Contestatie la executare. Sentința nr. 1666/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1666/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 31-07-2015 în dosarul nr. 859/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 859
Ședința publică din 31 iulie 2015
Președinte M. A.
Judecător S. O. S.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelantul I. F. A. în contradictoriu cu intimata M. (G.) D. împotriva sentinței civile nr. 1666/02.04.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Părțile nu au fost citate fiind închise dezbaterile în ședința publică din 29.07.2015 și amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi
S-a făcut referatul cauzei, după care, constatând că au fost puse concluziile asupra apelului în ședința publică din 29.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2015, constată că, prin sentința civilă nr. 1666/02.04.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a admis contestația la executare formulată de către reclamanta G. D. în contradictoriu cu pârâtul I. F. A. și a anulat executarea silită precum și orice forme de executare silită efectuate în cadrul dosarului 138/ex/2014 (dosar nr._/325/2014) al Biroului Executorului judecătoresc (B.) C. I. cu sediul în Timișoara; a dispus încetarea executării silite începute în dosarul execuțional de mai sus; a obligat pârâtul să achite suma de 138,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către B. C. I. și a obligat pârâtul să achite suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că la data de 23.04.2014, pârâtul a formulat o cerere de executare silită către biroul executorului judecătoresc C. I. pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 7293/04.06.2008 a Judecătoriei Timișoara. Prin încheierea civilă nr. 5961/05.05.2014 a Judecătoriei Timișoara și încheierea executorie nr. 138/23.04.2014 emisă de B. C. I., reclamanta a fost somată a se conforma dispozițiilor din titlul executoriu, respectiv a respecta programul de vizitare a minorei I. C. Antonina născută la data de 23.09.2002, fiind solicitat de către executorul judecătoresc ca reclamanta să achite onorariu executare 620 lei și 248 lei, precum și 20 lei taxă de timbru. La data de 28.05.2014, prin somația emisă în dosarul execuțional nr. 138/ex/2014, reclamantei i s-a pus în vedere să se prezinte cu minora, în vederea preluării de către tatăl acesteia, la biroul executorului judecătoresc în data de 10.06.2014, ora 8, în data de 17.06.2014, ora 8 și în data de 23.06.2014, ora 8 pentru prima treime din vacanța școlară, având asupra ei toate lucrurile necesare minorei. Prin procesele verbale încheiate la data de 10.06.2014, 17.06.2014 și 23.06.2014, de către executorul judecătoresc C. I. s-a consemnat că reclamanta nu s-a prezentat la sediul executorului împreună cu minora la nici una din solicitările de mai sus. Ulterior, executorul antemenționat a mai emis o somație la data de 17.09.2014 prin care i-a solicitat reclamantei prezentarea minorei la sediul biroului său, în data de 23.09.2014, ora 14.00, în vederea preluării de către pârât, respectiv tatăl minorei. La data de 22.09.2014, reclamanta a trimis un înscris executorului prin care arăta că nu există nici un impediment din partea sa în vederea executării titlului executoriu, pârâtului nefiindu-i îngrădit dreptul de a o lua pe minoră conform programului stabilit în titlul executoriu. Cu toate că cererea pârâtului de executare silită a fost formulată la data de 23.04.2014, acesta nu s-a referit la nici o împrejurare anterioară formulării cererii, prin care să arate că nu a fost respectată hotărârea judecătorească, ce constituie titlul executoriu. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a făcut referire doar la împrejurări ulterioare formulării cererii de executare silită, respectiv cu privire la vacanța de vară a minorei, când aceasta nu a putut petrece prima parte a vacanței de vară împreună cu tatăl, întrucât a fost într-o tabără organizată de unitatea de învățământ pe care aceasta o frecventează, astfel că pârâtul a petrecut cu aceasta alte intervale de timp, decât cele stabilite prin hotărâre. Deși, martorii audiați în cauză au arătat că între părți există neînțelegeri și tensiuni, aceștia au arătat că minora, cu mici excepții, petrecea, din două în două săptămâni, sfârșitul de săptămână împreună cu tatăl său, începând de vineri până duminica (așa cum a relatat martora P. L., fila 26 dosar) astfel că perioada era mai mare decât cea din hotărâre. Totodată din declarațiile martorilor s-a reținut că relațiile dintre părți, cu unele neînțelegeri, s-au derulat normal, în sensul că pârâtul (sau bunicul patern) o lua pe minoră de la școală în fiecare zi și o ducea acasă, până în momentul în care pârâtul a formulat acțiunea având ca obiect exercitarea autorității părintești ce face obiectul dosarului nr. 15._, astfel că nu se punea problema ca acesta să nu cunoască unde locuiește minora împreună cu mama și frații ei. S-a reținut de către prima instanță că pârâtul a formulat cererea de executare silită, anticipând înrăutățirea relațiilor dintre părți. Prima instanță a reținut că potrivit art. 622 Cod procedură civilă (C.), doar în cazul în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Astfel, deși între părți au existat tensiuni și neînțelegeri, care persistă și în prezent, programul de păstrare a legăturilor personale dintre tată și minoră nu a fost împiedicat ci uneori a fost comutat în alte perioade ca urmare a unor motive obiective, fie ca urmare a dorinței minorei. Văzând cele de mai sus, apreciind că contestația la executare formulată este întemeiată, nefiind îndeplinite cerințele art. 622 C., prima instanță a admis contestația la executare formulată și a anulat executarea silită precum și orice forme de executare silită efectuate în cadrul dosarului 138/ex/2014 (dosar nr._/325/2014) al B. C. I. și pe cale de consecință a dispus încetarea executării silite începute în dosarul execuțional de mai sus. Față de solicitarea executorului judecătoresc, depusă în cererea de înaintare a dosarului execuțional, ca urmare a admiterii contestației la executare, prima instanță a obligat pârâtul să achite suma de 138,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către Biroul Executorului judecătoresc C. I.. În conformitate cu art.451 C. prima instanță a obligat pârâtul să achite suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, cu titlu de taxă de timbru, întrucât doar acestea s-au solicitat de către reprezentantul reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, pârâtul I. F. A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondată a contestației la executare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în fata instanței de fond și a celei din apel.
