Pretenţii. Decizia nr. 299/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 299/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.299
Ședința publică din data de 9 martie 2015
PreședinteRamona M.
Judecător C. C. A.
GrefierFlorica M.
S-a luat în examinare, apelul declarat de apelantul C. L. al Comunei V., prin primar în contradictoriu cu intimații L. M. și L. M. V., împotriva Sentinței civile nr.4855 din 22.10.2014 pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimaților avocat G. A. P. din Baroul A. în substituirea avocatului titular P. D. R. din Baroul A., absenți reprezentantul apelantului și intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 55 lei taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei. La data de 04.03.2015 apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare. Un exemplar se înmânează avocatului intimaților.
Avocatul intimaților depune la dosar împuternicire avocațială de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Avocatul intimaților solicită respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2014, constată că prin sentința civilă nr.4855 din 22.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C. L. al Comunei V. prin Primar în contradictoriu cu pârâții L. M. și L. M. V., pentru cheltuieli de judecată aferente dosarului_ al Judecătoriei A..
A obligat reclamantul să plătească pârâților 450 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâții au promovat la 03.04.2012 o cerere în evacuare împotriva unor terți – N. C. și N. E. - în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei A..
La data de 16.05.2012 pârâții au completat acțiunea din acel dosar cu o cerere în constatarea nulității contractului de închiriere 2086/2009, împrocesuând și pe reclamanta din cauză.
Acțiunea din dosar_ al Judecătoriei A. a parcurs două grade de jurisdicție - fond și recurs - fiind respinsă irevocabil.
Reclamanta și-a făcut apărările din dosar_ al Judecătoriei A. apelând la servicii de consultanță juridică oferite de ..
Prima instanță a constatat că acțiunea este neîntemeiat formulată.
În ceea ce privește pretinsa autoritate de lucru judecat, cu raportare la dispozițiile legale incidente pe durata judecății din recurs în dosarul_ al Judecătoriei A. – Cod procedură civilă din 1865 - prima instanță a constatat că în cauză nu se poate reține, întrucât din decizia Tribunalului A. nu rezultă că acesta s-ar fi pronunțat asupra cheltuielilor de judecată din recurs ale reclamantei, în sensul pretins de pârâți în cadrul prezentei proceduri.
Totuși prezenta acțiune prin care se solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând prețul serviciilor de consultanță juridică prestate în favoarea reclamantei de . în baza contractelor de prestări servicii nu este întemeiată.
Prin decizia nr. XXII/12.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.
Reclamanta uzând de dispozițiile art. I alin 2 OUG 26/2012 a avut libertatea de a contracta servicii de consultanță de la ., în condițiile în care a considerat oportun, însă contractele de consultanță încheiate cu aceasta din urmă sunt opozabile doar reclamantei, ele neputând fi făcute opozabile pârâților întrucât potrivit art. 11 cod civil nu se poate deroga prin convenții de la legile care interesează ordinea publică.
Față de cele de mai sus prima instanță a respins acțiunea, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, reclamanta fiind obligată să plătească pârâților 450 lei cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta procedură.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. L. al Comunei V., prin primar, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului arată că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală atunci când nu a soluționat cererea prin prisma dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, ci prin prisma Deciziei nr. XXII/2006.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă vechi partea căzută în pretenții are obligația de a suporta cheltuielile de judecată ocazionate de partea adversă, textul de lege având un caracter expres cu privire la aceste cheltuieli. Neacordarea cheltuielilor de judecată poate fi decisă doar atunci când, înlăturarea de la obligația de plată survine dacă partea nu se opune admiterii cauzei, iar soluția este evident de admitere. Pe cale de consecință, pentru orice alt caz, cât timp legea nu distinge, nu o poate face nimeni aplicându-se obligația legală de suportare a cheltuielilor de judecată de partea căzută în prezenții.
În ce privește cheltuielile de judecată pe care le pretinde, acestea sunt legale reprezentând cheltuieli de monitorizare, instrumentare și apărări ale entității publice într-un litigiu în care a deținut calitatea de pârât.
Faptul că această instrumentare a dosarului s-a făcut printr-o societate profesională cu activitate juridică nu poate comporta discuții asupra dreptului de a solicita cheltuieli de judecată. Deopotrivă textul legal se limitează la a stabili care sume reprezintă cheltuieli de judecată, fără a face vreo interdicție sau vreo limitare cu privire la sursa de proveniență, astfel că ceea ce prevalează prin prisma textului legal este obligația părții care solicită cheltuieli de judecată să facă dovada suportării acestora.
În susținerea poziției cu privire la capacitatea și activitatea societății profesionale ce reflectă apărările în litigiul purtat, apelantul arată că între Primăria Comunei V. și . s-au încheiat contracte de prestări servicii anuale, depuse la dosarul cauzei.
Așa cum rezultă din cuprinsul dosarului autoritatea publică a stat în nume propriu în fața instanței, înscrisurile au provenit și poartă semnătura instituției, societatea profesională nefăcând altceva decât să asigure consultanța juridică adecvată.
