Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1184/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1184/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 1184/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1184
Ședința publică din data de 22 octombrie 2015
Președinte S. C. Ș.
Judecător L. L.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâta U. M. T., în contradictoriu cu reclamanta S. Cooperativa de Consum Silvana V. și pârâții U. P., P. B. SA și . primar, împotriva sentinței civile nr. 2779/19.05.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect partaj.
Văzând că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 15 octombrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 22 octombrie 2015, tribunalul procedează la judecarea pricinii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 12 august 2015, constată că prin sentința civilă nr. 2779 din 19.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. C. de Consum „Silvana” V. în contradictoriu cu pârâții U. P. și U. M. T., S.C. P. B. SA și . C. I. și a constatat că, în timpul căsătoriei, pârâții U. P. și U. M. T., au dobândit, cu o cotă de contribuție egală, de 50% fiecare, cota de 1/1 parte din imobilul situat în .. 77/a, . și din dreptul de concesiune asupra suprafeței de teren de 377 mp, teren aferent apartamentului nr. 2, din totalul de 851 mp teren proprietatea Statului Român, înscrise în CF nr._-C1-U1 V. și CF nr._ V. cu număr topografic 3350/2/II și 3350/2.
S-a sistat dreptul de proprietate în devălmășie al pârâților în ce privește cota de 1/1 din bunurile descrise mai sus și s-a transformat dreptul de proprietate în devălmășie în drept de proprietate pe cote părți egale, asupra cotei de 1/1 parte din imobilul situat în comuna V., .. 77/a, . și asupra dreptului de concesiune asupra suprafeței de teren de 377 mp, teren aferent apartamentului nr. 2, din totalul de 851 mp teren proprietatea Statului Român, înscrise în CF nr._-C1-U1 V. și CF nr._ V. cu număr topografic 3350/2/II și 3350/2, urmând ca fiecare dintre pârâți să dețină cota de 1/2 din aceste bunuri.
S-a dispus Biroului de Carte funciară din cadrul OCPI A. să efectueze cuvenitele modificări în CF nr._ V. și în CF nr._-C1-U1 V., în sensul prezentei sentințe.
Au fost obligați pârâții de ordinul 1 și 2, U. P. și U. M. T., în solidar, la plata sumei de 12.965 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la situația de fapt și de drept a părților la data înregistrării acțiunii civile:
Prin Sentința penală nr. 780 din data de 11.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 12._, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 388/A din data de 30.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 12._ pârâtul de ordinul 1, U. P. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Delapidare, prevăzută și pedepsită în dispozițiile art. 2151 alin. 1 Cod penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prin aceeași hotărâre pârâtul a fost obligat la plata sumei de 39.215,48 lei către partea civilă S. C. de Consum “Silvana” V. cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 6.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către aceeași parte civilă.
Având în vedere că pârâtul nu a executat de bunăvoie obligațiile ce rezultă din titlul executoriu, reclamanta a formulat o cerere de executare silită ce formează obiectul Dosarului execuțional nr. 128/2013 al B. P. H.. Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea nr. 6011/2014 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 1._ . Prin Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, B. P. H. a stabilit cheltuielile de executare la cuantumul de 9.466,80 lei.
Executorul judecătoresc a identificat două bunuri ce pot fi executate silit, respectiv imobilul situat în comuna V., ., nr. 77/A, județul A., înscris în CF nr._-C1-U1 V., cu număr topografic: 3350/2/II și dreptul de concesiune asupra suprafeței de 377 mp din 851 mp teren aferent imobilului, aflat în proprietatea Statului Român.
Bunurile se află în proprietatea devălmașă a pârâtului de ordinul 1, U. P. și a soției lui, pârâta de ordinul 2, U. M. T.. Pârâții au încheiat căsătoria în data de 09.07.1993 în . a fost trecută în Registrul de căsătorii sub nr. 24 din aceeași dată. Din căsătoria părților au rezultat copiii U. A. C., născută în data de 19.12.1996 în municipiul A. și U. N. D., născută în data de 03.04.2002 în municipiul A..
Prin acțiunea civilă ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat sistarea comunității de bunuri a pârâților în timpul căsătoriei, pentru a putea urmări partea din bunurile comune al pârâților de ordinul 1 și 2, ce revine pârâtului U. P..
Din probatoriul administrat în prezentul dosar a rezultat că pârâții au dobândit, în timpul căsătoriei, cota de 1/1 din imobilul situat în comuna V., ., nr. 77/A, județul A., înscris în CF nr._-C1-U1 V., cu număr topografic: 3350/2/II și dreptul de concesiune asupra suprafeței de 377 mp din 851 mp teren aferent imobilului, aflat în proprietatea Statului Român. Atât dreptul de proprietate al pârâților cât și dreptul de concesiune au fost dobândite prin Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3210 din data de 16.08.2000 de BNP F. și au fost înscrise în CF prin Încheierea de CF nr. 10.017 din data de 21.08.2000.
