Rectificare carte funciară. Decizia nr. 212/2014. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 212/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 2922/55/2014/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.212

Ședința publică din data de 03 septembrie 2014

Președinte H. O.

Judecător R. M.

Judecător T. B.

Grefier V. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de către recurenții B. G. F. și B. M. în contradictoriu cu intimatul B. C. D., împotriva încheierii date la data de 04 iunie 2014 de Judecătoria A. în dosar nr._ 14, având ca obiect rectificare C.F.

La apelul nominal se prezintă recurentul B. G. F. asistat de avocat Telbisn S. din Baroul T. în substituirea avocatei C. D. din Baroul T. care se prezintă și în reprezentarea recurentei B. M. și reprezentanta intimatului B. C. D. - avocat Hay M. din Baroul A., lipsă fiind recurenta B. M. și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței la data de 17 iulie 2014 a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului în sumă de 20 lei, astfel că recursul este legal timbrat .

În aceleași condiții, la data de 18 iulie 2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea suspendării până la soluționarea definitivă a dosarului de partaj.

La data de 01 august 2014, recurenții B. G. F. și B. M. au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care se solicită înlăturarea apărărilor intimatului .

Nemaifiind formulate alte cereri ori necesare alte probe apreciind recursul în stare de soluționare, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea continuării judecății, reiterând verbal criticile aduse încheierii atât în cererea de recurs cât și în răspunsul la întâmpinarea depusă la dosar.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului formulat împotriva încheierii date la data de 04 iunie 2014 de Judecătoria A. în dosar nr._ 14, menținerea suspendării pronunțate de prima instanță întrucât are prioritate dosarul de partaj, iar în ce privește viciul de procedură arată că acesta este acoperit odată cu formularea cererii de amânare.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 01 iulie 2014 se constată că prin încheierea dată la data de 04 iunie 2014 de Judecătoria A. în dosar nr._ 14 s-a dispus suspendarea judecății acțiunii civile formulată de reclamantul B. C. D. în contradictoriu cu pârâții B. G. F. și B. M. până la soluționarea dosarului nr._ a Judecătoriei A..

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria A. a apreciat incidente dispozițiile art.413 al.1 pct.1 C.pr.civ., soluția din dosarul nr._ 14 putând fi influențată de hotărârea ce urmează a se pronunța în dosarul nr._ al Judecătoriei A., în condițiile în care cererea principală în această cauză este rectificarea cărții funciare, motivat de lipsa unui drept de coproprietate al pârâtei B. M., iar în celălalt dosar urmează a se stabili tocmai cotele de proprietate deținute de părți.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurenții B. G. F. și B. M. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea continuării judecății, în drept invocându-se dispozițiile art.411 și art.488 al.1 pct.5 și pct.8 c.pr.civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat că instanța a dispus asupra măsurii suspendării cu încălcarea normelor imperative privind obligativitatea citării pârâților pentru termenul de judecată din 4.06.2014(art. 488 al. 1 pct. 5 C.). Astfel, se solicită a se observa faptul că pârâții, B. G. F. și B. M. nu au fost legal citați pentru termenul de judecată din 4.06.2014, motiv pentru care suspendarea judecării cauzei s-a dispus în condițiile unui viciu procedural. Apărătorul pârâților a aflat despre termenul de judecată din 4.06.2014, fiind informat verbal de către apărătorul reclamantului. În întâmpinările depuse la dosarul instanței de fond, pârâții B. G. F. și B. M. au indicat domiciliul procedural ales în Timișoara, .. 7, ., adresa la care niciunul nu a fost citat pentru termenul de judecată din 04.06.2014. Este adevărat că apărătorul pârâtului B. G. F. a formulat cerere de amânare pentru termenul de judecată din 4.06.2014, astfel încât s-ar putea aprecia că viciul procedural s-ar fi acoperit, însă această cerere de amânare a fost formulată doar în numele pârâtului B. G. F. și nu și al pârâtei B. M., astfel încât subzistă lipsa de procedură cu pârâta. Instanța a încălcat dreptul pârâților la apărare, iar măsura suspendării judecării cauzei a fost dispusă cu nerespectarea principiului contradictorialității în procesul civil(art. 488 al. 1 pct. 5 C.).

