Grăniţuire. Decizia nr. 594/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 688/55/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 594
Ședința publică din 17 decembrie 2013
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-au luat în examinare apelurile declarate de apelanții F. H., W. K. și L. T. în calitate de moștenitoare a reclamantei defuncte F. A. și apelanții pârâți H. P. T. și H. A. împotriva sentinței civile nr._ din 10.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Părțile nu au fost citate, fiind închise dezbaterile în ședința publică din 10.12.2013, când a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi.
Apelurile sunt legal scutite de la plata taxelor de timbru, în baza art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 modificată și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 modificată.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depuse la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 17.12.2013 concluzii scrise din partea de apelanților reclamant H. P. T. și H. A. precum și împrejurarea că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 10.12.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, așa încât instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor înregistrate la Tribunalul A. la data de 23.01.2013 și 27.01.2013, constată că, prin sentința civilă nr._/10.12.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta F. A. în contradictoriu cu pârâții reconvenționali H. P. T. și H. A.; a fost stabilită linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantei situat în extravilanul localității Zădăreni înscris în CF_ Zădăreni (conversia CF 3364 ), cu nr. cad. 1107 nr. top._/3 în suprafață de 1400 mp și imobilul proprietatea pârâților situat în intravilanul localității Zădăreni nr. 287 înscris în CF_ Zădăreni nr. top 403-404/a.1 și imobilul intravilan înscris în CF_ Zădăreni nr. top 403-404/a/2/b ca fiind linia care trece prin punctele B – E conform schiței Anexa 1 la raportul de expertiză tehnico judiciar efectuat de expertul tehnic topo ing. C. M. M., care face parte integrantă din prezența hotărâre; a obligat pârâții să construiască jumătate din gardul ce va despărți cele două proprietăți, iar, în caz de refuz, a autorizat reclamanta să construiască jumătate din gard pe seama și cheltuiala pârâților; a obligat pârâții la ridicarea tuturor bunurilor mobile aparținând acestora, iar în cazul imobilelor constând în două pristere și parțial o magazie obligă pârâții la ridicarea acestora condiționat de plata valorii materialelor și a manoperei sau a sporului de valoare de către reclamantă pârâților, obligând pârâții la lăsarea în deplină proprietate și posesie reclamantei a suprafeței de 1400 mp înscrisă în CF_ Zădăreni nr. cad. 1107, nr. top._/3; a obligat pârâții la plata sumei de 43,66 Euro/lunar, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății către reclamantă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietatea reclamantei începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri până la ridicarea tuturor bunurilor aparținând pârâților; a respins petitul privind obligarea pârâților la plata sumei de 8750 Euro ulterior precizată la 1191,66 Euro (43,66 Euro/lunar), echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății către reclamantă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietatea reclamantei începând cu data punerii în posesie de către Comisia Locală Zădăreni până în decembrie 2010; a îndrumat O.C.P.I. A. să efectueze cuvenitele mențiuni; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali H. P. T. și H. A. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională F. A. având ca obiect pretenții în sumă de 65.200 lei; au fost obligați pârâții la plata sumei de 3277 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli parțiale de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara imobilului din Zădăreni cu nr. top_/3 nr. cad. 1.107 teren extravilan în suprafață de 1440 mp dobândit cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, iar pârâții H. P. T. și H. A. sunt coproprietari ai imobilului din loc. Zădăreni, nr. 287, jud. A. înscris în CF nr._ Zădăreni nr. top. 403-404/11.1, compus din casă și teren în suprafață de 773 mp dobândit prin succesiune. Imobilul situat în loc. Zădăreni, jud. A. înscris în CF nr._ Zădăreni nr. top 403-404/a/2/b teren intravilan de 201 mp constituie proprietatea pârâtului H. P. T. dobândit prin succesiune și împroprietărire. Prin sentința civilă nr._/ 26.11.2009 a Judecătoriei A. (dosar nr._ ) definitivă și irevocabilă a fost respinsă acțiunea exercitată de pârâții H. P. T. si H. A. împotriva Comunei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zădăreni și Comisia judeteană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor A. având ca obiect anularea parțială a titlului de proprietate nr._/ 03.12.2008. Prin procesul verbal de punere în posesie nr. 16/22.10.2008 al Primăriei Comunei Zădăreni a fost pusă în posesie reclamanta F. A. pentru suprafața totală de 3,52 ha teren în care este inclusă și cea de 1400 mp teren pășune situat în . care se învecinează la nord, la est și la vest cu intravilanul Zădăreni, iar la sud cu Cc 447/1. Punerea în posesie s-a efectuat de către Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Zădăreni în temeiul art. 5 lit. c din HG nr. 890/ 2005. Prin adresa nr. 2925/30.10.2012 a Primariei Comunei Zădăreni se comunica faptul că nu exista înțărușarea cu ocazia încheierii procesului verbal de posesie nr. 16/ 22.10.2008, aceasta suprafață de teren fiind mărginita de drumuri comunale. Pârâții reclamanți reconvenționali H. P. T. si H. A. au solicitat încuviințarea declarării procedurii de verificare de scripte conform art. 177 Cod procedura civilă (C.) inclusiv a procedurii înscrierii în fals față de conținutul actului nr. 2925/30.10.2012 al Primariei Comunei Zădăreni, instanța apreciind că nu sunt incidente prev. de art. 177 C. întrucât procesul verbal de punere în posesie la care face referire adresa de mai sus nu constituie un înscris sub semnătură privată în sensul prevederilor de mai sus, ci un act emis în condițiile legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor agricole ale celor forestiere în executarea atributiilor principale ale Comisiei Locale de fond funciar Zădăreni, conform prev. de art. 5 lit. i lin HG nr. 890/2005. Prima instanță a reținut că din concluziile raportului de expertiză tehnico judiciar efectuat de expertul C. M. M. rezulta că terenul proprietatea reclamantei înscris în CF_ Zădăreni se suprapune peste terenul folosit de pârâții H. P. și H. A. aceștia având edificate pe terenul reclamantei doua pristere și partial o magazie și la data emiterii procesului verbal de punere în posesie nr. 16/22.10.2008 pe terenul proprietatea reclamantei erau edificate aceste construcții. A reținut art. 80 din Legea 71/2011 și art. 584 cod civil astfel că a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantei situat în extravilanul localității Zădăreni înscris în CF_ Zădăreni nr. cad. 1107, nr. top._/3 în suprafață de 1400 mp și imobilul proprietatea pârâților situat în intravilanul loc. Zădăreni nr. 287 înscris în CF_ Zădăreni nr. top 403-404/a.1 și imobilul intravilan înscris în CF_ Zădăreni nr. top 403-404/a/2/b ca fiind linia care trece prin punctele B – E conform schiței Anexa 1 la raportul de expertiză tehnico judiciar. De asemenea, a obligat pârâta să construiască jumătate din gardul ce va depărta jumătate din cele doua proprietăți iar în caz de refuz a autorizat reclamanta sa construiasca jumatate din gard pe seama și cheltuiala pârâților. Având în vedere atributele dreptului real și absolut de proprietate care-i conferă proprietarului dreptul de proprietate si folosinta și dispozitie și care consta în prerogativa proprietarului de a stăpânii în fapt bunul direct și nemijlocit în interes propriu percepându-i și fructele și în prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul sau de a-l înstrăina cu titlul de oneros sau gratuit în temeiul art. 480 Cod civil a obligat pârâtii la ridicarea tuturor bunurilor mobile aparținând acestora, iar în cazul imobilelor constând în două pristere și parțial o magazie obligă pârâții la ridicarea acestora condiționat de plata valorii materialelor și a manoperei sau a sporului de valoare de către reclamantă pârâților, și obligă pârâții la lăsarea în deplină proprietate și posesie reclamantei a suprafeței de 1400 mp. înscrisă în CF_ Zădăreni. Din concluziile raportului de expertiză tehnico judiciară efectuat de expertul tehnic B. I. privitor la stabilirea contravalorii lipsei de folosință a terenului de mai sus rezultă că raportat la prețul de concesiune, în baza art.17 din Legea nr. 50/1991, valoarea lipsei de folosinta este de 32,66 Euro respectiv 193,33 RON/lună. Întrucât instanța a reținut buna credință a pârâților Huruha P. și H. A. în efectuarea edificarea acestor construcții situate pe terenul proprietatea reclamantei, având reprezentarea faptului că la data edificării s-au executat lucrările pe terenul pârâților, la plata sumei de 43,66 Euro/lună echivalentul în lei la cursul BNR din zona Euro către reclamanta reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a terenurilor proprietatea reclamantei începând cu data rămânerii definitive si irevocabile a prezentei hotărâri- întrucât reclamanta este îndreptățită la executarea dreptului real și dobândit de proprietate asupra acestui teren. Referitor la cererea reconventională instanta a disjuns-o deoarece pârâții reclamanti reconventionali nu au făcut dovada pretențiilor solicitate în cuantum de_ lei ori potrivit prev. de art.1169 sarcina probei le revine acestora iar în temeiul art. 274 Cod procedura civila a obligat pârâții la plata sumei de 3277 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.
