Pretenţii. Sentința nr. 45/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 45/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 45/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 45
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2015
Președinte L. L.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare, acțiunea civilă formulată de reclamantul Constăncean G., în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reclamantul Constăncean Gheorge asistat avocat B. F. din Baroul A., lipsă fiind reprezentanta pârâtei.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței, la data de 07.01.2015, pârâta a depus întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului arată că reclamantul a avut multe tone de piele, în jur de 11 tone, iar în prezenta cauză este vorba de prescripție, nu de autoritate de lucru judecat cum este arătat prin întâmpinare de către pârâtă, însă lasă la aprecierea instanței excepția privind prescripția.
Instanța, pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție cu privire la care urmează a se pronunța.
TRIBUNALUL
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. în data de 13.11.2014, ca urmare a declinării competenței de la Judecătoria A. prin sentința civilă nr. 3977/22 septembrie 2014, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. ., obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.230.000 lei titlu de daune materiale, 100.000 lei daune morale și cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat că pârâta i-a sustras_ legături de deșeuri de piele precum și alte bunuri, cum ar fi: fier vechi, pantofi vechi, motor de mașină de spălat, cărți vechi, toate în valoare de 30.000 lei.
Reclamantul a mai arătat că Asociația de P. a dorit închiriere magaziilor, motiv pentru care a fost somat să golească magaziile. În data de 23 mai 2011 au fost angajate mai multe persoane care au spart ușile de la magazii și de-a lungul câtorva zile au golit magaziile.
În data de 07.01.2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului.
Pârâta mai arată că în cauză există autoritate de lucru judecat, întrucât în ședința din data de 19.03.2012 cu nr. 2750 din dosar nr._/55/2011, Judecătoria A. s-a pronunțat în acest sens.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 248 Noul Cod de Procedură Civilă se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției de la acțiune ca excepție de fond.
Analizând excepția prescripției de la acțiune, instanța o va admite pentru următoarele considerente:
Termenul general de prescripție de trei ani este reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul Lege 167/ 1958 aplicabil în cauză dat fiind pretenția reclamantului legat de ce pretinse fapte a pârâtei săvârșite în luna mai 2011. Acest termen de prescripție de 3 ani este aplicabil petenților patrimoniale care însoțesc o acțiune indiferent dacă aceasta din urmă este sau nu prescriptibilă extinctiv.
În cauză nu este aplicabilă cauza de începere a prescripției extinctivă astfel cum este reglementată de art. 16 alin. 1 Decret Lege nr. 167/1958 dat fiind că cererea de chemare în judecată anterior formulată de același reclamant, împotriva aceleiaș pârâte a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2750/2012 a Judecătoriei A. și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1002/2012 a Tribunalului A..
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiunea invocată din oficiu și în consecință va respinge cererea civilă precizată formulată de reclamantul C. G. și va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A. a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial din oficiu al avocatului B. F. A..
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiunea invocată din oficiu și în consecință:
Respinge cererea civilă precizată formulată de reclamantul C. G..
Fără cheltuieli de judecată.
Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A. a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial din oficiu al avocatului B. F. A..
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
L. L. A. B.
Red. L.L..
Tred. A.B.
4 ex/ 2 .
Se comunică
1. Reclamant – C. G. - A., ., .> 2. Pârâta - Asociația de P. . - A., .,
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 33/2015. Tribunalul ARAD | Partaj judiciar. Sentința nr. 317/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








