Pretenţii. Decizia nr. 257/2014. Tribunalul ARAD

Comentarii

0

Decizia nr. 257/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 3389/55/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.257/R

Ședința publică din 16 octombrie 2014

Președinte:S. C. Ș.

Judecător:N. C.

Judecător:S. N.

Grefier:C. S.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. de A. SA A. și M. A. prin Primar, în contradictoriu cu reclamantul C. I., împotriva sentinței civile nr.2386 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei-pârâte, consilier juridic M. M., reprezentantul recurentului-pârât, consilier juridic C. D. și intimatul, asistat de avocat D. Savulov din Baroul A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind legal timbrate, recursul pârâtului M. A. prin Primar la acest termen de judecată cu suma de 1743 lei, conform ordinului de plată nr.4338/3.10.2014.

Reprezentanta recurentei C. de A. SA A. depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentanții părților declară că nu mai au de formulat alte cereri.

Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul recurentului M. A. prin Primar solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și respingerea recursului formulat de către C. de A., cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta recurentei C. de A. A. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.

T RI B U N A L U L

Deliberând asupra recursurilor înregistrate la Tribunalul A. la data de 10.07.2014, constată că prin sentința civilă nr.2386 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

S-a admis cererea formulată de reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâții . A. SA și M. A..

Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 93.757 lei, cu titlu de despăgubiri.

Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 7.601 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul C. I. solicită obligarea pârâților . A. SA și M. A. la plata sumei de 93.757 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul adus imobilului său situat în A., .-49, pentru degradările cauzate acestuia prin lucrările la infrastructura străzii și la rețeaua de canalizare, precum și prin modul de funcționare a rețelei de canalizare.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată și a respins-o, având în vedere că în speță există o aparență a dreptului reclamantului împotriva pârâților (adică ceea ce este necesar din punct de vedere al calității procesuale), urmând ca analiza existenței efective a acestui drept, a temeiniciei sale, să facă obiectul soluționării fondului cauzei.

Pe fondul cauzei:

Potrivit expertizei geotehnice efectuate cu privire la lucrările la rețeaua de canalizare și modul de funcționare al acesteia:

. pe lungimea sa de colectorul (canalul) menajer principal, care conduce apa menajeră și pluvială a sistemului de canalizare al cartierului Grădiște la stația de pompare SP 9 – Grădiște, amplasată în capătul străzii.

Lucrările de execuție a colectorului menajer principal de pe . în anul 2000, iar . și a stației de pompare SP 9 în regim de exploatare a avut loc în anul 2004.

În timpul execuției colectorului menajer principal, pe . unele fenomene de instabilitate, concretizate în tasări mai pronunțate ale carosabilului străzii și fisuri în pereții imobilelor din vecinătate.

De asemenea, în timpul exploatării colectorului menajer principal, în februarie 2008, s-a produs avarierea locală a tubulaturii acestuia, constatată prin tasarea și surparea umpluturii acoperitoare, avarie remediată prin înlocuirea tronsonului de tub avariat și mufare cu beton.

La sfârșitul lunii februarie 2010, pe traseul colectorului menajer principal, în dreptul imobilului de la nr. 47-49 (imobilul reclamantului), s-a produs o depresiune prin tasare – surpare, cu o adâncime inițială în jur de 1,50 m.

Pe parcursul anului 2010, fenomenul de instabilitate s-a intensificat, depresiunea inițială adâncindu-se și extinzându-se, astfel încât umplerea ei a necesitat o mare cantitate de material, la început balast și apoi piatră spartă; extinderea fenomenului de instabilitate a avut loc mai mult în partea străzii dinspre imobilul de la nr.47-49, producându-se tasarea părții carosabile de lângă depresiune și fiind degradată destul de pronunțat rigola străzii din acea parte.

Stâlpii porților de intrare în curtea imobilului de la nr.47-49 au suferit înclinări înspre stradă, ceea ce face ca poarta mică să se deschidă foarte greu, iar cea mare să fie complet blocată. În pereții imobilului, aferenți camerelor dinspre stradă, au apărut unele fisuri în zona golurilor (a buiandrugilor), la colțul de îmbinare a peretelui interior cu peretele din fațadă (de la stradă), precum și pe tavan. La data de 24.02.2011, s-a constatat apariția de fisuri și în peretele exterior din curte, precum și în soclul fundației acestuia. De asemenea, unele din fisurile existente între peretele dinspre stradă și planșeu s-au accentuat, în comparație cu situația acestora constatată la data de 03.12.2010.

Referitor la umplutura de piatră din depresiunea menționată, la 24.02.2011 s-a observat profilarea pe suprafața acesteia a unor denivelări sub formă de pâlnie, distanțate între ele la circa 3 m. În data de 16.03.2011, s-a constatat că adâncimea denivelărilor sub formă de pâlnii depresionare, formate pe suprafața umpluturii de piatră a depresiunii, a crescut comparativ cu situația existentă la 24.02.2011, ceea ce indică dinamica fenomenului de instabilitate.

Fenomenul de instabilitate este continuu, iar principala cauză a acestuia este modul de funcționare a colectorului menajer principal. Producerea în mod brusc a depresiunii prin tasare – surpare și evoluția ulterioară a acesteia arată că în locul respectiv colectorul este avariat, existând discontinuități ale secțiunii de scurgere, datorate fie degradării îmbinărilor dintre tronsoane, fie spargerii peretelui tubulaturii. Funcționarea colectorului menajer principal nu este asigurată în totalitate gravitațional, ci în primul rând cu ajutorul electropompelor puternice din stația de pompare SP 9 – Grădiște; prin funcționarea electropompelor, este evident că are loc o creștere substanțială a cantității de apă extrasă din pânza freatică prin secțiunile degradărilor tubulaturii colectorului; prin afluența intensă a apei prin degradările tubulaturii colectorului, provocată de funcționarea electropompelor, se manifestă accentuat fenomenul de antrenare hidrodinamică (afuiere) a particulelor solide, care sunt antrenate și transportate spre stația de pompare; urmare a acestui fenomen, cauzat și întreținut de funcționarea electropompelor din stația de pompare SP 9 – Grădiște, stabilitatea și rezistența terenului scad.

