Contestaţie la executare. Decizia nr. 540/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 540/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 15033/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.540/A
Ședința publică din 29 mai 2014
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de către contestatorii Ș. E. și Ș. C., în contradictoriu cu intimații S. S. reprezentată de . București și B. B. C., împotriva sentinței civile nr.833 din 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelanților, avocat P. S. din Baroul A., lipsă fiind apelanții și reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 500 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul apelanților depune la dosar copia facturii nr._ din 16.04.2014 și copia chitanței nr._ din 16.04.2014, reprezentând onorariu avocațial.
Instanța pune în discuție reprezentantului apelanților să arate ce plăți s-au mai efectuat după executarea silită.
Reprezentantul apelanților arată că este vorba despre 3 plăți voluntare, efectuate după data cererii de executare silită, plăți care nu se regăsesc în somație și depune la dosar un înscris din care reiese efectuarea acestor plăți.
De asemenea, reprezentantul apelanților declară că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 02.04.2014, constată că prin sentința civilă nr. 833 din 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins contestația la executare formulată de contestatorii Ș. E. și Ș. C., în contradictoriu cu intimații B. B. C. și S. S. prin . București, împotriva executării silite pornite în dosar execuțional nr. 266/2013.
S-a dispus comunicarea către B. B. C. a recipisei CEC nr._/03.10.2013.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
La data de 21.04.2005 contestatorii au încheiat cu BCR SA A., contractul de credit bancar nr. 259, pentru suma de_ lei vechi, restituibilă în 120 rate lunare cu o dobândă de 18,5 % pe an, variabilă, D. 21,2 % pe an, cu posibilitatea perceperii unei dobânzi majorate în cazul nerambursării la termen a ratelor.
La art. 4.11 din contract, s-a stipulat: „ Dacă în termen de 30 zile de la data scadenței împrumutatul și/sau coplătitorii /garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite (...)”
La data de 08.10.2010, Banca cesionează creanța rezultată din contractul anteamintit către . administrator active Kruk International SRL, prin contractul de cesiune J 918, creanța datorată la data cesiunii fiind 19.182,21 lei din care 15.091,95 lei credit și 4.090,26 lei dobânzi. În situația contului din data de 04.10.2010, banca arată că data ultimei plăți efectuate de contestatori a fost 20.07.2009.
Cesiunea este notificată debitorilor prin notificarea din 15.10.2010, iar la data de 11.05.2012 cesionarul S. S. transmite contestatoarei un angajament de plată a sumei de 25.435,94 lei în 94 rate lunare, suma reprezentând creanța cesionată la care s-a adăugat dobânda calculată conform contractului inițial (art. 4). Solicită totodată semnarea acestuia de către debitori și restituirea unui exemplar, condiție necesară validității acestuia.
Cum debitoarea nu dă curs cererii amintite, cesionarul retrimite la data de 24.07.2012 un nou angajament de plată pentru suma de 26.216,32 lei, plătibilă în 90 rate lunare, însă nici acesta nu este acceptat de contestatori.
Aceștia din urmă, efectuează prima plată voluntară a sumei de 348,49 lei, în contul creditoarei cesionare, la data de 25.07.2012, aceeași sumă fiind achitată și în lunile următoare, ultima plată având loc la data de 18.09.2013.
La data de 28.08.2013, creditoarea cesionară solicită B. B. C. executarea silită a sumei de 25.861,50 lei, reprezentând 15.091,85 lei debit principal și 10.769,55 lei dobânda aferentă creditului acordat, Judecătoria A. încuviințând executarea silită prin încheierea nr. 5702/06.09.2013.
Contestația la executare s-a găsit neîntemeiată pentru cele ce urmează:
În ceea ce privește existența titlului executoriu, s-a reținut că, a fost încuviințată executarea silită a contractului de credit bancar nr. 255/2005, încheiat de contestatori cu BCR, contract cesionat către S. S., cum s-a arătat anterior. Ori, contractul de credit bancar constituie potrivit art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 în vigoare la data încheierii lui, titlu executoriu, caracter ce nu este pierdut prin cesionarea creanței, apărările contestatoarei în sens contrar, nefiind reținute de instanță ca temeinice, atâta timp cât, prin cesiune, cesionarul preia toate drepturile creditorului cedent din momentul cesiunii, creanța păstrându-și natura juridică, în speță, urmare a neplății ratelor lunare ( ultima plată efectuată cedentului având loc la data de 20.07.2009 ) s-a activat clauza contractuală prevăzută la art. 4.11 din contractul de credit, mai sus enunțată, creditul devenind scadent anticipat, astfel că la data cesiunii, contestatorii datorau băncii cedente suma de 19.182,21 lei. Ulterior cesiunii, clauzele contractuale sunt aplicabile întocmai, cesionarul calculând dobânda prevăzută în contractul inițial și solicitând debitorilor plata creanței principale ( scadente anticipat) și a dobânzilor calculate și ulterior cesiunii. Propunerea de eșalonare a plății datoriei, din cele două angajamente de plată, nu este acceptată de către debitori, aceștia refuzând semnarea angajamentelor amintite. Rezultă așadar că, cesionarul are dreptul la realizarea debitului principal, scadent anticipat (la momentul cesiunii ) și a dobânzilor contractuale ce curg până la momentul plății efective, cesiunea fiind un mod de transmitere a obligațiilor, iar nu de stingere a acestora.
