Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1352/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1352/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 1898/246/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADoperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 429
Ședința publică din 2 aprilie 2014
Președinte S. N.
Judecător H. O.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții reclamanți B. S. și B. D. împotriva sentinței civile nr.1352/9 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Ineu, în contradictoriu cu pârâții . Contract SRL și H. A., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal se prezintă apelanta personal și asistată de avocat B. D. din Baroul A. și reprezentanta intimatei . Contract SRL – avocat Vucoiev N. din Baroul A., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu 124 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta intimatei depune la dosar întâmpinare, din care un exemplar se înmânează reprezentantului apelanților care arată că nu solicită termen în vederea studierii.
Avocații părților arată că nu mai au de formulat cereri de probațiune.
Nefiind formulate cereri și nici alte incidente de soluționat, președintele completului acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul apelantului solicită admiterea cererii de apel, schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată .
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2014, constată că prin Sentința civilă nr. 1352/09.12.2013, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B. S. și B. D., în contradictoriu cu pârâții . CONTRACT SRL și H. A., ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, imobilul reprezentat de teren extravilan . 646/16 cu suprafața de 6100 mp, este înscris în Titlul de proprietate nr._/30.07.1999, cod 9547-1, emis de Comisia Județeană A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pentru numitul G. Vichentie. Conform certificatului de moștenitor nr.163/28.08.2002, întocmit la BNP M. D. din Ineu, numita G. A. este moștenitoarea defunctului G. Vichentie, decedat la data de 18.08.1995, în masa succesorală fiind incluse și imobilele înscrise în titlul de proprietate nr._/30.07.1999. Numita G. A., în calitate de vânzătoare a încheiat cu numitul B. A. și soția sa, reclamanta B. S., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1390/28.08.2002 la BNP M. D. din Ineu, cu privire la imobilul . 646/16, fără a fi evidențiat contractul în cartea funciară. Vânzătoarea G. A. a încheiat și cu pârâta . Contract SRL contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1957/24.09.2003 la BNP L. Feier din Ineu, cu privire la același imobil . 646/16. Conform certificatului de deces ., nr._/26.10.2005 numitul B. A. a decedat la data de 24.10.2005, iar potrivit certificatului de naștere nr.186/11.02.1958, reclamantul B. D. este fiul defunctului și al reclamantei B. S.. Astfel, s-a reținut, cum rezultă din certificatul de deces ., nr._/19.02.2007, că vânzătoarea G. A. a decedat la data de 19.02.2007, iar potrivit declarației autentificate sub nr.2290/20.08.2002 la BNP S. G. din Sighetu Marmației, pârâta H. A. este fiica defuncților G. A. și G. Vichentie. Prin încheierea de carte funciară nr._/10.05.2013, BCPI Ineu a dispus să se întabuleze în CF nr._ Ineu sub B1, dreptul de proprietate dobândit de G. Vichentie în baza titlului de proprietate nr._/30.07.1999, sub B2, dreptul de proprietate dobândit de G. A. în baza certificatului de moștenitor nr.163/28.08.2002 și sub B3, dreptul de proprietate dobândit de pârâta . Contract SRL în baza contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr.1957/24.09.2003 la BNP L. Feier din Ineu.
S-a reținut că martorul propus de reclamanți, C. A., a precizat, pe de o parte, că după anul 2002, într-un an i-a ajutat personal pe reclamanți la cultivarea terenului care formează obiectul litigiului, iar pe de altă parte, că reclamanții i-au spus că au constatat în vara anului 2013 că terenul era cultivat de altcineva.
În drept, având în vedere prevederile art.76 din Legea nr.71/2011, instanța de fond a constatat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.7/1996, în vigoare la data la care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare. Totodată s-a reținut că astfel cum rezultă din prevederile art.34 din Legea nr.7/1996, terțul este de bună-credință dacă la data dobândirii dreptului său nu a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă nu a cunoscut, pe altă cale, această inexactitate. Prima instanță a reținut că în conformitate cu art.27 alin.1 din Legea nr.7/1996 înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor, iar art.28 alin.1 și 2 prevede că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare-silită și uzucapiune, iar potrivit Legii nr.7/1996 înscrierea în cartea funciară este menită să facă actul de vânzare-cumpărare opozabil terților. Formalitatea cerută pentru opozabilitate față de terți este obligatorie. În cazul nerespectării acestei cerințe, sancțiunea constă în inopozabilitatea actului juridic, adică în posibilitatea terțului de a ignora actul juridic invocat. În consecință, actul juridic este ineficace față de terți, părțile actului neavând posibilitatea de a se prevala de drepturile izvorâte din acel act, față de terți.