Cu privire la cotele de contribuție ale pârâților la dobândirea bunului comun:
În cuprinsul acțiunii civile formulate, reclamanta a solicitat ca partajarea imobilului să se facă având în vedere cote egale de contribuție din partea pârâților avându-se în vedere prezumția simplă prevăzută în dispozițiile art. 357 alin. 2 Cod civil.
Prin întâmpinările formulate, pârâții au solicitat ca partajul să fie efectuat având în vedere cote diferențiate ale pârâților la dobândirea imobilului, respectiv 20% pârâtul U. P. și 80% pârâta U. M. T.. Pârâții au arătat că această diferență de cotă de contribuție ar proveni din faptul că pârâta ar fi primit un ajutor financiar din partea mamei sale ca urmare a vânzării de către aceasta a unui imobil în municipiul A..
Așa cum s-a arătat mai sus, cele două bunuri au fost dobândite de pârâți în anul 2000. Astfel fiind, pentru calcularea cotelor de contribuție ale pârâților la dobândirea imobilului, instanța este datoare a verifica veniturile realizate de părți înainte de această dată.
Din copia carnetului de muncă al pârâtei de ordinul 2, depus la dosar în probațiune, a rezultat că aceasta, în perioada 09.07.1993 – 16.08.2000 a fost angajată la următoarele societăți comerciale: S.C. „La U.” SRL și ., unde a realizat venituri lunare din salariu.
Din copia carnetului de muncă al pârâtului de ordinul 1, depus la dosar în probațiune, a rezultat că acesta, în perioada 09.07.1993 – 16.08.2000 a fost angajat la DMPS A., unde a realizat venituri lunare din salariu. De asemenea, pârâtul a avut calitatea de asociat la S.C. Brutăria U. SRL.
Din declarația martorului S. B., martor propus de către reclamantă a rezultat faptul că după anul 1993 pârâtul, în afara veniturilor salariale realiza venituri și în calitatea de asociat la .. De asemenea, acesta a beneficiat și de dividende în calitatea sa de președinte al societății de consum.
Cu ocazia administrării probei interogatoriului, pârâtul U. P. a arătat că în timpul căsătoriei a realizat în afara veniturilor salariale și alte venituri din societățile comerciale unde aceasta a avuta calitatea de asociat. Acesta a deținut funcții de conducere la Cooperativa de consum V., care ulterior a devenit SCC Silvana V. și ulterior s-a divizat în două societăți distincte în anul 2009. Pârâtul a mai arătat că a cumpărat imobilul din litigiu împreună cu soția lui, pârâta de ordinul 2. Aceasta și-a deschis în anul 1994 . unde pârâtul a avut calitatea de angajat până în anul 2005. Imobilul din litigiu a fost cumpărat din veniturile salariale realizate, din banii obținuți cu titlu de profit al societății comerciale și din bani proveniți de la mama pârâtei. Aceasta a vândut un imobil în municipiul A. iar banii au fost dați pârâților în vederea cumpărării imobilului. Mama pârâtei a dat părților suma de 65.000 lei. Mama pârâtei s-a mutat la domiciliul pârâților după această vânzare. Pârâtul a mai arătat faptul că au achitat prețul de cumpărare a imobilului în 4 tranșe deoarece o parte din bani a fost învestită în societatea comercială a pârâtei.
Cu ocazia administrării probei interogatoriului, pârâta U. M. T. a arătat că, în timpul căsătoriei, în afara veniturilor salariale a mai primit o moștenire din partea mamei sale și a avut o societate comercială. Cea mai mare parte a prețului achitat la cumpărarea imobilului a provenit din vânzarea de către mama pârâtei a unui imobil în municipiul A.. Mama pârâtei a dat această sumă de bani, respectiv 190.000 lei părților. Părțile au mai luat și un împrumut bancar. Pârâta a primit suma de bani de la mama sa în anul 1989 și casa a fost construită în anul 1998. Suma nu a fost suficientă pentru achitarea întregului preț.
Părțile nu au depus la dosar acte din care să rezulte profiturile societăților comerciale pe care părțile le-au deținut în perioada 09.07.1993 – 16.08.2000, nu au depus la dosar acte referitoare la vreo moștenire primită de pârâtă în perioada 09.07.1993 – 16.08.2000 și nu au depus la dosar vreun act de donație din care să rezulte că mama pârâtei a donat acesteia suma de 65.000 lei, în accepțiunea pârâtului sau suma de 190.000 lei, în accepțiunea pârâtei.
