Pretenţii. Sentința nr. 780/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 780/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 15928/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.583/A
Ședința publică din 12 iunie 2014
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul L. L., în contradictoriu cu reclamantul M. G., împotriva sentinței civile nr.780 din 18.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantului, avocat Turcaș G. A. A. din Baroul A. și reprezentantul intimatului, avocat G. M. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.
De asemenea, se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 29.05.2014 răspuns la întâmpinare din partea apelantului, care se comunică cu reprezentantul intimatului.
Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr.65 din 11.06.2014, reprezentând onorariu avocațial.
Instanța pune în vedere reprezentantei apelantului să depună la dosar încă un exemplar al apelului, având în vedere că la dosar s-a depus fără pagina a doua.
Reprezentanta apelantului depune la dosar un exemplar integral al apelului, care se comunică cu reprezentantul intimatului.
Reprezentanții părților declară că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat în scris, schimbarea în tot a sentinței primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 25.04.2014, constată că prin sentința civilă nr. 780 din 18.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. G., împotriva pârâtului L. L., pentru daune morale.
A fost obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul este angajat la . calitate de lăcătuș, iar pârâtul este angajat la aceeași unitate în calitate de maistru.
La data de 11.03.2013, în jurul orelor 1520, după ce reclamantul și-a ridicat salariu, l-a întrebat pe pârât din ce motive a primit mai puțin cu 50 de lei. Reacția pârâtului a constat în injurii și acte de violență asupra reclamantului, l-a apucat de îmbrăcăminte, i-a aplicat un pumn în ureche și i-a dat drumul doar după ce a intervenit un alt coleg. De față la acest incident s-au aflat mai mulți angajați din unitate atât de la secția unde lucra reclamantul cât și de la secțiile vecine. Această stare de fapt rezultă din declarațiile martorilor audiați precum și din Decizia de sancționare nr. 2094/22.04.2013. Din aceleași probe rezultă că reclamantul nu l-a provocat în vreun fel pe pârât și nu a ripostat față de faptele acestuia.
Conform art. 1349 alin. 1 și 2 din Noul Cod Civil:
„(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”
De asemenea potrivit art. 1357 alin. 1 din noul cod civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”
Totodată conform art. 252 din noul Cod civil „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.”
Faptele pârâtului au fost de natură a-i cauza reclamantului un prejudiciu moral aducând atingere integrității fizice, prin loviturile și îmbrâncelile aplicate și demnității acestuia prin faptul că . și injuriile au fost săvârșite public, de față cu mai mulți colegi de serviciu ai reclamantului dintre care, o bună parte fiind femei, astfel că umilința la care a fost supus a fost și mai accentuată.
Aprecierea prejudiciului moral nu are la bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc, patrimonial, al despăgubirilor.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral s-a precizat că acesta se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. Totodată daunele morale acordate nu trebuie să reprezinte un mijloc de îmbogățire a persoanei vătămate ci o modalitate de reparare a prejudiciului suferit.
Față de aceste criterii de apreciere, având în vedere pe de o parte că reclamantul a suferit o agresiune fizică, iar pe de altă parte i-a fost lezată demnitatea fiind umilit în fața colegilor de serviciu, instanța a considerat că acordarea unor daune morale în cuantum de 5000 lei este de natură a acoperi prejudiciul suferit de către reclamant.
Față de aceste considerente și de dispozițiile legale ante-menționate instanța a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 451 și 453 din noul Cod de procedură civilă a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru de 100 lei și onorariu avocațial de 600 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul L. L., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței primei instanțe.
În motivare arată că, deși prima instanță a dispus obligarea sa la plata sumei de 5000 lei, nu s-a ținut seama de faptul că în dosar nu au fost administrate probe din care să rezulte că reclamantului i-a fost prejudiciată onoarea și demnitatea, pentru a putea fi justificată suma la care a fost obligat la plată. În acest sens arată că nu s-a ținut seama de faptul că pentru a fi justificată acordarea unor daune morale, în mod necesar trebuie ca lezarea demnității și onoarei reclamantului să fi condus la excludere într-o măsură mai mare sau mai mică a acestuia din sfera relațiilor sociale. Astfel, analizând declarațiilor celor patru martori audiați în ședința publică din data de 11.02.2014 se poate observa că declarațiile acestora sunt unanime în sensul că aceștia în mod constant au arătat în fața instanței că reclamantul în urma producerii incidentului din data de 11.03.2013 nu a fost exclus din mediul în care lucrează, iar colegii nu l-au depreciat.