În motivare arată că prima instanță a omis împrejurarea că executarea silită a fost determinată de neexecutarea benevolă a hotărârii judecătorești așa cum a fost ea pronunțată, aceasta în absența unei înțelegeri diferite a părților, înțelegere de forță egală și anume eventual o altă tranzacție între părți. Arată că petenta nu a respectat programul de legaturi personale în felul în care acesta a fost conceput în dispozitivul hotărârii iar împrejurarea că a lăsat din când în când minora la tată însă în alte perioade decât cele statuate nu poate conduce la concluzia că a fost respectată hotărârea judecătorească și că nu ar fi îndeplinite în speță condițiile prevăzute imperativ de art.622 C.. Totodată arată că tatăl nu a avut de ales, datorită atitudinii reclamantei, decât fie să nu își vadă fiica, fie să declanșeze executarea silită pentru respectarea întocmai a dispozitivului înzestrat cu forța executorie. Precizează că martorii audiați au atestat desele neînțelegeri cauzate tocmai de nerespectarea sentinței. Învederează că alegerea momentului declanșării executării silite a fost si este la latitudinea creditorului, iar împrejurarea că a ținut seama de vârsta fragedă a minorei imediat după stabilirea programului de legaturi personale, sens în care nu a apelat de îndată și continuu la un executor judecătoresc nu-i poate fi imputată acestuia. Solicită a se reține că titlul pretinde executarea periodică, astfel încât în orice moment creditorul obligației poate alege calea executării silite în fața refuzului de executare iar ideea acreditata de către contestatoare și anume aceea a existenței unei "înțelegeri" diferite între creditor și debitor este infirmată de faptul că martorii au reliefat că fetița era văzută de tată exclusiv când dorea contestatoarea sa i-o dea și nicidecum atunci când acesta era pregătit sa o vadă conform programului. Apreciază că o eventuală înțelegere diferită nu poate fi reținută în cauză ci se impunea ca ea să fie dovedită de către contestatoare și nu oricum ci printr-un act juridic de forță egală celui care este modificat și anume fie printr-un act autentic fie printr-o altă hotărâre judecătorească. Arată că tranzacția este în esență un act juridic bilateral (un contract) iar dovada acesteia se poate face numai în scris (conform art. 1705 din vechiul Cod civil, respectiv art. 2272 din Noul Cod Civil), în plus, în această materie simplă încheierea unei tranzacții nu produce nici un efect juridic întrucât legea (art. 42 alineatul ultim din vechiul Cod al familiei, respectiv art. 396 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă) impune ca tranzacția încheiată de părinți să fie încuviințată de instanța de judecată. Precizează că pe parcursul derulării proceselor dintre părți reaua-credință a contestatoarei s-a manifestat prin inventarea de pretexte pentru a împiedică legaturile dintre tată și minoră iar noua strategie impunând transferarea responsabilității asupra fetitei. Solicită a se reține că, în realitate, contestația la executare a fost promovată de debitoare doar formal, în scop șicanator, în contextul în care apelantul a formulat o acțiune civilă, care face obiectul dosarului nr._/325/2014 al Judecătoriei A., în apel în prezent. Consideră că intimata a încercat să-i impună tatălui o altă modalitate de exercitare a dreptului de avea legături personale cu minora decât cea stabilită prin titlul executoriu sens în care la data de 05.07.2014 debitoarea i-a cerut tatălui să semneze un înscris redactat de către aceasta, intitulat „program de vacanță", prin care aceasta îi permitea tatălui să aibă legături personale cu minora doar pentru intervalul 05.07 -10.07.2014, urmând ca pentru restul vacanței școlare debitoarea să stabilească când și în ce modalitate să se exercite dreptul tatălui și întrucât tatăl dorea să o vadă pe minoră, a acceptat să o ia pe aceasta în intervalul de timp impus de debitoare, refuzând însă să accepte pretenția debitoarei, sens în care a făcut mențiunea expresă pe înscris că „a luat la cunoștință de voința mamei" iar această stare de fapt impusă de debitoare a continuat, astfel încât tatăl a fost obligat (contrar titlului executoriu) să aibă ulterior legături personale cu minora în perioada 22.07 - 28.07.2014 și prin urmare, consideră că este vădită intenția debitoarei de a nu respecta titlul executoriu, astfel încât afirmația debitoarei din cuprinsul contestației la executare în sensul că „nu se opune dispozitivului instanței" este nereală. Arată că pornind de la premisa că debitoarea nu a respectat titlul executoriu se observă că organul de executare a respectat întru-totul procedura specială prevăzută de art. 909 - 913 C. motiv pentru care instanța nu a reținut neregularități în cuprinsul actelor de executare ca motiv distinct de admitere a contestației.
În drept invocă dispozițiile art. 466,470, 476, 480 alin.2 C., art. 710 C., art. 2526 Cod civil, art. 1705 din vechiul Cod civil, art. 2272 din noul Cod civil, art. 42 alineatul ultim din vechiul Cod al familiei, art. 396 alin. 1 din noul C..
