Pretenţii. Decizia nr. 330/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 1144/246/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.330
Ședința publică din 12 martie 2013
Președinte: A. C.
Judecător: Ș. V.
Judecător: R. M.
Grefier: P. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-reclamantă M. E., continuat de recurenții-reclamanți M. V. și M. C. A., în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. A. și ., împotriva Sentinței civile nr.2320/06.11.2012, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice A. – c.j. B. M., absenți fiind recurenții și reprezentantul intimatei ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul Registratură al instanței, la data de 22.02.2013, recurenții au depus la dosar note de ședință, din care două exemplare au fost comunicate intimaților între termene, conform procedurii.
Reprezentanta intimatei arată că a luat cunoștință de notele de ședință și nu are alte cereri.
Nemaifiind cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2013, constată că, prin Sentința civilă nr.2320/06.11.2012, Judecătoria Ineu a respins excepțiile netimbrării, lipsei calității procesual pasive a pârâților și prescripției dreptului la acțiune a reclamantei și, pe fond, a respins acțiunea civilă precizată introdusă de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și . pentru pretenții și răspundere delictuală
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că, prin cererea inițială adresată instanței, reclamanta, în calitate de fiică a defunctului B. S., decedat la data de 11.06.1964 în Oradea, cu ultimul domiciliu în ., jud. A., care a fost arestat pentru infracțiunea de sabotaj împotriva statului comunist la data de 20.01.1950, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de_ euro despăgubiri pentru un tractor cu plug marca Honomag Diesel, confiscat de la tatăl său în anul 1950.
Prin precizarea de acțiune, reclamanta și-a precizat pretențiile la suma de 4000 euro, având în vedere că prin expertiza tehnică judiciară efectuată într-un alt dosar al Judecătoriei Timișoara, pentru un tractor identic, s-a stabilit valoarea de 4000 euro.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, cu privire la chestiunea timbrării, instanța de fond a constatat că aceasta nu este întemeiată și a respins-o ca atare, având în vedere că, la fel cum a arătat și reclamanta, în baza art.15 din Legea nr.146/1997, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
În privința lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și această excepție a fost respinsă, având în vedere considerentele Sentinței civile nr.1004 din 15.05.2008 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar 3984._ prin care reclamantei i-au fost acordate despăgubiri în sumă de 29.940 lei reprezentând contravaloarea a două batoze de treierat.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, s-a apreciat că, raportat la prevederile art.41 alin.3 și 5 din Constituția României și art.114 alin.3 și urm. din Legea nr.18/1991, coroborate cu dispozițiile Legii nr.33/1994 și ale dispozițiilor OG nr.94/1999, coroborate cu prevederile Legii nr. 112/1995 și a Legii nr.10/2001, acțiunea reclamantei pentru despăgubiri nu este prescrisă, dată fiind obligația de reparare în natură sau acordarea de despăgubiri pentru foștii proprietari sau succesorii lor pentru orice fel de bunuri preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sens în care s-a pronunțat și jurisprudența CEDO în cauzele Weisman și alții contra României și Portianu contra României din anul 2006.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că susținerile reclamantei nu sunt dovedite și că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998 C.civ. 1864, iar chiar dacă fundamentarea prejudiciului s-ar baza pe existența unei prezumții de vinovăție, în speță nu s-a dovedit cine este persoana care a preluat tractorul cu plug care este cuprins în fișa personală eliberată de CNASS aflată la fila 2 din dosarul inițial și cu atât mai mult cu cât martorul P. I., fost șef serviciu secretariat administrativ la fostul Sfat raional Ineu, în perioada 1953-1954, care l-a cunoscut pe defunct și care a arătat că defunctul a exploatat acest tractor marca Honomag, a declarat că nu avea cunoștință despre existența plugului.
De asemenea, din fișa de intrare în CAP nu rezultă că defunctul tată al reclamantei ar fi adus ca aport la CAP acest tractor, deși martorul a arătat că, potrivit uzanțelor din acea vreme, cu ocazia înscrierii în CAP, trebuiau trecute toate bunurile cu care persoana respectivă intra în CAP.
Așadar, s-a apreciat că nu există certitudine cu privire la faptul dacă tractorul cu plug a fost preluat în mod abuziv de către statul comunist și organele sale sau a făcut obiectul unui alt act juridic încheiat de către defunct în timpul vieții.
Față de cele de mai sus, acțiunea a fost respinsă.
Împotriva soluției a declarat recurs reclamanta M. E., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată.
În dezvoltarea motivelor susține, ca un prim aspect, faptul că martorul audiat la instanța de fond în mod cinstit și sincer a declarat că avea cunoștință de preluarea tractorului marca Hanomag de la defunctul B. S., însă despre ce nu avea acesta cunoștință era existența plugului, faptă care a fost ulterior probată prin documentele provenite de la CNSAS.
Solicită instanței de recurs a avea în vedere și faptul că, potrivit susținerilor aceluiași martor, tractorul a fost luat de stat în anul 1950, ori în acel an nu existau Cooperativele Agricole de Producție deoarece acestea au fost înființate abia ulterior, în anii 1959 și 1963.
Față de aceste aspecte, consideră că motivarea instanței de fond potrivit căreia dacă tatăl reclamantei ar fi cerut . prin cererea de intrare ar fi trecut și bunurile cu care intra în CAP, este neîntemeiată și nu poate fi avută în vedere, cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei au fost depuse mandatul de arestare nr.237/1950 și o adresă care confirmă că defunctul a fost introdus în detenție la Penitenciarul Oradea în baza hotărârii judecătorești nr.1729/1952 și că preluarea averii s-a făcut pe motiv că antecesorul său ar fi fost „dușman vădit al statului” și ar fi „exploatat brațe de muncă”.
