Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 12-10-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 1121/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1121
Ședința publică din data de 12 octombrie 2015
Președinte C. C. A.
JudecătorRamona M.
GrefierLidia K.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul S. C. în contradictoriu cu intimații T. F. E. I. și K. M. împotriva Sentinței civile nr.1295 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal se prezintă apelantul asistat de avocat O. S. din Baroul A. și intimații asistați de avocat Kocsis J. I. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 1867 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta apelantului depune la dosar chitanțele nr._, nr._ din 25.05.2015 reprezentând onorariu avocat. Reprezentantul intimaților depune la dosar împuternicire avocațială. Apelantul depune la dosar personal – note.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii civile precizate din punct de vedere al temeiurilor juridice, cu consecința menținerii ca valid a testamentului, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat la prima instanță, iar în apel cheltuielile constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.
Învederează că reținerea dolului este nelegală, justificarea dolului este doar formală și solicită a se avea în vedere toate argumentele în legătură cu lipsa de incidență a dolului. De asemenea, solicită a se avea în vedere declarațiile olografe ale defunctului.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului ca nefondat, și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
Învederează că dolul penal nu acoperă dolul civil care se invocă în cauză. Arată că la data încheierii testamentului, tatăl intimaților a încheiat și un contract de întreținere, efectele actului respectiv se răsfrâng și asupra testamentului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 22 iunie 2015 constată că prin sentința civilă nr.1295 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanții T. F. E. I. și K. M., împotriva pârâtului S. C., având ca obiect anulare testament. S-a dispus anularea testamentului defunctului T. E., autentificat sub nr. 1777/06.07.2012 la BNP B.. A fost obligat pârâtul S. C. la plata către reclamant a sumei de 5.573 lei, cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data 27.02.2014, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârât și a luat act de renunțare la cererea de conexare a dosarului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin testamentul cu sarcină autentificat sub nr. 1777/06.07.2012 de BNP B., defunctul T. E., tatăl reclamanților, în vârstă de 87 de ani, a desemnat legatar universal în persoana pârâtului S. C., arătând că „iau această dispoziție testamentară încredințat fiind că legatarul mei de mai sus mă va întreține și îngriji de bună voie cu toate cele necesare traiului până la sfârșitul vieții mele.” La aceeași dată, cu aceeași ocazie, s-a încheiat și contractul de întreținere autentificat sub nr. 1775/06.07.2012, act a cărui nulitate absolută a fost constată prin Decizia civilă nr. 495/14.05.2014 din dosar nr._/55/2012*, irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 735/R/01.10.2014. Tot cu aceeași ocazie s-a autentificat sub nr. 1776/06.07.2012 declarația defunctului prin care se arăta de acord cu realizarea unor lucrări de renovare la imobil de către pârât. Defunctul T. E. a decedat la data de 15.08.2013, una dintre cauzele decesului fiind accident vascular cerebral. Cronologic, anterior întocmirii actelor autentice antemenționate, din înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor, prima instanță a reținut că defunctul s-a interesat la începutul lunii iunie 2012 (data avansată și necontestată de părți fiind de 04-05.06.2012) să se interneze în stabilimentul D., al cărui administrator este pârâtul. În această perioadă, defunctul obține o carte de identitate provizorie eliberată la data de 05.06.2012 și se deplasează împreună cu pârâtul la BNP Veritas (notar C. M. B.) unde solicită perfectarea unui contract de întreținere. Data avansată de reclamant este de (09.06.2012). La solicitarea notarului, în vederea perfectării contractului, din cauza vârstei înaintate a defunctului, s-a realizat o anchetă socială. De asemenea, notarul a solicitat o adeverință medicală care să ateste că acesta este capabil din punct de vedere mental. La data de 18.06.2012, cu ocazia internării efective în centrul de bătrâni, defunctul realizează, cu ajutorul pârâtului, mai multe controale medicale. La data de 20.06.2012 este transmisă notarului public ancheta socială realizată de Serviciul de autoritate tutelară, ale căror concluzii sunt în sensul că încheierea contractului de întreținere nu este oportună, persoana vârstnică beneficiind de întreținere din partea celor doi copii.
Pe cale de consecință, notarul refuză încheierea contractului de întreținere și recomandă doar încheierea unui contrat de prestări servicii. Din cauza refuzului reclamațiilor de a achiesa la internare, dar la insistențele tatălui lor, la data de 21.06.2012, pentru o perioadă de doar 2 luni (18.06._12), se încheie între reclamant și fundația pârâtului contractul de acordare servicii sociale autentificat sub nr. 25/21.06.2012 la BNP Veritas, prețul serviciilor fiind de 400 euro/lună (1.700 lei). Această sumă era achitată în mare parte din pensia defunctului, iar diferența de 350 lei de către reclamant.
Conform art. 2 lit. c, serviciile oferite au constat și în asistență medicală, asigurată de un medic. În concret, asistența medicală era asigurată de doamnele dr. C. M. și P. L. (martori L. M., Ș. M.) și interogatoriul pârâtului din dosar nr._/55/2012, declarația pârâtului.
Prima instanță a mai reținut că la data de 26.06.2012, este liberată o adeverință medicală pe nunele pârâtului, pentru a servi la biroul notarial. La data de 06.07.2012 sunt perfectate la BNP B. cele două acte, testamentul și contractul de întreținere. În data de 20.07.2012, în urma unui accident vascular cerebral, defunctul este internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență A., fiind externat la data de 27.07.2012, starea sa fiind doar ameliorată. Tot la data de 20.07.2012 se eliberează o adeverință medicală pentru a servi la cabinetul de avocat, din care rezultă că defunctul ar prezenta tulburări de memorie. Conform declarațiilor martorelor L. M. și Ș. M., susținute de actele medicale ulterioare, starea fizică a defunctului a început să se deterioreze din acest moment. La data de 20.08.2012, pârâtul și defunctul se prezintă la același BNP B., unde perfectează un act de reziliere a contractului de prestări servicii autentificat sub nr. 2231/20.08.2012. La data de 24.08.2012 este înregistrată plângerea reclamantului împotriva pârâtului pentru săvârșirea faptelor de fals, instigare la fals și înșelăciune. Prin declarația dată, defunctul recunoaște că a încheiat inițial un contract de servicii prestate pentru un preț în bani, ulterior că a cedat casa pârâtului în schimbul întreținerii. Conform același declarații, pensia sa (în sumă de 1.350 lei) era ridicată tot de pârât, care o păstra și îi oferea la cerere diverse sume. Totodată, acesta a arătat că a încheiat doar un singur contract, de vânzare-cumpărare. Dosarul a fost soluționat definitiv prin sentința penală nr. 685/26.03.2013 din dosar penal nr._ în sensul menținerii soluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală. Ulterior, în urma unor alte cercetări medicale din data de 04.10.2012, 8.10.2012 și 09.10.2012, se constată că defunctul, care între timp împlinise vârsta de 88 de ani, prezenta deficiențe neurologice. La data de 10.10.2012 se încheie între pârât și propria fundație un act de novație, prin care se transmite nuda proprietate asupra imobilului dobândit de la defunct prin contractul de întreținere. La data de 14.11.2012, defunctul formulează o plângere penală împotriva reclamanților pentru furt, susținând că aceștia au luat bunurile sale mobile din casa care a făcut obiectul contractului de întreținere, formându-se dosarul nr. 7355/P/2012. În cadrul plângerii, defunctul recunoaște că a cedat casa fundației în schimbul întreținerii până la sfârșitul vieții. Soluția este de neîncepere a urmăririi penale.
