Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 140/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 977/210/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.140/R
Ședința publică din 17 aprilie 2014
Președinte:N. C.
Judecător:S. N.
Judecător:S. C. Ș.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. DK SRL, în contradictoriu cu pârâții N. P., N. M., T. D. A., T. Nicușor, T. T. și T. M., împotriva sentinței civile nr.106 din 13.02.2014, pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș, în dosar nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei, avocat N. Vucoiev din Baroul A. și reprezentanta intimaților, avocat Turcaș G. A. A. din Baroul A., lipsind recurenții.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
De asemenea, se constată depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 11.04.2014, întâmpinare din partea intimaților.
Reprezentantele părților depun la dosar împuterniciri avocațiale și declară că nu formulează cereri.
Instanța, având în vedere că nu se formulează cereri, considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, înregistrat la Tribunalul A. la data de 19.03.2014, constată că prin sentința civilă nr.106 din 13.02.2014, pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosar nr._ în rejudecare după casarea cu trimitere prin decizia civilă nr.821/10 06 2013 a Tribunalului A., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. Nicușor și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții N. P., N. M., T. D. A., T. T. și T. M., dispunându-se următoarele:
Validarea antecontractului de vânzare- cumpărare încheiat în data de 24.09.2010, de promitenta cumpărătoare ., care are ca obiect terenul în suprafața de 4,04 ha, situat în extravilanul localității M. evidențiat în Titlul de proprietate nr._/15.09.1995, eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele cetățeanului T. A. în: . . de 5.800 mp; . . de 3.300 mp; . . de 2.200 mp; . . de 5.700 mp; . . de 5.900 mp; . . de 6.100 mp; . . de 5.700 mp; . . de 5.300 mp; și . din . de 2.400 mp; și a fost transmis dreptul de proprietate asupra acestui teren, din patrimoniul pârâților în patrimoniul reclamantei ..
Autorizarea reclamantei ., să îndeplinească toate formalitățile necesare pentru înscrierea terenului identificat mai sus în Cartea Funciară, iar mai apoi să-și întabuleze dreptul de proprietate asupra acestuia, conform hotărârii, cu titlu de cumpărare.
Obligarea reclamantei . să plătească către pârâții N. P., N. M., T. D. A., T. M. și T. T., aflați în solidaritate activă, suma de 1.800 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în rejudecare pârâții N. P., N. M., T. D. A., T. Nicușor și T. M., prin av. J. Hermin, au solicitat a se pune în vedere reclamantei să prezinte originalul promisiunii de vânzare cumpărare de la filele 9-11 dosar. În cazul în care reclamanta va depune originalul înscrisului mai sus menționat s-a solicitat compararea de scripte, întrucât la dosarul cauzei există două înscrisuri autentice din anul 2008 care pot fi comparate cu înscrisul sub semnătură privată de la filele 9-11, privitor la care părțile au declarat în fața instanței de fond că nu le aparțin semnăturile.; de asemenea au solicitat citarea în calitate de martor a numitului P. F. B., care este beneficiarul promisiunii de vânzare cumpărare din 25.06.2008 fila 32 din dosarul inițial de fond.
Reclamanta a depus originalul promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 825 din data de 25 iunie 2008 la Biroul Notarial Public M. S. O. din localitatea C., județul A., procura specială a cetățeanului danez B. Kristiansen de împuternicire a numitului C. B. Ș., pentru semnarea contractelor de vânzare cumpărare, promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare sau orice fel de acte în vederea achiziționării pentru și în numele societății comerciale A. Ialomița SRL de terenuri agricole pe raza comunelor S., Zărand, O., Pâncota și Șicula, județul A., procură autentificată sub nr. 607 din 15.05.2008 la Biroul Notarului Public A. I. G. din Timișoara, duplicat declarație ., autentificată sub nr. 846 din 10.09.2013 la Biroul Notarului Public A. I. G. din Timișoara, procura specială a cetățeanului danez B. Kristiansen de împuternicire a numitului P. F. B. să semneze contractele de vânzare cumpărare, promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare sau orice fel de acte în vederea achiziționării pentru și în numele societății comerciale A. Ialomița SRL de terenuri agricole pe raza comunelor S., Zărand, O., Pâncota și Șicula, județul A., duplicat declarație ., autentificată sub nr. 846 din 10.09.2013 de către Biroul Notarului Public A. I. G. din Timișoara.