Instanța nu a reținut apărarea pârâtei referitor la faptul că mama acesteia a donat pârâtei o sumă de bani rezultată din vânzarea unui imobil în municipiul A. pentru cumpărarea imobilului din litigiu. Din Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 20.418 din data de 12.10.1990 de notariatul de Stat județean A. rezultă faptul că doamna T. A. a vândut un imobil din A. unui cumpărător cu prețul de 65.000 lei. Pârâții au dobândit imobilul în anul 2000, adică la o distanță de 10 ani de la această vânzare. Astfel, este neverosimil ca suma de bani obținută de aceasta cu titlu de preț în anul 1990 să fi fost învestită în cumpărarea imobilului din litigiu, mai ales că în perioada respectiv valoarea de cumpărare a banilor în România s-a degradat considerabil. De asemenea, pârâta nu a depus la dosar vreun contract de donație din care să rezulte că ar fi primit cu titlu de donație această sumă de bani.
Astfel fiind, instanța a constatat că pârâții, în cursul procesului civil, nu au făcut dovada unei cote diferențiate de contribuție la dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/1 din imobilul de mai sus. Astfel fiind, instanța va constata că pârâții au dobândit cele două bunuri din litigiu cu o cotă de contribuție egală, de 50% fiecare.
Cu privire la modalitatea de partajare a masei partajabile:
Reclamanta a solicitat, ca modalitate de partajare, atribuirea bunului imobil, în natură, către pârât, cu obligarea acestuia la plata unei sulte către pârâtă.
Pârâții au solicitat, ca modalitate de partajare, ca imobilul să fie atribuit, în natură, către pârâtă, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către pârât.
Instanța a reținut apărarea reclamantei prin care aceasta a arătat că pârâta, în concert cu soțul ei, pârâtul de ordinul 1 solicită de fapt concursul instanței de judecată pentru a crea debitorului reclamantei o stare de insolvabilitate, știind că nu va putea achita sulta.
Instanța a apreciat că pentru o bună protejare a intereselor reclamantei - creditoare dar și a intereselor pârâtei, care nu are calitatea de debitoare față de societatea reclamantă, se impune o altă modalitate de partajare, respectiv partajarea prin transformarea dreptului de proprietate devălmașă a pârâților într-un drept de proprietate pe cote – părți, astfel încât, reclamanta să poată continua executarea silită cu privire la cota ce revine pârâtului din imobil.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că acțiunea civilă formulată de reclamanta S. C. de Consum “Silvana” V. în contradictoriu cu pârâții U. P., U. M. T., S.C. P. B. SA și . C. I. este întemeiată, a admis-o și în consecință:
În baza art. 983 Cod procedură civilă s-a constatat că, în timpul căsătoriei, pârâții U. P. și U. M. T., au dobândit, cu o cotă de contribuție egală, de 50% fiecare, cota de 1/1 parte din imobilul situat în comuna V., .. 77/a, . și din dreptul de concesiune asupra suprafeței de teren de 377 mp, teren aferent apartamentului nr. 2, din totalul de 851 mp teren proprietatea Statului Român, înscrise în CF nr._-C1-U1 V. și CF nr._ V. cu număr topografic 3350/2/II și 3350/2.
În baza art. 983 Cod procedură civilă s-a sistat dreptul de proprietate în devălmășie al pârâților în ce privește cota de 1/1 din bunurile descrise mai sus și s-a transformat dreptul de proprietate în devălmășie în drept de proprietate pe cote părți egale, asupra cotei de 1/1 parte din imobilul situat în comuna V., .. 77/a, . și asupra dreptului de concesiune asupra suprafeței de teren de 377 mp, teren aferent apartamentului nr. 2, din totalul de 851 mp teren proprietatea Statului Român, înscrise în CF nr._-C1-U1 V. și CF nr._ V., cu număr topografic 3350/2/II și 3350/2, urmând ca fiecare dintre pârâți să dețină cota de 1/2 din aceste bunuri.
S-a dispus Biroului de Carte funciară din cadrul OCPI A. să efectueze cuvenitele modificări în CF nr._ V. și în CF nr._-C1-U1 V., în sensul prezentei sentințe.
Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că pârâții de ordinul 1 și 2 au căzut în pretențiuni, instanța, în baza art. 455 Cod procedură civilă a obligat pârâții de ordinul 1 și 2, în solidar, la plata sumei de 12.965 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 11.465 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și suma de 1.500 lei reprezintă onorariu avocațial.
