Obligaţie de a face. Sentința nr. 5737/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5737/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 565/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.565/A
Ședința publică din 7 mai 2015
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta M. C. E., în contradictoriu cu reclamantul B. A. V., împotriva sentinței civile nr.5737 din 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei, avocat B. C. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul apelantei declară că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, în principal anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, la un complet civil; iar în subsidiar schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 13.01.2015, constată că prin sentința civilă nr. 5737 din 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâta M. (fostă F.) C. E. și în consecință a fost obligată pârâta să permită accesul reclamantului în imobilul situat în A., Piața UTA, nr. 44-55, .. 22, județul A., numai în vederea ridicării de către reclamant a lucrurilor personale.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul este fiul pârâtei, iar prin contractul de donație autentificat sub nr. 2914/03.10.2013 de către N. Public F. I., imobilul situat în A., Piața UTA, nr. 44-55, .. 22, județul A. a fost donat de către mamă-pârâta din prezenta cauză, fiului său-reclamantul, pârâta având drept de uzufruct viager asupra imobilului. De asemenea s-a reținut faptul că după încheierea acestui contract de donație, relația dintre părți s-a înrăutățit, astfel că reclamantul a fost nevoit să părăsească imobilul, mutându-se la bunicii materni, dar în imobil au rămas diverse bunuri și acte personale, pe care reclamantul susține că nu și le poate lua din apartament, întrucât pârâta nu-i mai permite să intre în acesta, fiind schimbată yala.
La data de 30.12.2013, pârâta a formulat o plângere penală împotriva tatălui ei, F. D., în care a arătat că în acea zi, acesta i-a luat din apartamentul său mai multe obiecte, respectiv o imprimantă și un vas de bucătărie. Ulterior, pârâta și-a retras plângerea penală formulată împotriva tatălui său.
Potrivit scrisorii medicale depuse la dosar s-a reținut că mama pârâtei a suferit un . anxios cu elemente relaționale.
Pârâta, mama reclamantului s-a recăsătorit cu domnul M. M., astfel că în prezent pârâta poartă numele acestuia.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză s-a reținut că pârâta în câteva rânduri i-a trimis reclamantului lucrurile personale, precum și documente oficiale, inclusiv prin intermediul agenților de la secția de poliție din cartierul V.. Această stare de fapt este confirmată chiar de reclamant prin înscrisul de la fila 34 dosar.
Martorii R. I. și D. S. au arătat faptul că pârâta i-a dat reclamantului lucrurile personale, iar camera acestuia a rămas doar cu mobilierul care a fost achiziționat de părinții reclamantului, astfel că în lipsa existenței unui partaj între părinții reclamantului, mobilierul face parte din bunurile comune dobândite de părinții reclamantului. Reclamantul în interogatoriul luat a confirmat faptul că a ridicat o . bunuri personale dar și calculatorul și play station.
În prezent, reclamantul nu mai este student la facultate, ci este în anul I la masterat în cadrul Facultății de Științe Economice, Universitatea „A. V.”, durata acestuia fiind de 4 semestre cu taxă de școlarizare.
Potrivit art. 500 cod civil părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul de moștenire și la întreținere.
Față de împrejurarea că prin prezenta acțiune reclamantul a dorit să aibă acces în locuința pârâtei, întrucât are domiciliul în acest apartament și are camera sa în acesta, instanța față de împrejurarea că reclamantul, în calitate de fiu major al pârâtei are în proprietate doar nuda proprietate, pârâta având dreptul de folosință exclusivă a imobilului în temeiul uzufructului viager, fiecare dobândind aceste drepturi în temeiul contractului de donație dintre părți, față de împrejurarea că pe rolul instanței există un proces între părți care are ca obiect stabilirea obligației de întreținere datorată de pârâtă reclamantului, având în vedere că reclamantul a locuit de la naștere în imobil, unde a avut lucrurile personale, instanța văzând că reclamantul nu are dreptul de folosință al imobilului, în baza art. 500 Cod Civil a admis în parte acțiunea civilă și a obligat pârâta să permită accesul reclamantului în imobilul situat în A., Piața UTA, nr. 44-55, .. 22, județul A., numai în vederea ridicării de către reclamant a lucrurilor personale.
La admiterea în parte a acțiunii s-a reținut, că deși o mare parte din bunurile personale ale reclamantului i-au fost restituite acestuia, este posibil ca în imobil să mai fi rămas și alte lucruri care îi aparțin acestuia.
În baza art.453 Cod procedură civilă, față de admiterea în parte a acțiunii instanța a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta M. C. E. solicitând în principal anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, la un complet civil, iar în subsidiar schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivare, referitor la competența materială a instanței care a judecat această cauză, apelanta invocă excepția de necompetență a instanței de dreptul familiei.
Apreciază că prezenta cauză are natura civilă, având ca obiect „obligația de a face", adică permiterea accesului în apartament pentru a recupera bunurile personale ale reclamantului.
Instanța civilă sesizată inițial, în mod greșit a apreciat și a stabilit că prezenta cauză are ca obiect stabilirea obligației de întreținere. Apreciază că instanța trebuia să pună în discuția părților obiectul cauzei și trebuia să solicite reclamantului să-și precizeze acțiunea. Instanța civilă și-a declinat competența, cauza fiind trimisă la completul de dreptul familiei.
Reclamantul în fața instanței de dreptul familiei și-a precizat acțiunea solicitând „permiterea accesului pentru a recupera bunurile personale".
Apelanta apreciază că această solicitare instanța de judecată o poate califica ca și obligația „de a face". Nicidecum nu poate fi calificată ca și o obligație de întreținere, sau ca și pensie de întreținere.