Împotriva acestei soluții au declarat apel, în termen legal, toate părțile.
Prin apelul formulat, apelanta – reclamantă F. A. solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile nr._/10.12.2012 a Judecătoriei A., admiterea în totalitate a acțiunii sale precizată, obligarea pârâților H. T. și A. la plata sumei de 1.191,66 euro (43,66 euro lunar) echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietatea ei pentru perioada noiembrie 2008 – decembrie 2010 și în continuare până la ridicarea tuturor bunurilor aparținând pârâților; obligarea acestora din urmă la ridicarea bunurilor imobile constând în două pristere și parțial o magazie fără condiționarea de plata valorii materialelor și a manoperei sau a sporului de valoare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de apel arată că în privința capătului de cerere privind ridicarea construcțiilor, hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii în ce privește obligarea reclamantei la plata contravalorii materialelor, a manoperei sau a sporului de valoare deoarece din probele administrate rezultă că acele construcții au fost ridicate anterior punerii sale în posesie în mod abuziv, fără autorizație de construcție (deci nelegal) și fără acordul proprietarului anterior. Buna sau reaua-credință a constructorului se apreciază în concret, respectiv dacă la momentul edificării construcției constructorul a cunoscut sau nu faptul că ridică o construcție pe terenul altuia și a avut sau nu acordul proprietarului terenului, însă în speță, pârâții nu au deținut niciodată terenul în litigiu în baza unui titlu valabil, l-au folosit în mod ilegal fiind învecinat cu proprietatea pe care o dețin, deci nu aveau cum să aibă reprezentarea subiectivă că le aparține. Ridicând construcțiile pe terenul altuia aveau nevoie de acordul proprietarului care însă a lipsit dovada a acestui fapt fiind lipsa autorizației de construire. Trebuie aplicate disp. art.494 Cod civil, care conferă reclamantei dreptul de a cere ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea sa, cu aplicarea art.480 Cod civil. Referitor la obligarea acesteia la plata contravalorii materialelor și a manoperei sau a sporului de valoare apreciază că ridicarea construcțiilor fără autorizație, în condiții de vădită nelegalitate, impune sancțiunea ridicării lor și nu achitarea contravalorii de către reclamantă și preluarea lor ca efect al accesiunii reale imobiliare cu atât mai mult cu cât nu dorește să le păstreze. Referitor la lipsa de folosință a terenului arată că a făcut dovada calității de proprietar absolut și exclusiv asupra terenului revendicat în privința căruia deține titlul de proprietate nr._/ 03.12.2008 precum și a faptului că deși a fost pusă în posesie prin procesul - verbal din 22.10.2008 această operațiune a fost mai mult formală aceasta neputându-o exercita deoarece pe teren se află bunuri mobile și imobile ale pârâților, iar prin depozitarea acestora și ridicarea construcțiilor, pârâții au împiedicat exercitarea posesiei de către reclamantă. Din probele administrate a reieșit faptul că reclamanta, proprietară a terenului în litigiu din data de 03.12.2008, a fost lipsită de atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra acestuia.
Prin apelul formulat apelanții H. P. T. și H. A. solicită admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate.
În motivarea cererii de apel arată privitor la linia de hotar că prima instanță admite ca imobilul proprietatea reclamantei F. A. este situat in extravilanul localității Zădăreni iar imobilul cu privire la care a fost reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei așa cum este el descris în titlul de proprietate se află în extravilanul aceleași localități. Prima instanță localizează corect terenul proprietatea pârâților din CF_ Zădăreni în intravilanul localității și în aceste condiții, apreciază că soluția propune o imposibilitate practică respectiv existența unei linii de hotar între un teren în extravilan și un teren în intravilanul uneia și aceleași localități. Cererea reclamantei de grănițuire trebuia respinsă aceasta revendică un teren pe care îl stăpânesc de mulți ani pârâții și care se află în intravilanul localității în vreme ce prin hotărâre terenul proprietatea reclamantei este identificat în extravilanul localității, apreciind astfel că nu se vorbește despre aceleași terenuri întrucât nu poate exista nici o linie de hotar între ceea ce este proprietatea reclamantei - in extravilan - și proprietatea pârâților - în intravilan. În ce privește chestiunea ridicării construcțiilor de pe terenul presupus a fi proprietatea reclamantei arată că prima instanță a dispus ridicarea „imobilelor" condiționat de plata de către reclamantă a contravalorii materialelor și manoperei respectiv a sporului de valoare, dispoziție care nu a fost rezolvat fondul cauzei întrucât instanța nu a stabilit care ar fi valoarea materialelor și a manoperei respectiv care ar fi, dacă există, sporul de valoare la care ar urma să se raporteze obligația de plată a reclamantei. Hotărârea în ce privește acest capăt de cerere este de neexecutat, câtă vreme nu s-a stabilit valoarea acelor bunuri imobile ce ar urma să fie demolate iar demolarea este condiționată de plata acestei valori. Instanța a dispus în mod generic „ridicarea tuturor bunurilor mobile" fără a le determina în mod concret apreciind că acest lucru este inadmisibil, câtă vreme, printr-o dispoziție se creează posibilitatea ca reclamanta să ceară îndepărtarea unor bunuri ce nu au nimic comun cu litigiul ori ca pârâții să poată „selecta" acele bunuri pe care să le ridice și pe care nu și procedând în acest fel prima instanță a lăsat practic nesoluționat un aspect de fond al cauzei ce nu va putea fi rezolvat decât prin retrimiterea dosarului pentru reluarea judecății. În ce privește obligarea pârâților de a lăsa reclamantei deplina proprietate și posesie a imobilului identificat în CF_ Zădăreni arată că acesta este situat în extravilanul localității Zădăreni, iar terenul cu privire la care a fost reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei este amplasat în extravilanul localității Zădăreni și că el nu se suprapune în nici un fel cu porțiuni din terenul pe care-l stăpânesc pârâții și asupra căruia au executat diverse lucrări de amenajare și construcții, acest lucru rezultând din titlul de proprietate eliberat cu ocazia reconstituirii dreptului ei de proprietate. În cuprinsul acestui document se reține în mod clar că prin amplasamentul său terenul ce i-a fost retrocedat reclamantei este amplasat în extravilan și nicidecum în intravilanul localității Zădăreni. Or, terenul pe care se află construcțiile cu privire la care