Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 222/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 222
Ședința publică din data de 19 februarie 2015
Președinte N. C.
Judecător S. C. Ș.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul M. C. G., în contradictoriu cu reclamanta Milinceanu L., împotriva sentinței civile nr. 6284/29.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului - avocat I. B. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul apelantului depune la dosar împuternicire avocațială în copie, un CD care conține înregistrarea ședinței de judecată din data de 29.12.2014, sala 215 a Judecătoriei A.. La solicitarea instanței, arată că dosarul de fond are astăzi termen de judecată la Judecătoria A., iar minora este la mamă, fiind predată conform hotărârii judecătorești executorii.
Instanța, având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a ordonanței președințiale și respingerea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 19 ianuarie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 6284 din 29.12.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._ s-a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul M. C. G. în contradictoriu cu pârâta M. L. și s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de pârâta – reclamantă reconvențională M. L. în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvențional M. C. G. și în consecință:
S-a dispus exercitarea, în mod provizoriu, a autorității părintești de către ambii părinți pentru copilul M. L. Melisa, născută în data de 22.04.2012 în municipiul A. până la soluționarea, în mod definitiv, a Dosarului nr. 16._ aflat pe rolul Judecătoriei A. și având ca obiect desfacerea căsătoriei.
S-a stabilit locuința copilului, în mod provizoriu, la domiciliul pârâtei – reclamantă reconvențională, până la soluționarea, în mod definitiv, a Dosarului nr. 16._ aflat pe rolul Judecătoriei A..
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 20 lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță, a reținut că părțile sunt căsătorite, căsătoria fiind încheiată în data de 02.03.2011 în orașul Nădlac, județul A. și trecută în Registrul Stării civile sub nr. 6 din aceeași dată.
Din relațiile de căsătorie a rezultat copilul M. L. Melisa, născută în data de 22.04.2012 în municipiul A.. De la nașterea ei și până la despărțirea în fapt a soților, ambii părinți s-au ocupat de creșterea și educarea minorei.
Părțile au avut domiciliul conjugal la domiciliul părinților reclamantului. Pârâta nu a fost angajată în timpul căsătoriei și s-a ocupat de îngrijirea minorei.
Datorită unor neînțelegeri, părțile sunt despărțite în fapt de aproximativ 3-4 luni. Înainte de despărțirea în fapt, reclamantul a lipsit de la domiciliul conjugal o perioadă de 2-3 săptămâni din cauza unei relații extraconjugale. Pe perioada acestor săptămâni, pârâta a fost cea care s-a ocupat în mod exclusiv de îngrijirea minorei la domiciliul părinților reclamantului.
La despărțirea în fapt a părților, minora a rămas în grija pârâtei cu care s-a mutat la domiciliul tatălui pârâtei. Acest lucru rezultă din cele arătate în acțiunea de divorț formulată de pârâtă.
În data de 18.11.2014, pârâta, în calitate de reclamantă, a înregistrat la Judecătoria A. o acțiune de divorț. Acțiunea civilă formulată de pârâtă formează obiectul Dosarului nr. 16._ . Pe lângă capătul de cerere referitor la desfacerea căsătoriei, pârâta a mai solicitat reluarea numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, stabilirea locuinței copilului la reședința pârâtei, obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere și stabilirea unui program în baza căruia reclamantul să aibă legături personale cu copilul.
În data de 28.11.2014 reclamantul a depus la dosarul de divorț întâmpinare și acțiune reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei, exercitarea autorității părintești doar de către reclamant cu privire la copil și stabilirea locuinței copilului la domiciliul reclamantului.
În conformitate cu declarațiile celor doi martori audiați în cauză a rezultat că după separarea în fapt a părților minora a rămas în grija pârâtei și că între părți a existat o înțelegere referitor la faptul că minora va locui, până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorț, diverse perioade de timp, în mod alternativ, la domiciliile celor doi părinți.
Această înțelegere a fost încălcată însă de reclamant care după o perioadă în care minora a locuit la domiciliul său, nu a mai permis acesteia să se întoarcă la domiciliul pârâtei. Mai mult decât atât, reclamantul a împiedicat-o în mai multe rânduri pe pârâtă să se întâlnească cu minora. Pârâta a apelat și la ajutorul organelor de poliție pentru a-și putea vedea fiica, dar acestea i-au comunicat faptul că nu pot lua vreo măsură fără să existe o hotărâre judecătorească. Această încălcare a înțelegerii de către reclamant a apărut după momentul înregistrării de către pârâtă a acțiunii de divorț la Judecătoria A..
