Pretenţii. Decizia nr. 415/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 415/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 11181/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.415
Ședința publică din 26 martie 2013
Președinte: Ș. V.
Judecător: R. M.
Judecător: A. C.
Grefier: P. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentul-reclamant S. J. K. și recurenții-pârâți C. L. și C. I., împotriva Sentinței civile nr._/10.12.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă recurentul-reclamant S. J. K. asistat de av. C. C. din Baroul A. și reprezentantul recurenților-pârâți – av. J. S. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul Registratură al instanței, la data de 22.03.2013, s-au depus la dosar întâmpinări din partea ambelor părți.
Reprezentanta recurentului-reclamant depune împuternicire avocațială, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum 990 lei + 5 lei timbru judiciar și un set de planșe fotografice care ilustrează situația actuală a celor două proprietăți.
Reprezentantul recurenților-pârâți depune împuternicire avocațială, dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantum de 239,10 lei + 3 lei timbru judiciar și chitanța privind onorariul avocațial.
Se comunică reprezentanților câte un exemplar al întâmpinărilor, iar aceștia declară că nu solicită termen pentru studiu și nu au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, cu cheltuieli de judecată constând în taxe judiciare de timbru în ambele instanțe. Față de recursul pârâților, solicită respingerea acestuia ca nefondat și adaugă că apărările invocate în recurs sunt aceleași cu cele invocate în primă instanță.
Reprezentantul recurenților-pârâți solicită admiterea recursului declarat de pârâți și respingerea recursului promovat de reclamant ca nefondat, cu cheltuieli de judecată dovedite prin chitanța anexată la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 22.02.2013, constată că, prin Sentința civilă nr._/10.12.2012, Judecătoria A. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți și a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. J. K. în contradictoriu cu pârâții C. L. și C. I., obligând pârâții, în solidar, la plata sumei de 6120 lei reprezentând sumă acordată de reclamant pârâților și a sumei de 481,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, instanța de fond a constatat că aceasta nu este fondată întrucât, într-adevăr, potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, respectiv cel general de 3 ani, însă potrivit art.7, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
S-a reținut astfel că deși reclamantul susține că suma a fost acordată pârâților în anul 2008, respectiv 2009, dreptul la acțiune al acestuia se naște de la data încetării folosinței piscinei, respectiv din anul 2010, iar nu de la data remiterii sumei de bani, iar cum pârâții au recunoscut că reclamantul a avut acces la piscina proprietatea acestora de la darea în funcțiune a acesteia până în anul 2010, arătând totodată la interogatoriu că acesta a contribuit la construirea piscinei, însă cu o sumă mult mai mică decât cea pretinsă, instanța de fond a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei s-a reținut în fapt că, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 8780 euro reprezentând 70 % din împrumutul acordat acestora pentru edificarea unei piscine.
Sub aspectul probelor administrate în cauză, prima instanță a constatat că atât susținerile reclamantului, cât și declarațiile martorilor audiați la propunerea sa, sunt contradictorii, iar ansamblul probator existent în cauză nu a confirmat afirmațiile acestuia în sensul că suma de 12.500 euro a fost acordată pârâților cu titlu de împrumut. Astfel, contractul de împrumut reprezintă un contract real, pentru validitatea căruia se cer îndeplinite două elemente, respectiv, pe de o parte, acordul de voință al părților și, pe de altă parte, remiterea sumei de bani, însă în cazul de față aceste condiții nu au fost îndeplinite, reclamantul nefăcând dovada faptului material al remiterii sumei de bani pretinse, deși sarcina probei îi revine. Ori deși reclamantul, prin acțiunea formulată, a susținut că suma de bani a fost acordată în anul 2009, edificarea piscinei s-a făcut în perioada 2007-2008.
Declarația martorei S. E. a fost înlăturată din materialul probator întrucât aceasta deși a arătat că a avut cunoștință despre faptul că banii au fost dați pârâților, afirmația sa nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosar.
