Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 488/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 488/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 2054/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 488
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Președinte T. B. Judecător M. A. Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul-reclamant M. A. prin Primar în contradictoriu cu intimații Dumitrașciuc G., Dumitrașciuc N. și T. V. F., precum și apelul exercitat de apelanții-pârâți Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. împotriva aceleiași sentinței civile nr. 4687/03.07.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelanților-pârâți – avocat M. E. din cadrul Baroului T. și reprezentantul apelantului-reclamant Municipiului A. reprezentat prin primar – consilier juridic T. C. M., absente fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul declarat de reclamantul M. A. prin Primar este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar. Apelul declarat de apelantul-pârât Dumitrașciuc G. este timbrat cu 4526,70 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar; iar apelul declarat de apelanta-pârâtă Dumitrașciuc N. este timbrat cu 4526,70 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind solicitată administrarea de probe ori formulate alte cereri, instanța consideră cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului-reclamant solicită admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Municipiului A. și nu al Statului Român, cu drept de administrare în favoarea ILLA A. asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ cu nr. top 2309. De asemenea, solicită respingerea apelului declarat de apelanții-pârâți, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
Reprezentanta apelanților-pârâți solicită admiterea apelului, arătând că sentința primei instanțe este nelegală, subliniind că aceasta a dat mai mult decât s-a cerut. Totodată, solicită respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în prima instanță și în apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului,
Constată că prin sentința civilă nr._ Judecătoria A. a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A. reprezentat prin Primar în contradictoriu cu pârâții Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. și cu pîrîta T. V. F..
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare a imobilului situat în A. . înscris în CF_ A. cu număr top 2309, contract autentificat sub numărul 391/12.08.2011 al BNP S. C..
A constatat că imobilul mai sus identificat a fost preluat de Statul Român în baza Decretului 92/1950.
A dispus OCPI A. efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF-ul imobilului în baza prezentei irevocabile în sensul:
(1) radierii mențiunilor privitoare la dobândirea dreptului de proprietate de către pîrîții Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. în baza Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 391/12.08.2011 al BNP S. C.;
(2) înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului situat în A. . înscris în CF_ A. cu număr top 2309 cu titlul de preluare în baza Decretului 92/1950 și a înscrierii dreptului de administrare în favoarea Întreprinderii de Locuințe și localuri A..
A respins cererea de restituire în natură a imobilului litigios.
A obligat pârâții în solidar la plata de cheltuieli de judecată către reclamant în sumă de 9058,34 lei.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 24.04.2008, T. Vioara F. în contradictoriu cu pârâții B. P. și R. I. prin moștenitor B. A. I. a solicitat instanței să constate că a uzucapat imobilul situat în A., ., jud. A., înscris în CF nr. 1825Arad, cu nr. top 2309, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 115/1938.
În motivarea acțiunii T. Vioara F. a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiților B. P. și R. E. I., în prezent decedați din anul 1982, respectiv 1984, că de la data decesului acestora, imobilul a fost folosit de către reclamantă, o nepoata îndepărtată a defuncților, că a efectuat lucrările de reparații și întreținere necesare imobilului, că a locuit pentru o perioada scurtă de timp și a permis unor persoane din anturajul său, să locuiască și să folosească imobilul, pentru anumite perioade de timp.
Prima instanță a reținut că pârâta T. Vioara F. a arătat că s-a interesat și de situația juridică a imobilului la Direcția Fiscală, dar a constatat că, datorită omisiunii de notare a suprafeței de teren în CF, acesta nu poate fi înregistrat și nu se poate achita impozitul aferent.
Pârâta T. Vioara F. a pretins că posesia exercitată de ea, întrunește toate elementele prevăzute de lege, pentru uzucapiune, respectiv este continuă, netulburată, sub nume de proprietar, este exercitată timp de 23 ani, respectiv 25 ani, de la moartea proprietarilor tabulari ai imobilului.
Cererea i-a fost admisă prin sentința civilă 5126/16.05.2011 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul_ .
De asemenea, a reținut că la data de 12.08.2011 pârâta T. Vioara F. a încheiat cu pârâții Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. contract de vânzare cumpărare a imobilului situat în A., ., înscris în CF_ A. cu nr. top 2309 autentificat sub nr. 391/12.08.2011 de BNP S. C..