Intimata Miclau (fostă G.) D. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că apelantul putea oricând să vină la domiciliul minorei, valorificând astfel programul de vizită. Prin intermediul bunicului patern, conform declarației martorei P. L., acesta o lua pe minoră în fiecare zi de la școală, bunicul patern este trecut în titlul executoriu ca persoană împuternicită a apelantului. Apreciază că nu trebuie omis și un alt aspect important care contrazice susținerile apelantului, respectiv existența unui proces - verbal încheiat la sediul executorului în data de 10.06.2014. Ulterior, la data de 13.06.2014, respectiv la 3 zile după încheierea acestui proces - verbal, apelantul nestingherit, a luat-o pe minoră de la domiciliu contestatoarei și a readus-o la domiciliul mamei în data de 16.06.2014 iar din acest aspect rezultă fără echivoc faptul că nu a fost împiedicat niciodată să ia minora, iar actele executorului sunt artificial întocmite. Invocă art. 622. - (1) C.. Intimata consideră ca fiind valabile și celelalte argumente invocate prin contestația la executare prin care actele de executare silită sunt lovite de nulitate absolută, și chiar dacă aceste argumente nu au mai fost analizate de către instanța de judecată însă le consideră în continuare ca fiind valabile și actuale. Precizează că executorul judecătoresc nu a respectat titlul executoriu și procedura specială somând-o la altceva decât este prevăzut în titlul executoriu neexistând nici un proces-verbal de deplasare la fața locului a executorului, aspect ce se coroborează cu răspunsurile contestatoarei-intimate la interogatoriu, dar și cu declarația martorei P. L. care nu confirmă faptul că executorul s-ar fi deplasat la domiciliul contestatoarei. Apreciază că prezentarea la executor are loc în situația în care este vorba despre stabilirea locuinței minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ține fără drept. în cazul exercitării dreptului de a avea legături personale cu minorul, executorul îi va pune în vedere părintelui să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu. Învederează că nici măcar în titlul executoriu nu se prevede faptul că mama trebuie să o ducă pe minoră la tată, ci acesta, în baza dreptului la legături personale cu minora, o poate lua pe minoră la domiciliul său în anumite intervale orare și trebuie să o aducă înapoi la domiciliu iar în aceste condiții, consideră că este nelegal să fie somată să predea copilul la executor, cât timp tatăl este cel care trebuie să meargă după copil la domiciliul acestuia și al intimatei, aceasta din urmă fiind obligată doar a respecte dreptul la legături personale și programul de vizită, neavând obligația de a aduce copilul tatălui. Menționează că tatăl apelant nu s-a plâns niciodată că nu ar avea cunoștință unde locuiește minora sau că ar fi mers la o adresă și minora ar fi fost la alta. Chiar, dimpotrivă, a indicat executorului mai multe adrese unde poate fi găsită minora iar executorul trebuia să respecte prevederile legale și titlul executoriu, acesta trebuia să meargă cu apelantul la oricare din cele două adrese și să vadă dacă se respectă titlul executoriu. Consideră că executorul a preferat în mod nelegal să cheme minora la sediul său. Precizează că nu există nicio schimbare de locuință și tatăl a venit întotdeauna la minoră, unde aceasta locuia. Apreciază că executarea silită s-a început în mod artificial „pro causa", fiind începută după ce intimata s-a apărat în dosarul de modificare a autorității părintești și a susținut că nu există nici un motiv pentru modificarea condițiilor care au stat la baza pronunțării sentinței judecătorești iar atitudinea șicanatoare a apelantului se manifesta tot timpul în încercarea acestuia de a-și preconstitui probe iar acesta nu dorește decât dezvoltarea situației litigioase și nu atenuarea acesteia. Arată că la dosar există SMS-urile depuse în copie de către intimată și necontestate de către apelant care arată încercarea apelantului să sugereze minorei să răspundă că mama o împiedică să ia legătura cu acesta, aspect contrazis de minoră chiar prin mesajele de răspuns; refuzul apelantului de a preda o adresă de e-mail, care a fost obținută ulterior de către contestatoare. Arată că deși programul de vizita se derula altfel decât în titlul executoriu (un weekend la 2 săptămâni), apelantul a hotărât brusc ca minora să respecte programul din titlul executoriu marți și duminică, aspect care a dat-o peste cap pe minoră, iar explicația acestuia dată minorei a fost că „trebuie să respect hotărârea judecătorească", deși nimeni nu i-a cerut aceasta iar în vacanța din 2014, când minora a fost plecată în tabără și de acea nu a stat toată perioada cu tatăl său, tatăl fiind de acord semnând un înscris în acest sens și din moment ce a semnat era evident că a luat cunoștință de voința mamei, și totodată și-a însușit-o, fiind de acord și exprimându-și consimțământul prin semnarea înscrisului.
În drept invocă și art. 471 alin 5 C..
Apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare arătând că din lectura considerentelor sentinței apelate (f. 3 aliniatul ultim și fila 4) rezultă în esență că motivul admiterii contestației la executare este acela că tatăl nu a făcut dovada că anterior datei de 23.04.2014 (data înregistrării cererii de executare silită) intimata nu a respectat titlul executoriu însă această constatare a primei instanțe este contrazisă flagrant de piesele dosarului, respectiv: la interogatoriul luat pârâtei în data de 26.02.2015 aceasta a fost explicit întrebată dacă de la pronunțarea hotărârii de expedient a respectat programul stabilit prin tranzacție iar răspunsul acesteia a fost următorul: "Imediat după pronunțarea tranzacției, o perioadă programul s-a derulat conform tranzacției....Ulterior am revenit la programul de sfârșit de săptămână; la interogatoriul luat pârâtei în data de 09.10.2014 pârâta menționează explicit:" Am stabilit program convențional, tot la două săptămâni, apreciez că este adecvat și în prezent, astfel că aș vrea ca acesta să se respecte, nu cel cum e trecut în tranzacție". Arată că nerespectarea de către intimată, în perioada 2008 - 2014, a condițiilor stabilite de părți prin tranzacție, este recunoscută explicit de către aceasta în cursul lunii octombrie 2014 și astfel, în data de 25.10.2014, ca răspuns la solicitarea tatălui de a i se permite să plece cu minora într-o excursie în țară intimata i-a trimis prin poșta electronică un răspuns de refuz care însă conține și următorul paragraf: „De asemenea, aceste excursii puteau fi oricând organizate în perioada 2008 - 2014, având în vedere că minora stătea la Dvs. de vineri după școală până luni după orele de școală, la fiecare 2 săptămâni, însă în acea perioadă nu ați reușit să organizați astfel de excursii". Menționează că chiar