Degradarea avansată a rigolei străzii și fisurile care continuă să apară la imobilul de la nr. 47-49 arată că fenomenul de instabilitate este activ, fiind întreținut prin funcționarea colectorului menajer principal în condiții de avariere și folosirea electropompelor din stația de pompare SP 9 – Grădiște.

În finalul expertizei, se arată că există legătură de cauzalitate directă între fenomenul de instabilitate din zonă, ce a determinat apariția fisurilor în imobilul de la nr. 47-49 și modul de funcționare a colectorului menajer principal.

Aceleași concluzii au fost exprimate și prin expertiza în construcții efectuată în cauză, cauza degradărilor imobilului reclamantului fiind stabilită ca fiind fenomenul de instabilitate produs de modul de funcționare a colectorului menajer principal.

În completarea la raportul de expertiză au fost enumerate degradările imobilului și anume: fisuri verticale la intersecția pereților, fisuri la pereții transversali, fisuri în dreptul buiandrugilor, fisuri orizontale la pereți în dreptul tavanelor, fisuri în parapeții din dreptul ferestrelor. Fenomenul de fragmentare nu este un fenomen local sau parțial, ci unul general; din cauza lipsei de conlucrare a pereților, nu este asigurată stabilitatea pereților structurali sub efectul acțiunii seismice; fisurilor elementelor de zidărie corespund fisurile tencuielilor din locul respectiv; finisajul elevației anexei 1 s-a fisurat și s-a desprins, lucru ce a condus la infiltrații de apă, fapt ce a cauzat degradarea pardoselii în încăperea respectivă; gardul stradal este înclinat spre stradă, făcând dificilă deschiderea porților pentru accesul în imobil.

Potrivit raportului de expertiză, aducerea imobilului la starea anterioară nu se poate realiza, deoarece cauza degradărilor nu este eliminată, fenomenul de instabilitate fiind activ, astfel că sunt posibile doar lucrări de consolidare a imobilului, de punere a acestuia în siguranță pentru asigurarea exploatării normale, acestea constând în:

- consolidarea zidăriei prin placare cu materiale cu proprietăți superioare; consolidarea pereților structurali din zidărie pentru sporirea rezistenței, prin placarea peretelui pe ambele fețe cu tencuiala armată cu plasă de oțel OB37; placarea se aplică după pregătirea corespunzătoare a zidăriei asupra căreia se intervine (expertul detaliind operațiunile ce trebuie efectuate pentru pregătirea suprafeței zidăriei, precum și materialele folosite, fila 5 dos. vol. II);

- introducerea tiranților metalici, pentru asigurarea stabilității pereților structurali sub efectul acțiunii seismice perpendiculare pe plan; totodată, introducerea tiranților îmbunătățește conlucrarea pereților cu cei octogonali, asigurând astfel formarea unor profile compuse, care au rezistență și rigiditate sporite, pentru acțiunea seismică în planul lor. Tiranții se montează la nivelul planșeului, în dreptul colțurilor, ramificațiilor și intersecțiilor de ziduri; la extremități, tiranții se fixează cu plăci; întinderea tiranților se face prin strângerea piulițelor la capete;

- pentru gardul stradal, se recomandă următoarele lucrări: înlocuirea cu o structură nouă; refolosirea porților.

Potrivit raportului de expertiză, contravaloarea lucrărilor de consolidare a imobilului este de 93.757 lei.

Pârâta C. de A. A. a invocat că expertul n-a ținut cont că s-au efectuat lucrări de reabilitare a sistemului de canalizare de pe . eliminat fenomenul de instabilitate din zonă.

Această invocare nu poate fi primită, faptul că s-au efectuat anumite lucrări de reabilitare (potrivit procesului-verbal de recepție de la fila 192) nu dovedește că s-ar fi eliminat fenomenul de instabilitate din zonă. Pe de altă parte, potrivit raportului de expertiză geotehnică și raportului de expertiză în construcții, fenomenul de instabilitate este activ.

Pârâții au criticat valoarea stabilită de expert pentru lucrările de consolidare a imobilului (93.757 lei).

Critica nu a putut fi primită, expertul a explicat (filele 7-9 dos. vol. II) modul în care s-a ajuns la valoarea respectivă, a prezentat toate cheltuielile ce se includ în această valoare. Pe de altă parte, pârâții n-au adus argumente pertinente în sens contrar, n-au prezentat valori orientative, practicate pe piață, ale acelorași materiale de construcție, care să fi fost diferite și să fi contrazis astfel sumele indicate de expert.

Pârâții au mai susținut că imobilul reclamantului este vechi și expertul n-a luat în calcul dacă acesta a fost sau nu construit corespunzător, precum și uzura sa în timp.

Nici această critică nu a putut fi primită, imobilul are o vechime de 40 de ani (potrivit înscrisului de la fila 44 dosar vol. II), deci nu se poate susține că s-ar fi degradat datorită vechimii sale. Atât expertiza în construcții, cât și expertiza geotehnică au stabilit clar că degradarea imobilului s-a datorat fenomenului de instabilitate produs de modul de funcționare a colectorului menajer principal, așadar nu este relevantă vechimea imobilului, modul de construire, sau uzura acestuia în timp, prejudiciul producându-se independent de acestea.

În ce privește terenul din zona imobilului reclamantului, acesta are o stare de consolidare și rezistență bună (potrivit raportului de expertiză geotehnică, fila 143), astfel că nu s-a putut reține susținerea pârâtei C. de A. A. cum că ar putea fi vorba de un teren mlăștinos, sau instabilitatea lui ar putea avea cauze naturale.

Instanța a mai reținut și faptul că degradările imobilului reclamantului au fost constatate și de către Inspectoratul de Stat în Construcții A..

De asemenea, degradările au fost constatate și cu ocazia cercetării la fața locului efectuată în cauză, ocazie cu care s-au efectuat fotografiile de la filele 49-77 dosar vol. II.

