Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4703/2015. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 4703/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 219/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 219

Ședința publică din data de 19 februarie 2015

Președinte N. C.

Judecător S. C. Ș.

Grefier M. I.

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul M. C., în contradictoriu cu reclamanta ., împotriva sentinței civile nr. 4703/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că apelul a fost declarat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, văzând că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, președintele completului, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, închide dezbaterile.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 07.01.2014 constată că prin sentința civilă nr. 4703 din 16.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâții M. C. și M. C. C., având ca obiect sistare comunitate de bunuri, ca lipsită de obiect.

A fost obligat pârâtul M. C. la plata sumei de 8.552 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat pârâtul M. C. la plata sumei de 1000 lei către pârâta M. C. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr._/11.12.2012, definitivă, din dosar nr_/55/2012 al Judecătoriei A. s-a constatat că pârâtul M. C. are un debit față de reclamantă în sumă de 73.832,43 lei, din care pe parcursul primelor 6 luni din 2013, acesta a achitat o parte din debit, rămânând o diferență de debit în sumă de 60.092,43 lei. Reclamanta a formulat cerere de executare silită la B. B. C., întocmindu-se dosarul execuțional nr. 50/18.03.2013, astfel a fost identificat un bun propriu al pârâtului, respectiv imobilul aflat pe raza localității Livada, județul A. înscris în CF_ Livada nr. cadastral 530/277, top 14Ps 101.15Ps 103/1/1/Ps 106.Ps 17.108/1.18Ps 110/a.Ps 110/2. Ps 113/1/277. Ulterior s-a admis contestația la executare și s-a statuat că imobilul este coproprietatea pârâților în devălmășie, astfel că s-a solicitat partajarea acestuia.

În cauză a fost efectuată o expertiză având ca obiect stabilirea valorii tehnice și de circulație a imobilului proprietatea pârâților, pentru efectuarea căreia reclamanta a achitat un onorariu pentru expert de 2.500 lei.

Pe parcursul procesului, pârâtul M. a achitat în mai multe rânduri sume din creanța datorată reclamantei prin chitanțele existente la filele 197 și 198, astfel că prin precizarea acțiunii depuse la dosar de reclamantă (fila 216) s-a arătat că pârâtul mai datorează acesteia suma de 27.106 lei.

La termenul de judecată din data de 11.09.2014 reprezentantul reclamantei a învederat că pârâtul M. C. s-a obligat să achite creditul față de reclamantă, iar prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 15.10.2014, reclamanta a învederat că pârâtul a achitat debitul restant, în sumă de 27.106 lei, astfel că prezenta cauză a rămas fără obiect, dar a solicitat ca pârâții să fie obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert în construcții.

Totodată, pârâta a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, însă a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată costând în onorariul de avocat.

Față de starea de fapt de mai sus, în baza art. art. 6731, 6735 și 6739 Cod procedură civilă instanța a respins acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâții M. C., și M. C. C., având ca obiect sistare comunitate de bunuri, ca lipsită de obiect.

În baza art. 451 Cod procedură civilă, față de pârâtul M. C. care nu a achitat timp de doi ani debitul la care a fost obligat prin sentința judecătorească și nu a recunoscut pretențiile reclamantei, văzând că în prezentul dosar, reclamanta a făcut cheltuieli de judecată cu efectuarea expertizei (2.500 lei) și taxa de timbru în valoare de 6052 lei, pârâtul M. fiind în culpă procesuală, acesta determinând ocazionarea acestor cheltuieli, instanța l-a obligat pe pârâtul M. C. la plata sumei de 8.552 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea față de solicitarea pârâtei M. C. de a i se achita onorariul de avocat în sumă de 1000 lei, instanța apreciind că nu reclamanta este în culpă procesuală de cheltuielile ocazionate de purtarea procesului ci pârâtul M. C., în baza art. 451 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâtul M. C. la plata sumei de 1000 lei către pârâta M. C. cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial perceput de apărătorul său.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. C. solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Apelantul arată că reclamanta ., în calitate de creditor a solicitat sistarea stării de devălmășie și partajarea bunului imobil casa cu teren în suprafața de 543 mp situat în A., .. 38, identificat prin CF nr._ nr. top.2878/a, achiziționat în timpul căsătoriei prin contractarea unui credit bancar ipotecar de la . sub nr._/18.01.2008.

Deși pârâtul și-a luat angajamentul că va achita întreaga creanță și a făcut plăți parțiale, dintre care două chiar în timpul procesului, reclamanta nu a fost de acord nici cu încheierea unei tranzacții și nici cu suspendarea procesului în vederea stingerii debitului.

După administrarea probei cu expertiza tehnică de evaluare imobiliară, în mod corect instanța de fond a constatat în baza înscrisurilor depuse de către reclamantă (fila 197, 198, 216), concluzii scrise din 15.10.2014 ea s-a efectuat plata întregii creanțe care a stat la baza formulării acțiunii și ca urmare a constatat că acțiunea este rămasă fără obiect.

