euro.
În cauză, rezultă că reclamantul are față de pârâți o creanță certă, lichidă și exigibilă, conform art. 379 C.pr.civ., și având în vedere că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 969, 970, 1073 Cod civil, conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, instanța a admis capătul de cerere privind creanța principală, obligându-i pe pârâți să-i plătească reclamantului suma de 2.900 euro, reprezentând împrumut nerestituit, conform convenției încheiate între părți la data de 15.07.2009, atestat de avocat P. A. E. sub nr. 25/15.07.2009.
În ceea ce privește capătul de cerere privind penalitățile de întârziere solicitate, din analiza art. 15 din contractul de împrumut, rezultă, raportat la definiția legală a clauzei penale (art. 1066 vechiul cod civil), existența clauzei din contractul de împrumut dedus judecății, prin care împrumutații s-au obligat să plătească o penalizare de 0,5% pe zi de întârziere în caz de nerestituire la scadență a sumei împrumutate.
Prevăzând în contract o penalitate în caz de întârziere în executarea de către debitori a obligației de restituire a sumei împrumutate, părțile au făcut o evaluare convențională anticipată a daunelor-interese moratorii, respectiv a echivalentului prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligației, evaluare care, din punct de vedere juridic, are semnificația unei clauze penale.
În legătură cu valabilitatea unei asemenea clauze penale în contractele de împrumut s-a pronunțat, în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005, publicată în M.Of. al României nr. 123 din 09 februarie 2006, și s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. art. 1, art. 2 și ale art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu referire la art. 969 alin.(1) C.civ., clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.
În motivarea deciziei, instanța supremă a arătat că „Prevederile art. 1 din OG nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, potrivit cărora ,,părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești”, nu îngăduie decât practicarea de dobânzi limitate în raporturile civile, conform art. 5 alin.(1) din aceeași lege, la posibilitatea de a depăși dobânda legală cu cel mult 50% pe an. Rezultă deci că nu există temei legal care să permită stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an, sau de sancțiuni constând în penalități de întârziere. Așa fiind, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispozițiile art. 5 și ale art. 968 din C.civ., contravine prevederilor legii”.
Astfel fiind, în raporturile civile privind obligațiile bănești există temei legal pentru stabilirea convențională de dobânzi moratorii (datorate în caz de întârziere în executarea obligației) limitate la posibilitatea de a depăși dobânda legală cu cel mult 50% pe an (art. 1 coroborat cu art. 5 alin.(1) din O.G. nr. 9/2000 – în vigoare la data încheierii contractului de împrumut), dobânzile moratorii care depășesc acest plafon legal reprezintă clauză penală interzisă, nulă absolut pentru cauză ilicită, în raport cu dispozițiile art. 5 și ale art. 968 C.civ. Aceste reglementări sunt în concordanță și cu regimul juridic al dobânzii, configurat prin O.G. nr.9/2000 (în vigoare la data încheierii convenției), care în art.9 precizează că "în raporturile civile obligația de a plăti o dobânda mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept".
Mai mult, și în prezent, prin OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, în vigoare din data de 30 septembrie 2011 (care abrogă OG 9/2000), în art. 5 arată că „În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. (2) Orice clauză prin care se încalcă dispozițiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală.”.
În speță, părțile au prevăzut în contract o clauză penală numai pentru nerespectarea termenului de restituire a sumei împrumutate, contractul fiind cu titlu gratuit (pentru că nu s-a prevăzut o dobândă ca preț al folosinței lucrului împrumutat și care reprezintă fruct civil) iar dobânda convențională, respectiv „penalizarea de 0,5% pe zi de întârziere”, are caracter moratoriu, dar cum această dobândă moratorie depășește plafonul maxim impus prin norma imperativă din art. 5 alin.(1) din O.G. nr. 9/2000 (în vigoare la data încheierii contractului, în prezent OG 13/2011), rezultând o dobândă moratorie de 182,5 % pe an (365 zile X 0,5), clauza penală care o prevede este nulă absolut pentru cauză ilicită, conform dezlegărilor obligatorii din Decizia în interesul legii nr. XI/2005 a ÎCCJ.