Față de acestea, instanța a reținut că răspunzători pentru degradarea imobilului reclamantului sunt ambii pârâți, după cum urmează:

- în cazul pârâtului M. A., proprietarul rețelei publice de canalizare (definită de art. 3 lit. h din Legea nr. 241/2006), sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru fapta lucrului, prevăzută de art. 1000 alin. 1 C.civ., fiind dovedit atât prejudiciul (degradarea imobilului), cât și legătura de cauzalitate dintre fapta lucrului (din expertiza geotehnică rezultă că fenomenul de instabilitate în zonă a început de la execuția lucrării de canalizare) și prejudiciu.

- pârâta C. de A. A. – răspunde pentru fapta proprie (potrivit art. 998-999 C.civ.), având în vedere cele ce urmează:

Potrivit contractului de la filele 91-155 dos. vol. II, pârâtei C. de A. A. i-a fost delegată, în anul 2009, gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în localitatea A..

Pârâtei îi fusese delegată gestiunea aceluiași serviciu și înainte de anul 2009, în baza Legii nr. 326/2001, aceasta rezultând din factura de la fila 52, datând din anul 2007 și fiind emisă tot de C. de A. A.; de asemenea, Pârâtul M. A., a arătat, în răspunsul la interogatoriu că rețeaua de canalizare de pe . realizat în perioada 1999-2004, iar administrarea ei s-a făcut, de la început, de către Regia Autonomă A. Canal (actuala C. de A.).

Așadar, gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare s-a realizat în modalitatea gestiunii delegate, potrivit art. 20-25 din Legea nr. 241/2006.

În cadrul acestei forme de gestiune, autoritatea administrației publice locale sau asociația de dezvoltare intercomunitară atribuie operatorului (în speță pârâta C. de A. A.) „toate competențele și responsabilitățile proprii privind asigurarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv administrarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare aferente acestuia” (art. 20 alin. 1 din Legea nr. 241/2006, dispoziții ce anterior se regăseau în Legea nr. 326/2001, la art. 18).

„Administrarea și exploatarea” rețelei presupunea obligația pârâtei C. de A. de a o repara și întreține în bune condiții, astfel încât să nu producă daune imobilelor din zonă, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o în mod corespunzător (necorespunzătoare fiind, potrivit expertizei geotehnice, modul de funcționare a colectorului menajer principal și folosirea electropompelor din stația de pompare SP 9 – Grădiște), atâta timp cât daunele s-au produs.

Față de cele de mai sus și reținând că răspunderea pârâților este solidară, potrivit art. 1003 C.civ., instanța a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 93.757 lei, cu titlu de despăgubiri.

În baza art. 274 alin 1 C.pr.civ., pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantului cheltuielile de judecată suportate de acesta, în sumă de 7601 lei, constând în: taxă judiciară de timbru (3487 lei), timbru judiciar (5 lei), onorariu avocat (2976 lei), onorariu expert (1000 lei), costul developării pozelor efectuate cu ocazia cercetării la fața locului (133 lei).

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. de A. A. și M. A. prin Primar.

Recurentul M. A. prin Primar a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii față de Municipiu.

În motivare arată că, instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că „în cazul M. A., proprietar al rețelei publice de canalizare, sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru fapta lucrului, prevăzută de art.1000 alin.1 Cod Civil, fiind dovedit atât prejudiciul (degradarea imobilului), cât și legătura de cauzalitate dintre fapta lucrului și prejudiciu”.

Instanța a reținut totodată faptul că „Administrarea și exploatarea rețelei presupune obligația pârâtei C. de A. de a o repara și întreține în bune condiții, astfel încât să nu producă daune imobilelor din zonă, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o în mod corespunzător atâta timp cât daunele s-au produs”.

Apreciază că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât în cazul Municipiului nu este întrunită condiția răspunderii pentru fapta lucrului, existența faptei ilicite, a vinovăției, a prejudiciului cât și legătura de cauzalitate. Instanța de fond avea obligația de a cerceta care este persoana responsabilă în raport cu fapta săvârșită și prejudiciul cauzat susținut de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, se pune problema determinării lucrurilor cauzatoare de prejudicii pentru care se angajează răspunderea prevăzută de art.1000 alin.1 cod civil în scopul circumscrierii domeniului de aplicare a acestei răspunderi, și anume orice persoană este obligată să repare „prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa".

Din această formulare rezultă că pentru a duce la antrenarea răspunderii, „lucrul" trebuie să îndeplinească o singură condiție, aceea de a se fi aflat, în momentul cauzării prejudiciului, „sub pază" persoanei chemată de lege să răspundă. Textul nu face nicio distincție între diferitele categorii de lucruri care pot cauza prejudicii. Ca atare, în principiu trebuie să se admită că răspunderea poate interveni pentru prejudiciul cauzat de orice lucru, indiferent de natura sa.

Temeiul pazei juridice constă, de regulă, într-un drept, care îi conferă păzitorului juridic autoritatea, adică puterea independentă de direcție, control și supraveghere asupra lucrului; dreptul păzitorului asupra lucrului poate fi un drept real, în principiu, dreptul de proprietate sau un drept personal, cum ar fi dreptul locatarului, comodatarului, depozitarului etc. În cazul de față, în anul 2009 conform HCLM 408/2009 serviciul public de apă și canalizare precum și bunurile aferente (rețele etc.) au fost concesionate Operatorului . A..

Ulterior, în anul 2010, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului A. nr. 155 rețeaua de canalizare . în domeniul public al Județului A., deci un drept real asupra lucrului îl are C. de A. A. și Consiliul Județean A. și nu M..

Anterior delegării gestiunii în condițiile legii și a transmiterii în proprietate a rețelelor către . A. acest operator utiliza în regim de folosință gratuită rețelele de canalizare și serviciul public aferent astfel cum rezultă din precisele verbale de recepție nr. 6217/18.06.2004 prin care a fost recepționată lucrarea și totodată predată Companiei de A. A.. Acest aspect rezultă și din faptul că, C. de A. A. a avut încheiate contracte cu utilizatorii, inclusiv pe ., fără a achita vreo sumă Municipiului. La data intervenției care face obiectul prezentei cauze, . utiliza gratuit serviciul public și rețelele de canalizare, fapt pentru care, recurentul consideră că este singura răspunzătoare în cazul în care se admite că ar fi vorba despre un prejudiciu.

