Succesiune. Sentința nr. 4920/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4920/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 563/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.563/A
Ședința publică din 7 mai 2015
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâții J. R. și K. M., împotriva sentinței civile nr.4920/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic și succesiune.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului, avocat M. A. din Baroul T. și reprezentantul intimaților, avocat B. M. C., din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 902 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul apelantului depune la dosar copia cererii formulată de către apelant privind reconstituirea dreptului de proprietate, care se comunică cu reprezentantul intimaților.
Reprezentantul intimaților apreciază că această cerere nu este utilă soluționării cauzei.
Reprezentanții părților declară că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat în scris, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 8.01.2015, constată că prin sentința civilă nr. 4920/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâții J. R. și K. M., ca nefondată.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În fapt instanța a reținut că în urma defunctului S. M. I., decedat la data de 08.06.1992 în loc. Vinga, ., jud A. au rămas: reclamantul S. I. în calitate de fiu, S. Ladislau fiu și K. R. fiică, postdecedată, S. Razalia, soție, postdecedată. În primul rând, în ceea ce privește legea aplicabilă în speță, instanța a constatat că decesul lui de cujus a intervenit la data de 08.06.1992, astfel că în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil, având în vedere prevederile art. 91 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Deși la decesul unei persoane automat patrimoniul său este transmis moștenitorilor, totuși, succesibilii au dreptul subiectiv de opțiune succesorală, nefiind siliți să accepte moștenirea.
În acest sens, art. 686 cod civil dispune: „Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri care i se cuvine”, iar potrivit art.689 Cod civil, acceptarea unei succesiuni poate fi expresă sau tacită, iar prin acceptare, titlul de moștenitor se consolidează și transmisiunea provizorie a moștenirii devine definitivă.
Referitor la acceptarea tacită, textul cuprinde prevederea generală că produc efectul acceptării actele pe care eredele nu ar putea să le facă decât în calitatea sa de erede și care presupun intrinsec intenția de acceptare.
În reglementarea Codului civil, acceptarea unei succesiuni este un drept, iar acest drept se prescrie, potrivit art.700 Cod civil, în termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii.
Din probele administrate în cauză rezultă că defuncta K. R., fiica postdecedată la data de 1.12.2006 a acceptat moștenirea după defunctul S. M. I., conform certificatului de moștenitor nr. 1327/31.05.1993.
De altfel, acest aspect nu este contestat de către reclamant care pretinde însă că și el ar fi acceptat tacit moștenirea.
Instanța a apreciat însă că reclamantul nu a efectuat acte de acceptare expresă a succesiunii iar faptele invocate de către acesta nu reprezintă acte de acceptare tacită a succesiunii.
Astfel, susținerile reclamantului în sensul că nu a atacat certificatul de moștenitor din 1993 pe motiv că la acea dată s-au înțeles cu privire la casa ce făcea obiectul moștenirii, nu a putut fi reținută. Faptul că terenul agricol în suprafață de 3,7654 ha a fost dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate conform TP_ doar în 20.07.1994, adică după decesul tatălui său nu îi oferă acestuia posibilitatea de a fi repus în termenul legal de opțiune succesorală de 6 luni conform art. 700 C civ. Renunțând la moștenire, reclamantul a devenit străin de succesiune, neputând revenii ulterior asupra acestei renunțări, decât în termenul inițial de șase luni.
În ceea ce privește pretinsul înscris sub semnătură privată intitulat „contract de schimb“, instanța a constatat că acesta nu îmbracă forma autentică necesară înstrăinării imobilului reprezentând teren. De asemenea, data acestui înscris sub semnătură privată nu este una certă conform art.1182 Cod civil.
Înscrisurile depuse la dosar privind dovada achitării impozitului pentru acest teren sunt referitoare la o perioadă mult după termenul de opțiune succesorală, și anume sunt aferente perioadei 2004-2014, adică la mult timp după încheierea presupusului contract de schimb, prin care terenul a fost de fapt înstrăinat încă din 01.01.1994.
Adeverința depusă la dosar emisă în 01.10.2014 de către Asociația agricolă nu face dovada acceptării tacite a succesiunii de către reclamant după defunctul său tată.
Nici din înscrisul eliberat de către Primăria Vinga nu reiese că reclamantul a achitat impozitul pentru terenul din litigiu, în condițiile în care nu există un astfel de înscris la dosarul său fiscal.
Așa cum rezultă din probele administrate, reclamantul nu a făcut niciun fel de acte de administrare permanentă cu privire la imobil, toate chitanțele privind impozitele achitate pe perioada 2004-2014 se referă la alte imobile ale acestuia și nu la cel în cauză.