Prima instanță a dat însă eficiență poziției pârâților, care atât prin interogatoriu, cât și prin concluziile scrise, au recunoscut că au primit de la reclamant suma de 3500 lei și faptul că reclamantul a contribuit la construcția piscinei cu suma de 700 lei reprezentând contravaloarea muncii prestate de diverse persoane la edificarea piscinei. De asemenea, potrivit declarației martorului C. P., necombătută de către pârâți, acesta a lucrat la amenajarea piscinei împreună cu un coleg aproximativ 12 zile, prețul convenit fiind de 80 lei/zi pentru fiecare, rezultând un total de 1920 lei, care a fost achitată de reclamant.
Ca atare, cum probele testimoniale au fost contradictorii, iar in lipsa dovezilor privind existența unei convenții de împrumut, a faptului că reclamantul a dat suma de bani pretinsă cu acest titlu pârâților, ținând însă cont de mărturisirea pârâților referitoare la suma de 3500 lei, precum și a altor sume avansate de acesta pentru plata lucrătorilor, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 6120 lei reprezentând sumă acordată pârâților.
Nu s-a avut în vedere apărarea pârâților potrivit căreia sumele de bani au fost avansate de reclamant cu intenția de a-i gratifica, întrucât nu s-a făcut această dovadă, ba mai mult, restituirea benevolă către reclamant a sumei de 1661 euro acordată pentru achiziționarea terenului este de natură să întărească convingerea instanței privind lipsa intenției reclamantului de a-i gratifica pe pârâți.
Împotriva soluției au declarat recurs atât reclamantul Serăndan J. K., cât și pârâții C. L. și C. I..
Prin recursul formulat, reclamantul Serăndan J. K. a solicitat, în baza art. 303 alin.6 și art.312 alin.1-2 C.pr.civ., modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâților la plata în solidar a sumei de 8750 euro sau a echivalentului în lei, la data plații efective, calculat conform cursului BNR, reprezentând contribuția sa la amenajarea piscinei situată pe terenul proprietatea pârâților din Ghioroc, nr.95, jud.A..
O primă critică adusă sentinței atacate vizează faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut, în considerentele hotărârii, faptul că, prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 8780 euro reprezentând 70% din împrumutul acordat acestora pentru edificarea piscinei, întrucât, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat de fapt obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 8750 euro sau a echivalentului în lei la data plații efective, calculat conform cursului BNR, reprezentând contribuția sa la amenajarea piscinei și a arătat în mod expres că în baza unei înțelegeri cu intimatul C. L., în considerarea relațiilor lor de bună prietenie și rudenie prin alianță, au cumpărat împreună, în cursul anului 2008, terenul situat în Ghioroc nr.95, județul A., pentru amenajarea unei piscine.
Ori deși atât prin acțiunea introductivă, cât și prin notele de ședință și concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, recurentul-reclamant nu a susținut niciodată că ar fi avansat recurenților-pârâți suma solicitată cu titlu de împrumut, în considerentele hotărârii recurate instanța de fond face totuși trimitere la existența unui contract de împrumut și analizează caracterele juridice ale acestuia, susținând că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul le-ar fi acordat pârâților suma de 12.500 euro cu titlu de împrumut pentru edificarea piscinei.
În opinia recurentului-reclamant, aceste susțineri sunt străine de obiectul acțiunii și contrare dispozițiilor art.129 alin.6 C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, recurenții-pârâți și-au formulat apărările pornind de la ideea că suma solicitată de reclamant prin acțiune reprezintă un dar manual cu care i-ar fi gratificat în anul 2008, la momentul demarării lucrărilor pentru piscină.
Un alt motiv de recurs invocat de recurent se referă la faptul că instanța de fond a valorificat doar parțial probațiunea administrată în cauză atunci când a calculat cuantumul participării recurentului-reclamant la lucrările de edificare ale piscinei și în mod neîntemeiat a înlăturat din ansamblul probator atât depoziția martorei S. E., cu argumentul ca nu se coroborează cu celelalte probe administrate in cauza, cât și corespondența electronică purtată de reclamant cu pârâtul C. L. și cu fiul acestuia, C. M., referitoare la contribuția reclamantului la edificarea piscinei și intenția reală a părților la momentul demarării construcției.