Mai mult de atât, prima instanță nu a ținut seama nici de faptul că nefericitul eveniment din data de 11.03.2013 nu a avut efecte ulterioare în relația dintre părți, fiind un eveniment izolat. Astfel, apelantul arată că, apreciind calitățile de bun meseriaș al pârâtului l-a recomandat pentru a fi repartizat la o altă secție unde muncesc cei mai buni meseriași din fabrică, aspecte confirmate de altfel și de martorul Gradinariu F. care arată că „atât eu cât și reclamantul am fost mutați la o altă secție unde se fabrică un produs nou, din punctul meu de vedere acest lucru reprezintă o promovare."
Având în vedere aceste aspecte, apelantul apreciază că prima instanță în mod greșit a concluzionat că reputația reclamantului ar fi avut de suferit, în măsura în care din declarațiile martorilor rezultă în mod indubitabil că percepția colegilor de serviciu nu a fost influențată și nici nu s-a schimbat ca urmare a incidentului din data de 11.03.2013.
În plus de acestea, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, regretând cele întâmplate după producerea incidentului, apelantul arată că a cerut scuze reclamantului în fața colegilor lui de serviciu, întrucât acesta în nenumărate rânduri și-a exprimat această dorință. În aceste condiții, din punctul său de vedere nu mai poate fi reținută nici o lezare a demnității și onoarei reclamantului care n-a fost expus niciodată și în nici un fel oprobiului sau disprețului colegilor săi de serviciu.
Apelantul mai arată că la momentul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 780/ 18.02.2014 de către Judecătoria A. nu s-a ținut seama nici cel puțin de faptul că pentru greșeala pe care a săvârșit-o în data de 11.03.2013 a fost sancționat deja de două ori. În acest sens arată că prin ordonanța de neîncepere a urmăririi penale pronunțată în dosarul nr. 2352/P/2013 i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 900 lei, iar prin decizia de sancționare nr._/22.04.2013 emisă de . a fost sancționat cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe termen de o lună. Astfel, apelantul solicită a se ține seama de faptul că sancțiunile care i-au fost aplicate atât de angajatorul său cât și de organele de urmărire penale și-au atins scopul și au avut menirea de a da și o satisfacție morală reclamantului, astfel încât obligarea sa la plata unor alte sume de bani nu și-ar mai avea nicio justificare. A fi obligat și la plata sumei de 5.000 lei, în măsura în care în dosarul cauzei nu s-a făcut dovada unei lezări a demnității și onoarei reclamantului, ar reprezenta doar o îmbogățire fără just temei a reclamantului, care nici cel puțin nu ar avea menirea de a regla raporturile sociale, în măsura în care astfel cum a arătat deja acest scop a fost atins prin sancțiunile care i-au fost aplicate.
În drept apelantul invocă dispozițiile art.460 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimatul M. G. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că fără motive justificative, apelantul a comis acte de violență și injurii asupra sa. Prin aceste fapte i-a cauzat un prejudiciu moral, aducând atingere atât integrității fizice cât și demnității și onoarei, având în vedere că au fost comise în public, în fața colegilor de serviciu bărbați și femei, fiind umilit în fața acestora.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, instanța de fond a aplicat criteriile referitoare la consecințele negative suferite de persoana vătămată în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, ura în care i-a fost afectată situația familiară, profesională și socială.
Mai arată că pentru existența prejudiciului moral, nu era necesară „deprecierea”, sa de către colegi.
În drept intimatul invocă dispozițiile art.471 al.5 Cod procedură civilă.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art.466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este nefondat, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, în mod corect prima instanță a evaluat probațiunea cauzei, astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art.1349, 1357 Cod civil privitor la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, a obligat pârâtul la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale către reclamant ca urmare a atingerii ce i-a fost adusă integrității fizice și demnității prin fapta reclamantului din 11.03.2013, survenită la locul de muncă al părților, de față cu mai multe persoane.