în întâmpinarea depusă în apel intimata menționează „programul de vizită se desfășura din 2008 într-o formă convenită de părți” fiind evident că intimata a recunoscut elementul de fapt principal al probațiunii și anume că programul de vizitare stabilit prin hotărârea de expedient nu a fost respectat de către aceasta, însă această recunoaștere este una complexă în sensul că adaugă un alt fapt care să anihileze consecințele recunoașterii faptului imputat. Arată că a negat de la început că ar fi încheiat cu intimata o astfel de înțelegere iar intimata nu a putut prezenta vreun înscris din care să rezulte manifestarea de voință a tatălui în sensul modificării programului de vizitare în sensul pretins de aceasta. Menționează că intimata a încercat să obțină un astfel de înscris, după declanșarea procesului, și astfel, în data de 05.07.2014, fiind conștientă că încalcă programul de vizitare corespunzător vacanței de vară, intimata, pentru a încerca să obțină o dovadă scrisă a pretinsei înțelegeri, a încercat să-i impună tatălui să semneze un document intitulat "PROGRAM VACANTA" prin care tatăl să renunțe la programul extins din vacanță (prima treime) și să accepte să o vadă pe minoră doar 6 zile (05 iulie - 10 iulie) însă tatăl a refuzat această „propunere", motiv pentru care a făcut mențiunea pe document că a luat la cunoștință de voința mamei. Precizează că pentru a putea constata dacă debitoarea se va conforma somației organul de executare, în conformitate cu prevederile art. 909 alin. 2 teza I C. i-a comunicat debitoarei data la care să se prezinte împreună cu minora la sediul său, data fiind stabilită astfel încât să corespundă dispozitivului titlului executoriu. Debitoarea a primit personal somația (și celelalte documente prevăzute de lege) la data de 29.05.2014, având la dispoziție două săptămâni pentru a se conforma titlului executoriu însă, fără nicio justificare, a refuzat să respecte titlul executoriu și a ascuns atât tatălui cât și organului de executare că pe lângă adresa oficială de domiciliu mai are o adresă unde, în ultimul timp, locuiește împreună cu minora, acest aspect fiind ascuns inclusiv față de completul de judecată învestit cu soluționarea prezentei contestații și astfel, în partea introductivă a contestației la executare debitoarea afirmă că domiciliul său este în Recaș, .. 12, județul T. depunând la dosar o copie a cărții sale de identitate (valabilă în perioada 20.10._19) în care apare menționat domiciliul la aceeași adresă din orașul Recaș iar în întâmpinarea aflată în dosarul nr._/325/2014 debitoarea afirmă că domiciliază în Timișoara, .. P., nr. 38 iar această adresă de domiciliu este susținută de debitoare și în înscrisurile semnate de către aceasta. Precizează că situația confuză în ce privește adresa reală de domiciliu a debitoarei a fost sesizată si de organul de executare care a fost nevoit să dispună comunicarea somației la 3 adrese unde bănuia că domiciliază debitoarea, printre care se numără și cele două adrese menționate în paragraful anterior și deși prima somație a fost primită personal de debitoare la adresa din orașul Recaș, celelalte două comunicări expediate pe aceeași adresă, din 11.06.2014 și 18.06.2014 au fost restituite cu mențiunea că debitoarea „nu mai locuiește la acea adresă". Menționează că comunicările dispuse la adresa din Timișoara, .. P., nr. 38 au fost efectuate „prin afișare" întrucât destinatarul era absent. Consideră că executorul nu putea să se deplaseze simultan în Recaș și în Timișoara ca să constate că debitoarea „nu se opune dispozitivului instanței", ci soluția corectă și legală era de a o soma să se prezinte la sediul organului de executare pentru a se putea constata poziția adoptată de aceasta.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Sentința civilă nr. 7293/04.06.2008 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosarul nr._ (hotărâre de expedient), ce constituie titlul executoriu în cauză cuprinde următoarea înțelegere a părților privitor la reglementarea dreptului apelantului de a avea relații personale cu fiica sa C. Antonina I., născută la 23.09.2002: apelantul are dreptul de a o lua pe minoră la domiciliul său, cu obligația de a o readuce la domiciliul mamei sale la sfârșitul programului: săptămânal, în fiecare zi de marți, in intervalul orar 08,00 - 20,00 și duminică, în intervalul orar 10,00 - 20,00; în prima treime din fiecare vacanță școlară, apelantul are dreptul de a o lua pe minoră la domiciliul său, cu obligația de a o readuce la domiciliul mamei sale la sfârșitul programului. Intimata și-a dat acordul ca în perioada acestui program, apelantul să se poată deplasa cu minora în vizite, excursii, la cursuri de pregătire școlară sau cu ocazia unor activități extrașcolare și de agrement, cu obligația pentru apelant de a respecta programul școlar al minorei. De asemenea, intimata a acceptat ca în cursul programului de vizitare supravegherea minorei să se facă atât de reclamant, cât și de bunicii paterni ai minorei, V. E. și I. I.. Părțile au stabilit ca deplasările in străinătate să se facă doar cu acordul expres ala mamei minorei. Apelantul a fost de acord ca în fiecare an, în perioada sărbătorilor de P. și de C., programul de vizitare de mai sus să se modifice, în sensul că două săptămâni consecutive minora să se deplaseze cu mama ei in Republica M.. Apelantul s-a obligat ca, în perioada programului de vizitare, să permită pârâtei să ia contact cu minora pentru a se putea informa asupra stării acesteia, cu dreptul pentru pârâtă de a o lua pe minoră la domiciliul său în situația in care starea de sănătate a acesteia nu permite continuarea programului la domiciliul reclamantului.
Din cererile de strămutare a judecății acestei cauze rezultă că ambele părți au studii juridice și că, pe lângă faptul că apelantul este în prezent judecător, și intimata a avut la un moment dat aceeași funcție. Așadar, ambele părți cunosc normele legale, procedurale și materiale, în domeniul familiei.
Conform principiului aplicării legii civile în timp tempus regit actum coroborat cu art. 6 din Legea nr. 287/2009 (noul Cod civil), tranzacția părților ce formează obiectul hotărârii de expedient de mai sus, este supusă regulilor ce au guvernat-o la momentul încheierii ei, și anume Legea nr. 4/1953 (codul familiei). Or, potrivit art. 42 fraza finală din Codul familiei, „Învoiala părinților privitoare la încredințarea copiilor și la contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviințată de instanța judecătorească.”
În plus, tranzacția, în sine, este un contract ce are ca obiect învoiala părților privitor la preîntâmpinarea unui litigiu sau încetarea acestuia. În consecință, i se aplică regulile și efectele actelor juridice sinalagmatice, inclusiv în cazul tranzacției judiciare cum este cea de mai sus.