Pentru aceste considerente, ținând cont că doar convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante (art. 969 C.civ.), iar potrivit prevederilor art. 5 din același cod „nu se poate deroga prin convenții (…) la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”, iar în absența unei clauze valabile privind dobânda convențională cu caracter moratoriu (pentru întârzierea în executarea obligației de restituire a sumei împrumutate), daunele-interese moratorii cuvenite împrumutătorului pentru nerestituirea la termen a împrumutului nu pot cuprinde decât dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată, conform art. 1586 C.civ., instanța a respins capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, recurenții-pârâți B. S. și B. C. Z., solicitând admiterea recursului pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii introductive de instanță cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenții declară că, deși au arătat primei instanțe că reclamantul a fost anterior asociat cu ei într-o societate comercială și că potrivit unei înțelegeri, avute la momentul plecării acestuia din firmă, recurenții au fost de acord să redacteze un înscris care să ateste o datorie față de reclamant, în sensul achitării sumelor de bani consemnate ca tranșe de restituire în contractul de împrumut, dar pentru că eram într-o relație apropiată, de prietenie cu reclamantul, au achitat o tranșă, în valoare de 1.000 Euro, fără să redacteze un înscris care să ateste această plată, considerând că pe viitor nu vor ajunge la nici o înțelegere, prima instanță s-a pronunțat pe excepția netimbrării, deși la termenul din 26.11.2012 aveau pregătită o cerere de scutire la plata taxei de timbru.
Recurenții precizează că, pe fond ar fi dorit să solicite administrarea probei testimoniale pentru plata sumei de 1.000 Euro, însă prima instanță nu le-a permis acest lucru. Pentru că au fost privați de posibilitatea de a administra probe și nu li s-a permis să facă cererea pentru scutire de la plata taxei de timbru, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a acțiunii introductive, în sensul respingerii acțiunii în totalitate.
În drept, recurenții își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Prin notele de ședință depuse, intimatul B. N. a invocat excepția netimbrării recursului, arătând că devin aplicabile dispozițiile alin. 3 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, întrucât recursul nu a fost timbrat, deși această obligație trebuia îndeplinită la data formulării recursului, astfel cum se dispune prin art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 și întrucât recurenții au fost citați cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar aceștia nu au făcut această dovadă până la termenul de judecată.
În consecință, a solicitat anularea recursului declarat de B. S. și B. C. Z. împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, cu cheltuieli de judecată.
Pe fond, intimatul arată că recurenții susțin că au achitat suma de 1.000 de euro, fără însă a indica data și modalitatea achitării și solicită respingerea acțiunii în totalitate, chiar dacă cererea a fost introdusă pentru o datorie de 2.900 Euro.
Analizând excepția de netimbrare a recursului invocată din oficiu, instanța constată că, potrivit art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru în termenul stabilit de instanța de judecată se sancționează cu anularea cererii.
Recurenții au fost citați, potrivit dovezii de la filele 17-18 ale dosarului, cu mențiunea timbrării cererii de recurs cu taxă judiciară de timbru și de a depune timbru judiciar, pentru termenul din 13.02.2013, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995, iar prin încheierea din 19.02.2013, a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul B. C. Z..
Având în vedere că recurenții nu au îndeplinit obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, urmează a fi anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul C. E. împotriva încheierii civile nr. 3195/29.08.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2012 recurenții B. S. și B. C. Z. în contradictoriu cu intimatul B. N. împotriva sentinței civile nr._/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria A..
Se constată că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenții B. S. și B. C. Z. în contradictoriu cu intimatul B. N. împotriva sentinței civile nr._/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. C. U. M. C. O. Ș. S.
Grefier,
M. I.
Red.M.C./21.03.2013
I.I.
Ex. 2/21.03.2013
Prima instanță - Judecătoria A., judecător B. I. E.
| ← Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... | Fond funciar. Decizia nr. 846/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