li se cere să le demoleze este amplasat în intravilanul localității astfel apreciază că nu se vorbește de unul si același teren. Cu privire la obligarea acestora la plata sumei de 43,66 Eu lunar până la ridicarea tuturor bunurilor aparținând pârâților au arătat că sentința este greșită în ce privește chestiunea obligării lor de a ridica bunuri mobile si altele, imobiliare, condiționat de plata de către reclamantă a valorii manoperei și materialelor sau a sporului de valoare privind a bunurile imobiliare iar greșeala instanței constă în faptul că nu a stabilit care ar fi valoarea manoperei și materialelor, respectiv a sporului de valoare la care se raportează obligația de plată a reclamantei, ridicarea construcțiilor - bunuri imobiliare este legată de un eveniment viitor și improbabil, iar stabilirea valorii manoperei sau materialelor ori a sporului de valoare pe care acele construcții l-au produs imobilului pretins a fi proprietatea reclamantei. Terenul de pe care ar urma să ridice construcțiile și bunuri mobile este situat în intravilanul localității Zădăreni iar dreptul reclamantei de a-i fi lăsată deplina proprietate și posesie a fost recunoscut pe un teren din extravilanul localității. Referitor la respingerea acțiunii reconvenționale arată soluția este în contradicție cel puțin cu acea parte a sentinței în care este admisă cererea reclamantei de obligare la ridicarea de bunuri mobile respectiv construcții imobiliare fără a fi evaluate materialele/manopera sau sporul de valoare a construcțiilor imobiliare, tot așa neverificându-se nici valoarea pretențiilor pârâților – reclamanți reconvenționali. Reclamanta - pârâtă reconvențională nu a contestat de o maniera explicita pretențiile mărginindu-se doar la a susține că nu ar fi îndreptățiți a le cere nu și ca sumele nu ar fi corecte. Din expertizele ce au fost efectuate în dosar rezultă în mod clar ca pe terenul stăpânit de pârâți și amplasat în intravilanul localității se afla tuburi de beton ca a fost săpat un șanț, că terenul a fost împrejmuit cu gard, o parte din el fiind așezat chiar pe o fundație iar toate acestea dar și existența construcțiilor - magazia și pristerele - nu sunt contestate de nimeni, ele au presupus muncă și materiale astfel că, dacă reclamanta contestă valorile indicate era obligația ei de a produce dovada contrară iar în caz contrar se cădea ca instanța să ia act de fapt că nu s-a produs dovada contrară la cele susținute și să considere că pretențiile pârâților sunt dovedite și ca atare consideră că se impunea admiterea acțiunii și obligarea reclamantei la plata sumei pretinse de pârâți în această situație ar fi căpătat sens și acea dispoziție a instanței privind obligarea acestora la ridicarea bunurilor mobile și a construcțiilor imobiliare. Hotărârea cuprinde dispoziții controversate căci în cazul în care ar trebui să elibereze un teren ce le aparține, reclamanta să fie obligată să le plătească o sumă de bani al cărei cuantum nu a fost contestat. Este admisă cererea reclamantei prin care sunt obligați să ridice bunuri mobile și construcții condiționat de plata fie a valorii manoperei și materialelor fie a unui spor de valoare, nici unele din aceste valori nefiind stabilite, dar pe de alta parte instanța îi obligă să plătească cu titlu de penalitate o sumă de 43,66 Eu lunar până la data ridicării bunurilor, respectiv a construcțiilor. Astfel dispozițiile succesive ale hotărârii criticate sunt ireconciliabile. În considerentele sentinței apelate se reține că "referitor la cererea reconvențională instanța o va disjunge" iar în dispozitivul hotărârii apare că instanța „respinge" cererea reconvențională apreciind astfel că acesta este un caz de contradicție flagrantă între considerentele și dispozitivul unei hotărâri situație ce trebuie reținută ca motiv clar de nelegalitate a sentinței impunând desființare acesteia cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță pentru reluarea judecății. În ce privește chestiunea plății pentru lipsa de folosință arată că reclamanta nu a fost împiedicată de nimeni să folosească terenul asupra căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate, cel amplasat în extravilanul localității, așa că pârâții nu înțeleg de ce să plătească vreo sumă de bani pentru că reclamanta insistă că i s-ar cuveni terenul pe care-l stăpânesc pârâții de mulți ani. În ce privește chestiunea punerii în posesie, susțin ca reclamanta nu este îndreptățită să revendice proprietatea pe terenul în litigiu iar în acest sens și în limitele apelului declarat reiterează discuția referitoare la legalitatea „punerii în posesie" asupra terenului litigios. În afara adresei Primăriei Zădăreni în care se susține că punerea în posesie s-ar fi făcut prin actul nr. 16/22.10.2008 nu există nici o altă dovadă că reclamanta ar fi îndreptățită să revendice acel teren iar prin actul incriminat se atestă faptul că s-ar fi executat procedura de punere în posesie asupra imobilului al cărui proprietar se revendica a fi reclamanta conform celor înscrise în actul de mai sus. Se susține ca nu ar fi fost necesară baterea țărușilor contrar legii neexistând nici o prevedere legală care să creeze situații derogatorii de la procedura standard stabilită ca atare pentru operațiunea amintită. Cele menționate în acest act sunt neconforme cu adevărul întrucât . face referire în actul respectiv este amplasata în tarlaua 79 în condițiile în care terenul pe care îl revendica reclamantă este amplasat efectiv în tarlaua 27 si nu în 79 așa cum este scris și în titlul de proprietate și în repetate expertize efectuate în legătură cu acest teren; expertul B. I. D. nu a găsit nici un fel de proces verbal de punere în posesie „pentru reclamanta F. A."; nici susținerea ca terenul ar fi mărginit doar de drumuri comunale nu este reala, referindu-se la terenul configurat în schița întitulata „proces verbal de punere în posesie" unde ca „beneficiar" figurează W. Horst si nicidecum Fray A.. În realitate acesta este terenul în litigiu iar cu privire la acesta nu se pot aduce nici un fel de dovezi că s-ar fi efectuat punerea în posesie față de Fray A. iar față aceste împrejurări susțin că Fray A. nu este îndreptățită la terenul asupra căruia se revendica proprietara din tarlaua 27 unde l-au „amplasat" angajații Primăriei și nici să ceară despăgubiri pentru pretinsa lipsire a ei de folosință a acelui teren iar pentru lămurirea deplină a acestei chestiuni ce ține de fondul cauzei au cerut în fata instanței de fond ca în temeiul disp.art.183 si următoarele Cod procedură civilă să se dispună suspendarea judecații cauzei și să se trimită dosarul la procuror pentru verificarea autenticității celor susținute în actul defăimat.