Față de împrejurarea că reclamantul nu a săvârșit nici un act sau un fapt pe care nu-l putea săvârși în altă calitate decât aceea de erede, și din care să rezulte neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii ( art. 689 C.civ din 1864), instanța a apreciat că acesta nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prev. de art. 700 C.civ., astfel că s-a stins dreptul său de a mai accepta succesiunea și odată cu acest drept, s-a stins cu efect retroactiv și titlul său de moștenitor, devenind străin de moștenirea defunctului S. M. I..
Pentru motivele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a respins cererea de chemare în judecată atât cu privire la constatarea calității de moștenitor a reclamantului, cât și cu privire la celelalte capete de acțiune .
În condițiile în care pârâții nu au făcut dovada cheltuielilor solicitate în baza art. 453 C proc civ. instanța a respins cerere acestora de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S. I. solicitând admiterea apelului și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, în calitate de moștenitor sezinar, a acceptat în mod tacit succesiunea defunctului său tatăl, însă nu a făcut în mod expres niciun act de acceptare, dar nici de renunțare la moștenire. Notarul public în mod greșit l-a înlăturat de la moștenirea tatălui său, fără să dispună citarea sa pentru dezbaterea succesiunii. Este drept că moștenirea defunctului său tală s-a dezbătut inițial în dosarul nr. 1651/1993, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 1327/1993, în care apare ca străin de succesiune prin neacceptare în termen, însă nici aici nu a renunțat în mod expres. Arată că a fost de bună credință și la cererea nepoților săi le-a înmânat o copie a buletinului de identitate, fără să bănuiască faptul că ei se vor duce la notar și vor obține un certificat de moștenitor în care apare ca străin de moștenire.
La începutul anului 2013 copiii defunctei sale surori S. R. jr. (căsătorită K.) au solicitat dezbaterea succesiunii suplimentare cu privire la terenul extravilan. Ulterior a aflat că la data de 15 martie 2013 Biroul Notarial M. din A. a emis certificatul suplimentar de moștenitor nr.18 în dosarul nr.17/2013 de pe urma defunctului S. M. I. și a fiicei acestuia S. R. jr.(căsătorită K., postdecedată la data de 1 decembrie 2006) cu privire la terenul din litigiu.
Astfel apelantul arată că, moștenitori au fost declarați J. R. și K. M., în calitate de fiică și respectiv fiu al defunctei K. R., el fiind declarat străin de succesiune prin neacceptare în termen conform art. 700 din Codul civil. Faptul că nu a fost chemat la succesiune a fost recunoscut de pârâtul K. M. cu ocazia interogatoriului luat la data de 6.10.2014, răspunsul lui fiind consemnat în încheierea de ședință.
În ce privește însă terenul, apelantul arată că, titlul de proprietate s-a emis abia la 20.07.1994 pe numele tatălui său S. M. I., deci după dezbaterea succesiunii în dosarul 1651/1993. Arată că a folosit terenul tatălui său și a achitat impozitul pe proprietate. Motivul pentru care nu a putut prezenta chitanțe mai vechi, din anii 90 este că abia în anul 2004 a fost introdus impozitul pe terenurile agricole. Totodată, apelantul arată că, din actul eliberat de Societatea Agricolă Viitorul M. rezultă că împreună cu soția sunt membrii societății din anul 1994 cu suprafața de 4,06 ha, din care o parte a rezultat în urma unui schimb cu familia S.. Contractul de schimb, depus la dosarul cauzei, constituie o dovadă în sensul acceptării tacite a moștenirii, nu atât prin forma de înscris sub semnătură privată, cât prin faptul că dovedește în mod nemijlocit intenția sa de a administra și de a dispune de terenul agricol.
În drept apelantul invocă dispozițiile art. 8 și art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 1110. 1134 Cod civil.
Prin întâmpinare intimații J. R. și K. M. au solicitat respingerea apelului ca nelegal și neântemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, reclamantul face o confuzie între instituția repunerii în termen în raport cu statul pentru revendicările din Legea nr.18/1990 și instituția stabilirii calității de moștenitor acceptant între succesori. Aceasta din urmă este situația din speță și este nelegală orice solicitare de dobândire a calității de moștenitor acceptant ulterior, după 20 de ani. Atât timp cât Certificatul de moștenitor nr.1327 eliberat în anul 1993 de notariatul de Stat este în vigoare nu poate fi schimbată calitatea reclamantului.
Este o instituție juridică inadmisibilă în drept posibilitatea să există două succesiuni după un decedat. O succesiune în 1993 și o succesiune în 2007 în care sunt 2 moștenitori și apoi prin absurd o succesiune în 2014 în care există trei moștenitori. Există un certificat de moștenitor și un certificat suplimentar, dar ultimul este suplimentar doar în ceea ce privește masa succesorală.
