Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1351/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1351/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 9018/55/2009*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILĂ NR. 1351
Ședința publică din 16 septembrie 2014
Președinte M. A.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamanții H. C. și H. A. în contradictoriu cu pârâții T. C. și P. S. SRL, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, precum și cererea de chemare în garanție formulată de T. C. față de chemata în garanție SOCIETATEA DE asigurare –REASIGURARE A. A. SA Sucursala A..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Părțile nu au fost citate, fiind închise dezbaterile în ședința publică din 09.09.2014.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 09.09.2014, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care instanța procedează la judecarea cauzei.
TRIBUNALUL
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 08.07.2009, sub nr._, reclamanții H. C. și H. A. au chemat în judecată pârâții Terfeloaga C. și ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească cazul malpraxis; să se constate că sunt victimele cazului de malpraxis constatat și în urma acestuia au suferit și continuă să sufere un prejudiciu de 1200 lei lunar cu titlu de daune materiale și a sumei globale de 10.000 lei, cu titlu de daune suferite de la nașterea copilului minor A. R. și până în prezent, a căror reparare se impune conform art. 644 al in. 2 din Legea 95/2006.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, la data de 27.12.2007 s-a născut minorul R. A. într-o situație critică, fiind necesară plasarea acestuia la terapie intensivă în cadrul Spitalului Clinic Salvador V. din A., iar ulterior transferat la o unitate specializată din Timișoara, fiind diagnosticat cu hipoxie perinatală de gr. III Sindrom Torch și stare de septicemie neonatală. S-a mai arătat că, în urma efectuării unor investigații medicale, s-a stabilit că acesta a suferit o infecție intrauterină cu CMV (Cito-Megalovirus), datorită căreia s-a născut cu afecțiuni grave, fiind diagnosticat cu paralizie spastică cerebrală. Reclamanții au susținut că, potrivit buletinului de analize depus în probațiune, prezența CMVB a fost depistată la mamă, însă pârâta Dr. Terfeloaga C. nu a înștiințat-o despre riscurile pe care le comportă sarcina, în condițiile infestării cu acest virus, nefiind respectate reglementările privind consimțământul informat al pacientului.
În drept au invocat Titlul XV din Legea nr. 95/2006; art. 673 alin.2 din același act normativ, coroborat cu disp. art. 998-999 Cod civil, art. 6 alin. 1 din C.E.D.O., decizia nr. 3/2005-Codul de deontologie medicală.
Pârâții, au solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii, cu motivarea că pârâta dr. Terfeloaga C. nu a asistat la nașterea minorului, nefiind solicitată. Reclamanta nu s-a prezentat la control de la 32 săptămâni, iar nașterea a debutat înainte de termen, prin cezariană, datorită sângerării și dezlipirii prematură de placentă normal inserată (D.P.P.N.I.), care a condus la o suferință fetală, cu hipoxie perinatală, impunându-se resuscitarea cardio-respiratorie a acestuia și primind un scor Apgar 2, stare septică și sindrom TORCH cu stare generală deosebit de gravă. Reclamanta, pe toată perioada sarcinii, s-a prezentat la consult prenatal de 4 ori, în condițiile în care de la 32 săptămâni controalele trebuiau să fie bilunare, iar în ultima lună săptămânale, ceea ce conduce la concluzia că aceasta a manifestat o stare de neglijență și nepăsare față de o sarcină cu risc. Din analiza de anamneză rezultă că mama este fumătoare, iar fătul s-a născut cu o suferință cronică intrauterină la 38 de săptămâni.
Prin precizarea acțiunii depusă la termenul de judecată din 06.10.2009, reclamanții și-au majorat cuantumul daunelor solicitate la suma de 600.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 9506/03.11.2009, Judecătoria A. a declinat în favoarea Tribunalului A. competența de soluționare a acțiunii civile formulată și precizată de reclamanții H. C. și H. A. în contradictoriu cu pârâții Terfeloaga C. și Perenus S. SRL, în baza art. 158 raportat la art. 2 lit. b Cod procedură civilă, apreciind că petitul principal îl reprezintă acordarea despăgubirilor, constatarea cazului de malpraxis, urmând a fi analizat ca o condiție a antrenării răspunderii delictuale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 04.01.2010, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Judecătoria A..
Prin încheierea ședinței publice din data de 11.03.2014 Tribunalul A. a suspendat judecarea cauzei, la cererea pârâtelor, în baza art. 1551 Cod procedură civilă, până la soluționarea plângerii prealabile cu care a fost învestită Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis A..
Împotriva acestei încheieri au declarat apel reclamanții care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei cu consecința repunerii pe rol a judecării cererii. În motivare, au invocat greșita suspendare a judecății cauzei, câtă vreme, pe de o parte, disp. art. 673 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, procedura stabilirii cauzelor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun și, pe de altă parte, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis nu a răspuns cererii care i-a fost adresată în termenul prevăzut de art. 671 alin. 3 din Legea nr. 95/2006.
Prin decizia civilă nr. 635/08.06.2011 Curtea de a Apel Timișoara a respins excepția inadmisibilității recursului invocată de intimații T. C. și .; a admis recursul declarat de reclamanții H. C. și H. A. împotriva încheierii de ședință din 11.03.2010 dată de Tribunalul A. în dosarul nr._ ; a casat încheierea recurată și a trimis cauza la Tribunalul A. pentru continuarea judecării apelului.
Judecarea cauzei în primă instanță, la Tribunalul A. s-a reluat la 14.09.2011 (primul termen după suspendare).
Prin notele de ședință depuse la termenul din 28.09.2011, pârâtele au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neparcurgerii în întregime a procedurii prealabile administrative de sesizare și stabilire a cazurilor de malpraxis potrivit art. 672 din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, au formulat cerere de chemare în garanție a asigurătorului A. A. Sucursala A., în baza art. 60 – art. 63 din codul de procedură civilă și Legea nr. 95/2006.
