Pretenţii. Sentința nr. 714/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 714/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 474/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 474
Ședința publică din 21 aprilie 2015
Președinte T. B.
Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelantul B. P. în contradictoriu cu intimații B. Ș. și B. I. C. împotriva sentinței civile nr. 714/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu – Criș având ca obiect, pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului – avocat B. P. din Baroul A. și reprezentantul intimaților – avocat Buzeșan F. S. din Baroul A. în substituirea avocatului M. P. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 473 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimaților depune delegație de substituire și chitanțe de plată onorariu avocat.
Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 714/19.11.2014 Judecătoria Chișineu – Criș a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B. P., în contradictoriu cu pârâții B. Ș. și B. I. – C. având ca obiect pretenții.
A obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, câte 400 lei pentru fiecare pârât.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că în concordanță cu art. 6 alin. 1, 2 și 5 din Noul Cod Civil, respectiv Legea nr. 287/2009, republicată, legea civilă nu retroactivează, iar dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Întrucât Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, iar pretențiile reclamantului reprezintă debitul datorat în urma înțelegerii ce ar fi avut loc la data de 18.08.2013, în speță sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare la momentul desfășurării faptelor, respectiv Noul Cod civil.
Instanța de fond a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 1178 din Noul Cod civil, respectiv libertatea părților de a încheia contractul prin simplul acord de voințe al acestora, precum și prevederile art.1270 din același cod, potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
De asemenea, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, în art. 249, statuează că „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.” iar potrivit art. 250 „Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege”.
Din probele administrate în cauză, la solicitarea reclamantului, constând în interogatoriul pârâtului B. Ș. și audierea martorei Cohan M. nu s-a făcut dovada existenței unei înțelegeri între reclamant și pârâți la data de 18.08.2014.
Martora Cohan M. a declarat inițial că a fost de față când părțile s-au înțeles cu privire la vânzarea de porumb, însă aceasta nu a putut preciza care a fost prețul convenit, susținând doar că a văzut că reclamantul și pârâții au cântărit și încărcat porumb în remorci și că această operațiune s-a realizat de două ori în două zile diferite. Martora a mai declarat că nu a văzut să fi fost plătiți ceva bani și nici nu știe cine cu cine s-a înțeles privind vânzarea, ea doar a presupus că cei care au încărcat porumbul sunt cumpărători. Ulterior, martora a precizat că ea nu a văzut concret când s-a cântărit și încărcat porumbul, știe doar de la B. P. ce aceste fapte s-au petrecut, ea neasistând la vreo înțelegere între reclamanți și pârâți privind vânzarea porumbului.
Pârâtul B. Ș., prin interogatoriul luat de prima instanță, a declarat că el nu a avut nici o înțelegere cu reclamantul, nu a cumpărat deloc porumb de la acesta, nici nu a fost în acea perioadă pe la reclamant acasă, însă fiul său a avut ceva înțelegeri cu reclamantul, dar nu a putut indica exact care a fost înțelegerea între reclamant și fiul său.
Reclamantul, prin interogatoriul luat de instanță, a susținut că porumbul a fost cumpărat de B. Ș., de față fiind și B. I. C., și deși a vorbit cu amândoi, s-a înțeles cu B. Ș., căruia i-a vândut 41 de tone, în două tranșe, tranșa întâi 20 de tone și tranșa a doua 21 de tone, pentru prețul de 80 bani pe kilogram la ambele tranșe, la prima tranșă fiind de față amândoi pârâții, iar la cea de-a doua B. Ș. a venit, a văzut porumbul, după care a plecat, iar încărcarea s-a făcut cu B. I.. Reclamantul a precizat că din cauza faptului că pârâții aveau o singură remorcă, iar în aceasta s-a încărcat atât porumb cât și grâu cumpărat de la alte persoane, porumbul a fost ridicat în două tranșe.
Deși reclamantul a indicat în interogatoriu că, de față la încărcarea porumbului a mai fost un vecin de-al său, R. M., iar încă o persoană N. care a ajutat la încărcat, nu a propus audierea acestora ca martori, prin acțiune, ba chiar mai mult, în ședința din 22.10.2014, reclamantul a renunțat la audierea unuia dintre martorii propuși, respectiv la martorul I. D., care ar fi fost prezent doar la primul transport.
