Rezoluţiune contract. Sentința nr. 513/2014. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 513/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 13568/55/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.525

Ședința publică din data de 26 mai 2014

Președinte C. C. A.

Judecător R. M.

Grefier L. K.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta C. I. în contradictoriu cu intimata P. V. F., împotriva Sentinței civile nr.513 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal se prezintă apelanta asistată de avocat G. M. din Baroul A. și intimata asistată de avocat Z. R. din Baroul A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu 552,50 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la data de 28.04.2014 prin serviciul registratură intimata a depus la dosar întâmpinare care a fost comunicată cu apelanta, iar la data de 19.05.2014 tot prin serviciul registratură apelanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Reprezentantul apelantei depune la dosar chitanța nr.XWF_/26.05.2014 reprezentând taxă judiciară de timbru și împuternicire avocațială.

Reprezentanta intimatei depune la dosar chitanța nr. 006-1/14.05.2014 reprezentând onorariu avocat.

Reprezentantul apelantei solicită încuviințarea probei privind audierea martorului H. S. M. și precizează că acest martor este colega apelantei și cunoaște împrejurarea că în ziua semnării contractului apelanta s-a deplasat pe jos până la notar. Au venit împreună de la serviciu cu autobusul până în Piața Arenei, de unde s-au deplasat pe jos împreună până în apropierea biroului notarial unde s-a semnat contractul. De asemenea, așa cum a arătat și prin răspunsul la interogatoriu, apelanta nu s-a urcat în atoturism, iar susținerile intimatei potrivit cărora i-ar fi achitat prețul în autoturism nu sunt reale.

Reprezentanta intimatei precizează că martorul nu are cunoștiință despre remiterea prețului, nu a fost de față la încheierea contractului, iar aspectele legate vis a vis de deplasarea apelantei nu au relevanță, motiv pentru care solicită respingerea probei privind audierea martorului H. S. M..

Instanța apreciază inutilă proba privind audierea martorului H. S. M. propus de apelantă, sens în care respinge cererea de probațiune formulată de reprezentantul apelantei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată și precizează că vânzarea-cumpărarea este una reală.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 10 aprilie 2014, constată că prin sentința civilă nr. 513 din 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamanta C. I., în contradictoriu cu pârâta P. V. – F., a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, reclamanta C. I. a vândut fiicei sale, pârâta P. V. – F., apartamentul situat în A., ., . de 20.000 lei, preț care, potrivit mențiunii din contract, a fost plătit la data încheierii contractului.

Prin cererea de față, reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului și restabilirea situației anterioare, invocând că în fapt pârâta nu i-a achitat prețul menționat în contract.

Prima instanță precizează că în cadrul procesului, reclamanta n-a dovedit însă că prețul n-ar fi fost achitat. Martorul audiat în cauză n-a fost de față la încheierea contractului, n-a văzut dacă banii au fost sau nu înmânați, astfel că declarația sa nu este concludentă. În aceste condiții, prima instanță a reținut pe de-o parte că potrivit art. 270 alin. 1 și 2 C.pr.civ., „Înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii. Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane”, iar pe de altă parte, că în speță nu s-a făcut proba contrară în privința mențiunii făcute de părți în actul autentic cum că prețul a fost plătit, ținând seama și de principiul actori incumbit probatio, potrivit căruia reclamantul are îndatorirea să-și dovedească pretențiile, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ., reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. I. prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, admiterea acțiunii, respectiv rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea nr. 949/27.05.2013 de N. Public R. I.-I. A., restabilirea situației anterioare în CF nr._-C1-U6 A., nr. CF vechi_ cu nr. top 388.2934/2/l/VI, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate de sub B3 și revenirea la înscrierea de sub B2, îndrumarea Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A. să efectueze cuvenitele modificări în CF, cu cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

În motivare arată că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria A. sub numărul_, a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea nr. 949/27.05.2013 de N. Public R. I.-I. A., restabilirea situației anterioare în CF nr._-C1-U6 A., nr. CF vechi_, cu nr. top 388.2934/2/l/VI, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate de sub B3 și revenirea la înscrierea de sub B2, îndrumarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. să efectueze cuvenitele modificări în CF.