În practica instanței supreme și în literatura juridică s-a statuat că, în cazul în care, „după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, debitorul recunoaște datoria față de creditor și se obligă să o plătească, deși nu mai poate fi vorba despre întreruperea cursului prescripției extinctive, suntem totuși în prezența unei novații valabile a obligației civile imperfecte, într-o obligație perfectă (...)” ( Dec. nr. 1944/1986 a Trib. Suprem citată în G. B., D. civil. Partea generală, Persoanele, ediția a III-a cu trimitere la Fr. D., Tratat de drept civil. Contracte speciale, p. 392 ) .
Însușindu-și această opinie, instanța a reținut că prin plata benevolă de către debitori a unor rate lunare începând cu data de 25.07.2012, în contul cesionarului, chiar ulterior termenului de prescripție de trei ani, calculat de la data ultimei plăți – 20.07.2009, a avut loc o novație a obligației civile de restituire a împrumutului ( debit principal scadent anticipat și a dobânzii contractuale), obligația nouă, născută așadar la 25.07.2012, fiind una valabilă, astfel că nu se mai pune în discuție prescripția extinctivă a celei dintâi.
Este adevărat că debitorii au efectuat plăți parțiale, în rate lunare a câte 348,49 lei atât anterior începerii executării silite, cât și ulterior cererii de executare, însă, obligația lor, la momentul cererii în discuție era una de restituire a întregii creanțe și a dobânzii calculate până la plata acesteia în întregime, astfel că, plățile amintite nu pot fi reținute decât din dobândă, potrivit art. 1111 vechiul cod civil, al cărei cuantum real nu poate fi determinat decât în momentul plății debitului principal.
Având în vedere cele deja arătate, nu s-a putut reține susținerea contestatorilor referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, așa cum s-a arătat în cele ce preced, debitul urmărit îndeplinind aceste condiții definite de art. 662 N.c.p.civ.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că executarea silită contestată este legală și întemeiată, în baza art. 711 și urm. C.p.civ., instanța a respins contestația la executare dispunând potrivit art. 719 alin. 6 C.p.civ., suma reprezentând cauțiunea depusă pentru soluționarea cererii de suspendare a executării, în cuantum de 2.003,64 lei, consemnată cu recipisa CEC nr._/03.10.2013, rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, urmând a se comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii Ș. E. și Ș. C., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată, referitor la prescripția dreptului de a cere executarea silită, că instanța de fond a confirmat faptul că în speță a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, întrucât între momentul ultimei plăți (20.07.2009) și cel al reluării voluntare a plăților din data de 25.07.2012 au trecut mai mult de trei ani. Motivul pentru care prima instanță a respins excepția prescripției rezidă în interpretarea potrivit căreia prin recunoaștere, vechea obligație imperfectă (pentru care a intervenit prescripția) a fost înlocuită de una nouă (ca efect al recunoașterii) prin procedeul novației. Deși această opinie nu este eronată, în speță nu poate conduce la soluția respingerii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită din două motive principale.
Pe de o parte, recunoașterea constituie motiv de întrerupere a prescripției doar în cazul dreptului material la acțiune, nu și în ceea ce privește dreptul de a cere executarea silită. Odată prescris dreptul material la acțiune, dacă este totuși recunoscut de către debitor, creditorul redobândește posibilitatea de a solicita obținerea unui titlu executoriu pe calea acțiunii injustiție. Odată prescris dreptul de a cere executarea silită, singura posibilitate pe care o are creditorul este de a obține un nou titlu executoriu. Vechiul titlu, prescris, nu mai dă dreptul creditorului să solicite concursul autorităților statului în constrângerea debitorului, nici în situația în care acesta, ulterior prescripției, efectuează acte voluntare de executare. În situația unei recunoașteri ulterioare împlinirii termenului, se naște un nou drept material la acțiune, însă nicidecum un nou titlu executoriu.