Apelantul arată că în mod corect instanța a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, însă cu aplicarea greșită a legii a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, reținând în mod greșit că nu a recunoscut pretențiile reclamantei.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă în mod clar că a recunoscut pretențiile reclamantei, a solicitat termene pentru a putea efectua plata, a depus dovada plăților precum și comunicări prin email trimise din Germania, acolo unde lucrează și în prezent pentru a-și putea achita datoriile.

În opinia apelantului, nu se poate reține așadar reaua sa credință în executarea obligațiilor și ca urmare se impune admiterea apelului și modificarea sentinței în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata . a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Se arată că societatea a avut o creanță în valoare de 60.092, 43 lei, constatată prin sentința definitivă nr._/11.12.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr._/55/2012, asupra debitorului M. C.. Inițial creanța a fost în valoare de 73.832,43 lei, dar pârâtul a achitat pe parcursul primelor șase luni din 2013, diferența pânâ la suma de 60.092, 43 lei.

Intimata a formulat cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc B. C., întocmindu-se dosarul execuțional nr. 50/18.03.2013.

S-a identificat ca bun propriu al debitorului imobilul evidențiat în CF nr._, în suprafața de 1059 mp, aflat pe raza comunei Livada, iar soția debitorului M. C. a făcut dovada că terenul susmenționat este bun comun, astfel că executarea silită a acestui teren nu a mai continuat.

Societatea neputând să-și îndestuleze creanța din imobilul susmenționat, conform art. 353 Cod Civil, a formulat cerere de partaj judiciar a bunurilor comune a soților M. la 15.10.2013.

Pârâtul M. C. și-a achitat debitul integral doar în octombrie 2014, la un an de la inițierea cererii de partaj de către intimată, și la 2 ani după obținerea sentinței nr._/11.12.2012, pronunțată de către Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2012, în consecința plata s-a făcut cu o mare întârziere. Pe parcursul procesului de partaj în fata primei instanțe intimata a angajat cheltuieli de judecată cuprinzând taxe de timbru și onorariu expert tehnic în construcții în valoare de 8.552 lei. Mai mult, societatea a făcut, astfel cum reiese din dosarul cauzei, cheltuieli de executare silită asupra debitorului M. C., pe parcursul anului 2013, pe care nu le-a putut recupera, acesta neavând bunuri proprii.

Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la procesul de partaj. Acesta și-a luat angajamentul că va plăti debitul și cheltuielile de judecată abia în termenul din 11.09.2014. Acesta a achitat numai debitul, nu și cheltuielile de judecată.

În opinia intimatei pârâtul nu se poate prevala de art. 454 Cod procedură civilă, acesta nerecunoscând pretențiile societății la primul termen de judecată. Chiar și în cazul în care ar fi făcut-o acesta era în întârziere, intimata având o sentință definitivă care îl obliga pe pârât, la plata debitului, cu un an înainte.

Având în vedere că acțiunea în partaj a fost inițiată de intimată forțată de împrejurarea că M. C., nu și-a achitat debitul, intimata consideră că nu a avut culpă procesuală în cauza de partaj, astfel corect prima instanță l-a obligat pe pârât să-i plătească pârâtei, onorariul de avocat, acesta fiind în culpă procesuală.

În drept, invocă art. 470-482 din Codul de procedură civilă.

Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este nefondat, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 451 Cod procedură civilă, obligând pârâtul M. C. la plata către reclamantă a sumei de 8.552 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 6.052 lei – taxă de timbru și 2.500 lei - onorariu expertiză. În fapt, s-a reținut culpa procesuală a pârâtului, care nu a achitat decât după doi ani debitul la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească și nu a recunoscut pretențiile reclamantei.

Potrivit art. 454 Cod procedură civilă, pârâtul care nu a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Raportând dispozițiile legale citate mai sus la situația din prezenta cauză, tribunalul remarcă faptul că pârâtul nu a recunoscut la primul termen la care a fost legal citat pretențiile reclamantei; dimpotrivă, pârâtul a manifestat o atitudine pasivă, neprezentându-se la niciun termen de judecată și neformulând vreo întâmpinare cu privire la acțiunea reclamantei; prin urmare, această atitudine procesuală a pârâtului nu poate fi în niciun caz interpretată în sensul art. 454 Cod procedură civilă privind recunoașterea pretențiilor părții adverse, recunoaștere ce trebuie să fie expresă.

În plus, în jurisprudență și doctrină s-a reținut că este în culpă procesuală și partea care și-a executat obligațiile pe parcursul judecării cauzei, fapt care a determinat respingerea cererii părții adverse pentru lipsă de obiect, deoarece prin comportamentul său a determinat cealaltă parte să sesizeze instanța de judecată.

Față de cele expuse anterior, tribunalul, în baza art. 480 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de pârâtul M. C., împotriva sentinței civile nr. 4703/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de pârâtul M. C., împotriva sentinței civile nr. 4703/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2015.

Președinte,Judecător, Grefier,

N. C. S. C. Ș. M. I.

Red. N.C.

Thred. M.I./16.03.2015

5 ex./3 . comunică cu:

apelanților - pârâți M. C. - A., .. 38, J. A.

M. C. C. - A., .. 38, J. A.

intimatei - reclamantă C. P. SRL - A., .. 12-18, .

Prima instanță: Judecătoria A., judecător N. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4703/2015. Tribunalul ARAD