Reclamantul menționează: „nu am atacat acel certificat, întrucât la acea vreme ne-am înțeles cu privire la casa ce făcea obiectul moștenirii" deci recunoaște direct și indirect acel Certificat de Moștenitor nr.1327, ceea ce duce în mod inexorabil la renunțarea la întreaga moștenire. Nu se poate renunța la moștenire în parte. Articolul 696 Cod civil statuează, clar „ Eredele ce renunță este considerat că n-a fost niciodată erede" la fel și articolul 1121 Noul Cod Civil. Este inadmisibil ca după fiecare bun introdus în masa succesorală să se deschidă o nouă succesiune, stabilitatea sistemului juridic și circuitului civil ar fi compromisă total.
În cazul renunțării la succesiune, intimații arată că, aceasta nu poate fi retractată decât în termenul legal de 6 luni. De asemenea, renunțarea are valabilitate pentru întreaga moștenire și față de toți moștenitorii.
De asemenea, intimații arată că, reclamantul invocă în mod greșit legislația ulterioară nașterii dreptului la succesiune, data decesului 08.06.1992, respectiv invocă Legea 304/2004, Noul cod de procedură civilă din 2007, decizii din 2007 ICCJ ,etc.
Reclamantul, contrar Codului civil vechi art. 1169 și Noul cod de procedură civilă art. 10, nu își dovedește afirmația privind nerenunțarea la moștenire și nu justifică în nici un fel de ce din 1994 până în prezent 2014 (douăzeci de ani) nu „și-a făcut moștenirea" după acel teren. Legiuitorul a acordat un termen de grație de 6 luni la dispoziția judecătorului, dar în nici un caz de douăzeci de ani. Reclamantul ignoră că după decesul din anul 2006 a lui S. R., soția decedatului din 1992, din nou nu a făcut niciun demers de acceptare a succesiunii. S. R., având în proprietate 1/2 din terenul din certificatul de moștenitor suplimentar din 2013. Reclamantul invocă „nulitatea absolută parțială". Nu se poate determina cât de parțială este nulitatea absolută, întrucât ar trebui să anuleze „absolut parțial" și certificatul de moștenitor nr.185/2007, după decedata S. R.. Acesta este complet ignorat de către reclamant și dovedește încă odată că în fapt a renunțat la moștenire complet. Afirmația reclamantului cuprinsă în acțiune că „nu am atacat acel certificat, întrucât la acea vreme ne-am înțeles cu privire la casa ce făcea obiectul moștenirii", este neadevărată cu cât în fapt asupra cotei de 1/2 din casă, proprietatea soției decedatului, mama reclamantului, exista un contract de întreținere recunoscut, semnat și declarat ca real chiar de reclamantul Soroș I.. Acest contract exclude integral pe reclamant de la moștenire chiar și după mama sa, deci nu a renunțat în compensare așa cum afirmă în mod doloziv reclamantul.
Intimații mai arată că, cotele solicitate sunt în totală contradicție cu situația din cele 3 certificate de moștenitor, cel din 1993 nr.1327, cel din 31.08.2007 nr. 185 și cel suplimentar din 15.03.2013 nr.18 unde figurează deja de două ori 2 moștenitori. Având în vedere că există cele trei certificate de moștenitor în niciun caz cota sa nu ar fi de 1/2, cât solicită.
Afirmațiile reclamantului privind plata impozitului nu valorează acceptare deoarece se dorește a se induce instanța în eroare prin similitudinea numelui decedatului cu cel ai reclamantului: S. I. și S. I.. Evident că impozitul atât timp cât nu s-a tăcut moștenirea s-a plătit pe numele de „S. I. - decedatul și nu de reclamantul S. I. urmașul.
Profitând de similitudinea numelui din Titlul de Proprietate, „S. I.," cu numele său, intimații arată că, reclamantul a încercat să ascundă partea lor din moștenire, crezând că nu cunosc despre acest titlu și că va putea să-l intabuleze pe numele său direct, descoperind apoi că s-a efectuat o moștenire, dorește să producă din nou alte confuzii.
Nu în ultimul rând, intimații arată că, această renunțare rezultă și din faptul că a solicitat să-i vândă acest teren. Prin acțiune dorește să eludeze legea și să dobândească dreptul de preempțiune ca și coproprietar conform prevederilor Legii nr. 17/2014 și să procedeze la o ieșire din indiviziune.