În drept, au fost invocate 4 motiv de nulitate, anume: incapacitatea specială de a dispune prevăzută de art. 990 Cod civil; dolul prevăzut de art. 1038 rap. la art. 1214 Cod civil; neasistarea defunctului, persoană vârstnică, de un reprezentant al autorității tutelare conform art. 30 alin. 2 din legea nr. 17/2000; neinformarea aparținătorilor defunctului de încheierea testamentului, contrar art. 32.4 din Ordinul 246/2006 (în vigoare la data testării). Prin încheierea din data de 22.01.2015, prima instanță a stabilit că invocarea de reclamanți a celorlalte motive de nulitate, prin completarea de acțiune, s-a făcut tardiv, astfel că nu pot fi analizate în prezenta acțiune. Instanța nu poate fi de acord cu susținerea reclamanților din concluziile scrise (pe lângă faptul că prin acestea nu se pot invoca aspecte noi, care nu au fost puse în discuție contradictorie) privind posibilitatea invocării nulității absolute pentru orice motiv și în orice moment al procesului deoarece aceștia fac confuzie între nulitățile absolute ale actelor de procedură (conform art. 178 Cod procedură civilă) și nulitățile absolute de drept material, reglementate de codul civil. Acestea din urmă reprezintă fundamentul, cauza cererii, care nu poate fi modificată ulterior, cu încălcarea termenului de procedură edictat exact în acest scop. Fiecare motiv de nulitate reprezintă o cauză diferită a cererii, care, nefiind menționată inițial, nu mai poate fi invocată decât cu acordul expres al părții adverse, care însă s-a opus. Astfel, dacă nulitățile absolute ale actelor de procedură pot fi invocate oricând în curul judecății, cu efectul refacerii actelor astfel întocmite, pentru a evita pronunțarea unei hotărâri anulabile, nulitățile absolute de drept material nu pot fi invocate peste termenul limită prevăzut de art. 204 Cod procedură civilă, decât cu acordul expres al părții adverse. Cu privire la art. 990 Cod civil, aplicabilitatea acestuia privește atât liberalitățile între vii (donația), cât și pentru cauză de moarte (testamentul). Acest fapt rezultă nu numai din formularea expresă a alin. 1 al articolului, care precizează expres că „Sunt anulabile liberalitățile”, deci textul se referă, general, la ambele categorii de liberalități, dar și din interpretarea istorică a instituției, aceasta reluând în mare parte fostul art. 810 cod civil de la 1864, care a fost explicat de doctrină și jurisprudență în acest sens. Astfel, speța de față se circumscrie acestui text de lege invocat de reclamanți.
Conform art. 990 alin. 1 Cod civil „Sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmaciștilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului.”
Această incapacitate specială absolută de a primi, dar și de a dispune, are la bază o prezumție legală absolută de dol (captație și sugestie), care nu permite dovada contrară, însă presupune întrunirea mai mult condiții cumulative, iar în lipsa oricăreia neputându-se reține aplicabilitatea incapacității,anume: a) liberalitatea să fi fost făcută în cursul bolii de care dispunătorul a murit; b) moartea să fi fost cauzată de boala de care a fost îngrijit; c) donatarul sau legatarul să fi îngrijit pe bolnav, direct sau indirect.
Două dintre aceste condiții au fost apreciate de către pârât ca nefiind îndeplinite, anume întocmirea actului în timpul bolii de care a murit testatorul și calitatea specială cerută de lege. Cu privire la primul aspect, trebuie precizat că dacă actul a fost făcut când testatorul era sănătos, actul nu intră sub incidența incapacității speciale, chiar dacă ulterior defunctul a avut parte de tratament din partea pârâtului, prin intermediul unor doctori curanți. Nu trebuie confundată boala în senul art. 990 Cod civil, care presupune o oarecare gravitate (să determine moartea testatorului și să constituie din acest motiv cauza captației), cu simple afecțiuni specifice vârstei. Astfel, interdicția specială își găsește aplicare numai în perioada când starea bolnavului a fost constată iremediabilă sau când progresul bolii este ireversibil, trebuind să conducă la moartea dispunătorului, oricare ar fi durata bolii. Această stare de fapt trebuie analizată și stabilită în baza probatoriului de la dosar. Astfel, anterior datei de la data de 06.07.2012, defunctul nu prezenta vreo boală gravă care să fi fost cauză a decesului (accident vascular cerebral). Din actele medicale rezultă era capabil din punct de vedere mental, în contact cu realitatea, acte care au fost eliberate în data de 18.06.2012 și 26.06.2012 de către mai mulți doctori de specialitate anume psiholog Micuiliț R., psiholog P. B., neurolog B. D.. Și din declarațiile martorilor propuși de reclamant (B. A. A., Korsiczky Ș.), rezultă că acesta prezenta doar unele afecțiuni inerente vârstei. Tulburările ale memoriei de scurtă durată avansate de acești martori nu pot determina existența unei boli în sensul art. 990 Cod civil, cu atât mai mult cu cât din declarațiile personale ulterioare ale pârâtului (din cadrul dosarelor penale) acesta ere conștient că a înstrăinat casa în schimbul întreținerii. D. ulterior, la data de 20.07.2012 și mult ulterior, în luna octombrie 2012 s-a contata că defunctul prezintă tulburări mentale. Acestea probabil datorate și certurilor ale defunctului cu reclamanții, susținute de martorii pârâtului, relațiile defunctului cu reclamanții nefiind unele cordiale, cum defunctul însăși a afirmat cu ocazia declarațiilor din dosarele penale.
Cu privire însă la al doilea aspect, prima instanță a arătat că defunctul a fost internat într-un stabiliment de specialitate, unde a avut parte de îngrijiri, printre care și medicale. Conform declarațiilor martorilor L. M. și Ș. M., celor internați le era asigurat un control periodic din partea unor medici curanți, iar la stabiliment exista în permanență un asistent medical care acorda îngrijirile de specialitate presupuse de starea medicală a persoanelor aflate în stabiliment. Chiar dacă pârâtul nu a prestat personal aceste servicii, acestea le-a acordat indirect, prin intermediul medicilor cu care colabora și care veneau atât periodic,cât și la cerere (ori de câte ori era nevoie), fapt ce rezultă din aceleași declarații. Legiuitorul a avut în vedere prin noțiunea de „alte persoane” acelea care, deși nu au calitate de medic, prin calitatea avută și prin gradul de implicare a exercitat o influență suficient de mare, de exemplu și administratorul unui spital, în speță fundație, unde este îngrijit bolnavul. Conform declarațiilor martorelor L. M. și Ș. M., pârâtul, în calitate de fondator al stabilimentului, coordona și se îngrijea de activitatea acestuia, efectua vizite periodice la cei internați. Prin urmare, prima instanță a apreciat că pârâtul este o persoană care se circumscrie textului de lege, deci incapacității speciale. Însă, din moment ce boala a apărut ulterior întocmirii actului, acesta nu poate fi considerat că ar fi dat îngrijiri în timpul bolii cauză a decesului. Față de acestea, anularea actului pentru acest motiv nu se impune.
În ce privește dolul, conform art. 1214 alin. 4 Cod civil acesta trebuie dovedit, nu se prezumă, și presupune două componente, una materială, obiectivă constând în manoperele dolosive și una subiectivă, intențională ce presupune inducerea în eroare.