Pentru termenul din 24.10.2011, la solicitarea instanței, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului A. a depus la dosar copia deciziei nr. 1/03.06.2011 prin care a fost respinsă cererea reclamanților (înregistrată sub nr. 1164/27.03.2009) întrucât nu au făcut dovada achitării onorariului expertului în termenul prevăzut de art. 8 alin. 1 din Ordinul nr. 1398/2006, precum și copiile actelor dosarului administrativ în care a fost emisă această decizie.
Reclamanții au cerut respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.
Chemata în garanție Societatea de Asigurare – Reasigurare A. SA, prin Suc. A., a cerut, prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în garanție, invocând și excepția prescrierii dreptului la acțiune referitor la aceeași cerere.
În ședința publică din 05.12.2011, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată asigurător relativ la cererea de chemare în garanție. De asemenea, a încuviințat cererea reclamanților de efectuare a expertizei medico-legale de către Serviciul Județean de Medicină Legală A.. Raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 55/A/23.05.2012 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A. a fost depus la dosar la 25.05.2012. Ulterior, la 19.11.2013 s-a depus raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei completat, ce cuprindea răspunsul la obiecțiunile părților.
În ședința publică din 17.12.2012, instanța a încuviințat cererea reclamanților de efectuare a noii expertize medico-legale de către Institutul de Medicină Legală Timișoara. Raportul de nouă expertiză nr. 145/26.08.2013 a fost depus la dosar la 18.09.2013, iar suplimentul la acest raport (ce cuprindea răspunsul la obiecțiunile părților) la 01.07.2014. Ambele părți ale raportului de nouă expertiză au fost avizate de Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico – Legale din cadrul Institutul de Medicină Legală Timișoara.
Prin concluziile scrise, reclamanții H. C. și H. A. au solicitat admiterea acțiunii și, constatându-se că au fost victimele unui caz de malpraxis săvârșit de pârâta T. C., obligarea acesteia, în solidar cu clinica Perenius S. SRL, în calitate de comitent, la plata sumei de 82.800 lei reprezentând daune materiale (1.200 lei lunar de la nașterea copilului până la data de azi); a unei despăgubiri sub forma unei prestații lunare în sumă de 1200 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 600.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivare, arată că la data de 27.12.2007 s-a născut copilul lor minor R. A. într-o situație critică, fiind necesară plasarea acestuia la terapie intensivă în cadrul Spitalului Clinic Salvator V. în A., fiind apoi transferat la o unitate specializată în Timișoara. La externare a fost diagnosticat cu hipoxie perinatală de gr. III Sindrom TORCH și stare de septicemie neonatală. Deoarece după multiple internări atât la spitale arădene, cât și timișorene starea copilului nu s-a îmbunătățit semnificativ, au înțeles să se adreseze Spitalului universitar din Szeged - Ungaria pentru efectuarea unor investigații complexe pentru a determina cât mai clar atât starea de sănătate a sugarului cât și tratamentul care trebuie să îi fie aplicat iar concluzia clinicii a fost că minorul a suferit o infecție intrauterină cu CMV (Cito-Megalovirus) datorită căreia s-a născut cu afecțiuni grave fiind diagnosticat cu paralizie spastică cerebrală. Analizând evoluția sarcinii și a investigațiilor la care mama a fost supusă a reieșit că prezența cito-megalovirusului în organismul acesteia a fost depistată la o fază relativ incipientă a sarcinii, astfel, conform buletinului de analize depus în probațiune, prezența CMV a fost depistată la mamă însă pârâta dr. T. C. nu a anunțat-o în nici un fel asupra riscurilor pe care le comportă sarcina în condițiile infestării cu acest virus și astfel, ca rezultat, sunt părinții unui copil născut cu sidromul Torch si cu numeroase complicații generate de o infecție dobândita pe durata sarcinii si respectiv, la naștere. Manifestarea acestei stări medicale complexe rezidă în aceea ca băiatul este complet dependent de îngrijirea unor terți, cu un acut handicap mental care îi reduce la minim șansele de dezvoltare și creștere. Situația medicală posibilă sau măcar probabilă a sarcinii și respectiv a copilului nu a constituit niciodată subiect al ședințelor de consult medical de specialitate pe care le-a avut pe durata sarcinii și nici anterior nașterii efective, însă dacă ar fi fost informați măcar asupra posibilității producerii unei asemenea tragedii, ar fi avut posibilitatea efectiva de a lua o decizie asumată asupra viitorului lor și al copilului, iar aceasta este culpa medicului, pentru că nu s-a comportat cu diligenta profesională cuvenită, respectiv a neglijat să analizeze cu adevărat rezultatele analizelor mamei și a fost superficială în interpretarea lor. Mijloacele de probă administrate în acest dosar au fost, sub acest aspect, relevante, deși nici unul dintre profesioniștii, chemați să își exprime o opinie de specialitate, nu a avut probitatea profesională necesară pentru a-și inculpa propriul coleg, aceștia au exprimat în mod clar faptul că, într-adevăr, analizele medicale indicau existența acelui sindrom în corpul mamei, și că, medicul curant ar fi avut posibilitatea să aprofundeze investigațiile, sesizând un risc, niciunul dintre experți neputând concluziona în defavoarea reclamanților cu privire la informarea pe care pârâta ar fi trebuit să le-o facă vis-a-vis de aceste riscuri, întrucât această informare nu s-a produs. Toate expertizele și răspunsurile de specialitate, aflate la dosarul cauzei, arată faptul că medicul nu avea neapărat toate indiciile obligatorii unei recomandări de întrerupere de sarcină pentru motive medicale, dar tot așa niciunul dintre experți nu exclude faptul că pârâta nu avea toate informațiile pentru a identifica un risc și a o informa cu privire la el iar din nicio fișa medicală și din niciun alt înscris depus la dosarul nu rezultă faptul acestei informări, însă din analizele și expertizele realizate rezultă că au existat suficiente informații care să indice existența riscului care s-a și produs. Dreptul pacientului la informare este prevăzut prin dispozițiile art. 248 din Legea nr. 95/2006 iar lipsa consimțământului informat al pacientului atrage angajarea răspunderii personalului medical conform dispozițiilor art. 642 alt. 3 din lege, fiind de observat faptul că în cadrul multiplelor lucrări de specialitate (expertize și răspunsuri la obiecțiuni) nu s-a putut dovedi informarea reclamantei. Medicii care au efectuat lucrările s-au străduit doar să creeze o confuzie încercând acreditarea existenței unor terțe motive pentru boala fiului lor, dar nu au putut exclude legătura dintre prezența CMV ș sindromul TORCH. Pacientul