În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care pârâta . obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de această pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta U. M.-T. solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale și constatării cotei sale de contribuție de 80% la dobândirea imobilului situat în V. . M. nr. 77/a . CF_-C1-U1 V., nr. top.3350/2/II și a dreptului de concesiune asupra suprafeței de 377 mp teren aferent apartamentului 2 din totalul de 851 mp teren proprietatea statului român înscris în CF nr._ V. nr. top 3350/2; sistarea stării de indiviziune prin atribuirea bunului imobil descris mai sus către pârâtă precum și atribuirea către aceasta a dreptului de concesiune asupra suprafeței de 377 mp teren aferent imobilului; să se dispună efectuarea mențiunilor privind dreptul de proprietate și dreptul de concesiune al pârâtei în cartea funciară a imobilelor, cu cheltuieli de judecată.
În opinia apelantei, hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât s-a acordat ceea ce nu s-a cerut de către părți.
Se arată că, prin cererea de chemare în judecată intimata S. C. de Consum Silvana V. a solicitat partajarea bunurilor comune ale apelantei și ale soțului său, intimatul U. P., iar sistarea comunității de bunuri să se realizeze prin atribuirea definitivă către intimatul Ursii P. a apartamentului nr. 2 situat în . nr. 77 A, ., înscris în CF_-C1-U1 V., nr. top. 3350/2/II în suprafață de 385 mp, precum și a dreptului de concesiune asupra a 377 mp teren aferent apartamentului nr. 2 din totalul de 851 mp teren proprietatea Statului Român înscris în CF nr._ V. nr. top 3350/2.
Prin cererea reconvențională formulată de apelantă la dosarul de fond s-a solicitat sistarea stării de indiviziune asupra apartamentului nr. 2 situat în comuna V. . nr. 77 A, jud. A., înscris în CF_-C1-U1 V., nr. top. 3350/2/II în suprafață de 385 mp, prin atribuirea bunului imobil către apelantă, precum și a dreptului de concesiune asupra 377 mp teren aferent apartamentului nr. 2 din totalul de 851 mp teren proprietatea statului român înscris în CF nr._ V. nr. top 3350/2, cu obligarea apelantei la plata sultei aferente.
Intimatul U. P. a arătat că este de acord ca imobilul să îi fie atribuit în proprietate apelantei, având în vedere că este unica locuință a familiei.
Prin sentința atacată instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune într-o altă modalitate decât cea solicitată de părți dispunând sistarea dreptului de proprietate în devălmășie și transformarea în drept de proprietate pe cote părți fără a atribui integral imobilul vreuneia dintre părți. Procedând astfel, instanța a încălcat prevederile legale potrivit cărora dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor instanța va hotărî potrivit înțelegerii lor (art. 982 Cod procedură civilă). Or, părțile în situația de față sunt apelanta și intimatul U. P. al cărui imobil face obiectul partajului, creditoarea având garanția că poate executa silit sulta stabilită de către instanța de judecată. De asemenea, instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât atât reclamanta, cât și pârâta au solicitat atribuirea bunului imobil către unul dintre coproprietari, însă instanța de fond a ignorat aceste solicitări și a sistat doar starea de devălmășie prin transformarea în coproprietate pe cote părți, fără a atribui bunul vreunuia dintre coproprietari.
Având în vedere aceste considerente se apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și se impune a fi schimbată.
Apelanta arată că are o contribuție de 80% la dobândirea apartamentului nr. 2 situat în . nr. 77 A, jud. A., înscris în CF_-C1-U1 V., nr. top. 3350/2/11 în suprafață de 385 mp și implicit la dobândirea dreptului de concesiune pentru suprafața de 377 mp aferentă apartamentului deținut în proprietate.
În acest sens învederează faptul că în anul 1990 mama sa a înstrăinat un apartament în municipiul A., iar banii obținuți din vânzare i-a încredințat apelantei cu scopul de a construi sau cumpăra o casă în ., ea a locuit cu pârâții ulterior vânzării apartamentului proprietate personală întrucât nu mai avea o altă locuință, iar banii i-a încredințat în întregime apelantei. O parte din banii obținuți de la mama sa apelanta i-a folosit și pentru a constitui și dezvolta activitatea societății VLADMOPAN SRL în cadrul căreia a avut calitatea de asociat unic, aspect care rezultă din înscrisul eliberat de ONRC A., anexat prezentului apel și din copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/12.10.1990 de Notariatul de Stat Județean A. aflată la dosarul de fond. În mod greșit instanța de fond reține faptul că U. P. a realizat venituri din Vladmopan SRL, întrucât veniturile semnificative au fost însușite de apelantă în calitate de asociat unic al societății și au fost folosite în vederea construirii imobilului care face obiectul partajului. S. VLADMOPAN SRL a funcționat în perioada 1994-2007 și s-au obținut venituri semnificative cu titlu de profit al societății. Aceste aspecte sunt susținute de interogatoriul pârâtului U. P., interogatoriul pârâtei și înscrisurile anexate. Instanța de fond reține că apelanta nu a depus vreun act de donație din care să rezulte că a primit de la mama sa vreo sumă de bani ulterior înstrăinării apartamentului acesteia. În realitate, dată fiind relația de rudenie de gradul I, nu s-a pus problema întocmirii unui astfel de înscris probator în familie. U. P. a fost asociat în societatea LA U. SRL, însă aceasta nu a mai funcționat din anul 1994, astfel că declarația martorului S. B. în sensul că intimatul a realizat venituri din această societate, este nesinceră. Singurele venituri realizate de intimat au fost salariul minim acordat de . până în anul 2005 și indemnizația obținută de la SCC Silvana V., însă veniturile acestuia nu se comparau cu veniturile realizate de apelantă. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul de fond, pârâții au două fetițe minore U. N. D. și U. A. C. și un fiu major, toți fiind îngrijiți, crescuți și educați de apelantă, ea realizând singură activitățile în gospodărie, astfel că și aceste împrejurări constituie aspecte de care instanța de judecată trebuie să țină cont la stabilirea cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune.
