Obligaţie de a face. Sentința nr. 2480/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2480/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 17967/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1025
Ședința publică din 18 noiembrie 2014
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul S. R. în contradictoriu cu intimata P. E. împotriva sentinței civile nr.2480 din 26.05.2014 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă mandatarul apelantului I. A. și reprezentantul intimatei – avocat P. M. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Mandatarul apelantului solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, din oficiu.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 2480/26.05.2014 Judecătoria A. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R..
A obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 3700 Euro reprezentând pretenții, respectiv contravaloarea prețului autoturismului care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat de părți la data de 18.10.2013.
A obligat pârâtul la plata sumei de 919 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, către stat, iar cheltuielile parțiale de judecată în sumă de 100 lei au rămas în sarcina statului.
A respins cererea vizând daunele morale în cuantum de 5000 Euro.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că prin înscrisul sub semnătură privată, încheiat în data de 18.10.2013 – intitulat contract de vânzare cumpărare, pentru un vehicul folosit – pârâtul S. R. vinde reclamantei P. E. – vehiculul marca Volvo – cu nr. de identificare YV1VW1623WF299639 – cilindrie 1948 cmc – neînmatriculat, cu prețul de 3700 euro – preț plătit integral de către reclamanta cumpărătoare, pârâtului.
Acest autoturism a fost cumpărat anterior de către pârât prin contractul de vânzare cumpărare a unui vehicul utilizat – încheiat cu terțul Vasilev Krasimir Valeriev – în calitate de vânzător - la data de 10.09.2013, tradus și legalizat sub nr._/07.10.2013 de Biroul Notarial Public Memet D. E..
Din declarația martorului Necsa C. a reținut faptul că în toamna anului 2013 – la solicitarea pârâtului S. R. – martorul a procedat la transportarea acestui vehicul marca Volvo, culoare gri - în fața alimentarei din cartierul Alfa, Municipiul A., căreia nu-i cunoaște denumirea actuală – înaintea sensului giratoriu – iar cheile aferente vehiculului le-a înmânat la casiera din incinta acestei alimentare, persoană pe care martorul nu a cunoscut-o. Martorul mai declară că după ce a predat cheia i-a comunicat telefonic reclamantei faptul că a adus mașina și a lăsat cheile la alimentara unde i-a indicat pârâtul, după care nu are cunoștință despre ce s-a întâmplat cu privire la vehicul și cheile aferente acestuia.
Conform mențiunilor cuprinse în înscrisul intitulat Contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit – încheiat la data de 18.10.2013 – pârâtul s-a obligat ca până în data de 28.11.2013 să predea vehiculul pârâtei.
Față de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 respectiv art. 6 alin. 2 din legea nr. 287/2009 Republicată – privind Codul Civil – actele și faptele juridice săvârșite înainte de . Codului civil – nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau săvârșirii lor – în cauză sunt incidente dispozițiile Noului Cod Civil.
Între părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare – prevăzut de art. 1650 cod civil – potrivit căruia pârâtul în calitate de vânzător s-a obligat să-i transmită pârâtei cumpărătoare, proprietatea asupra vehiculului marca Volvo cilindrie 1948 cmc, cu nr. de înmatriculare YV1VW1623WF299639 la un preț pe care reclamanta s-a obligat să-l plătească.
În speță reclamanta și-a exercitat obligația de a plăti prețul vânzării conform prevederilor art. 1719 litera a) Cod civil însă pârâtul, în calitate de vânzător, nu și-a exercitat obligația principală prevăzută de art. 1672 pct. 2 Cod civil - cea cu privire la predarea bunului, respectiv a vehiculului mai sus amintit.
Reclamanta cumpărătoare nu a mai intrat în posesia vehiculului cumpărat ci i s-a prezentat un alt vehicul având aceeași marcă Volvo – fapt pentru care a formulat și plângere penală prealabilă împotriva pârâtului pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, care face obiectul Dosarului penal nr._/2013 înaintat la P. de pe lângă Judecătoria A..
Pârâtul vânzător avea obligația - prevăzută de art. 1672 punct 3 Cod civil coroborat cu art. 1695 Cod civil - de a garanta pe cumpărător contra evicțiunii și viciului bunului, însă această obligație nu a respectat-o.