Pentru angajarea acestei răspunderi este suficient ca păzitorul juridic să păstreze lucrul în serviciul și interesul său, având asupra lui o direcțiune intelectuală; el nu trebuie să se găsească într-un contact material, direct și nemijlocit cu lucrul în cauză. Un asemenea contact este specific pazei materiale.

Așa cum prevede art. 1000 Cod Civil, această calitate o are proprietarul lucrului, care poate exercita plenar toate atributele proprietății – posesia, folosința și dispoziția – independent de orice puteri ale altei persoane. În favoarea și sarcina proprietarului operează o prezumție relativă de păzitor juridic al lucrului aflat în proprietatea sa. Prezumția în cauză poate fi înlăturată atunci când proprietarul dovedește că lucrul său, în momentul când a cauzat prejudiciul, se afla în paza juridică legitimă sau nelegitimă, de drept sau de fapt, a unei alte persoane. În această situație Consiliul Județean A. deține un drept de proprietate publică iar C. de A. deține un drept de concesiune asupra rețelei de canalizare, deci un drept real asupra lucrului, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului A. nr. 155/2010.

În concluzie, persoana prejudiciată va putea pretinde reparația, după caz, de la posesor-păzitor juridic al structurii lucrului - sau de la detentorul precar - păzitor al utilizării sau conservării acelui lucru.

Instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art. 998 din Codul civil, conform cărora „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara". În completare, prin art. 999 se precizează că „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".

Textele legale menționate mai sus nu își propun să enumere și să descrie, în mod concret, acele fapte ilicite care sunt de natură să angajeze răspunderea civilă, această sarcină revenind, conform practicii, instanțelor judecătorești, care au sarcina să verifice întrunirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii.

De altfel unul din principiile fundamentale ale răspunderii juridice este acela că fiecare este răspunzător pentru propriile sale fapte. Acest principiu este deopotrivă valabil și pentru răspunderea civilă delictuală.

Din prevederile legale invocate de reclamant, menționate mai sus, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite. Deși în art. 998 și 999 din Codul civil se vorbește de o faptă („orice fapta"""; prejudiciu cauzat „prin fapta sa"), atât practica judiciară, cât și literatura juridică sunt unanime în a considera că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Art. 998 precizează că fapta omului care „cauzează altuia prejudiciu" obligă la repararea acestuia; existența vinovăției (vinei) celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Vinovăția exprimă atitudinea subiectivă a celui ce a săvârșit fapta ilicită, față de acea faptă; exprimă, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte.

Pentru obligarea la plata despăgubirilor este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Deși în art. 998 din Codul civil se vorbește de „orice faptă care cauzează altuia prejudiciu", atât literatura, cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că această prevedere se referă exclusiv la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, ca element al răspunderii.

Chiar dacă reclamantului i-a fost cauzat un anumit prejudiciu, pentru a putea fi angajată răspunderea Municipiului nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă considerată ilicită și un prejudiciu, cum este cel suferit de reclamant, ci este necesar ca între fapta Municipiului și prejudiciul suferit de reclamant să fie un raport de cauzalitate, în sensul că fapta Municipiului să fi provocat prejudiciul pretins de reclamant.

Pentru ca răspunderea civilă a celui ce a cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca fapta să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat deci cu vinovăție.

Necesitatea existenței acestui element al răspunderii - vina, vinovăția - rezultă, în mod expres, din dispozițiile art. 998 și 999 din Codul civil, care prevăd răspunderea celui a cărui „greșeală" (art. 998) ori a cărui „neglijentă" sau „imprudență" (art. 999) a „ocazional" prejudiciul.

Vinovăția presupune întotdeauna, și indiferent de forma ei, un anumit nivel de cunoaștere, de conștiință a semnificației sociale a faptelor și a urmărilor eventuale ale acestora, ori reclamantul nu a reușit să facă dovada că prejudiciul ar fi cauzat din vina Municipiului. Răspunderea presupune, așadar, săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție. Lipsa vinovăției înlătură răspunderea, chiar dacă fapta a fost săvârșită și prin ca a fost cauzat un prejudiciu, întemeierea răspunderii pe vinovăția făptuitorului constituie unul dintre fundamentele importante ale răspunderii juridice în general, deci și ale răspunderii civile delictuale.

Reiterează faptul că la data producerii intervenției care face obiectul prezentei cauze . utiliza cu titlu gratuit serviciul public de canalizare în municipiul A. și bunurile aferente (rețele, etc) cu toate obligațiile ce decurg.

În drept invocă dispozițiile art.287 și urm. Cod procedură civilă, art.999 și art.1000 Cod civil.

Recurenta C. de A. A., prin recursul formulat, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a societății și pe fond respingerea față de societate a acțiunii civile formulate de către reclamant ca netemeinică și nelegală.

În motivare arată că instanța de fond, în mod eronat a susținut că: „Pârâtei îi fusese delegată gestiunea aceluiași serviciu și înainte de anul 2009 în baza Legii nr.326/2001" și că „în perioada 1999-2004 când s-a realizat rețeaua de canalizare de pe . s-a făcut, de la început, de către Regia Autonomă A. Canal (actual Companie de A.)".

M. A., Primăria A. (respectiv Consiliul Local A.) nu era la data înființării societății acționar și nici nu a concesionat bunurile aferente sistemului de alimentare cu apă și canalizare din M. A. al cărui proprietar este. Rețeaua de canalizare pe . realizată de către Primăria A. în perioada 1999 -2004, așa cum se și recunoaște de altfel. Susținerea Primăriei A. și a instanței de fond că această rețea a fost în administrarea companiei în acea perioadă este incorectă. În fapt, rețeaua de canalizare realizată de către Primăria A. a fost racordată la sistemul public de canalizare existent iar apele uzate sunt deversate de către utilizatori și preluate de către rețeaua publică ce ajung în Stația de epurare A. care este proprietatea Județului A.. Pentru deversarea și preluarea apelor uzate în sistemul public de canalizare se facturează utilizatorilor acest serviciu. Susținerea că această rețea de canalizare (de pe . aflat în administrarea companiei în acea perioadă nu este dovedită de către Primăria A., respectiv nu s-a făcut dovada cu înscrisuri că i s-a dat în administrare sau concesiune și cu toate acestea, instanța de fond, în mod eronat a considerat că, compania administrează rețeaua.

