Pretenţii. Decizia nr. 159/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 159/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 957/250/2012*
ROMANIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.159/R
Ședința publică din 15 mai 2014
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Judecător:S. N.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta R. R. – Direcția Silvică A., în contradictoriu cu pârâta Asociația C. Timișoara și reclamanta S. L., împotriva sentinței civile nr.74 din 14.02.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, consilier juridic Garjoaba E., lipsind intimații.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat la acest termen de judecată cu suma de 125,81 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, conform ordinului de plată nr.220 din 10.04.2014.
De asemenea, se constată depusă la dosar, prin fax, la data de 15.05.2014 întâmpinare din partea intimatei S. L. M..
Reprezentantul recurentei depune la dosar delegație și arată că Direcția Silvică A. nu are nicio competență în intravilanul localităților, întrucât nu face parte din fondul de vânătoare și apreciază că în speță nu are nicio responsabilitate față de cele întâmplate.
De asemenea, reprezentantul recurentei declară că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța, având în vedere că nu se formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, înregistrat la Tribunalul A. la data de 14.04.2014, constată că prin sentința civilă nr.74 din 14.02.2014, pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._ s-au respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor.
S-a admis acțiunea civilă formulată și modificată de reclamanta S. L., în contradictoriu cu pârâtele R.N.P. prin Direcția Silvică A. și Asociația C. Timișoara.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei 3.007,68 lei cu titlul de despăgubiri.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei 1.531 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Părțile își dispută pe tărâmul răspunderii civile delictuale plata unei sume de bani privind un accident rutier, reclamanta pretinzând pârâtelor în solidar să-i plătească o despăgubire pentru responsabilitatea pe care o au față de prezența și traversarea de către un animal sălbatic a drumului public pe care circula autovehiculul de care s-a izbit, în timp ce pârâtele se apără pe calea excepțiilor susținând că niciuna dintre ele nu este gestionara fondului de vânătoare de unde a apărut animalul sălbatic.
Din analiza înscrisurilor (declarația și autorizația de reparație, filele 30-32 dosar prim ciclu) și a declarațiilor coroborate ale martorilor, Judecătoria a reținut că reclamanta este proprietara autovehicului Marca Opel cu numărul de înmatriculare_, autovehicul care, în data de 14 decembrie 2011, la ora 12.10, a fost condus de soțul S. I. T., soțul reclamantei, în localitatea Neudorf, când brusc în fața autovehiculului a sărit o căprioară care nu a putut fi evitată fiind lovită, în urma impactului producându-se avarierea autoturismului și decesul animalului sălbatic, pentru ca animalul sălbatic să fie predat ulterior Ocolului Silvic L..
Din examinarea Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea autovehicule, circulație rutieră întocmit de expert L. D., filele 60-77 dosar, Judecătoria a reținut că valoarea totală a costului reparațiilor autovehiculului Marca Opel cu numărul de înmatriculare_ este de 3.007,68 lei, referitoare la stâlp stânga față deformat, parbriz spart, plafon înfundat, deformare pavilion, detașare, spargere și stricare mecanism oglindă retrovizoare stânga, deformare ușoară ușă spate stânga, defecțiuni care puteau fi provocate de impactul autovehiculului cu un căprior. De asemenea, a reținut că expertul, tratând derularea în timp și spațiu a evenimentului rutier din data de 14 decembrie 2011, subliniază în cuprinsul Momentului nr.1 din cadrul concluziilor expertizei, faptul că, la acea dată, pe Drumul Județean 682, în direcția L.-Neudorf, nu era instalat indicatorul rutier “Atenție la animale” .
Din examinarea înscrisurilor de la filele 70-85 dosar prim ciclu, Judecătoria a reținut că Regia este gestionarul Fondului cinegetic nr. 73 Neudorf în baza Contractului nr. 156/17 august 2011 având limitele descrise în fișa fondului, fila 78 și că Asociația este gestionarul Fondului cinegetic nr. 74 Zăbrani în baza Contractului nr. 197/31 august 2011, având limitele descrise în fișa fondului, fila 69, astfel încât cele două fonduri de vânătoare încadrează drumul public de legătură între L. – Neudorf.