Prin urmare, conchide recurenta în sensul că instanța de fond a comis o eroare de judecată atunci când a reținut că utilajul nu a fost preluat de stat, ci de către fostul CAP, iar această eroare poate fi remediată de către instanța de control judiciar prin admiterea recursului.
În drept invocă dispozițiile art.304 și art.304 pct.9 C.pr.civ.
La data de 05.02.2013, soțul reclamantei, M. V., a depus la dosar un înscris prin care aduce la cunoștința instanței faptul că reclamanta a decedat în data de 02.02.2013 și astfel a solicitat introducerea lui în cauză alături de fiica M. C. A., în calitate de recurenți, ca unici moștenitori ai defunctei.
Prin întâmpinarea depusă, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, motivând că în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea reclamantei este nedovedită câtă vreme la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să facă dovada confiscării tractorului de către S. R..
Din același motiv consideră intimata că în speță nu se poate reține cu certitudine calitatea procesuală pasivă a Statului R., în condițiile în care această calitate presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana titulară a dreptului în raportul dedus judecății și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.
În drept invocă dispozițiile art.112 și art.308 C.pr.civ., respectiv art.998 C.civ.
Prin întâmpinarea depusă, intimata . a solicitat la rândul său respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, motivând că în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea reclamantei este nedovedită.
În opinia sa, atât timp cât recurenta nu a făcut dovada că bunul pentru care se solicită despăgubiri nu a fost în proprietatea CAP-ului Moroda, nu se poate face nici dovada că acest bun ar fi trecut în patrimoniul unității administrativ-teritoriale după desființarea CAP-ului, în condițiile în care un bun care nu a aparținut fostului CAP nu putea fi dat ulterior unității administrativ-teritoriale.
Solicită instanței de recurs a avea în vedere și faptul că fișa personală a antecesorului reclamantei, provenită de la CNSAS și prin care se face referire la un tractor cu plug, fără a fi specificată marca, datează anterior anului 1959 de la care a început colectivizarea, ori potrivit art.1169 din vechiul Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, sarcina probei revenind părții reclamante.
Ca atare, susține că recurenta nu poate invoca legislația specială în ceea ce privește sarcina probei, întrucât dacă aceasta înțelege să se prevaleze de normele reparatorii speciale, și acțiunea în sine trebuie fundamentată pe aceleași dispoziții speciale, care, în speță, ar duce la respingerea acțiunii ca urmare a decăderii din termenul în care se poate solicita restituirea sau despăgubiri pentru bunurile preluate în mod abuziv între 1945 – 1989.
Nu în ultimul rând, subliniază intimata și faptul că recurenta nu poate folosi, ca un mijloc de probă, o expertiză tehnică-judiciară efectuată într-un alt dosar, cu privire la un alt bun, indiferent dacă ar fi vorba despre același tip de tractor, fabricat în același an.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Prin notele de ședință, recurenții M. V. și M. C. A., în calitate de moștenitori ai recurentei defuncte M. E., au declarat că susțin recursul astfel cum a fost formulat și motivat.
Față de susținerile intimatelor invocate prin întâmpinări, arată că marca tractorului se poate determina foarte ușor, având în vedere că batoza pentru care s-au primit deja despăgubiri a lucrat în paralel cu un tractor marca Hanomag, după cum se poate observa și în fotografia existentă la dosarul cauzei, astfel că nu există niciun motiv pentru care instanța să ceară alte probe care să confirme că tatăl recurentei a adus aceste utilaje ca aport social la CAP, cu atât mai mult cu cât fișa de la arhivele CNSAS confirmă că utilajele au fost preluate de statul comunist în baza mandatului de arestare nr.237/1950.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că recursul promovat în cauză nu este fondat.
În acest sens, just a reținut judecătorul primei instanțe faptul că din probele administrate în cauză nu se poate reține că un tractor cu plug marca Honomag Diesel ar fi fost confiscat de la tatăl recurentei reclamante de către S. R..
În mod corect prima instanță a coroborat probele administrate, respectiv copia registrului agricol pe anii 1959-1963, în care tatăl reclamantei nu figurează înscris cu acest bun, cu declarația martorului P. I., care a declarat că știe că tatăl reclamantei deținea tractorul marca Honomag, dar nu poate specifica cine i-a luat tractorul și când. Prin urmare, corect s-a apreciat nu există certitudine cu privire la faptul că tractorul cu plug ar fi fost preluat în mod abuziv de către statul comunist prin organele sale sau a făcut obiectul unui alt act juridic încheiat de către defunct în timpul vieții.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
Constatând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta M. E., continuat de M. V. și M. C. A., în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGPF A., ., împotriva Sentinței civile nr. 2320 din 06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ineu.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
A. C. Ș. V. R. M.
Grefier
P. M.
Red. M.R.
Tred.P.M.
2 ex./ 01.04.2013
Nu se comunică părților.
RECURENȚI
M. V. - A., C. nr.10, J. A.
M. C. A. - A., C. nr.10, J. A. / Sector 5, București, Calea Rahovei, nr.305, ., .
INTIMAȚI - PÂRÂT
S. R. prin MFP prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. - A., ., județ A.
. - S., J. A.
Instanța de fond: Judecătoria Ineu – judecător T. A.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 05-06-2013, Tribunalul... | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 411/2013. Tribunalul... → |
|---|