În drept invocă art. 282 si urm., art. 292 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată la apelul înaintat de către apelanții Hurubu P. si H. A., apelanta F. A. solicită respingerea apelului formulat de către pârâți ca nefundat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării arată că în mod corect prima instanța a stabilit linia de hotar conform raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert C. M. prin care s-a concluzionat că terenul proprietatea reclamantei identificat în CF_ Zădăreni se suprapune peste terenul folosit de către pârâți în mod nelegal, fără existența unui just titlu, iar aspectele invocate de către pârâții-apelanți sunt contestate atât de raportul de expertiza topografică cât și prin răspunsul la obiecțiunile formulate de către pârâți, susținerile acestora neavând nici un suport probator. Referitor la ridicarea bunurilor aparținând pârâților de pe terenul proprietatea reclamantei arată că în ce privește bunurile mobile în mod corect instanța le-a indicat prin sintagma „ridicarea tuturor bunurilor mobile", astfel ca absurdă solicitarea pârâților de a se preciza în concret bunurile de urmează a fi ridicate deoarece în mod evident datorită naturii acestor bunuri există posibilitatea ca cele existente la momentul pronunțării să fie completate cu altele noi pană la data punerii în executare a hotărârii și din moment ce se dorește . este clar că pârâții apelanți sunt obligați să ridice toate bunurile mobile pe care le-au depozitat pe teren, începând cu linia de hotar stabilită în cadrul expertizei efectuate în cauză, fără posibilitatea de a le selecta. Cât privește bunurile imobile arată că nu este adevărat faptul că instanța nu a rezolvat fondul cauzei atunci când au fost obligați pârâții la ridicarea celor 2 pristere si parțial o magazie aflate pe terenul proprietatea reclamantei condiționat de plata valorii materialelor și a manoperei sau a sporului de valoare fără să stabilească contravaloarea acestora, instanța pronunțându-se de fapt plus petita deoarece nu a fost învestită cu o astfel de cerere de niciuna dintre părți. Referitor la celelalte motive de apel, consideră că pârâții apelanți reiau chestiunea anterioara a faptului că terenul proprietatea reclamantei nu s-ar suprapune peste terenul deținut fără titlu de către aceștia contestând încă o expertiză topografică cu privire la care nu au înțeles însă să solicite efectuarea unei contraexpertize, recunoscând ca valabile prin această poziție cele stabilite de către expert. Cu privire la respingerea acțiunii reconvenționale precizează că a arătat în mod clar în fața prime instanțe că nu a lăsat niciodată nici un fel de bunuri în paza pârâților și prin urmare sarcina probei revenea acestora.
În ședința publică din 27.05.2013, tribunalul a dispus suspendarea judecății în baza art. 243 alin. 1 pct. 1 C. până la introducerea în cauză a moștenitorilor apelantei – reclamante F. A. decedată la data de 20.03.2013.
Cauza a fost repusă pe rol în urma cererii reclamantelor F. H., W. K. și L. T. înregistrată la 17.10.2013, solicitare însoțită de copia certificatului de succesiune eliberat la 11.09.2013 de Judecătoria Wolfratshausen și copia traducerii acestuia, certificat ce atestă calitatea persoanelor de mai sus de moștenitoare a defunctei F. A..
Analizând apelurile prin prisma motivelor formulate tribunalul constată următoarele:
Nu este întemeiată critica apelanților H. T. și A. privitoare la imposibilitatea stabilirii unei linii de hotar între un imobil situat în extravilan și altul aflat în intravilan. Identificarea anterioară a terenurilor părților ca fiind în extravilan ori intravilan nu are relevanță în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară și grănițuire atâta timp cât în urma măsurătorilor d-nei expert C. M. s-a ajuns la concluzia că există o suprapunere între terenul proprietatea reclamantei și cel stăpânit de pârâți, iar ocuparea lui de către pârâți nu are la bază un titlu de proprietate.
Terenul reclamantei, având nr. top. 79.447/3, nr. cad. 1107, în suprafață de 1.400 mp este înscris în CF nr._ Zădăreni, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 3364 Zădăreni (fila 7).
Terenurile pârâților sunt înscrise în CF nr._ Zădăreni (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 855) nr. top. 403-404/a/2/b în suprafață de 201 mp, precum și în CF nr._ Zădăreni (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 855) nr. top. 403-404/a.1 în suprafață de 773 mp, în total având aria de 974 mp (filele 8, 9).
Conform raportului de expertiză topografică întocmit de d-na expert judiciar C. M. M., parcelelor pârâților le corespund în plan cadastral alte două parcele Cc1264 de 431 mp și A1265 de 710 mp, în total 1.141 mp. De asemenea, d-na expert a stabilit că folosința pârâților se extinde asupra unui teren de 2.716 mp. Delimitând . mp identificată cu nr. top. 79.447/3 de parcelele pârâților, rămâne în folosința acestora din urmă o suprafață de 1.316 mp, oricum mai mare decât cea de 974 mp, conform CF, respectiv 1.141 mp, potrivit cadastrului.
D-na expert Chiria M. M. a concluzionat că terenul proprietatea reclamantei F. A., înscris în CF nr._ Zădăreni (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 3364 Zădăreni) nr. cad. 1107, nr. top. 79.447/3 este folosit de pârâții H. T. și A., aceștia edificând construcții pe terenul respectiv (2 pristere, o magazie).
D-na expert a precizat faptul că . în extravilanul loc. Zădăreni, având categoria de pășune, și amplasamentul în tarlaua 79, . cum rezultă de altfel din procesul verbal de punere în posesie nr. 16/22.10.2008, având ca vecinătăți la nord, est și vest intravilanul loc. Zădăreni, iar la sud . 447/1. În același timp, d-na expert a arătat că potrivit hărților cadastrale ./3 se afla la data de 01.01.1990 în intravilanul localității.
Împrejurarea dacă terenul reclamantei se află în intravilan sau extravilan nu are relevanță în ceea ce privește revendicarea terenului și stabilirea liniei de hotar, fiind evident din probele de mai sus faptul că acest teren se află la limita dintre extravilanul și intravilanul localității Zădăreni. Or, eventualele diferențe dintre planurile cadastrale ale comunei întocmite de autoritatea publică locală nu pot împiedica cercetarea cererilor reclamantei.
Terenul proprietatea reclamantei constând în ./3 din tarlaua 79 (nr. cad. 1107) a fost determinat în mod concret, la fel ca și terenurile proprietatea pârâților, concluzia d-nei expert fiind că pârâții folosesc imobilul părții adverse, această concluzie nu a fost răsturnată de pârâți prin alte probe, conform art. 1169 din Codul civil de la 1864.
De asemenea, aprecierea d-lui expert B. I. I. (fila 195 a dosarului judecătoriei) privitor la faptul că nu a găsit procesul verbal de punere în posesie a reclamantei asupra terenului în litigiu este irelevantă, căci d-l expert este specialist în domeniul construcțiilor, fiind învestit doar cu lucrarea de determinare a contravalorii folosinței terenului de 1.400 mp înscris în CF nr._ Zădăreni. Pe de altă parte, faptul că dumnealui nu a găsit actul respectiv nu înseamnă că acesta nu există, dovadă stând depunerea la dosar a procesului verbal de punere în posesie nr. 16/22.10.2008 în copie certificată atât de către reclamantă, cât și de Primăria Comunei Zădăreni. În plus, d-na expert topograf C. M. M., învestită cu lucrarea de identificare a terenurilor părților și de stabilire a liniei de hotar, a arătat în raportul său (fila 41) că a stabilit vecinătățile parcelei nr. top. 447/3 conform procesului verbal de punere în posesie și a titlului de proprietate.