Având în vedere aceste considerente, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În drept apelanta invocă: art. 466, 480, 982 Cod procedură civilă art. 669 și urm. Cod Civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S. C. DE CONSUM SILVANA V. a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, în temeiul art. 480 al. 1 Cod procedură civilă și păstrarea în tot a hotărârii atacate.
În opinia intimatei, apelul este nefondat deoarece hotărârea atacată este legală și temeinică, pentru următoarele motive:
S. intimată este creditoarea intimatului U. P., conform titlurilor executorii constând în sentința penală nr. 780/11.III.2014 a Judecătoriei A. și decizia penală nr. 388/A/30.IV.2014 a Tribunalului A., definitive.
Prin aceste titluri executorii, intimatul U. P. a fost obligat să-i plătească intimatei suma totală de 45.715,48 lei, din care suma de 39.215,48 lei reprezentând despăgubiri civile și 6.500 lei cheltuieli de judecată.
Întrucât debitorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a creanței, s-a pornit împotriva sa executarea silită în dosarul execuțional nr. 128/2014 al Biroului executor Judecătoresc H. P..
Executarea silită a fost a încuviințată de Judecătoria A., prin încheierea nr. 6011/2014, dată în dosarul nr._/55/2014. Pe lângă creanța stabilită prin hotărârile judecătorești de mai sus, în cadrul executării silite s-au adăugat alte cheltuieli în cuantum de 9.466,80 lei, așa cum rezultă din încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 23.VI.2014, a executorului judecătoresc.
Așadar, la momentul introducerii acțiunii intimata avea o creanță în sumă totală de 55.182,28 lei față de intimatul U. P..
În cursul executării silite nu au fost identificate bunuri proprii ale debitorului U. P., ci doar bunuri proprietate comună ale acestuia și ale soției sale, apelanta U. M. T..
Intimata consideră că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, deoarece:
Referitor la bunurile supuse împărțelii, s-a dovedit că apartamentul nr. 2, situat în comuna V., . M., nr.77/a, ., înscris în C.F._-C1-U1 V., nr. topografic 3350/2/II, a fost dobândit prin cumpărare de soții pârâți, în timpul căsătoriei, respectiv în data de 16.VIII.2000, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la dosar, poziția B.l și din contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.3210/16.VIII.2000 de B.N.P. T. F.. Bunul este proprietate comună în devălmășie a soților pârâți, conform înscrierii din cartea funciară, a prezumției legale instituite de art. 343 al. 1 Cod civil, precum și potrivit declarației pârâților din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Bunul imobil se află în posesia pârâților.
De asemenea, tot în timpul căsătoriei, în aceeași zi și prin același act juridic, soții pârâți au dobândit și dreptul de concesiune asupra 377 mp, teren aferent apartamentului nr.2, din totalul de 851 mp teren proprietatea Statului Român, înscris în C.F. nr._ V., nr. top. 3350/2. Prin urmare, și acest drept de concesiune este bun proprietate comună în devălmășie a soților pârâți, conform înscrierii din cartea funciară și prezumției legale instituite de art. 343 Cod civil.
În privința valorii imobilului supus partajului, părțile au convenit că este de 382.150,08 lei, aceeași cu valoarea de impozitare a imobilului ce rezultă din adresa emisă de Primăria Comunei V..
În conformitate cu prezumția instituită de art. 357 al. 2 cod civil și în lipsa unor dovezi care să răstoarne această prezumție, prima instanță a constatat că soții pârâți au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune supuse partajului, de 50 % fiecare.
Referitor la modalitatea de partajare, prima instanță a reținut că, pentru protejarea intereselor intimatei de creditoare, dar și ale pârâtei apelante care nu este debitoare, se impune o altă modalitate de partajare decât cea solicitată de părți, respectiv transformarea proprietății imobilului din devălmașă în proprietate pe cote-părți, astfel încât intimata să poată urmări cota-parte a debitorului din imobil.