În situația în care instanța va aprecia că prin cererea de amânare formulată de apărător s-a acoperit lipsa de procedura se solicită a se avea în vedere faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare, fapt care a condus la dispunerea de către instanță a unei măsuri de suspendare a judecării cauzei, cu încălcarea dreptului pârâților la apărare și cu nerespectarea principiului contradictorialitatii. Pentru termenul din 4.06.2014, primul termen fixat în dosar, avocatul pârâților a formulat cerere de amânare a judecării cauzei motivat de faptul că are calitatea de apărător ales într-un alt dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, anexând cererii de amânare înscrisuri doveditoare, respectiv extras portal cu dos. nr._ al Judecătoriei Timișoara și copie după delegația avocațială în acel dosar.

De asemenea se solicită a se avea în vedere faptul că instanța, deși reține în practicaua hotărârii că „ se constată că, la data de 3 iunie 2014 reprezentanta pârâților a depus cerere motivată de amânare a cauzei, nu se pronunță asupra cererii de amânare trecând la soluționarea incidentului, invocat din oficiu, privind suspendarea. Această soluție, de suspendare, este nelegală, deoarece nu putea fi dispusă în lipsa punerii în discuția părților, în condiții de contradictorialitate și respectare a dreptului la apărare. În contextul în care însăși instanța reține caracterul motivat al cererii de amânare formulate de apărător, aceasta trebuia să se pronunțe asupra cererii în sensul admiterii ei și să proroge discutarea suspendării pentru următorul termen de judecată, în condițiile asigurării dreptului la apărare.

Recurenții apreciază că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a normelor juridice de drept material privind coproprietatea și partajul bunurilor comune, întrucât soluția ce urmează a fi pronunțată în prezentul dosar nu poate depinde de soluția ce urmează a se pronunța în dosarul nr._ al Judecătoriei A., având ca obiect partaj judiciar. Strânsa legătură dintre cele două dosare determină o dependență în sens invers decât cea dispusă de instanță în prezenta cauză, respectiv soluția partajului judiciar depinde de modul în care va fi soluționat prezentul dosar, având ca obiect rectificare de carte funciară. În susținerea punctului lor de vedere, recurenții învederează instanței faptul că potrivit art. 980 C. coroborat cu art. 981 C. si 982 C., partajul are loc între coproprietari, conform titlului pe baza căruia acesta este cerut, (art. 980 C.). În acest context, raportat la faptul că bunul care face obiectul partajului în dosarul nr._ al Judecătoriei A. este înscris în cartea funciara nr._ A., a cărei rectificare se solicită în prezentul dosar, este fără putință de tăgadă ca soarta partajului depinde de hotărârea judecătorească pronunțată cu privire la cererea de rectificare de carte funciară, mai ales că rectificarea vizează calitatea pârâtei B. M., care apare coproprietară a imobilului în evidențele de carte funciară. Faptul că acțiunea de rectificare a cărții funciare a fost declanșată de același reclamant, B. C. Danuț, înainte de a demara partajul, denotă același lucru, că stabilirea persoanelor care au calitatea de coproprietari asupra imobilului prevalează, neputându-se soluționa partajul judiciar până nu se cunosc persoanele între care acesta va avea loc.

În concluzie, recurenții apreciază că este imposibilă soluționarea unui proces de partaj judiciar înainte de soluționarea unui dosar având ca obiect rectificarea cărții funciare în care este înscris bunul care face obiectul partajului, mai ales că cererea de rectificare vizează contestarea calității de coproprietar a unuia din titularii acestui drept, înscris în cartea funciara. Pentru o justă soluție în ceea ce privește partajul este imperios necesar a se cunoaște persoanele care au calitatea de coproprietare ale bunului, aspect care se va lamuri în prezentul dosar, suspendat în mod greșit.