La data de 04.10.2011 M. A. reprezentat prin Primar a promovat sub numărul de dosar_/55/2011 cerere de revizuire a sentinței civile 5126/16.05.2011 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul_ .
Instanța de fond a arătat că prin cerere, revizuientul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată hotărârea menționată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin hotărârea civilă nr. 5126 pronunțată la data de 16.05.2011 de către Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune, instanța a admis cererea numitei T. Vioara F., cu motivarea că aceasta „a folosit în mod continuu, public, netulburat și neechivoc imobilul de la data decesului proprietarilor tabulari B. P. și R. E. I., fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 184 cod civil și art. 28 din Decret-lege nr. 115/1938”.
Revizuientul a arătat că nu a luat cunoștință de această sentință decât la dosarul cauzei ce face obiectul dosarului nr._/55/2011 aflat pe rolul Judecătoriei A., iar în această acțiune, formulată tot de către T. Vioara F., s-a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 18.000 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului uzucapat situat în A., ., jud. A., înscris în CF nr. 1825, cu nr. top 2309, în sensul că reclamanta ar fi introdus în mod abuziv chiriași, care ocupă imobilul în totalitate.
Revizuientul a arătat că imobilul pretins uzucapat de către numita T. Vioara F., a fost trecut din anul 1959, conform Deciziei nr.1084 a Comitetului executiv al Sfatului Popular al orașului A. în proprietatea Statului Român și transmis în administrarea Întreprinderii Locative A., respectiv Sfatului popular A., nefiind făcute formalități de înscrise în cartea funciară, iar în prezent imobilul se află în administrarea Primăriei municipiului A. (imobilul a fost trecut în proprietatea Statului român prin efectul HCM nr. 1617/1959, ca urmare a aplicării Decretului nr.92/1950), existând chiriași legali.
Revizuientul a arătat că deși a devenit proprietara imobilului în cauză prin uzucapiune, T. Vioara F., a promovat dosarul_/55/2011 în care a dorit recuperarea unui prejudiciu de la Municipiului A., pentru lipsirea de atributul folosinței imobilului. Ori, în condițiile în care T. Vioara F., conform sentinței atacate „a folosit în mod continuu, public, netulburat și neechivoc imobilul de la data decesului proprietarilor tabulari B. P. și R. E. I.”, nu poate afirma – în dosarul_/55/2011 că „nu s-a putut folosi de acest imobil deoarece primăria municipiului A. a introdus în mod abuziv chiriași care o cupă imobilul în totalitate”, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1847 Cod civil și art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Revizuientul a arătat că având în vedere prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, pentru a uzucapa extratabular, este necesară posesia imobilului de cel puțin 20 de ani, posesie utilă, adică propriu-zisă și neviciată. Or, în condițiile în care T. Vioara F. nu a locuit în imobil și nu a avut încheiat nici măcar un contract de închiriere – după cum aceasta a arătat, că nu a putut folosi imobilul, T. Vioara F. a dobândit în proprietate imobilul în litigiu în baza unei sentințe nelegale și netemeinice.
Prin sentința civilă nr._/ 28.11.2011 instanța a admis cererea în revizuire a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de T. Vioara F..
Cercetând validitatea contractului de vânzare cumpărare a imobilului situat în A., ., înscris în CF_ A. cu nr. top 2309 autentificat sub nr. 391/12.08.2011 de BNP S. C. prin prisma dispozițiilor Codul Civil din 1864 instanța de fond constată că acesta este lovit de nulitate absolută.
În speță, părțile contractante, au încheiat Contractul de vînzare cumpărare a imobilului situat în A., ., înscris în CF_ A. cu nr. top 2309 autentificat sub nr. 391/12.08.2011 de BNP S. C. cu știința deplină că lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane.
Pentru a reține că părțile contractante din Contractul de vânzare cumpărare a imobilului situat în A., ., înscris în CF_ A. cu nr. top 2309 autentificat sub nr. 391/12.08.2011 de BNP S. C. au fost în cunoștință de cauză cu privire la faptul că imobilul vândut este proprietatea unei alte persoane instanța de fond a avut în vedere că pârâta T. V. F. a manifestat rea credință de vreme ce la momentul la care a promovat acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 24.04.2008, sub numărul de dosar_, deși a invocat faptul că este nepoată de soră a defunctei proprietare tabulare R. I. a imobilului situat în A., ., jud. A., înscris în CF nr. 1825Arad, cu nr. top 2309 a omis să facă apărări în fața instanței relative la preluarea imobilului litigios la Stat în baza Decretului 92/1950, dorind astfel să lase impresia că nu a avut cunoștință despre această operațiune juridică.