Pe de altă parte, apelanții arată că între considerente și dispozitiv există contradicție.
Independent de faptul că recunoașterea nu conferă calitatea de titlu executoriu unui act care și-a pierdut-o prin efectul prescripției, argumentarea pe care a adus-o instanța de fond impune cu necesitate admiterea contestației la executare și desființarea actelor atacate. Este universal acceptat, cum de altfel a arătat și instanța de fond, că novația are ca efect stingerea obligației inițiale și înlocuirea ei cu o nouă obligație. Novația nu are ca efect confirmarea obligației inițiale sau prelungirea efectelor acesteia. Este cât se poate de evident că formele de executare având ca obiect o obligație stinsă (indiferent de cauza stingerii ei, chiar în cazul novației) sunt lipsite de conținut, impunându-se anularea lor. Incidența novației exclude posibilitatea menținerii formelor de executare având ca obiect obligația inițială, care se stinge.
Referitor la fondul cauzei apelanții arată că, creanța nu are caracter cert. Independent de aspectele de mai sus, din punct de vedere legal, la data emiterii somației chiar suma pretinsă de creditor era mai mică decât suma indicată în conținutul actelor de executare.
De asemenea, arată că, nu s-au luat în calcul plățile efectuate după formularea cererii de executare silită. Suma din somație este de 30.072,7 lei, dintre care 4.211,2 lei cheltuieli de executare silită, rezultând astfel că suma urmărită este cea de 25.861,5 lei, respectiv suma la care a ajuns creditoarea fără a ține cont de plățile efectuate după cererea de executare silită.
Subliniază că două dintre cele trei plăți au fost tăcute anterior emiterii somației, motiv pentru care este imposibil de contestat nelegalitatea, cel puțin parțială, a actelor de executare silită. Mai mult, la data la care le-a fost comunicată somația fusese efectuată și a treia plată, confirmată inclusiv de creditoare. Raportarea primei instanțe la momentul cererii de executare silită este nelegală și lipsită de orice suport juridic. Formal, debitorul este obligat să plătească întreaga sumă înscrisă în somație.
Apelanții mai arată că, dobânda a fost calculată la întregul interval dintre momentul cesiunii și momentul cererii de executare. În ciuda faptului că le-au fost propuse două variante de reeșalonare, calculul dobânzii s-a efectuat de către creditoare inclusiv pe intervalul ulterior efectuării propunerii, dar poate și mai important, inclusiv pe intervalul de un an și jumătate în care au efectuat plăți voluntare. Reluarea plăților voluntare, în condițiile în care au fost efectuate mai multe propuneri de reeșalonare din partea creditoarei, a înlăturat posibilitatea calculului dobânzii pentru întregul capital cât timp de la prima plată reluată și până la demararea executării silite nu au mai înregistrat întârzieri. D. urmare, un calcul corect al dobânzii ar fi presupus intervalul cuprins între data cesiunii și data reluării plăților voluntare, regulat efectuate. Subliniază că, raportat la aceste aspecte nu există nicio referire în considerentele sentinței apelate.
Creditoarea a depus cererea de executare silită în interiorul termenului de grație acordat în vederea lămuririi situației. Prin notificarea din 04.07.2013, apelanții arată că, li s-a pus în vedere că au termen până în 25.07.2013 pentru a lua legătura cu unul din consultanții creditoarei pentru a beneficia de o rezolvare pe cale amiabilă. Cu toate acestea, cererea de executare silită este depusă în data de 16.07.2013, dovedindu-se încă o dată reaua-credință a acesteia. Dacă s-ar fi făcut o explicitare a calculului sumei propuse, așa cum s-a realizat într-un târziu la solicitarea instanței, posibilitatea existenței unui acord expres ar fi fost una reală. Deși nu au acceptat expres ultimul scadențar propus, plățile voluntare efectuate depășesc rata propusă și sunt efectuate fără întârziere până la demararea executării silite. Din acest punct de vedere, dacă ar fi fost de bună credință, creditoarea nu ar fi avut nici un interes să demareze executarea silită, cât timp a încasat plățile întocmai conform scadențarului propus de către aceasta. Nici raportat la aceste argumente nu există vreo referire prin sentința apelată.