Pârâții H. T. și A. au depus la dosar copia raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de d-l expert L. V. în dosarul nr._ al Judecătoriei A. având ca obiect acțiunea exercitată de H. P. T. și H. A., în calitate de reclamanți împotriva pârâților Statul Român, prin . primar, și M. P. pentru rectificarea înscrierilor din CF nr. 855 Zădăreni nr. top. 403-404/a.1 și nr. top. 403-404/a/2/b, în sensul că suprafața reală a imobilului înscris în cartea funciară de mai sus ar fi de 2.746 mp și nu de 974 mp.
Concluzia acelei lucrări a fost că folosința exercitată de reclamanții H. T. și A. viza o suprafață de 2747 mp, sens în care expertul a propus atât unificarea celor două parcele cu nr. topo. 403-404/a.1 și nr. topo. 403-404/a/2/b, cât și rectificarea suprafeței aferente acestora, de la 974 mp., la 2747 mp.
Însă, în același dosar, d-l expert a depus o completare a lucrării, unde la cererea instanței a clarificat că „suprafața excedentară rezultată din folosința actuală a reclamanților în raport de suprafața înscrisă în C.F., nu poate fi identificată cu un anumit nr. topografic distinct și că acest excedent nu este rezultatul dezmembrărilor succesive efectuate asupra pășunii comunale din C.F-ul. Cu nr. 1120 Zădăreni.” astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 2899/02.04.2009 a Judecătoriei A. (evidențiată în sistemul informatic ECRIS), hotărâre judecătorească prin car a fost respinsă acțiunea reclamanților H. T. și A. de rectificare CF în sensul majorării suprafețelor parcelelor nr. top. 403-404/a.1 și nr. top. 403-404/a/2/b.
Afirmația d-lui expert L. V. privitor la neidentificarea unui topografic pentru diferența de teren a fost, de altfel, contrazisă de lucrarea topografică realizată în prezentul dosar, potrivit căreia a d-na expert C. M. M. a fost în măsură să identifice numărul topografic al parcelei stăpânite de pârâți fără un titlu de proprietate.
Prin decizia civilă nr. 117/15.03.2011 a Tribunalului A. a fost respins apelul împotriva sentinței civile 2899/02.04.2009 a Judecătoriei A. (dosar nr. 5884/55/ 2008), recursul fiind respins prin decizia civilă nr. 2000/14.12.2011 a Curții de Apel Timișoara Secția I Civilă. Instanțele învestite cu soluționarea acestei pricini au reținut că reclamanții H. T. și A. (din respectivul dosar) nu invocă vreun titlu de proprietate, ci doar o folosință îndelungată și lipsa vreunei tulburări, condiții ce nu sunt suficiente pentru a putea fi reținută incidența dispozițiilor art.34 din Legea nr.7/1996.
Ulterior pârâții au contestat în instanță însăși titlul de proprietate al reclamantei F. A., acțiunea acestora fiind respinsă prin sentința civilă nr._/26.11.2009 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ (filele 44 – 47 ale dosarului primei instanței), soluție menținută prin decizia civilă nr. 274R/31.03.2009 a Tribunalului A. ce a respins recursul reclamanților H. T. și A.. În esență ambele instanțe au reținut faptul că reclamanții de mai sus „nu sunt proprietari ai terenului asupra căruia s-a emis titlul de proprietate și nu au nici calitate de foști proprietari ori moștenitori ai acestora”, precum și faptul că „suprafața reală a parcelei este mult mai mare decât cea asupra căreia reclamanții justifică un titlu de proprietate. Restul întinderii parcelei se află în folosință faptică a reclamanților, fără ca această folosință să valoreze titlu, așa cum s-a stabilit de altfel prin sentința civilă nr.2899/2 aprilie 2009 a Judecătoriei A.. […] Celelalte critici ale recurenților, privind aplicarea greșită a dispozițiilor cuprinse în legile fondului funciar în ce privește tipul de teren ce poate servi la reconstituirea proprietăților, nu pot fi supuse analizei critice a instanței, deoarece recurenții nu justifică un interes legitim ce ar fi protejat în cazul admiterii cererii.”
Din motivele acțiunii acestora și a recursului lor reiese că apelanții H. T. și A. au invocat și în procesul precedent identificarea greșită a amplasamentului terenului în litigiu și faptul că acesta nu ar face parte din pășune, ci din intravilanul localității. Or, aceste apărări au fost respinse cu putere de lucru judecat reținându-se lipsa de interes legitim a acestor părți determinată de absența unui titlu asupra terenului reclamantei.
Or, nici în prezentul litigiu pârâții – apelanți nu invocă un titlu de proprietate asupra terenului de 1.400 mp aflat în litigiu, ci doar folosința îndelungată a terenului.
Așadar, menținerea împrejurărilor de fapt în care a fost reținută în dosarul nr._ lipsa de interes legitim a acestor persoane în atacarea titlului de proprietate al reclamantei F. A. față de absența unui titlu al pârâților face ca această dezlegare cu putere de lucru judecat să se răsfrângă asupra apărărilor pârâților – apelanți din prezenta cauză referitoare la un poziționare diferită a parcelei nr. top. 447/3 înscrisă în CF nr._ Zădăreni, inclusiv în cadrul contestării acestui amplasament prin tăgăduirea validității procesului verbal de punere în posesie nr. 16/22.10.2008.
Conform art. 33 alin. 1 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin HG nr. 890/2005, Delimitarea și parcelarea pe proprietari se fac pe baza hărților și planurilor de situație la zi din cadrul actualei unități administrativ-teritoriale.”.
Argumentele pârâților – apelanți referitoare la absența marcajelor ce delimitează terenul de 1.400 mp sunt vădit nefondate căci, potrivit art. 34 alin. 8 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, marcarea parcelelor, la punerea în posesie, se face prin borne și țăruși care se asigură de proprietar. Procesul verbal de punere în posesie nr. 16/22.10.2008 (fila 179 dosarul judec.) a fost semnat de reprezentantul reclamantei, ceea ce înseamnă că acesta a acceptat punerea în posesie fără marcarea în teritoriu a limitelor parcelei, evident în considerarea faptului că terenul era ocupat de pârâți. Absența bornelor și țărușilor nu afectează valabilitatea procesului verbal de punere în posesie și nici nu a împiedicat-o pe d-na expert C. M. M. să identifice terenul în litigiu.
Amplasamentul terenului reclamantei este evidențiat în titlul de proprietate și în procesul verbal de punere în posesie, în care se specifică faptul că ./3 este mărginită de intravilan pe trei laturi și de . 447/1. La fila 178 a dosarului judecătoriei se află planul parcelar întocmit de comisia locală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru . 477/3, plan ce corespunde ca și configurație cu schița întocmită de d-na expert C. M.. La fila 189 a aceluiași dosar mai există o schiță cu plan de amplasament în zonă depusă la dosar de reprezentantul Comunei Zădăreni.
Folosința, chiar și îndelungată, a unui teren ce depășește limitele proprietății pârâților nu justifică continuarea detenției acestora și privarea de proprietate a reclamantei.