Intimatul B. C. D., a depus întâmpinare prin serviciul registratură al instanței la data de 18 iulie 2014, solicitând respingerea recursului și menținerea suspendării prezentului dosar până la soluționarea definitivă a dosarului de partaj, invocându-se în drept dispozițiile art. 471 c.pr.civ.

În motivarea poziției sale intimatul arată că, a sesizat Judecătoria A. cu o acțiune de rectificare a CF 3014 A. (teren și construcții), motivată de faptul că recurenta B. M. nu este coproprietara construcțiilor înscrise în această carte funciară. Recurenții s-au opus însă, admiterii acțiunii promovate de intimat și au arătat în fața instanței că înscrierile din cartea funciară sunt legale. Mai mult decât atât, recurenții au formulat și o cerere reconvențională prin care au solicitat instanței obligarea intimatului să demolez un gard pe care l-a construit pentru a delimita partea de imobil (construcții și teren) pe care o folosește intimatul, de cea pe care o folosesc recurenții, și să le permită accesul la partea de imobil pe care o folosește în mod obișnuit. Astfel, văzând apărările recurenților, intimatul a sesizat Judecătoria A. cu o cerere de partaj.

În consecință, la primul termen de judecată, instanța a dispus suspendarea soluționării acțiunii de rectificare a cărții funciare și implicit a cererii reconvenționale până la soluționarea definitivă a cererii de partaj. Intimatul nu s-a opus suspendării cauzei întrucât a apreciat că soluția pronunțată în acest dosar depinde de modalitatea concretă în care va fi partajat imobilul.

Intimatul, apreciază alegațiile recurenților referitoare la citare și la cererea de amânare, ca fiind neîntemeiate și de o vădită rea - credință. În realitate, orice eventual viciu a procedurii de citare a recurenților a fost acoperit prin depunerea la dosarul cauzei a cererii de amânare formulată de către avocatul acestora. Faptul că avocatul nu a arătat în cuprinsul cererii că îi reprezintă pe ambii recurenți nu înseamnă că acesta nu avea mandat de reprezentare a recurentei B. M. pentru termenul din data de 04.06.2014. Mai mult, la dosarul cauzei există o împuternicire avocațială referitoare la reprezentarea în acest dosar a doamnei B. M. de către doamna avocat C. D. și nu a fost depusă nicio dovadă în sensul rezilierii contractului de asistență juridică.

În ceea ce privește temeinicia cererii de amânare formulată de avocat, instanța, în mod evident, a considerat că aceasta nu justifică amânarea cauzei și, în consecință, s-a pronunțat asupra suspendării judecății cauzei.

Referitor la temeinicia suspendării. Intimatul arată că "soarta partajului depinde de hotărârea judecătorească pronunțată cu privire la cererea de rectificare de carte funciară, mai ales că rectificarea vizează calitatea pârâtei B. M., care apare coproprietara imobilului în evidențele de carte funciară". Afirmațiile recurenților sunt nefondate. Prima instanță a arătat, în mod corect, că "soluția din acest dosar poate fi influențată de hotărârea ce se va pronunța în dosarul nr._ al Judecătoriei A. (dosarul de partaj, n.n), în condițiile în care cererea principală în această cauză este rectificarea cărții funciare, motivat de lipsa unui drept de proprietate al pârâtei B. M., iar în celălalt dosar urmează a se stabili tocmai cotele de proprietate deținute de părți". Practic, instanța care soluționează cererea de partaj va stabili care sunt cotele de proprietate și dacă recurenta este și ea coproprietară a terenului sau a construcțiilor edificate pe acesta.

În fine, intimatul precizează că, mențiunile din cartea funciară vor fi rectificate conform cotelor de proprietate astfel stabilite. Mai mult, soluționarea cu prioritate a acțiunii de rectificare de carte funciară (și implicit a cererii reconvenționale) va duce la pronunțarea unei hotărâri a căror efecte vor fi limitate în timp doar până la soluționarea cererii de partaj. În aceste condiții, demersul judiciar al intimatului va fi practic ineficient.