Din declarațiile martorilor rezultă că ambii părinți s-au ocupat de creșterea și educarea minorei în perioada în care aceștia locuiau împreună și că ambele părți au o relație foarte bună cu copilul. De asemenea, tot din declarațiile martorilor, a rezultat faptul că ambii părinți s-au ocupat în mod corespunzător de creșterea și educarea minorei în perioada în care aceasta a locuit la domiciliul fiecăruia dintre ei.
Instanța, după cercetarea aparenței dreptului, având în vedere și mijloacele de probă depuse la dosar, a apreciat că până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești de fond, definitive, prin care să se prevadă, pe baza unor probe administrate, care dintre cei doi părinți poate oferi condiții mai bune, mai potrivite nevoilor minorei, având în vedere în special vârsta acesteia, 2 ani și 8 luni, interesul acesteia este ca ambii părinți să exercite, în mod provizoriu, autoritatea părintească față de copil și ca locuința copilului să fie stabilită, în mod provizoriu, la domiciliul pârâtei.
Art. 503 cod civil consacră principiul egalității părinților în ce privește drepturile și îndatoririle față de copilul minor. Este un aspect al egalității în drepturi între bărbat și femeie prevăzut în art. 44 din Constituția României. Aceste dispoziții legale au un caracter imperativ. Astfel fiind drepturile și îndatoririle părinților față de copilul lor, deci în speță față de copilul M. L. Melisa, născută în data de 22.04.2012 în municipiul A. în municipiul A., rămân neschimbate și nu sunt afectate prin această măsură esențialmente temporară și care va fi luată doar până la soluționarea în mod definitiv a acțiunilor civile de desfacere a căsătoriei promovate de către părți în Dosarul nr. 16._ aflat pe rolul Judecătoriei A..
Instanța a apreciat că, în lumina textelor legale arătate mai sus, oricare ar fi problemele și neînțelegerile pe care părțile le au, interesul copilului, în vârstă de 2 ani și 8 luni, trebuie să primeze. Părinții au obligația să manifeste și să ofere aceeași grijă, ocrotire și supraveghere de care copilul are nevoie ca și în perioada premergătoare când cei doi locuiau la același domiciliu.
Văzând cele de mai sus, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile legale arătate în dispozițiile art. 996 și următoarele Cod. proc. civilă pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale.
În mod indubitabil există o urgență în ceea ce privește exercitarea, în mod provizoriu, a autorității părintești față de copil și în ce privește stabilirea, în mod provizoriu, a locuinței copilului, care a fost scos forțat din mediul lui de viață obișnuit și care consta în climatul familial oferit de părți care se află în prezent în divorț.
Măsurile sunt vremelnice, având în vedere că durează doar până la soluționarea în mod definitiv a acțiunilor civile de desfacere a căsătoriei promovate de părți în Dosarul nr. 16._ aflat pe rolul Judecătoriei A., hotărâre care va arăta care este acel părinte care va exercita autoritatea părintească față de copil și unde va fi locuința copilului după desfacerea căsătoriei și îndeplinește și condiția de neprejudecare a fondului cauzei.
Instanța a constatat că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul M. C. G. în contradictoriu cu pârâta M. L. este întemeiată în parte și cererea de ordonanță președințială formulată de pârâta – reclamantă reconvențională M. L. în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvențional M. C. G. este întemeiată.
Astfel fiind, în baza art. 996 Cod procedură civilă instanța a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul M. C. G. în contradictoriu cu pârâta M. L. și a admis cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamantă reconvențională M. L. în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvențional M. C. G. și în consecință:
A dispus exercitarea, în mod provizoriu, a autorității părintești de către ambii părinți pentru copilul M. L. Melisa, născută în data de 22.04.2012 în municipiul A. până la soluționarea, în mod definitiv, a Dosarului nr. 16._ aflat pe rolul Judecătoriei A. și având ca obiect desfacerea căsătoriei.
A stabilit locuința copilului, în mod provizoriu, la domiciliul pârâtei – reclamantă reconvențională până la soluționarea, în mod definitiv, a Dosarului nr. 16._ aflat pe rolul Judecătoriei A..