Potrivit prevederilor art. 1701 alin. 1 Cod civil – vânzătorul este ținut să înapoieze prețul în întregime chiar dacă la data evicțiunii valoarea bunului vândut a scăzut sau dacă bunul a suferit deteriorări însemnate, fie din neglijența cumpărătorului, fie prin forță majoră.
În cauză reținând incidența prevederilor art. 1672 pct. 2 și 3 – coroborat cu art. 1701 alin. 1 Cod civil – prima instanță a obligat pârâtul la restituirea prețului vehiculului, către reclamantă, respectiv la restituirea sumei de 3700 euro.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, solicitate de către reclamantă, în cuantum de 5000 euro, instanța de fond a respins-o întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu nepatrimonial și care să aibă legătură de cauzalitate cu acest raport juridic dedus judecății.
În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 18 din OUG 51/2008, prima instanță a obligat pârâtul la plata sumei de 919 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către stat, iar în temeiul prevederilor art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008 – cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 100 lei aferente petitului privitor la daunele morale asupra cărora reclamanta care a beneficiat de ajutor public judiciar – a căzut în pretențiuni – au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelantul S. R. prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii inițiale.
În motivare a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data 18.10.2014, a vândut cumpărătoarei reclamante autoturismul înscris în cererea de chemare în judecată.
D. urmare a considerat că și-a îndeplinit întocmai obligația prevăzută de art. 1672 pct. 2 Cod Civil și anume de predare a bunului chiar mai devreme de termenul stipulat în contract (28.11.2013), astfel încât urmând indicațiile reclamantei, la data de 07.11.2013, a predat bunul prin intermediul martorului N. C., lăsând autoturismul și cheile la alimentara din Alfa, indicată de reclamantă. A subliniat că locația unde a fost predată mașina corespunde domiciliului reclamantei.
Totodată, a subliniat că reclamanta a precizat în acțiune că a preluat autoturismul complet devastat însă nu a produs nici o probă în acest sens. A arătat că dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă prevăd că cel care face o susținere trebuie să o dovedească și a învederat că reclamanta nu a procedat la administrarea de probe, de dovezi însă, cu toate acestea, instanța de fond a ignorat lipsa dovezilor.
De asemenea a subliniat că instanța de fond a afirmat că „Reclamanta cumpărătoare nu a mai intrat în posesia vehiculului cumpărat ci i s-a prezentat un alt vehicul având aceeași marcă …”, cu toate acestea, nici în cererea de apel nici în fața instanței, reclamanta nu a afirmat că i s-a prezentat un alt vehicul de aceeași marcă, dar a susținut că vehiculul cumpărat era devastat, fapt nedovedit.
Astfel, a considerat că instanța de fond excede cadrul procesual fixat de către reclamantă și în acest fel a admis acțiunea, motivând hotărârea pe dispozițiile art. 1672 pct. 2 Cod Civil și menționând că reclamanta a primit un alt autoturism decât cel cumpărat, iar obligația sa de predare a bunului nu s-ar fi realizat.
Față de cele arătate a considerat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, admițând în parte o acțiune nesusținută de probe.
Intimata P. E. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală.
În motivare a arătat că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3700 euro plătiți cu titlu de preț pentru autoturismul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 18.10.2013.
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, autoturismul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nu a fost predat, condiții în care a considerat că are posibilitatea fie de a solicita ca instanța să dispună executarea obligației corelative de a preda bunul, fie de a solicita restituirea prețului, a ales astfel a doua opțiune.
În ceea ce privește susținerea pârâtului din cererea de apel referitor la faptul că în contractul de vânzare-cumpărare sunt menționate datele de identificare ale autoturismului, nu înseamnă că a și primit actele autoturismului. Aceste date sunt inserate în contractul standard la momentul redactării acestuia și semnării de către părți și nu certifică faptul că actele originale au și fost predate de cumpărător.
A considerat că în mod just, instanța de fond a avut în vedere la luarea deciziei de admitere a cererii și rezoluția din 13.12.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria A., prin care procurorul a început urmărirea penală față de învinuitul S. R. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută și pedepsită de art. 213 alin. 1 Cod Penal.