În drept prima instanță a reținut:
10.1. Codul civil în vigoare din 1 octombrie 2011.
Art. 1. Izvoarele dreptului civil. (1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului.
Art. 1349. Răspunderea delictuală. (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.
Art. 1351. Forța majoră și cazul fortuit. (1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit. (2) Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. (3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. (4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat și în caz de forță majoră.
Art. 1352. Fapta victimei sau a terțului. Fapta victimei înseși și fapta terțului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forței majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenției părților, cazul fortuit este exonerator de răspundere.
Art. 1375. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.
Art. 1377. Noțiunea de pază. În înțelesul dispozițiilor art. 1.375 și 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu.
Art. 1381. Obiectul reparației. (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
Art. 1382. Răspunderea solidară. Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.
Art. 1383. Raporturile dintre debitori. Între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.
10.2. codul de procedură civilă în vigoare din anul 1865.
Art. 137 alin. 1. Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Art. 274 alin. 1. Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În baza celor reținute, examinând cu prioritate excepțiile procesuale de fond, pe care le-a respins, Judecătoria a admis pe fond acțiunea formulată, modificată și majorată de reclamantă acordându-i acesteia costul desfășurării procedurii judiciare reprezentând cheltuieli de judecată constând din taxe de timbru și onorariu expert.
Judecătoria a expus cu titlu relevant, nu exhaustiv, anumite dispoziții legale în raport de care s-a poziționat atunci când a motivat hotărârea. În mod corespunzător a uzat de anumite trimiteri și la conținutul Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.
Cu privire la soluționarea excepțiilor procesuale, se arată că Judecătoriei i-a fost dedusă spre soluționare excepția lipsei calității procesuale pasive referitoare la persoana ambelor pârâte. Verificarea calității procesuale presupune stabilirea unei identități între părțile litigante și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, altfel spus, de a se stabili că părțile procesului civil sunt identice subiecților de drept dintr-un raport juridic de natură civilă, în definitiv că reclamanta, care a suferit un prejudiciu material din partea unui animal sălbatic, se poate îndrepta cu o acțiune în răspundere delictuală împotriva pârâtelor. Stabilirea calității procesuale a unei părți nu este același lucru cu stabilirea îndreptățirii părții de a obține recunoașterea dreptului; dacă pârâtul va fi obligat pe fond către reclamant în mod necesar el are și calitate procesuală, însă dacă pârâtul trebuie să aibă în mod necesar calitate procesuală nu este suficient pentru a fi obligat și pe fond urmând a se examina îndeplinirea condițiilor care atrag răspunderea juridică a pârâtului.
Particularitățile cauzei, așa cum au fost reținute în descrierea situației de fapt, relevă în drept, sub aspectul stabilirii calității procesuale, o dublă problemă: prima, cea sesizată de pârâte și care fondează lipsa calității procesuale pasive pe argumentul că niciuna dintre pârâte nu este gestionarul Fondului cinegetic nr. 72; secunda, neinvocată de pârâte, dar care se impune examinată, provenind de la verificarea aplicării dispozițiilor speciale ale art. 13 din Legea nr. 407/2006 în ceea ce privește procedura și titularul obligației de plată a unor despăgubiri.
Referitor la motivația pârâtelor, Judecătoria nu a validat-o întrucât, deși pârâtele nu sunt gestionarele fondului nr.72, ele gestionează fondurile 73 Neudorf (Regia) și 74 Zăbrani (Asociația), fonduri care cadrează drumul public de legătură între L. – Neudorf, situație care le conferă calitate procesuală din perspectiva verificării condițiilor atragerii răspunderii delictuale, în fapt, traversând drumul, animalul sălbatic putea proveni de pe oricare dintre fondurile de vânătoare (proveniența vizează stabilirea culcușului animalului și a căutării de hrană).