Prin serviciul registratură al instanței la data de 1 august 2014, recurenții au depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând, instanței înlăturarea apărărilor intimatului, invocând în drept dispozițiile art. 201 al.2 c.pr.civ.

În răspunsul la întâmpinare, recurenții arată că, apreciază că nu poate fi vorba despre rea-credință, ci motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii de citare se circumscrie criticilor de nelegalitate ce pot fi invocate pe calea recursului, mai exact prevederilor art. 488 al. 1 pct. 5 C.. Faptul că pârâta-recurentă B. M. nu a fost legal citată pentru termenul din 4.06.2014 este un aspect de necontestat ce rezultă din dosar, iar invocarea încălcării normelor imperative privind obligativitatea citării părților în proces este un drept pe care legea îl conferă acesteia. Reaua-credință ar putea fi reținută doar dacă invocarea încălcării dispozițiilor privind citarea părților ar fi fost invocată de recurenta B. M. în alt scop decât cel prevăzut de legiuitor prin acestă reglementare, ceea ce nu este cazul. Motivul invocării acestei critici de către recurenta-pârâtă este urmare a faptului că, în condițiile lipsei de procedură cu aceasta, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, fapt ce a lipsit-o de posibilitatea de a-și exprima poziția procesuală și de a pune concluzii asupra incidentului suspendării cauzei. În acest context, s-a invocat încălcarea normelor procedurale privind citarea, fiind exclusă reaua-credință a recurentei-pârâte.

În privința celui de-al doilea motiv de recurs, privind încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, intimatul – reclamant nu se apară în niciun fel, rezumându-se a afirma, cu privire la cererea de amânare a avocatului, că „instanța, în mod evident, a considerat că aceasta nu justifică amânarea cauzei și, în consecință, s-a pronunțat asupra suspendării judecații cauzei.,,

Recurenții, în răspunsul la întâmpinare, solicită a se observa că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare, astfel cum ar fi fost obligată, fapt care a condus la dispunerea unei măsuri de suspendare a judecării cauzei, cu încălcarea dreptului pârâților la apărare și cu nerespectarea principiului contradictorialității. Din încheierea atacată nu rezultă „ în mod evident,, că instanța a apreciat că nu se justifică amânarea judecării cauzei la cererea motivată a avocatului, astfel cum susține intimatul-pârât. Contrar susținerii intimatului, în practicaua hotărârii atacate se arată că „ la data de 03 iunie 2014 reprezentanta pârâților a depus cerere motivată de amânare a cauzei, astfel încât, dacă solicitarea de amânare a fost apreciată ca fiind motivată, ceea ce și rezulta din înscrisurile anexate, instanța trebuia nu doar să se pronunțe asupra cererii, dar să o și admită.

În ce privește temeinicia suspendării, intimatul-reclamant susține total nefondat că instanța care soluționează cererea de partaj va stabili cotele de proprietate precum și dacă și recurenta este coproprietara imobilului, mențiunile din cartea funciară urmând a fi rectificate conform cotelor de proprietate astfel stabilite.

În fine, se solicită a se înlătura această critică a intimatului-pârât întrucât instanța care soluționează cererea de partaj nu va dispune rectificarea cărții funciare, cum în mod eronat se susține, acțiunea de rectificare presupunând că situația de carte funciară nu corespunde cu situația de fapt reală, iar în dosarul nr._ al Judecătoriei A. instanța nu a fost investită cu un astfel de petit. Cât timp, potrivit dispozițiilor legale, un drept întabulat în cartea funciară se prezumă că există în folosul persoanei înscrise ca proprietar asupra lui, partajul se va realiza între aceste persoane care apar ca proprietare, instanța de partaj fiind ținută de mențiunile din cartea funciară în privința soluției partajului. Astfel, dacă există un proces în care se contestă calitatea unuia dintre coproprietari, și care face obiectul acțiunii de rectificare din dos.nr._ al Judecătoriei A., este prioritară reglementarea prin hotărâre judecătorească a acestei probleme, neputându-se dispune asupra partajului până când evidențele de carte funciară devin necontestate.