A mai reținut că pârâta T. V. F. a manifestat frapantă rea credință de vreme ce la momentul la care a promovat acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 24.04.2008, sub numărul de dosar_, în contradictoriu cu pârâții B. P. și R. I. prin moștenitor B. A. I. prin care a solicitat instanței să constate că a uzucapat imobilul situat în A., ., jud. A., înscris în CF nr. 1825Arad, cu nr. top 2309, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 în motivarea acestei acțiunii a pretins că a folosit în mod continuu, public, netulburat, neechivoc și sub nume de proprietar imobilul litigios, îndeplinind cerințele legale pentru a uzucapa iar ulterior în dosarul_/55/2011 al Judecătoriei A. a pretins că nu s-a putut folosi de acest imobil deoarece Primăria Municipiului A. a introdus în mod abuziv chiriași care ocupă imobilul în totalitate, mai mult prin precizarea din 21.09.2011 solicitând anularea contractelor de închiriere ale chiriașilor din imobil.
De asemenea, a reținut că pârâții Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. au manifestat și ei frapantă rea credință de vreme ce în dosarul_ al Judecătoriei A. au promovat acțiunea în revendicare și s-au apărat prin aceea nu au cunoștință despre cererea în revizuire din dosar_/55/2011 și că nu le este opozabil acel litigiu – deși facil puteau să se informeze cu privire la el și chiar minimele manifestări, logice, de bună credință ar fi impus să se intereseze cu privire la el de vreme ce privea imobilul pe care cu nici două luni în urmă îl dobândiseră în proprietate cu titlul oneros.
Totodată a reținut că pârâții Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. au manifestat rea credință de vreme ce în dosarul_ al Judecătoriei A. au promovat acțiunea în revendicare și s-au apărat prin aceea că „imobilul este posedat și folosit de către pârâții de rang 1-5 fără niciun drept și cu rea-credință, întrucât, deși aceștia știu că nu au titlu valabil constituit asupra imobilului”, ceea ce vădește că pârâții Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. aveau cunoștință că pârâții persoane fizice din acel imobil au un titlul, respectiv contracte de închiriere; ori în cadrul interogatoriului luat în fața instanței în cadrul prezentei proceduri pârâtul Dumitrașciuc G. a susținut că la momentul vânzării, T. V. F. i-a spus că în imobil stau fără titlul niște persoane.
A mai arătat că a fost nefirească conduita juridică a pârâților Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. de vreme ce în dosarul_ al Judecătoriei A. au promovat acțiunea în revendicare pentru a reuși să îndepărteze din imobil persoane fizice care posedă și folosesc „cu rea-credință, întrucât, deși aceștia știu că nu au titlu valabil constituit asupra imobilului” dar în același timp au împrocesuat și M. A. în calitate de pârât.
Instanța de fond a reținut inconsecvența în afirmații a pârâtului Dumitrașciuc G. că a cumpărat imobilul pentru a–i face o surpriză soției sale, pârâta din cauză, pe de o parte și pe de altă parte că a cumpărat imobilul în considerarea terenului nu a edificatului, vădesc nesinceritate și coroborat cu celelalte aspecte semnalate anterior vădesc o conduită contractuală ilicită în cadrul Contractului contestat.
În același ultim sens, instanța de fond a reținut - nesinceritate și conduită contractuală ilicită – se vădesc și afirmațiile pârâtei Dumitrașciuc N. care la interogatorul din fața primei instanței a refuzat să dea orice fel de relații, susținând că soțul său pârâtul Dumitrașciuc G. nu i-a dat nici un fel de relații despre contractul litigios și că a văzut imobilul o singură dată doar din exterior, cu toate că a susținut că prin cumpărarea imobilului soțul a vrut să îi facă o surpriză.
Prima instanță a reținut că este nefirească conduita pârâtei T. V. F. care a pretins în dosarul_ al Judecătoriei A. că mai bine de 20 de ani s-a îngrijit de imobilul litigios ca un bun proprietar iar la un interval de trei luni după consacrarea judiciară a dreptului de proprietate asupra imobilului l-a și înstrăinat.