trebuia obligatoriu informat de către medicul curant privitor la existența acestui risc major, astfel încât acesta să aibă la dispoziție alegerea între continuarea sarcinii ori întreruperea acesteia. Invocă prevederile legale în materie: art. 22 din Constituția României și Normele de deontologie medicală ale Codului de deontologie medicală adoptat prin Decizia nr. 3/2005. Încălcarea unei norme deontologice, în situația în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, atrage răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis, acesta fiind definit în art. 642 din Legea nr. 95/2006 cu precizarea că alineatul 3 al aceluiași articol reglementează răspunderea civilă și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale. Secțiunea C (art. 58 - 63) din Codul deontologic reglementează necesitatea obținerii consimțământului informat al pacientului pentru orice intervenție medicală diagnosticată sau terapeutică. În speță nu au fost respectate reglementările privind consimțământul informat al pacientului, așa cum rezultă atât din starea de fapt ce denotă că nu și-au dat consimțământul, respectiv nu și-au asumat riscul de a da naștere unui copil cu grave probleme de sănătate iar, pe de altă parte, din faptul că nu au fost informați despre riscurile la care sunt supuși și consecințele acestora. Invocă art. 649 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 95/2006. Practica judiciară în materie stipulează că în conformitate cu dispozițiile art. 642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiei, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic și tratament. CEDO a apreciat într-o decizie recentă că „în același context, Curtea a reafirmat importanța accesului la informații al persoanelor confruntate cu riscuri privitoare la sănătatea lor, astfel ca aceste persoane să poată aprecia riscurile la care se expun prin anumite tratamente medicale iar pe de altă parte consimțământul acestora să fie unul dat în deplină cunoștință". Semnificația prezentei hotărâri rezidă în maniera în care Curtea, trecând peste concluziile rapoartelor de expertiză care excludeau culpa medicală, s-a raportat la conținutul acestora în care se menționa existența unor greșeli procedurale în actul medical, or, consideră că este de netăgăduit că în ciuda concluziilor nu tocmai favorabile, neclaritățile procedurale medicale sunt clare. Răspunderea medicală, ca răspundere civilă, se fundamentează pe ideea clasică de culpă (greșeală) și/sau noțiunea de "eroare profesională" introdusă de L. 95/2006, culpa profesională putând fi definită ca o formă a vinovăției în care medicul nu a prevăzut rezultatul faptelor sale, deși putea și trebuia să îl prevadă sau a prevăzut rezultatele faptelor sale, dar a considerat în mod ușuratic că acestea nu vor apărea. Reclamanții consideră că orice formă de culpă profesională poate fi identificată în funcție de următoarele repere: culpa comisivă care constă în neîndeplinirea obligațiilor profesionale, imprudență, nepricepere, nedibăcie, lipsă de prevedere, nepăsare față de cerințele profesiunii sau riscurile la care este expusă o persoană, folosirea inadecvată a condițiilor de lucru și a cunoștințelor profesionale; culpa omisivă care se caracterizează, de exemplu, prin pierderea șanselor de supraviețuire ale bolnavului, în condițiile în care există omisiuni sau întârziere în aplicarea tratamentului de către medic; culpa in eligendo care apare dintr-o alegere greșită a procedurilor terapeutice sau, mai frecvent, în delegarea obligațiilor proprii unor alte persoane; culpa in vigilendo care apare în momentul în care se încalcă o datorie de confraternitate privind o solicitare și obligația de a răspunde la aceasta, nesolicitarea unui ajutor, neinformare privind soarta bolnavului, nesupravegherea corectă si continuă a subalternilor. În ce privește daunele materiale solicitate și anume o prestație lunară de 1200 lei datorată de la nașterea copilului și în continuare pe perioada vieții acestuia, arată că ea ar veni să compenseze costul pe care a trebuit să îl suporte lunar cu îngrijirea copilului și acoperirea nevoilor sale speciale fiind vorba de nenumăratele investigații medicale și internări datorate atât afecțiunilor cu care s-a născut copilul cât și complicațiilor dezvoltate de acestea, medicație, asistența și supravegherea constantă ce trebuie să i se ofere, care presupune fie ca unul dintre părinți să renunțe temporar sau permanent la locul său de muncă, fie ca o persoană specializată să fie angajată pentru a-l supraveghea. În ce privește daunele morale solicitate arată că ele reprezintă o compensație pe care soții o solicită pentru modul în care le-a fost afectată viața de la nașterea copilului fiind vorba pe de o parte de traumă psihică inițială produsă la momentul când au realizat că fiul lor pe care l-au așteptat, dacă își va depăși problemele acute de sănătate, nu va fi un copil ca toți ceilalți, nu va avea o evoluție normală, fizică și intelectuală, nu va putea merge la o grădiniță și apoi la o școală obișnuite și nu va putea avea niciodată o viață împlinită urmând cel mai probabil să fie marginalizat într-o societate intolerantă cu persoanele cu nevoi speciale și poate chiar să suporte batjocuri și suferințe. Cu privire la prejudiciul moral pe care l-au suferit prin modul în care le-a fost afectată viața de la momentul nașterii acestui copil arată că deși au plănuit acest moment și l-au așteptat cu ardoare, viața lor de după nașterea lui a fost marcată în primul rând de suferințele lui și ale reclamanților, perindându-se din spital în spital, pentru ca apoi încet să se adapteze regimului de îngrijire a unui copil cu nevoi speciale. Sunt conștienți că au un fiu care va depinde de îngrijirea și asistența pe care i-o vor putea oferi, aceste roluri neputându-se inversa, odată cu trecerea anilor, așa cum firesc se întâmplă în fiecare familie, reclamanții urmând a fi lipsiți de siguranța și confortul pe care le-ar primi bătrânețe de la un fiu ajuns bărbat matur și în putere, bine integrat social și care și-a dobândit independență materială față de părinți. În ce privește cererea de chemare în garanție a asigurătorului A. SA de către pârâtă, solicită admiterea acesteia și respingerea excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pârâta T. C., prin concluzii scrise, a solicitat respingerea excepției prescripția dreptului la acțiune (relativ la cererea de chemare în garanție) ridicate de . SA Sucursala A. și obligarea acesteia, în cazul admiterii acțiunii, la plata daunelor rezultate în cazul constatării unei culpe medicale și existența unei situații de malpraxis, în baza contractului încheiat între pârâți și societatea chemată în garanție. Pe fondul acțiunii principale, solicită respingerea acțiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorar avocat.