Nu devine incidentă o altă calitate procesuală prin verificarea conținutului art. 13 alin. 4 din Legea nr. 407/2006, deoarece răspunderea autorității publice centrale pentru protecția mediului intervine în cazul pagubelor produse de animalele incluse în Anexa nr. 2, căpriorul fiind inclus în Anexa 1 (Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează: a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice și în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor … Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație). Pe de altă parte, Judecătoria a observat și conținutul restrictiv al art. 13 alin. 1 din Legea nr. 407/2006 care se referă la pagube produse culturilor și animalelor domestice, iar nu altor bunuri aparținând persoanelor, situație care activează prevederile dreptului comun în privința tratamentului ei juridic, drept comun reprezentat de Codul civil în vigoare din 1 octombrie 2011.
Cu privire la soluționarea fondului, prima instanță a reținut că, condițiile răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate de animale impun verificarea deopotrivă a caracterului general al răspunderii juridice prin intermediul elementelor – faptă ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăție – și a caracterului specific al răspunderii, prin elementele de pază juridică, pază materială. Or, dacă în cazul dovedirii pazei juridice în persoana celui răspunzător, art. 1375 C. civ. nu mai impune și dovedirea existenței culpei, ca element general al răspunderii, rămâne o problemă de rezolvat dacă paza juridică se întinde și asupra animalelor sălbatice aflate în libertate pe un fond de vânătoare gestionat sau numai asupra animalelor domestice, respectiv asupra celor sălbatice din captivitate. Și, de asemenea, dacă intervine o cauză de nerăspundere juridică.
Reclamanta a făcut dovada producerii unui accident rutier ca urmare a apariției intempestive a unui animal sălbatic pe drumul public pe care circula autovehiculul Marca Opel cu numărul de înmatriculare_, pagubă pentru repararea căreia costul stabilit prin expertiză de specialitate se ridică la cuantumul de 3.007,68 lei. Din această perspectivă, reclamanta a suferit un prejudiciu cert produs de un animal sălbatic din specia căprior, expertul concluzionând că poate exista o legătură de cauzalitate între lovirea corpului animalului de mașină și avariile produse mașinii, concluzie care nu a fost contestată de pârâte.
Judecătoria a apreciat că pârâtele datorează, în solidar, repararea prejudiciului cert produs reclamantei, întrucât, deși ele nu au paza juridică a animalului (pot fi incluse în obiectul noțiunii de pază numai animalele aflate în situația de a putea fi controlate, animale domestice și animale sălbatice captive) culeg totuși un beneficiu important din exploatarea fondului cinegetic și, mai ales, prin caracteristicile geografice ale situării fondurilor în imediata vecinătate a drumului public, nu au întreprins ceea ce puteau întreprinde cu ușurință și anume să solicite montarea unor indicatoare rutiere care să avertizeze în privința migrării animalelor sălbatice de pe un fond de vânătoare pe altul, satisfăcând astfel o cerință elementară de avertizare a populației, a conducătorilor auto despre posibilitatea ca un animal să traverseze drumul public în căutare de hrană sau al vreunei goane vânătorești. Din această perspectivă, nu operează o cauză exoneratoare de răspundere precum forța majoră sau cazul fortuit, pentru că pârâtele, care nu pot anticipa traseul animalelor sălbatice în orice împrejurare, puteau însă anticipa potențialitatea pericolului și de a lua inițiativa asigurării atenționării cuvenite în această privință. Chiar prevederea art. 18 din Legea nr. 407/2006 impune în sarcina gestionarilor fondului obligația asigurării pazei faunei de interes cinegetic, în condițiile legii, cu cel puțin un paznic de vânătoare pe fond.