Or, unul dintre principiile esențiale care guvernează dreptul civil este cel al simetriei actelor juridice, cunoscut și sub denumirea de principiul simetriei formelor (în contracte), în virtutea căruia, orice modificare adusă uneia ori alteia dintre clauzele unui act juridic civil trebuie să îmbrace aceeași formă ca și actul modificat. Astfel, dacă actul modificat era încheiat în formă autentică, orice modificare a vreuneia din clauzele acestuia trebuie să îmbrace aceeași formă.
În cazul de față, tranzacția părților a fost realizată în formă autentică, întrucât hotărârea de expedient ține locul autentificării notariale.
În speță, este recunoscut de părți și constatat de prima instanță faptul că nu se mai aplică înțelegerea părților privitoare la programul de vizitare a minorei de către apelant, concluzionându-se de prima instanță că a existat acordul părților privitor la această schimbare a tranzacției.
În primul, rând, ținând cont de dezacordul părților în această privință și de dispozițiile imperative ale art. 42 fraza finală din Codul familiei coroborate cu principiul simetriei actelor juridice, tribunalul nu poate lua în considerare o astfel de modificare privitoare la înțelegerea părților consfințită prin hotărâre de expedient.
Prezentul litigiu privește o contestație la executare, în cadrul căreia se analizează formele de executare silită, inclusiv legalitatea începerii executării silite, iar nu modul în care părțile au înțeles în concret să exercite autoritatea părintească. Această ultimă problemă este, de altfel, deja dedusă judecății instanței în dosarul nr._/325/2014.
Raportat la dispozițiile art. 622 alin. 1 și 2 din codul de procedură civilă (C.), conform cărora obligația stabilită prin hotărârea judecătorească executorie se aduce la îndeplinire de bunăvoie (alin. 1), iar, în caz contrar, prin executare silită (alin. 2), tribunalul constată că executarea silită a fost începută în mod legal, din moment ce nu a fost respectat titlul executoriu.
Intimata susține că nu se pune problema nerespectării hotărârii judecătorești pentru simplul motiv că modificarea programului a fost acceptată de partea adversă, însă simpla neopunere a apelantului la schimbarea modului de exercitare a dreptului de a păstra legătura cu fiica sa nu poate fi asimilată acordului deplin consimțit la modificarea tranzacției. O astfel de conduită poate fi, cu ușurință, interpretată ca o concesie făcută celuilalt părinte în scopul evitării conflictelor pentru a menține relațiilor personale cu copilul, ce nu i-a fost încredințat spre creștere și educare.
Tocmai din acest motiv, valabil în cazul multor relații parentale post divorț, ținând cont de frecvența acestor situații și de dificultățile pe care le ridică probarea acordului părților cu privire la modificarea modului de reglementare a vizitării minorului de către părintele cu care nu locuiește copilul, pe fondul emoțiilor ce caracterizează aceste relații, ținând seama și de interesul superior al copilului, legiuitorul a impus, prin Codul familiei din 1953, autorizarea înțelegerii părinților de către instanța judecătorească.
Or, contestatoarea nu a dovedit realizarea unei alte tranzacții, realizată în formă autentică, iar actele dosarului execuțional contrazic existența unui acord de voință al părților în sensul celor susținute de petentă.
La dosar s-au depus mai multe înscrisuri întocmite de părți privitor la momentele luării și aducerii minorei de către tată, precum și corespondență electronică, mesaje telefonice, însă toate reflectă evenimente produse după începerea executării silite. Acestea au valoare probatorie deplină în acțiunea civilă privitoare la exercitarea autorității părintești, dar mai puțin privitor la legalitatea formelor de executare silită, doar în măsura în care și acestea dovedesc dorința mamei de schimbare a programului de vizitare a minorei de către tată (fila 31 dosarul judecătoriei), nerespectarea clauzei privitoare la prima treime din vacanța de vară și iarnă ce trebuia petrecută de minoră cu tatăl ei (sens în care nu s-a probat de către intimată faptul că fiica lor a fost într-o tabără de vară la începutul vacanței mari din anul 2014 sau dacă l-a anunțat, în prealabil, pe apelant că minora urma să participe la acea tabără școlară), dar și impactul negativ asupra minorei pe care îl are starea de tensiune existentă între părți.
Astfel, probațiunea administrată privitor la modul de desfășurare a relațiilor personale ale apelantului cu fiica părților anterior începerii executării silite constă, în principal, în interogatoriul intimatei și declarațiile testimoniale administrate în acest litigiu (martorii P. Lucreția și G. S. D.), precum și în acțiunea în exercitarea autorității părintești (G. S. D., I. N., D. Jenifer, D. P., P. Lucreția) în măsura în care se pot raporta aceste depoziții la perioada anterioară executării silite.
Sunt înlăturate din probațiune interogatoriile administrate în dosarul nr._/325/2014 al Judecătoriei A. întrucât nu reflectă și întrebările la care au răspuns părțile, fiind astfel imposibilă aprecierea lor corectă.
În acest proces a fost administrat interogatoriul contestatoarei, care a arătat că după pronunțarea hotărârii de expedient, programul s-a derulat o vreme conform sentinței, întrucât petenta locuia la F. și avea ședințe marți. Ținând cont de faptul că aceasta a fost judecător și că părțile au stabilit prin tranzacția lor ca tatăl să o ia pe minoră în fiecare zi de marți, se poate prezuma că petenta se referea la ședințele de judecată, ceea ce explică reglementarea legăturilor personale ale tatălui cu minora marți (în timpul săptămânii) și duminica, în loc de sâmbătă și duminică, cum procedează, de regulă, părinții, ce au locuri de muncă.
În continuare, contestatoarea a arătat, la interogatoriu, că ulterior, la o dată nedeterminată, părțile au revenit la programul de sfârșit de săptămână întrucât bunica paternă i-a cerut să o lase mai mult timp cu ea. O astfel de motivație nu se coroborează cu nici una dintre probele administrate în cauză. Pe de altă parte, schimbarea locului de muncă al contestatoarei apare ca fiind o explicație mult mai plauzibilă privitor la modificarea programului de vizitare.
