Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Hotărâre din 21-04-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 476/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 476
Ședința publică din 21 aprilie 2015
Președinte T. B.
Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelantul N. F. în contradictoriu cu intimatul S. de Ambulanță Județean A. împotriva sentinței civile nr. 26/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului – avocat S. C. P. din Baroul M. și reprezentantul intimatului – avocat B. Ș. din Baroul A. în substituirea Cabinete de Avocat Asociate „M. G., N. G.”, lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 500 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța fiscală nr._/03.03.2015 și suma de 500 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța fiscală nr._/24.03.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul apelantului arată că a achitat de două ori taxa judiciară de timbru și solicită restituirea taxei judiciare de timbru achitată în plus.
Reprezentantul intimatului depune delegație de substituire.
Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 26/12.01.2015 Judecătoria A. a respins contestația la executare formulată de contestatorul N. F. în contradictoriu cu intimatul S. de Ambulanță Județean A..
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 950/10.04.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosarul nr._ * a fost obligat contestatorul la plata către intimat a sumei de 80.149 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând din 26.03.2013 și până la plata integrală a debitului.
La data de 11.06.2014, pentru recuperarea sumei stabilită prin sentința antemenționată, intimatul creditor a formulat cerere de executare silită, înregistrată pe rolul Biroului executorului judecătoresc G. H. sub numărul de dosar 162/2014.
Pentru recuperarea sumei de 92.002,30 lei compusă din 80.149 lei creanță, 4.090,90 lei dobânda legală și 7.762,40 lei cheltuieli de executare, executorul judecătoresc a emis la data de 23.06.2014 somația și adresa de înființare a popririi asupra conturilor debitorului.
Împotriva actelor de executare, contestatorul a formulat prezenta contestație prin care a invocat în esență nelegalitatea executării ca o consecință a lipsei caracterului cert al creanței precum și lipsa caracterului executoriu al sentinței civile.
Instanța de fond a reținut că Sentința civilă nr. 950/10.04.2014 a Tribunalului A. era executorie de la data pronunțării, 10.04.2014. Fiind un litigiu de muncă, hotărârea este executorie de la data pronunțării acesteia conform art. 448 alin. 1 pct. 2 din Cod procedură civilă, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă.
În ceea ce privește critica privind cheltuielile de executare, instanța de fond a reținut că potrivit art. 669 Cod procedură civilă cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, fiind un principiu similar cu cel consacrat de art. 453 NCPC, debitorul fiind în culpă procesuală întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile impuse printr-un titlu executoriu.
Având în vedere că debitorul contestator nu achitase debitul la data înregistrării cererii de executare silită, respectiv 11.06.2014, intimatul creditor în mod legal s-a adresat executorului judecătoresc, în acest sens fiind și prevederile art. 622 Cod procedură civilă potrivit cărora „obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Instanța de fond a reținut că în mod corect s-au stabilit cheltuielile de executare, prin raportare la dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 modificată, onorariul maxim al executorului judecătoresc fiind în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani în valoare de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite, cuantum la care se adaugă și taxa pe valoare adăugată precum și celelalte cheltuieli de executare.
Instanța de fond a constatat că nu se invocă neregularități concrete ale actelor de executare, astfel încât față de aceste considerente de fapt și de drept, a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul N. F. în contradictoriu cu intimatul S. de Ambulanță Județean A.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelantul N. F. prin care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În motivare a arătat că prima instanță a analizat în mod necorespunzător contestația la executare formulată, aceasta stabilind prin sentința civilă că actele de executare ar fi întocmite corespunzător fără a avea în vedere și a analiza motivele invocate și fără a controla în totalitate temeinicia și legalitatea sentinței supuse executării silite, dispozitivul și legalitatea dispozitivului precum și dreptul creditorului de a pune în executare tot acest dispozitiv sau nu.
A considerat că în cuprinsul dosarului, s-au săvârșit mai multe erori, actele fiind comunicate când la o adresă când la altă adresă, fiind pus în postura faptului împlinit în repetate rânduri.
Mai mult decât atât, a învederat că instanța care nu a procedat corect la judecarea cauzei nici măcar nu era competentă să soluționeze acest dosar, competența fiind instanța din localitatea Timișoara, jud. T., și nu Tribunalul A.. Întregul dosar a fost instrumentat cu rea - credință, în cuprinsul acestuia fiind efectuate greșeli și minusuri procedurale, inclusiv a fost citat pentru o anumită oră și când a ajuns la cauză, aceasta era deja soluționată.