Soluția primei instanțe este legală și temeinică. Ea satisface pe de o parte interesul intimatei de a putea urmări un bun propriu alt debitorului (cota-parte din dreptul de proprietate), nemaifiind necesară în acest moment urmărirea întregului imobil sau a sultei reprezentând jumătate din valoarea imobilului, întrucât debitorul U. P. a achitat între timp aproximativ o treime din datorie.
Mai mult decât atât, soluția pronunțată satisface și interesul apelantei și a copiilor săi de a nu fi evacuați din imobil. Hotărârea primei instanțe dă pârâților posibilitatea de a achita datoria față de intimată, în loc să fie obligați la plata în prealabil a unei sulte împovorătoare, care le depășește posibilitățile financiare, după cum afirmă chiar ei.
În ce privește criticile aduse de apelanta U. M. T., se solicită instanței de apel să le respingă ca fiind nefondate pentru următoarele motive:
Apelanta susține că hotărârea atacată ar fi nelegală, arătând că prima instanță a dat altceva decât ceea ce ea a cerut prin cererea reconvențională.
Este adevărat că apelanta a depus la dosar un înscris intitulat „cerere reconvențională”, pe care nu a timbrat-o și cu privire la care a formulat o cerere de ajutor public judiciar.
Cererea de ajutor public judiciar a făcut obiectul dosarului nr._ /al al Judecătoriei A. și a fost respinsă ca fiind fără obiect, instanța stabilind că așa-zisa cerere a apelantei nu poate fi calificată juridic drept cerere reconvențională, ci constituie în realitate doar simple apărări cu privire la cererea introductivă.
Încheierea din data de 20.IV.2015, prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, nu a fost atacată de apelantă cu cererea de reexaminare prevăzută de art. 15 al. 2 din O.U.G. nr. 51/2008, astfel încât chestiunea tranșată a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit art. 430 al. 2 și art. 431 al. 2 Cod procedură civilă.
În consecință, din moment ce apelanta nu a învestit prima instanță cu o cerere reconvențională propriu-zisă, rezultă că susținerile sale, cum că instanța ar fi dat altceva decât ea a cerut, sunt vădit nefondate.
Nici celelalte critici aduse de apelantă hotărârii primei instanțe nu sunt fondate, deoarece apărările sale au fost respinse în mod întemeiat.
În ce privește susținerea apelantei că soții ar fi avut o contribuție diferită Ia achiziționarea imobilului supus partajului, de 80 % apelanta U. M. T. și de 20 % intimatul U. P.:
În susținerea acestei teze, apelanta a afirmat în fața primei instanțe că ar fi primit bani de la mama sa, rezultați din vânzarea unui apartament, pentru a-și construi sau cumpăra o casă în V..
Prima instanță a înlăturat pe bună dreptate această simplă și neconvingătoare alegație, nesusținută de niciun fel de dovadă privind pretinsul act juridic de donație.
În acest sens, intimata arătă că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr._/12.X.1990 (depus la dosar de apelanta U.), numita T. A. a vândut un apartament cu prețul de 65.000 lei, în anul 1990, însă, apelanta U. M. T. a cumpărat imobilul în litigiu cu 10 ani mai târziu, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 3210,16.VIII.2000.
Faptul că pretinsul act de donație nu a existat în realitate este întărit și de răspunsurile contradictorii date de cei doi soți pârâți la interogatorii, cu privire la suma ce i-ar fost donată apelantei, la momentul când suma ar fi fost dată efectiv și la modul în care ea ar fi fost utilizată. Contradicțiile vădite dintre cei doi soți, privind elemente esențiale ale pretinsei donații, fac inutilă administrarea oricărei alte probe suplimentare în acest sens în faza apelului.
Totodată, trebuie observat că în contract cumpărătoarea U. M. T. a menționat expres că imobilul este bun comun cu soțul său U. P. (reprezentantul vânzătoarei S.C „La U.” S.R.L). Evident, dacă apelanta ar fi cumpărat bunul respectiv cu bani de la mama sa, ar fi menționat în contract că imobilul este în tot sau măcar în parte bun propriu și nu ar fi declarat că îl cumpără ca bun comun.
Mai mult decât atât, mai trebuie remarcat faptul că din prețul total de_ lei, la încheierea contractului cumpărătoarea a plătit doar 10.000.000 lei (adică 10 %), urmând ca diferența de 90 % din preț să fie plătită în patru rate trimestriale pe o perioadă de un an. Or, dacă apelanta ar fi avut bani de la mama sa (din vânzarea apartamentului acesteia cu 10 ani înainte) de ce a mai fost nevoie de eșalonarea plății prețului, în patru tranșe, pe parcursul unui an. Nici la această întrebare cei doi soți nu au reușit să dea răspunsuri coerente cu ocazia interogatoriilor luate în prima instanță. Prin urmare, este evident că susținerile apelantei sunt neadevărate.
