Contestaţie la executare. Decizia nr. 931/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 931/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 5509/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
SECȚIA a I-a CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 931
Ședința publică din data de 14 octombrie 2014
Președinte O. Ș. S.
Judecător L. L.
Grefier A. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-reclamantă D. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . împotriva sentinței civile nr. 3010 din 18 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei-reclamante, consilier juridic P. B., precum și reprezentantul intimatei-reclamante, avocat C. M. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru potrivit disp. art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat.
Instanța considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantei susține cererea de apel așa cum a fost formulată solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul anulării somației si a actelor de executare emise de B. C. G. precum și anularea încheierii de silită pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei-pârâte susține întâmpinarea depusă în cauză și solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 08 august 2014, constată că prin sentința civilă nr. 3010/18.06.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Timișoara reprezentantă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului A. în contradictoriu cu intimata . Timișoara, împotriva executării silite din dosarul execuțional nr. 233/2014 B. C. G..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr._/9.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin decizia civilă 1376/R/CA/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis plângerea intimatei și s-a anulat măsura confiscării cantității nete de_ kg fructe și legume, măsură dispusă prin procesul verbal . nr._/16.03.2010 de către Garda Financiară A., dispunându-se restituirea bunurilor confiscate în genul și cantitatea specificate în procesul verbal de către petentă sau a contravalorii lor. Contestatoarea . a formulat cerere de executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/9.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin decizia civilă 1376/R/CA/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, fiind format dosarul execuțional litigios nr. 233/2014 al B. C. G., în care a fost încuviințată executarea silită de Judecătoria A. prin Încheierea 2218/03.03.2014 în dosarul_ .
Prima instanță a considerat acțiunea contestatoarei D. Timișoara ca fiind neîntemeiată potrivit dispozițiilor art. 6 alin 6 raportat la art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 14/2007 deoarece sunt bunuri de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate care, prin trecerea timpului, pierd din valoare, acestea fiind valorificate de îndată, motiv pentru care la acest moment nu pot fi restituite în natură.
De asemenea, prima instanță a considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 9 alin 5 din HG 731/2007 care cu raportare la dispozițiile art. 8 alin. 1 și 2 vizează bunurile mobile găsite de persoane fizice și deopotrivă bunurile mobile părăsite în incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat sau în apropierea acestora, precum și cele găsite în apropierea incintei acestora, în zona frontierei de stat, reținând că fructele și legumele ce au fost confiscate nu sînt bunurile mobile și nu intră, din punct de vedere legal nici în categoria bunurilor confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului în temeiul legii, al hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau al deciziilor organelor împuternicite să dispună confiscarea.
Cu atât mai mult cu cât în cauză sunt aplicabile disp. art.1 lit. a din HG 731/2007 lămurește ( în același sens cu dispozițiile art.3 alin 2 din OG 14/2007) având în vedere că procesul verbal . nr._/16.03.2010 a fost contestat în instanță, prin sentința civilă nr._/9.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin decizia civilă 1376/R/CA/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor fiind chiar admisă plângerea și dispusă restituirea bunurilor confiscate.
Prima instanță a considerat ca fiind lipsită de o bază legală apărarea contestatoarei referitor la faptul că intimata, nu a inițiat procedura de restituire a bunurilor și că nu s-a prezentat efectiv, în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile, respectiv un an de la data de 26.11.2012, pentru a obține bunurile înapoi.
Prima instanță a avut în vedere faptul că nu s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.3 alin 3,4 și 7 din OG 14/2007 respectiv sentința civilă nr._/9.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin decizia civilă 1376/R/CA/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor nu a fost comunicată de îndată deținătorului fructelor și legumelor, pentru ca acesta din urmă să notifice proprietarul, respectiv pe intimata din cauză, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire că aceasta din urmă este îndreptățită la restituire.
Ori, doar dacă, după notificarea intimatei aceasta din urmă nu s-ar fi prezentat pe durata a trei luni, care ar fi început să curgă de la data comunicării efective a notificării, s-ar fi putut invoca, întemeiat, prescripția specială, a dreptului intimatei de a cere restituirea, iar față de lipsa acestei notificări termenul de prescripție de drept comun, termen în care intimata a înțeles de altfel, să inițieze executarea silită a contestatoarei.
În ceea ce privește apărările contestatoarei precum că este o instituție publică, iar în cauză în mod nelegal s-au aplicat față de ea dispozițiile OG 22/2002 care o protejează, respectiv nu a beneficiat de păsuirea legală de 6 luni prevăzută de actul normativ amintit, prima instanță a considerat ca si acestea sunt fără fundament legal, considerând că acestea nu sunt aplicabile în cauză întrucât sumele de bani care trebuie restituite intimatei, există, fiind conservate în urma valorificării bunurilor, potrivit art.36 și următorii din HG 731/2007, pe de alte parte, chiar dacă s-ar considera printr-o interpretare excesiv de permisivă că dispozițiile OG 22/2002 se aplică în speță, tot nu s-ar putea reține că există temei pentru anularea executării silite litigioase, întrucât somația adresată contestatoarei la 07.03.2014 se asimilează cu somația prevăzută de art. 2 din OG 22/2002.