Instanța de fond, față de Decizia Tribunalului A. cu nr.821/10.06.2013 pronunțată în dosar nr._, a dispus audierea în calitate de martori și a numitului C. B. Ș. și a doamnei notar M. S. pentru a se lămuri împrejurarea în care s-au încheiat cele două acte notariale, respectiv procura autentificată sub nr.826 din 25.06.2008 și promisiune sinalagmatică de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 825/25.06.2008.
Conform declarației d-nei notar M. S. O. din C. (fila 73), la solicitarea expresă a Societății A., prin av.A. S., a întocmit procuri pentru C. B. Ș. pentru a cumpăra terenuri ca persoană fizică, pe care în aceeași procură se menționa că le va vinde numai Societății A. și întrucât dl. C. era foarte mult plecat la București, s-au întocmit pentru aceleași terenuri promisiuni de vânzare cumpărare, prin care proprietarii se obligau să vândă lui P. F. B. sau oricare persoane fizice sau juridice desemnate de acesta, terenurile în discuție. Atât domnul P. cât și domnul C., aveau cunoștință atât de promisiunea de vânzare cumpărare cât și de procura autentică și erau de acord cu această modalitate, astfel că, astfel că, au fost încheiate zeci, dacă nu chiar sute de procuri și promisiuni de vânzare cumpărare de acest gen, toate cu acordul A., într-un timp relativ scurt. Inițial, au fost făcute doar procuri și promisiuni de vânzare pentru domnul C., dar ulterior, cu acordul părților și de fapt la solicitarea lor, s-au întocmit promisiunile pentru P. F. B.. Banii aferenți cumpărării terenurilor arau plătiți în fața notarului, de către reprezentantul A., în general de către domnul P., notarul calculând impozitul pe vânzare care era reținut din preț. Prețul menționat în procura domnului C., este același cu prețul din promisiunea de vânzare cumpărare și a fost plătit o singură dată, tocmai pentru că procura și promisiunea erau încheiate succesiv. Onorariul pentru autentificarea înscrisurilor, era achitat de A., prin intermediar P. V., ca reprezentant al unei societăți, plătind cu același ordin de plată legalizarea tuturor înscrisurilor din ziua respectivă. Înscrisurile au fost autentificate în 25 iunie 2008 și înregistrate în aceeași zi, semnate de părți, însă eliberate la o dată ulterioară, când se achita onorariul notarului, în speță, în 30 iunie 2008.
De asemenea, Biroul Notarial Public M. S. O. din C., a depus la dosar cu adresa de înaintare nr. 416 din 18.10.2013, copia procurii autentificată sub nr.826 din 25.06.2008, împreună cu toate actele anexe aflate în arhiva biroului notarial și promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare autentificată sub nr.825/25.06.2008, împreună cu toate actele anexe aflate în arhiva biroului notarial în copie, precum și copia facturii emisă de Biroul Notarial reprezentând contravaloarea onorarului notarial pentru promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 825/25.06.2008 și procura specială autentificată sub nr.826/25.06.2008, extras de cont.
În ședința publică din 6 februarie 2014, martorul P. F. B. a depus la dosar declarația acestuia, autentificată sub nr. 1172 din 23.10.2012, de către Biroul Notarului Publică Sică S. din Timișoara, iar prin declarația dată în fața instanței (fila 107), acesta susține că nu își aduce aminte foarte bine de tranzacția ce formează obiectul prezentei cauze. A cumpărat terenuri în numele reclamantei A., direct în calitate de reprezentant, a cumpărat în nume propriu dar și pentru reclamantă și a cumpărat pentru el terenuri. Terenul ce formează obiectul prezentei cauze, l-a cumpărat inițial pentru acesta, iar ulterior l-a cesionat reclamantei. În anul 2012 s-a înțeles cu reclamanta să îi dea terenul. La data prezentă nu are nici o pretenție față de terenul de 4,04 ha ce formează obiectul prezentului litigiu, proprietar fiind Agrofarmul și nu are nici o pretenție nici față de pârâți, banii fiind plătiți atunci acestora. De asemenea, martorul susține că a rezolvat problema cu Agrofarmul vizavi de acest teren. Declarația cu nr. 1172 din 23.10.2012 acesta a dat-o reclamantei A., chiar în ziua semnării ei. Declarația a fost dată în mâna celor 2 reprezentanți ai reclamantei N. I. și I. Hansens, cu care s-a prezentat la notar.