În motivare, arată că la data de 27.12.2007 s-a născut prematur copilul R. A. într-o situație critică (la 38 săptămâni), fiind necesară reanimarea cardio -respiratorie, plasarea acestuia la terapie intensivă și apoi transferul la o unitate de specialitate din Timișoara, fără ca medicul specialist obstetrică-ginecologie Dr. Terfeloaga C. să asiste la naștere, nefiind solicitată. Mai mult, bolnava nu s-a mai prezentat la control la aceasta de la 32 săptămâni, controalele periodice obligatorii fiind doar 4 în toată perioada iar nașterea a debutat înainte de termen, prin cezariană datorită sângerării și dezlipirii premature de placentă normal inserată (D.P.P.N.I) care a condus la o suferință fetală majoră, cu hipoxie perinatală (asfixie la naștere ), fiind nevoie de resuscitarea cardio-respiratorie a acestuia și primind un scor Apgar2, stare septică cu stare generală deosebit de gravă astfel cum reiese din biletul de externare de la spitalul din Timișoara unde a fost transferat după 6 zile din Maternitatea A.. Datorită medicilor copilul a supraviețuit, dar hipoxia cerebrală datorată asfixiei la naștere, care depinde de fiecare secundă în care creierul nu este oxigenat, a dus la deficiențe neurologice, cu care a fost diagnosticat ulterior. În literatura de specialitate pe care a depus-o în probațiune se arată că sechelele neurologice sunt frecvente la nou-născuții cu scor Apgar mic la 5 minute și greutate mică la naștere, astfel că la un scor de 0-3 la 5 minute după naștere rămân cu sechele neurologice 18-20% dintre prematuri și că reanimarea asfixiei noului născut este o manevră de mare urgență iar medicul care asistă nașterea trebuie să aibă în vedere că fiecare minut de întârziere în instituirea manevrelor de reanimare atrage după sine creșterea sechelelor neurologice ulterioare și creșterea mortalității neonatale. Totodată arată că deși consultația prenatală este veriga principală în cadrul măsurilor de reducere a riscului matern și fetal perinatal având un profund caracter profilactic, mama H. A. s-a prezentat la consult prenatal la dr. T. C. de 4 ori pe toată durata sarcinii, renunțând la controale de la 32 săptămâni, perioadă de la care controalele trebuiau să fie bilunare și în ultima lună săptămânale, dând dovadă de neglijență și chiar de inconștiență față de urmărirea sănătății copilului său, chiar în condițiile unei sarcini normale. Consultația prenatală conform standardelor OMS are următoarea periodicitate: luarea în evidență și prima consultație generală în primul trimestru de sarcină; consultații lunare între săptămâna 12-28 de sarcină (săptămâna 16, 20, 24, 28 = 4 consultații); consultații bilunare între săptămâna 29-36 de sarcină (săptămâna 30, 32, 34, 36 = 4 consultații); consultații săptămânale între săptămâna 36-40 de sarcină (săptămâna 37, 38, 39, 40 = 4 consultații). Nerespectarea acestui ritm de control al sarcinii, mama făcând controlul doar sporadic la 15 săptămâni, 18 săptămâni apoi la 25 de săptămâni iar de la 32 de săptămâni, deloc, nu îi conferă dreptul de a acuza un medic de malpraxis bazat pe propria sa culpă, neglijență și nepăsare față de o sarcină cu risc reținându-se din anamneză că mama este fumătoare iar fătul cu o suferință cronică intrauterină la 38 de săptămâni și care s-a născut prematur. Este gravă infecția primară la femeile însărcinate, evidențierea anticorpilor Ig G și Ig M fiind deosebit de importantă, în acest scop sens fiind îndrumată la prima vizită de dr. Terfaloagă C. să facă aceste testări iar în analizele prezentate la medic și în acțiune IgG a fost pozitiv iar Ig M la toți virușii testați a fost negativ, ceea ce înseamnă că pacienta are imunitate față de acest virus (și de ceilalți herpes și rubeolă) și nu mai trebuie efectuate testări ulterioare. Dacă se constată absența imunității (IgG negativ) iar IgM este negativ este necesară repetarea determinărilor în luna a 4-a (ceea ce nu a fost cazul), astfel, analizele evidențiate fiind pozitive, înseamnă că există anticorpi pentru că a fost o infecție anterioară sarcinii, care a determinat crearea de anticorpi pe viață, iar prezența anticorpilor la mamă arată că există protecție pentru o eventuală infestare a fătului. Pârâta precizează că aceste concluzii au fost pe larg explicate în cele două expertize medico-legale, și astfel, la prima expertiză medico-legală efectuată, din datele medicale de specialitate existente în conținutul documentelor puse la dispoziție rezultând următoarele concluzii importante: nu s-a determinat existența unei infecții intrauterine a mamei minorului cu virus citomegalic în timpul sarcinii; nu se poate stabili cu certitudine o legătură de cauzalitate între infecția cu citomegalovirus și sindromul TORCH cu care a fost diagnosticat copilul ulterior nașterii; dezlipirea prematură de placentă normal inserată este o complicație posibilă apărută pe parcursul sarcinii, în evoluția căreia pot să apară modificări hipoxice cerebrale ale fătului care să determine afectare neurologică la nașterea sa; datele medicale din literatura de specialitate arătând că fumatul în cursul sarcinii, afectează dezvoltarea intrauterină a fătului fiind o cauză certă de retard în dezvoltarea intrauterină a fătului și prematuritate; în cazul analizat, conform opiniei de specialitate din referatul medical de specialitate pus la dispoziție și din algoritmul de diagnostic anexat, analizele avute de pacienta H., nu pledează pentru un avort medical iar infecția mamei cu citomegalovirus conform datelor de laborator efectuate în săptămâna 18 de sarcină nu reprezintă indicație medicală de efectuarea avortului terapeutic; dezlipirea de placentă