În primul rând, dolul civil diferă de dolul penal, astfel că acesta poate fi analizat în cauza de față. Conform art. 1038 Cod civil, „Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat”, iar art. 1214 alin. 1 Cod civil prevede că „Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.” Dolul în materie de liberalități, astfel cum s-a arătat în doctrină, îmbracă forma captației și sugestiei. Pin captație se înțelege acele manopere și mijloace frauduloase, dolosive întrebuințate de o persoană pentru a câștiga încrederea și a înșela buna-credință a dispunătorului, cu scopul de a fi gratificat prin testament. Sugestia presupune mijloace prin care o persoană inspiră testatorului ideea de a face liberalitatea, pe care nu ar fi făcut-o din propria inițiativă. Manoperele viclene sau dolosive pot consta în izolarea și îndepărtarea testatorului de rude sau prieteni, insinuarea unor calomnii la adresa rudelor, abuzul de influență sau de autoritate, afirmații mincinoase, specularea unor anumite sentimente, inclusiv făgăduieli lipsite de temei. Practic, aceste mijloace pot îmbrăca în fapt o varietate largă de forme, elementul comun constând în aceea că reprezintă acțiuni sau inacțiuni care au menirea de a trunchia realitatea, adică de a o face să prezinte aparențe neconcordante realității. În speță, pârâtul susține că reclamanții au eșuat să facă dovada unor manopere dolosive efective care să fi determinat captația voinței defunctului. Astfel, martorul P. C. declară că a observat personal cum accesul reclamantului a fost refuzat în stabiliment, fără însă a putea stabilit o dată anume, respectiv înainte dau după data de 06.07.2012, deci dacă această izolare a defunctului s-a făcut înainte și în scopul întocmirii actelor. Conform susținerilor pârâtului, accesul a fost refuzat după accidentul vascular al defunctului, deci după data de 20.07.2012. Oricum, prima instanță a reținut că intenția de înstrăinare a casei pentru întreținere a existat încă înainte de internarea efectivă a defunctului din 18.06.2014, reclamantul însăși arătând că pârâtul s-a deplasat cu defunctul pentru prima dată la notar anterior acestei date.
Pe de altă parte, într-adevăr, martorii audiați B. A. și Korsiczky Ș. au afirmat unele afecțiuni de memorie ale defunctului și au relatat doar ceea ce cunoșteau de la reclamant. Astfel, vârsta înaintată a dispunătorului, slăbiciunea minții acestuia, afecțiunea pentru persoana în favoarea cărei a testat sau divergențele cu persoana înlăturată de la moștenire nu constituie prin ele însăși motive care să determine anularea testamentului pentru dol, ci formează numai prezumții că voința testatorului ar fi putut mai ușor a fi fost influențată.
Însă, prima instanță a reținut din însăși cuprinsul testamentului că defunctul a testat cu vădita certitudine că va beneficia din partea pârâtului de întreținere. Această întreținere promisă nu a fost însă prestată, cum se poate reține și din considerentele deciziei civile nr. 495/14.05.2014 din dosarul nr._/55/2012*, unde s-a stabilit cu putere de lucru judecat că obiectivul pârâtului nu a fost „nicidecum prestarea întreținerii în natură și personal, ci obținerea pentru sine a foloaselor materiale procurate prin contractul de întreținere, anume nuda proprietate asupra imobilului proprietatea creditorului, iar după decesul acestuia dobândirea dreptului de proprietate.” Prin întocmirea testamentului deodată cu contractul de întreținere s-a urmărit asigurarea dobândirii acestui imobil în cazul desființării contractului de întreținere. Aceeași instanța antemenționată a mai specificat că „testamentul lăsat de defunct, autentificat la 06.07.2012 la BNP B. prin care a urmărit să îmbrace într-o formă prevăzută de lege voința manifestată în principal de defunct la momentul încheierii contractului.” Prin acestea, s-a stabilit legătura indisolubilă de cauză dintre cele două acte.
Mai mult, aceeași instanță a arătat că „pârâtul s-a folosit de fundația pe care a constituit-o pentru a induce defunctului o motivație falsă asupra modalității de prestare a întreținerii.” Din interogatoriul pârâtului (întrebarea nr. 4) rezultă că testările psihologice au fost făcute și pentru încheierea unui contract de întreținere, deci pârâtul a premeditat încă de la început încheierea actelor care au avut ca singur scop dobândirea dreptului de proprietate asupra casei, deși pentru serviciile prestate de fundația se primea un preț stabilit prin contract. Astfel, dacă dolul a fost exercitat în vederea determinării unui pretins motiv (asigurarea unei întrețineri), partea înșelată poate (sau în speță moștenitorii acesteia pot) cere anularea testamentului. În speță, defunctul a avut convingerea falsă că va beneficia de întreținere din partea pârâtului, în urma manoperelor acestuia (care sunt confirmate și de succesiunea demersurilor pârâtului în încercarea de a-și asigura transmiterea dreptului de proprietate și care întăresc prezumțiile născute din starea personală a defunctului ), astfel că a fost comis un dol asupra motivului legatului, act care poate fi astfel anulat.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că dolul a fost exercitat cu rea-credință de către pârât. Astfel, conform succesiunii faptelor, dar și celor reținute de către instanță cu ocazia anulării contractului de întreținere, pârâtul a urmărit dobândirea imobilului. Deși un notar a refuzat încheierea unui contract de întreținere ca nefiind oportun, la mai puțin de o lună pârâtul apelează la un alt notar pentru a încheia un contact de întreținere și un testament cu sarcină. Din moment ce imobilului a fost înstrăinat, testarea cu privire la același imobil apare doar ca o garanție de dobândire a imobilului respectiv, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că defunctul ar mai fi avut și alte imobile pe lângă cel înstrăinat. Dolul este determinant, defunctul declarând că a testat cu convingerea și în considerarea faptului că legatarul îl va întreține, fapt ce s-a dovedit a fi fost fals.
Față de toate acestea, prima instanță a admis cererea sub acest aspect.
În ce privește art. 30 alin. 2 din Legea nr. 17/2000, acesta prevede că „Persoana vârstnică, astfel cum este definită la art. 1 alin. (4), va fi asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce îi aparțin, în scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică respectivă.” În primul rând, prima instanță a reținut că notarul public nu a dus la cunoștința defunctului dreptul său de a fi asistat la întocmirea testamentului, aspect ce rezultă din conținutul acestuia. Într-adevăr, notarul a menționat în cuprinsul contractului de întreținere acest drept al defunctului, însă instanța apreciază că informarea trebuia realizată pentru fiecare act în parte, scopul instituției fiind nu numai de a conștientiza perfectarea fiecărui act, de sine stătător, ci și a înțelege consecințele acestuia. Prima instanță a reținut că defunctul, în vârstă de 87 de ani a încheiat cu aceeași ocazie trei acte (contract de întreținere, testament și declarație), însă cu ocazia declarației din dosarul de urmărire penală, acesta afirma că a încheiat doar un singur contract. Notarul nu a apreciat din oficiu necesitatea de a apela la o astfel de asistență, însă cu mai puțin de o lună înainte un alt notar, care a recurs la procedura legală, a refuzat încheierea unor astfel de acte. Reaua-credință a pârâtului rezultă din faptul că deși cunoștea că este inoportună încheierea unui act care să asigure transmiterea imobilului în schimbul întreținerii, totuși a insistat, și în scurt timp de la primul refuz a apelat la serviciile unui alt notar mai puțin diligent. Reaua-credință rezultă cu atât mai mult cu cât pentru serviciile prestate de fundație se primea un preț în baza unui contract, încheiat cu fiul defunctului.
Într-adevăr, textul de lege precizează că asistarea se acordă din oficiu sau la cererea persoanei vârstnice, însă în cazul în care aceasta (în speță o persoană în pragul vârstei de 88 de ani) nu este informată în mod expres că poate beneficia de asistență nu i se poate opune această omisiune de moment. Un contractant de bună-credință ar fi solicitat el însuși respectarea procedurii de protecție a acestor persoane vulnerabile, în condițiile în care cunoștea că anterior s-a solicitat acest lucru din oficiu. Sancțiunea este nulitatea relativă deoarece textul tinde la protejarea interesului persoanei în cauză, deci a unui interes privat, sancțiune ce poate fi invocată atât de persoana care a încheiat/întocmit actul, dar și de moștenitorii acestuia. Vătămarea rezultă din cele prezentate mai sus, anume dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului de către pârâtul care nu a prestat întreținerea promisă.