Conform înscrisul intitulat „promisiune de vânzare cumpărare” încheiat la data de 24.09.2010, pârâții au vândut terenul extravilan reclamantei, categoria de folosință arabil, compus din . de 4,04 ha, situat în extravilanul localității M. evidențiat în Titlul de proprietate nr._/15.09.1995, eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele cetățeanului T. A. în: . . de 5.800 mp; . . de 3.300 mp; . . de 2.200 mp; . . de 5.700 mp; . . de 5.900 mp; . . de 6.100 mp; . . de 5.700 mp; . . de 5.300 mp; și . din . de 2.400 mp, achitându-se integral în prealabil, prețul de către reclamantă prin mandatar conform procurii speciale autentificate sub nr. 826/25.06.2008, când aceasta a intrat în posesia și folosința terenului pe care îl deține și în prezent.
Terenul care face obiectul vânzării este în patrimoniul pârâților în coproprietate, dobândit prin moștenire, de la defuncta T. A., căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. Nicușor, pusă în discuție de către instanță, la termenul din 19.09.2013, s-a reținut că aceasta este întemeiată, dat fiind faptul că pârâtul T. Nicușor este fiul pârâtului T. T., conform procurii judiciare de la fila nr. 29, iar conform înscrisului de la fila 52-53 dosar, calitatea de coproprietar al terenului în litigiu, o are pârâtul T. T., în calitate de moștenitor, după defuncta titulară a dreptului de proprietate, T. A.. Ca urmare, în baza art. 47, 67, 109, 137 C. pr. civ vechi, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. Nicușor, care are numai calitatea de reprezentant al pârâtului T. T.; pârâtul T. Nicușor neavând o calitate procesuală de sine stătătoare, ci doar de reprezentant al pârâtului T. T..
Pe fondul litigiului, din probatoriul administrat s-a reținut că pârâții au dobândit în coproprietate prin moștenire, terenul în suprafață de 4.04 ha, ce formează obiectul litigiului, teren înscris în titlul de proprietate 68.670 emis în data de 15.09.1995, pe numele defunctei T. A. (fila 40). Moștenirea terenului în litigiu, pârâții au dobândit-o conform certificatului de moștenitor nr. 31 din 17.10.2007.
La data de 25 iunie 2008, pârâții au dat o împuternicire numitului C. D. Ș., să vândă terenul în litigiu numai către A. DK SRL (fila 43, 44 dosar).
Pârâtul T. T., a dat o procură specială pârâtului T. Nicușor, fiul său, în 10 decembrie 2007, prin care îl împuternicea să vândă partea sa din terenul în litigiu în suprafață de 4.04 ha (fila 49 dosar). Același pârât T. T., l-a împuternicit prin procură notarială pe același pârât T. Nicușor, să-l reprezinte în fața instanței în prezenta cauză (fila 29 dosar).
Pârâții, la data de 25.06.2008 au încheiat o promisiune de vânzare cumpărare autentificată, prin care s-au obligat să vândă terenul în litigiu către numitul P. F. B., arătând că banii aferenți tranzacției au fost primiți de către pârâți, la semnarea promisiunii (fila 54-55).
La data de 24.09.2010, pârâții au încheiat o promisiune de vânzare cumpărare sub semnătură privată, cu reclamanta ., prin care, s-a obligat să vândă către această societate terenul în litigiu, arătând că au încasat integral banii aferenți convenției la data de 25.06.2008 (fila 9-11 dosar_ – fond).
Reclamanta i-a dat în judecată pe pârâți pentru validarea antecontractului încheiat între părți la data de 24.09.2010.
Pârâții au arătat în poziția lor, că sunt de acord cu validarea antecontractului din 24.09.2010, sub rezerva ca numitul P. F. B. să nu aibă vreo pretenție față de ei, respectiv să le solicite despăgubiri, în baza unei clauze penale inserate în antecontractul încheiat de pârâți cu acesta.