A motivat acțiunea prin aceea că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea nr. 949/27.05.2013 de N. Public R. I. I. - A., încheiat între apelantă, în calitate de vânzător și intimata, în calitate de cumpărător, i-a vândut acesteia din urmă imobilul situat în A., ., ., înscris în CF nr._-C1-U6 A., nr. CF vechi_, cu nr. top 388.2934/2/1/VI, compus din cameră, magazie, cotă de 28/262 părți comune, 113/1061 mp. teren aferent, cu prețul de 20.000 lei. În contract s-a consemnat, cu acordul apelantei, că a primit prețul integral, însă în realitate cumpărătoarea nu i-a achitat nici un leu din preț. Apelanta precizează că scopul său direct nu a fost încasarea prețului, ci aplanarea conflictului dintre fiica sa și concubinul său și asigurarea unei locuințe pentru fiica sa având în vedere imposibilitatea conviețuirii acesteia cu concubinul său la locuința acestuia din urmă.

Mai arată că în convenție s-a consemnat că imobilul a fost eliberat, de toate lucrurile care îi aparțin și că a fost predat cumpărătoarei la data încheierii contractului de vânzare. Apelanta susține că nici aceasta mențiune nu este reală, întrucât s-a înțeles cu fiica sa că îi voi preda locuința doar în condițiile în care se va muta singură acasă, fără concubin.

În data de 02.07.2013, în jurul orei 14, fiica sa în calitate de intimată împreună cu concubinul său și cu alte două persoane, fără consimțământul apelantei i-au scos toate lucrurile dintr-o cameră. Apelanta precizează că i-a surprins în timp ce scoteau lucrurile și le-a solicitat să părăsească imobilul, însă aceștia au bruscat, au comis acte de violență asupra sa și i-au sustras contractul de vânzare-cumpărare din mână. Arată că prin violențele comise asupra sa, i-au fost cauzate leziuni corporale care au necesitat un număr de 1-2 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În data de 06.07.2013, tot fără consimțământul apelantei, intimata și concubinul său i-au scos toate lucrurile și din cealaltă încăpere. După ce i-au scos lucrurile au încuiat cele două încăperi și nu i-au mai permis accesul în imobil.

Arată că pentru aceste fapte a formulat plângere penală înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria A. sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburare de posesie prin acte de violență.

Având în vedere că intimata nu i-a achitat prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu aceasta și refuză în continuare să-și execute de bună voie

această obligație contractuală, apelanta apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și de restabilire a situației anterioare, respectiv revenirea imobilului în patrimoniul apelantei cu modificările inerente în CF.

Apelanta mai precizează că intimata a declarat că i-a achitat prețul integral în autoturismul cu care s-a dus la notarul public pentru semnarea contractului de vânzare cumpărare. Apelanta a declarat în fața instanței că la data semnării contractului, a venit de la serviciu cu autobuzul firmei până la Piața Arenei din A., de acolo s-a deplasat pe jos la notarul public unde s-a întâlnit cu intimata și fără a urca în autoturism, ambele au intrat în biroul notarului public. Intimata recunoaște că nu i-a achitat banii în biroul notarului public și nici ulterior. Arată că după semnarea contractului au plecat împreună cu o mașină spre locuință, dar fără ca intimata să îi achite prețul sau o parte din preț.

Prin sentința atacată, instanța de fond i-a respins acțiunea, motivând că nu a făcut dovada neplății prețului.

Având în vedere că singura probă privind plata prețului constă în declarația apelantei cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare, declarație infirmată de aceasta, declarația intimatei dată cu ocazia interogatoriului, rămâne sterilă, nu este susținută de alte probe.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea apelului astfel cum este formulat, cu cheltuieli de judecată în prima instanță și în apel.