Așadar, soluția primei instanței de obligare a pârâților la lăsarea terenului în litigiu în deplina proprietate și folosință a reclamantei și de stabilire a liniei de hotar, conform raportului de expertiză întocmit de d-na expert C. M. M. este legală și temeinică fiind justificată de dreptul de proprietate al reclamantei asupra parcelei nr. top. 447/3 înscrisă în CF nr._ Zădăreni și de dreptul de proprietate al pârâților doar asupra parcelelor înscrise în CF nr._ Zădăreni nr. top. 403-404/a/2/b în suprafață de 201 mp și în CF nr._ Zădăreni nr. top. 403-404/a.1 în suprafață de 773 mp. Or, art. 480 din Codul civil de la 1864 conferă titularului proprietății unui bun dreptul de a se bucura și dispune în mod exclusiv și absolut de acel bun, în limitele determinate de lege, același drept având ca și corelativ obligația absolută a celorlalți de a respecta dreptul de proprietate respectiv. Art. 584 din același cod acordă proprietarului unui teren dreptul de a-l obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, cu suportarea în mod egal a cheltuielilor aferente acestei operațiuni.
În ceea ce privește grănițuirea, critica pârâților – apelanți nu vizează propriu-zis alineamentul stabilit de d-na expert, ci doar încadrarea terenului reclamantei în extravilan și al pârâților în intravilan, considerând că este imposibilă stabilirea unei linii de hotar între un teren situat în intravilan și altul amplasat în extravilan, fără a-și motiva această afirmație. De asemenea, pârâții – apelanți nu își argumentează poziția procesuală și raportat la aspectul absenței unui titlu de proprietate asupra terenului de 1.400 mp cu privire la care invocă doar folosința îndelungată, deși acest impediment le-a fost opus alte două procese. În aceeași situație se află și critica referitoare la dispoziția de obligare a pârâților de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 1.400 mp, căci se invocă același argument de mai sus.
Cererea reclamantei de obligare a pârâților de a ridica de pe terenul de 1.400 mp bunurile mobile pe care nu le identifică era lovită de nulitate pentru lipsa obiectului, conform art. 133 din codul de procedură civilă de la 1865 (C.), având în vedere obligația stabilită de art. 112 alin. 1 pct. 3 din același cod în sarcina oricărui reclamant de a determina obiectul pretențiilor sale. Reclamanta nu se poate prevala de faptul că nu a avut acces pe terenul în litigiu și astfel s-a aflat în imposibilitatea identificării bunurilor mobile, căci avea posibilitatea administrării în probațiune a unei expertize tehnice judiciare care să aibă ca obiect determinarea lor.
Deși soluția prevăzută de art. 133 C. este cea a nulității cererii, tribunalul consideră că această sancțiune putea fi aplicată doar în prima instanță, după punerea în discuția reclamantei a obligației prevăzute de art. 112 alin. 1 pct. 3 C. și a sancțiunii de mai sus.
În condițiile în care în primul ciclu procesual nu i s-a cerut reclamantei să determine bunurile mobile, pârâții nu au invocat nulitatea cererii pentru acest motiv, prima instanță a soluționat fondul cererii, iar în apel este interzisă modificarea obiectului acțiunii, chiar și dacă este vorba despre determinarea obiectului acestuia, conform art. 294 alin. 1 C., tribunalul urmează să respingă cererea reclamantei de obligare a pârâților de a-și ridica bunurile mobile de pe terenul reclamantei, pentru considerentul nelegalei învestiri a instanței cu această solicitare, dar și a nedovedirii sale, astfel cum îi pretinde art. 1169 din Codul civil de la 1864.
Indicarea de către reclamantă a bunurilor mobile concrete a căror evacuarea de pe terenul său o urmărește este necesară pentru ca părțile adverse să își poată pregăti apărarea, dar și pentru a permite instanței să cerceteze cererea, căci nu poți soluționa o pretenție dacă nu cunoști obiectul cert al acesteia. De asemenea, determinarea clară, fără echivoc a bunurilor era necesară și din perspectiva titlului executoriu pe care îl reprezintă hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, căci nefiind identificate bunurile mobile hotărârea nu poate fi pusă în executare.
Prima instanță a pronunțat o soluție contradictorie atunci când a obligat pârâții să ridice cele 2 pristere și magazia de pe terenul reclamantei condiționat de plata de către reclamantă în favoarea părților adverse a valorii materialelor și a manoperei sau a sporului de valoare, acestea din urmă nefiind, într-adevăr, determinate. În mod logic, ori obliga pârâții să își ridice bunurile ori le lăsa în proprietatea reclamantei cu obligarea ei la plata contravalorii materialelor și a manoperei sau a sporului de valoare, căci cele două variante se exclud reciproc, conform principiilor accesiunii imobiliare și a îmbogățirii fără justă cauză.
Așa cum se arată în considerentele deciziei nr. 1396/2011 a Curții Constituționale (de respingere a excepției de neconstituționalitate privitoare la dispozițiile art. 494 din Codul civil de la 1865), proprietarul terenului beneficiază de prezumția legală relativă de a fi și proprietarul construcțiilor sau plantațiilor, în temeiul dispozițiilor art. 492 din Codul civil, prezumție ce subzistă până la proba contrară, iar când aceasta este realizată devin incidente dispozițiile art. 494 din același cod.
Or, este unanim acceptat în cauză că bunurile identificate prin expertizele tehnice judiciare realizate în cauză (în discuție rămânând doar cele imobile, căci doar acestea au făcut obiectul concret al acțiunii principale) au fost realizate de către pârâți. Prima instanță a reținut în mod eronat buna lor credință din moment ce aceștia au ridicat construcțiile fără acordul proprietarului actual, respectiv fără acordul Statului Român în patrimoniul căruia s-a aflat terenul anterior reconstituirii, în anul 2008, a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei (prin emiterea titlului de proprietate nr._/ 03.12.2008).
Reclamanții au ocupat terenul în litigiu, ce se află în vecinătatea proprietății lor, prin extinderea folosinței lor fără a avea un titlu care să justifice această conduită.
Așadar, pârâții sunt constructori de rea credință, iar în condițiile în care reclamanta, în calitate de proprietar, nu dorește să își aproprie bunurile imobile ridicate de pârâți pe terenul ei intervin dispozițiile art. 494 alin. 2 din Codul civil de la 1864, ce conferă proprietarului terenului dreptul de a cere ridicarea construcțiilor pe cheltuiala terțului constructor de rea-credință. În această situație, proprietarul nu este dator să plătească terțului valoarea materialelor și a manoperei sau sporul valorii aduse imobilului prin acele construcții tocmai datorită faptului că din moment ce acestea sunt ridicate, terenul nu beneficiază de un spor de valoare, iar patrimoniul proprietarului terenului nu se mărește în pofida patrimoniului terțului cu valoarea construcțiilor, astfel nefiind întrunite condițiile îmbogățirii fără justă cauză. O astfel de obligație de despăgubire ia naștere în patrimoniul proprietarului terenului doar în cazul în care acesta își aproprie construcțiile cu a căror valoare crește averea sa în detrimentul celei a terțului constructor.
Nu este întemeiată critica apelanților H. T. și A. referitoare la nesoluționarea de către prima instanță a fondului raportat la dispoziția de obligare a reclamantei de a le plăti pârâților valoarea materialelor și a muncii sau sporul de valoare, întrucât nici una dintre părți nu a învestit instanța cu o astfel cerere. Așadar, nu se pune problema nesoluționării fondului, căci prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut, dispoziție, care, de altfel, a fost înlăturată de instanța de apel conform considerentelor precedente.