În urma actelor de cercetare penală efectuate prin Ordonanța din 31.01.2014. procurorul a constat că deși există indicii temeinice că învinuitul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, recunoscând faptul că autoturismul vândut nu are o stare tehnică corespunzătoare și angajându-se să procure un alt autoturism pe care să-l ofere părții vătămate, fapta săvârșita de către acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în consecință a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și anume amenda în cuantum de 800 lei, concluzionând că partea vătămată poate intenta o acțiune civilă în despăgubiri pentru repararea daunei produse de către învinuit în dauna patrimoniului său.
Totodată a învederat că prin cererea de apel pârâtul nu a solicitat administrarea de probe noi, nu aduce în sprijinul celor susținute dovezi noi, dar se poate subînțelege că solicită rejudecarea fondului de către instanța de apel având în vedere criticile aduse.
A învederat că articolul 476 alin. (I) NCPC prevede, că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept, iar alin. 3 prevede că prin apel este posibil să nu se solicite rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă. De asemenea invocă și art. 479 alin. 1 noul Cod procedură civilă.
A arătat că atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, apelantul susține în esență, că afirmațiile reclamantei intimate nu sunt susținute de nici o probă – așa cum impun dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, iar în aceste condiții, sentința atacată este nelegală și netemeinică.
Într-adevăr, reclamanta a arătat în susținerea acțiunii sale, că la momentul la care s-a dus să ridice autoturismul cumpărat, acesta nu mai era în starea la care era la data perfectării tranzacției, ci avea roțile și scaunele schimbate cu unele de calitate inferioară, de asemenea că numerele de înmatriculate erau cele provizorii expirate, deși pârâtul s-a obligat să le schimbe.
Așa cum susține apelantul, reclamanta nu a reușit să propună vreun martor care să declare în sprijinul afirmațiilor sale.
Însă, la dosarul cauzei, se află Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 31.01.2014 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria A. în Dosar nr. 6996/P/2013, unde se reține că pârâtul, pe parcursul urmăririi penale a depus diligențe pentru a procura un autoturism pe care l-a oferit reclamantei P. E. însă aceasta refuză primirea, solicitând autoturismul menționat în contractul de vânzare – cumpărare sau plata sumei de 3700 euro.
Apelantul, pe lângă faptul că nu contestă cele reținute în ordonanță, chiar invocă acest înscris în apărarea sa, prin concluziile scrise.
Pe de altă parte, la termenul de judecată anterior, apelantul prin mandatar, a prezentat instanței originalul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, acesta purtând aceeași mențiune ca pe copia aflată la dosar, respectiv declarația apelantului, pe propria răspundere, că în termen de 2 luni va înapoia suma primită de la reclamantă, declarație însoțită de semnătura acestuia.
Ori, în condițiile în care apelantul nu a contestat nici faptul că pe parcursul urmăririi penale i-a oferit reclamantei un alt autoturism, și nici faptul că s-a obligat să-i restituie suma primită cu titlu de preț și nu a oferit nici o explicație cu privire la această atitudine, instanța poate prezuma că starea de fapt relatată de către reclamantă este reală.
Dispozițiile art. 1690 Cod Civil prevăd că bunul trebuie să fie predat în starea în care se află în momentul încheierii contractului.
Ori, în condițiile în care pârâtul vânzător nu a respectat această prevedere, sentința atacată prin care a fost obligat la restituirea prețului este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca neîntemeiat.
Instanța va dispune virarea către Baroul A. a sumei de 500 lei reprezentând onorariu din oficiu pentru doamna avocat P. M. desemnată să acorde asistență juridică intimatei P. E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelantul S. R. în contradictoriu cu intimata P. E. împotriva sentinței civile nr. 2480/26.05.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2014.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red.TB / Thred.MC
4 ex./ 2 .
Se comunică cu:
- apelant - S. R. domiciliat în loc. Secusigiu nr.606 jud. A. .
- intimata - P. E. domiciliată în A. . .
Primă instanță –Judecătoria A. - judecător M. C. F.
Tribunalul A.
Secția I civilă
Dosar nr._
Emisă la data: 12.12.2014
Către,
BAROUL A.
Vă facem cunoscut faptul că prin sentința civilă nr. 1025/18.11.2014 dosarul nr._ s-a dispus virarea în contul d-voastră a sumei de 500 lei, reprezentând onorariul din oficiu pentru avocat P. M. în cauza privind pe P. E..
Președinte
M. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 202/2014. Tribunalul ARAD | Evacuare. Decizia nr. 1026/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