În drept apelanții invocă dispozițiile art. 466 și urm. NCPC, precum și pe celelalte texte legale invocate în motivare.
Prin întâmpinare, intimata S. S. reprezentată de . București a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe.
În motivare, în ceea ce privește invocarea de către contestatori a prescripției dreptului de a cere executarea silită, consideră ca nu se poate aplica în prezenta speță, întrucât precum chiar debitorii au recunoscut, au fost purtate negocieri în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, acestea începând încă din data de 24.04.2012, când au primit din partea doamnei Ș. E. adresa prin care a solicitat să i se prezinte oferta privind încheierea unui angajament de plată.
Astfel, prevederile art. 2532 alin. 6 cod civil se aplică întocmai: „Prescripția nu începe sa curgă, iar dacă a început să curgă, ea se suspendă:... Pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, insă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție."
Termenul de prescripție a început să curgă de la data ultimei plați la BCR SA, respectiv 20.07.2009, urmând să expire în data de 20.07.2012, în cazul în care nu ar fi intervenit un motiv de suspendare și de întrerupere a prescripției. Cum negocierile au început a fi purtate în data de 24.04.2012 și au continuat prin trimiterea angajamentelor de plată către debitoare în data de 14.05.2012 și în data de 24.07.2012, intervin aplicabile prevederilor art. 2532 alin 6 Cod Civil, întrucât acestea au fost purtate în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție.
Mai mult decât atât, debitorii au recunoscut creanța, solicitând o oferta de plată prin adresa menționata anterior, din data de 24.04.2012. Solicitarea unui termen de plată, precum și efectuarea plaților constituie motive de întrerupere a prescripției, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție, conform art. 2541 alin. 2 Cod Civil.
De asemenea, intimata arată că, debitorii au fost puși în întârziere prin nenumăratele notificări transmise acestora începând cu data cesiunii și până la momentul actual; considerând astfel că se aplică prevederile art. 2537 alin. 4 Cod Civil.
În ceea ce privește caracterul cert al creanței, intimata precizează că, acesta este dat de însuși prezența titlului invocat, contractul de credit încheiat de către contestatori cu BCR SA. Astfel rezultă existența creanței nu numai din certitudinea și existența titlului ci și din însușirea acestuia de către debitori prin semnarea actelor de creditare și asumarea/pretinderea drepturilor și obligațiilor conexe.
Mențiunea contestatorilor potrivit căreia „nu s-au luat în calcul plățile efectuate după formularea cererii de executare silită" este total eronată și făcută cu rea credință. Așa cum au arătat și în fața instanței de fond, prin atașarea la dosarul cauzei a modului de calcul a creanței, plățile efectuate după cererea de executare au fost luate în calcul și s-au scăzut din creanța datorată.
În ceea ce privește afirmația debitorilor potrivit căreia s-a calculat dobânda în intervalul de un an și jumătate în care au efectuat plăți voluntare, intimata arată că, prin cesiune, cesionarul preia toate drepturile creditorului cedent din momentul cesiunii. Ceea ce omit să menționeze debitorii sunt prevederile Condițiilor generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, care prevăd în mod clar, la pct. 7.4 lit. h faptul că banca are dreptul „să declare scadent prezentul credit împreună cu toate dobânzile aferente, comisioanele, spezele și oricare alte sume datorate", în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește oricare din obligațiile asumate prin contractele de credit încheiate cu banca.
Potrivit dispozițiilor de dreptul comun din materia cesiunii de creanță, respectiv cele ale art. 1568 alin.1 lit. a) și b) din Codul Civil „cesiunea de creanță transferă cesionarului: toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate".
De asemenea, potrivit art. 622 alin. 3 Cod procedură civilă „Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare."
Prin urmare, în urma cesiunii de creanță cesionarul dobândește toate drepturile cedentului cu privire la creanța cedată, inclusiv dreptul de a solicita actualizarea creanței, prin aplicarea procentului de dobândă în conformitate cu prevederile contractului de credit încheiat între BCR SA și contestatori.
În drept intimata invocă dispozițiile art.205 și urm., art. 622 alin. 3 Cod procedură civilă, art.1568 alin.1, art. 2532 alin. 6, art. 2537 alin. 4, art. 2538 alin. 2 Cod Civil.