În speță sunt depășite mai multe termene de prescripție de 6 luni, de 3 ani, de 10 ani precum și excepții privind felul acțiunii în revendicare sau constatare, atât din dreptul succesoral din vechiul cât și din noul Cod de procedură civilă aplicabile.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art.466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este nefondat, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, tribunalul va constata că în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul nu a săvârșit nici un act sau fapt din care să rezulte neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii tatălui său S. M.I., motiv pentru care este străin de moștenire, astfel după cum se menționează și în certificatul de moștenitor 1327/1993, act pe care reclamantul nu a înțeles să-l conteste, fapt ce dovedește că știa de existența acestuia, dar nu a fost interesat de dezbaterea succesiuni tatălui său, arătând prin acțiune că „la aceea vreme ne-am înțeles cu privire la casa ce făcea obiectul moștenirii. Cu alte cuvinte, reclamantul nu contestă că a știut de dezbaterea succesiunii din 1993, pe care nu a contestat-o, dar invocă faptul că nu a fost citat și nu a avut cunoștință despre eliberarea Certificatului suplimentar de moștenitor nr.17/2013, prin care au fost menționate și alte bunuri ca făcând parte din masa succesorală a defunctului S. I., respectiv terenurile înscrise în T.P._/1994.
În prezenta cauză, reclamantul se prevalează de faptul că nu a renunțat în mod expres la succesiune, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile art.8 și 13 al.2 din Legea 18/1991, respectiv dispozițiile deciziei în interesul legii nr.XI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care statuează că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.
Potrivit art.13 din Legea fondului funciar nr.18/1991, calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii; în cazul terenurilor care nu s-au găsit în circuitul civil, moștenitorii sunt repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, ei fiind considerați că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o adresează comisiei de fond funciar.
Așadar reclamantul, nefiind renunțător expres la succesiune, ar fi putut fi considerat ca repus în termenul de acceptare a succesiunii defunctului său tată prin formularea unei cereri adresate comisiei de fond funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Însă, reclamantul nu a formulat o atare cerere, având în vedere înscrisul depus în apel la fila 38 din care rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate a fost cerută de numitul K. M. în numele numitului S. I. – tatăl reclamantului, domiciliat în M. 161, iar nu de către reclamantul din prezenta cauză; această concluzie a instanței se bazează pe faptul că cererea a fost formulată în timpul vieții titularului dreptului de proprietate, care menționează „am intrat în CAP la 10.XII.1958 cu suprafața de 3,48 ha”, cererea fiind datată 04.03.1991, adică înainte de decesul tatălui reclamantului. Prin urmare, reclamantul nu se poate prevala de dispozițiile art.13 al.2 din Legea nr.18/1991 întrucât acesta nu s-a aflat în situația de a formula vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, care să valoreze repunere în termenul de acceptare a succesiunii.
Pe de altă parte, faptul că după emiterea titlului de proprietate asupra terenului în litigiu, reclamantul l-ar fi luat în posesie, achitând și impozitul aferent, nu are nicio relevanță juridică și nu poate fi considerat drept act de acceptare tacită a succesiunii, având în vedere că regula indivizibilității patrimoniului conferă același caracter indivizibil și opțiunii succesorale care nu poate fi condiționată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral; acceptarea expresă, ori tacită vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât și cele care, eventual, ar intra ulterior în masa succesorală; cu alte cuvinte, reclamantul nu a probat faptul că a acceptat tacit succesiunea defunctului său tată în perioada imediat următoare decesul acestuia, ba dimpotrivă, a recunoscut că nu a avut nicio pretenție asupra bunurilor aflate în masa succesorală la data deschiderii succesiunii; în aceste condiții, eventuala luare în posesie a unui bun intrat ulterior în masa succesorală nu poate valora drept acceptare tacită a succesiunii, fără a se încălca caracterul indivizibil al opțiunii succesorale.
Față de cele expuse anterior, considerând legală și temeinică hotărârea primei instanțe, tribunalul, în baza art.480 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. I., împotriva sentinței civile nr. 4920/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.453 al.1 Cod procedură civilă, va obliga pe apelantul S. I. la plata către intimat a sumei totale de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial în apel, achitat conform chitanței de la fila 25.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâții J. R. și K. M., împotriva sentinței civile nr. 4920/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Obligă apelantul la plata către intimați a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7.05.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.NC
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.N. R.
Ex.5/3 .
Se comunică cu:
1.Apelantul: S. I. - Timișoara, . V. C., nr. 1, .
2.Intimata: J. R.- A., .-4, .
3.Intimatul: K. M. - Moșnița Nouă, nr. 159, jud.T.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 569/2015. Tribunalul ARAD | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 556/2015.... → |
|---|