De asemenea a arătat că a învederat acestea, tocmai pentru a preîntâmpina eventuala apărare a creditoarei prin care ar putea să invoce dispozițiile art. 712 alin. 1 din N.C.P.C., însă având în vedere cel indicate, s-a aflat în imposibilitatea de a-și exercita calea de atac, iar atunci când a intrat în posesia sentinței civile, executorie fiind, a luat la cunoștință de existența și redactarea acestei sentințe din însăși dosarul execuțional, apelul i-a fost respins pe motiv că ar fi fost tardiv formulat, când de fapt tocmai din cauza erorilor de procedură nu a primit sentința civilă nr. 950 din 10.04.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ *. A menționat că împotriva sentinței prin care i s-a respins apelul a formulat cale de atac.
Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumei de 80.149 lei compusă din salariul de bază și contribuțiile pe care aceasta era obligată să le plătească în calitatea sa de angajator.
Cererea de chemare în judecată a fost adresată și înregistrată la o instanță de judecată ce nu avea competența teritorială, respectiv la Tribunalul A., când de fapt și de drept, cererea trebuia înregistrată la Tribunalul T..
Solicitarea formulată și adresată instanței de judecată este absurdă și abuzivă, asemeni și actului adițional nr. 14/28.12.2009, orice instanță de judecată care ar fi imparțială și obiectivă ar respinge o asemenea solicitare.
Prin urmare, a arătat faptul că în anul 2009 a încheiat cu reclamanta C.I.M. nr. 20/10.12.2009 contract ce prevede obligații sinalgmatice în sensul că, angajatul prestează munca prevăzuta în contract, iar angajatorul achită remunerația salarială cuvenită angajatului și stabilită prin C.I.M.
Prin abuz de putere, angajatorul în data de 28.12.2009 a impus angajatului semnarea actului adițional nr. 14/2009. A subliniat că o întrebare care se impune a fi pusă, se referă la cum este posibil ca actul adițional semnat după 8 zile de la încheierea contractului să aibă nr. 14 și unde se află celelalte 13 acte adiționale. Apoi, cum e posibil ca același contract de muncă să aibă încheiat, după aproape 3 ani și 14 acte adiționale, un alt act adițional, dar care de această dată să fie numerotat cu nr. 4 din 25.10.2011. Tot la capitolul semne de întrebare se încadrează și schimbarea numărului contractului de muncă din nr. 20 în nr. 226.
A învederat că între părți a fost încheiat C.I.M., în baza acestui contract, a prestat activitățile de servicii specifice, pentru care a fost remunerat.
Sumele de bani solicitate de pârâtă, reprezintă exact acele sume de bani care i-au fost achitate ca și drepturi salariale, or această solicitare pe lângă faptul că este netemeinică și nelegală, este abuzivă, întrucât aceste sume de bani nu i-au fost achitate nici ca subvenție și nici nu i-au fost oferite sub forma scutirii de la plata unor indemnizații pe care astfel ar fi fost obligat să le plătească.
A considerat că Tribunalul A. prin sentința pronunțată a dat curs unei solicitări netemeinice, datorită faptului că nu a instrumentat corespunzător acest dosar, nu a citit în totalitate actele aflate la dosarul cauzei și nu a interpretat în mod real conținutul tuturor înscrisurilor.
Astfel, reclamantul a solicitat restituirea salariului de bază și contribuțiile pe care acesta era obligat să le achite, când de fapt în cuprinsul art. 2 al Actului Adițional nr. 14/2009 se prevede că „Nerespectarea de către salariat a obligației asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, precum și la restituirea primei de instalare (...)", nicăieri în conținutul acestui articol nu este menționat faptul că rezidentul se obliga la restituirea drepturilor salariale obținute în urma prestării atribuțiilor de serviciu și obligațiilor prevăzute prin C.I.M.
Prin urmare, a considerat că dacă s-ar fi interpretat în mod corespunzător acest articol, ar fi rezultat cel puțin faptul că pârâtul nu datora reclamantului suma de 52.730 lei, reprezentând salariul de baza și suma de 5.046 Iei reprezentând spor condiții deosebite.
A învederat că toate actele de procedură și modul cum s-a desfășurat procesul conduc spre concluzia că instanța a dat dovada de părtinire și a favorizat reclamantul, efectuând toate demersurile în defavoarea pârâtului.
Prin urmare, a concluzionat că prin sentința civilă nr. 26 din 12.01.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ instanța nu face altceva decât să susțină o hotărâre care conține atâtea erori și vicii de procedură.