Soluția primei instanței de respingere a acțiunii reconvenționale este întemeiată din moment ce pârâții nu au produs nicio probă în susținerea acesteia. În motivarea cererii reconvenționale, au arătat că solicită obligarea părții adverse la plata unei chirii de 350 euro lunar pentru depozitarea de către ginerele reclamantei în casa pârâților – reclamanți reconvenționali, în magazii, în garaj și grădină a unor bunuri ale ginerelui reclamantei, bunuri pe care nu le-au identificat și care au fost ridicate de acesta în anul 2009. Această pretenție privește suma totală de 9.100 euro reprezentând chiria pe cele 36 de luni (3 ani) ce au precedat ridicarea lor în 2009. De asemenea, au cerut un salariu minim de 200 euro lunar pentru paza pe care pârâții au exercitat-o asupra acestor bunuri în aceeași perioadă. Din minuta timbrării depusă ulterior rezultă că pârâții – reclamanți reconvenționali nu au mai susținut cererea referitoare la dreptul de retenție și pretenția de 6.000 euro privitoare la curățarea terenului.
Pe lângă faptul că reclamanții reconvenționali nu au identificat bunurile și nici condițiile concrete în care au fost depozitate în imobilul lor, din motivele invocate în primă instanță rezultă că acele bunuri au fost aduse de ginerele reclamantei, fără a se releva existența unui raport juridic obligațional între reclamanții reconvenționali și reclamanta – pârâtă reconvențională, așa încât aceasta din urmă nu poate avea legitimare procesuală pasivă, nefiind titulara unei obligații față de părțile adverse.
De asemenea, acțiunea reconvențională a fost depusă la dosar la data de 11.04.2011, așa încât dreptul de creanță pretins de reclamanții reconvenționali este parțial prescris. Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani, conform art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, iar „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită” (art. 12 din același act normativ). Aceștia nu au indicat momentul concret al ridicării bunurilor de către ginerele reclamantei pentru a putea fi determinată exact perioada drepturilor de creanță succesive. Însă, cum atât presupusa locațiune/ depozit, cât și pretinsa pază a lucrurilor au încetat în anul 2009, iar acțiunea reconvențională a fost exercitată la 11.04.2011, înseamnă că orice pretenție ce depășește data de 11.04.2008 este prescrisă.
Prima instanță a trecut peste aceste impedimente procesuale respingând cererea reconvențională în fondul acesteia pentru lipsa temeiniciei sale, ca urmare a faptului că reclamanții reconvenționali nu au probat pretențiile lor, și anume: existența raportului juridic care să nască în sarcina pârâtei reconvenționale obligația de plată a drepturilor de creanță invocate de părțile adverse, bunurile ce susțin că au fost depozitate în imobilul lor, paza lor.
Având în vedere că nedovedirea pretențiilor reconvenționale este certă, soluția primei instanței de respingere a acestora este întemeiată.
În ceea ce privește critica apelanților – pârâți referitoare la contrarietatea între dispozitivul de respingere a acțiunii reconvenționale și considerentele primei instanței în care se menționează disjungerea acestei cereri, tribunalul apreciază că este vorba doar despre o eroare materială de redactare, iar nu o reală contradicție între considerente și dispozitiv. Astfel, paragraful ce cuprinde aceste considerente exprimă limpede intenția judecătorului de respingere a pretențiilor reconvenționale drept consecință a faptului că reclamanții reconvenționali nu și-au îndeplinit obligația de probarea a pretențiilor lor, conform art. 1169 din Codul civil. Or, această motivare susține, în mod logic soluția de respingere a acțiunii reconvenționali, iar nu cea de disjungere, ce presupune desprinderea acesteia și amânarea judecății ei, iar al cărei temei procesual (art. 165 C.) nu a fost invocat de prima instanță. Așadar, apare evident că includerea în acest context a termenului „disjunge” în locul celui de „respinge” este doar consecința unei erori materiale de tehnoredactare.
În privința aceleași cereri, se remarcă faptul că în motivele de apel (fila 23 alin. 2 dos. apel) se invocă critici ce converg spre ideea că pretențiile pecuniare ale pârâților – reclamanți reconvenționali ar avea altă cauză decât cea descrisă în primă instanță. Astfel, apelanții H. T. și A. determină bunurile despre care susțin că sunt depozitate pe terenul lor: tuburi de beton, săparea unui șanț, gard parțial cu fundație de împrejmuire a terenului și pentru care susțin în apel că cer obligarea reclamantei la plata chiriei și a pazei.
Or, modificarea cauzei, obiectului și părților acțiunii în apel este prohibită în mod imperativ de art. 294 alin. 1 C..
Pe de altă parte, se remarcă cu ușurință faptul că elementele descrise mai sus sunt bunuri ce aparțin pârâților, respectiv construcții, lucrări realizate de aceștia pe terenul reclamantei, fără acordul său, nefiind îndreptățiți la nici o despăgubire din moment ce reclamanta nu și-a exprimat opțiunea de a și le însuși, conform art. 494 alin. 3 din Codul civil.
În final, tribunalul constată că nu este întemeiată nici soluția primei instanței de obligare a pârâților la plata sumei de 43,66 euro lunar doar de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și nici cea de respingere a cererii achitare a despăgubirilor ce reprezintă contravaloarea lipsei folosinței terenului în intervalul noiembrie 2008 – decembrie 2010.
Temeinicia acestei pretenții izvorăște din dreptul de proprietate al reclamantei de care al cărei exercițiu aceasta a fost privată prin fapta ilicită a pârâților de ocupare fără drept a terenului de 1.400 mp înscris în CF nr._ Zădăreni.
D-l expert B. I. I. a stabilit o valoare a lipsei folosinței terenului reclamantei de 193,33 lei/lună, echivalent al sumei de 43,33 euro lunar (fila 197). Așadar în intervalul noiembrie 2008 – decembrie 2010 (26 luni), contravaloarea lipsei folosinței este de 5.026,58 lei (193,33 lei/lună x 26 luni), respectiv 1.135,16 euro (43,66 euro/lună x 26 luni).
În ceea ce privește restituirea fructelor produse de bunul revendicat, Codul civil de la 1864 reglementează diferit situația posesorului după cum acesta a fost de bună sau de rea credință. Cel de bună credință poate să rețină fructele încasate sau percepute potrivit art. 485 cod civil, în caz contrar, fiind obligat să le restituie proprietarului. Dispozițiile art. 486 și art. 487 din același cod definesc buna credință a posesorului ca izvorând din convingerea posesorului că deține bunul ca și proprietar în baza unui titlu, ale cărei vicii îi sunt necunoscute (art. 486), iar din momentul în care află aceste vicii, încetează să mai fie considerat de lege ca fiind de bună credință (art. 487), În cazul de față, pârâții au stăpânit terenul de 1.400 mp fără a avea un titlu de proprietate, împrejurare ce le era pe deplin cunoscută, așa încât nu pot fi considerați posesori de bună-credință.