În consecință, din moment ce soții pârâți nu au reușit să producă nicio dovadă pentru a răsturna prezumția instituită de art. 357 al. 2 Cod civil, conform căreia soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, soluția pronunțată este pe deplin întemeiată.
De asemenea, în opinia intimatei, nu este fondată nici critica apelantei cu privire la faptul că prima instanță nu i-a atribuit ei imobilul, cu obligarea sa la plata sultei către intimatul U. P..
Se arată că atribuirea imobilului către apelanta U. M. T. ar fi rezolvat (temporar) problema sa locativă, însă nu ar fi rezolvat problema intimatei ca și creditoare, tocmai cea care a determinat sesizarea instanței cu prezentul litigiu.
Poziția procesuală a apelantei s-a dovedit a fi una aparent paradoxală. Pe de o parte a susținut că nu are mijloace materiale pentru a plăti taxa judiciară de timbru, sens în care a formulat cerere de ajutor public judiciar. Pe de altă parte, tot apelanta a solicitat să îi fie atribuit imobilul și să fie obligată la plata unei sulte către intimatul U. P., în cuantum de 18.000 Euro (90.000 Euro x 20 % din valoarea imobilului = 18.000 Euro, în cazul în care instanța ar fi stabilit că soții au avut o contribuție diferită la dobândirea masei partajabile) sau de 45.000 Euro (în cazul în care cotele soților sunt egale).
Este evident că, dacă apelanta a recunoscut că nu are posibilitatea de a plăti taxa de timbru, fiind lipsită de venituri, nu ar fi putut plăti nici sulta de 45.000 Euro la care ar fi obligat-o instanța.
Dacă apelanta ar fi avut posibilități materiale pentru a plăti sulta, ar fi putut să-i achite intimatei, în numele debitorului, creanța - aproximativ 12.500 Euro (o suma de patru ori mai mică decât sulta pe care ar fi datorat-o în cazul în care imobilul i-ar fi fost atribuit) și ar fi rămas cu imobilul, iar prezentul proces nu ar mai fi avut loc. Chiar și după sesizarea instanței de judecată, apelanta U. M. T. ar fi putut proceda astfel, dacă ar fi fost de bună-credință, iar procesul ar fi rămas fără obiect.
Dar, în concert cu soțul său debitor, apelanta a dorit de fapt să creeze debitorului intimatei o stare de insolvabilitate, știind că nu va putea plăti sulta, pentru a nu se mai putea recupera creanța față de acesta.
În concluzie, se solicită respingerea apelului ca fiind nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acțiunea reclamantei se fundamentează pe dispozițiile art. 353 alin. 2 Cod Civil, respectiv pe dreptul creditorului personal al unuia dintre soți de a cere partajul bunurilor comune, astfel încât sub aspect procesual, nu se poate susține că în cadrul acestei acțiuni creditorul nu ar avea calitate de parte iar dispozițiile art. 984 alin. 1 Cod procedură civilă ar putea fi aplicate în sensul că soții pârâți ar putea ajunge la o înțelegere ce ar ocoli interesele creditorului-reclamant și care ar trebui confirmată de către instanță.
În ce privește modul în care prima instanță a calificat și soluționat cererile părților, tribunalul constată că prin încheierea camerei de consiliu din 20.04.2015, judecătoria a respins ca lipsită de obiect cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta U. M. T., apreciind că în realitate aceasta nu a formulat o cerere reconvențională și prin urmare nu are obligația de timbrare. Din încheierile de ședință ulterioare și din cuprinsul sentinței pronunțate nu rezultă că judecătoria s-ar fi considerat sesizată cu o cerere reconvențională.
Apelanta nu a criticat acest mod de a proceda al primei instanțe, nici prin formularea cererii de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar, nici prin contestarea formală a încheierii de ședință din 21.04.2015 ori a celei următoare ce atestă că prima instanță s-a considerat investită doar cu o acțiune principală, iar prin concluziile orale ale reprezentantului său nu a mai făcut referire la vreo cerere reconvențională.
La fel, prin apel nu se critică nesoluționarea unei cereri reconvenționale (caz în care ar fi trebuit expuse argumente contrare considerentelor primei instanțe privind calificarea cererilor pârâtei) ci acordarea a ceea ce nu s-a cerut de către părți.