Tribunalul reamintește că pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu moral sau material. Prejudiciul este rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de altă persoană, fiind întotdeauna rezultatul încălcării unui drept subiectiv sau a unui simplu interes.
Instanța de apel va împărtăși opinia primei instanțe în sensul că atitudinea pârâtului (de lovire a reclamantului cu pumnul în zona feței, îmbrâncirea și ruperea salopetei acestuia) a fost de natură a aduce atingere onoarei și demnității reclamantului, cu atât mai mult cu cât incidentul agresiv a avut loc de față cu mai mulți colegi de serviciu, printre care erau și femei, motiv pentru care reclamantul s-a considerat jignit și umilit.
Susținerea pârâtului în sensul că lezarea demnității și onoarei reclamantului nu a condus la excluderea acestuia din sfera relațiilor sociale, nu are nicio relevanță, nefiind o condiție de angajare a răspunderii civile delictuale în cazul în care fapta ilicită aduce atingere onoarei și demnității persoanei. În fapt, desfășurarea vieții omenești într-un cadru social implică o . relații cu semenii, bazate nu numai pe interese materiale, dar și pe un complex de sentimente, aprecieri, opinii ale unora la adresa altora, din împletirea cărora se naște și se conservă considerația reciprocă, respectul, prietenia, prețuirea fiecăruia de către cei din jur, un complex de raporturi care se situează în domeniul legăturilor sufletești, nepatrimoniale dintre oameni. Lezarea acestor legături prin conduite necorespunzătoare și agresive la adresa unei persoane, deformează imaginea socială a acesteia și poate atrage o modificarea peiorativă a considerației de care se bucură persoana respectivă, creându-i acesteia o suferință derivată din înjosirea socială și batjocură publică. Spre exemplu, în cazul de față, martorul V. L. S. a relatat faptul că unii colegi de serviciu „au râs de reclamant spunându-i: te-a lovit maistrul, te-a făcut de râs, ai fost un fraier”. Această atitudine a colegilor reclamantului a fost de natură a-l pune pe acesta într-o situație umilitoare, rușinoasă, fapt de natură a determina scăderea respectului de sine și cauzarea unor suferințe psihice.
Așadar, apare ca evident faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu de ordin nepatrimonial ce se impune a fi reparat prin acordarea de daune morale. Referitor la cuantumul acestor daune, tribunalul va reține că indemnizația acordată pentru prejudiciul moral trebuie să reprezinte o reparare integrală a acestuia, în sensul unei juste compensații sau satisfacții compensatorii; despăgubirea trebuie raportată la prejudiciul moral suferit, la gravitatea, importanța și consecințele acestuia pentru persoana vătămată, evaluând efectele negative suferite de aceasta, pe plan fizic și psihic. Pornind de la aceasta, tribunalul va considera că suma stabilită de prima instanță de 5000 lei este echitabilă și reprezintă o justă și integrală desdăunare a reclamantului, astfel că nu se impune reducerea acesteia.
Față de cele expuse anterior, considerând legală și temeinică hotărârea primei instanțe, în baza art.480 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat de pârâtul L. L., împotriva sentinței civile nr.780 din 18.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art.451 aș.2 și 453 Cod procedură civilă va obliga apelantul la plata către intimatul M. G. a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, instanța procedând la reducerea onorariului avocațial de 1000 lei perceput de avocatul reclamantului, având în vedere complexitatea relativ redusă a pricinii și activitatea desfășurată de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul L. L., în contradictoriu cu reclamantul M. G., împotriva sentinței civile nr.780 din 18.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
Obligă apelantul la plata către intimatul M. G. a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.06.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.NC
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.F. V. B.
Ex.4/2 .
Se comunică cu:
1.Apelantul: L. L. – Călugăreni nr.59, jud.A.
2.Intimatul: M. G. – A., ., jud.A.
| ← Sechestru judiciar. Decizia nr. 331/2014. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