De asemenea, reclamantul a renunțat și la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului B. I. – C., probă încuviințată în ședința din 24.09.2014.
În prezenta cauză, din declarațiile martorilor audiați și din interogatoriul părților nu s-a făcut dovada încheierii valabile a contractului de vânzare-cumpărare între părți, deoarece niciunul dintre martori nu a fost prezent la momentul încheierii contractului, neputând să confirme care a fost cantitatea de grâu referitoare la care s-a încheiat acordul de voință și niciunul dintre martori nu a știut să precizeze care este prețul convenit. Or, esențial pentru admiterea acțiunii este dovada incontestabilă a faptului că s-a stabilit prețul, identificarea neechivocă a obiectului contractului și dovada identității celor care s-au obligat prin contract, aspecte de cele mai multe ori, imposibil de dovedit în lipsa unui înscris.
Pentru considerentele expuse, reținând lipsa dovezii existenței unei înțelegeri între părți și a dovezii existenței unui contract de vânzare – cumpărare pentru cantitatea de 21 tone porumb, instanța de fond a respins ca nedovedită acțiunea formulată de reclamant.
În temeiul dispozițiilor art. 453 Noul Cod de procedură civilă, instanța de fond a obligat reclamantul la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, câte 400 lei în favoarea fiecărui pârât, conform chitanței nr. 221 din 22.09.2014 și chitanței nr. 222 din 22.09.2014 reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, B. P., prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii introductive.
În motivare a arătat că prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâților B. Ș. și B. I. la plata sumei de 16.800 lei reprezentând contravaloarea cantității de 21 tone porumb.
Prin hotărârea atacată, instanța de fond a respins cererea, întrucât a apreciat că acțiunea nu este dovedită întrucât niciunul dintre martori nu a fost prezent la momentul încheierii contractului și nu au știut să precizeze care este prețul convenit. Instanța de fond a mai reținut că în lipsa unui înscris întocmit între cele două părți aceste aspecte sunt în realitate imposibil de dovedit, motiv pentru care a respins acțiunea.
A apreciat că hotărârea nu este temeinică și legală. Așa cum a arătat și prin acțiune cât și în fața primei instanțe toată relația comercială cu pârâții s-a desfășurat fără înscrisuri, datorită faptului că sunt vecini, consăteni și nu era la prima astfel de relație comercială. De altfel, pârâții au recunoscut că au existat și alte vânzări anterioare pentru care nu au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare scrise, în acest sens fiind și răspunsul la interogator al pârâtului B. Ș.. Este adevărat că nu există niciun înscris, dar atât din depoziția martorului cât și din interogatoriul pârâtului B. Ș. a reieșit faptul că între părți a existat o relație comercială, că porumbul s-a luat de la domiciliul său în două tranșe.
În fapt, în cursul lunilor iulie și august 2013 a vândut pârâților cantitatea totală de 41 tone de porumb la un preț convenit de 800 lei /tonă. O primă tranșă, în cantitate de 20 tone a fost ridicată de către pârâți în luna iulie și a fost achitată integral la livrare.
Pârâții s-au prezentat pentru a ridica a doua tranșă de porumb în cantitate de 21 tone la prețul de 800 lei/tonă, în sumă totală de 16.800 lei. Deși marfa a fost livrată, pârâții nu și-au respectat obligația de plată a acesteia nici până în prezent, creându-i astfel un prejudiciu în sumă de 16.800 lei.
Având în vedere că și-a îndeplinit obligația de a preda marfa, iar cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti prețul convenit, a solicitat instanței de judecată să admită apelul, să desființeze hotărârea instanței de fond, iar în rejudecare să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții la plata sumei de 16.800 lei reprezentând prețul porumbului vândut.
În drept a invocat art. 466 și următoarele Noul Cod procedură civilă, art. 1719, art. 1724 Noul Cod Civil.
Pârâții B. Ș. și B. I. - C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 480 alin. l Cod procedură civilă și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de judecarea apelului.
În motivare a arătat că prima instanță a dispus respingerea acțiunii civile exercitate de către reclamant, iar prin criticile aduse hotărârii primei instanțe apelantul susține că hotărârea nu este temeinică și legală întrucât relația comercială dintre părți s-a desfășurat fără înscrisuri. Chiar dacă nu există înscrisuri, apelantul susține că din depoziția martorului și din interogatoriul intimatului B. Ș. reiese faptul că între părți a existat o relație comercială, că porumbul s-a luat de la domiciliul său în două tranșe. Probele administrate în cauză nu confirmă susținerile părții apelante, dimpotrivă arată o situație cu totul diferită.