Susține că în mod explicit a arătat, prin acțiunea introductivă, care au fost circumstanțele în care a început edificarea piscinei și faptul că a contribuit nu doar la cumpărarea terenului pe care a fost construită piscina, ci și la construirea efectivă a acesteia, în ideea ca piscina să fie folosită potrivit sistemului denumit „time sharing”, adică pe rând de către cele trei familii care au contribuit la construirea ei, printre care și pârâții, iar aceste împrejurări sunt probate prin înscrisul sub semnătura privată care include schița terenului pe care s-a edificat piscina și care ilustrează concret cota de participare a fiecăreia din părțile semnatare la cumpărarea terenului.
În același sens adaugă că martora S. E. a asistat la numeroasele discuții care au avut loc între reclamant și pârâtul C. L. și a confirmat că partea de contribuție a reclamantului a fost de 12.500 euro, făcută cu scopul de a beneficia, alături de membrii familiei, de piscina edificată. În aprecierea recurentului, depoziția acesteia se corelează cu declarațiile martorilor M. C., C. P. și Igrițiu O., care au arătat, la rândul lor, că reclamantul a fost cel care i-a angajat în vederea efectuării lucrărilor de excavare și taluzare a piscinei, cel care le-a achitat contravaloarea acestor lucrări, cel care le-a supravegheat și recepționat la momentul finalizării lor și nu în ultimul rând că la propunerea și insistentele sale proiectul inițial al piscinei a fost modificat în sensul că a fost mărită suprafața acesteia și a fost realizată o lucrare de izolație a piscinei.
De asemenea, subliniază că toți martorii propuși în dovedirea acțiunii au confirmat că între proprietatea reclamantului și terenul pe care s-a edificat piscina există o poartă deschisă menită a-i permite reclamantului accesul direct la piscină chiar și în lipsa pârâților, astfel că și în ipoteza în care susținerile pârâților ar fi reale, iar piscina ar fi fost edificată prin contribuția lor exclusivă, nu se explică motivul pentru care aceștia să fi permis totuși accesul direct al reclamantului pe un teren proprietatea lor exclusivă, în lipsa lor. Cu alte cuvinte, susține că realizarea ușii de acces situată pe linia dintre proprietatea sa și cea a pârâților nu face altceva decât să confirme că piscina a fost edificată în comun, cu atât mai mult cu cât deși relațiile de prietenie dintre părți s-au alterat puternic în anul 2010, pârâții nu i-au solicitat reclamantului închiderea definitivă a porții.
Mai arată recurentul și faptul că, prin apărările formulate, pârâții nu au susținut niciodată că l-ar fi împuternicit cu supravegherea și conducerea lucrărilor de edificare a piscinei care să fi inclus angajarea și plata celor care au efectuat lucrările, astfel că, în măsura în care reclamantul nu ar fi contribuit cu sume importante de bani la edificarea piscinei, se pune problema care ar fi fost interesul său în angajarea unor persoane care să efectueze lucrări pentru realizarea piscinei și care ar fi fost interesul său în supravegherea lucrărilor, în modificarea și îmbunătățirea proiectului inițial, având în vedere că, după cum susțin pârâții, reclamantul își petrece perioade mari de timp în Germania.
Pe de altă parte, susține că, așa cum rezultă din factura nr._/24.08.2008, instalația solară aferentă dușului care deservește piscina, în valoare de 1649,99 lei, a fost achiziționată tot de către recurent, prin firma pe care acesta o deține, . SRL, astfel că și această împrejurare denotă intenția reală a pârâților de a construi piscina împreună cu reclamantul, cu atât mai mult cu cât prin corespondența electronică purtată cu pârâtul C. L. acesta practic recunoaște că recurentul a contribuit material la edificarea piscinei.