În ceea ce privește aplicarea art. 32.4. din Ordinul nr. 246/2006 conform căruia „Centrul Rezidențial informează și consultă familiile beneficiarilor atunci când se iau decizii importante în legătură cu beneficiarii; deciziile se iau numai cu acordul scris al beneficiarului/reprezentantului legal sau familiei”, prima instanță a arătat că testamentul ce face obiectul prezentei acțiunii s-a legat între două persoane fizice, deci nu privește fundația. Mai mult, textul de lege trasează doar niște modalități de realizare a obiectivului de integrare/reintegrare socială și atingere a rezultatului ca beneficiarii să mențină o relație strânsă cu familia și comunitatea locală prin aceea că Centrul Rezidențial asigură beneficiarilor sprijin pentru a deveni membri activi și responsabili ai comunității de apartenență.
Față de toate cele arătate, prima instanță a apreciat că se impune anularea actului, a admis cererea și a dispus anularea testamentului defunctului T. E., autentificat sub nr. 1777/06.07.2012 la BNP B. prin care a fost desemnat legatar universal pârâtul S. C., pe care, în baza art. 453 Cod procedură civilă, l-a obligat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 5.573 lei (taxă judiciară de timbru și onorariu avocat).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul S. C. prin care solicită în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii civile, precizate din punct de vedere al temeiurilor juridice, cu consecința menținerii, ca valid, a testamentului autentificat sub nr. 1777 din 6 iulie 2012, obiect al litigiului, cu cheltuieli de judecată, în ambele instanțe, cele de la instanța de fond reprezentând onorar avocat iar în apel, taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
În motivare apelantul arată că prin sentința apelata a fost admisă acțiunea precizată a reclamanților, dispunându-se anularea testamentului autentic nr. 1777 din 6 iulie 2012 a BNP B.. Pentru a reține incidența sancțiunii aplicabile testamentului, prin prisma temeiurilor juridice invocate de reclamanți, instanța a analizat, în primul rând, dispozițiile încheierii ședinței publice de judecată din 6 noiembrie 2014, când s-au pus în discuție temeiurile juridice ale acțiunii și, implicit sancțiunile deduse analizei de aceste temeiuri. În pofida acestui fapt, conform încheierii ședinței publice de judecată din 22 ianuarie 2015, reclamanții depun o veritabilă modificare de acțiune din punctul de vedere al temeiurilor juridice, sancționată ca atare de instanță, înlăturându-se noile temeiuri și anume invocarea cauzei ilicite și imorale, revocarea legatului pentru ingratitudine și precizându-se reiterarea art. 990 NCC ca temei al anulabilității actului.
Apelantul mai arată că în aprecierea instanței, încadrarea juridică a faptului ascunderii actului încheiat de defunct, a fost invocat în cererea inițială și se încadrează în prevederile Standard 32.4. din OG 246/2006. Î aceste condiții, conform considerentelor hotărârii, instanța a procedat la analiza următoarelor instituții, ca existența și întrunire a condițiilor legale de incidență, ce pot determina anularea testamentului autentic obiect al litigiului, și anume: - incapacitatea specială de a primi în cazul liberalităților - art. 990 NCC; dolul, ca viciu de consimțământ al legatului, reglementat de dispozițiile art. 1038 NCC cu raportare la reglementarea de drept comun - art. 1214 NCC; - nulitatea indusă de încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența juridică oferită persoanelor vârstnice; - încălcarea obligațiilor cuprinse în OG 246/2006, Standard 32.4. referitoare la informarea și consultarea familiilor beneficiarilor, când se iau decizii importante cu beneficiarii, cu trimitere și la Standard 18; - codul drepturilor beneficiarilor și 18.2. - dreptul de a nu fi exploatați economic, abuzuri privind banii, proprietăților, pretenții ce depășesc taxele convenite, etc.
Din considerentele hotărârii, cu raportare la cele 4 temeiuri, reținute spre analiză, rezultă că instanța a înlăturat, apreciază apelantul în mod legal, 2 dintre ele și anume: - art. 990 NCC privind incapacitatea specială de a primi, conform motivării sale cuprinse în concluzii, anume că actul fiind autentificat când testatorul era sănătos, acesta nu intra sub incidența incapacității speciale, neuitând însă să amintească, superfluu, dată fiind concluzia finală, în contradicție cu ceea ce a susținut în apărare, faptul că acesta este o persoana care se circumscrie textului de lege analizat; - art. 32.4. din Ordinul 246/2006, cu motivarea ce corespunde și poziției sale procesuale, relevate de asemenea, în concluzii, anume că testamentul ce face obiectul acțiunii, s-a legat între doua persoane fizice, deci nu privește fundația, mai mult, textul vizat trasează doar modalități de realizare a obiectivului de integrare/reintegrare socială.
Au rămas așadar două temeiuri juridice ale acțiunii, privite ca și cauze ce au generat anulabilitatea actului autentic, validate de instanță, și apreciază ca fiind nelegal, starea de fapt pe care intimații au încercat să plieze cele două texte de lege nepermițând soluția instanței, decât cu încălcarea lor. Și aici face referire la dolul în materia legatelor, art. 1038 și 2014 precum și neprotejarea și vătămarea intereselor testatorului, prin încălcarea dispozițiilor art. 30 alin.2. din Legea nr. 17/2000.
Apelantul consideră că este relevant din punctul său de vedere, ca starea de fapt arătată în cererea introductivă, extrem de precară și din care nu rezultă nici un fel de manopere, sugestii, și cu atât mai puțin captații, este interpretată și analizată de instanță, astfel încât să se plieze pe cele două instituții, reținute ca temeiuri ale acțiunii, expusă astfel trunchiat, dar guvernata hotărâtor de soluția dată acțiunii în nulitatea contractului de întreținere la care instanța face direct trimitere - dos. nr. 13._ * cu privire la care invocă puterea lucrului judecat privind obținerea pentru sine a foloaselor materiale, fără prestarea întreținerii. Arată că a prefigurat această posibilă poziție a instanței, profund nelegală din punctul său de vedere, atât în apărările cuprinse în întâmpinare și note de ședință, când s-a invocat excepția de conexitate a celor două dosare, dar și în concluzii, evident ignorate de instanță, în care arăta că: soluția privitoare la contract, pentru a cărui nulitate absolută constatată prin hotărâre s-a reținut cauza ilicită și imorala nu poate impune soluția cu privire la testament deoarece nu este vorba de aceeași cauză de nevalabilitate, prin urmare soluțiile nu pot fi interdependente, cu atât mai mult cu cât s-a formulat, în recurs și o opinie separată care pune într-o cu totul altă lumină conduita sa, nemaivorbind de inexistența laturii subiective și de lipsa de acuratețe în susținerea dolului.
În ce privește dolul, apelantul învederează că după citarea celor două dispoziții legale incidente, prima instanță a analizat, sumar, starea de fapt, și ca, urmare a căreia conchide, deși actele medicale anterioare autentificării înscrisului defăimat nu o îndreptățeau să rețină vreo stare de boală, conchide că vârsta înaintata a dispunătorului, slăbiciunea minții, oricum reținerea este discutabilă, în raport cu declarațiile acestuia din cele două dosare penale, atașate în probațiune, divergențele cu persoana înlăturată de la moștenire - concluzie pripită și surprinzător nelegală, descendentul fiind moștenitor rezervatar, deci de neînlăturat de la succesiunea autorului, nu constituie prin ele însele motive de anulare a testamentului pentru doi, ci formează doar prezumții că voința testatorului ar fi putut fi mai ușor influențată. Precizează că este unica motivare proprie a instanței referitoare la obiectul litigiului, vorbind de doi, pentru ca temeiul real al reținerii incidenței acestei sancțiuni, îl constituie însușirea, nerațională a considerentelor deciziei prin care s-a constata nulitatea întreținerii, mai mult, deși actele dosarului nu permiteau acest lucru, prima instanță a apreciat că dolul a fost exercitat cu rea credință.