A mai declarat, la interogatoriu, că nu a îngrădit relațiile persoanele ale tatălui cu minora, dar și că la sfârșitul anului școlar 2014 i-a spus apelantului că minora a plecat într-o excursie organizată de școală. Nu știe dacă în vara anului 2014, minora a stat o treime din timp cu tatăl, dar acesta nu i-a solicitat ca minora să stea mai mult, o astfel de afirmație fiind însă contrazisă de notificarea din 07.08.2014 și înscrisurile de la filele 55, 56 ale dosarul Judecătoriei A. din 20.08.2014 din care rezultă că pentru realizarea programului privitor la prima treime din vacanța de vară apelantul i-a cerut intimatei (contestatoare) să o lase pe minoră să petreacă cu el o vacanță în G. la sfârșitul lunii august 2014, iar aceasta a acceptat.
Contestatoarea a mai susținut, la interogatoriu, că l-a anunțat pe apelant despre mutarea sa la Timișoara cu 3 săptămâni înainte de producerea acesteia, precum și că a primit mai multe somații de la executor dar nu s-a prezentat întrucât minora era la școală la ora 08,00, iar în titlul executoriu scria că apelantul este cel care vine să o ia pe minoră.
Revenind la depozițiile testimoniale, instanța constată că martorii audiați în ambele procese nu au lecturat hotărârea de expedient și nu au cunoscut în concret termenii înțelegerii părților.
În acest litigiu, martora P. Lucreția (fila 26 a dosarului Judecătoriei A.), care este mătușa apelantului, a declarat că nu cunoaște titlul executoriu și nu știe dacă au existat incidente în legătură cu dreptul de vizitare în perioada aprilie – mai 2014. De asemenea, nu a vorbit cu contestatoarea. De la apelant are cunoștință despre faptul că uneori acesta nu a putut să o ia pe fiica sa de la mamă, fără a-i fi prezentate motivele. Din ansamblul depoziției sale rezultă că apelantul o lua pe minora la el, la fiecare 2 săptămâni, de vineri până duminica, existând perioade în care bunicul patern o lua zilnic pe minoră de la școală și o ducea la domiciliul mamei. Ulterior, s-a schimbat programul, iar în fiecare zi de marți bunicul patern o lua pe nepoată de la școală și o ducea la tată unde stătea până seara când era înapoiată mamei.
Din descrierea modului de desfășurare a relațiilor personale ale tatălui cu minora reiese cu claritate faptul relevat chiar de martora la începutul declarației sale, și anume împrejurarea că nu cunoștea titlul executoriu. Din depoziția sa rezultă că martora era obișnuită cu programul de vizitare de la finalul săptămânii, iar nu cu cel din tranzacție – marți și duminica.
Martora a mai arătat că de când apelantul a formulat acțiunea de exercitare a autorității părintești, soțul contestatoarei i-a interzise bunicului patern să o mai ia pe minoră de la școală. Or, o astfel de conduită contravine titlului executoriu, căci prin tranzacția din 2008, contestatoarea a recunoscut dreptul bunicului patern de a participa direct la supravegherea minorei. Martora a mai făcut vorbire despre reacția apelantului, arătând că acesta a fost supărat, mai ales că ulterior minora nu a mai răspuns la telefon și nu a putut să ia legătura cu ea, vremelnic.
Martorul G. S. D. (fila 45 a dosarului Judecătoriei A.) este prieten cu apelantul și l-a însoțit pe acesta în data de 20.12.2014 (deci, în timpul executării silite) când a încercat, fără succes, să o ia pe minoră de la domiciliul intimatei, în considerarea tranzacției ce îi permitea să petreacă cu fiica sa prima treime a fiecărei vacanțe. Apelantul a sunat-o la telefon pe intimată, dar nu aceasta nu a răspuns. Apelantul l-a chemat atunci pe martor pentru ca acesta să constate personal refuzul intimatei de a-l lăsa să o ia pe minoră, în condițiile în care anterior, intimata îi transmise, prin mesaje telefonice, că nu-i dă minora dacă nu renunță la acțiune (SMS 1), că fiica lor este bolnavă (SMS 2), că minora nu dorește să îl însoțească (SMS 3).
La dosar se află corespondența părților pe această temă (filele 59 – 67 dosarul Judecătoriei A.) din care rezultă că apelantul i-a cerut intimatei să o lase pe minoră la el în intervalul 20.12. – 26.12.2014, iar ulterior intimata i-a spus că minora este răcită, astfel că nu poate să vină, nu a frecventat nici cursurile școlare, dar și să o întrebe pe ea. Așadar, nu toate afirmațiile martorului ce au o singură sursă – apelantul sunt confirmate de corespondența electronică a părților, însă este adeverită împrejurarea că prima treime a vacanței de iarnă 2014 nu a fost petrecută de apelant cu minora conform tranzacției, nefiind probată nici starea de boală a fetiței, cu atât mai mult cu cât o răceală poate fi tratată și la domiciliul tatălui aflat în aceeași localitate cu cel al mamei.
La filele 14 – 23 ale dosarului Judecătoriei A. au fost depuse copiile declarațiilor testimoniale administrate în dosarul nr._/325/2014 date de martorii G. S. D., I. N. (verișoara contestatoarei), D. Jenifer (fosta parteneră a apelantului în perioada 2009 – 2013), D. P. (prieten al soțului contestatoarei) și P. L..
Martorul G. S. D. a constatat că minora își iubește ambii părinți, iar din neînțelegerile lor ea are cel mai mult de suferit, dar și că bunicul patern s-a implicat foarte mult în creșterea fetiței. Martorul a fost de față, de câteva ori, la domiciliul apelantului, când nu a mai venit fiica acestuia, deși apelantul invitase prieteni cu copii tocmai pentru ca fiica lui să aibă cu cine să se joace. L-a însoțit o dată pe apelant în vara anului 2014 la domiciliul contestatoarei, când părțile au avut o discuție contradictorie despre programul de vară al minorei. În alte situații, a găsit-o, însă, pe minoră la domiciliul apelantului în timpul week-end-ului.