Totodată a mai reținut că pârâții Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. au cumpărat imobilul litigios acceptând că vânzătoarea să nu își îndeplinească față de ei principala obligație contractuală de predare a lucrului vândut, cu toate că în contract s-a făcut mențiunea că ei au intrat în stăpânirea de drept și de fapt a imobilului chiar la data încheierii Contractului litigios.
Pentru toate aceste considerente instanța de fond a reținut vădita conivență a pârâților la încheierea Contractului de vânzare cumpărare a imobilului situat în A., ., înscris în CF_ A. cu nr. top 2309 autentificat sub nr. 391/12.08.2011 de BNP S. C., pârâți care cu toții au știut că vânzătorul T. V. F. nu este adevăratul proprietar al imobilului înstrăinat, conivență care vădește caracterul speculativ al operațiunii juridice realizate, operațiune speculativă, lovită de nulitate absolută în condițiile art. 948 Codul Civil.
Cu privire la celelalte capete de cerere ale acțiunii prima instanță a reținut că este statuat cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr._/ 28.11.2011 a Judecătoriei A. că imobilul din A., ., înscris în CF_ A. cu nr. top 2309 a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 și a fost transmis prin Decizia nr. 1084/1959 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular, în administrarea Intreprinderii de Locuințe și Localuri A., fără a fi făcute operațiunile de înscriere în cartea funciară a dreptului statului român.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamant M. A. prin Primar prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Municipiului A. și nu al Statului Român, cu drept de administrare în favoarea I.L.L.A. A. asupra imobilului situat în mun. A., . înscris în CF_ cu nr. top 2309, cu titlul de preluare în baza Decretului nr. 92/ 1950, în sensul ca O.C.P.I. A. să efectueze cuvenitele mențiuni în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Municipiului A. asupra imobilului în litigiu.
A arătat că prin sentința civilă a fost admisă acțiunea civilă și în consecință instanța de fond în mod corect a dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, constatarea că imobilul a fost preluat de Statul român în baza Decretului 92/1950, efectuarea cuvenitelor mențiuni de către O.C.P.I. A. în sensul radierii mențiunilor privind dobândirea de către soții Dumitrașciuc a imobilului în speță.
A considerat că hotărârea a fost dată parțial cu încălcarea prevederilor legale, pentru că în mod greșit prima instanță a dispus înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român și a înscrierii dreptului de administrare în favoarea întreprinderii de locuințe și localuri A., deoarece a arătat în acțiunea introductivă faptul că imobilul se află în gestiune directă a aparatului de specialitate al Consiliului local (Primarului) al municipiului A., respectiv de către Primăria Municipiului A., Serviciul Fond locativ, această instituție, I.L.L.A. A., nu mai există în prezent.
Astfel, din anul 1996, dreptul de administrare a fondului locativ al municipiului a fost dobândit de la fosta I.L.L.A. de către S.C. Recons S.A. în baza unui contract de concesiune, contract care a fost reziliat prin H.C.L.M. nr. 302/ 21 decembrie 2005, modificată și completată prin H.C.L.M. nr. 26/ 19 ianuarie 2006 în sensul că serviciul public care a format obiectul contractului de concesiune a fost preluat, conform art. 2 din același act normativ local, în gestiune directă de către compartimentele aparatului de specialitate al Consiliului local al municipiului A. (aparatul de specialitate al Primarului mun. A.). Astfel, toate drepturile și obligațiile privind administrarea fondului locativ, inclusiv cele prevăzute în contractele de închiriere, au fost preluate de către M. A., din anul 2006.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 282 și următoarele Codul de procedură civilă, H.C.L.M. nr. 302/ 2005 și H.C.L.M. nr. 26/ 2006.
Împotriva aceleiași sentințe au declarat apel și apelanții pârâți Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Au arătat că sentința instanței de fond este vădit nelegală, au considerat că motivarea sentinței apelate și dispozitivul acesteia, constituie o dovadă clară că prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, deși reclamantul a investit instanța de fond exclusiv cu cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prima instanță a constatat în plus că imobilul a fost dobândit prin Decretul nr. 92/1950 și dispune OCPI A. efectuarea mențiunilor de carte funciară.