normal inserată pentru care s-a indicat operația cezariană este cert o cauză de hipoxie fetală majoră și poate determina afectarea neurologică fetală; Ig. Pozitiv, cu Ig M negativ în timpul sarcinii potrivit datelor medicale din literatura de specialitate, semnifică o infecție cronică, anterioară sarcinii și nu necesită testări ulterioare; scorul Apgar 2 al nou născutului H. R. A. implică, în mod obligatoriu, hipoxie cerebrală care necesită de urgență resuscitare cardio-respiratorie a nou-născutului și care poate genera leziunile neurologice descrise; din datele medicale de specialitate analizate și existente în conținutul documentelor medicale puse la dispoziție nu există date obiective sau obiectivabile care să indice din punct de vedere al criteriologiei medico-legale, faptul că afecțiunile de care suferă în prezent minorul H. R. A. au fost urmare a unor deficiențe în acordarea tratamentului sau monitorizării medicale de specialitate a gravidei în cursul sarcinii (H. A.). Ulterior, prin răspunsul formulat în completarea raportului de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei, concluziile suplimentare arată că: determinarea după 7 luni de la naștere (iulie 2008) de Ig ,M pozitiv, permite ca posibilă infecția, după nașterea nou născutului; decolarea prematură de placentă, este o complicație gravă, care nu poate fi prevenită fără un control periodic adecvat, riguros respectat și care nu are legătură de cauzalitate directă sau indirectă cu valorile analizelor de laborator determinate de tip Ig_G pozitiv și Ig M negativ; algoritmul anexat al lui Munro arată că în cazul screeningului de anticorpi anticitomegalovirus de tip Ig M și Ig G, în cazul rezultatului IgG pozitiv și IgM negativ pentru citomegalovirus nu sunt necesare testări ulterioare; urmărirea unei sarcini se face prin colaborarea medic-pacient, analizele de laborator recoltându-se la începutul sarcinii, apoi Ia șapte luni, iar testul TORCH este doar opțional, conform datelor existente în literatura de specialitate. Consimțământul informat trebuia luat în cazul în care se impunea avortul în situația analizelor modificate în sensul descris mai sus, dar nefiind cazul de întrerupere ca manevră deontologică și practică în asemenea cazuri, nu avea medicul ginecolog pentru ce să solicite acordul scris al pacientei. Informațiile legate de stadiul sarcinii, rezultatul ecografiei, diagnosticul și tratamentul sunt înscrise în carnetul de sănătate al gravidei care cuprinde cele 4 vizite medicale pe care aceasta le-a făcut în perioada sarcinii, iar după 32 de săptămâni când fătul trebuia monitorizat îndeaproape până la naștere, lipsa mamei de la controalele săptămânale constituie un risc pe care aceasta și 1-a asumat și ale cărui consecințe le suportă în îngrijirea minorului, motiv pentru care apreciază că dreptul pacientului la informare obliga mama să se prezinte periodic pentru a știi despre modificările survenite în evoluția copilului iar neglijarea controalelor nu poate atrage angajarea răspunderii personalului medical. Raportul de nouă expertiză medico-legală efectuată de Institutul de Medicină Legală Timișoara, subliniază aceleași concluzii ca și prima expertiză, stabilind conduita corectă a medicului Dr. Terfaloagă C. La pag.23 din această expertiză, Conf. Dr. N. H., medic primar obstetrică și ginecologie din cadrul clinicii Universitare de Obstetrică și Ginecologic B. Timișoara, în calitate referent, la punctul 2 litera c, se arată: „deoarece pacienta nu a mai fost urmărită în cele 6 săptămâni premergătoare sarcinii de către Dr. Terfaloagă C., nu consider că i se pot imputa acesteia complicațiile neonatale apărute, deoarece pe parcursul consultațiilor prenatale efectuate până la 32 de săptămâni nu s-a evidențiat nici un element patologic care să influențeze defavorabil starea fătului.” Fapta ilicită astfel cum a fost indicată în acțiune, nu reprezintă încălcarea drepturilor subiective invocate iar culpa nu rezultă că actuala stare de sănătate a minorului este cauzată de neglijența imputabilă a medicului ginecolog Dr. Terfeloaga C..
Pârâta Societatea de Asigurare - Reasigurare A. S.A., prin Sucursala A., solicită, prin concluziile scrise, respingerea cererii de chemare în garanție a societății de asigurare A.. Reiterează excepția prescripției dreptului la acțiune referitor la cererea de mai sus. În fond solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în garanție a societății de asigurare, arătând, în motivare, că din întregul material probator aflat la dosarul cauzei a rezultat că nu se poate reține o culpă medicală în sarcina pârâților dr. T. C. și nici dr. M. I, reprezentant al S.C. P. S. SRL, iar expertizele medicale efectuate în cauză au concluzionat că nu se poate reține o legătură de cauzalitate între afecțiunile cu care a fost diagnosticat minorul H. R. A. după naștere și un caz de malpraxis în sarcina pârâților, care să atragă răspunderea acestora și obligarea lor la plata unor despăgubiri. Colaborarea dintre medic și pacientă s-a realizat sporadic, finalizându-se în săptămâna 31-32 de sarcină din inițiativa pacientei care nu s-a mai prezentat la control iar reclamanta nu a dovedit nici o carență în conduita medicală a pârâților și mai mult nu a putut demonstra care ar fi fost o conduită de „bună practică" medicală de urmat astfel încât să fi fost evitate consecințele negative înregistrate de starea de sănătate a minorului H. R. A.. Pârâta arată că, potrivit art. 1 pct. q . din Capitolul IV „Excluderi” din Condițiile de asigurare anexe poliței de asigurare, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudicii rezultând din daune morale.