În concluzie, recurenții precizează că este imposibilă soluționarea unui proces de partaj judiciar înainte de soluționarea unui dosar având ca obiect rectificarea cărții funciare în care este înscris bunul care face obiectul partajului, mai ales că cererea de rectificare vizează contestarea calității de coproprietar a unuia din titularii acestui drept, înscris în cartea funciară. Pentru o justă soluție în ceea ce privește partajul este imperios necesar a se cunoaște persoanele care au calitatea de coproprietare ale bunului, aspect care se va lămuri în prezentul dosar, suspendat în mod greșit. Prezintă deosebită importanță și faptul că în prezentul dosar, suspendat, pârâtul B. G. F. a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la desființarea gardului edificat fără acordul său, astfel încât, și din punct de vedere al acestui petit reconvențional, dosarul de partaj nu poate fi soluționat până când nu se stabilește prin hotărâre judecătorească dacă gardul despărțitor a fost legal edificat, aceasta, întrucât folosința faptică a coproprietarilor, din prezent, nu este una convenită prin acordul lor, ci este rezultatul edificării abuzive a gardului de către reclamant. Rezolvarea situației juridice a gardului are relevanță sub aspectul partajului, deoarece potrivit legii prioritatea este partajul în natură, conform folosinței faptice, însă acesta nu poate constitui un criteriu de partaj în dos. nr._ al Judecătoriei A., cât timp nu este rezultatul acordului dintre coproprietari.

Analizând recursul în condițiile art. 483 c.pr.civ. și prin prisma motivelor scrise constată că nu este fondat.

Legat de cele trei motive de recurs, respectiv nelegalitatea citării, lipsa dreptului la apărare și nelegalitatea suspendării, tribunalul apreciază următoarele:

Recurenții sunt asistați de același avocat, potrivit cu delegația de la filele 27 și 39 dosar, delegații emise în aceeași zi.

În procedura regularizării, comunicarea actelor a decurs fără incidente, fiind depuse întâmpinări și taxe de timbru legat de acțiunea reconvențională, cererea de amânare formulată de avocat.

Mai mult, de la data înregistrării 17 februarie 2014 și până la 4 iunie 2014 data suspendării au trecut mai multe luni în care nu s-a pus problema neprimirii actelor. Cererea de amânare formulată în numele unui singur pârât este implicit formulată și pentru celălalt, fiind vorba despre același dosar. În egală măsură puteau fi foarte multe persoane reprezentate, care nu ar fi fost înșiruite în cerere.

Problema lipsei de apărare nu se pune, fiind vorba despre suspendare facultativă decisă de instanță, și nu la cererea părților, pronunțarea asupra amânării rezultând clar.

Față de acțiunea de partaj depusă la dosar și cererea reconvențională din prezenta cauză, față de faptul că stabilirea cotelor de proprietate ale părților face obiectul dosarului nr._, obiectul prezentului dosar fiind subsidiar, față de împrejurarea că părților nu li s-a adus nicio vătămare în condițiile de mai sus, în baza art. 496 c.pr.civ. recursul se va respinge.

Nefiind cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul pârâților B. G. F. și B. M. în contradictoriu cu reclamantul - intimat B. C. D., împotriva încheierii din data de 04 iunie 2014 dată de Judecătoria A. în dosar civil_ 14.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 03 septembrie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

H. O. R. M. T. B.

Grefier,

V. M.

Red.H.O. /Tred.V.M.

5 ex/3 .

Judecător R. A. - Judecătoria A.

Se comunică părților:

recurenților B. G. F. și B. M. ambii cu dom.procesual ales în Timișoara ,..7,.

intimatului B. C. D. cu dom.procesual ales la SCPA V. & Asociații din A.,..23,.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 212/2014. Tribunalul ARAD