Recurentul nu omite să precizeze totodată și faptul că facturile depuse de pârâți la dosarul cauzei nu acoperă toate cheltuielile legate de edificarea piscinei deoarece nu includ lucrările de pregătire a terenului, excavațiile, taluzarea, montarea dalelor din jurul piscinei, a accesoriilor din jurul piscinei, dușul și panourile solare de încălzire a apei și alte accesorii ale piscinei, astfel că în mod eronat instanța de fond a reținut că valoarea contribuției reclamantului la edificarea piscinei este de numai 6.120 lei.
Pentru toate argumentele prezentate, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 8750 euro sau a echivalentului în lei, la data plații efective, calculat conform cursului BNR, reprezentând contribuția reclamantului la amenajarea piscinei situată pe terenul proprietatea pârâților din Ghioroc nr.95 și a cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art.274, 299, 303, 304, 3041șiart.312 C.pr.civ.
Prin recursul formulat, recurenții-pârâți C. L. și C. I. au solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii în ceea ce privește obligarea lor la plata sumei de 6.120 lei și a sumei de 481,30 lei cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor susțin că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală și a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății.
O primă critică adusă sentinței vizează modul în care prima instanță a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât, în opinia lor, nu s-a ținut seama de faptul că atât suma de 3.500 lei, acordată cu titlu de cadou, precum și celelalte sume plătite pentru anumite lucrări, au fost date în luna septembrie 2007 (când s-au și plătit materialele pentru piscină, conform facturii și chitanței de la dosar), iar acțiunea civilă a fost înregistrată la data de 27.07.2012, cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani de zile.
Apreciază că pentru ca instanța de fond să poată reține, ca dată de începere a cursului prescripției, data încetării folosinței piscinei, respectiv anul 2010, aceasta trebuia să își întemeieze convingerea pe baza unui drept de coproprietate în temeiul unei convenții, încheiată între părți, însă din întregul material probatoriu administrat nu rezultă existența unei asemenea convenții. Ori, la fel cum au arătat și în fața instanței de fond, suma de 3.500 lei a fost primită de la reclamant cu titlu de contribuție benevolă, în virtutea relației lor de prietenie și colaborare și fără a fi existat vreodată înțelegerea ca pârâții să restituie această sumă la momentul încetării folosinței piscinei, iar piscina a fost construită pe terenul pârâților, în curtea proprietatea lor, fără ca reclamantul să aibă o cotă parte de proprietate și fără a avea vreo contribuție la întreținerea acesteia, ca obligație corelativă a acestui drept.
Prin urmare, apreciază că, în lipsa oricărei probe, instanța de fond nu avea cum să rețină că termenul de prescripție curge de la data încetării folosinței de către reclamant, pentru că acesta nu a avut niciodată calitate de coproprietar, iar accesul la piscină 1-a avut numai în virtutea relației de prietenie și nu a calității lui de coproprietar.
O altă critică pe care pârâții o aduc sentinței atacate se referă la faptul că în mod nejustificat instanța de fond a făcut trimitere la existența unui împrumut și a procedat la analizarea caracterelor juridice ale unui contract de împrumut, în condițiile în care nu numai că reclamantul nu a susținut niciodată existența unui împrumut, dar a și arătat că sumele de bani pe care le-ar fi plătit soților C. au reprezentat contribuția sa la amenajarea piscinei situată pe terenul proprietatea acestora din Ghioroc, iar pârâții au recunoscut, prin interogatoriul luat, că reclamantul a contribuit cu suma de 3.500 lei la cumpărarea unor materiale necesare realizării piscinei, însă această sumă nu a fost dată cu titlu de împrumut, ci benevol, pentru ca reclamantul să poată folosi piscina. Astfel, împrumutul nu s-a dovedit și nici nu se putea dovedi prin proba testimonială, deoarece, potrivit art. 1191 C.civ., „Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătura privată." Ori, între părți nu a existat niciun act în acest sens, nici autentic, nici sub semnătura privată.