Cu privirea la posibilitatea conferită de lege și la legalitatea acestui demers, apelantul arată că asupra legalității actelor prin care o societate profesională cum este . s-a constituit, s-a pronunțat deja un judecător delegat prin încheierea nr. 9456/13.10.2004 de autorizare a funcționării societății, aceasta neidentificând nici un motiv de lezare a legislației incidente în materie.
Apelantul mai arată că din documentele depuse la dosar, rezultă că la momentul înființării la data de 13.10.2004, societatea se numea F. C. Consulting SRL, ulterior aceasta și-a schimbat denumirea în ., păstrându-și ca unic obiect de activitate, prestarea de servicii juridice.
Consultanța juridică în acel litigiu s-a făcut de ., societate profesională, constituită în conformitate cu prevederile art. 21 din Statutul din 2004 al profesiei de consilier juridic.
În dovedirea acestor susțineri apelantul face dovada prin Adeverința și Decizia anuală eliberată de Colegiul Consilierilor Juridici A., că și la momentul prezentei . este înscrisă în Tabloul Societăților Profesionale ținut de Colegiul Consilierilor Juridici A., cu drepturi depline, în conformitate cu Statutul Colegiului.
Față de cele arătate, apelantul subliniază faptul că . are abilitatea de a redacta acte juridice, de a formula acțiuni în justiție și de a reprezenta persoane juridice. Din această abilitate recunoscută la momentul constituirii și înmatriculării respectiv confirmată prin sentința civilă nr. 2298/06.11.2008 a Tribunalului A., irevocabilă prin Decizia civilă nr. 943/30.06.2006 a Curții de Apel Timișoara, rezultă și posibilitatea Consiliului local al Comunei V., de a apela la serviciile acestei societăți profesionale.
În drept invocă art. 282 și următoarele, art. 274 Cod procedură civilă vechi.
Intimații L. M. și L. M. V. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării arată în ceea ce privesc cheltuielile de judecată solicitate pentru prima instanță în cuantum de 992 lei privind dosarul nr._ al primei instanțe că pârâta nu a făcut nici un fel de apărări. Nu există la dosarul cauzei nici o întâmpinare și nici un fel de apărare astfel că instanța când a pronunțat sentința civilă nr._ la data de 28.11.2012 a reținut faptul că „Pârâtul C. L. al Comunei V. nu și-a exprimat poziția față de acțiunea promovată”.
D. urmare cererea de acordare a unor cheltuieli de judecată pentru niște servicii/apărări ce nu au fost efectuate este profund nefondată. Mai mult, la un moment dat pârâta a fost amendată de către instanța de fond pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a comunica instanței înscrisurile solicitate.
Așa cum instanța de fond din prezentul dosar întemeiat a subliniat, lor nu li se poate opune un contract de prestări servicii în condițiile art. 1 din OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative.
Intimații arată că apelanta susține greșit că instanța de fond din prezenta pricină a lăsat nesoluționată acțiunea introductivă de instanță și că ar fi soluționat pricina prin prisma deciziei XXII/2006. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea prin prisma art. 1 din OUG 26/2012.
Nu există nici o motivare pentru care să li se pretindă niște cheltuieli pentru niște servicii pretins efectuate de acesta societate în condițiile în care aceasta nu a fost nici fizic nici scriptic „prezentă” în dosar. A veni ulterior și a susține că s-au efectuat niște cheltuieli pentru niște servicii în condițiile în care la dosar nu există nici o „urmă” de dovadă pe lângă faptul că este neîntemeiat, instituția în cauză dă dovadă, dincolo de orice dubiu, că înțelege să se îmbogățească fără just temei.
În ceea ce privesc cheltuielile de judecată solicitate pentru recurs în cuantum de 496 lei intimații susțin în continuare excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privesc cheltuielile de judecată solicitate în faza recursului în cuantum de 496 lei potrivit facturii nr.31/20.02.2013. Astfel așa cum rezultă din întâmpinarea Consiliului L. V. depusă în recurs în dosarul nr._ aceasta a solicitat respingerea recursului și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul A. prin decizia civilă nr. 260 dată în acel dosar, la data de 27.02.2013 s-a pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată solicitate în sensul că nu le-a acordat deoarece acestea nu au fost dovedite. Este culpa apelantei că nu a depus la dosarul cauzei dovada efectuării unor cheltuieli în recurs (pe care le-a cerut) motiv pentru care instanța de recurs în mod temeinic nu le-a acordat. Faptul că nu s-a pronunțat asupra lor instanța, deși s-au cerut, partea nu are posibilitatea de ale cere pe cale separată, fiindu-i deschisă o cale extraordinară de atac în acest sens. Deoarece nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, calitate și obiect, intimații solicită admiterea excepției invocate și respingerea apelului în ceea ce privesc aceste cheltuieli solicitate pentru recurs.