Numitul P. B. F. a fost audiat în calitate de martor la termenul din 6.02.2014, arătând că la data când a încheiat antecontractul din anul 2008 cu pârâții, avea calitatea de mandatar al reclamantei A. DK și nu are nicio pretenție față de aceștia, depunând în acest sens și o declarație notarială din 23.10.2012, pe care a arătat că a dat-o în copie și reclamantei atunci când a semnat-o, declarația fiind dată la solicitarea reclamantei la acea vreme.
Reclamanta, prin avocat, a arătat că nu i-a fost pusă la dispoziție această declarație de către reprezentanții reclamantei.
Astfel, s-a reținut că, în principal, litigiul se datorează modului defectuos al păstrării evidențelor și a modului de desfășurare a activității reclamantei .. Astfel, chiar dacă martorul P. F. B. a avut calitatea de reprezentant al reclamantei, nu s-a făcut dovada acestei împrejurări până la termenul din 6 februarie 2014, cu toate că acțiunea fost introdusă în 2 august 2012.
Reclamanta, chiar fără declarația din 23.10.2012, trebuia să știe să dovedească și să păstreze evidența mandatarilor săi și a plăților efectuate de aceștia.
Este adevărat că acțiunea a fost depusă în 2 august 2012, iar declarația martorului P. B. F. a fost dată în 23.10.2012, dar pe de o parte această declarație nu a fost depusă la scurtă vreme după redactarea ei, iar pe de altă parte, chiar și la momentul introducerii acțiunii, reclamanta trebuia să știe că martorul P. este reprezentantul său și să indice acest aspect și să îl dovedească.
S-a observat că pârâții sunt de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Din probatoriu rezultă că pârâții și-au încasat suma aferentă terenului promis spre vânzare.
Instanța a constatat că prin înscrisul sub semnătură privată numit „promisiune de vânzare cumpărare” din 24.09.2010, nu s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, fiind vorba de o suprafață de teren. În prezent, dreptul de proprietate asupra terenurilor se transmite în mod valabil doar prin înscris autentic, potrivit art. 1244 din Noul Cod Civil: „În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.”
Instanța a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile legale de la data încheierii actului, respectiv vechiul cod civil de la 1864, și nu noul Cod civil, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art.6 alin.5 din noul Cod civil, „(5) Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..”
Înscrisul sub semnătură privată încheiat reprezintă o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, cunoscută în practica judiciară sub denumirea de antecontract, având ca obiect o obligație de „a face”, adică de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare autentic, și nu o obligație de „a da”, adică de a transfera proprietatea asupra lucrului vândut, întrucât transferul proprietății se poate face doar prin act autentic.
În baza art.1021 Cod civil, partea în privința căreia angajamentul s-a executat, are dreptul să ceară celeilalte părți să execute convenția. Reclamanta, și-a executat obligația de a plăti prețul, însă promitenții vânzători nu și-au executat obligația de a transfera proprietatea printr-un contract autentic.
Instanța a constatat că, întemeiat pe principiile executării în natură a obligațiilor și reparării prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligațiilor asumate, principii ce se desprind din dispozițiile art. 1073 și 1077 Cod civil, există posibilitatea suplinirii consimțământului părții care nu-și execută obligația, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic.
Această practică judiciară a fost legiferată prin dispozițiile art. 5 alin.2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, care prevede că „în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract„.
Atât din practica judiciară, cât și din textul legal citat anterior, se desprind condițiile necesare pentru admiterea unei acțiuni în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic.
Chiar și Noul Cod Civil prevede în art. 1669 că, în cazul în care una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Față de cele de mai sus, în baza art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938, art. 969, art.1073 și art.1077 Cod civil, instanța a validat antecontractul în litigiu și a dispus transferul dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4,04 ha identificat mai sus, din patrimoniul pârâților, în patrimoniul reclamantei.