În sarcina pârâților sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 din Codul civil de la 1864:
- fapta ilicită (constând în ocuparea fără drept a terenului reclamantei);
- prejudiciul, astfel cum a fost determinat de d-l expert B. I. I. pentru perioada noiembrie 2008 – decembrie 2010, cu luarea în calcul a valorii terenului și a prețului concesiunii acestuia, în condițiile în care reclamanta nu și-a putut exercita atributele proprietății constând în posesie și folosință;
- vinovăția pârâților (aceștia cunoșteau faptul că nu dețin nici un titlu care să justifice folosința lor, precum și faptul punerii în posesie a reclamantei din moment ce procesul verbal de punere în posesie a fost întocmit la 22.10.2008 în baza măsurătorilor efectuate de .. Împrejurarea că nu au fost plantate borne/țăruși pentru marcarea terenului nu permite prezumarea necunoașterii de către pârâți a faptului reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, căci punerea în posesie este precedată de identificarea terenului prin plan parcelar acesta fiind depus în copie la fila 178 a dosarului judecătoriei. În plus, chiar și în ipoteza în care pârâții nu au ar fi cunoscut faptul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei până la data primirii notificării reclamantei din 12.05.2010 (aspect puțin credibil din moment ce . localitate relativ mică, iar din motivarea acțiunii reconvenționale rezultă că pârâții și ginerele reclamantei se cunosc de mai mulți ani), aceștia nu pot fi exonerați de răspundere având în vedere că răspunderea civilă delictuală intervine și în cazul neglijenței și a imprudenței, conform art. 999 din Codul civil de la 1864. Or, simplul fapt al posedării terenului fără drept atrage răspunderea pârâților.
- raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este dovedit de însăși recunoașterea de către pârâți a folosinței terenului fără un titlu de proprietate și refuzul lor de a-l ceda reclamantei proprietare.
Așadar, din convergența acestor texte legale și împrejurări de fapt rezultă obligația pârâților de a o despăgubi pe reclamanta F. A., în prezent decedată, așa încât dreptul de creanță se transferă în patrimoniul moștenitorilor săi, cu suma de 5.026,58 lei (echivalent al celei de 1.135,16 euro), reprezentând contravaloarea lipsei folosinței terenului în intervalul noiembrie 2008 – decembrie 2010, precum și la plata sumei de câte 193,33 lei/lună (echivalent al celei de 43,66 euro) cu începere de la 01.01.2011 până la eliberarea terenului.
Critica apelanților H. T. și A. referitoare la dispoziția de obligare a lor la plata sumei de 43,66 euro lunar până la ridicarea construcțiilor și bunurilor este legată de aceștia de precedenta dispoziție a primei instanțe de obligare a reclamantei la plata contravalorii materialelor și a muncii/sporului de valoare ce nu au fost determinate. Însă, această apărare a pârâților – apelanți rămâne fără obiect în urma înlăturării de către instanța de apel a obligației de mai sus stabilită eronat în sarcina reclamantei.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul, în baza art. 297 alin. 2 C., va admite ambele apeluri și va schimba în parte sentința civilă nr._/10.12.2012 a Judecătoriei A., în sensul că va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților de a ridica de pe terenul de 1.400 mp bunuri mobile nedeterminate, dar va obliga pârâții să ridice de pe același teren cele 2 pristere și magazia, în temeiul art. 494 alin. 2 din Codul civil de la 1864, fără a condiționa această obligație de vreo sarcină atribuită reclamantei.
Va obliga pârâții H. P. T. și H. A. să plătească, în conformitate cu prevederile art. 998, art. 999 raportat la art. 485 – 487 din același cod, reclamantelor F. H., W. K. și L. T. (moștenitoare ale defunctei reclamante F. A.) suma de 5.026,58 lei (echivalent al celei de 1.135,16 euro), reprezentând contravaloarea lipsei folosinței terenului în intervalul noiembrie 2008 – decembrie 2010, precum și la plata sumei de câte 193,33 lei/lună (echivalent al celei de 43,66 euro) cu începere de la 01.01.2011 până la eliberarea terenului.
Va menține celelalte dispoziții ale primei instanței privitoare la revendicarea imobiliară, stabilirea liniei de hotar, gard, îndrumarea Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A. de a efectua cuvenitele mențiuni, respingerea acțiunii reconvenționale și plata cheltuielilor de judecată în primul ciclu procesual (această ultimă dispoziție nefiind contestată în apel).
Cheltuielile de judecată ale apelantei reclamantei s-au ridicat la valoarea de 1.934 lei, compusă din taxele de timbru de 431 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar și onorariul avocațial de 1.500 lei.
Pârâții apelanți au beneficiat de scutirea de la plata taxelor de timbru în cuantum de 1.457,5 lei și a timbrului judiciar de 5 lei prin încheierea din 02.04.2013. Aceste cheltuieli rămân în sarcina statului, conform art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 modificată, în condițiile în care admiterea apelului acestor părți a privit doar una dintre dispozițiile sentinței civile referitoare la acțiunea principală, iar taxele de mai sus au fost achitate raportat la respingerea pretențiilor reconvenționale, soluție menținută în calea de atac. Apelanții – pârâți nu au făcut dovada cuantumului onorariului avocațial.
Așadar, ținând cont de admiterea parțială a pretențiilor reclamantei (cu înlăturarea pretenției de obligare a pârâților la ridicare bunurilor mobile de pe terenul în litigiu) și de respingerea acțiunii reconvenționale, soluții ce au determinat admiterea ambelor căi de atac doar privitor la o parte a pretențiilor principale, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 și art. 276, art. 277 C., va obliga apelanții pârâții H. P. T. și H. A. să plătească apelanților F. H., W. K. și L. T. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanții F. H., dom. în Germania, Singen,_ Sauerbruchstrasse 13, W. K., dom. în Germania, Geretsried,_, Dompfaffenweg 18 și L. T., dom. în Germania, Geretsried,_, Nelkenweg 9, în calitate de moștenitoare a defunctei reclamante F. A., precum și apelul exercitat de apelanții H. P. T. și H. A., domiciliați în loc. Zădăreni, nr. 287, jud. A. împotriva sentinței civile nr._/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința civilă, în sensul că respinge cererea reclamanților F. H., W. K. și L. T. (moștenitori ai defunctei reclamante F. A.) având ca obiect obligarea pârâților H. P. T. și H. A. de a ridica de pe terenul de 1.400 mp înscris în CF nr._ Zădăreni nr. top._/3 și nr. cad. 1107 bunuri mobile nedeterminate.
Obligă pur și simplu pârâții H. P. T. și H. A. să ridice de pe același teren cele 2 pristere și magazia, înlăturând condiția stabilită de prima instanță.
Obligă pârâții H. P. T. și H. A. să plătească reclamanților F. H., W. K. și L. T. (moștenitori ai defunctei reclamante F. A.) suma de 5.026,58 lei (echivalent al celei de 1.135,16 euro), reprezentând contravaloarea lipsei folosinței terenului în intervalul noiembrie 2008 – decembrie 2010, precum și la plata sumei de câte 193,33 lei/lună (echivalent al celei de 43,66 euro) cu începere de la 01.01.2011 până la eliberarea terenului.
Menține celelalte dispoziții ale primei instanței.
Obligă apelanții pârâții H. P. T. și H. A. să plătească apelanților F. H., W. K. și L. T. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2013.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red.M.A/Tehnored./V.L./M.A.
7 ex./07.01.2014
5 . comunică apelanților:
1. F. H. - Germania, Singen,_ Sauerbruchstrasse 13,
2. W. K. - Germania, Geretsried,_, Dompfaffenweg 18
3. L. T. - Germania, Geretsried,_, Nelkenweg 9,
4. H. P. T. - loc. Zădăreni, nr. 287, jud. A.
5. H. A.- loc. Zădăreni, nr. 287, jud. A.
Prima instanță: judecătoria A., judecător C. M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Expropriere. Sentința nr. 3020/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