În definitiv, Judecătoria, pliindu-se pe îndeplinirea condițiilor generatoare și specifice ale răspunderii delictuale, a apreciat, în echitate, că reclamanta este îndreptățită să obțină de la pârâte, în solidar, despăgubirea menită să contribuie la repararea daunelor produse autovehiculului neputându-se desfășura o probațiune care să dovedească fără dubiu cărui fond cinegetic aparține căpriorul, în condițiile liberei deplasări a acesteia în căutare de hrană, fiind insuficientă împrejurarea că la data accidentului căpriorul a țâșnit din partea stângă a drumului, acesta putând paște pe cele două fonduri traversând de mai multe ori drumul înainte de accident.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ. admițând acțiunea, Judecătoria a admis și cererea accesorie de plată a cheltuielilor de judecată dovedite de reclamantă cu privire la taxele de timbru și onorariul expertului în sumă de 1.531 lei, obligând pârâtele în solidar la plata acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta R. R. – Direcția Silvică A. solicitând, în principal, să se constate că Direcția Silvică A. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamantă ca fiind netemeincă și nelegală.
În motivare arată că, instanța de fond a reținut că, atât Direcția Silvică A., cât și Asociația C. Timișoara, deși nu au în pază juridică animalele sălbatice culeg totuși un beneficiu important din exploatarea fondului cinegetic și, mai ales, prin caracteristicile geografice ale situării fondurilor în imediata vecinătate a drumului public, nu au întreprins ceea ce puteau întreprinde cu ușurință și anume să solicite montarea unor indicatoare rutiere care să avertizeze în privința migrării animalelor sălbatice de pe un fond de vânătoare pe altul, satisfăcând astfel o cerință elementară de avertizare a populației, a conducătorilor auto despre posibilitatea ca un animal sălbatic să traverseze drumul public în căutare de hrană sau al unei goane vânătorești.
Instanța, în mod corect a stabilit că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 1001 din vechiul cod civil întrucât animalele sălbatice nu intră sub incidența acestui text de lege. Art. 1001 Cod Civil instituie o prezumție de răspundere întemeiată tocmai pe faptul aproprierii efective a animalului și folosirii lui, deci al posibilității efective de a-l supraveghea. În ceea ce privește persoanele care sunt ținute a răspunde în condițiile prevăzute de articolul mai sus menționat, principiul este că răspunderea pentru animal incumbă persoanei care, la momentul producerii prejudiciului, are paza juridică a animalului. Paza juridică decurge din dreptul pe care îl are o persoană de a se folosi de animalul respectiv, care implică prerogativa de comandă, de direcție și supraveghere a animalului.
Cu toate acestea, aceeași instanță a considerat că unitatea deși nu poate să anticipeze traseul animalelor sălbatice, poate să anticipeze potențialitatea pericolului și prin urmare trebuie să ia inițiativa asigurării atenționării cuvenite în această privință. Învederează instanței că întreg teritoriul României este împărțit pe fonduri de vânătoare. Cu alte cuvinte, prin extindere, pornind de la afirmația instanței, gestionarii fondurilor de vânătoare ar trebui să atenționeze fiecare cetățean că există un potențial pericol de întâlnire cu animale sălbatice indiferent de locul în care se află.
Recurenta reiterează faptul că intravilanul localităților nu se include în suprafețele cinegetice. Prin urmare nici aprecierea instanței cum că chiar prevederile art. 18 din Legea 407/2006 impun în sarcina gestionarilor fondului cinegetic obligația asigurării pazei faunei de interes cinegetic, cu cel puțin un paznic de vânătoare pe fond, nu are aplicabilitate în prezenta cauză. În ceea ce privește montarea de indicatoare rutiere care să atenționeze conducătorii auto că există posibilitatea de a se întâlni cu animale sălbatice este atributul Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi și acestea există în extravilan.
Pentru aceste motive, recurenta apreciază că în speță operează o cauză de exonerare de răspundere, respectiv cazul fortuit și pentru aceste motive cererea de chemare în judecată a reclamantei este netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata S. L. M. a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului, precum și respingerea excepției lipsei calității procesuale a recurentei, excepție întemeiată pe împrejurarea că prejudiciul s-a produs în intravilanul localității.
În motivare arată că, în fața primei instanțe, recurenta pârâtă nu a probat deloc acest aspect, astfel că, în lipsa unor probe certe în acest sens, apărările formulate, în recurs în susținerea excepției nu pot fi primite.