Astfel, în cuprinsul interogatoriului ce i-a fost luat de către prima instanță, intimatul B. Ș. a arătat cât se poate de clar că nu a avut nici un fel de relație contractuală și nici un fel de înțelegere cu reclamantul apelant. De asemenea, a arătat că nu poate preciza nimic concret despre o eventuală înțelegere între apelant și celălalt intimat.
Martorul Cohan M., propus de către apelant, relatează următoarele: „... nu știu care a fost prețul convenit. ... Nu știu cine cu cine s-a înțeles privind vânzarea. ... Nu știu ce cantitate de porumb a fost avută în vedere. Eu nu am văzut nici când s-a cântărit porumbul nici când s-a încărcat, știu despre acestea de la B. P.. Precizez că nu am asistat la o înțelegere între reclamanți și pârâți privind vânzarea porumbului”.
Prima instanță a reținut în mod corect incidența în speță a dispozițiilor art. 1178 din noul Cod civil, respectiv libertatea părților de a încheia contractul prin simplul acord de voință al acestora.
Rămâne însă de discutat însă în ce măsură proba testimonială administrată în cauză era admisibilă, chiar dacă, în final, prin intermediul acestei probe nu s-au dovedit în nici un fel pretențiile formulate.
Potrivit art. 309 alin. 2 Cod procedură civilă „Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mure de 250 lei”.
Au învederat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia dintre situațiile de excepție care să permită totuși administrarea probei cu martori.
Potrivit art. 1270 din Noul Codul civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.249 Cod procedură civilă „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".
Pentru a putea fi bază a pretențiilor formulate, contractul sau înțelegerea despre care apelantul susține că s-ar fi încheiat, trebuia să fie dovedit. Dovedirea contractului presupune în mod obligatoriu și dovedirea elementelor esențiale ale contractului. Printre acestea sunt obiectul contractului (în speță ce cantitate de porumb a fost contractată) și prețul pe unitatea de măsură (în speță lei/kg de porumb).
Prin urmare, au arătat că în mod corect prima instanță a reținut că din probele administrate în cauză, la solicitarea reclamantului, nu s-a făcut dovada existenței unei înțelegeri între apelant și intimați.
Martora Cohan M. nu a putut preciza care a fost prețul convenit, susținând doar că a văzut că reclamantul și pârâții au cântărit și încărcat porumb în remorci și că această operațiune s-a realizat de două ori în două zile diferite. Martora a mai declarat că nu a văzut să fi fost plătiți ceva bani și nici nu știe cine cu cine s-a înțeles privind vânzarea, ea doar a presupus că cei care au încărcat porumbul sunt cumpărători. Ulterior, martora a precizat că ea nu a văzut concret când s-a cântărit și încărcat porumbul, știe doar de la B. P. că aceste fapte s-au petrecut, ea neasistând la vreo înțelegere între reclamanți și pârâți privind vânzarea porumbului.
Reclamantul, prin interogatoriul luat de instanță, a susținut că porumbul a fost cumpărat de pârâtul B. Ș., de față fiind și pârâtul B. I. C., și, deși a vorbit cu amândoi, s-a înțeles cu pârâtul B. Ș..
Prin urmare, în fața instanței reclamantul apelant a arătat că de fapt nu s-a înțeles decât cu pârâtul B. Ș.. În aceste condiții este greu de înțeles motivul pentru care se solicită ca și pârâtul B. lonel-C. să fie obligat la plata sumei de 16.800 lei, din moment ce nu a avut nici o înțelegere cu el.
Deși apelantul a indicat că de față la încărcarea porumbului au mai fost și alte persoane, nu a propus audierea acestora ca martori, prin acțiune sau odată cu discutarea probatoriului. Mai mult chiar, în ședința din 22.10.2014, reclamantul apelant a renunțat la audierea unuia dintre martorii propuși, respectiv la martorul I. D.. De asemenea, reclamantul a renunțat și la administrarea probei cu interogatoriul intimatului B. I. - C., probă încuviințată în ședința din 24.09.2014.