De asemenea, arată că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art.12 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nu a avut probe cu privire la darea în administrare a acestor bunuri companiei și cu toate acestea a pronunțat o hotărâre contrară situației de fapt și de drept invocate mai sus, reținând că răspunde pentru fapta proprie, prevăzută de art.998- 999 Cod civil.

Mai mult decât atât, recurenta arată că, deși a arătat că în anul 2009, societatea s-a transformat în operator regional și că în baza hotărârilor autorităților publice locale printre care și M. A., au devenit acționari ai societății și ulterior le-au concesionat bunurile aferente sistemului de alimentare cu apă și de canalizare din raza lor teritorială, instanța nu a ținut seama de cele invocate și dovedite, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.

Recurenta mai arată că, instanța de fond a reținut în mod eronat, în sarcina companiei răspunderea pentru fapta proprie prevăzută de art.988 - 999 din vechiul Cod civil fără să țină seama de faptul că: rețeaua de canalizare din A., . pompare, canalul colector au fost și sunt în proprietatea publică a Municipiului A., Primăria A. este cea care le-a edificat și că în perioada producerii avariei și a degradării imobilului în litigiu nu avea aceste bunuri nici în administrare, nici în concesiune și prin urmare toate obligațiile de reparații, întreținere reveneau proprietarului și nu companiei. Ca atare, instanța de fond sub acest aspect a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, interpretând eronat dispozițiile legale invocate, probele de la dosar și față de o persoană ce nu avea calitate procesuala pasivă, neavând nici în administrare și nici în concesiune bunurile aferente serviciului de canalizare în perioada producerii prejudiciului reclamantului.

Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel arată că, deși, prin cererea introductivă, reclamantul, pe baza un deviz estimativ al unei firme de construcții pentru efectuarea reparațiilor, a estimat valoarea prejudiciului la suma de 45.000 lei, instanța de fond a acordat o suma dublă, ceea ce corespunde nu pentru efectuarea de reparații ci pentru o reabilitare totală a imobilului în litigiu, respectiv o clădire nouă. Deși a formulat obiecțiuni la expertiza încuviințată de către instanța și a arătat că lucrările, prețurile, cantitățile de materiale considerate a fi necesare reparațiilor nu au fost dovedite, că nu s-a făcut dovada edificării construcției, dacă s-au efectuat lucrări de reparații, de întreținere a clădirii anterior producerii avariei, starea imobilului la data producerii avariei, instanța de fond nu a ținut seama de ele, pronunțând o hotărâre netmeinică, nelegală și pentru un prejudiciu nedovedit.

Prin întâmpinare intimatul C. I. a solicitat respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că ambele recursuri vizează, în principal, modul în care prima instanță a apreciat asupra calității procesuale pasive a fiecăruia dintre recurenți.

Prin motivele invocate de M. A. se susține că, deși este proprietarul rețelei de canalizare, paza juridică a acesteia a aparținut S.C. C. de A. A. S.A. și, deci, aceasta este răspunzătoare pentru prejudiciul produs.

La rândul ei, S.C. C. de A. A. S.A. susține că rețeaua de canalizare i-a fost predată ulterior producerii prejudiciului, în baza protocolului din 29.07.2010, astfel încât răspunderea aparține proprietarului, respectiv Municipiului A..

Cu privire la aceste aspecte, intimatul arată că, din expertiza geotehnică rezultă că la producerea prejudiciului au concurat doi factori: pe de o parte, apariția fenomenului de instabilitate a terenului încă de la construcția rețelei de canalizare și avarierea tubulaturii, iar pe de altă parte, modul de funcționare a colectorului menajer. Existența și întinderea prejudiciului este rezultatul acțiunii comune a acestora. În această situație, problema răspunderii civile trebuie apreciată prin raportare la fiecare dintre acești doi factori.

În ceea ce-1 privește pe pârâtul M. A., antrenarea răspunderii are loc în calitatea sa de proprietar al rețelei de canalizare, în temeiul răspunderii pentru lucruri. În această calitate, pârâtul este responsabil pentru consecințele pe care construirea rețelei le-a produs asupra stabilității terenului din zonă, dar și pentru avarierea tubulaturii rețelei de canalizare și, implicit, pentru degradarea imobilului, ca urmare a alunecării terenului. Din răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat pârâtului Municipiului A. și procesul-verbal nr. 6217/18.06.2004 rezultă neîndoios că realizarea rețelei de canalizare s-a făcut în beneficiul Municipiului A., acesta fiind proprietarul lucrării. De altfel, nu se contestă această împrejurare. Or, în calitate de proprietar, M. A. răspunde pentru prejudiciul cauzat datorită modului în care a fost efectuată construcția și datorită degradărilor apărute la tubulatura rețelei. Toate aceste aspecte țin de structura lucrului, fiind vorba despre un viciu de construcție. După cum se arată în chiar motivele de recurs, o asemenea ipoteză presupune scindarea pazei juridice a lucrului între proprietar și posesor. Fiind vorba despre vicii care țin de structură și nu de exploatare, răspunderea aparține proprietarului, chiar în situația în care exploatarea a fost delegată altei persoane.

Ca urmare, raportat la această cauză a prejudiciului, intimatul solicită a se constata că M. A. are calitate procesuală pasivă, răspunderea sa fiind antrenată pe temeiul art. 1000 alin. 1 din vechiul Cod civil.