În drept își întemeiază apelul pe disp. art. 466 și urm., art. 480, alin. 1, 2 din N.C.proc.civ..

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care prin care solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr.513 din 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, cu cheltuieli de judecată.

În motivare intimata arată că, apelanta prin motivarea apelului formulat susține încă o dată faptul că nu i-ar fi fost achitat prețul stipulat în contract, motiv pentru care solicită restabilirea situației anterioare, precizând că motivul pentru care a fost vândut apartamentul către intimată ar fi fost aplanarea conflictului dintre aceasta și concubinul său.

Intimata precizează că afirmațiile apelantei sunt false și că prețul arătat în contractul de vânzare antemenționat a fost achitat către vânzătoare în ziua semnării contractului de vânzare - cumpărare, înainte de a intra la notarul public.

Discuțiile purtate între intimată și mama sa în calitate de apelantă în legătură cu vânzarea, respectiv cumpărarea apartamentului nr. 6 - ce face obiectul contractului autentic nr. 949/27.05.2013, nu au fost niciodată condiționate de prezența sau nu în apartament a concubinului său și nici nu au fost generate de faptul că aceasta ar fi avut probleme în relația cu concubinul său, ei fiind și la această dată împreună.

Susține că toate acestea sunt afirmații făcute cu rea intenție de mama sa în calitate de apelantă.

Intimata mai arată că în prima instanță apelantei i-a fost luat un interogatoriu, iar aceasta a răspuns afirmativ la întrebările care i-au fost adresate și anume dacă a declarat în biroul notarului public înaintea semnării contractului faptul că a încasat prețul stabilit pentru imobil, dacă este adevărat că imobilul este eliberat, dacă a citit în întregime și a înțeles conținutul actului pe care urmează a-l semna.

Referitor la martorul care a fost audiat în cauză, precizează faptul că acesta nu avea cunoștință în mod direct despre evenimentele din acea zi. Detaliile pe care le-a prezentat la momentul audierii sale fiind doar ,,povestirile” care i-au fost făcute de către apelantă, acesta nefiind prezent la semnarea contractului sau la momentul în care intimata a înmânat banii apelantei.

De asemenea, intimata precizează că banii conveniți pentru cumpărarea imobilului i-au fost achitați apelantei înainte de a intra la notarul public, aspect precizat în cuprinsul contractului autentic. Vânzarea - cumpărarea a fost una reală, nu a avut drept scop ascunderea vreunei alt fapt /act juridic, prețul a fost integral achitat, însăși declarația vânzătoarei inserate în cuprinsul actului autentic având puterea juridică a unei mărturisiri în acest sens, obligațiile de proprietar fiind în totalitate onorate de către intimată.

Menționează că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, împreună cu apelanta s-a deplasat la Administrația fiscală pentru a înregistra contractul de vânzare-cumpărare, ocazie cu care, intimata a suportat costurile necesare acestei operațiuni.

Cu privire la probațiunea propusă de către apelantă, arată că persoana propusă ca martor nu are cunoștință despre remiterea prețului, nu a fost de față la încheierea contractului, astfel încât declarația sa nu ar putea fi una concludentă.

Consideră că instanța de fond, după administrarea probațiunii în cauză a apreciat în mod corect situația și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea apelului și menținerea Sentinței Civile nr. 513 din 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În drept a invocat dispozițiile art. 470 și urm. NCPC.

La data 19.05.2014 apelanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care arată că își menține apelul astfel cum a fost formulat și motivat în fapt și în drept, cu cheltuieli de judecată. Precizează că nu a contestat conținutul contractului de vânzare-cumpărare atacat, ci a arătat că în mod deliberat a declarat în fața notarului public că a primit prețul, însă în realitate nu a încasat nici prețul nici parte din preț.