Analizând acțiunea, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, reglementează răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sănătate și farmaceutice, malpraxisul fiind definit în art. 642 alin. 1 lit. b al legii, ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico – farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale în anumite condiții așa cum sunt enumerate în art. 644 din lege. Conform alin. 3 al art. 642, „Personalul medical răspunde civil și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale”.
Sub aspectul vinovăției, în doctrină, se face distincția între: culpa comisivă, manifestată în cadrul unei acțiuni inadecvate prin imprudență, nepricepere sau stângăcie; culpa omisivă, manifestată în cadrul unei inacțiuni prin neexecutarea unei acțiuni necesare; culpa “in eligendo” constând în alegerea greșită a unor proceduri medicale ori în delegarea unei persoane necompetente; culpa “in vigilando” constând în nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.
Legea nr. 95/2006 reglementează, în art. 643, limitele răspunderii civile, în sensul că toate persoanele implicate în actul medical defectuos vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăreia, iar alin. 2 al acestui text de lege consacră cauzele exoneratoare de răspundere, respectiv faptul ca personalul medical nu este răspunzător pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii în situația în care acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare și în cazul în care acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.
În activitatea sa, medicul trebuie să aibă în vedere și să evalueze și cele mai mici riscuri, acționând cu mare prudență. În acest sens, în Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III – “Acordul pacientului informat” (art. 649), care statuează obligativitatea obținerii acordului scris al pacientului ce urmează a fi supus la metode de prevenție, diagnostic si tratament cu potențial de risc, după o prealabilă informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura și scopul tratamentului, la riscurile și consecințele tratamentului propus, la alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecințele lor, la prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.
Codul de deontologie medicală din 25.03.2005 al Colegiului Medicilor din România reglementează în secțiunea C consimțământul pacientului: art. 58 „Pentru orice intervenție medicală diagnostică sau terapeutică este necesar consimțământul informat al pacientului”; art. 59 „Consimțământul pacientului va fi exprimat în condițiile legii”; art. 60 „Consimțământul va fi dat după informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile și beneficiile acestora.”.
Condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale (cadrul general în care se încadrează și răspunderea pentru culpa medicală) sunt,conform art. 998 și art. 999 din Codul civil de la 1964,următoarele: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Din perspectiva raportului gen – specie, răspunderea pentru eroarea medicală este subordonată celei cu caracter general a răspunderii civile delictuale, așa încât este supusă acelorași condiții generale.
În cazul de față, fapta ilicită imputată de reclamanți pârâtei medic T. C. constă în neinformarea corespunzătoare a părților adverse, în special a reclamantei H. A., despre riscurile sarcinii, în contextul diagnosticării minorului H. R. ulterior nașterii cu infecție intrauterină cu citomegalovirus –CMV. În concret, reclamanții reproșează medicului ginecolog faptul că s-a constatat prezența citomegalovirusului în organismul mamei într-o fază incipientă a sarcinii (cu ocazia efectuării analizelor medicale din luna august 2007, conform buletinului de analize medicale nr. 1819/10.08.2007 eliberat de . SRL) însă nu a fost informată despre riscurile asupra evoluției fătului.
Deci, fapta imputată pârâtei de ord. I este una omisivă, constând în neaducerea la cunoștința pacientei a riscurilor sarcinii în contextul existenței citomegalovirusului în organismul mamei.
Potrivit scrisorii medicale către medicul de familie întocmit de Spitalul Clinic Obstetrică Ginecologie „Dr. Salvator V.” A. la 02.01.2008 (foaia de observație_) rezultă că minorul H. A. R. s-a născut în data de 21.12.2007, cu o greutate de 2.000 gr., sarcina fiind în săptămâna 38. Nașterea a fost realizată prin cezariană, copilul având un scor Apgar de 2, fiind necesară reanimarea acestuia. Diagnosticul la externare a fost: „Hipoxie perinatală gr. III, Sindrom TORCH, stare septicemică (sepsis neonatal). Purpură neonatală trombocitopenică de etiologie mixtă. Retard de creștere intrauterin? Hipoglicemie neonatală”. A fost internat la compartimentul terapie intensivă în intervalul 27.12._08.
Ulterior acesta a fost supus unor internări succesive la Spitalul clinic de urgență pentru copii „Louis T.” Timișoara, în perioadele: 02.01. – 24.01.2008, 12.01. – 15.02.2008, 19.02.2008, 20.03 – 24.03.2008, 16.04 – 21.04.2008, 16.04 – 21.04.2008, 10.07 – 16.07.2008, 12.08 – 22.08.2008 cu multiple diagnostice. La prima internare, s-a menționat, printre acestea și cel de sepsis neonatal – toxoplasmoză congenitală, dar și infecție materno fetală forma sistemică (în observație . congenitală). La a doua internare se menționează și sindrom Torch – infecție cu herpes în observație. La a treia internare se indică în scrisoarea de externare și infecție cu herpes virus în observație. La a șasea internare, printre diagnostice, figurează ș i infecție cu citomegalovirus.
La 29.09.2008, minorul H. R. A. a fost internat la Centrul de Științe Medicale „Szent G. A.” Clinica de Pediatrie, Universitatea de Szeged, Ungaria, cu diagnosticul: infecție intrauterină CMV, paralizie spastică cerebrală. În urma examenului s-a constatat că „existența formațiunilor sclerotice periventriculare cu focare mici, au confirmat supozițiile anterioare referitoare la o infecție intrauterină CMV”.
În prezenta cauză au fost efectuate raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei de către Serviciul Județean de Medicină Legală A. și raportul de noua expertiză medico – legală de către Institutul de Medicină Legală Timișoara (ambele suplimentate cu răspunsurile la obiecțiunile părților), convergând spre aceleași concluzii:
1) În timpul sarcinii, reclamanta H. A. a fost testată (așa cum rezultă din buletinul de analize medicale nr. 1819/10.08.2007 eliberat de . SRL depus în copie la dosarul cauzei) pentru infecțiile din grupul Torch (acronim ce desemnează o infecție cronică perinatală, cu toxoplasmă, virus rubeolic, citomegalovirus și/sau herpes virus), constatându-se că prezintă anticorpi față de citomegalovirus, rubeolă, virus herpetic (IgG pozitiv și IgM negativ), ceea ce a avut ca efect, conform opiniei medicilor experți, imunizarea față de infecțiile respective și absența unei infecții active în cursul sarcinii, respectiv „imposibilitatea transmiterii unei asemenea infecții de la mamă pe parcursul evoluției gestaționale”.
