Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 556/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 556/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.556
Ședința publică din data de 4 mai 2015
Președinte C. C. A.
Judecător R. M.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta C. P. ( Gulf ) LTD, prin mandatar . C. SRL, împotriva încheierii nr.643 din 05.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, că nu s-au formulat alte cereri și că nu mai există probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 03 aprilie 2015 constată că prin încheierea civilă nr. 643 din 05.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a petentei . C. SRL, în calitate de mandatar al C. P. (Gulf) LTD pentru învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/27.11.2008 încheiat între C. Europe Bank (ROMÂNIA) în calitate de creditor și L. T. în calitate de împrumutat; s-a anulat cererea de investire cu formulă executorie formulată de . C. SRL, în calitate de mandatar al C. P. (Gulf) LTD pentru învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/27.11.2008 încheiat între C. Europe Bank (ROMÂNIA) în calitate de creditor și L. T. în calitate de împrumutat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că cererea de învestire cu formulă executorie a fost introdusă de o societate comercială . C. SRL, în calitate de mandatar al C. P. (Gulf) LTD, iar la dosar nu s-a depus dovada calității de reprezentant.
Potrivit dispozițiilor art. 84(1) Cod procedură civilă, Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii, iar potrivit art. 151 Cod procedură civilă (1) și (2),
(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
(2) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.
Întrucât creditoarea nu a făcut dovada calității de reprezentant conform art. 151 Cod procedură civilă raportat la art. 84 Cod procedură civilă, instanța a anulat cererea în baza art. 82 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă.
Împotriva încheierii a declarat apel C. P. ( Gulf ) LTD, prin mandatar . C. SRL solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a încheierii apelate și admiterea cererii de investire cu formula exectorie a titlului - contractul de credit nr._, încheiat între C. Europe Bank (Romania) SA, în calitate de creditor și d-na. L. T. în calitate de împrumutat, depusă prin intermediul B. M. și Asociații.
În motivarea apelului arată că hotărârea pronunțată de prima instanța este netemeinică și nelegală.
În justificarea calității de creditoare invederează instanței că, în data de_, între C. Europe Bank (România) SA, în calitate de creditor și d-na. L. T., în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul de credit nr._.
Ulterior, prin Contractul Cadru de Cesiune din data de 12.08.2009 s-au stabilit condițiile în care urmau să se cesioneze anumite creanțe deținute de C. Europe Bank (România) SA către societatea cesionara C. P. (Gulf) Ltd, reprezentată pe teritoriul României de către S.C. Colectare Recuperare Creanțe C. SRL, în calitate de agent de colectare. Prin acest contract a fost stabilit doar cadrul general în care urmau să fie încheiate contractele de cesiune de creanțe ulterioare.
Prin contractul de cesiune nr. 18 din 27.06.2013 încheiat în baza Contractului Cadru de Cesiune din data de 12.08.2009, C. Europe Bank (România) SA în calitate de cedent, a cesionat mai multe creanțe identificate în Appendixul nr. 1 (Lista Creanțelor Cesionate) către societatea cesionară C. P. (Gulf) Ltd., printre care și creanța în discuție, astfel încât, în prezent societatea are calitatea de creditor al debitorului L. T..
În acest sens, a depus la dosarul cauzei extras din Appendixul nr. 1 la contractul de cesiune nr. 18 din 27.06.2013 în care este menționat creditul acordat debitorului.
În urma încheierii contractului de cesiune de creanță, cesionarul dobândește întocmai aceleași drepturi și obligații față de debitorul cedat, care îi reveneau cedentului în temeiul contractului de credit, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de calcul a dobânzilor, comisioanelor, penalităților, etc, așa cum rezultă și din principiul de drept roman “Cessinarius est pro creditore” (cesionarul este ca și un creditor).
Textul de lege la care s-a raportat instanța de fond în motivarea respingerii cererii de încuviințare a executării silite și anume art. 84 Cod procedură civilă, se referă la reprezentarea părților în judecată, așa cum însăși Secțiunea a IV-a din codul de procedură civilă poartă denumirea: “Reprezentarea părților în judecată”.
Astfel, ținând cont de faptul că cererea de investire cu formulă executorie este o procedură necontencioasă și că această cerere se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 6401 Cod procedură civilă, consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 84 Cod procedură civilă.
În art. 84 Cod procedură civilă, se precizează faptul că persoanele juridice pot fi reprezentante convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii, iar în cazul de față și anume pentru investirea cu formulă executorie a titlului - contractul de credit mai sus menționat, cerere care potrivit legii, se introduce la instanța de judecată și care se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților, nu se pot aplica dispozițiile acestor texte de lege.
Potrivit art. 6401 Cod procedură civilă, cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților.
Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales.
