Pensie întreţinere. Decizia nr. 724/2015. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 724/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 724/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 724

Ședința publică din data de 11 iunie 2015

Președinte N. C.

Judecător S. C. Ș.

Grefier M. I.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelul declarat de părinții pârâtului T. G., în contradictoriu cu reclamanta M. P. L., împotriva sentinței civile nr. 472/27.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Ineu.

La apelul nominal se prezintă intimata-reclamantă M. P. L., lipsă fiind pârâtul T. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii.

Intimata apreciază că părinții pârâtului nu au calitatea procesuală de a formula o cerere de apel, întrucât aceștia nu sunt părți în prezenta cauză, astfel că solicită respingerea apelului și menținerea soluției primei instanțe.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 12.03.2015, constată că prin sentința civilă nr. 472 din 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. P. L., în contradictoriu cu pârâtul T. G., pentru majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 1703/20.07.2006 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 2320/2006.

A fost obligat pârâtul să plătească, lunar, reclamantei pentru minorii T. Melisa L. născută la data de 13.10.2003 și T. D.-E. născută la data de 7.09.2004, o cotă de 1/3 din venitul realizat pentru perioada în care pârâtul realizează venituri, respectiv 1/3 din salariul minim net pe țară pentru perioada în care nu realizează venituri, cu titlu de pensie de întreținere, începând de la data introducerii acțiunii, 7.07.2014, până la majoratul minorelor sau în caz de continuare a studiilor până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 ani, respectiv până la schimbarea împrejurărilor de fapt avute în vedere la pronunțarea prezentei sentințe, plata pensiei urmând a se face în data de 10 a fiecărei luni, pentru luna în curs.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 320 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr.1703/20.07.2006 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr.2320/2006, minorele T. Melisa L. născută la data de 13.10.2003 și T. D.-E. născută la data de 7.09.2004 au fost încredințate spre creștere și educare reclamantei M. P. L., pârâtul T. G. fiind obligat la plata sumei de 123 lunar, pensie de întreținere pe seama minorelor (filele 5-6).

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința menționată în raport cu venitul minim pe economie sau cu venitul net lunar pe care l-ar obține pârâtul.

În drept, potrivit cu art. 402 Cod civ., cu ocazia soluționării cererii de divorț, instanța este obligată să se pronunțe asupra contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, dispozițiile Titlului V din Codul civil, cu privire la obligația de întreținere aplicându-se în mod corespunzător. Art. 516 Cod civ. prevede că obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, pentru ca art. 406 Cod civ. să prevadă că rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o altă persoană, și că părinții și copiii sunt rude de gradul întâi.

În conformitate cu art. 525 alin. 1 Cod civ., părinții datorează întreținere minorului care se află în nevoie, dacă acesta nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, iar conform art. 529 alin. 1 Cod civ., întreținerea se datorează potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, art. 529 al.2 Cod civ. prevăzând că, atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său net lunar pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii, în timp ce conform art. 530 alin.3 C.civ. pensia de întreținere, ca modalitate de executare a obligației de întreținere (art. 530 alin.2 Cod civ.), se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere, ea urmând să fie plătită, în lipsa acordului părților, la termenele stabilite prin hotărâre judecătorească, așa cum prevede art. 533 alin. 1 Cod civ.

Potrivit art. 527 Cod civ., poate fi obligat la întreținere numai acela care are mijloace pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea trebuind a se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora, urmând a fi avute în vedere și celelalte obligații ale sale.

În cauză, instanța a constatat că nu s-au prezentat probe din care să rezulte că în prezent aceasta are încheiat contract de muncă, motiv pentru care instanța a prezumat că pârâtul ar putea realiza un venit net lunar cel puțin egal cu salariul minim net pe economie în România, pentru perioadele în care nu obține venituri rezultate dintr-un contract de muncă sau din ajutor de șomaj.

Pentru aceste considerente, ținând seama și de faptul că nu s-a dovedit că pârâtul ar avea și alte obligații în afara celei de întreținere față de fiicele părților, în temeiul art. 531 alin. 1 Cod civ., instanța a admis cererea formulată și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească, lunar, reclamantei pentru minorii T. Melisa L. născută la data de 13.10.2003 și T. D.-E. născută la data de 7.09.2004, o cotă de 1/3 din venitul realizat pentru perioada în care pârâtul realizează venituri, respectiv 1/3 din salariul minim net pe țară pentru perioada în care nu realizează venituri, cu titlu de pensie de întreținere, începând de la data introducerii acțiunii, 7.07.2014, până la majoratul minorelor sau în caz de continuare a studiilor până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 ani, respectiv până la schimbarea împrejurărilor de fapt avute în vedere la pronunțarea prezentei sentințe, plata pensiei urmând a se face în data de 10 a fiecărei luni, pentru luna în curs, în baza art. 533 alin. 1 Cod civ., în lipsa unei învoieli a părților, reclamanta urmând să își execute, în continuare, obligația de întreținere, față de minore, în natură, conform art. 530 alin. 1 Cod civ.

În temeiul art. 453 alin. 1 Noul Cod proc.civ., a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, în măsura în care au fost justificate de aceasta în cuantum de 320 lei, din care suma de 20 lei reprezintă taxa de timbru potrivit chitanței . INEU nr._/12.11.2014 și suma de 300 lei reprezintă onorariu pentru avocat conform chitanței din data 7.07.2014.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părinții pârâtului, după cum rezultă din conținutul cererii de apel, fără a-și indica numele și fără a atașa o eventuală împuternicire a fiului lor pentru declanșarea căii de atac.

În această situație, cum potrivit art. 458 Cod procedură civilă căile de atac pot fi exercitate numai de părțile în proces și nu este relevantă existența în speță a unei excepții de la această regulă, pârâtul fiind persoană majoră cu capacitate deplină de exercițiu, apelul declarat în cauză de persoane terțe (afirmativ părinții pârâtului) urmează a fi respins ca inadmisibil în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de părinții pârâtului T. G. împotriva sentinței civile nr. 472/27.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Ineu.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2015.

Președinte,Judecător,Grefier,

N. C. S. C. Ș. M. I.

Red.SCS

Thred.MI

Prima instanță: Judecătoria Ineu, judecător P. I. A.

Ex.4/24.06.2015

2 . comunică cu:

pârâtul T. G. - R., nr. 63, J. Sibiu

intimata - reclamantă M. P. L. - Ineu, ., nr. 7, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 724/2015. Tribunalul ARAD