Prin urmare, au considerat că este mai mult decât evident că din declarațiile martorilor audiați și din interogatoriul părților nu s-a făcut dovada încheierii valabile a contractului de vânzare-cumpărare între părți și nici dovada vreunei clauze contractuale privind cantitatea vândută sau prețul stabilit.
Niciunul dintre martori nu a fost prezent la momentul încheierii contractului și nu a putut să confirme care a fost cantitatea de porumb referitoare la care s-ar fi încheiat acordul de voință. De asemenea, niciunul dintre martori nu a fost în măsură să precizeze care ar fi fost prețul convenit.
Or, după cum în mod corect a reținut prima instanță, esențial pentru admiterea acțiunii este dovada incontestabilă a faptului că s-a stabilit prețul, identificarea neechivocă a obiectului contractului și dovada identității celor care s-au obligat prin contract.
Practic, susținerile apelantului sunt profund neadevărate. Nu corespunde adevărului faptul că acea cantitate de 21 tone porumb ar fi fost livrată. Nici nu avea cum să se întâmple acest lucru din moment ce nu a existat nici un fel de înțelegere.
În concluzie, au învederat că nu au cumpărat de la apelant porumb la data de 18.08.2013, nu au ridicat și nici nu le-a fost livrat vreun astfel de produs, nu a existat o astfel de înțelegere și nu s-a încheiat vreun act juridic în acest sens, nici scris, nici verbal.
În aceste condiții, având în vedere și probatoriul administrat, au apreciat criticile aduse hotărârii primei instanțe ca fiind neîntemeiate. Față de aceste motive, au solicitat respingerea apelului, păstrarea sentinței atacate și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au invocat art. 309 alin.2, art. 453, art. 480 Cod procedură civilă, art. 1178, art. 1537, art. 1657, art. 1660, art. 1678 Cod Civil, celelalte dispoziții legale aplicabile.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, apelantul susține că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât atât din depoziția martorului cât și din interogatoriul pârâtului B. Ș. a reieșit faptul că între părți a existat o relație comercială, că porumbul s-a luat de la domiciliul său în două tranșe.
Nu pot fi primite aceste susțineri întrucât martorul propus de reclamant a declarat că nu a asistat la vreo operațiune de cântărire ori încărcare a porumbului și nu a asistat la vreo înțelegere între părți privind vânzarea.
Prin întâmpinare, pârâtul B. I. a recunoscut faptul că, într-adevăr într-o perioadă anterioară a cumpărat de la reclamant o anumită cantitate de porumb, care a fost preluată, iar prețul pentru aceasta a fost achitat. Mai arată că nici în data de 18.08.2013 și nici la vreo altă dată nu a mai cumpărat porumb de la reclamant.
Iar pârâtul B. Ș. a arătat prin răspunsul la interogator că nu a avut nici o înțelegere cu reclamantul, nu a cumpărat deloc porumb de la acesta, nici nu a fost în acea perioadă acasă la reclamant.
Se observă că reclamantul, la termenul de judecată din data de 22.10.2014 a renunțat la audierea unui martor propus anterior și încuviințat de către instanță, iar la termenul de judecată din 19.11.2014 a renunțat și la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului B. I. C..
Față de cele menținute se constată că în mod corect a reținut prima instanță că în cauză nu s-a dovedit existența vreunei înțelegeri între părți cu privire la vânzarea porumbului.
Conform dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Prin urmare, reclamantul este cel care trebuie să probeze afirmațiile sale, iar dacă nu reușește să facă dovadă, pretenția sa va fi respinsă – actore non probante, reus absolvitur.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat, iar în baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi obligat apelantul să plătească intimaților 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelantul B. P. în contradictoriu cu intimații B. Ș. și B. I. C. împotriva sentinței civile nr. 714/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu – Criș.
Obligă apelantul să plătească intimaților 800 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2015.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red.TB / Thred.MC
5 ex./ 3 .
Se comunică cu:
- apelantul B. P. – dom. ales la Cabinete de Avocat Asociate – avocat B. P., P. L. din A. .. 1-3 .
- intimații B. Ș. și B. I. C. – dom. ales la avocat M. P. din Chițineu – Criș piața A. I. nr. 3 județul A.
Primă instanță –Judecătoria Chișineu Criș - judecător N. G.
| ← Anulare act. Decizia nr. 460/2015. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 6232/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