În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 466 și următoarele N.C.P.C.
Intimatul S. de Ambulanță Județean A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind netemeinic si nelegal.
În motivare a arătat că prin Sentința Civilă nr. 26/2015, instanța de fond a respins contestația la executare formulată de către contestatorul N. F., motivat de faptul că nu au existat neregularități ale actelor de executare. Mai mult, instanța de fond a constat ca executarea silită are la baza titlul executoriu reprezentând Sentința Civila nr. 950/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul A., executorie de la data de 10.04.2014.
Împotriva acestei sentințe apelantul a declarat apel la data de 14.07.2014 care a fost soluționat de către Curtea de Apel Timișoara prin respingerea apelului ca tardiv introdus și astfel a fost confirmată în mod definitiv Sentința Civilă nr. 950/10.04.2014.
Apelantul invocă și de aceasta dată faptul că s-au săvârșit mai multe erori în dosarul de executare, fără a le arăta în concret și omite cu bună știință faptul că în fața instanței de fond a solicitat de mai multe ori amânarea cauzei în vederea stingerii debitului pe cale amiabilă.
Cererea de chemare în judecată din dosarul_ a fost legal soluționată de către Tribunalul A. ca prima instanță deoarece conform art. 269 din Codul Muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente de la sediul reclamantei.
În conformitate cu dispozițiile art. 712 Cod procedura civila, atunci când titlul executoriu este o hotărâre judecătorească, în contestația la executare nu pot fi invocate apărări de fond pe care debitorul le-ar fi putut opune în cursul judecații în prima instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă sau cu privire la care s-a statuat cu putere de lucru judecat.
Pe calea contestației la executare nu se poate obține modificarea sau desființarea hotărârii puse în executare, ci doar înlăturarea abuzurilor și neregularităților săvârșite cu prilejul executării silite, respectiv lămurirea dispozitivului echivoc al unei hotărâri, ceea ce nu este cazul din prezentul dosar.
Legea permite apărări de fond împotriva titlului executoriu numai în situația în care urmărirea silită se face în baza titlului executoriu care nu a fost emis de o instanță judecătorească și partea nu a avut la dispoziție, în acest scop, o altă cale de atac specifică.
Din motivele invocate de către contestator, nu se poate determina în concret obiectul contestației la executare, respectiv ca fiind o contestație la executarea propriu zisă prin care să se conteste legalitatea oricăruia act de executare, a încheierilor date de executorul judecătoresc sau chiar a executării silite înseși, ori o contestație la titlu în cazul în care sunt necesare lămuri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Fie că este vorba despre o contestație la executarea propriu zisă, fie că se află în prezența unei contestații la titlu, contestația nu poate aduce atingere acelor efecte ale hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, instanța având obligația să se conformeze titlului executoriu.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, se observă că prin cererea introductivă de instanță contestatorul a solicitat anularea formelor de executare, invocând două motive, respectiv că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța pusă în executare și cheltuielile de executare nu sunt justificate în raport cu complexitatea cauzei.
Prin motivele de apel contestatorul invocă necompetența teritorială a instanței care a pronunțat titlul executoriu precum și pretinse erori de procedură și de judecată săvârșite de către această instanță; de asemenea, înțelege să formuleze apărări de fond împotriva titlului executoriu.
Ori, în conformitate cu dispozițiile art.478 alin. 3 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă prevăd că, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești, debitorul nu va putea invoca pe calea contestației motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în prima instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
Iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că dacă titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, nu se pot invoca pe calea contestației la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.
Conform dispozițiilor art. 45 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal.
Văzând că prin chitanța fiscală nr._/24.03.2015 apelantul a achitat în plus suma de 500 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, în baza dispozițiilor legale menționate anterior, instanța va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 500 lei achitată prin această chitanță fiscală.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelantul N. F. în contradictoriu cu intimatul S. de Ambulanță Județean A. împotriva sentinței civile nr. 26/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 500 lei achitată prin chitanța fiscală nr._/24.03.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2015.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red.TB / Thred.MC
4 ex./ 2 .
Se comunică cu:
- apelantul N. F. - domiciliul procesual ales în Timișoara, ..1, .
- intimatul S. de Ambulanță Județean A. - sediul procesual ales în A., .. 1, .
- B. G. H. D. - A., ., .
Primă instanță –Judecătoria A. - judecător R. A. C.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 140/2015. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5737/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