Astfel cum a mai arătat în data de 12.08.2009, între S.C. Colectare Recuperare Creanțe C. SRL (în calitate de mandatar) și C. P. (Gulf) Ltd (în calitate de mandant) a fost semnat contractul de colectare, în temeiul căruia mandatarul este împuternicit să reprezinte interesele mandantului în legătură cu cererile adresate instanțelor de judecată și executorilor judecătorești aflate pe teritoriul României, în legătura cu toate creanțele cesionate în baza Contractului cadru de cesiune, așa cum reiese din art. 2.1 și 3.1, lit. d) din repectivul contract. Apelanta menționează că obiectul principal de activitate al agentului de colectare, îl reprezintă codul CAEN 8291, repectiv - activități ale agențiilor de colectare și ale birourilor de raportare a creditelor.
Aceleași prerogative (inclusiv dreptul de reprezentare în legătură cu cererile adresate instanțelor de judecată și executorilor judecătorești) i-au fost acordate agentului de colectare și prin intermediul Procurii autentificate sub nr. 2400 din data de 30.09.2014, de BNP Confides.
Apelanta mai arată că în conformitate cu prevederile art. 86 Cod procedură civilă, mandatarul cu procura generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume, iar daca mandantul care a dat procura generală, nu are domiciliul sau reședința în țară, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Prin intermediul procurii autentificate sub nr. 2400 din data de 30.09.2014, de BNP Confides, mandatarei S.C. Colectare Recuperare Creanțe C. SRL i-a fost acordat în mod expres dreptul de a reprezenta societatea în judecată, cu atât mai mult cu cât C. P. (Gulf) LTD nu avem sediul sau sucursale pe teritoriul României.
Apelanta consideră că instanța de fond, în mod greșit a extins aplicarea art. 84 Cod procedură civilă și la reprezentarea în fața executorilor judecătorești, mai ales ținând cont de faptul că art. 84 Cod procedură civilă, se referă doar la reprezentarea convențională în fața instanțelor de judecată, nu și în fața altor autorități, cum este cazul executorilor judecătorești.
Mai mult, în situația în care în această cauză și-ar fi găsit aplicabilitate art. 84 Cod procedură civilă, instanța de judecata ar fi trebuit, în baza art. 82 Cod procedură civilă, să acorde un termen scurt pentru acoperirea lispurilor și anume atunci când se constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții. Dar, ținând cont de faptul că pentru soluționarea cererii de incuviintare a executării silite, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 6401 Cod procedură civilă, instanța de judecată trebuie să soluționeze această cerere, prin incheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților.
În cadrul dosarului de față, societatea este reprezentată prin consilier juridic - I. Raissa E..
Apelanta mai arată că instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite, fără a-i da posibilitatea de a oferi toate aceste lămuriri, încălcând astfel în mod flagrant prevederile art. 22 și art. 425 pct. b) Cod procedură civilă.
În drept invocă, art. 22, art. 470, art. 476 și art. 6401 alin. 4) Cod procedură civilă.
Analizând apelul, prin prisma motivelor formulate constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut prima instanță incidența art. 84 alin. 1 C., ce cuprinde regula în materia reprezentării în justiție a persoanelor juridice, și anume aceea că aceste persoane pot fi reprezentante convențional în instanță doar prin consilierul său juridic (angajat cu contract individual de muncă) sau avocat, iar nicidecum de o altă persoană juridică.
Avocatul sau consilierul juridic ce are dreptul să reprezinte persoana juridică, conform art. 84 alin. 1 C. trebuie să aibă un raport juridic convențional sau de muncă direct cu persoana reprezentată, or, în speță, nu rezultă ca dna consilier juridic a cărei delegație e depusă la dosar ar avea un astfel de raport juridic direct cu creditoarea reprezentată.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 86 teza I Cod procedură civilă au în vedere întinderea mandatului general și asupra dreptului de reprezentare în instanță, doar atunci când acest drept din urmă este expres acordat prin mandat. Art. 86 C. (cu ambele ipoteze, deci inclusiv cea referire la mandatul general acordat de mandantul ce nu are domiciliu/reședință în țară sau dacă procura este dată unui prepus) se coroborează cu prevederile art. 84 alin. 1 din același cod, fără a stabili o excepție de la această ultimă normă legală. În plus art. 86 a doua frază C. are în vedere, în mod evident, doar reprezentarea persoanei fizice, căci textul legal face referire doar la domiciliul sau reședința ce sunt elemente de identificare ale persoanei fizice, iar nu și a celei juridice.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 C., va respinge apelul.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta C. P. ( Gulf ) LTD, prin mandatar . C. SRL având J_ cu sediul în București, ., Clădirea Anchor Plaza, ., București, împotriva încheierii nr.643 din 05.02.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04.05.2015.
Președinte, Judecător,
C. C. A. R. M.
Grefier,
L. K.
Red.RM/Thred.FM
Data: 04.06.2015
3ex./1com./
Se comunică cu:
apelanta C. P. ( Gulf ) LTD, prin mandatar . C. SRL cu sediul în București, ., Clădirea Anchor Plaza, ., București
Prima instanță – Judecătoria A. - Judecător – C. L. D.
| ← Succesiune. Sentința nr. 4920/2015. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