Având în vedere materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța de fond a constatat că nu s-a înlăturat prezumția de bună-credință a pârâtei cumpărătoare . Contract SRL, întrucât reclamanții nu au prezentat nicio probă din care să rezulte că pârâta ar fi cunoscut pe altă cale existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă și soțul acesteia, dar neîntabulat în cartea funciară. În consecință, întrucât reclamanta a neglijat întabularea dreptului în cartea funciară, în absența unui suport probator, prima instanță nu a putut reține ilicitatea cauzei contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta . Contract SRL.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.27 alin.1, art.34 din Legea nr.7/1996 instanța de fond a respins cererea ca nefondată și întrucât pârâta . Contract SRL a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, în temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă, acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei soluții, în termen legal au declarat apel reclamanții solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat de BNP L. Feier sub nr. 1957/24.09.2003 prin care G. A. - actualmente decedată - mama pârâtei H. A. ,a vândut pârâtei . CONTRACT SRL imobilul identificat în Titlul de proprietate 84.411 codul 9547-1 eliberat de Comisia Județeană A. de fond funciar la data de 30.07.1999 imobilul cu nr.top. . 646/16 în supr. de 6.100 mp., având ca vecinătăți nord De 641,est A 646/17,sud De 646/41, vest 6467/15; anularea în parte a încheierii de CF nr._ din 10.05.2013 din C.F._ Ineu nr. cadastral_ arabil în suprafață de 6.100 mp. respectiv notația de sub B.3 prin care s-a întabulat în CF . CONTRACT SRL; să se autorizeze întabularea sentinței în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată, în ambele instanțe, pentru pârâta . CONTRACT SRL care s-a opus admiterii acțiunii.
În motivarea cererii de apel arată că, imobilul din Titlul de proprietate 84 411 cu nr. top. . 646/16 în suprafață de 6.100 mp., a fost proprietatea lui G. Vichentie și a ajuns ulterior în proprietatea numitei G. A. iar prin Contractul autentificat sub nr.1390 din 28 august 2002 de BNP M. D. G. A. a vândut familiei reclamanților imobilul din discuție, fiind achitat prețul intrând în stăpânirea imobilului la data autentificării, iar de la data cumpărării au folosit imobilul, în fiecare an - și în prezent - l-au cultivat, au luat recolta, fără a avea nici o problemă cu cineva, însă în acest an au aflat pentru prima dată că terenul cumpărat ar fi fost revândut de G. A. și pârâtei . CONTRACT SRL și verificând documentele au constatat că terenul identificat ca fiind nr. top. . suprafață de 6.100 mp., ar fi fost vândut societății pârâte prin Contractul autentic nr.1957 din 24 septembrie 2003., iar în acest al doilea act, vânzătoarea G. A. a susținut că o garantează pe cumpărătoare pentru orice act de evicțiune, însă societatea pârâtă nu a folosit acest imobil, astfel apreciază că este complet neadevărată afirmația că societatea ar fi folosit vreo dată imobilul este o afirmație gratuită și complet nedovedită.
Arată că pârâta . CONTRACT SRL s-a opus admiterii acțiunii invocând faptul că a fost cumpărător de bună credință (dar care a cumpărat doar scriptic pentru că faptic nu a folosit niciodată imobilul) și, mai mult decât atât a pretins că a folosit imobilul, iar pârâta H. A. a fost de acord cu admiterea acțiunii, arătând că mama sa a vândut familiei reclamanților suprafața de 0,61 ha teren și că ea niciodată nu ar fi vândut aceiași suprafață societății pârâte.
Consideră hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală întrucât, așa cum prevede art.34 din L.7/1996 (în vigoare la acea dată) și cum se arată în motivare, terțul este de rea credință dacă la data cumpărării era notată vreo acțiune care contestă dreptul sau ori dacă nu a cunoscut pe altă cale această inexactitate, arătând că au cumpărat terenul din discuție din anul 2002 folosindu-l de la acea dată, achitând impozit pentru el, acest teren fiind declarat la APIA primind subvenții.