Sub acest aspect însă, se constată că prima instanță a admis acțiunea reclamantei doar „în parte”, respectiv pentru considerentele ținând de protejarea intereselor reclamantei și pârâtei, s-a mărginit la a stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar și cota-parte ce se cuvine fiecăruia, fără a finaliza procedura partajului prin atribuirea bunurilor.
În lipsa unor precizări ale legiutorului cu privire la specificitatea acțiunii prevăzute de art. 353 alin. 2 Cod civil, tribunalul nu poate reține vreo vătămare a intereselor soțului nedebitor, prin transformarea devălmășiei în coproprietate pe cote-părți, acesta având posibilitatea să devină proprietar exclusiv prin căile oferite de dreptul comun.
În fine, apelanta a criticat soluția primei instanțe pentru a obține recunoașterea contribuției sale superioare la dobândirea bunurilor comune – în speță un imobil.
Separat de împrejurarea că cei doi pârâți conviețuiesc în imobilul supus partajului, ca soț și soție, împreună cu cele două fiice ale lor, fiind evident interesul comun de a obține scoaterea locuinței familiei de sub efectul vreunei urmăriri silite, tribunalul reține și neconcordanțele existente în apărările pârâților cu privire la justificarea contribuției superioare a pârâtei la dobândirea imobilului.
Astfel, prin întâmpinarea formulată prin avocat P. C. și înregistrată la judecătorie la 12 decembrie 2014, pârâtul arată că soția sa are o contribuție mai mare la dobândirea imobilului, fără a cuantifica această contribuție și fără a arăta în ce constă contribuția superioară.
Prin întâmpinarea formulată prin avocat Lanevschi V. C. și înregistrată la judecătorie la 17 decembrie 2014, pârâta a arătat că a avut o contribuție de 80%, iar prin înscrisul intitulat „Cerere reconvențională” a explicat că mama sa a avut un apartament în A., pe care l-a vândut și i-a încredințat banii obținuți pentru a-și construi sau a cumpăra o casă în V..
La fila 102 dosar primă instanță pârâta a depus copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat de mama sa în data de 12 octombrie 1990, din care rezultă că aceasta a obținut un preț de 65.000 lei pe apartamentul vândut.
La fila 138 dosar primă instanță reclamanta depune contract de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu, încheiat la data de 16 august 2000, din care rezultă că vânzătoarea S.C. „La U.” SRL V., reprezentată prin pârâtul U. P. în calitate de asociat unic a vândut imobilul pârâtei, căsătorită cu pârâtul U. P., cu prețul total de_ lei (vechi), cu un avans de 10.000.000 lei (vechi) iar diferența urmând a fi achitată în 4 rate.
Așadar, plata prețului în rate, cu un avans de doar 10% denotă că soții pârâți nu au avut niciun ajutor financiar exterior la achiziționarea imobilului.
Mai mult, tribunalul reține, din copiile cărților de muncă ale pârâților, că aceștia s-au căsătorit în anul 1993, iar pârâtul apare ca asociat al firmei vânzătoare a imobilului încă din anul 1990, ceea ce denotă că prețul obținut din vânzarea imobilului urma să întregească patrimoniul unei societăți comerciale, deținute de pârât anterior căsătoriei cu pârâta.
În plus, cu ocazia răspunsului la interogator, pârâtul arată că o parte din banii dați soției sale de mama acesteia au fost investiți în firma pârâtei (S.C. Vladmopan) și că suma primită a fost de 65.000.000 lei, în timp ce pârâtă, cu ocazia răspunsului la interogator, arată că suma plătită de soți pentru apartament este de_ lei, cea mai mare parte provenind de la mama sa, de asemenea au luat și un împrumut de la BCR, iar plata în rate a prețului se explică prin faptul că suma primită nu a fost suficientă pentru achitarea prețului întreg.
Neverosimilitatea apărărilor celor doi pârâți, reținută și de prima instanță, precum și imposibilitatea considerării ca „dar manual” a unei sume de bani atât de importantă, coroborate cu interdicția dovedirii donației prin administrarea probei testimoniale, conduc la concluzia că în speță contribuția egală a pârâților la dobândirea imobilului a fost în mod temeinic stabilită de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta U. M.-T. împotriva sentinței civile nr. 2779 din 19.05.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. L. L. M. I.
Red. S.S.C.
Thred. M.I.
7 ex./20.11.2015
5 . comunică cu:
apelanta-pârâtă U. M. T. - V., .. 77/A, .
intimații-pârâți U. P. - V., .. 77/A, .
P. B. SA - sector 1, București, .-64
. primar - V., ., J. A.
intimata-reclamantă S. C. de Consum Silvana V. - A., . C.. Av. M. R., nr. 5, ., J. A.
Prima instanță: Judecătoria A., judecător C. G.
| ← Contestatie la executare. Sentința nr. 1666/2015. Tribunalul ARAD | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