Martora I. N. (audiată la 19.10.2014) a aflat recent de la contestatoare (deci în timpul celor două procese) că apelantul dorește să stea mai mult timp cu fiica sa; de cele mai multe ori programul de vizită al acestuia se desfășura la sfârșitul săptămânii, iar în 2013 și în cursul săptămânii; bunicul patern s-a implicat în creșterea fetiței; nu cunoaște prea bine relația minorei cu tatăl ei; minora i-a spus că, în timpul vizitelor la tată, stă mai mult cu bunicul patern și cu mătușa ei, iar tatăl o întreabă despre activitatea școlară, nu despre pasiunile ei; apelantul nu venea până la blocul contestatoarei când o aducea pe minoră acasă, ci o lăsa pe aceasta în apropierea condominiului.
Martora D. Jenifer a declarat că părțile discutau foarte puțin, de regulă prin intermediul fiicei lor; minora îi iubește pe ambii părinți; de regulă, aceasta îl vizita pe tată în week-end, la un interval de 2 săptămâni, însă, s-a întâmplat destul de des ca intimata să-i spună apelantului să vină să o ia pe minoră, iar apoi să se răzgândească; nu puteau să își planifice concediile cu prieteni cu copii întrucât nu știau dacă va fi lăsată minora în perioada în care vroiau să plece; tatăl invita persoane cu copii când era fiica lui îi vizită pentru ca ea să aibă cu cine să se joace și a cumpărat un pat supraetajat dacă vreun copil dorea să rămână peste noapte la ei; în vara 2011 au fost în Antalia, iar în 2012 în Italia; în ultimii 2 ani ai concubinajului (2012, 2013) au existat piedici în desfășurarea programului de vizitare la sfârșitul săptămânii; martora nu a văzut hotărârea judecătorească ce stabilea programul de vizitare a minorei.
Martorul D. P. (prieten al soțului contestatoarei) a constatat, în unele vizite, absența minorei, spunându-i-se că este la tatăl ei.
Martora P. L. a declarat că petenta a lăsat-o pe minoră să stea și unele week-end-uri integral la tată, însă în baza unor hotărâri ad-hoc ale acesteia, iar nu a unor înțelegeri prestabilite, motiv pentru care apelantul nu putea face un program cu minora; bunicul patern a dus-o pe nepoată în 2013 la lecții de matematică și de câțiva ani o ia de la școală zilnic și o duce acasă; minora era adusă de la domiciliul mamei și înapoiată de tată sau de bunicul patern, în condițiile în care acesta din urmă, fiind pensionar, are mai mult timp liber; au fost situații când au trecut două sfârșituri de săptămână fără a minora să fie la tată; niciodată nu știa apelantul dacă minora va fi lăsată să vină la el.
Din ansamblul probatoriu rezultă neîndoielnic următoarele:
- martorii nu au cunoscut înțelegerea părților ce a format obiectul hotărârii de expedient
- relația părților este tensionată, comunicarea lor fiind redusă la minimum
- schimbarea programului convenit prin tranzacție a avut loc la scurt timp de la pronunțarea hotărârii de expedient, rămânând, însă, la latitudinea contestatoarei respectarea noului program ce viza petrecerea de către minoră a sfârșitului de săptămână (bilunar), așa încât era dificilă crearea unui program comun de către tată cu fiica sa
- bunicul patern s-a implicat în supravegherea și creșterea minorei, implicarea sa fiind limitată de soțul contestatoarei după declanșarea procesului având ca obiect exercitarea autorității părintești, contrar, însă, clauzelor tranzacției din 2008.
Apelantul a administrat probe și în dovedirea faptului că a fost împiedicat să petreacă Sărbătoarea de C. cu fiica sa în fiecare an, însă, acestea au fost înlăturate, căci nemulțumirea sa legată de acest aspect nu este întemeiată raportat la titlul executoriu ce prevede înțelegerea părților privitor la 2 derogări de la programul stabilit, și anume de Paști și de C., pentru ca minora să se deplaseze câte 2 săptămâni cu mama sa în Republica M., la rudele materne. Împrejurarea că în iarna anului 2014 bunicii materni au venit în România nu constituie un motiv de înlăturare a tranzacției pentru perioada Crăciunului, căci înțelegerea a vizat nu atât deplasarea în străinătate a minorei, cât reuniunea acesteia cu rudele materne, cu membrii familiei lărgite din partea mamei. Or, în măsura în care bunicilor paterni li s-a permis să aibă strânse legături personale cu nepoata lor, în considerarea inclusiv a nevoilor minorei, de același drept beneficiază și bunicii materni.
O altă chestiune litigioasă a fost cea a modalității de aplicare a prevederilor art. 909 alin. 2 C. de către executorul judecătoresc. Astfel, alin. 1 al art. 909 prevede că dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la executarea obligațiilor de a face sunt aplicabile și în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cazuri, în care, potrivit alin. 2, „executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviințare a executării împreună cu o somație în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu”, aceasta fiind prima fază a executării silite.
În situația de față, executorul judecătoresc a emis două somații.
Prima obligație stabilită de executorul judecătoresc prin aceste somații a fost aceea de respectare de către debitoare a programului de vizitare a minorei și a dreptului de a avea legături personale cu aceasta conform titlului executoriu și doar pentru aducerea la îndeplinire a acestei obligații i s-a cerut intimatei să o aducă pe minoră la sediul biroul executorului judecătoresc.
Prima somație a fost emisă la 28.05.2014, cerându-se contestatoarei să o aducă pe minoră la sediul biroului executorului judecătoresc la 10.06.2014, 17.06.2014 și 23.06.2014 (marți, conform programului de vizitare), ultima dată vizând începerea vacanței de vară și, deci a programului de păstrare a relațiilor personale în prima treime a vacanței; a doua la 17.09.2014, cerându-se petentei să o aducă pe minoră la sediul biroului executorului judecătoresc la 23.09.2014 (marți).
Este adevărat că, potrivit art. 909 alin. 2 C., legiuitorul a prevăzut ca în prima fază a executării silite, în cazul titlurilor executorii ce au ca obiect stabilirea modului de exercitare a dreptului unui părinte de păstra relații personale cu copilul său minor, doar aducerea la cunoștința debitorului a obligației de a respecta acest drept.