Apelanții consideră contractul încheiat de cu vânzătoare perfect valabil, având în vedere că prin actul autentic prin care au cumpărat este un act translativ de proprietate fiind încheiat în fața notarului, acesta neconsfințind un simplu drept de creanță sau o eventuală obligație de a face, acesta fiind un veritabil act translativ, fiind încheiat în temeiul Legii nr.54/1998 iar conform art. 1 al acestei legi terenurile proprietate privată sunt și rămân în circuitul civil și ele pot fi înstrăinate conform dispozițiilor din prezenta lege, iar potrivit art.2 din această lege terenurile situate în extravilanul localității pot fi dobândite prin acte între vii încheiate în formă autentică. Arată că apelanții au respectat aceste condiții iar încheierea actului în formă autentică duce la transmiterea proprietății de la vânzător la cumpărător.
Totodată, arată că la data încheierii actului imobilul nu era intabulat în CF pe numele vânzătoarei, ca atare, au încheiat acest contract autentic prin prezentarea la notar de către vânzătoare a Titlului de proprietate emis în condițiile legii, act ce justifica faptul că era proprietară, iar din moment ce vânzătorul era proprietar al bunului vândut conform titlului de proprietate consideră că este evident că și actul translativ este perfect valabil, iar bunul vândut le-a fost predat de la data vânzării aceștia folosindu-l de atunci și până în prezent, iar nici vânzătoarea (sau urmașii ei) ori vreo altă persoană nu le-au contestat dreptul de proprietate timp de 11 ani, când l-au folosit și au luat recolta de pe el, iar terenul respectiv a fost trecut la poziția apelanților în registrul agricol, iar cu adeverința nr.20.632 din 13.11.2013 emisă de Primăria Ineu consideră că au dovedit că în baza contractului de cumpărare figurează cu tarlaua nr.94/11 în suprafață de 6.100 mp. în evidențele fiscale ale primăriei, iar pe perioada anilor 2008-2013 au achitat impozitul pentru teren.
Apreciază că pârâta . CONTRACT SRL este de rea credință întrucât la momentul cumpărării societatea știa sau trebuia să cunoască ori să verifice situația de fapt a imobilului, să facă o documentare la registrul agricol.
Precizează că instanța de fond a respins acțiunea pe motiv că nu au prezentat nicio probă din care să rezulte că pârâta . CONTRACT SRL a cunoscut pe altă cale existența contractului de vânzare cumpărare dintre aceștia și vânzătoare, însă arată că în întreaga motivare instanța nu a arătat de ce a înlăturat probele certe privind folosința de 11 ani a imobilului, faptul că este trecut pe numele acestora în registrul agricol și la APIA, precum și celelalte aspecte de drept și de fapt reliefate pe larg în cuprinsul concluziilor scrise depuse.
Referitor la actele încheiate arată că prin contractul autentificat sub nr.1390 din 28 august 2002 de BNP M. D., G. A. a vândut familiei reclamanților imobilul din discuție, considerând că în lumina reglementărilor legale de sub imperiul Codului civil de la 1864, vânzarea imobilelor se face prin act autentic, care este suficient pentru transferul proprietății de la vânzător la cumpărător, iar înscrierea în cartea funciară are doar efect de opozabilitate, astfel, apreciază că la momentul încheierii acelui contract, în anul 2002 imobilul din discuție a ieșit din patrimoniul vânzătoarei G. A. și a intrat în patrimoniul apelanților, iar ulterior în anul 2003 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP L. Feier sub nr. 1957/24.09.2003, G. A. a vândut același imobil către pârâta . CONTRACT SRL, însă apreciază că acest din urmă act, nu este unul apt a transfera proprietatea de la vânzător la cumpărător întrucât lipsește cauza actului juridic - aceasta întrucât așa cum este recunoscut unanim în doctrină cauza în contractele sinalagmatice o reprezintă prefigurarea mintală a contraprestației co-contractantului; lipsește obiectul prestației vânzătorului - bunul a ieșit anterior din patrimoniul vânzătorului astfel că acesta nu mai poate transfera proprietatea în virtutea cunoscutului principiu „nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet".