Instanța, în baza art. 557, 876, 878, 885, 888 Noul Cod civil, art. 24 din Legea nr. 7/1996, art. 56 din Legea nr. 71/2011, a autorizat reclamanta să îndeplinească toate formalitățile necesare pentru înscrierea terenului identificat mai sus în Cartea Funciară, iar mai apoi să-și întabuleze dreptul său de proprietate asupra acestuia, conform hotărârii, cu titlu de cumpărare.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, s-a reținut că în condițiile art. 275 și următoarele C. pr. civilă 1865, la acordarea acestora se ține cont de culpa procesuală. În cazul de față pârâții nu au fost puși în întârziere anterior introducerii acțiunii. Pârâții, prin întâmpinările depuse (fila 26, 27, 29 dosar nr._ – fond), au arătat că nu se opun admiterii acțiunii. Și pe parcursul derulării procesului, aceștia au arătat că nu se opun admiterii acțiunii reclamantei, sub rezerva ca reclamanta să facă dovada că martorul P. F. B. era mandatarul ei la data când pârâții au încasat banii. Această poziție pârâții au avut-o pe considerentul că promisiunea de vânzare din anul 2008, încheiată cu P., cuprindea o clauză penală ce prevedea răspunderea pârâților în caz de nevânzare a terenului către martorul P. F. B.; iar din acel antecontract nu rezultă că martorul P. F. B. lucrează în numele ., respectiv că este mandatarul reclamantei.
Reclamanta a făcut această dovadă numai în cursul lunii februarie 2014, în rejudecare, cu toate că martorul P. B. F. a arătat în fața instanței că o copie a declarației notariale din 23.10.2012, a fost dată reclamantei, imediat după redactarea acesteia.
Este culpa procesuală a reclamantei că a prezentat atât de târziu declarația în cauză, pe de altă parte, pârâților nu li se poate imputa poziția procesuală datorită faptului că actele semnate nu lămureau nici pe departe cine este promitentul cumpărător; la o primă vedere, promitentul cumpărător fiind martorul P. F. B., nu reclamanta.
S-a constatat că, în cazul de față, în relația reclamantei cu martorul P. este vorba de un mandat fără reprezentare, de care pârâții nu au știut. Antecontractul din 2010, lămurește într-o anumită măsură, dar nu pe deplin raporturile juridice dintre martorul P. F. B., reclamantă și pârâți; pârâții având în continuare motive de temere față de antecontractul din 2008 încheiat cu martorul P. F. B..
În acest context rezultă că, chiar dacă acțiunea reclamantei a fost admisă, culpa procesuală în declanșarea și derularea prezentului proces îi aparține prin aceea că a redactat defectuos actele ce au stat la baza transmiterii dreptului de proprietate a terenului în litigiu, și tot în mod culpabil, a declanșat și întreținut prezentul litigiu.
În baza celor de mai sus, a obligat reclamanta . să plătească către pârâții N. P., N. M., T. D. A., T. M. și T. T., aflați în solidaritate activă, conform art. 1434 NCCIV, suma de 1.800 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanțelor: de la filele 43 dosar nr._ – fond, în valoare de 800 lei; filele 61 și 62 dosar 977/ 210/2012 - recurs, în valoare de 500 lei, fiecare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. DK SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul exonerării sale de plata cheltuielilor de judecată și obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prima instanța i-a admis acțiunea în prestație tabulară dar, în mod paradoxal, a obligat-o să plătească cheltuieli de judecată pârâților căzuți în pretenții.
Instanța a apreciat că este în culpă procesuală față de pârâți, culpa sa constând în faptul ca nu și-a reglementat raporturile cu numitul P. B. înainte de demararea prezentei acțiuni și că a redactat defectuos actele care au stat la baza transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Arată că actele de transmitere a dreptului de proprietate s-au redactat în următoarea manieră:
În august 2008 pârâții au semnat o procură notarială prin care l-au împuternicit pe Chitescu B. să îi vândă terenul în litigiu, declarând în mod expres că li s-a plătit în întregime prețul la data semnării procurii.
În aceeași zi, 1a același birou notarial au încheiat și o promisiune de vânzare-cumpărare având ca obiect același teren,cu numitul P. B..
Doi ani mai târziu, în septembrie 2010, aceeași pârâți au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare olografă asupra aceluiași teren, de această data cu societatea în mod direct. Motivul pentru care pârâții au refuzat să se prezinte la notar și s-au opus la admiterea acțiunii a fost acela că au acordat valabilitate juridică doar promisiunii notariale încheiate cu P. B..