Împrejurarea că executorul judecătoresc a pus în vedere contestatoarei, pe lângă, obligația de mai sus, și aceea de a o prezenta pe minoră la biroul său în anumite date și la anumite ore nu atrage nulitatea somațiilor astfel emise întrucât, pe de o parte, aceste acte de executare cuprind și obligația prevăzută de art. 909 alin. 2 ultima teză C., iar, pe de altă parte, nu s-a învederat și dovedit de către contestatoare un prejudiciu concret produs prin inserarea celei de a doua obligații de către executorul judecătoresc în cuprinsul celor 2 somații.
Or, nulitatea actelor de executare prevăzută de art. 719 raportat la art. 711 alin. 1 C. (forma în vigoare la momentul începerii executării silite) este una condiționată de producerea unei vătămări. Conform art. 177 alin. 1 din același cod „Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură”, sens în care instanța de apel nu reține neprezentarea apelantei împreună cu minora la sediul biroului judecătoresc la momentele menționate în somații, ca fiind refuzuri de executare.
Nerespectarea titlului executoriu este reținută de tribunal doar în baza probelor mai sus descrise.
În plus, instanță consideră ca fiind întemeiată critica apelantului referitoare la necunoașterea actualului domiciliu al petentei la momentul emiterii primei somații, motiv pentru care prima somație a fost trimisă în trei locații, necunoaștere ce justifică, cel puțin în acest act de executare, obligația stabilită de executor în sarcina petentei privitor la aducerea minorei la sediul biroului executorului judecătoresc.
Astfel, în cererea de executare silită înregistrată de apelant în dosarul execuțional nr. 138/2014 al executorului judecătoresc C. I. la data de 23.04.2014, creditorul a indicat un singur domiciliu al debitoarei – cel din loc. Recaș. Din declarațiile martorilor P. L., G. S. D. și I. N. (în special, a primei depoziții) rezultă că bunicul patern s-a implicat foarte mult în creșterea fetiței, o ducea la școală și apoi o aducea acasă, inclusiv la domiciliul mamei, situație ce s-a schimbat doar după introducerea de către apelant a acțiunii privitoare la exercitarea autorității părintești – la 20.05.2014, când soțul contestatoarei i-a interzise bunicului patern să o mai ia pe minoră de la școală.
Prima somație a fost emisă la ulterior, la 28.05.2014, fiind comunicată petentei în trei locații: în Recaș, .. 12, în Timișoara, ., . Timișoara, .. P., nr. 38. Somația a fost primită personal de destinatară la adresa din Recaș în data de 29.05.2015.
Ulterior, la 11.06.2014, petenta a depus întâmpinare în dosarul nr._/325/2014 al Judecătoriei Timișoara în care a arătat că are domiciliul în Timișoara, .. P., nr. 38.
Ținând cont de aceste împrejurări și de faptul că și prima somație emisă la 28.05.2014 a fost trimisă la adresa actuală a contestatoarei, instanța reține că aceasta i-a comunicat apelantului schimbarea domiciliului și noua adresă, dar nu și momentul în care urma să aibă loc efectiv mutarea, aceasta producându-se după primirea somației la 29.05.2014 și depunerea întâmpinării în celălalt dosar. Toate acestea coroborate cu împrejurarea că la un moment dat, între 20.05.2014 (data înregistrării acțiunii apelantului) și 11.06.2014 (data depunerii întâmpinării de către mama copilului), soțul contestatoarei i-a interzis bunicului patern să o mai ia pe nepoată de la școală, ceea ce însemna inclusiv interdicția de a o mai duce la domiciliul mamei, conduc la concluzia că la momentul emiterii primei somații apelantul nu cunoștea adresa exactă a fostei soții și, în consecință, nici domiciliul minorei.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, văzând că nu sunt întrunite condițiile ce decurg din prevederile art. 711 alin. 1 CPCP, tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 din același cod, va admite apelul, va schimba sentința civilă, în sensul că respingerii contestației la executare având ca obiect formele de executare silită din dosarul execuțional nr. 138/2014 al executorului judecătoresc C. I..
Văzând că apelantul a avut câștig de cauză, instanța urmează a admite cererea accesorie a acestuia privitoare la cheltuielile de judecată însă doar în parte, prin reducerea cheltuielilor de judecată ale acestuia constând în onorariile avocațiale de câte 1.000 lei achitate în cele două grade de jurisdicție (chitanțele nr. 20/19.03.2015 și nr. 41/27.07.2015 ale Cabinetului de Avocat Banda C.), considerând că sunt vădit disproporționate în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat. Astfel, obiectul litigiului îl reprezintă contestație la executare, iar în primă instanță au fost administrate în probațiune 2 declarații testimoniale și înscrisuri, iar în apel, concluziile finale au fost puse de către apelant, iar nu de avocatul său, ce a redactat apelul și răspunsul la întâmpinare. Astfel, în baza art. 453 alin. 1 coroborat cu art. 451 alin. 2 C., tribunalul va obliga intimata să plătească apelantului câte 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță, respectiv, în apel.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul exercitat de apelantul I. F. A., dom. în . Vii, ., jud. T. în contradictoriu cu intimata M. (G.) D., cu dom. ales în Timișoara, .. 6, parter, interfon 06, jud. T. (la SCPA S., B. & C.) împotriva sentinței civile nr. 1666/02.04.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Schimbă sentința civilă, în sensul că respinge contestația la executare exercitată de petenta G. D. în contradictoriu cu intimatul I. F. A. având ca obiect formele de executare silită din dosarul execuțional nr. 138/2014 al executorului judecătoresc C. I..
Obligă intimata să plătească apelantului câte 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță, respectiv, în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31 iulie 2015.
Președinte Pentru Judecător
M. A. S. O. S.
Aflat în concediu de odihnă
Semnează Președintele completului
M. A.
Grefier
M. C.
pt. grefier aflat în concediu legal, semnează
semnează grefier șef delegat Secția I Civilă
V. L.
Red. MA/Thred. V.L.
4 ex. / 2 .
Se comunică:
- apelantului I. F. A. - . Vii, ., jud. T.
- intimatei M. (G.) D. - dom. ales în Timișoara, .. 6, parter, interfon 06, jud. T. (la SCPA S., B. & C.)
Prima instanță: Judecătoria A. - judecător N. P.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 29-10-2015, Tribunalul ARAD | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