Așadar, apreciază că, în cazul de față, lipsa cauzei coroborat cu lipsa obiectului prestației vânzătorului, fac ca acea vânzare să nu fie una valabilă și aptă a transfera proprietatea în favoarea pârâtei . CONTRACT SRL, fiind așadar vorba de o nulitate absolută ea poate fi atacată de oricine prezintă un interes, iar interesul reclamanților în promovarea acțiunii este unul evident deoarece sunt adevărații proprietari ai respectivului teren, întrucât le-a fost vândut prin act autentic anterior, iar în lipsa constatării nulității absolute și a anulării încheierii de carte funciară prin care pârâta s-a întabulat sunt prejudiciați în mod evident.
În concluzie, având în vedere totalitatea acestor motive evocate anterior solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâta H. A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea în totalitate a apelului, prin motivele expuse subliniind faptul că mama ei a fost o persoană onestă care nu a vândut un bun de două ori, din actul sub semnătură privată ce a precedat actul autentic reținându-se că pârâtei i-a fost vândut teren fără . vândută anterior reclamanților.
Pârâta . CONTRACT a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că, prin hotărârea primei instanțe s-a respins acțiunea reclamanților cu motivarea, în principal, că pârâta este cumpărătoare de bună-credință, în accepțiunea art. 34 din Legea 7/1996, întrucât reclamanții nu și-au notat în cartea funciară transferul proprietății, instanța motivându-și decizia prin lipsa oricărei probe care să ateste ca pârâta a cunoscut pe orice altă cale existentă contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta. Apreciază că apelanții se contrazic atunci când susțin ca și critică lipsa motivării hotărârii primei instanțe.
Pe fond, arată că critica apelantei constă în faptul că societatea pârâtă este de rea-credință, deoarece putea să afle despre existența contractului dacă ar fi verificat situația de fapt a imobilului printr-o simplă deplasare la fața locului și dacă s-ar fi documentat la Registrul agricol însă apelanții nu sunt în măsura să indice și un text legal care să impună această obligație, iar atâta timp cât pârâta nu avea această obligație legală, nu i-o putea stabili apelanta, iar singura obligație legală prevăzută de art. 34 din Legea 7/1996 era consultarea cărții funciare a imobilului, iar în condițiile în care în această carte funciară nu există nicio notare, consideră că a fost de bună credință și mai mult arată că în perioada în care pârâta a încheiat contractul autentic de vânzare – cumpărare, respectiv în anul 2003, nu se conturase încă o „conduită" a proprietarilor de terenuri de a vinde de mai multe ori, astfel încât pârâta nu a avut bănuiala că s-ar putea găsi într-o atare situație, încheierea unui contract la notar fiind garanția supremă de legalitate.
Cu privire la a doua critică a apelanților ce vizează faptul că a folosit terenul in litigiu, învederează instanței că, după cum rezultă certificatul fiscal eliberat de Primăria Ineu, pârâta a achitat impozitul aferent terenului și îl achită și în prezent.
Arată că reclamanții înțeleg să își dovedească folosința prin depoziția martorului C. A., care, făcând abstracție de faptul că este văr cu reclamanta, deci în mod evident interesat, a declarat că aceasta deține în proprietate mai multe terenuri arabile, deci nu a putut preciza cu exactitate de pe care dintre terenuri proveneau produsele recoltate pe care le-a văzut în gospodăria reclamantei. Învederează că folosința acestui teren nu are nicio înrâurire asupra bunei-credințe din momentul încheierii contractului, deoarece există și posibilitatea ca pârâta să îl fi achiziționat pur și simplu în scop de investiție.
Verificând cauza în cadrul prevăzut de art.479 Noul Cod de pr.civilă, raportat la motivele pentru care reclamanții au declarat apel, se constată că acesta este fondat sentința pronunțată urmând a fi schimbată în tot, deoarece acțiunea reclamanților pentru constatarea nulității actului juridic încheiat de pârâtă cu antecesoarea pârâtei H. A. este la rândul ei fondată prin incidența în cauză a dispozițiilor art.27 alin.5 și art.28 din Legea 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, privind prestația tabulară specială în condițiile ultimei teze a textului, prezumția de bună credință la încheierea actului juridic dintre pârâta cumpărător și antecesoarea pârâtei H. fiind răsturnată, din probele administrate reieșind fără dubiu reaua credință a cumpărătoarei, terț față de raportul juridic stabilit între reclamanți și antecesoarea pârâtei H., în baza contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 6100 mp teren.