Cu privire la cererea contestatoarei de anulare a Încheierii de încuviințare silită - Încheierea 2218/03.03.2014 în dosarul_ prima instanța, a reținut ca fiind neîntemeiat formulată de vreme ce există Încheierea executorului judecătoresc din data de 21.02.2014.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-reclamantă D. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., solicitând admiterea apelului si modificarea sentinței în sensul anulării somației și a actelor de executare emise de către B. C. G. în dosarul execuțional nr. 233/ex/2914 si a anulării încheierii de încuviințare a executării silite nr. 2218/03.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Apelanta consideră sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală, dată cu interpretarea total greșită a legii, reținându-se greșit că art. 9 alin. 5 din HG nr. 731/2007 în baza căruia a invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită se raportează la art. 8 alin. 1 și 2 care vizează bunuri mobile găsite de persoane fizice și bunuri mobile părăsite în incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat sau în apropierea acestora, art. 9 alin. 5 neraportându-se la art. 8 alin. 1 și 2 din HG nr. 731/2007, contrar celor reținute de prima instanță, și fiind aplicabil în cauză, deoarece în cazul în care după ce s-a dispus prin hotărâre judecătorească definitivă restituirea bunurilor confiscate, dacă proprietarul acestora nu se prezintă să le ridice în termen de 1 an de la data comunicării hotărârilor, atunci aceste bunuri se consideră abandonate și dobândesc regimul juridic al bunurilor părăsite. Ori, intimata ..R.L nu s-a prezentat în termenul de 1 an de zile pentru a solicita restituirea banilor, rămânând în pasivitate peste 1 an.
De asemenea apelanta reintererează excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, deoarece potrivit dispozițiilor exprese ale art. 9 alin. 5 din HG nr. 731/2007, momentul în care începe să curgă termenul de prescripție este data când se naște dreptul de a cere restituirea sumelor, respectiv de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr._ din 09.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1376/R/CA/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în același dosar.
Față de această prevedere apelanta arată că somația a fost înregistrată la data de 11.03.2014, cu depășirea termenul de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 9 alin. 5 din HG nr. 731/2007.
Totodată apelanta reinterează și excepția prematuritătii declanșării procedurii de executare silită considerând că aceasta este prematură și inadmisibilă deoarece hotărârile judecătorești prin care s-a dispus anularea măsurii confiscării cantității nete de_ kg legume fructe dispusă prin procesul verbal . nr._ din 16.03.2010 și restituirea acestora, în genul și cantitatea specificată în procesul verbal către petentă, ori contravaloarea lor.
Față de aceasta. apelanta arată faptul că bunurile erau perisabile și s-a trecut la valorificarea acestora, astfel nu se mai poate vorbi despre restituirea acestora în natura, ci doar despre eventuala restituire a contravalorii acestora, procedura de valorificare a bunurilor confiscate și de restituire a acestor sau a contravalorii acestora fiind reglementată expres de prevederile HG nr.731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului si condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privata a statului, lege specială în materie.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 40 din HG 731/2007 contestatorul avea obligația ca după rămânerea irevocabilă a hotărârilor judecătorești de anulare a confiscării bunurilor să formuleze o cerere de restituire a mărfurilor sau în speță a contravalorii acestora, cererea de restituire trebuie să fie însoțită de hotărârile judecătorești și de un certificat de atestare fiscală că societatea nu are datorii la bugetul de stat, condiții în care după verificarea documentației apelanta ar fi restituit benevol contravaloarea bunurilor solicitate, iar față de lipsa acestei solicitări apelanta consideră că executarea silită este prematur formulată și inadmisibilă.
În al doilea rând, apelanta învederează instanței că executorul judecătoresc în mod nelegal încălcând prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, a trecut la executarea silită a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, așa cum rezultă din somația emisă.
Astfel, consideră că somația emisă în dosarul executional nr. 233/ex/2014 nu poate fi asimilată cu somația de plată prevăzută la art. 2 din O.G. nr. 22/2002, aceasta din urmă având rolul de punere în întârziere a debitorului, respectiv instituția publică. D. după ce au trecut cele 6 luni de la momentul solicitării efectuării plătii creditorul poate solicita executorului judecătoresc începerea executării silite în temeiul Codului de procedură civilă, respectiv emiterea primului act de executare care este somația conform art. 667 C. pr.civ.
Prin urmare, potrivit principiului "specialia generalibus derogant" în speță se aplică cu prioritate prevederile O.G. nr. 22/2002, executorul judecătoresc fiind ținut a respecta aceste prevederi potrivit art. 51 din Legea nr. 188/2000.
În ceea ce privește solicitarea de anulare a încheierii civile nr. 2218 din 03.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, precizează că în conformitate cu prevederile art. 711 alin. 3 din codul de procedură civilă deoarece la momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silită dreptul de a cere executarea silită era prescris, astfel nu putea fi acordată încuviințarea executării silite.