Apelantul consideră că această motivare se impune a fi înlăturată, ca fiind improprie obiectului litigiului sub aspectul analizat, starea de fapt amintită nepermițând reținerea manoperelor dolosive manifestate prin sugestie și captație. Intimații nu au dovedit, ceea ce textul de lege impune, anume că dolul presupune manopere viclene din partea sa, o implicare directă și determinantă în formarea voinței testatorului, modul intempestiv în care defunctul și-a dat consimțământul, ca urmare a mijloacelor viclene, ceea ce este exclus, nefiind demonstrat.
Totodată apelantul arată că în materie de liberalități dolul îmbracă forma captației și sugestiei, ori captația constă tocmai în manopere dolosive și mijloace frauduloase în scopul de a câștiga încrederea dispunătorului și a înșela buna lui credință pentru a-l determina să-l gratifice prin testament. Liberalitatea poate fi anulată numai dacă manoperele frauduloase au avut ca rezultat alterarea voinței dispunătorului, situație care trebuie apreciată pe baza unor probe concludente, inexistente în prezentul litigiu, nu sunt individualizate manoperele dolosive la care as fi recurs, pentru a capta bunăvoința defunctului, în scopul întocmirii testamentului. În aceste condiții, depozițiile martorilor, pe de o parte, nu confirmă nici un astfel de element de inducere în eroare, în scopul câștigării încrederii dispunătorului, iar pe de altă parte, ele nu pot fi valorificate, în absența unei stări de fapt indusă instanței spre analiză și care să fie dovedită, confirmată prin probatoriul testimonial. Din acest punct de vedere, relevă că este inadmisibil a audia martori în scopul dovedirii unei stări de fapt, inexistența în acțiunea introductivă, dar care ar putea fi dedusă prin probatoriu, reținând și faptul că elementele cuprinse în răspunsul la întâmpinare nu pot complini carențele din acțiune, care, din punctul de vedere discutat, al stării de fapt ce susține dolul, nu a fost niciodată precizată, cu înfrângerea dispozițiilor art. 194 Cod procedură civilă. Cum în litigiu s-a dispus atașarea a două dosare penale, nr. 7355/P/2012 având ca obiect plângerea defunctului în contra intimatului, pentru furt, dar și dosar nr. 5551/P/2012 având ca obiect plângerea exercitată de intimat în contra sa pentru înșelăciune, este semnificativ a cerceta poziția defunctului față de actele încheiate și față de împrejurarea cunoașterii și conștientizării efectelor și semnificației acestora. Astfel, arată că în primul dosar menționat, deși soldat cu rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 27.02.2013, se regăsește declarația defunctului T. E. care declară că a încheiat contract cu fundația D. pentru 2 luni în schimbul pensiei și a unei sume de bani acoperită de familie, declarația intimatului care confirmă că în data de 20.06.2012 împreună cu apelantul și defunctul s-au dus la notarul C. unde au întocmit contractul, intimatul fiind de acord să plătească diferența de bani pentru tatăl său, nerelevând o opoziție datorată manoperelor exercitate asupra defunctului, pentru a determina internarea în fundația D., fiind vorba de contractul de prestări servicii, realizând că este vorba de o voință conștientă.
Apelantul mai arată că din dosarul nr. 5551/P/2012, având ca obiect înșelăciune săvârșită de acesta, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, iar din sentința penală 685/2013 a Judecătoriei A., pronunțată în plângerile exercitate de intimat contra soluțiilor date de procurori se reține "în ce privește activitatea de inducere în eroare a părții vătămate că latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, instanța stabilește că aceasta nu există, partea vătămată având reprezentarea exactă a actelor juridice încheiate", respectiv întreținerea și testamentul. Semnificativă, din punctul de vedere discutat, al manoperelor dolosive menite a induce în eroare sau a menține eroarea, este declarația defunctului, în care defunctul însuși declară că el a avut inițiativa predării casei, pentru a nu mai cheltui nimic cu întreținerea, la notar i s-a citit actul, a știut că vinde casa, că nu a fost înșelat, declarându-se foarte mulțumit de servicii. Mai declara că pensia și-o ridica singur, că o preda apelantului care, apoi, îi dădea diferite sume, la cerere. Probele testimoniale, cu trimitere la depozițiile martorilor, nu aduc nici un fel de lămuriri cu privire la manoperele dolosive ce ar fi trebuit să fie întreprinse, în mod logic, de apelant anterior încheierii actului, pentru că nici unul nu relevă existența vreunei relații între cei doi, anterioare internării în fundație, modul în care ar fi procedat acesta în scopul câștigării încrederii defunctului și al determinării la încheierea actului, nemaivorbind de faptul că, în bună măsură, martorii intimaților relatează împrejurări cunoscute exclusiv de la aceștia.
De asemenea, apelantul consideră că punerea în evidență a faptului că defunctul nu avea o memorie „imediată” că uita tot felul de lucruri, că era o persoană vulnerabilă, prin ea însăși nu poate conduce la ideea exercitării unor mijloace frauduloase de către acesta rămase pur și simplu nedovedite. Deși a relevat faptul că soluția din dosarele penale, punctual din dosar 5551/P/2012 are o înrâurire determinantă în prezentul litigiu, impunând soluția în ce privește dolul, instanța, lapidar, arată că dolul este prezent doar sub aspect civil, că nu are același conținut ca și în penal. Apreciază că acest punct de vedere nu poate fi împărtășit din momentul în care și în plângerea penală sunt vizate aceleași aspecte de fapt, aceleași manopere relevate și în prezenta acțiune, soluția din penal fiind anterioară și definitivă în problema discutată, cu trimitere la sentința penală nr. 685 din 26 martie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A.. Dacă se poate invoca, în condițiile art. 28 din Noul Cod procedură civilă, autoritatea hotărârii penale în procesul civil. Afirmă că da, câtă vreme textul dispune ca hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, ori, persoana este identică iar fapta constă în activitatea de inducerea în eroare, constatată ca inexistentă. Apelantul consideră că inducerea sau menținerea în eroare trebuie să aibă rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea actului. Această cerință a legii penale este împrumutată din dreptul civil și reprezintă una din condițiile de existență a dolului. Eroarea provocată prin dol trebuie de asemenea să fie determinantă la încheierea actului.
Termenul de eroare folosit în dreptul penal păstrează înțelesul originar din dreptul civil, iar expresia "inducere în eroare" folosită în penal se apropie, până la suprapunere, de înțelesul consacrat al dolului din Codul civil, ca eroare provocată, concretizată în totalitatea manoperelor frauduloase pe care una din părți le întrebuințează cu prilejul încheierii unui act.
Precizează că nu există o distincție între acțiunile de fraudare a voinței unei părți contractante ce intră sub incidența legii penale și viciile de consimțământ din dreptul civil cu referire la dol. În temeiul acestor considerente privitoare la faptă, apelantul apreciază că se impunea aplicarea art. 28 din noul cod de procedură penală privind autoritatea de lucru judecat, doar ignorarea nelegală a acestei apărări putând confirma poziția procesuală a intimaților.