Intimatul Biroul executor Judecătoresc B. C. nu a depus întâmpinare la dosar.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art.466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este nefondat, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, în ce privește problema prescripției dreptului de a cere executarea silită, tribunalul va reține că potrivit art.705 noul Cod de procedură civilă termenul legal de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. Or, analizând clauzele contractului de credit bancar încheiat între contestator și BCR (contract 259/2005), tribunalul remarcă faptul că la art.4.11 este înserată următoarea clauză: „Dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutatul… nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite…”; pe de altă parte, data scadenței fiecărei rate este menționată în Graficul de rambursare aflat la fila 32 din dosarul de executare silită; ultima rată achitată de contestatori anterior cesiunii a fost la 20.07.2009. Așadar, pentru luna august 2009 (luna următoare celei la care s-a făcut ultima plată) data scadenței ratei era stabilită la 05.08.2009, la care, conform art.4.11 din contract se adaugă un termen de 30 de zile, care are valențele unui termen de grație, după expirarea căruia banca poate proceda declanșarea procedurii executării silite. Cu alte cuvinte, dreptul băncii de a obține executarea silită curge de la data scadenței ultimei rate neachitate (05.08.2009) la care se adaugă termenul de 30 de zile, rezultând data de 05.09.2009 ca termen după expirarea căruia se putea proceda la executare silită.
Revenind la prescripție, tribunalul va constata că termenul de 3 ani reglementat de art.705 noul Cod de procedură civilă începe să curgă de la 05.09.2009 – ca dată la care se naște dreptul băncii de a obține executarea silită, împlinindu-se așadar la 05.09.2012.
Potrivit art.708 pct.1 Cod procedură civilă cursul prescripției se întrerupe, printre altele, la data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice mod a datoriei. După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție.
După cum recunosc chiar și contestatorii prin memoriul de apel, aceștia au efectuat o plată voluntară la data de 25.07.2012 (așadar anterior împlinirii termenului de prescripție), plată de natură a determina întreruperea termenului de prescripție și curgerea de la această dată a unui nou termen de 3 ani.
În concluzie, instanța de apel va constata că termenul de prescripție a executării silite nu s-a împlinit, motiv pentru care va aprecia drept legală hotărârea primei instanțe cu motivarea prezentată mai sus.
Cu privire la certitudinea creanței, tribunalul nu poate împărtăși punctul de vedere al contestatorilor în sensul că aceasta nu are un caracter cert, prin aceea că la momentul emiterii somației nu s-a ținut cont de trei plăți a câte 348,49 lei efectuate până la acea dată; în concret, din tabelul depus la fila 70 dosar rezultă faptul că contestatorii au achitat rata indicată la 22.07.2013, la 20.08.2013 și la 18.09.2013; întrucât aceste rate au fost achitate după momentul redactării de către intimată a cererii de executare silită (16.07.2013), apare ca explicabil faptul că în somație se face trimitere la suma ce figurează ca restantă în cererea de executare silită; prin urmare, la momentul cererii de executare silită obligația contestatorilor se referea la plata întregii creanțe, precum și a dobânzii calculate până la plata debitului în întregime, astfel că urmează ca plățile menționate să fie avute ulterior în vedere de executor, urmând a se imputa asupra debitului total conform normelor legale privind imputația plății.
În ce privește dobânda, tribunalul de asemenea nu va agreea opinia contestatorilor privitor la reaua credință a intimatei, care a amânat momentul oferirii unui răspuns concret la propunerile de reeșalonare efectuate. Altfel spus, instanța de apel nu remarcă nicio neregularitate cu privire la perioada pentru care s-a calculat dobânda, întrucât în urma cesiunii de creanță, cesionarul dobândește toate drepturile cedentului cu privire la creanța cedată, inclusiv dreptul de a solicita actualizarea acesteia prin aplicarea dobânzii, în conformitate cu contractul de credit inițial.
Față de cele expuse anterior, considerând legală și temeinică hotărârea primei instanțe, tribunalul, în baza art.480 al.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorii Ș. E. și Ș. C., împotriva sentinței civile nr.833 din 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Văzând că partea îndreptățită nu a solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de către contestatorii Ș. E. și Ș. C., în contradictoriu cu intimații S. S. reprezentată de . București și B. B. C., împotriva sentinței civile nr.833 din 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.NC
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.E. D. B.
Ex.6/ 4 .
Se comunică cu:
1.Apelanta: - Ș. E. – A., ..347, ., jud.A.
2.Apelant: - Ș. C. - A., ..347, ., jud.A.
3.Intimata: - S. S. reprezentată de . București – sector 3, București, Calea Moșilor nr.51, ..
4.Intimatul: - Biroul Executor Judecătoresc B. C. – A., ..41, jud.A.
| ← Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 263/2014. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 181/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