Au arătat că nu există o asemenea cerere formulată de reclamant, acesta a cerut intabularea dreptului de proprietate al Municipiului A. în cartea funciară, iar instanța a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al unei entități juridice inexistente. Au subliniat că petitul privind intabularea dreptului de proprietate al Municipiului A. în cartea funciară nu este deloc motivat, făcându-se doar vagi trimiteri la așa-zisa dobândire de către Statul Român a imobilului însă, e de la sine înțeles că Statul Român nu se poate confunda cu M. A., două entități juridice diferite.
De asemenea, au arătat că prima instanță constituie drepturi reale în favoarea Statului Român (dreptul de proprietate) și, respectiv, în favoarea întreprinderii de Locuințe și Localuri A. (dreptul de administrare), menționând că acestea nu au fost părți în dosar, nerezultând de undeva că au fost reprezentate de către reclamant, care a acționat în nume propriu.
Au menționat că nu au știut că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, iar în Cartea Funciară a imobilului proprietar tabular figura T. V. în plus, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic, în cartea funciară a imobilului nu figura absolut nicio mențiune care să poată afecta valabilitatea titlului juridic al transmițătorului.
Reaua credință a vânzătorului, constatată de prima instanță au considerat că nu le este opozabilă, de vreme ce nu au fost parte în niciunul dintre dosarele amintite. Au afirmat că în dosarul nr._, în cartea funciară a imobilului, la acea dată, figura notată acțiunea în revizuire, despre care nu aveau cunoștință, chiar reclamantul răspunde la interogatoriu și arată că nu i-a împrocesat în acel litigiu, deoarece a considerat că nu are acea obligație, aceasta în condițiile în care a lecturat cartea funciară și a avut cunoștință despre transmiterea proprietății.
Totodată subliniază că nu avea cunoștință de existența vreunui titlu juridic în favoarea persoanelor fizice care ocupă abuziv imobilul și astăzi, ci despre existența unor asemenea persoane fizice.
Cu privire la conduita nefirească a subsemnaților, deoarece am fi împrocesat și M. A. în dosarul nr._, având ca obiect „îndepărtarea persoanelor fizice care folosesc fără titlu imobilul", a arătat că prima instanță a reținut această împrejurare cu titlu de argument, împrocesarea Municipiului A. în acel dosar s-a realizat în acea acțiune, prin care au urmărit rectificarea de carte funciară în contradictoriu cu M. A., titulara/beneficiara acelei notări.
Cu privire la conduita nefirească a apelantei Dumitrașciuc N., „refuzând să dau relații la interogatoriu", a arătat a fost interogată aproximativ 30 de minute, fiind obligată să răspundă la întrebări stabilite din oficiu de către instanță. Abia apoi s-a trecut la întrebările formulate de reclamant. A subliniat că nu a refuzat deci să dea relații, ci doar a arătat că nu a participat în vreun fel la această tranzacție, constatată ca fiind nulă de către prima instanță și se poate observa acest lucru din studierea contractului de vânzare-cumpărare, precum și din probele prezentate de reclamant.
Au arătat despre conduita nefirească a pârâtei T. V., care după 20 de ani de posesie și folosință asupra imobilului, la 3 luni după data dobândirii l-ar fi înstrăinat, că nu le este opozabilă. La data înstrăinării, imobilul era în circuitul civil, liber de sarcini, vânzările de imobile erau permise.
Cu privire la împrejurarea că ar fi acceptat ca vânzătoarea să nu își îndeplinească obligația de predare a lucrului vândut, deși în contract se prevede contrariul, au subliniat că aceasta nu reprezintă un motiv de nulitate absolută, ținând, cel mult, de neîndeplinirea obligației de către una dintre părțile contractante, neîndeplinire care poate fi sancționată, cel mult, cu sancțiunea civilă a rezoluțiunii actului juridic încheiat, la solicitarea expresă a creditorului acelei obligații.
În drept, și-au motivat apelul în baza dispozițiilor art. 282, art. 284, art. 287, art. 288, art. 292, art. 294, art. 296, art. 298 Codul de procedură civilă.
Apelanții-pârâți Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de M. A. ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Au considerat că apelul este nefondat, întrucât reclamantul a investit instanța exclusiv cu cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de apelanții-pârâți în calitate de cumpărători, cu pârâta intimată T. V., în calitate de vânzător. Au constatat că nu s-a formulat cu titlu de petit și nu s-a motivat nimic în legătură cu modalitatea de dobândire a dreptului real ori cu înscrierea în cartea funciară.