În ceea ce privește încheierea privind cheltuielile de executare silită din 21.02.2014 arată că executorul judecătoresc nu a justificat cheltuielile indicate în ceea ce privește onorariul avocat și onorariul executor și cu încălcarea normelor legale considerând că se impune și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de executare cuprinse prin aceasta și anularea acesteia.
În drept apelanta invocă disp. art. 466 si art. 480 alin. 2 C.pr.civ., O.G. nr. 22/2002 actualizată.
Prin întâmpinare depusă intimata solicită respingerea apelului ca fiind nefondat, iar pe cale de consecința menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare intimata consideră că prima instanță a reținut, în mod corect, că dispozițiile legale invocate de către contestatoare, respectiv art. 9 alin. 5 din HG 731/2007 nu sunt incidente în cauză, întrucât pe de o parte legumele si fructele ce au fost confiscate nu sunt bunuri mobile găsite de persoane fizice sau bunuri mobile părăsite în incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat sau găsite în apropierea incintei acestora, în zona frontierei de stat, iar pe de altă parte, fructele și legumele confiscate nu intră din punct de vedere legal în categoria bunurilor intrate în proprietatea privata a Statului.
De asemenea, consideră că prima instanță a lămurit situația juridică pentru bunurile ce au făcut obiectul unei confiscări, confiscare urmată de încheierea unui proces verbal, proces verbal ce ulterior este contestat în fata unei instanțe judecătorești. Pentru situațiile în care contestația a fost admisă se prevede procedura restituirii bunurilor, reglementată de H.G. nr. 731/2007 coroborat cu O.G. nr.14/2007, unde se prevede obligația organului de valorificare de notificare a proprietarului și a persoanelor îndreptățite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, să se prezinte în termen de 3 luni de la data notificării în vederea ridicării bunurilor ce au făcut obiectul confiscării.
Or, apelanta nu a îndeplinit aceste dispoziții motiv pentru care prima instanță în mod corect a respins contestația pentru temeiul de drept reținut în considerentele hotărârii.
Intimata face referire și la faptul că apelanta a reinterat in cererea de apel toate motivele contestației la executare fără a aduce argumente noi, ori aceste motive au fost analizate de prima instanță care a apreciat ca nu sunt temeiuri legale și elemente de fapt care să îndreptățească contestatorul la anularea formelor de executare.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel intimata arată faptul că dispozițiile OG nr. 22/2002 nu sunt incidente în speță întrucât sumele de bani ce trebuiesc să-i fie restituite, există fiind conservate în urma valorificării bunurilor.
Privitor la solicitarea apelantei de anularea încheierii de încuviințare a executării silite, arată că apelanta nu aduce nici un argument de nelegalitate a executării, așa cum de altfel a reținut și prima instanță.
De asemenea intimata consideră neargumentat și nesusținut probator ultimul motiv de apel, deoarece atât onorariul executorului judecătoresc cât și onorariul de avocat în faza de executare silită sunt stabilite corect fiind în concordanță cu procentele și modul de calcul reglementate în faza de executare silită.
Analizând apelul prin prisma disp. art. 294-296 Cod pr. civilă, tribunalul constată că nu este fondat.
Din conținutul cererii de apel, tribunalul reține că apelanta reinterează în apel toate motivele contestației la executare fără a aduce argumente noi, precum că aceste motive au fost analizate de judecătorul fondului.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond în mod corect a reținut că dispozițiile legale invocate de către contestator respectiv art. 9 alin. 5 din H.G. nr. 731/2007 nu sunt incidente în prezenta cauză, deoarece produsele agricole au fost confiscate printr-un proces verbal de către Garda Financiară A. și nu sunt bunuri mobile găsite de către persoane fizice sau bunuri mobile părăsite în incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, precum că fructele și legumele confiscate nu intră din punct de vedere legal în categoria bunurilor intrate în proprietatea statului.
În prezenta cauză potrivit art. 3 alin. 4 din O.G. nr. 14/2007, obligația de notificare a proprietarului îndreptățit la restituirea contravalorii bunurilor confiscate revine organului de valorificare care are obligația de a notifica proprietarul să se prezinte în termen de trei luni de la data notificării în vederea ridicării bunurilor ce au făcut obiectul confiscării.
Notificarea nefiind îndeplinită de către contestatorul-apelant de unde rezultă că instanța de fond în mod corect a respins contestația întrucât nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Nici motivul de apel privind prematuritatea declanșării procedurii de executare silită nu este fondat întrucât, pentru motivele arătate mai sus, nu se aplică dispozițiile O.G. nr. 22/2002.
Pentru aceste considerente, va respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă D. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. formulat în contradictoriu cu intimata-pârâtă . Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3010/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă D. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. formulat în contradictoriu cu intimata-pârâtă . Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3010/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2014.
Președinte Judecător
S. O. S. L. L.
Grefier
A. C.
Red: jud. OSS
Tehnored: AC
4 ex /30.10. 2014
2 .
Se comunică cu:
Se comunică cu:
- apelanta-reclamantă Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Timișoara – repr. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului A., . – 79, jud. A.
- intimata-pârâtă . – sediul ales la Cabinet de Av. C. M. I. din A., . nr. 5 – 7, .
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător D. L. C.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 132/2014. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