Calitatea părților, de mamă-fiu, nu determină competența materială a instanței de judecată. Dacă aceste calități ar determina competența materială, ar însemna că și procesele de moștenire să fie judecate de către instanțele de dreptul familiei.
Această competență este determinată de obiectul dedus judecații, însă obligația de a face nu este considerată ca fiind de competența materială a instanțelor de dreptul familiei și minori. Reclamantul nu este minor, acesta în prezent urmează cursurile de masterand la Universitatea A. V. A..
Tocmai, reclamantul a declarat în cadrul dosarului nr._/55/2014 că în acel dosar se judecă pensia de întreținere, iar în dosarul cu nr._ procesul are ca obiect „obligația de a face". Această obligație de a face are natura civilă și nu de dreptul familiei, și ca atare această cauză trebuia să fie judecata de către un complet de dreptul civil.
Pe fondul cauzei, apelanta arată că din probatoriul administrat în cauză nu s-a demonstrat că ar fi rămas vreun obiect personal al reclamantului în apartamentul unde au locuit împreună. Dimpotrivă din probatoriul administrat în cauză rezultă că a restituit reclamantului toate bunurile personale: aparate electronice, îmbrăcăminte, manuale pentru studiu, diferite acte, etc. Rezultă că în camera de tineret pe care a folosit-o reclamantul a rămas doar mobilierul, care însă nu este proprietatea reclamantului. Mobilierul și toate bunurile care au fost predate reclamantului au fost achiziționate din banii părților. Reclamantul a și recunoscut că nu a avut venituri proprii și nici loc de muncă. El fiind în trecut minor, iar ulterior student, a fost întreținut în mod conținu de către părinții săi.
Consideră că instanța de judecată trebuia să-i pună în vedere reclamantului, să enumere (cel târziul în acțiunea precizată), care sunt bunurile mobile pe care le revendică și valoarea acestora, astfel cum prevede art.194 lit.c) Cod procedură civilă.
De asemenea, apelanta consideră că hotărârea instanței de fond nu poate fi executată benevol și nici silit, fiind obligată „să permită accesul reclamantului în imobilul situat în ... numai în vederea ridicării de către reclamant a lucrurilor personale".
Din moment ce instanța nu enumeră care sunt acele bunuri personale, rezultă că reclamantul ar avea acces în apartament de fiecare dată când ar pretinde că mai are bunuri personale. Astfel executarea nu s-ar mai termina niciodată, pârâtul având posibilitatea să inventeze existența diferitelor bunuri mobile care nu există sau nu sunt în proprietatea lui.
În drept apelanta invocă dispozițiile art. 480 al.4, art.200 al.1 Cod procedură civilă, art. 480 al.2, art. 194 lit c) Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimatul B. A. a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat și menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.
În motivare arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, având la bază întreg materialul probator din care a rezultat clar și fără putință de tăgadă faptul că în acel apartament, de domiciliu, încă se mai regăsesc lucrurile sale personale, care îi sunt necesare, rămase acolo în urma blocării accesului de către apelantă.
Cu privire la excepția invocată, solicită respingerea ei, obiectul cererii de chemare în judecată a fost indicat clar și concis de la început, instanța de dreptul familiei, a apreciat în mod corect asupra excepției invocate.
Statuând cu prioritate asupra excepției necompetenței funcți0nale a completului de familie și minori, în temeiul art.248 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va aprecia că aceasta este nefondată deoarece folosința exercitată de către reclamant asupra spațiului în care solicită să i se permită accesul s-a întemeiat pe relațiile de familie (mamă-fiu), relevant fiind că între părți există și un proces vizând obligația de întreținere decurgând din același tip de relații.
Apelul este însă fondat, urmând a fi admis în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, iar sentința apelată vă fi schimbată în parte în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantului pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamantul potrivit precizării de acțiune nu solicită accesul temporar în locuința asupra căreia pârâta are drept de uzufruct viager în calitatea acestuia de nud proprietar, ci pentru a ridica anumite bunuri personale, situație în care accesul în locuință nu reprezintă scopul acțiunii, ci mijlocul de îndeplinire a acestuia, nepermis a fi utilizat în condițiile în care nu există o justificare legală a ingerinței asupra dreptului de uzufruct viager al reclamantei; în fapt, reclamantul dorește să revendice anumite bunuri mobile personale, situație în care ar fi putut solicita instanței obligarea pârâtei la predarea acestora.
Se relevă însă că în acțiunea sa reclamantul nu a indicat în mod concret ce bunuri dorește să ridice din locuință, situație în care invocarea dreptului său de acces temporar este nejustificată, deoarece poate conduce la exercitarea abuzivă a respectivului drept, cu atât mai mult cu cât din probele existente la dosar rezultă că pârâta i-a predat benevol o . bunuri personale.
Prin cererea de apel, pârâta a arătat că i-au fost predate reclamantului toate bunurile aflate în proprietatea acestuia; în timp ce reclamantul prin întâmpinare, deși se opune admiterii apelului, nu arată ce bunuri ale sale au mai rămas în apartament, situație în care se va reține că afirmația apelantei a rămas necombătută.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Văzând că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel și dispozițiile art.453 alin.1 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta M. C. E. împotriva sentinței civile nr. 5735/27.11.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A. pe care o schimbă în parte în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantului B. A..
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.SCS
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.P. N.
Ex.5/3 .
Se comunică cu:
1.Apelanta: M. C. E. – A., dom.ales la cab.av.B. E. – Piața UTA, ., .
2.Intimatul: B. A. – A., dom. ales la cab. av.A. A., ..7, . - și în - A., ., ., .
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Validare poprire. Decizia nr. 569/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