Raportat la împrejurarea descoperirii infecției cu citomegalovirus (infecție activă) la noul născut H. R., medicii experți au concluzionat în sensul posibilității contractării acestei infecții după naștere.
În plus, comisia medicală a precizat faptul că diagnosticul de infecție intrauterină cu virus citomegalic a fătului a fost stabilită de Clinica de Pediatrie din Szeged doar pe baza manifestărilor clinice și a aspectelor CT (tomografie computerizată), nu și a probelor biologice. Or, aspectul CT craniana nu poate certifica etiologie leziunilor, care pot avea și alte cauze, iar nu doar infecția cu virusul de mai sus, ce putea fi determinată cu certitudine doar prin probe biologice.
D-l Profesor Dr. I. C. (medic primar neonatologie) din comisia medico-legală învestită cu efectuarea noii expertize a precizat faptul că CMV este un virus ADN din familia herpes-virusurilor, ce produce o infecție latentă, putând persista toată viața în unele celule ale organismului. Pe parcursul sarcinii (ce constituie o condiție specială în care organismul este imunosupresat) se poate produce o reactivare a infecției sau chiar o reinfecție. Față de împrejurarea că probele imunologice ale reclamantei au dovedit faptul că mama fusese infectată anterior, prezentând la acel moment imunizare față de virusul respectiv, expertul nu a exclus posibilitatea reactivării infecției în intervalul neinvestigat (între săptămânile 31-38).
A arătat că „nou-născutul a prezentat clar la naștere simptomele și semnele unei infecții materno-fetale particulare a sindromului Torch, dar fără etiologie precizată”. De asemenea, și-a exprimat opinia că simpla prezență a unui virus din familia herpes-virusurilor în organismul unei gravide constituie un semnal de alarmă pe durata sarcinii, cu precizarea, însă, că „ghidurile și protocoalele actuale nu stabilesc acest aspect”.
Pentru acuratețea informațiilor referitor la cele de mai sus a considerat necesară consultarea unui specialist în obstetrică-ginecologie.
Un astfel de expert a fost d-l Conferențiar Dr. N. H. care a considerat că nu există nicio legătură între infecția intrauterină CMV și sindromul Torch cu care a fost diagnosticat copilul ulterior nașterii deoarece mama a prezentat anticorpi în timpul sarcinii pentru infecțiile din grupul Torch, deci beneficia de imunizare față de infecțiile respective, nefiind depistată o infecție activă.
2) Analizele medicale ale reclamantei nu pledau pentru un avort medical.
3) Dezlipirea prematură a placentei, ce a determinat nașterea înainte de termen, antrenează hipoxie fetală în funcție de suprafața dezlipită a placentei și de intervalul de timp dintre această dezlipire și extragerea fătului din uter, așa încât putea avea ca efect afectarea neurologică a fătului.
4) Conform literaturii medicale de specialitate, prezența imunizării față de o infecție confirmată și absența aceleași infecții nu impune retestare, fiind suficientă protecția oferită de anticorpii rezultați.
De asemenea, în ambele rapoarte se arată că urmărirea natală presupune prezența obligatorie a pacientei la vizitele medicale o dată pe lună în primele 7 luni, de 2 ori pe lună în continuare până la ultima săptămână când controalele devin săptămânale. Din caietul de gravidă al reclamantei rezultă că a fost informată privitor la periodicitatea și obligativitatea controalelor fără ca aceasta să respecte programul.
Carnetul de monitorizare a gravidei, depus la dosar în copie de reclamantă, cuprinde la final o . îndrumări pentru gravide în perioada prenatală: vizitele medicale lunare în primele 7 luni, bilunare în luna următoare și săptămânale în ultima lună; felul în care decurg controalele medicale și scopul acestora; dieta; ce trebuie evitat în timpul sarcinii; semnele de alarmă ce impun prezentarea la medic; alăptarea, îngrijirea postanală, planificarea familială ulterioară.
Din conținutul carnetului de monitorizare a gravidei rezultă faptul că reclamanta a făcut 4 controale la pârâta medic T. C.: prima în data de 17.07.2007 (la 15 săptămâni sarcina), apoi la „14.07.2007”, fiind vorba evident de data de 14.08.2007 căci s-a consemnat o sarcină de 18 săptămâni; 02.10.2007; 19.11.2007 când sarcina era de 32 săptămâni.
Din probatoriul administrat rezultă inexistența faptei ilicite și al vinovăției medicului în contextul în care:
- reclamanta a efectuat doar 4 controale periodice, în intervalul 15 – 32 săptămâni, renunțând la vizitele medicale în ultima perioadă a sarcinii când acestea trebuiau să fie bilunare și, respectiv, săptămânale în ultima lună.
- a efectuat, la indicația medicului pârât, testele pentru sindromul TORCH, constatându-se că anterior a sarcinii a suferit o infecție ce a generat crearea în corpul său a anticorpilor față de citomegalovirus, rubeolă, virus herpetic (IgG pozitiv și IgM negativ),
- în acest context medicii experții au concluzionat privitor la „imposibilitatea transmiterii unei asemenea infecții de la mamă pe parcursul evoluției gestaționale”, mai puțin d-l Profesor Dr. I. C. (medic primar neonatologie) care a arătat că sarcina poate produce o reactivare a infecției sau o reinfecție, cu precizarea că analizele medicale efectuate de reclamantă în perioada când s-a aflat sub supravegherea medicului pârât nu susțin o astfel de ipoteză, pacienta prezentând imunizare pentru grupul de viruși din categoria TORCH, inclusiv pentru citomegalovirus. În același timp a arătat că nu este exclusă o reinfecței în intervalul de timp de la a 32-a săptămână de gestație până la naștere, perioadă pentru care nu au fost prezentate analize medicale de către reclamantă.