Procura notarială prin care au declarat că societatea le-a plătit prețul au ignorat-o cu desăvârșire, iar promisiunea olografă au contestat-o, în cauză urmând să fi fost solicitată o expertiză grafoscopică, dacă aceștia nu ar fi achiesat la acțiune la ultimul termen de judecată. Mai mult, pârâții chiar au recunoscut prin întâmpinarea depusă în recurs că societatea folosește terenul și a achitat impozitul din anul 2008.
În aceste condiții reaua lor credință este mai mult decât evidentă deoarece, cu toate că au primit prețul terenului de la societate și i-au recunoscut folosința, au înțeles să nege cele două acte făcute în favoarea ei și au înțeles să acorde prioritate unui act încheiat în favoarea unei terțe persoane. Faptul că P. B. a depus la dosar o declarație notarială prin care a cedat terenul societății nu are relevanță.Declarația este datată octombrie 2012, iar acțiunea a fost promovată anterior în august 2012, neputându-se susține că societatea a acționat cu rea-credință, promovând acțiunea, deși cunoștea despre existența declarației. În al doilea rând, martorul P. B. a declarat că în anul 2008, 1a data semnării promisiunii cu pârâții, încă nu era hotărât dacă va ceda acest teren societății sau îl va păstra pentru sine.
În consecință, recurenta apreciază că nu a promovat și nu a întreținut culpabil acest litigiu.
Dimpotrivă, culpa aparține pârâților care au semnat trei acte diferite și, în mod irațional, au înțeles să recunoască doar actul încheiat cu altă persoană decât societatea care le-a plătit contravaloarea terenului și a folosit terenul mai bine de 9 ani.
Prin întâmpinare intimații N. P., N. M., T. D. A., T. T. și T. M. au solicitat respingerea recursului.
În motivare arată, în primul rând, că cererea de recurs este nemotivată, neindicându-se nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 din vechiul Cod de procedură civilă, iar recursul care nu este motivat în termenul de recurs este nul conform art. 306 din vechiul Cod de procedură civilă.
Arată că, toate fazele procesuale s-au derulat din culpa exclusivă a reclamantei.
Astfel, intimații arată că prevederile art. 275 din vechiul Cod de procedură civilă nu pot fi aplicate în sensul obligării lor la cheltuieli de judecată.
Pretențiile au fost recunoscute la prima zi de înfățișare. Anterior procesului nu au fost puși în întârziere. Arată că au fost de acord cu admiterea acțiunii după cum rezultă din dosarul de fond din primul ciclu procesual (întâmpinare fila 26-29 dosar).
Declarația autentică dată în data de 23.10.2012 de către P. B. F. era în posesia reclamantei dar a fost depusă la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată din rejudecare (06.02.2014), de către martorul P. B. F..
În momentul în care această declarație autentică prin care numitul P. desemnează ca beneficiară a promisiunii de vânzare societatea reclamantă, deci la ultimul termen de judecată, au fost de acord fără rezerve ca acțiunea să fie admisă.
Arată că în data de 25.06.2008 au fost încheiate: promisiunea de vânzare - cumpărare autentificată sub nr.825/25.06.2008 de B.N.P. M. S. - O. în favoarea lui P. B. F. sau persoanei pe care o va desemna acesta, în care a fost inserată o clauză penală prin care ei vor plăti de 5 ori prețul vânzării în cazul în care nu își vor respecta promisiunea; procura specială autentificată sub nr. 826/25.06.2008 de același notar, prin care C. B. Ș., putea să intabuleze terenurile în cartea funciară și să încheie contract de vânzare cumpărare autentic doar cu societatea reclamantă și să declare în locul vânzătorilor că aceștia au primit tot prețul vânzării.
Între cele două acte autentice există o contradicție, dar s-a dovedit din probatoriul administrat în cauză că a existat o legătură între societate, numitul P. și numitul C. și că această contradicție s-a născut prin convenția nescrisă între cele trei persoane.
Arată, că numitul C. putea să încheie actul autentic cu societatea reclamantă fără a fi necesar acordul lor, dar ei sunt străini de neînțelegerea care a intervenit între societate și numitul C. care, în conformitate cu procurile aflate la dosar a mai fost mandatat de societate în vederea cumpărării de terenuri pe raza altor localități (nu și pe raza comunei M.).
