Obligaţie de a face. Decizia nr. 728/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 3745/108/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 728
Ședința publică din data de 04 septembrie 2014
Președinte S. C. Ș.
Judecător N. C.
Grefier I. I.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul P. M. în contradictoriu cu intimatul Orașul P. prin primar, împotriva deciziei civile nr. 553/03.06.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/55/2013.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatorului – avocat F. A. din Baroul A., absent fiind reprezentantul intimatului Orașul P. prin primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și în rejudecare, admiterea apelului declarat de contestator, astfel cum a fost motivat.
Declară că și-a motivat contestația în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 și 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale, iar instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a cercetat unul dintre motivele de casare invocate prin cererea de apel. În apel contestatorul a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că imobilul din litigiu nu făcea parte din categoria locuințelor de serviciu, astfel că nu se justifică soluția pronunțată în apel, motivată pe dispozițiile art. 7 alin. ultim din Legea nr. 85/1992- respectiv că locuința din litigiu este exceptată de la vânzare.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la faptul că imobilul nu era locuință de serviciu. În 2006 primăria a vândut unei alte persoane jumătate din imobil. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014, constată că prin decizia civilă nr. 553 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/55/2013, s-a respins apelul exercitat de apelantul P. M. în contradictoriu cu intimatul Orașul P. prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 187/20.01.2014 pronunțată de Judecătoria A., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin motivele invocate, apelantul susține că imobilul în litigiu nu este locuință de serviciu, ci este o locuință ca oricare alta, iar faptul că i-a fost atribuită ca locuință de serviciu nu îi poate conferi această destinație, care nu rezultă din nici un înscris.
Se observă că, în motivarea acțiunii introductive apelantul susține că deține imobilul ca locuință de serviciu, în baza unei contract de închiriere, fiind angajat în cadrul Ministerului de Interne, respectiv la Poliția Orașului P., până la data de 05.07.2011, când s-a pensionat.
Prin urmare, prin motivele invocate se schimbă cauza – ori acest fapt este interzis de dispozițiile art. 478 alin 3 Cod procedură civilă, conform cărora, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
Pe de altă parte, se constată că susținerile apelantului sunt în același timp și total neîntemeiate, întrucât la pct. 12 din contractul de întreținere nr. 2490/08.10.1998, în baza căruia acesta ocupă imobilul, se prevede expres că locuința este cu destinație de serviciu.
Se constată prin urmare că prima instanță a stabilit corect incidența în cauză a dispozițiilor imperative prevăzute de art. 7 aliniatul ultim din Legea 85/1992, conform cărora locuințele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialiști sau personalului Ministerului de Interne nu se vând, iar faptul că în prezent în localitate nu există dispensar medical ori școală generală, nu este de natură a înlătura aplicabilitatea acestora.
Constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul a fi respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii contestatorul P. M. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei nr. 553/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul A., iar în rejudecare admiterea apelului său astfel cum a fost motivat.
La data de 22.07.2014, contestatorul a depus la dosar motivele contestației în anulare și a arătat că motivează cererea pe dispozițiile art. 503 al. 2 pct. 2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv dezlegarea apelului este rezultatul unei erori materiale și de asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a cercetat unul din motivele de casare invocate în cererea de apel.
Contestatorul arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, care în baza probelor existente în dosarul nr._/55/2013, trebuie admisă contestația în anulare și anulată decizia tribunalului.
În opinia contestatorului decizia pronunțată în apel este rezultatul unei erori materiale, pentru că instanța de apel nu a luat în considerare înscrisul depus la dosar și nici nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel. În speța de față, eroarea materială este evidentă, întrucât instanța de apel avea de cercetat și analizat atât motivele de apel ale contestatorului, cât și sentința pronunțată de Judecătoria A., iar instanța de fond ți-a motivat soluția pe faptul că locuința din litigiu este exceptată de la vânzare, fiind incident art. 7 al. ultim din Legea nr. 85/1992.
Se mai arată că, deși au fost aduse înscrisuri din care rezultă că imobilul din litigiu nu făcea parte din categoria locuințelor de serviciu, instanța de apel a omis să cerceteze aceste înscrisuri.
Intimatul Orașul P. prin primar nu a formulat apărări în cauză.
Analizând contestația în anulare prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul va constata că prezenta cale extraordinară de atac este nefondată.
Astfel, sub un prim aspect tribunalul constată că petentul P. și-a întemeiat prezenta contestație pe dispozițiile art. 503 al. 2 pct. 2 Cod procedură civilă („dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”), precum și pe cele ale art. 503 al. 2 pct. 3 Cod procedură civilă („instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen”). Pe de altă parte, potrivit art. 503 al. 3 Cod procedură civilă, dispozițiile alin. 2 pct. 1,2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Or, hotărârea împotriva căreia petentul a promovat contestația în anulare este o hotărâre pronunțată de instanța de apel, ce nu mai poate fi atacată cu recurs. În aceste condiții, potrivit art. 503 al. 3 Cod procedură civilă, cazul reglementat de art. 503 al. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, nu este aplicabil hotărârilor date în apel, motiv pentru care instanța nu va lua în analiză argumentele petentului întemeiate pe această normă legală.
Analizând însă celălalt temei legal pe care și-a întemeiat contestația (art. 503 al. 2 pct. 2 Cod procedură civilă) tribunalul va constata că în cauză nu se poate reține că hotărârea dată de instanța de apel este rezultatul unei erori materiale.
Susținerea petentului în sensul că instanța de apel nu a luat în considerare înscrisul depus la dosar prin care acesta tinde a dovedi că imobilul închiriat nu constituie locuință de serviciu – nu poate fundamenta concluzia că s-a comis o eroare materială. După cum se poate observa, lecturând considerentele deciziei atacate, instanța de apel a reținut acest aspect invocat de petent (aliniat penultim, pagina 4 a deciziei), dar a considerat că nu poate fi valorificat în sensul dorit de acesta, atât din motiv că în apel partea nu poate schimba „cauza” cererii sale, cât și pentru alte motive vizând fondul pricinii.
Prin urmare, ceea ce invocă în concret petentul ar fi eventual o eroare de judecată, care însă nu poate fi remediată pe calea contestației în anulare.
În concluzie, considerând că aspectele indicate de contestator nu pot fi în niciun caz circumscrise noțiunii de „eroare materială”, tribunalul urmează a respinge ca nefondată contestația în anulare promovată de acesta privitor la Decizia Civilă nr. 553/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2013.
Văzând că partea îndreptățită (intimatul) nu a solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. M. privitor la Decizia civilă nr. 553/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04 septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. I. I.
Red. NC
Thred. MI
Ex. 4/..2014
Se comunică:
- contestatorului P. M., domiciliat în loc. T., .- cu domiciliul procesual ales în P., . – C..av. F. A.
- intimatului Orașul P. prin primar, cu sediul în loc. P., ., județ A.
Judecători apel: Tribunalul A. – jud. M. A. - T. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 977/2014. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 5976/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