De asemenea, precizează că martorul audiat la solicitarea sa nu a fost de față la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în fața notarului public, apelanta i-a relatat martorului că nu a încasat prețul pentru imobil, însă toate aceste relatări au avut loc în perioada în care s-a încheiat contractul.

În drept a invocat dispozițiile art. 201 alin.2 din NCPC.

Examinând apelul de față, prin prisma criticilor formulate, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat, potrivit celor ce succed:

Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică reținând că, deși reclamanta-apelantă a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, cu toate acestea, nu a dovedit faptul că prețul nu ar fi fost achitat. În cauză, părțile au declarat în fața notarului că prețul contractului a fost plătit, mențiune inserată în cuprinsul contractului, iar dispozițiile art.270 alin.1 și 2 din codul de procedură civilă prevăd că declarațiile părților, cuprinse în înscrisul autentic, fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți cât și față de oricare alte persoane. Prin urmare, era sarcina reclamantei-intimate de a proba faptul că mențiune din cuprinsul contractului nu este reală în sensul că prețul nu ar fi fost plătit.

Or, reclamanta-apelantă nu a dovedit faptul neplății prețului nici în fața primei instanțe nici în fața instanței de apel. Apelanta a încercat să argumenteze și să dovedească doar chestiuni extrinseci raportului juridic dintre părți, cum ar fi neconcordanța declarațiilor pârâtei-intimate, cu ce s-au deplasat părțile la notar și unde ar fi putut fi plătiți banii. Tribunalul reține că aceste aspecte extrinseci nu sunt relevante, prețul contractului putând fi plătit oricând, esențial fiind doar plata acestuia nu și împrejurările în care s-ar fi putut plăti. Din nicio probă concludentă administrată în fața primei instanțe nu rezultă că prețul nu ar fi fost achitat de către pârâta-intimată. Nici în fața instanței de apel reclamanta-apelantă nu a reușit să administreze probe din care să rezulte contrariul celor declarate de părți în fața notarului. Prin singura probă testimonială solicitată de apelantă s-a urmărit doar dovedirea împrejurării că, în ziua semnării contractului, apelanta s-a deplasat pe jos până la notar și implicit contrazicerea afirmațiilor pârâtei-intimate. Or, așa cum s-a menționat mai sus, aceste aspecte nu vizează direct executarea obligațiilor izvorâte din raportul juridic născut între părți, respectiv plata sau neplata prețului, ci vizează aspecte extrinseci acestui raport ce nu duc la răsturnarea celor consemnate de notarul public și nici la modificarea soluției primei instanțe. Acesta este și motivul pentru care cererea de probațiune a fost respinsă ca inutilă.

În consecință, văzând că reclamanta-apelantă nu a dovedit acțiunea sa în rezoluțiune în sensul că nu a dovedit neplata prețului contractului de către pârâta-intimată, tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică atunci când a respins acțiunea, motiv pentru care, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat împotriva acesteia.

Văzând că intimata a solicitat și justificat cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat, tribunalul, în baza art.453 Cod procedură civilă, va obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 800 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta C. I. CNP_ cu domiciliul în A., ., . și cu domiciliul procesual ales la cab. av. G. M. în A., ., nr. 3, ., în contradictoriu cu intimata P. V. F. CNP_ cu domiciliul în A., ., . și cu domiciliul procesual ales în A., ., nr. 1, corp A, ., ., împotriva Sentinței civile nr.513 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria A..

Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 800 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26.05.2014.

Președinte, Judecător,

C. C. A. R. M.

Grefier,

L. K.

Red.CCA./Thred.LK

Data: 30.05.2014

4ex./2com./

Se comunică:

apelantei C. I. cu domiciliul procesual ales la cab. av. G. M. în A., ., nr. 3, .

intimatei P. V. cu domiciliul procesual ales în A., ., nr. 1, corp A, ., .

Prima instanță – Judecătoria A. – judecător A. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 513/2014. Tribunalul ARAD