Din aceeași expertiză geotehnică rezultă că fenomenul de instabilitate apărut încă de la construcția rețelei și agravat de avarierea tubulaturii a fost intensificat prin modul de funcționare a colectorului menajer principal (respectiv folosirea electropompelor de la stația SP 9 Grădiște). Or, colectorul menajer și Stația de pompare SP 9 Grădiște se aflau în exploatarea S.C. C. de A. A. S.A..

Contrar celor susținute de recurenta S.C. C. de A. S.A. A., din răspunsul Municipiului A. la întrebarea nr.4 din interogator rezultă că, după realizarea rețelei de canalizare pe . lucrărilor, exploatarea acestei rețele a intrat în atribuțiile Regiei Autonome A. Canal (antecesoarea pârâtei S.C. C. de A. A. S.A.), care a încheiat contracte cu proprietarii imobilelor racordate și a încasat și taxa serviciilor de canalizare. Delegarea serviciului public de canalizare s-a făcut (anterior contractului din anul 2009, invocat de pârâtă), în temeiul Legii 326/2001 privind serviciile publice comunale (abrogată de Legea nr. 51/2006) și OG 32/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare (abrogată de Legea nr. 241/2007). În temeiul acestor acte normative, în municipiul A. activitatea de administrare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare a fost desfășurată de S.C. C. de A. A. S.A. (anterior Regia Autonomă A. Canal A.) și anterior contractului încheiat în 2009.

Față de această stare de fapt, pârâta S.C. C. de A. A. SA. răspunde pentru prejudiciul cauzat prin activitatea sa, respectiv pentru modul de funcționare a colectorului și folosirea electropompelor. Răspunderea sa este una pentru fapta proprie, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 din vechiul Cod civil. Existența faptei este confirmată de expertiza geotehnică, prin care se stabilește că pomparea apei din colectorul menajer a antrenat, de fapt, și pomparea apei din pânza freatică, ceea ce a condus la antrenarea hidrodinamică a particulelor solide din teren, scăzând rezistența și stabilitatea de ansamblu a terenului. Având în vedere că, pe de o parte, în sistemul vechiului Cod civil, răspunderea pentru fapta proprie este antrenată chiar și în condiții de neglijență (culpa levissima), iar pe de altă parte, că pârâta S.C. C. de A. A. S.A. este specializată în exploatarea și funcționarea rețelelor de apă și canalizare, intimatul solicită a se constata că în mod corect prima instanță a stabilit că sunt întrunite condițiile răspunderii sale pentru modul de funcționare a colectorului menajer și pentru folosirea electropompelor de la stația SP 9 Grădiște.

Față de concluziile expertizei geotehnice, care a determinat cauzele producerii prejudiciului și față de probele existente la dosar privind proprietatea și exploatarea rețelei de canalizare, intimatul arată că prima instanță a soluționat în mod corect problema calității procesuale pasive a pârâților, reținând că ambii sunt răspunzători, pe temeiuri diferite, pentru prejudiciul cauzat imobilului din litigiu.

În ce privește referirile Municipiului A. la dispozițiile art. 998-999 din vechiul Cod civil, respectiv la condiția existenței vinovăției, ca element al răspunderii civile delictuale, intimatul arată că, antrenarea răspunderii sale nu a fost reținută de prima instanță pe acest temei, ci pe temeiul art. 1000 alin. 1 din vechiul Cod civil. În această situație, răspunderea sa este una obiectivă, care decurge din calitatea sa de proprietar, în cazul răspunderii pentru lucruri nepunându-se problema culpei, astfel încât motivele de recurs referitoare la dispozițiile art. 998-999 Cod civil nu au legătură cu hotărârea primei instanțe.

În privința invocării de către S.C. C. de A. A. SA a dispozițiilor art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, respectiv a faptului că s-ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, intimatul arată că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Într-adevăr, arată că prin acțiunea introductivă a estimat valoarea prejudiciului la 45.000 lei și a solicitat obligarea pârâților la plata acestei sume. Ulterior, însă, după efectuarea expertizei în construcții și stabilirea valorii prejudiciului, prin precizarea de acțiune depusă la dosar și-a majorat pretențiile, în condițiile art.132 alin.2 pct. 2 Cod procedură civilă, la suma de 93.757 de lei, stabilită de expertiză. Ca urmare, prima instanță s-a pronunțat asupra pretențiilor majorate, în limitele cererii sale, astfel încât motivul de recurs nu subzistă.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acestea au fost contestate, într-adevăr, de S. C. C. de A. A. S.A. în fața primei instanțe. Obiecțiunile pârâtei au vizat aceleași aspecte care sunt menționate la pct. 2 din motivele de recurs. Din expunerea lor rezultă că pârâta face o confuzie între lucrările stabilite de expert și cele necesare pentru aducerea imobilului în starea anterioară.

Expertul constructor concluzionează că, la acest moment, nu se pot stabili lucrările necesare pentru aducerea imobilului în starea anterioară, pentru rezolvarea acestui obiectiv fiind necesară, mai întâi, stabilizarea terenului și monitorizarea comportării imobilului, lucrări care nu s-au efectuat. Constatând că fisurile la imobil cuprind toată grosimea zidurilor, expertul constructor stabilește că, în această etapă, se pot lua o . măsuri care să consolideze imobilul, măsuri descrise la pct. 2.1. din completarea la raportul de expertiză. Acestea sunt lucrări necesare pentru punerea imobilului în siguranță, în vederea exploatării lui normale. Valoarea acestor lucrări este stabilită la suma de 93.757 lei.

Din ansamblul expertizei în construcții (raportul inițial, completarea la raport și raportul suplimentar) rezultă că lucrările indicate de expert și evaluate la 93.757 lei nu sunt lucrări care să conducă la aducerea imobilului în starea anterioară. Orice comparație între valoarea acestor lucrări și valoarea inițială a imobilului este neavenită. Aducerea imobilului în starea anterioară s-ar fi putut face numai după stabilizarea terenului și după ce monitorizarea imobilului ar fi dovedit că nu apar fisuri suplimentare și nu se măresc cele existente. Câtă vreme pârâții nu au putut prezenta documente din care să rezulte efectuarea acestor lucrări, expertul constructor a stabilit o soluție tehnică de consolidare a imobilului pe un teren încă instabil.