Cu privire la cheltuielile de judecată, în baza art. 453 Cod procedură civilă a obligat reclamantul la plata sumei de 20 lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul M. C. G. prin care a solicitat schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii în tot a ordonanței președințiale și respingerea cererii reconvenționale.
În motivare arată că, în esență, Judecătoria A. a stabilit locuința minorei la locuința mamei pe un unic criteriu, anume cel al vârstei fetiței (2 ani și 8 luni).
Se arată că într-adevăr, criteriul vârstei și sexului minorului reprezintă unui dintre elementele care trebuie să fie luate în considerare (pentru stabilirea locuinței) însă niciodată singular și niciodată prioritar față de aspectele care vizează bunăoară integritatea fizică, psihică și/sau chiar viața minorului.
Astfel, Judecătoria A. a trecut efectiv sub tăcere multiple aspecte de o importantă crucială în economia speței, adică în descoperirea adevăratului interes superior al copilului.
În opinia apelantului, dacă prima instanță măcar ar fi evocat aceste aspecte (și care izvorăsc în mod „brutal” din piesele dosarului) i-ar fi fost imposibil, legalmente și logic vorbind, să pronunțe soluția pe care a pronunțat-o.
Astfel, nu se menționează nici unde episodul în care mama și-a lovit în mod violent fetița pentru că a vărsat un pahar de suc - episod relatat de către un martor ocular a cărui obiectivitate nu a fost contestată niciodată.
Mai mult decât atât, la momentul amintitei relatări pârâta reclamantă-reconvențională nu a fost în stare să rostească decât ceva gen: „nu era de suc” - de parcă ar conta cu ceva conținutul paharului vărsat în optica unei minți raționale și echilibrate. Sau cine mai știe, aplicarea loviturilor de către „mamă” se făceau în funcție de criteriul conținutului și/sau al cantității vărsate.
La o astfel de reacție (care de fapt confirmă inechivoc și actul lovirii) în mod normal instanța ar fi trebuit să se declare lămurită și să acorde cuvântul pe fond cu o soluție corespunzătoare.
De asemenea, în opinia apelantului, Judecătoria A. a omis în acest tablou al instabilității/labilității emoționale și psihice a pârâtei reclamante-reconvenționale tentativa de sinucidere (recunoscută la interogatoriu) și confirmată inclusiv de către martorul propus de către apelant.
Se mai arată că, s-a dovedit inechivoc că atunci când pârâta reclamantă-reconvențională lucrează cu ziua, minora rămâne la domiciliul bunicului matern care locuiește împreună cu alți doi copii, respectiv frați ai numitei M. L.. Unul dintre ei, Hăndrău Ananius este proaspăt eliberat din penitenciar după ce a ispășit o pedeapsă privativă îndelungată pentru viol, victima faptei sale abjecte, incalificabile, monstruoase fiind chiar sora lui, M. L., care acum arată că are o relație foarte bună cu fratele său, neavând nicio reținere ca ea și/sau minora să rămână în compania acestuia.
În opinia apelantului, Judecătoria A. trebuia să înlăture orice situație potențial periculoasă pentru minor. Evident că bunul simț, instinctul matern, reflexele înnăscute de protejare atât a propriei persoane cât și a propriului copil neajutorat (cu nuanța ca toate acestea să fie la un nivel normal) te determină a evita contactul cu o persoană având antecedența lui Hăndrău Ananius. Dimpotrivă, pârâta reclamantă reconvențională este în stare chiar să o lase pe minoră în grija acestuia.
Toate acestea se întâmplă în contextul în care încă de la naștere minora a locuit la domiciliul bunicilor paterni, aceștia reprezentând atât atunci cât și acum un real sprijin în creșterea și educarea fetitei.
Argumentul că, cum a mai avut grijă în trecut de fetiță poate avea grijă și acum nu ține într-o logică sănătoasă și obiectivă, în trecut a existat o veritabilă familie, un cuplu, care împreună a locuit sub același acoperiș și care a beneficiat inclusiv de toată implicarea bunicilor paterni. Pârâtă reclamantă-reconvențională, prin toate acestea, a avut atunci un sprijin, un echilibru, un suport psihologic pe care de când le-a pierdut s-a comportat într-un registru de o evidentă instabilitate emoțională/psihică, context care în interesul superior al minorei ar trebui să conducă inclusiv spre exercițiul autorității părintești unilaterale.