În ce privește legea aplicabilă, adică Legea 7/1996 art.27 și 28, tribunalul consideră că deși înscrierea în cartea funciară a avut loc în anul 2013 este aplicabilă legea indicată în forma anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, conform dispozițiilor art.77 din Legea 71/2011 pentru aplicarea Noului Cod civil.
Astfel, în cartea funciară nr._ Ineu este înscris dreptul de proprietate al pârâtei . Contract SRL cu titlu de cumpărare prin convenție.Conform adresei nr.219/12 11 2013 emisă de BCPI Ineu –fila 75 dosar fond-întabularea a fost efectuată în baza actelor depuse la filele 76-81 dosar fond(contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1957 din 24 septembrie 2003 la Biroul Notarului Public L. Feier din Ineu, certificat de moștenitor nr.163/28 08 2002 eliberat de Biroul Notarului Public M. D. din Ineu privind succesiunea după defunctul G. V., Anexa nr.1 la partea I a cărții funciare privind terenul în suprafață de 6100 mp) conform încheierii de cf nr._ din 10 mai 2013. Din cupri8nsul cărții funciare sub B1 se reține că pentru întabulare a fost avut în vedere și „actul administrativ nr._ din 30 07 1999 emis de CJSDPAT care nu a fost comunicat de BCPI Ineu dar se găsește la fila 14 a dosarului de fond fiind Titlul de proprietate eliberat pe numele defunctului G. V. .
Din cuprinsul acestui Titlu la rubrica „Suprafață primită în extravilan” se observă marcarea cu semnul X a parcelei în întindere de 6100 mp.
Această însemnare, coroborată cu ceea ce rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1390 din 28 august 2002 la Biroul Notarului Public M. D.( care a eliberat și certificatul de moștenitor mai sus indicat), prin care moștenitoarea lui G. V., G. A.- soție- a vândut reclamantei și defunctului ei soț, B. A., al cărui succesor este reclamantul în calitate de fiu, suprafața de 6100 mp; cu ceea ce rezultă din adeverința nr._ din 13 11 2013 eliberată de Primăria Ineu C. Impozite și taxe, cum că reclamanta figurează în evidențele fiscale cu acest teren conform contractului autentic anterior indicat, plătind impozit din anul 2008; cu ceea ce rezultă din înscrisul depus la fila 72 dosar de către pârâta H. A. fiica lui G. A. intitulat „contract provizoriu de vânzare cumpărare” încheiat la 24 07 2003 între defuncta ei mamă și pârâta societate comercială semnat în calitate de martor și de N. L. care l-a reprezentat pe domnul Di B. Giannino-administrator al pârâtei societate comercială, la semnarea contractului autentic, privind faptul că suprafața de teren asupra căreia s-au înțeles părțile nu o cuprinde și pe cea de 0,61 ha, dar și depoziția martorului C. A. privind preluarea posesiei asupra terenului de către familia B. imediat după cumpărare în anul 2002, conduce la concluzia că la momentul semnării actului autentic de vânzare cumpărare cu G. A. pentru suprafața de 1,23 ha, identificată în Titlul de proprietate ce include și suprafața de 6100 mp cumpărată anterior de familia B., pârâta, . Contract SRL avea cunoștință despre această tranzacție, ceea ce sub aspect juridic o aduce în situația terțului dobânditor de rea credință.
Așadar, susținerile pârâtei . Contract SRL privind cumpărarea cu bună credință a terenului în descrierea regăsită în contractul autentic nu au fundament probator, plata impozitului pentru teren situat în extravilanul orașului Ineu nefiind o împrejurare aptă să conducă la altă concluzie decât cea mai sus arătată.
În ce privește apărările aduse de pârâtă prin raportare la argumentele regăsite în sentința atacată cât și la decizii pronunțate de Tribunalul A. depuse la dosar, tribunalul consideră că nu sunt fondate .