Criticile pe care pârâții le-au adus expertizei în construcții, în sensul că aceasta stabilește lucrări și, mai ales, materiale care nu au existat la imobilul inițial sau că valoarea lucrărilor reprezintă 2/3 din valoarea construcției, nu sunt pertinente, de vreme ce expertul subliniază că soluția tehnică propusă nu vizează aducerea imobilului în starea anterioară (acest lucru nefiind posibil la acest moment), ci consolidarea lui și asigurarea exploatării normale, în pofida instabilității terenului. Soluția tehnică propusă de expertul constructor este menită să asigure folosința normală a imobilului, înlăturând efectele negative ale fenomenului de instabilitate a terenului asupra exercitării efective a tuturor prerogativelor dreptului de proprietate. În starea actuală, construcția nu poate fi folosită, motiv pentru care valoarea ei a devenit nesemnificativă. Prin executarea lucrărilor de consolidare stabilite de expert, i se redă imobilului utilitatea și i se asigură exploatarea normală, reparându-se, astfel, prejudiciul suferit.

Ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu mențiunea că în urma examinării cauzei din oficiu, în limitele conferite de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, nu au fost identificate motive de ordine publică de natură a atrage nulitatea sentinței recurate.

Astfel, niciunul dintre recursuri nu contestă statuările primei instanțe cu privire la mecanismul producerii prejudiciului și întinderea în timp a faptei prejudiciabile, respectiv:

- . pe lungimea sa de canalul menajer principal, care conduce apa menajeră și pluvială a sistemului de canalizare al cartierului Grădiște la stația de pompare SP 9 – Grădiște, amplasată în capătul străzii;

- lucrările de execuție a colectorului menajer de pe . în anul 2000, iar . și a stației de pompare SP 9 în regim de exploatare a avut loc în 2004;

- în timpul execuției colectorului menajer principal, pe . fenomene de instabilitate, concretizate în tasări mai pronunțate a carosabilului și fisuri în pereții imobilelor din vecinătate;

- în timpul exploatării colectorului menajer principal, în februarie 2008, s-a produs avarierea locală a tubulaturii acestuia, constatată prin tasarea și surparea umpluturii acoperitoare, avariere remediată prin înlocuirea tronsonului de tub avariat și umplere cu beton;

- la sfârșitul lunii februarie 2010, pe traseul colectorului menajer principal, în dreptul imobilului de la nr.47-49 (imobilul reclamantului), s-a produs o depresiune prin tasare-surpare, cu o adâncime inițială în jur de 1,50 m;

- pe parcursul anului 2010, fenomenul de instabilitate s-a intensificat, depresiunea inițială adâncindu-se și extinzându-se astfel încât umplerea ei a necesitat o mare cantitate de material, la început balast și apoi piatră spartă; extinderea fenomenului de instabilitate a avut loc mai mult în partea străzii dinspre imobilul de la nr.47-49, producându-se tasarea părții carosabile de lângă depresiune și fiind degradată destul de pronunțat rigola străzii din acea parte;

- referitor la umplutura de piatră din depresiunea menționată, la 24.11.2011 s-a observat profilarea pe suprafața acesteia a unor denivelări sub formă de pâlnie, distanțate între ele la circa 3 m. În data de 16.03.2011, s-a constatat că adâncimea denivelărilor sub formă de pâlnii depresionare, formate pe suprafața umpluturii de piatră a depresiunii, a crescut comparativ cu situația existentă, la 24.02.2011, ceea ce indică dinamica fenomenului de instabilitate;

- fenomenul de instabilitate este continuu, iar principala cauză a acestuia este modul de funcționare a colectorului menajer principal. Producerea în mod brusc a depresiunii prin tasare-surpare și evoluția ulterioară a acesteia arată că în locul respectiv colectorul este avariat, existând discontinuități ale secțiunii de scurgere, datorate fie degradării îmbinărilor dintre tronsoane, fie spargerii peretelui tubulaturii;

- degradarea avansată a rigolei străzii și fisurile care continuă să apară la imobilul de la nr.47-49 arată că fenomenul de instabilitate este activ, fiind întreținut prin funcționarea colectorului menajer principal în condiții de avariere și folosirea electropompelor din stația de pompare SP 9 – Grădiște.

- există legătura de cauzalitate directă între fenomenul de instabilitate din zonă, ce a determinat apariția fisurilor în imobilul de la nr.47-49 și modul de funcționare a colectorului menajer principal;

- potrivit expertizei în construcții, cauza degradărilor imobilului reclamantului este fenomenul de instabilitate produs de modul de funcționare a colectorului menajer principal, iar aducerea imobilului la starea anterioară nu se poate realiza, deoarece cauza degradărilor nu este eliminată, fenomenul de instabilitate fiind activ;

- apărarea pârâtei C. de A. A. potrivit căreia fenomenul de instabilitate din zonă a fost eliminat prin lucrări de reabilitare a sistemului de canalizare nu a fost primită, reținându-se că fenomenul de instabilitate este activ;

- nu sunt relevante vechimea imobilului, modul de construire sau uzura acestuia în timp, prejudiciul producându-se independent de acestea;

- terenul din zona imobilului reclamantului are o stare de consolidare și rezistență bună, astfel că nu s-a reținut apărarea pârâtei C. de A. A. cum că ar putea fi vorba de un teren mlăștinos, sau instabilitatea lui ar putea avea cauze naturale;

- în cazul pârâtului M. A., este dovedit prejudiciul (degradarea imobilului) cât și legătura de cauzalitate dintre fapta lucrului (din expertiza geotehnică rezultă că fenomenul de instabilitate în zonă a început de la execuția lucrării de canalizare) și prejudiciu.

Așadar, este necontestat că în esență, degradările produse la imobilul reclamantului sunt cauzate atât de execuția lucrării de canalizare în sine, cât și de exploatarea canalului menajer în condiții de avariere, înainte și după efectuarea unor lucrări de reparații ineficiente, astfel încât fapta cauzatoare a prejudiciului a început în anul 2000 și nu a încetat până la data efectuării expertizei în prezenta cauză.