În drept: art. 231 alin. (2), art. 466, art. 470, art. 480 NCPC ; orice alte texte normative și/sau principii de drept amintite în cuprinsul prezentei.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care, solicită respingerea ca neîntemeiat și nefondat a apelului formulat și menținerea dispozițiilor primei instanțe.
În opinia intimatei, la pronunțarea hotărârii, instanța nu a luat în considerare doar vârsta minorei, ci a avut în vedere interesul superior al acesteia, urmând ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți, cu stabilirea domiciliului la intimată. La această concluzie a ajuns instanța în urma stabilirii adevăratei stări de fapt, total distinctă de cea prezentată de apelant prin cererea introductivă și reiterată prin apelul care face obiectul prezentului dosar.
Afirmațiile că intimata ar fi instabilă psihic, că neglijează minora, o ține în frig și nu o hrănește sunt mincinoase, apelantul în schimb și-a soția și fiica pentru o altă femeie, cu care s-a întors și a luat-o cu forța pe minoră de la ea, refuzând să permită mamei măcar să o vadă. Martora Kraiczer R. B. a fost prezentă la unele incidente provocate de reclamant și familia lui și a putut constata în mod direct modul în care pârâta se ocupă de creșterea și educarea fetiței, iar ancheta psihosocială a propus ca minora să aibă domiciliul la mama sa.
Contrat celor afirmate de apelant, fratele intimatei Hăndrău Ananius nu a fost niciodată în preajma fiicei părților, iar intimata nu locuiește cu acesta.
Apelul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce urmează.
Din probele administrate în cauză nu rezultă necesitatea scindării vremelnice a autorității părintești, dat fiind că, potrivit art. 397 Cod civil, după divorț regula este cea a exercițiului comun al autorității părintești, în timp ce conform art. 398 Cod civil exercitarea unilaterală a autorității părintești intervine în situația unor motive întemeiate și în interesul superior al copilului.
Corecțiile fizice la care a făcut referire M. E., deși regretabile, nu pot justifica pierderea vremelnică a autorității părintești câtă vreme aceste incidente izolate au loc pe fondul unei relații de atașament între părinte și copil și nu s-a făcut proba unei intensități semnificative a acestor manifestări autoritate, urmând ca această manieră de a proceda a pârâtei, în legătură cu corectarea comportamentului copilului, să fie evaluată și valorificată în procedura de drept comun pendinte.
La dosarul cauzei nu există acte medicale din care să reiasă că pârâta suferă de afecțiuni psihice care ar pune în pericol pe copil, iar împrejurarea că aceasta a fost în trecut victima unui viol nu o descalifică sub aspectul calității de bun părinte, pentru a justifica vremelnica pierdere a autorității părintești.
Prin corelare cu motivele ce ar justifica din punct de vedere legal decăderea din drepturile părintești, împrejurarea că fratele pârâtei a fost condamnat în trecut pentru violul comis asupra acesteia, însă în prezent cei doi frați s-au împăcat și locuiesc la adrese diferite, nu echivalează cu o acțiune deliberată a pârâtei prin care aceasta ar pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului, câtă vreme nu s-au relevat, în această procedură sumară, o expunere a minorei de către mamă la un mediu social nepotrivit ori o lipsă de supraveghere a minorei din partea mamei.
În ce privește măsura vremelnică a stabilirii locuinței minorei la mamă pe perioada procesului de divorț, alături de vârsta fragedă și sexul copilului, prima instanță a ținut cont și de disponibilitatea părinților de a-și permite accesul reciproc la copil, precum și de aparența continuității în îngrijire ce pledează în favoarea mamei, câtă vreme nu au fost relevate perioade de absență nejustificată a acesteia de lângă copil, urmând ca măsura definitivă cu privire la locuința copilului să fie de asemenea luată în temeiul unui probatoriu mai complex ce se administrează în procedura de drept comun.
Văzând că potrivit art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată în apel, deoarece partea câștigătoare a apelului nu le-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul M. C. G. împotriva sentinței civile nr. 6284/29.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. C. S. C. Ș. M. I.
Red.SCS
Thred. MI/13.03.2015
4 ex./2 .>
se comunică:
apelant – reclamant M. C. G. - A., .. Av. Ș. R., nr. 2, .
intimat - pârât M. L. - A., domiciliul procesual ales - ., .
Prima instanță: Judecătoria A., judecător C. G.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 724/2015. Tribunalul ARAD | Suspendarea provizorie a executarii. Încheierea nr. 1288/2015.... → |
|---|