Susțin așadar că în mod greșit instanța de fond a înlăturat aceste apărări și a reținut că pârâții nu au făcut această dovadă, întrucât sarcina probei nu le revenea lor, ci reclamantului, potrivit art.1169 C.civ., care avea obligația să facă dovada împrumutului pe care pretinde că 1-a încheiat.
Nu în ultimul rând, recurenții-pârâți învederează și faptul că piscina a necesitat de-a lungul timpului o . cheltuieli, atât de întreținere, cât și de exploatare, iar aceste cheltuieli au fost suportate integral de către recurenții-pârâți, ori dacă reclamantul pretinde că a contribuit la plata piscinei ar fi trebuit, în mod normal, să contribuie la aceste cheltuieli.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului.
Prin întâmpinarea depusă, recurenții-pârâți au solicitat respingerea recursului promovat de recurentul-reclamant ca neîntemeiat, susținând că aspectele invocate de acesta sunt neîntemeiate.
În opinia lor, afirmația recurentului în sensul că prima instanță în mod greșit a apreciat obiectul cauzei deduse judecății și că de fapt, prin acțiunea formulată, acesta solicită suma de 8750 euro reprezentând 70% din contribuția sa la amenajarea piscinei, este neîntemeiată, câtă vreme între părți nu a existat nicio înțelegere în sensul ca reclamantul să contribuie la construcția piscinei, aceasta fiind construită de pârâți în calitate de proprietari ai imobilului, iar recurentul, în calitate de prieten și nas al copiilor lor a dorit sa contribuie de bunăvoie, cu lucrări sau anumite obiecte.
Susțin totodată că în mod greșit a reținut recurentul faptul că părțile ar fi cumpărat împreună terenul situat în Ghioroc pentru amenajarea piscinei deoarece, în realitate, terenul a fost achiziționat de către pârâți în anul 2007, pe numele lor, nu în coproprietate cu recurentul, ori chiar dacă la achiziționarea casei și a terenului, în virtutea relațiilor de prietenie și de vecinătate, reclamantul a dorit să contribuie cu suma de 1661 euro, această sumă le-a fost acordată cu titlu de donație, având în vedere că, așa cum a arătat, este nașul copiilor lor și locuia în Germania.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs care se referă la faptul că prima instanță a valorificat doar parțial probațiunea administrată în cauză, consideră că nici acest motiv nu este fondat, iar instanța de fond în mod corect a înlăturat declarația martorei S. E. pe considerentul că aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar, este o declarație izolată și nu are nicio legătură cu declarațiile celorlalți trei martori audiați în cauză.
De asemenea, adaugă că nici din corespondența electronică purtată cu recurentul nu rezultă că acesta ar fi contribuit cu sume de bani la edificarea piscinei, discuția la care face referire reclamantul referindu-se la suma de 1.661 euro primită în dar la achiziționarea imobilului, astfel că reclamantul este de rea-credință când susține că discuțiile s-ar fi purtat asupra unei sume globale care reprezintă jumătate din tot ceea ce au realizat pârâții la imobil, având în vedere că acea corespondență electronică privește cu suma de 1661 euro, returnată de pârâți în data de 07.12.2011.
În ceea ce privește poarta de acces dintre imobilele proprietatea pârâților și cea a recurentului-reclamant, arată că într-adevăr aceasta a fost realizată cu acordul pârâților, dar faptul că pârâții au fost de bună-credință și i-au permis reclamantului accesul la proprietatea lor nu înseamnă ca i-au recunoscut vreun drept de proprietate asupra piscinei.
Referitor la factura nr._/24.08.2008 prin care reclamantul susține că a achiziționat, pe firma a cărei asociat este, un colector solar, solicită înlăturarea acestui înscris din ansamblul probator întrucât reclamantul nu a făcut dovada că acest colector solar ar fi fost montat la piscina lor, cu atât mai mult cu cât în fața primei instanțe nici nu a adus în discuție acest lucru. Ori chiar și așa, bunul respectiv a fost achiziționat de către societatea Gero Logistic, care nu este parte în proces și nu a avut pretenții în legătura cu acest colector.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului.