În ce privește ineficiența actului juridic defăimat prin pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 17/2000, reținută ca temei a anulabilității actului, apelantul apreciază că s-a realizat o încălcare a voinței libere și conștiente a testatorului și o interpretare eronată a textului de lege. Și aceasta pentru că se instituie, prin hotărâre, obligații pe care legea însăși nu le pune în sarcina beneficiarului, atunci când apreciază că un contractant de bună credință ar fi solicitat el însuși respectarea procedurii de protecție a persoanelor vulnerabile în condițiile în care, anterior, s-a solicitat acest lucru. Omite însă faptul că notarul public s-a supus exigențelor dispoziției legale pretins încălcate, conform căreia asistența se acordă fie, din oficiu, fie la cererea persoanei ce încheie actul. În condițiile în care, cele două acte, defăimate în cele două acțiuni civile, au fost încheiate la aceeași dată și la același notar și din ele rezultă declarația expresă a defunctului că nu solicită asistență socială din partea Primăriei A., nu se poate reține ca aplicabilă sancțiunea instituită, notarul neavând dubii asupra voinței și stării psihice a defunctului, cu atât mai mult cu cât nu a fost găsită incidența pentru că nu s-a invocat, în litigiul privind întreținerea. Consemnările notarului sunt contemporane evenimentului și consideră că nu se poate da relevanță împrejurării că, în dosarul penal mai sus discutat, defunctul se referă la un singur act, doar pentru a determina incidența sancțiunii din această lege specială, în condițiile în care urmarea are una și aceeași finalitate și se declara mulțumit de întreținerea prestată.
Apelantul consideră că prima instanță în ideea validării acestei cauze de anulabilitate, a interpretat greșit dispozițiile din Legea nr. 17/2000 care definește persoanele vârstnice beneficiare a drepturilor prevăzute din legea discutată, deoarece trebuia să observe că defunctului nu îi era aplicabilă, neîncadrându-se în nici una din cele 5 categorii de persoane vizate de dispoziția legală.
Totodată mai arată că, din economia actului normativ invocat trebuie să se rețină că în cazul în care actul se încheie fără ca dispunătorul să fie asistat, actul este considerat valabil, neputând fi anulat pe motiv că nu a fost asistat la încheierea lui. Cu alte cuvinte, persoana vârstnică poate renunța la dreptul de a fi asistat la încheierea actului, reținând că este vorba de un drept și nu de o obligație, în condițiile în care nu se poate reține existența vreunui prejudiciu, fiind întreținut până la decesul survenit la peste un an de la întocmirea actului.
Pentru toate aceste motive, apelantul solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Intimații au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, referitor la efectele deciziei civile nr. 735/R/01.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel T. în dosarul nr._/55/2012* asupra stării de fapt din prezentul dosar, intimații arată că, la data de 06.07.2012 apelantul a încheiat cu tatăl acestora T. E., care era internat în cadrul Fundației "D." administrată de acesta, două acte autentice la același Birou Notarial și cu aceeași ocazie.
Este vorba de contractul de întreținere autentificat sub nr. 1775/2012 la BNP B. și testamentul autentificat sub nr. 1777/2012 la același notar. Conform contractului de întreținere, apelantul s-a angajat a întreține personal pe tatăl acestora și în schimbul întreținerii, tatăl lor a cedat nuda proprietate a imobilului din A., . înscris în CF_ A. top 2684/662/a; 2684/662/1/b Micalaca.
Conform testamentului autentic încheiat la aceeași dată, tatăl acestora l-a instituit pe apelant ca legatar universal și acesta se obliga a întreține personal pe tatăl acestora până la sfârșitul vieții și la deces să-l îngroape conform obiceiului locului.
Intimații arată că, apelantul apare de totală rea credință cât timp cele două acte juridice, privind obligația de întreținere se suprapun ca perioada de prestare. Mai mult, la data încheierii celor două acte autentice exista în ființă contractul pentru acordarea de servicii sociale din 21.06.2012, încheiat de intimatul T. F. E. I. cu Fundația "D." în favoarea tatălui lor T. E. valabil până la 21.07.2012. În baza acestui contract semnat din partea fundației de către apelant, întreținerea urma să fie prestată de către persoana juridică „D.”. Intimații menționează, că apelantul deși a beneficiat de nuda proprietate a imobilului din A., . și de calitatea de legatar universal nu a prestat personal întreținerea, chestiune de esența contractului de întreținere și sarcina prin testament.
Intimații mai arată că, conform dispozițiilor art. 430 alin. 2 Cod procedură civilă autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv prin cele care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Ori, în considerentele deciziei civile nr. 735/R/01.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar_/55/2012* se reține că scopul urmărit de către apelant la încheierea contractului de întreținere a fost ilicit și imoral, deci contrar celui prevăzut de lege pentru valabilitatea contractului. Apelantul a încheiat contractul de întreținere având reprezentarea exactă a faptului că nu va executa prestația personal și în natură cu titlu de contraprestație pentru nuda proprietate dobândită la semnarea contractului.
Apare evident că tatăl lor, în vârsta de 88 de ani, suferind de mai multe boli (accident vascular cerebral ischemic, atrofie corticala, cardiopatie ischemica cronică, ateroscleroză generalizată) se încadrează în categoria persoanelor vulnerabile și necesita ocrotire, astfel cum prevede Ordinul 246/2006 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Cât timp s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că la încheierea contractului de întreținere exista o cauză ilicită și imorală, această chestiune de drept dezlegată de instanțe, apare lipsită de orice logică, susținerea că la încheierea testamentului, între aceleași părți, cu aceeași ocazie și în aceleași condiții prin care apelantul dobândește calitatea de legatar universal, cu sarcina de întreținere cauza a fost licită și morală.
Intimații precizează că, atâta timp cât la încheierea contractului de întreținere, apelantul a avut reprezentarea că nu va presta personal și în natură întreținerea, aceeași reprezentare a existat și la încheierea testamentului, probele administrate ulterior dovedind, fără echivoc, că apelantul nu a prestat nici un fel de întreținere, tatăl lor rămânând în permanență internat în cadrul fundației "D.". Intimații consideră că, apelantul s-a folosit de fundația D. tocmai pentru a realiza un avantaj material dobândind un imobil în valoare de cca 50.000 Euro. Testamentul a fost încheiat la cererea apelantului, aceasta a urmărit a se asigura că dobândește acest imobil în situația desființării contractului de întreținere stabilindu-se legătura indisolubilă de cauză între cele două acte. Faptul că apelantul a folosit diverse manopere dolosive pentru a-l determina pe tatăl lor să semneze actele autentice rezultă clar din declarația tatălui acestora în dosarul penal nr.551/P/2012 în care el precizează că a încheiat cu apelantul un singur contract și acela de vânzare-cumpărare pentru imobilul în cauză însă nu știe la ce preț.
Referitor la motivele de fapt și de drept invocate privind nulitatea testamentului în cauză în prima instanță, intimații arată că prin acțiunea introductivă de instanță au solicitat anularea testamentului autentificat sub nr. 1777/06.07.2012 la BNP în favoarea apelantului. În susținerea cauzelor de anulare au invocat dolul din partea apelantului care profitând de vulnerabilitatea tatălui lor, din cauza vârstei și a bolilor de care suferea, l-a capacitat pe acesta să încheie două acte juridice, contract de întreținere și testament cu sarcini.
De asemenea, arată că au invocat prevederile art. 990 alin. l Noul Cod civil, conform cărora apelantul nu putea primi testamentul cât timp testatorul se afla în îngrijirea inclusiv medicală a acestuia. Au invocat faptul că apelantul a ascuns familiei existența testamentului față de aceștia, intimații aflând despre testament după decesul tatălui, de la biroul notarial. Au invocat de asemenea, încălcarea dispozițiilor art.30 din Legea nr.17/06.03.2000 privind neasistarea de către reprezentanții autorității tutelare a testatorului la încheierea actelor respective: testament și contract de întreținere.
Au mai arătat ca deși s-au încheiat 3 acte autentice, prin care s-a stabilit obligația de întreținere în favoarea tatălui lor, singurul act valabil încheiat a fost contractul de prestări servicii sociale valabil în perioada 21.06._12, cât timp tatăl acestora a primit îngrijiri de la Fundația D.. La expirarea contractului de prestări servicii sociale tatăl acestora a rămas în continuare în cadrul fundației D., deși nu avea contract cu această fundație și conform obligațiilor asumate de apelant prin contractul de întreținere trebuia executate personal și în natură, ceea ce nu s-a realizat.