Ceea ce rezultă cu claritate este faptul că, dacă P. F. B. nu și-ar mai fi reglementat situația financiară cu societatea reclamantă în data de 23.10.2012 (ulterior introducerii acțiunii) când a dat acea declarație autentică că beneficiară promisiunii de vânzare este societatea reclamantă, exista un potențial și real pericol pentru ei să ajungă în situația pârâtului C. din dosarul atașat la dosarul cauzei al Judecătoriei Ineu, cu nr._ (întâmplător tot 977), în care numitul P. a cerut de 5 ori prețul vânzării ca urmare a faptului că s-a admis acțiunea în prestație tabulară în favoarea aceleiași reclamante.
Ca urmare, intimații arată că justificat s-au opus admiterii acțiunii doar pentru situația în care numitul P. nu declară că beneficiarul promisiunii de vânzare este societatea reclamantă. În cele din urmă după ce problemele financiare între P. și societate au fost rezolvate, acesta a dat declarația autentică că beneficiarul promisiunii de vânzare este societatea reclamantă, declarație care a ajuns la dosarul cauzei cu doi ani după ce a fost dată.
Reprezentanta reclamantei a declarat, după cum este menționat în sentință, că nu ar fi avut cunoștință de existența acestei declarații și că a văzut-o doar la ultimul termen din rejudecare, deci în data de 06.02.2014.
Ca urmare, intimații arată că, în condițiile în care la termenul de judecată din data de 06.02.2014, martorul P. F. B., s-a prezentat în instanță și a depus o declarație autentică specială pentru dosarul nr._, prin care declară că persoana desemnată ca beneficiar al promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 825/25.06.2008 de B.N.P. M. S. - O., este societatea reclamantă, nu au putut decât să fie de acord cu admiterea acțiunii.
Culpa procesuală este a reclamantei, care deși a fost în posesia acestei declarații autentice de la data de 23.10.2012, după cum declară și martorul Picioarea F. B., nu a depus-o la dosarul cauzei, ajungându-se astfel la recurs și în rejudecare.
Intimații mai arată că au trecut și peste faptul că pârâtul T. T. ca și coproprietar a fost împrocesuat abia în rejudecare la ultimul termen din 06.02.2014, fără a fi citat la vreun termen de judecată.
De asemenea, arată că au trecut și peste faptul că prețul vânzării nu era plătit de societatea reclamantă la data de 24.09.2010, ori una din condițiile admiterii acțiunii în prestație tabulară era aceea ca reclamanta să fi plătit întregul preț al vânzării. Din declarația martorului P. rezultă că el a plătit prețul în numele lui și la înțelegere cu societatea reclamantă privind plata prețului și altor cheltuieli a intervenit ulterior introducerii acțiunii, introduse la 02.09.2012 și abia în 23.10.2012 a fost dată acea declarație autentică prin care acesta desemnează societatea reclamantă ca beneficiar al promisiunii de vânzare.
Drepturile procesuale trebuiau exercitate cu bună credință de către societatea reclamantă.
Art.723 din vechiul Cod de procedură civilă care este aplicabil, prevede că: Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.
Intimații arară că, din culpa procesuală a reclamantei, care și-a exercitat drepturile procesuale cu rea credință s-a produs o pagubă, aceea că au trebuit să-și angajeze avocat în mai multe faze.
Fazele procesuale nu ar fi avut loc, iar ei ar fi fost de acord cu admiterea acțiunii de la primul termen de judecată dacă ar fi fost adusă acea declarație autentică prin care numitul P. F. B. desemnează societate reclamantă ca beneficiară a promisiunii autentice de vânzare cumpărare.
Atitudinea reclamantei este frauduloasă. Pe de o parte, în cererea de recurs recurenta reclamantă arată – „De altfel, P. F. achiziționa teren pentru S.C. A., astfel încât reclamanta era beneficiara promisiunii de vânzare-cumpărare, dar totodată era și cea care plătea contravaloarea terenurilor." Apoi pe timpul recursului, recurenta își schimbă declarațiile după cum rezultă din încheierea de ședință din data de 20.05.2013 - fila 51 din dosarul de recurs „ ...face precizarea că nu P. F. a achiziționat terenuri pentru recurentă, așa cum s-a menționat din eroare la fila 2 a recursului și că urmează să facă precizarea în scris".