Prin întâmpinarea depusă, recurentul Serăndan J. K. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți ca nefondat.
Ca un prim aspect susține că instanța de fond în mod corect a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune pe considerentul că termenul general de prescripție a început să curgă de la momentul în care recurenții-pârâții i-au împiedicat accesul la piscină și au încălcat astfel înțelegerea pe care au avut-o cu aceștia.
Așa cum a arătat și prin acțiunea introductivă, reiterează că în anul 2008 a survenit o înțelegere în baza căreia a fost achiziționat terenul situat în Ghioroc și a fost edificată o piscină care urma să fie folosită de reclamant și de familia sa alături de pârâți și familia lor, însă această înțelegere a durat până în luna noiembrie 2010, când pârâții i-au interzis accesul la piscină, cum de altfel a fost relevat de toți martorii audiați în cauză.
Ca atare, consideră că acesta este momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958, iar având în vedere că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 27.07.2012, excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată, cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Pe fondul recursului, solicită instanței de recurs a observa că în motivarea căii de atac recurenții-pârâți practic reiau aceleași apărări formulate și în fața instanței de fond.
Sub aspectul presupusei intenții a reclamantului de a-i gratifica pe pârâți cu suma care reprezintă participarea sa la edificarea piscinei, subliniază că aceste afirmații sunt neconforme cu realitatea, întrucât, la fel cum a arătat și mai devreme, aceste sume au fost acordate cu intenția de a construi o piscină care ulterior urma a fi folosită potrivit sistemului „time sharing”, pe rând de către cele trei familii, prin care și pârâții, iar înscrisul sub semnătură privată depus la dosarul cauzei, care include schița terenului pe care s-a edificat piscina, ilustrează cota de participare a fiecăreia din părțile semnatare la cumpărarea terenului.
Subliniază încă o dată că nu a avut niciodată intenția de a-i gratifica pe recurenți cu suma de 12.500 euro, iar susținerile acestora în sensul că reclamantul le-a acordat această sumă drept cadou nu sunt reale, singurul motiv pentru care nu au înțeles să încheie, la acel moment, un înscris sub semnătură privată a fost relația lor de prietenie și rudenie. Mai mult decât atât, consideră că și în cazul în care susținerile pârâților ar fi reale în sensul că piscina a fost edificată prin contribuția lor exclusivă, chiar în considerarea relațiilor de prietenie și de rudenie dintre părți, nu exista niciun motiv pentru care aceștia să fi permis accesul reclamantului direct pe un teren proprietatea lor exclusivă, în lipsa lor, la piscina despre care susțin ca a fost edificată prin aportul lor financiar exclusiv.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului.
Tribunalul, analizând recursul reclamantului Serăndan J. K., în condițiile art.304 pct.7,9 și art.3041 C.pr.civ. și prin prisma motivelor scrise, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care succed.
Deși, așa cum cu temei susțin atât reclamantul recurent, cât și pârâții recurenți, prima instanță în mod eronat a reținut și analizat condițiile de validitate ale unui contract de împrumut pretins a fi intervenit între părți, în condițiile în care părțile nu au învederat încheierea unui astfel de contract, aceasta a administrat un probatoriu vast care însă conduce înspre o stare de fapt diferită de cea reținută de prima instanță. Astfel, ansamblul probator nu evidențiază o contribuție a reclamantului recurent la amenajarea și dotările piscinei calificate în cuantumul pretins de acesta – 12.500 euro. Nici prin depoziția martorei S., care în mod corect a fost înlăturată de judecătorul fondului, nu se susține fără echivoc că pârâții ar fi recunoscut contribuția reclamantului în amenajarea și dotarea piscinei litigioase cu suma de 12.500 euro. În declarația sa, martora se referă la „discuțiile purtate”, fără însă a arăta dacă acestea s-au purtat între reclamant și martoră ori între părți. De asemenea, nici corespondența electronică invocată nu este aptă a proba cuantumul contribuției pretinse, existând totodată îndoială cu privire la împrejurarea dacă această corespondență se referă la suma de 1661 euro acordată de reclamantul recurent pârâților cu prilejul achiziționării terenului, ce excede cadrului procesual cu care a fost investită instanța, ori se referă la pretinsa contribuție la amenajarea și dotarea piscinei, ținând seama de momentul când s-a purtat această corespondență, ulterior momentului restituirii sumei de 1661 euro.