Intimații mai arată că, după repunerea pe rol a cauzei, după suspendarea dispusă la 27.02.2014, instanța le-a pus în vedere să precizeze temeiul de fapt și de drept ale acțiunii ținând seama și de soluția definitivă din dosarul nr._/55/2012 prin sentința civilă nr. 735/R/01.10.2014 a Curții de Apel Timișoara. În precizarea de acțiune făcută de aceștia, au indicat cauza ilicită și imorală prin încălcarea dispozițiilor art.1236, 1253, 14, 1183 și 1247 Cod civil, au indicat faptul că apelantul nu avea calitatea de a primi legatul în condițiile art.990 Noul Cod civil, au invocat de asemenea încălcarea dispozițiilor art.324 din Ordinul 246/2006 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei prin faptul că a fost exploatat patrimoniul tatălui lor, nefiind consultată familia pentru luarea unor decizii patrimoniale, cât timp se afla internat, au invocat prevederile art.1069 Noul Cod civil privind neîndeplinirea de către apelant a sarcinilor instituite prin testament.
Intimații mai arată că, prin încheierea din 22.01.2015 prima instanța a admis două motive de anulare a testamentului, respectiv cel prevăzut de art.30 alin.2 Legea 17/2000 privind asistarea persoanelor vârstnice și cel prevăzut de art.1038,1214 alin. l Cod civil privind dolul și a respins celelalte două motive. În opinia acestora respingerea de către instanța a celorlalte două motive de anulare apare greșită. Cu privire la capacitatea apelantului de a primi legatul, greșit reține instanța de fond că la 06.07.2012 tatăl acestora era sănătos, iar la 20.07.2012 era bolnav având tulburări de memorie și de comportament. Mai mult la 27.07.2012 în biletul de externare emis de Spitalul Județean A. se precizează ca tatăl lor suferă de atrofie corticală. Ori această boală este degenerativă cu o evoluție conform vârstei și nu este ulterioară datei de 06.07.2012, el având HTA stadiul II și lacunarism. De asemenea, greșit reține prima instanță că boala degenerativă a apărut după semnarea testamentului.
Intimații mai arată că din certificatul constatator de deces, rezultă că tatăl lor avea printre stările morbide care au contribuit la deces, accident vascular cerebral ischemic, atrofie corticală, ateroscleroză generalizată. Ori, aceste afecțiuni evoluează în timp, chiar dacă au fost constatate la 15.08.2013 la autopsie.
Cu privire la aplicarea Ordinului 246/2006 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei de asemenea prima instanța a greșit când a apreciat că nu are aplicabilitate în cauză, testamentul fiind încheiat între două persoane fizice. Mai mult, tatăl lor fiind internat în fundația D. evident problema exploatării patrimoniale apare evidentă din partea apelantului care administra fundația, iar tatăl lor se afla în îngrijirea socială și medicală a acestuia.
Intimații apreciază că aceste prevederi legale sunt de natură imperativă, iar încălcarea lor atrage nulitatea absolută, care poate fi invocată în orice stadiu al procesului.
Referitor la dol, intimații arată că, existența dolului cu ocazia încheierii contractului de întreținere, ca problemă litigioasă, a fost tranșată irevocabil prin considerentele deciziei Curții de Apel Timișoara și chiar dacă se referă la condițiile încheierii contractului de întreținere, sunt perfect valabile și în situația testamentului, act întocmit cu aceeași ocazie, între aceleași părți și având în esență același obiect patrimonial.
Totodată, intimații învederează că, motivul pentru care s-a încheiat testamentul nu era nici licit și nici moral datorită manoperelor viclene ale apelantului și anume: apelantul a încheiat actul prin care a devenit legatar universal, pe ascuns, fără înștiințarea familiei, obligație instituită prin Ordinul nr. 246/2006 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei; apelantul nu a încunoștințat notarul public asupra faptului că, tatăl lor este internat în fundația D. administrată de aceeași persoană; s-a folosit de o adeverință emisă de Amma Medical Fam din care rezultă doar că tatăl lor nu este în evidență cu boli psihice. Același cabinet medical acorda și asistență medicală fundației. Ori, a nu fi în evidență cu anumite boli nu înseamnă că pacientul nu suferă efectiv de o astfel de boală, iar prima adeverință eliberată de același cabinet medical este contrazisă de o a doua adeverință din 20.12.2007 obținută la cererea intimaților, din care rezultă HTA stadiu II/III, aritmie extrasistală ischemică, tulburări de memorie și comportament; nu s-a solicitat asistență autorității tutelare obligația stabilită prin art.30 Legea 17/2006.
Mai mult, spre deosebire de situația din contractul de întreținere, intimații arată că în testament nu se face mențiunea că tatăl lor a fost încunoștințat asupra drepturilor pe care le are în acest sens, nici că a citit sau i s-a citit conținutul testamentului; nu a permis pe baza unor argumente discutabile, accesul familiei în vizită la tatăl lor tocmai de teama ca să nu afle despre existența testamentului; din nici o declarație dată de tatăl lor nu rezultă că ar fi încheiat, conștient, vreun testament în favoarea apelantului; testamentul s-a încheiat la 06.07.2012 iar la data respectivă era în ființă contractul de servicii sociale și contractul de întreținere, astfel ca se pune firesc întrebarea cum urma să se presteze întreținerea și în baza cărui act juridic; așa cum s-a dovedit ulterior, apelantul nu a prestat personal și în natură vreo întreținere a tatălui lor, ci l-a ținut pe acesta în fundația D. fără nici o forma legală; la interogatoriul luat apelantului în dosarul nr._/55/2012* la întrebarea nr.6 câte acte juridice a încheiat cu tatăl acestora, apelantul cu bună știință omite a pomeni de testament, care a fost încheiat la aceeași dată cu contractul de întreținere; la data încheierii testamentului 06.07.2012 tatăl acestora era dependent de apelant, acesta acordându-i îngrijire socială și medicală, îi administra pensia, iar ieșirea din sediul fundației se putea face doar cu acordul apelantului.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 30 Legea 17/2006, intimații menționează că este adevărat că solicitarea de asistență socială trebuie făcută la cerere sau din oficiu, deci nu este imperativ obligatorie pentru notar, însă solicită a se observa că spre deosebire de cazul contractului de întreținere în care se inserează dreptul de asistență socială și renunțarea la acest drept de către tatăl lor, în cazul testamentului, astfel de mențiuni lipsesc cu desăvârșire. Mai mult, în cuprinsul testamentului nu se face nici o mențiune privind faptul că textul a fost citit de către testator sau i s-a citit și explicat conținutul.
Referitor la așa zisa autoritate de lucru judecat prevăzută de art.28 Cod procedură penală, intimații consideră că apelantul se află în gravă eroare. Autoritatea de lucru judecat se referă la hotărârile instanței penale care a judecat fondul cauzei și nu la cele în care instanța a respins plângerea contra soluțiilor de clasare a procurorului. Este evident că în ce privește culpele, cea penală nu acoperă și culpa civilă, cum este cazul în speță.
Pentru aceste motive, intimații solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
La data de 24.07.2015 apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care reiterează motivele din apel.
Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:
Din analiza motivelor de apel, rezultă că acestea pot fi grupate, în esență, în trei motive: primul se referă la nesocotirea de către prima instanță a efectelor autorității de lucru judecat a hotărârii instanței penale în procesul civil; al doilea constă în lipsa autorității de lucru judecat a deciziei civile nr.495/14.05.2014, pronunțată în dosarul nr._/55/2012* și lipsa probării dolului, motiv de nulitate al testamentului, ce face obiectul prezentei judecăți, iar al treilea motiv de apel se referă la interpretarea greșită a dispozițiilor art.30 alin.2 din Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.