Nici una dintre variantele de mai sus nu a fost reală. Realitatea e că a existat o înțelegere ulterioară în anul 2012 când s-au făcut decontările financiare între societate și P..
Sentința pronunțată este corectă în sensul obligării reclamantei la cheltuieli de judecată, motivarea fiind culpa procesuală a reclamantei. A fost avut în vedere principiul echității care nu a avut o reglementare expresă în vechea legislație procesuală civilă, principiu care a primit o reglementare expresă în noul Cod de procedură civilă. Astfel, potrivit art. 5 alin. 3 din noul Cod de proc. civ., judecătorul este ținut și de principiul echității.
În drept, intimații invocă prevederile art.308 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă.
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 cod pr.civilă 1865, raportat la motivele pentru care reclamanta a declarat recurs, se constată că acesta este fondat, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâți nefiind justificată în sensul dispozițiilor art.274 cod pr.civilă 1865.
Astfel, cheltuielile de judecată se acordă la cererea părții interesate și reprezintă taxe judiciare de timbru, onorariile avocatilor, ale expertilor și ale specialiștilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței lor la proces, cheltuieli de transport, cazare dacă este cazul, orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfașurare a procesului.
Temeiul juridic pentru acordarea acestora, potrivit Codului de pr.civilă 1865 ce este incident în prezenta cauză, îl reprezintă art.274 care prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuielile de judecată având deci la bază „culpa procesuală” a celui care determină cheltuielile cu procedurile ce s-au dovedit fondate.
Culpa procesuală aparține pârâtului atunci când a fost admisă acțiunea reclamantului, când pe parcursul procesului pârâtul își execută obligația cu consecința respingerii cererii reclamantului ( rămasă fără obiect) sau când își execută obligația înainte de sesizarea instanței fără să înștiințeze reclamantul.
Culpa procesuală aparține reclamantului atunci când cererea lui de chemare în judecată a fost respinsă ca netimbrată ori a fost anulată, când calea de atac a fost anulată, când cererea s-a perimat sau când a renunțat la judecată sau la dreptul subiectiv.
În acest context, raportat la datele din prezenta cauză privind poziția procesuală a părților și la soluția pronunțată, de admitere a acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâții, tribunalul consideră că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârâți nu este una legală care să răspundă condițiilor prevăzute de art.274 cod pr.civilă 1865.
Culpa procesuală a reclamantei, cu consecința obligării la cheltuieli de judecată, nu poate fi reținută pentru împrejurările ce sunt arătate în sentința atacată, anume modul defectuos de gestionare și evidențiere a actelor încheiate pentru terenul cu privire la care s-a derulat procesul și temerea invocată de pârâți privind activarea clauzei penale din actul semnat cu P. F.- B., deoarece nu sunt de natură să aducă părțile în vreuna din situațiile sus expuse privind suportarea cheltuielilor de judecată pentru rezolvarea problemelor ce decurg din efectele actelor juridice prezentate de părți autentificate de notar existând cel mult, în condițiile în care actele au fost perfectate în aceeași zi-25 06 2008, varianta analizării din perspectiva răspunderii celui din urmă.
Față de cele arătate, în temeiul art.312 alin.3 cod pr.civilă 1865 raportat la art.304 pct.9 același cod, tribunalul va admite recursul declarat de reclamanta A. DK SRL împotriva sentinței civile nr.106/13 02 2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în contradictoriu cu pârâții N. P., N. M., T. D. A., T. Nicușor, T. T. și T. M. pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătură obligația reclamantei de a plăti pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 1800 lei și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Văzând că reclamanta nu a depus dovezi cu privire la cheltuielile de judecată suportate în recurs, acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A. DK SRL împotriva sentinței civile nr.106/13 02 2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în contradictoriu cu pârâții N. P., N. M., T. D. A., T. Nicușor, T. T. și T. M..
Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură obligația reclamantei de a plăti pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 1800 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2014.
Președinte, Judecător,Judecător,
N. C. S. N. S. C. Ș.
Grefier,
C. S.
Red.SN
Thred..
Prima instanță: Judecătoria Chișineu-Criș, jud.F. M. D.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 688/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
