Pretenţii. Decizia nr. 420/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 612/210/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.420
Ședința publică din 26 martie 2013
Președinte: Ș. V.
Judecător: R. M.
Judecător: A. C.
Grefier: P. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și Vânzătoare Oradea, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I. E. și B. E. S. și intimatul-pârât Orașul Chișineu Criș prin primar, împotriva Sentinței civile nr.790/11.10.2012, pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimaților-reclamanți – av. R. C. din Baroul A., absent fiind reprezentantul recurentului și cel al intimatului-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul Registratură al instanței, la data de 13.03.2013, recurentul prin reprezentant a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți B. I. E. și B. E. S., câte un exemplar fiind comunicat intimaților din oficiu.
Prin același serviciu Registratură al instanței, urmare adresei emisă la termenul anterior, recurentul prin reprezentant a depus un exemplar suplimentar din motivele de recurs care au fost comunicate intimatului-pârât, astfel că, la data de 25.03.2013, intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial în dovedirea căruia va depune chitanța justificativă până la finalizarea dezbaterilor.
T RI B U N A L U L
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 12.01.2013, constată că, prin Sentința civilă nr.790/11.10.2012, Judecătoria Chișineu-Criș a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. I. E. și B. E.-S. împotriva pârâților Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea și Orașul Chișineu Criș prin primar și, în consecință, a obligat pârâtul Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea să plătească reclamanților suma de 2079,55 de lei cu titlu de pretenții.
În baza art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâtul Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea să plătească reclamanților suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, respingând în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, din coroborarea declarațiilor martorilor Trâmbiță I. și V. I., a reținut în fapt că, în anul 2011, animalele sălbatice care se aflau în paza juridică a pârâtului Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea au distrus cultura de porumb a reclamanților, iar conform procesului verbal de constatare și evaluarea a pagubelor, valoarea pagubei produse asupra culturii de porumb pe 4, 75 ha au fost de 2079,55 lei, la evaluarea pagubei participând și un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea.
S-a observat astfel că pârâtul Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea este culpabil pentru producerea acestei pagube întrucât animalele sălbatice se aflau în paza sa juridică și pârâtul este cel care răspunde de prevenirea producerii unor astfel de pagube, conform art. 7 lit. B pct. II din HG nr. 333 din 21 aprilie 2005 pentru reorganizarea direcțiilor teritoriale de regim silvic și de vânătoare în inspectorate teritoriale de regim silvic și de vânătoare, care prevede că pârâtul are atribuții în domeniul controlului regimului silvic și controlului activității de vânătoare, respectiv controlarea modului în care gestionarii fondurilor de vânătoare își îndeplinesc obligațiile contractuale și controlarea modului în care deținătorii de terenuri și gestionarii fondurilor de vânătoare aplică măsurile necesare menținerii echilibrului agro-silvo-cinegetic și prevenirii pagubelor cauzate de vânat și prin vânătoare culturilor agricole, animalelor domestice și fondului forestier.
Din interpretarea acestor prevederi legale s-a reținut că pârâtul ITRSV Oradea are atribuții de control și prevenire a producerii de pagube culturilor agricole de către animalele sălbatice, astfel că pârâtul nu se poate apăra prin indicarea unei alte entități ca fiind responsabilă pentru prejudiciul produs reclamanților.
De altfel, martorii audiați în cauză au arătat că nu știu să se fi efectuat vânători pentru reducerea efectivului de animale sălbatice, iar reclamanții au efectuat pază la cultura de porumb.
Cu toate acestea, prima instanță a considerat că nu poate obliga pârâtul ITRSV Oradea să repare prejudiciul prin intermediul pârâtului de ordinul II, Orașul Chișineu Criș prin primar, întrucât dispozițiile legale aplicabile nu permit repararea prejudiciului „prin intermediul” unor alte persoane, neexistând o astfel de construcție juridică în ce privește răspunderea delictuală. Mai mult decât atât, o obligare „prin intermediul unei alte persoane” nici nu poate fi pusă în executare silită, așadar, cel care este obligată la repararea prejudiciului produs reclamanților este pârâtul Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea, în mod nemijlocit.
Pentru aceste motive, în baza art. 998, 999, 1001 cod civil de la 1864, art. 13 alin. 3 din Lege nr. 407 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, art. 1357,1375 din Noul Cod civil, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților, în sensul celor arătate mai sus.