Împrejurarea că pârâții au recunoscut primirea de la reclamant a sumei de 3500 lei, faptul dovedit că reclamantul recurent a achitat către terți prestatori a diferitelor munci legate de amenajarea piscine și suma de 2620 lei (1920 + 700 lei), nu poate conduce la soluția adoptată de prima instanță în lipsa unui probatoriu care să combată susținerea pârâților în sensul că reclamantul, în tripla sa calitate, de prieten, vecin și naș al copiilor pârâților, a înțeles să contribuie de bunăvoie la amenajarea piscinei, nefiind dovedită vreo înțelegere în sensul restituirii acestor sume. Din această perspectivă recursul pârâților recurenți se evidențiază a fi întemeiat și urmează a fi admis cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță și exonerării acestora de la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță .
Factura nr._/24.08.2008, depusă în recurs, privitoare la un colector solar, nu poate fi valorificată în sensul preconizat de recurentul reclamant, în condițiile în care, pe de o parte, se referă la un terț cumpărător ce nu are calitate de parte în prezentul litigiu, iar pe de altă parte, nu s-a probat montarea acestuia la piscina în litigiu.
Mai mult, prin însăși acțiunea introductivă de instanță, reclamantul recurent își manifestă disponibilitatea de a nu solicita suma de 3750 euro, mult superioară celei acordare de prima instanță, ca urmare a aplicării unui amortisment de 10% cu titlu de uzură. Suma acordată de prima instanță poate fi echivalată, în echitate, cu contravaloarea accesului pe care reclamantul l-a avut la piscină pe durata a trei sezoane estivale, acesta fiind exonerat și de la suportarea costurilor de întreținere și exploatare a piscinei .
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, judecătorul fondului a făcut o aplicare justă a dispozițiilor art.1 și 7 din Decretul nr.167/1958, atunci când, contrar susținerilor pârâților recurenți, a apreciat cu temei că dreptul la acțiune și implicit curgerea termenul de prescripției se naște, respectiv începe la data când a încetat folosința piscinei în litigiu, adică în anul 2010.
Față de toate cele ce preced, în temeiul art.304 pct.9, art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenții C. L. și C. I., împotriva Sentinței civile nr._/10.12.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, va modifica această hotărâre în tot sensul că va respinge acțiunea și va exonera pârâții de la plata cheltuielilor de judecată și va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Serăndan J. K. împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art.274 C.pr.civ., va obliga intimatul Serăndan J. K. să plătească recurenților suma de 4242 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și onorarii avocațiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții C. L. și C. I., împotriva Sentinței civile nr._/10.12.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimul Serăndan J. K. și, în consecință, modifică această hotărâre în tot sensul că respinge acțiunea și exonerează pârâții de la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Serăndan J. K. împotriva aceleiași sentințe în contradictoriu cu intimații C. L. și C. I..
Obligă intimatul Serăndan J. K. să plătească recurenților C. L. și C. I. suma de 4242 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
Ș. V. R. M. A. C.
Grefier
P. M.
Red.C.A.
Tred.M.P.
2 ex./26.04.2013.
Nu se comunică părților.
RECURENT - RECURENT
S. J. K. - la C..av.C. C. - .. 1-3, .
RECURENȚI - PÂRÂT
C. L. - A., ., jud. A.
C. I. - A., ., jud. A.
Instanța de fond: Judecătoria A. – judecător R. A. C.
| ← Expropriere. Sentința nr. 2972/2013. Tribunalul ARAD | Fond funciar. Decizia nr. 709/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