Intimații mai arată că reclamanta din prezentul dosar nici nu a făcut dovada că aceste cheltuieli au fost efectiv realizate pentru apărarea din acest dosar și întâmpinarea din apelul prezentei apelante este semnată de către Primar. Nu s-a depus la dosarul cauzei nici o delegație de reprezentare de către .. Societatea în cauză nu a făcut nici un fel de apărări în numele reclamantei în acel dosar drept pentru care acum cheltuielile de judecată solicitate să fie justificate.
Intimații apreciază că în temeiul vechiului art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Partea avea sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat (actori incumbit onus probandi sau ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat). Cheltuielile de judecata se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest scop, la închiderea dezbaterilor părțile vor prezenta instanței un decont al cheltuielilor făcute, însoțite de acte doveditoare.
Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență, se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul vechiului art. 274 Cod procedură civilă) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (unanim valabil și pentru cheltuielile solicitate la fondul cauzei). În cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătura cu acel litigiu. De vreme ce C. L. V. s-a reprezentat singur în dosar nu există nici un temei pentru care acum să le solicite aceste cheltuieli.
Dacă în ceea ce privește realitatea sumelor solicitate, o chitanță, un document justificativ ar valida acest caracter, intimații apreciază că nu era necesară plata unui „onorariu” unei societăți comerciale având ca obiect consultanță, asistență si reprezentarea juridică care nu a făcut nici un fel de apărări în sprijinul reclamantei din prezentul dosar.
Intimații apreciază că reclamanta a formulat prezenta acțiune din totală rea-credință. Reclamanta a făcut niște plăți către ., există instituții specializate care pot analiza aceste aspecte, dar este profund nelegal că acum să le încarce în sarcina lor.
Deși C. L. al Comunei V. nu a făcut în fața instanței de fond nici un fel de apărări, aceasta a calificat acel dosar ca fiind de un nivel de complexitate ridicată când a stabilit care este onorariul pe care urmează să îl plătească societății care a emis facturile. Acest lucru reiese din art. 2 lit. b ultima teză din contractul de prestări servicii 498/30.03 2012.
Nu în ultimul rând, intimații arată că instanța de apel va fi ținută să judece prezentul apel în limita investirii sale de către apelantă. În acest sens solicită instanței să observe că singura critică adusă soluției de către apelantă este nelegalitatea hotărârii prin prisma deciziei XXII/2006 și nu critici legate de fondul cererii sale.
În drept invocă art. 201 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă.
Examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 476, art. 477 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză nu este fondat.
Analizând dispozițiile Legii nr. 514/2003, care reglementează modalitatea de exercitare a profesiei de consilier juridic, Decizia nr. XXII/12.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite, ale art. 5, art. 20 și art. 21 din Legea 514/2003 și ale art. 2 din Legea nr. 514/2003, tribunalul reține că profesia de consilier juridic se exercită de către persoane fizice, fie pe baza unui raport de serviciu, în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, fie pe baza unui raport juridic de muncă, în urma încheierii unui contract individual de muncă. Prin urmare, în mod just a fost respinsă acțiunea având ca obiect cheltuielile de judecată, respectiv plata prețului serviciilor pretinse a fi prestate în temeiul unui contract de servicii juridice, în condițiile în care legea (art. 206 alin. 1 și alin. 3 Cod civil ) sancționează cu nulitate absolută încheierea unor astfel de acte juridice, respectiv prestarea unor servicii juridice de către persoane juridice, cum este societatea cu care reclamanta apelantă a încheiat contractele depuse la dosar în temeiul cărora pretinde cheltuielile de judecată.
Așa cum corect arată apelanta, persoana juridică . a fost înființată cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data constituirii. Însă, față de dispozițiile legale indicate, precum și decizia prin care a fost admis recursul în interesul legii, societatea cu care reclamanta a încheiat contractele poate exista în forma sa de constituire, însă, în situația în care s-a solicitat pe calea unei acțiuni în justiție plata prețului serviciilor prestate de această societate, în mod corect prima instanță a analizat valabilitatea actelor asumate de reclamantă.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 480 Noul Cod de procedură civilă, urmează a se respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, va obliga apelantul, căzut în pretenții prin respingerea apelului, să plătească intimatei L. M. V. suma de 450 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul C. L. al Comunei V., prin primar, cu sediul în V., ., județul A. în contradictoriu cu intimații L. M., CNP_ și L. M. V., CNP_, ambii cu domiciliul în Localitatea H., nr. 467, județul A., ambii cu domiciliul procesual ales în A., B.dul Gen. V. M., nr. 9, . – la cab. av. P. D. R., împotriva Sentinței civile nr.4855 din 22.10.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă apelantul la plata către intimata L. M. V. a sumei de 450 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2015.
Președinte, Judecător,
R. M. C. C. A.
Grefier,
F. M.
Red.RM/Thred.FM
Data: 08.04.2015
4 ex./ 2 .
Se comunică
apelantului C. L. al Comunei V., prin primar - cu sediul în V., ., județul A.
intimaților L. M. și L. M. V. - ambii cu domiciliul procesual ales în A., B.dul Gen. V. M., nr. 9, . – la cab. av. P. D. R.
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător D. L. C.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 09-03-2015, Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 138/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