- în intervalul 32 – 38 săptămâni de sarcină, reclamanta nu s-a mai prezentat la control medical. De altfel, din carnetul de monitorizare a gravidei rezultă că nu a mai efectuat nici un control medical, căci indiferent care ar fi fost medicul ginecolog, carnetul de monitorizare a gravidei rămâne același.
- tot d-l Profesor Dr. I. C. a arătat că deși simpla prezență a unui virus din familia herpes-virusurilor în organismul unei gravide constituie un semnal de alarmă pe durata sarcinii, ghidurile și protocoalele actuale nu stabilesc obligația efectuării unor teste suplimentare.
- ambele rapoarte medico-legale judiciare au concluzionat în sensul că infecția reclamantei a fost anterioară sarcinii, iar prezența imunizării și ansamblul rezultatelor medicale nu constituiau elemente care să pledeze pentru avortul terapeutic.
- conform tratatului de neonatologie de I. L., citat la fila 19 a raportului de nouă expertiză, transmiterea infecției cu citomegalovirus de la gravidă la făt se realizează prin placentă în ultima perioadă a sarcinii, mai ales la prima sarcină, perioadă în care reclamanta nu a mai apelat la serviciile medicale ale pârâtei de ord. I, astfel cum menționează d-l dr. B. S.
- decolarea prematură de placentă, ce a generat cezariana, și scorul Apgar scăzut la naștere (cazul reclamantei și al minorului), ce a atras nevoia resuscitării nou-născutului, sunt factori de risc pentru sechele neurologice la distanță și prognostic nefavorabil pentru copil.
- în acest context, nu s-a putut stabili cu certitudine nici că statutul actual sechelar al minorului este provocat de o infecție congenitală cu citomegalovirus – dr. F. A., medic primar neonatologie (pag. 13, 14 ale raportului de primă expertiză completat).
În acest context nu se poate reține culpa medicului privitor la serviciul medical oferit reclamantei inclusiv sub aspectul obligației de informare a pacientei referitor la riscurile sarcinii.
Chiar și reținând opinia singulară a d-lui profesor Dr. I. C. (ce este specialist neonatologie și a subliniat necesitatea obținerii opiniei unui specialist în domeniul obstetrică – ginecologie) privitor la posibilitatea reactivării infecției în perioada sarcinii și a transmiterii, astfel, a virusului la făt, instanța constată că nu există nici un indiciu al acestei posibile reactivări în perioada celor 15 – 32 săptămâni de sarcină, când reclamanta a efectuat cele 4 controale la medicul T. C.. Or, nașterea a avut loc în 38-a săptămână de graviditate, după ce în intervalul 33 – 38 de sarcină reclamanta nu a mai efectuat nici un control medical de specialitate.
Absența acestor două elemente ale răspunderii civile delictuale atrage automat și lipsa ultimei cerințe, cea a raportului de cauzalitate vis-a-vis de prejudiciul suferit de reclamanți, prejudiciu constând în boala minorului H. R. și suferința acestuia precum și a părinților săi fiind incontestabile.
Neîndeplinirea cerințelor cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (astfel cum rezultă din art. 998 și art. 999 din Codul civil de la 1864 coroborate cu art. 642 alin. 1 și 3, art. 649 din Legea nr. 95/2006, respectiv cu art. 58 și art. 59 din Codul de Deontologie Medicală din 25 martie 2005 al Colegiului Medicilor din România) înlătură și răspunderea obiectivă a comitentului pentru fapta prepusului.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul va respinge acțiunea civilă și constatând că nu sunt întrunite astfel nici cerințele chemării în garanție, conform art. 60 alin. 1 din Codul de procedură civilă (1865), din moment ce pârâtele nu au căzut în pretențiuni, instanța va respinge și cererea de chemare în garanție (cu precizarea că excepția prescrierii dreptului la acțiune privitor la această ultimă cerere a fost deja soluționată în ședința publică din 05.12.2011).
Cheltuielile de judecată ale pârâtei T. C. se ridică la valoarea de 5.500 lei onorariu avocațial (dintre care 2.500 lei încasați până la formularea cererii de chemare în garanție), iar cele ale pârâtei . sunt de 5.500 lei onorariu avocațial (dintre care 2.500 lei achitați până la exercitarea aceleași chemări în garanție). Pârâtele nu au explicat cât anume din onorariile avocațiale plătite după introducerea în cauză sunt aferente cererii de chemare în garanție, așa încât instanța apreciază că cele două onorarii de câte 3.000 lei achitate după data de 14.09.2011 (data depunerii la dosar a cererii de chemare în garanție) privesc în cote egale cererea principală, respectiv cea de chemare în garanție. Așadar, în baza art. 274 și art. 277 C., va obliga reclamanții în solidar, să plătească pârâtei T. C. suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată, iar pârâtei . suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă precizată exercitată de reclamanții H. A. și H. C., dom. în A., .. 65, jud. A. împotriva pârâtelor T. C., dom. în A., ., . și ., cu sediul în A., ., jud. A..
Respinge cererea de chemare în garanție exercitată de pârâtele T. C. și . împotriva chematului în garanție Societatea de Asigurare - Reasigurare A. A. SA București, prin Sucursala A., cu sediul în A., .. 64, jud. A..
Obligă reclamanții, în solidar, să plătească pârâtei T. C. suma de 4.000 lei, iar pârâtei . suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16.09.2014.
Președinte Grefier
M. A. V. L.
Red. M.A./Tehnored. M.A./V.L.
7 ex./08.10.2014
5 .
Se . și H. C. – A., .. 65, jud. A.
- pârâtei T. C. - A., ., ., jud. A.
- pârâtei . - A., ., jud. A..
- chematei în garanție Societatea de Asigurare - Reasigurare A. A. SA București, prin Sucursala A. – A., .. 64, jud. A.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1024/2014. Tribunalul ARAD | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1383/2014. Tribunalul... → |
|---|