Reclamantul a cerut intabularea dreptului de proprietate al Municipiului A. în cartea funciară, fără a motiva această solicitare. Au considerat că se poate afirma că apelantul formulează o nouă cerere în apel, conduită nepermisă de dispozițiile procedurale aplicabile prezentei căi de atac.
În drept, și-a motivat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115, art. 298 Codul de procedură civilă.
Analizând apelul exercitat de pârâții Dumitrașciuc prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 294-296 Codul de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, în esență, prin primul motiv invocat, apelanții susțin că, în mod greșit prima instanță nu a reținut excepția de la de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, ei fiind de bună credință la momentul încheierii actului.
Într-adevăr, numai în cazul în care terțul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau, cu diligențe minime, putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului, deci a fost cu rea-credință – operează regula de drept potrivit căreia nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului atrage și nulitatea titlului subachizitorului.
Ori din probele administrate în cauză, rezultă că în speță se verifică această ipoteză – așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În contractul de vânzare-cumpărare T. V. F. – în calitate de vânzătoare și apelantul Dumitrașciuc G. în calitate de cumpărător au stipulat că acesta din urmă intră de drept și de fapt în stăpânirea imobilului la data de 12.08.2011 – data încheierii contractului, deși în răspunsul la interogator recunoaște faptul că știa că în imobil locuiesc „o . persoane”. Acest aspect coroborat cu faptul că apelanții nu au promovat vreo acțiune împotriva vânzătoarei, de la momentul exercitării acțiunii în revizuire de către M. A. – octombrie 2011 și până în prezent, dovedește că toate părțile contractante cunoșteau viciile titlului de proprietate al vânzătoarei – sentința civilă dobândită prin fraudarea legii – sentință ce ulterior a fost desființată.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a constatat nulitatea absolută a contractului, în cauză neputând fi reținută excepția bunei-credințe ce ar determina menținerea actului subsecvent.
Iar față de cele reținute anterior, cel de al doilea motiv invocat, referitor la întabularea Statului Român, se apreciază a fi lipsit de interes.
La fel de neîntemeiat se constată a fi și apelul exercitat de M. A. prin Primar.
Așa cum rezultă din actele dosarului – aspect, de altfel reținut prin sentința civilă nr._/28.11.2011 a Judecătoriei A. – irevocabilă, imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind transmis prin Decizia nr. 1084/1959 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular, în administrarea Intreprinderii de Locuințe și Localuri A., fără a fi făcute operațiunile de înscriere în cartea funciară a dreptului Statului Român .
Prin urmare, în mod corect s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 296 Codul de procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.
Văzând că atât apelantul Dumitrașciuc G., cât și apelanta Dumitrașciuc N. au achitat fiecare câte o taxă de timbru în sumă de 4526,70 lei, deși, conform art. 11 alin. 1 raportat la art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 146/1997 modificată, apelul se timbrează doar cu 4526,70 lei, în baza art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997 se va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 4526,70 lei achitată de apelanta Dumitrașciuc N. prin chitanța fiscală TMXVVM_ PJ din data de 18.11.2013 – nr. ordin 61.
Văzând că nu se pune problema cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanții Dumitrașciuc G. cu domiciliul procesual ales la SCPA S. și asociații .. 11-13 . județul T. și Dumitrașciuc N. cu domiciliul procesual ales la SCPA S. și asociații .. 11-13 . județul T., în contradictoriu cu intimații M. A. prin Primar cu sediul în A., . județul A. și T. V. F. cu domiciliul în Pecica . . împotriva sentinței civile nr. 4687/03.07.2013 pronunțată de Judecătoria A..
Respinge apelul exercitat de apelantul M. A. prin Primar împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 4526,70 lei achitată de apelanta Dumitrașciuc N. prin chitanța fiscală TMXVVM_ PJ din data de 18.11.2013 – nr. ordin 61.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red. TB/19.12.2013
Thred. MC
6 ex./ 4 .
Se comunică cu:
- apelanții-pârâți Dumitrașciuc G. și Dumitrașciuc N., ambii cu domiciliul procesual ales la SCPA S. și asociații, .. 11-13 . județul T.
- apelantul-reclamant M. A. prin Primar cu sediul în A., . județul A.
- intimata-pârâtă T. V. F. cu domiciliul în Pecica . . județul A.
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător D. L. C.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1277/2013. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2422/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