Împotriva soluției a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea, solicitând casarea sentinței atacate.
În dezvoltarea motivelor arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, în mod eronat reținându-se, în considerentele hotărârii, faptul că prevederile legii nu permit repararea prejudiciului prin intermediul unor alte persoane și că o astfel de obligare prin intermediul unei alte persoane nici nu poate fi pusă în executare silită.
Susține că din economia dispozițiilor art.13 alin.1, alin.2 lit.a) și alin.3 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 se poate desprinde fără echivoc concluzia că pagubele produse reclamantului vor fi suportate de către gestionarul fondului cinegetic, respectiv, în speță, de către Direcția Silvică A. – Ocolul Silvic Chișineu-Criș.
Subliniază și faptul că animalele care au distrus culturile reclamanților se aflau în paza juridică a gestionarului fondului de vânătoare, respectiv Ocolul Silvic Chișineu-Criș din cadrul Direcției Silvice A., astfel că și din acest punct de vedere unitatea este unica responsabilă pentru prejudiciul produs reclamanților, cum de altfel s-a menționat și procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse a comisiei de constatare și evaluare a pagubelor.
În opinia recurentului, pentru simplul fapt că deține atribuții de control în ce privește respectarea regimului cinegetic nu i se poate reține culpa pentru prejudiciul adus de animalele sălbatice, ori dacă ar accepta culpa sa în prezenta cauză ar presupune că ITRSV Oradea ar fi în culpă și în ceea ce privește controlul la modul de respectare a regimului silvic de către proprietarii sau deținătorii de păduri pentru prejudiciile aduse de către aceștia Fondului forestier național sau vegetației forestiere din afara acestuia, întrucât, potrivit HG nr.333/2005 pentru reorganizarea direcțiilor teritoriale de regim silvic și de vânătoare în inspectorate teritoriale de regim silvic și de vânătoare, printre alte atribuții îi revine și cea de control la respectarea regimului silvic pe raza județelor A., Bihor, Satu M. și S..
În considerarea acestor împrejurări, solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate.
Prin întâmpinarea depusă, intimații B. I. E. și B. E. S. au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Ca un prim aspect invocă nulitatea recursului pentru neindicarea elementelor de nelegalitate prevăzute de art.304 C.pr.civ., în condițiile în care din expunerea de argumente nu rezultă care sunt de fapt criticile aduse sentinței.
Consideră că principala nemulțumire a recurentului vizează faptul că intimații s-au adresat instanței cu o acțiune în pretenții și nu cu una în contencios administrativ, însă din acest punct de vedere apreciază că recurentul nu are la dispoziție nicio posibilitate de a obliga părțile reclamante să aleagă o anumită cale juridică pentru soluționarea litigiului, iar din acest motiv și prevederile legale din sfera contenciosului administrativ invocate de recurent în motivarea recursului nu au nicio legătură cu prezenta cauză și se impun a fi respinse.
Pe fondul cauzei, susține că așa cum rezultă din chiar dispozițiile legale invocate în recurs, Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea este cel care deține calitatea de paznic al fondului de vânătoare, iar motivul pentru care Ocolul Silvic Chișineu-Criș nu a fost chemat în judecată este că acesta nu are personalitate juridică și nu poate sta în judecată în calitate de pârât. Cu alte cuvinte, apreciază că recurentul încearcă să invoce anumite cauze de exonerare prevăzute de art.1380 raportat la art.1375, 1376, 1378 și 1389 C.civ. conform cărora nu există obligație de reparare a prejudiciului atunci când este cauzat exclusiv de fapta victimei ori a unui terț sau este caz de forță majoră, însă important este să se rețină că intimații, în calitate victime, nu și-au distrus din proprie inițiativă culturile și acestea nici nu au fost distruse din vina unui terț.
Nu în ultimul rând, menționează și faptul că martorii audiați în cauză au confirmat că intimații au asigurat paza culturilor, spre deosebire de recurent, care deși prin motivele de recurs recunoaște că are astfel de atribuții, în caz contrar fiind supus unor sancțiuni contravenționale, nu a efectuat paza și nici numărul necesar de vânători pentru a reduce efectivul de animale care atacă culturile.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul solicită respingerea excepției nulității ca nefondată și arată că temeiul de drept al acțiunii constă în dispozițiile art.3041 C.pr.civ., astfel că, fiind vorba despre o cale de atac declarată împotriva unei hotărâri care nu este supusă apelului, instanța de control judiciar, în speță cea de recurs, are puterea de a examina cauza sub toate aspectele.