După cum s-a arătat mai sus cu privire la situația de fapt, care rezultă din probele administrate, în prezenta speță ne aflăm în situația înstrăinării de către un proprietar, succesiv, prin act valabil, către două persoane diferite a aceluiași imobil, cu titlu oneros, al doilea dobânditor înscriindu-și cel dintâi dreptul în cartea funciară motiv pentru care este acționat în judecată de primul dobânditor. Reclamanții în această acțiune, în prestație tabulară reglementată de textele din lege sus arătate, urmăresc, ca instanța să dispună înscrierea propriului drept împotriva pârâtului ei având obligația de a proba atât anterioritatea titlului lor, cât și reaua credință a pârâtului, adică faptul că atunci când a contractat, acesta din urmă știa că autorul său mai înstrăinase anterior același imobil către reclamanți. Această cunoaștere a pârâtului nu este dată de informații în legătură cu situația imobilului care ar reieși din cuprinsul cărții funciare, în sensul arătat de prima instanță, deoarece prestația tabulară împotriva terțului dobânditor urmărește soluționarea conflictului de drepturi concurente fără aplicarea strictă a principiului priorității, finalitatea fiind sancționarea pârâtului care a acționat într-o astfel de situație, de rea credință prin raportare la momentul încheierii actului, ceea ce în prezenta cauză rezultă fără dubiu.
Față de cele arătate, în temeiul art.480 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă tribunalul va admite apelul declarat de reclamanții B. S. și B. D. împotriva sentinței civile nr.1352/9 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Ineu, în contradictoriu cu pârâții . Contract SRL și H. A..
Va schimba în tot hotărârea atacată în sensul că va admite acțiunea civilă exercitată de reclamanți împotriva pârâților; va constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP L. Feier sub nr.1957/24 09 2003 încheiat între pârâta . Contract SRL și antecesoarea pârâtei H. A., numita G. A., doar în ce privește suprafața de 6100 mp teren identificat în Titlul de proprietate 84.411 codul 9547-1 eliberat de Comisia județeană A. de fond funciar la 30 07 1999, situată în . 646/16 având ca vecinătăți la nord De 641, la est A 646/17, la sud De 646/41 și la vest 6467/15 din totalul de 1,23 ha cât este înscris în contract și va dispune înscrierea în cartea funciară a terenului anterior identificat, în întindere de 6100 mp, în conformitate cu Titlul de proprietate antemenționat, a certificatului de moștenitor nr.163/2002 eliberat de BNP M. D. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1390/28 august 2002 la același BNP, M. D., contract încheiat între G. A., vânzătoare, și B. A. și B. S., cumpărători.
În temeiul art.451 din Noul Cod de procedură civilă va obliga pârâta . Contract SRL la plata către reclamanți a sumei de 524 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții B. S. și B. D. împotriva sentinței civile nr.1352/9 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Ineu, în contradictoriu cu pârâții . Contract SRL și H. A..
Schimbă în tot hotărârea atacată în sensul că admite acțiunea civilă exercitată de reclamanți împotriva pârâților; constată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP L. Feier sub nr.1957/24 09 2003 încheiat între pârâta . Contract SRL și antecesoarea pârâtei H. A., numita G. A., doar în ce privește suprafața de 6100 mp teren identificat în Titlul de proprietate 84.411 codul 9547-1 eliberat de Comisia județeană A. de fond funciar la 30 07 1999, situată în . 646/16 având ca vecinătăți la nord De 641, la est A 646/17, la sud De 646/41 și la vest 6467/15 din totalul de 1,23 ha cât este înscris în contract; dispune înscrierea în cartea funciară a terenului anterior identificat, în întindere de 6100 mp, în conformitate cu Titlul de proprietate antemenționat, a certificatului de moștenitor nr.163/2002 eliberat de BNP M. D. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1390/28 august 2002 la același BNP, M. D., contract încheiat între G. A., vânzătoare, și B. A. și B. S., cumpărători.
Obligă pârâta . Contract SRL la plata către reclamanți a sumei de 524 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2014.
Președinte Judecător Grefier
S. N. H. O. V. L.
Red. S.N.
Dact. V.L.
6 ex./28.04.2014
4 com./28._
Se comunică:
1.apelanta B. S. - Ineu, ., nr.34, jud. A.
2.apelant B. D. - Ineu, ., nr.34, jud. A.
3.intimata . Contract SRL - A. P-ța A. I., nr.15, ..1, .> 4. H. A. - Sighetu Marmației, ., .
Prima instanță – Judecătoria Ineu – Judecător P. I. - A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 181/2014. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 2157/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