În privința aspectelor vizând fondul cauzei, arată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii la o situație de fapt pe deplin dovedită.
Astfel, din probele administrate, respectiv înscrisuri, declarații de martori și expertiza tehnică auto, a rezultat, fără dubiu, faptul că i-a fost produsă o pagubă de un animal sălbatic (un căprior), pagubele fiind evidențiate în raportul de expertiză, raport necontestat de recurentă, în cauză fiind întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii pentru prejudiciile produse de animale în contextul în care a dovedit producerea prejudiciului, faptul că acest prejudiciu a fost produs de un animal aparținând unui fond cinegetic, precum și culpa paznicului juridic, aspecte ce conduc la antrenarea răspunderii civile delictuale.
Instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 407/2006, reținând în mod corect faptul că în sarcina gestionarilor fondului cinegetic incumbă obligativitatea asigurării pazei faunei de interes cinegetic, cu cel puțin un paznic de vânătoare pe fond.
În drept, invocă dispozițiile art.115 Cod pr.civilă.
Intimata Asociația C. Timișoara nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 Cod pr.civilă 1865 raportat la motivele pentru care pârâta R. R. a declarat recurs, se constată că acesta nu este fondat, sentința atacată fiind pronunțată în considerarea unei situații de fapt reținută corect, în urma evaluării probelor administrate în cauză, și cu aplicarea dispozițiilor legale ce sunt incidente soluționării litigiului dintre părți, privind răspunderea delictuală, pe larg prezentate în considerente de prima instanță, reținute mai sus.
Astfel, excepția invocată de apelantă, privind lipsa calității procesuale pasive în ce o privește, a fost respinsă justificat deoarece raportat la datele speței față de pretențiile ridicate de reclamantă pârâta apelantă are calitate procesuală pasivă, calitate care nu echivalează dintr-o dată cu stabilirea în sarcina sa a obligațiilor pretinse de partea adversă.
În ce privește răspunderea pârâtei pentru prejudiciul dovedit de reclamantă, prejudiciu ce i-a fost adus în urma impactului autoturismului său cu un animal sălbatic (căprior), corect s-a reținut că aceasta există din perspectiva condițiilor speciale de atragere a acesteia prevăzute în art.13 din Legea 407/2006 coroborat însă cu cele generale cuprinse în art.1357 din Noul cod civil, privind răspunderea pentru fapta proprie, și nu ale art.1375 din Noul Cod civil, în condițiile în care în sarcina pârâtei există culpă derivată din neluarea unor măsuri eficiente pentru a preveni asemenea evenimente în care să fie implicate animale din fondul pe care îl administrează, anume să solicite montarea unor indicatoare rutiere care să avertizeze în privința migrării animalelor sălbatice de pe un fond de vânătoare pe altul cu scopul de avertizare în sensul analizat de prima instanță.
În ce privește exonerarea de răspundere pentru caz fortuit ori forță majoră, corect s-a reținut în sentința atacată că nu operează în condițiile în care răspunderea este atrasă pentru cele mai sus arătate dubiul creat asupra locului de unde a venit animalul neavând relevanță sub aspectul reținerii existenței răspunderii delictuale în condițiile în care între fondurile de vânătoare existente în zonă nu există o delimitare clară prin semne exterioare cu semnificație pentru un observator neutru.
Față de cele arătate, în temeiul art.312 alin-1 Cod pr.civilă 1865, tribunalul va respinge recursul declarat de pârâta R. R. – Direcția Silvică A., în contradictoriu cu pârâta Asociația C. Timișoara și reclamanta S. L., împotriva sentinței civile nr.74 din 14.02.2014, pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._ .
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta R. R. – Direcția Silvică A., în contradictoriu cu pârâta Asociația C. Timișoara și reclamanta S. L., împotriva sentinței civile nr.74 din 14.02.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. C. Ș. N. C. S. N.
Grefier,
C. S.
Red.SN
Thred.CS/23.06.2014
Prima instanță: Judecătoria L., jud.I. D.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 263/2014. Tribunalul... → |
|---|