Referitor la modul de soluționare a cauzei pe cale dreptului comun și nu pe cea a contenciosului administrativ, subliniază că a accepta ipoteza conform căreia soluționarea litigiului pe calea dreptului comun ar însemna că și persoanele îndreptățite la constituirea/reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, inclusiv acele persoane care nu au depus cereri în termenele și condițiile stipulate în procedurile speciale, au posibilitatea de a solicita instanțelor restituirea bunurilor prevăzute de actele normative speciale pe calea dreptului comun, prin revendicare imobiliară, ignorând procedurile speciale de restituire.
Un ultim aspect invocat de recurent se referă la paza animalelor sălbatice și răspunderea civilă pentru pagubele produse culturilor agricole, sens în care declară că își susține apărările invocate în motivarea recursului și consideră că acestea îi sunt favorabile atât pe dispozițiile dreptului comun, cât și pe procedurile speciale.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Orașul Chișineu-Criș a declarat că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei, având în vedere că a fost citată în cauză strict pentru opozabilitate.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 304 și art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Pretențiile intimaților-reclamanți B. I. E. și B. E. S. derivă din pretinsele pagube produse culturilor agricole de speciile de faună de interes cinegetic și sunt întemeiate în drept pe dispozițiile Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 care prin modificările aduse de Legea nr.215/2008 stipulează că „modalitățile de acordare a despăgubirilor prevăzute de art.13 alin.4 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 (…) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Prin Hotărârea Guvernului nr.1679/2008, ce reprezintă o reglementare specială derogatorie de la dreptul comun, s-a reglementat modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr.407/2006.
Intimații reclamanți au respectat prevederile prevăzute de art.6 alin.6 din HG nr.1679/2008 și art.7 din Legea nr.554/2004, în sensul că au formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr.1/17.01.2012 de aprobare a procesului verbal nr.7407/09.09.2011.
Prin acțiunea introductivă la instanța de fond, în esență, reclamanții intimați contestă Decizia nr.1/17.01.2012 emisă de pârâtul recurente în sensul nesuportării pagubei de la bugetul statului, considerându-se lezați în dreptul lor de a fi despăgubiți pentru paguba suportată fiind totodată nemulțumiți de răspunsul cuprins prin decizia mai sus amintită.
În condițiile în care, conform art.6 alin.6 din HG 1679/2008, „Decizia prevăzută la alin.5 poate fi contestată potrivit art.7 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004”, văzând dispozițiile cuprinse în art.10 din această lege în sensul că astfel de litigii sunt de competența tribunalelor administrativ fiscale, sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale invocată în condițiile legii, ceea ce atrage motivul de casare prevăzut de art.304 pct.3 C.pr.civ., cu consecința trimiterii dosarului spre competentă soluționare Tribunalului A. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în temeiul art.312 alin.6 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și Vânzătoare Oradea, împotriva Sentinței civile nr.790/11.10.2012, pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I. E. și B. E. S. și intimatul-pârât Orașul Chișineu Criș prin primar și, în consecință:
Casează această hotărâre și trimite dosarul spre competentă soluționare Tribunalului A. – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
Ș. V. R. M. A. C.
Grefier
P. M.
Red.C.A.
Tred.M.P.
2 ex./19.04.2013
Nu se comunică părților
RECURENT - PÂRÂT
Inspectoratul Teritorial de R. Silvic și de Vânătoare Oradea - Oradea, ., jud. Bihor.
INTIMAȚI - RECLAMANȚI
B. I. E. - Șimand, nr.417, dom.ales la C..av.R. C., jud. A..
B. E. S. - Șimand, nr.417, dom.ales la C..av.R. C., jud. A.
INTIMAT - PÂRÂT
Orașul Chișineu Criș prin Primar - Chișineu Criș, ., jud. A.
Instanța de fond: Judecătoria Chișineu-Criș – judecător L. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1058/2013. Tribunalul ARAD | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