În mod evident pârâtul M. A. a avut calitatea de proprietar în regim public al rețelei de canalizare în discuție, de la data începerii lucrărilor și până la transferul proprietății în domeniul public al județului A., prin Hotărârea nr.156/25.06.2010 a Consiliului Județean A. (fila 69 dosar fond), ori la acea dată faptul cauzator de prejudicii era în curs (de la executarea lucrărilor și pe parcursul exploatării rețelei de canalizare), iar parte din prejudiciul cauzat a putut fi constatat sub forma fisurilor din pereții imobilelor din vecinătate, reclamantul invederând apariția fisurilor în toamna anului 2009 și sesizând Inspectoratul de Stat în Construcții la 18.10.2010 (fila 7 dosar fond), ocazie cu care face referire la o reclamație depusă la Primărie la începutul lunii martie 2010, aceeași referire la o reclamație din 8.03.2010, înregistrată sub nr._, fiind făcută și în reclamația înregistrată la 9 iunie 2011, sub nr._, la Primăria A. (fila 18).

De observat că, pentru prejudiciul decurgând din execuția lucrării de canalizare ar fi incidente dispozițiile art.998, 999 Cod civil, ori ale art.1000 alin.3 Cod civil, în măsura în care lucrarea a fost realizată prin prepuși.

În aceste condiții, răspunderea pârâtului M. A. pe aceste temeiuri juridice, nu ar putea fi înlăturată de împrejurarea pierderii, începând cu anul 2009 când serviciul public de canalizare a fost concesionat, a calității de „păzitor juridic” al rețelei de canalizare și stației de pompare.

În ce privește răspunderea pentru fapta proprie, culpa pârâtului care prin lucrările de canalizare efectuate a intervenit asupra terenului din zonă în care se află amplasat imobilul reclamantului, fapt ce a declanșat anumite fenomene de instabilitate în zonă, rezultă din chiar materializarea faptei, din lucrarea de expertiză geotehnică reieșind existența unor dificultăți la asigurarea stabilității pereților săpăturii și condiții nefavorabile executării lucrării (pânza freatică la distanță mică de suprafața terenului, pământuri slab coezive la adâncimea de pozare a colectorului menajer principal).

Răspunderea pentru fapta lucrului, conform art.1000 alin.1 Cod civil, reținută de prima instanță, este antrenată în speță în sarcina pârâtului M. A., fără a fi necesară dovada culpei, fiind vorba despre un caz de răspundere obiectivă, răspundere întemeiată conform doctrinei și practicii judiciare, pe ideea de garanție derivând din riscul de activitate.

În speță însă, contrar susținerilor recurentei C. de A. A. este atrasă și răspunderea delictuală a acestei persoane juridice, în temeiul art.998, 999 Cod civil, rămânând necombătută susținerea primei instanțe că, la data constatării și evaluării prejudiciului prin cele 2 lucrări de expertiză, în timp ce serviciul public de canalizare se găsea concesionat acestei pârâte, nu a efectuat corespunzător reparațiile ce îi reveneau în sarcină și ca urmare colectorul menajer principal și electropompele de la stația de pompare au continuat să fie utilizate, deși colectorul menajer prezenta o avariere.

Este relevant, sub acest aspect, că raportul de expertiză tehnică în construcții, întocmit în luna mai 2013, atestă că la acea dată nu au fost eliminate cauzele principale de producere, dezvoltare și manifestare în continuare a fenomenului de instabilitate.

Aserțiunile recurentei C. de A. A. SA privind, faptul că anterior anului 2009 nu avea calitatea de concesionar al sistemului de canalizare din municipiul A. și că bunurile publice aferente i-au fost predate abia în 29.07.2010, respectiv în 8.06.2011 nu au relevanță câtă vreme potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.241/2006 era beneficiara gestiunii delegate, emițând facturi pentru încasarea contravalorii serviciilor de apă-canal, după cum rezultă din factura emisă la 30.09.2007 (fila 52 dosar); mai mult, chiar dacă apelanta a efectuat, în luna iunie 2011, o lucrare de reabilitare a sistemului de canalizare menajeră din . dată întinderea prejudiciului se datora și lipsei unei intervenții eficiente din partea recurentei, iar faptul că recurenta s-a considerat răspunzătoare de acest prejudiciu rezultă din adresa nr.8558/20 iunie 2011 comunicată reclamantului (fila 17 dosar prima instanță), prin care i se aducea la cunoștință că i s-a aprobat acordarea de despăgubiri.

În fine, este nereală susținerea recurentei că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut; în condițiile în care, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul a formulat o estimare a prejudiciului și a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea lucrărilor necesare pentru readucerea imobilului în starea anterioară producerii degradărilor, acesta a fost îndreptățit să-și precizeze acțiunea (fila 38 vol.II dosar fond) la suma ce a rezultat din raportul de expertiză.

Pe cale de consecință, în baza art.274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați să plătească reclamantului suma de 750 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții C. de A. A. și M. A. prin Primar împotriva sentinței civile nr.2386 din 19 mai 2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A..

Obligă recurenții să plătească intimatului C. I. câte 750 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2014.

Președinte,Judecător,Judecător,

S. C. Ș. N. C. S. N.

Grefier,

C. S.

Red.SCS

Thred..

Prima instanță: Judecătoria A., jud.A. N.

Ex.2

Nu se comunică

← Recuzare executor. Sentința nr. 7004/2014. Tribunalul ARAD		Pretenţii. Sentința nr. 7473/2014. Tribunalul ARAD →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Rectificare carte funciară. Decizia nr. 964/2014. Tribunalul ARAD Obligaţie de a face. Decizia nr. 279/2014. Tribunalul ARAD Fond funciar. Decizia nr. 247/2014. Tribunalul ARAD Recuzare executor. Sentința nr. 7004/2014. Tribunalul ARAD Pretenţii. Sentința nr. 7473/2014. Tribunalul ARAD Fond funciar. Decizia nr. 164/2014. Tribunalul ARAD