În ce privește primul motiv de apel, tribunalul are în vedere dispozițiile art.28 alin.1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite”. Din aceste prevederi legale se desprinde concluzia că numai hotărârea instanței are autoritate de lucru judecat în ce privește dovedirea faptei săvârșite și a persoanei responsabile și nicidecum soluția dată de procuror. Ori, în speța de față, se invocă soluția de netrimitere în judecată dată de procuror în dosarul penal 5551/P/2012, având ca obiect cercetări efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, soluție ce nu poate beneficia de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile întrucât nu este pronunțată de instanța penală. Chiar dacă se invocă sentința penală nr.685/26.03.2013 din dosarul penal nr._, această hotărâre nu a fost pronunțată pe fondul cauzei penale în sensul condamnării sau achitării inculpatului ci în sensul menținerii soluției procurorului de netrimitere în judecată, condiții în care nu poate fi vorba de o hotărâre a instanței penale în sensul art.28 alin.1 din Codul de procedură penală. Ca atare, soluția procurorului și sentința instanței penale care o confirmă nu au autoritate de lucru judecat în prezentul proces civil. În consecință, tribunalul nu poate primi acest motiv de apel vizând autoritatea de lucru judecat a celor statuate în procesul penal.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel, constând în lipsa autorității de lucru judecat a deciziei civile nr.495/14.05.2014, pronunțată în dosarul nr._/55/2012* și lipsa probării dolului, motiv de nulitate a testamentului, ce face obiectul prezentei judecăți, tribunalul apreciază ca nefondat acest motiv de apel pentru cele ce succed:
Astfel, tribunalul reține că apelantul face o confuzie între autoritatea de lucru judecat, ce presupune un proces purtat între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, proces tranșat printr-un dispozitiv ce nu poate fi contrazis și puterea lucrului judecat ce semnifică opozabilitatea hotărârii judecătorești și presupune că ceea ce s-a statuat definitiv și irevocabil printr-o hotărâre nu poate fi ignorat sau încălcat. Cu alte cuvinte nu este vorba despre efectul negativ al excepției autorității de lucru judecat ci de efectul pozitiv al lucrului judecat, ce interzice contrazicerea unor statuări ale unei instanțe de către o altă instanță (I.C.C.J. secția civilă și de proprietate intelectuală – decizia civilă nr.2351/14 martie 2007, pronunțată în dosar nr._/1/2006). Astfel, statuarea intrată în puterea de lucru judecat este cea unde s-a precizat că obiectivul pârâtului-apelant nu a fost „nicidecum prestarea întreținerii în natură și personal, ci obținerea pentru sine a foloaselor materiale procurate prin contractul de întreținere, anume nuda proprietate asupra imobilului proprietatea creditorului, iar după decesul acestuia dobândirea dreptului de proprietate.” De asemenea, s-a mai statuat că, prin întocmirea testamentului deodată cu contractul de întreținere s-a urmărit asigurarea dobândirii acestui imobil în cazul desființării contractului de întreținere și că testamentul lăsat de defunct, autentificat la 06.07.2012 la BNP B. a îmbrăcat într-o formă prevăzută de lege voința manifestată în principal de defunct la momentul încheierii contractului. Așadar, ceea ce s-a statuat cu putere de lucru judecat a fost determinarea legăturii indisolubile de cauză dintre cele două acte juridice, contract de întreținere și testament. Desigur că, așa cum susține apelantul, declarațiile martorilor audiați de prima instanță, nu au probat direct manoperele dolosive ale apelantului-pârât, ele relevând doar starea de vulnerabilitate a defunctului T. E. în momentul încheierii actului juridic, dar coroborând aceste probe cu cele statuate cu putere de lucru judecat de instanța civilă și anterior expuse, rezultă cu forța evidenței manoperele viclene utilizate de pârâtul-apelant, care, profitând de starea de vulnerabilitate a defunctului, mai precis de vârsta înaintată a acestuia, de slăbiciunea minții și de internarea sa într-un stabiliment pentru vârstnici, l-a determinat să încheie un contract de întreținere fără intenția de a executa prestațiile specifice întreținerii ci doar în scopul obținerii pentru sine a foloaselor materiale procurate prin contractul de întreținere, garantând obținerea acestor foloase și prin testamentul, ce face obiectul prezentei judecăți. Ca atare, prima instanță a procedat corect coroborând declarațiile martorilor audiați cu cele statuate cu putere de lucru judecat într-un alt proces civil și determinând astfel dolul exercitat de pârâtul-apelant asupra defunctului T. E. pentru a-i surprinde consimțământul la încheierea testamentului. Prin urmare, tribunalul nu va primi nici cel de-al doilea motiv de apel.
În ce privește cel de-al treilea motiv de apel, constând în interpretarea greșită a dispozițiilor art.30 alin.2 din Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, tribunalul în apreciază ca nefondat, potrivit celor ce succed:
Apelantul susține că prima instanță ar fi interpretat greșit dispozițiile art.30 alin.2 din Legea nr.17/2000. Potrivit susținerilor apelantului, în cazul în care actul se încheie fără ca dispunătorul să fie asistat, actul este considerat valabil, neputând fi anulat pe motiv că dispunătorul nu a fost asistat la încheierea lui, persoana vârstnică având posibilitatea de a renunța la dreptul de a fi asistat la încheierea actului, dat fiind faptul că prevederile legale au în vedere un drept și nu o obligație. Este adevărat că dispozițiile legale prevăd acordarea asistenței și la cererea persoanei vârstnice, însă, cu toate acestea, în cazul în care persoana nu este informată asupra acestui drept al său de către notarul public, omisiunea notarului de informare nu i se poate opune. De asemenea, cum corect a subliniat prima instanță, în condițiile în care a cunoscut faptul că, anterior, s-a solicitat din oficiu asistența persoanei vârstnice la un alt notar, ce a refuzat încheierea actului juridic, pârâtul-apelant trebuia, în măsura în care era de bună-credință, să solicite el însuși respectarea procedurii de protecție a persoanelor vulnerabile. Dar pârâtul-apelant a fost de rea-credință, întrucât deși a fost conștient de necesitatea asigurării asistenței sociale la încheierea testamentului de către defunct, nu a solicitat acest lucru, pentru a nu exista riscul nereușitei manoperelor dolosive folosite. Nulitatea relativă ce sancționează încălcarea dispozițiilor de mai sus, a fost invocată de moștenitorii defunctului, iar vătămarea constă în dobândirea de către pârâtul-apelant, prin mijloace viclene, a imobilului proprietatea defunctului, mai precis sub pretextul prestării unei întrețineri, ce nu a fost niciodată prestată, testamentul servind drept garanție că imobilul va fi dobândit în proprietate finalmente. Ca atare, tribunalul nu poate primi nici acest din urmă motiv de apel.
Conchizând, din expozeul de mai sus, tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și că apelul declarat este nefondat, urmând a fi respins în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul S. C. CNP_, domiciliat în A., .. 13, jud. A., în contradictoriu cu intimații T. F. E. I. CNP_ domiciliat în A., ., ., . și K. M. CNP_ domiciliată în A., ., ., ., ambii cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Kocsis-J. I., situat în A., .. 13, ., împotriva Sentinței civile nr.1295 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.10.2015.
Președinte, Judecător,
C. C. A. R. M.
Grefier,
L. K.
Red.CCA/Thred.LK/16.10.2015
5ex./3com./
Se comunică cu:
apelantul S. C. domiciliat în A., .. 13, jud. A.
intimații T. F. E. I. și K. M. ambii cu domiciliul procesual ales la cab. av. Kocsis-J. I., situat în A., .. 13, .
Prima instanță – Judecătoria A. - Judecător – H. Ș.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 960/2015. Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Sentința nr. 144/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
